DESPRE ”ILUZIONISTUL VIEȚII”

De mici, am fost fascinați de iluzii. Pe măsură însă ce înaintam în vârstă, parte dintre noi ne-m mai dezmeticit. Curiozitatea de a afla cine, ce și de ce se află în spatele ”secretelor trucurilor”, ne-a ajutat pe unii să înțelegem diferența între realitate și iluziile pe care alți le formează în percepțiile și gândurilor noastre. Alții însă, preferă în continuare să rămână ”robii iluziilor”…sau doar să păstreze intactă magia copilăriei în viața lor, pentru a avea un cotlon ascuns al minții, în care să se refugieze ori de câte ori soarta îi confruntă cu realitatea.

Personal fac parte din categoria celor pragmatici, însă doar a celor care-și păstrează vie în viața lor a credinței în Dumnezeu, prin gânduri și fapte. Am ales această cale a manifestării destinului meu, sau poate am fost ales să fiu definit prin acest destin al Credinței, pentru că de la o anumită vârstă a adolescenței, am început să înțeleg și să percep lumea dincolo de nuanțele teribilismului firesc vârstei. Atunci am început să fiu cuprins de o oarecare compasiune față de cei care experimentează nedreptatea, sau sunt păcăliți de ”vânzătorii de iluzii” – prezenți în toate sectoarele vieții și palierele societății.

Treptat, am înțeles că întreaga societate este dominată și condusă de acești abili sau alteori grosolani, Vânzători de iluzii – dornici să adoarmă conștiința individuală sau de grup a societății, pentru a profita economic, de prostia sau inocența lor.

Din păcate, în ziua de azi, ”vânzătorii de iluzii” sau lăcomit atât de mult, încât au devenit hoți de resurse, de timp, de energie și de inteligență, transformându-se în distrugători și vânzători de suflete. Lăcomia lor incomensurabilă i-a lăsat fără suflet și fără instrumentul de măsură al suficienței și al ”bunului lor simț”. Astfel, lipsa lor de iubire, credință, caracter, valori morale, etc, ia transformat în călăi de destine.Astfel cei puși să muncească în slujba propriului lor popor, au ajuns să amaneteze pentru propriul bine și himerele intereselor lor personale, vânzând unor interese străine, interesele semenilor lor, morți și vii, sau nenăscuți încă – pe zeci de generații ce ne urmează.

Vanitatea și ura izvorâtă din tenebrele lor sufletești și din subcultura lor, le-a dat imboldul de a-și dori pentru păstrarea privilegiilor pe care le au – să creeze generații de tineri și adulți, dominate de ură, insuficiențe și de frici. Astfel au distrus industrii și au creat programe de îndobitocire culturală și morală, lipsind tinerele generații de sisteme coerente de educație a valorilor și vocației, a culturii, a iubirii, a credinței, a moralității și a binelui săvârșit, iar pe cei adulți, i-au aruncat în brațele disperării, sărăcindu-i, dezbinându-i și lipsindu-i de surse decente de venit și de siguranța zilei de mâine. Astfel, mintea colectivă a fost impregnată de cultul non-valorii, de lipsă de cultură, cu imoralitatea, necredința, lipsă de șansă, și cu resemnare. Astfel, aroganța , fățărnicia și fărădelegea au fost așezate pe piedestalul la care ei se închină.

Cei ce prin iluziile lor au reuși să penetreze mințile labile și credule ale tot mai multor persoane, ajungând să le stăpânească mințile și să le inducă nevoile, gândurile , emoțiile și alegerile, sau deseori chiar și inacțiunile – și-au desăvârșit opera, ajungând să implementeze în conștiința colectivă, dependența de suferință și ură. Astfel, frica, însămânțarea panicii, a insuficienței și învrăjbirea, au devenit cele mai importante și utile instrumente pentru ei – de dezbinare ți sărăcire a conștiinței, pentru a-și desăvârși opera de otrăvire și de control total al minții, atrofiind în masă, capacitatea ființei umane de a gândi și a raționa prin Spirit conștient și treaz.

Treptat: – otrăvirea minții cu minciuni, iluzii și frici, – întunecare sufletului cu ură, deznădejde și resemnare, îmbolnăvirea trupului cu otrăvuri și chimicale, răcirea inimii cu lipsirea ei de iubire și Adevăr divin, etc, – au contribuit toate, la distrugerea personalității și a demnității de ființe umane înzestrate cu Spirit și har divin, a majorității dintre noi. Toate au culminat cu ceea mai mare crimă a lăcomiilor corporatiste și a celor ce și-au asumat vremelnic rolul de conducători ai destinelor celor mulți – este atrofierea conștiinței umane și a capacității sale de a raționa conștient și a gândi independent.

A ne trezi din iluziile minții și a vedea Adevărul inimii, ne este încă la îndemnă, însă el țin de de nivelul nostru de contaminare cu negativitate și ură, și de puterea scânteii divine a credinței și iubirii ce încă zace în noi. Pentru a ne trezi din iluzia minții care ne adoarme conștiința, avem nevoie să credem într-o altă perspectivă, decât cea pe care cei ce ne conduc destinele, le-au programat în mintea noastră, prin prejudecăți, convingeri limitative, ”dreptăți” ale minții și prin frici. E nevoie să reînvățăm să iubim și să prețuim, tot ceea ce astăzi încă detestăm sau urâm – și aici, ar trebui ca fiecare dintre noi să începem să ne iubim și să ne prețuim pe noi, pentru a reînvăța săi prețuim și pe ceilalți, pentru a dizolva toate cauzele artificiale, prin care am fost separați între noi, și de adevăr.

Atunci când permitem tristeții, fricilor, insuficiențelor și nemulțumirilor, să ne inducă în gânduri: negativitatea, ostilitate și nevoia de a judeca și critica, sau de a căuta defecte în ceilalți – atunci ne îndepărtăm de Adevărul ce sălășluiește ca scânteie a luminii divine, în inima și sufletul fiecăruia dintre noi. Ar trebui să înțelegem că acest obicei mental, al judecății și învinuirii, al fricii și al eschivării de asumare a propriilor greșeli sunt cauza eșecurilor noastre în viață. Ar trebui să acceptăm că greșelile pe care le comitem atunci când experimentăm viața, învățăm, facem alegeri și acționăm – sunt firești și inerente, și că ele sunt cele care ne fac să fim autentici și mai umani.

Atunci când ascultăm de iluziile propriei minți și alegem inconștient să purtăm măști – renunțăm tocmai la adevărul inimii, la autenticitate și la umanitate a noastră. Atunci ne pierdem creativitatea , puritatea, sufletul și divinul iubirii din noi, rătăcind în labirinturile deznădejdei vieții. Atunci când dezvoltăm obiceiuri și atașamente mentale față de a nu ne recunoaște greșelile și de a ne eschiva de asumarea responsabilă a consecințelor propriilor gânduri, alegeri și acțiuni – nu știm, nu înțelegem și nu ne observăm greșelile atunci când urmărim în mod egoist interese personale, și nu ne pasă de suferințele pe care le provocăm celorlalți, orbiți de scopurile binelui nostru.

A ne asuma experiențele, și prin ele ceea ce suntem avem și facem (fără a ne învinui sau a-i judeca pentru cele nefavorabile pe ceilalți), a deveni creativi, pro-activi, curajoși și plini de iubire și prețuire față de noi și ceilalți – țin de esența firii noastre divine și de puritatea noastră sufletească și de puterea iubirii, de a ne regăsi prin ea valorile divine, și a regăsi cale spre Lumină și Adevăr, prin credința în Dumnezeu. Când vom înțelege acest adevăr simplu, ”iluzionistul vieții”, își va pierde puterea asupra noastră și a destinului pe care-l trăim. Iluziile minții și ”iluzionistul” care ne distorsionează gândurile, percepțiile și realitatea – primesc puterea pe care prin fricile, ignoranța nepăsarea sau lipsa noastră de conștiință, i-o acordăm.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
– Viața – o hrană ce o dăm și o primim
– Viața spirituală – se bazează pe repetarea câtorva adevăruri esențiale
– Viața, veșnic reînnoită – ne păstrează iubirea ființelor
– Omul va regăsi Paradisul apropiindu-se de lumina, de caldura si de viata soarelui
– Viața după moarte – vom merge în regiunile spre care ne-am îndreptat gândurile în existența noastră pământeană