Pentru trezirea individuală a conștiinței, criza economică cu care ființa umană se confruntă în existența sa, nu este suficientă. E nevoie ca individul să păstreze nealterate în adâncul sufletului sau, măcar scânteia credinței, iubirii și încrederii de sine, ce-i mențin vii, valorile morale, etice și de caracter. pentru ca la momentul potrivit, flacăra conștiinței sale să-i trezească sinele superior. Mai devreme sau mai târziu, ignoranța, lăcomiile, temerile, nemulțumirile, insuficiențele, îndoielile, intoleranța, judecățile, învinuirile, nepăsarea sau indolenta, vor decima sufletele celor ce nu se pot detașa de ego-ul lor vanitos. Suferințele le vor decima sufletul, constrângându-le ființa sa-și nege spiritul. Speranța, credința, iubirea, moralitatea, și valorile de caracter, vor rămâne pentru cei rătăciți de credință, doar simple cuvinte sterpe, a căror carențe de conținut le va împinge ființa în resemnare și regrete, măcinându-le trupul, mintea și sufletul.
Copleșiți de vanități și orgolii, cei inadaptabili, eșuați sau încă lacomi, vor continua să-și risipească energia vieții, în goana pentru înavuțire materială (dincolo de limita cumpătării sau a bunului simț), sau plângându-și de milă și pozând în victime ale soartei și ale celor ce le conduc destinele. Ei vor fi primi care vor învinuii, critica și judeca oamenii și conjuncturile nefavorabile ale vieții… eschivându-se de asumarea propriilor lor consecințe, a căror cauze le aparțin prin alegeri. Vor fi ași ai justificărilor, obiecțiilor și ai scuzării propriilor eșecuri și neputințe instinctuale, susținându-și convingerile prin negații, motivând prin factori externi și atitudini de respingere, incapacitatea lor de a-și schimba atitudinea, convingerile și stările emoționale negative, pe care vor continua să le exprime prin gânduri (într-un cer vicios al manifestării instinctuale, ghidate de iluzii și programe mentale nefavorabile).
Dacă schimbarea este o opțiune…, trezirea conștiinței este o consecință firească a evoluției spirituale a ființei umane, ca efect al schimbării benefice a polarității energetice a stărilor noastre fizice, mentale, emoționale și spirituale, prin care vibrăm și ne manifestăm, în fiecare plan al vieții. Vibrația benefică a energiilor noastre spirituale, este exprimarea conștientă și continuă a manifestării noastre prin credință, iubire, bunătate, empatie, toleranță, iertare, acceptare, cumpătare și curățenie sufletească (reflectate ca efect al acțiunilor noastre, în rezultate și consecințe de viață, exprimate prin gânduri și alegeri), pe care le exprimăm zi de zi prin atitudini și acțiuni, în raport cu semenii noștri și cu tot ceea ce ține de echilibrul și armonia cu lumea, cu habiatul care ne hrănește și cu mediul în care trăim.
Autor: Sandor Kasza