Bună dimineața
și o zi superbă, așa cum vă doriți, în care liniștea inimii și pacea sufletului, să vă însoțească gândurile, rostirea și acțiunile – pentru a vă elibera mintea de judecăți și atașamente mentale, și a îngădui astfel inimii – să se bucure de frumusețea lucrurilor, a oamenilor și a lumii.
Renunțând la a mai ”slăvi” și hrăni prin energia emoțiilor negative și a gândurilor asociate lor, nemulțumirile, supărările, traumele, ne-iertările, vinovățiile și suferințele ce sălășluiesc în părțile întunecate ale sufletului nostru – vom îngădui inimii și energiei iubirii ce izvorăște din ea, să ne vindece de răni, frici, griji, insuficiențe, agresivitate, neîmpăcare și durere.
În momentele de nemulțumire, supărare sau de suferință, să vă aduceți mereu aminte, că orice lucru negativ ce se întâmplă în viața voastră, este doar umbra pe care o reflectă acea parte a frumuseții și valorilor voastre sufletești pe care mintea încearcă să vi le ascundă, căci, îi lipsesc reperele și experiențele favorabile pentru a vedea, a recunoaște, a înțelege și a le prețui valoarea.
Prin trezirea conștiinței iubirii în sufletele noastre și prin recunoașterea și asumarea sinelui nostru autentic, vom dobândi o stare lăuntrică superioară de conștientizare. Conștiința sinelui nostru spiritual, ne va susține în a ne detașa de frici, neliniști, neîmpăcări, neasumare și atașamentele dezvoltate față de nevoia noastră de a suferi și a rămâne captivi în neajunsurile și problemele vieții.
Când ne vom putea privi viața, și din perspectiva inimii nu doar din perspectiva minții – sinele nostru spiritual va fi capabil să intuiască și să vadă soluții, acolo unde mentalul vă țină captivi în neîmpăcări, neajunsuri, poveri și probleme.
Prin a acceptă ceea ce este, a observa ce simțim și prin a ne privi gândurile prin prisma cauzelor care le determină, fără însă a ne eschiva de asumarea consecințelor pe care le atragem și le experimentăm – vom reuși să ne detașăm de negativitatea prin care ne agresăm sufletul și ne distorsionăm luciditatea minții de a privi și a ne vedea în mod obiectiv, trăirile, și stările emoționale.
E suficient să înțelegem că orice formă a nemulțumirilor și a tristeți pe care le experimentăm este indusă în mentalul nostru de către noi. Putem să le amplificăm sau să le diluăm, însă pentru asta e nevoie să acceptăm că deținem controlul asupra stărilor noastre emoționale și sufletești… și prin ele asupra calității experiențelor, consecințelor și a vieții pe care alegem să o trăim.
Tot ceea ce trăim este proiecția lumii noastre interioară în lumea exterioară pe care o vedem și o percepem prin valorile sau carențele noastre sufletești. Ca să înțelegem și să asumăm asta, e nevoie să înțelegem că noi suntem cei ce materializăm propriile creații mentale, prin ceea ce exprimăm prin gânduri, cuvinte, convingeri, caracter, atitudine, alegeri și fapte.
A înțelege că tot ceea ce materializăm prin ceea ce gândim, exprimăm simțim și facem, fie prin erorile alegerilor și acțiunilor noastre, fie prin resentimente, negativitate și nemulțumiri, fie prin reușitele noastre – este parte a procesului nostru de devenire și desăvârșire spirituală, și o oglindire fidelă a eficienței prin care trecem prin procesul de învățare și asimilare a lecțiilor de viață.
Prin a ne accepta limitele și a le depăși, a ne cunoaște vulnerabilitățile și a le transforma în valori ale autenticității noastre, și a ne dezvolta abilitățile, valorile și harul – vom deveni mai puternici și mai adaptați la a ne armoniza cu procesele noastre de transformare și conștientizare a vieții, a sensului ei și, a rostului pe care-l avem de împlinit.
Pentru a ne depăși barierele mentale și a ne asuma viața cu ”bune” sau ”mai puțin bune”, avem nevoie de pace lăuntrică, pentru a vedea și a înțelege rostul experiențelor și trăirilor noastre. Pentru a ieși din zona întunecată a neajunsurilor, a neîmplinirilor și a suferințelor noastre, avem nevoie de o inimă împăcată din care să curgă în mod firesc energia iubirii.
Prin pacea noastră lăuntrică și prin puterea energiei iubirii – ne vom putea vindeca rănile și ne-iertările, abordând provocările vieții din perspectiva fericirii și a bucuriei de a fi a face și a iubi. Doar printr-o astfel de atitudine pozitivă față de viață, față de noi și față de semenii noștri – ne vom putea elibera mintea de frici și viața de iluziile ei
Renunțând la ostilitatea noastră sufletească față de experiențele, alegerile și modul de a se exprima a celor din jur și, la a ne împotriviri binelui nostru și adevărului inimii, prin nemulțumirile și judecățile pe care le hrănim – ne vom dobândi liniștea interioară și starea ta de grație lăuntrică, născută din armonia minții cu Adevărul inimii.
O atitudine deschisă și tolerantă față de noi și cei din jur, ne va ajuta să înțelegem, că – NOI suntem artizanii propriei vieții. și, depinde doar de noi să fim fericiți.
Când vom înțelege și asuma asta prin atitudine și stil de viață – ne vom putea feri de efectele consecințelor noastre potrivnice, schimbându-ne atitudinea ostilă cu una pacifistă, înainte de a ne exprima gândurile și a le transforma în alegeri de viață.
Prin atitudinea iubiri, vom învăța să cunoaștem și să ne înțelegem lumea sufletească, dobândind puterea de a ne vede lumea și viața cu claritate, în lumina abundenței și a frumuseții noastre sufletești. Astfel, ne vom afla mereu cu un pas înaintea cauzelor emoționale care ne declanșează nemulțumirile și neîmpăcările, pentru a ne corecta atitudinea și frumusețea lăuntrică, schimbându-ne accesoriile sufletești .
Recunoscându-ne și asumându-ne erorile și carențele, le vom putea corecta prin abordarea unei atitudini pozitive și favorabile vieții și binelui nostru comun. Fără atitudinea asumării și acceptării propriilor consecințe, mintea noastră va căuta scuze și justificări ale neîmplinirilor noastre, căutând mereu vinovați în afară pentru propriile experiențe negative, răni, suferințe și eșecuri.
Până vom refuza să ne asumăm vulnerabilităție și carențele, nu le vom putea transforma în valori, pentru a înțelege prin ele propriile lecții de viață, aduse de trăirile pe care le avem. Când ne vom asuma lecțiile de viață renunțând la a ne plânge experiențele, vom deveni capabili să vedem viața și din perspectiva reversului lucrurilor și a problemelor care ne nemulțumesc sau ne neliniștesc.
Când vei înceta a mai permite problemelor să ne domine mintea – ea va înceta să ne mai manipuleze prin fricile și slăbiciunile pe care le avem. Când nu-i vom mai permite ego-ului să dispună după bunul său plac de resursele noastre energetice, în detrimentul valorilor noastre sufletești – vom dobândi suficientă energie pentru a ne umple prin iubire golurile sufletești și a ne vindeca rănile care ne copleșesc.
Energia pe care o economisim prin ne risipa minții atunci când nu-i vom mai permite să ne inducă negativitatea manipulându-ne prin orgolii și frici – o vom putea folosi pentru a permite luminii din inima noastră să pătrundă în fiecare cotlon întunecat al sufletului nostru, redându-ne claritatea. Astfel vom redeveni capabili să vedem și să trăim frumusețile vieții, în Lumina credinței și a iubirii.
Când vom înțelege că, așa cum întunericul, este definit ca lipsă a Luminii, așa și abundența ei, poate fi definită ca lipsă a întunericului.
Pentru a dobândi claritatea asupra propriilor stări emoționale prin care ne condiționăm calitatea vieții și pentru a înțelege perspectivele ei în ”lumina” unor înțelesuri mai ”înalte”, e nevoie să ne desprindem de atașamentele față de ”întunericul minții”, indus în trăirile noastre prin programele mentale pe care le rulăm.
Pentru a ne disipa fricile și iluziile prin care ne induc în gânduri și sentimente, e nevoie ca prin lumina conștiinței și a iubirii, să înțelegem că orice coșmar plămădit în timpul ”somnul rațiunii conștiinței” dispare când deschidem ochii și privim viața în lumină, dincolo de întunericul plămădit prin frici.
Alegând atitudinea conștiinței iubirii – vom reuși de fiecare dată să înlătură întunericului minții ego și ostilitățile ei față de viață, și astfel, în lumina credinței în binele nostru și în dreptul de a fi fericiți, vom ști să iertăm și să ne eliberăm mintea de rănile, traumele și suferințele sufletești – pentru a începe adevărata călătorie a viații, în lumina frumuseții ei.
Alegând de fiecare dată, să ne hrănim frumusețea lăuntrică prin curajul asumării valorilor și a abundenței iubirii inimii – energia și lumina ce izvorăsc din ea ne va elibera conștiința și sufletul împovărat și ostenit de neajunsuri și griji.
Adevărul exprimat prin Spirit va disipa de fiecare dată norii negrii care ne întunecă și ne copleșește sufletul – împiedicând negativitate, fricile și nemulțumirile, să ne obtureze perspectivele asupra frumuseții lumii, a frumuseții noastre sufletești și, a frumuseții lăuntrice a celor ce adesea ne oglindesc doar fața întunecată de frici, griji sau ne-iubire.
Atunci când Adevărul, înțelegerea și claritatea, vor sălășlui din nou în inimile noastre prin Lumină credinței și a iubirii – vom permite de fiecare dată când suntem triști, nemulțumiți, abătuți sau copleșiți de poveri, neajunsuri ți griji, să ne eliberăm de poveri, atașamente, vicii, constrângeri și prejudecăți ale minții ego.
Eliberându-ne prin iubire și iertare, de frici, nemulțumiri și de nevoia de a judeca și critica experiențele celorlalți – ne vom da prilejul de a ne bucura de viață, prin frumusețea noastră lăuntrică ce ne sălășluiește în suflet prin spirit, prin bucuria de a fi și, prin frumusețea sufletească a celor pe care-i privim și-i ”cântărim” prin lumina inimii
Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara
Recomandam urmatoarele articole:
– Atasamentele, iluzia stabilitatii si fericirii!
– ÎNTRE DRAGOSTE ȘI IUBIRE
– ENERGIA IUBIRII
– O RELATIE SANATOASA CU FRICA NOASTRA
– O MINTE DESCHISA