Bună dimineața!
Vă doresc o zi a grației divine și a dobândirii adevărului inimii voastre, dincolo de cunoașterea minți, de fricile, constrângerile și de nevoile sale. Înțelegerea adevărului nu stă în lucrurile pentru care mintea le poate accepta în baza unor certitudini sau dovezi, ci stă în cele pe care inima le intuiește, le acceptă, le crede și le asumă ca valori ale sale, dincolo de orice logică sau înțelegere a minții.
Mintea rulează doar programe formate din linii de cod, ce deși poate stoca, transfera, depozita și procesa informații prin cunoaștere, nu le poate discerne prin rațiune conștientă și nici înțelege. Și asta pentru ca ”liniile de cod” ale programelor noastre mentale, sunt ecuații matematice ce nu pot gândi de sine stătător.
Gândirea și rațiunea privind selectarea și scrierea programelor care prin educație ne-au fost instalate la nivel subconștient, și care ne dau iluzia gândirii și a rațiunii -, este a celor care au programat mințile celor care de mii de generații îi programează prin noi și prin programatorii, programatorilor de programatori, care de secole ne programează mintea, gândurile , sentimentele, atitudinea față de semeni și viață, și prin ele, acțiunile, rezultatele, percepțiile și viața.
Părinții noștri au fost ultima verigă a programatorilor care ne-au programat în mod direct pe noi, implementându-ne – programul fricii, al supunerii, al constrângerii, al ascultării, al minciunii. al lăcomiei, al insuficienței, al îndoielii, al geloziei, al invidiei, al supărări, al negării, al brutalității.
Prin tote fricile, negativitatea, supărările și îndoielile noastre, continuăm să ne programăm în a ne îndepărta de principii și valori sănătoase, de moralitate și de adevăr – pentru a ne hrăni neputințele și durerea sau pentru a ne bloca mintea în zona nevoilor fizice și a lăcomiilor materiale. Astfel, uneori ego-ul firii coboară până la fățărnicia și lipsă de scrupule, credință, moralitate sau bun simț.
Programele ce ne guvernează prin convingeri și credințe, gândurile, sentimentele și mintea, ne supun doare legilor umane și adesea resping legile sfinte ale Spiritului și a adevărului peren ce ne dăinuie prin iubire, în inimile noastre.
Preocupările minții cu a găsi motive de îngrijorare sau a ne face să ne simțim vinovați, ne determină să cultivăm în suflet și în preocupările de zi cu zi, în locul iubirii și a-l recunoștinței pentru ceea ce suntem – nevoia de a ne hrăni fricile, neajunsurile, suferințele și negativitatea.
Fără să știm că stările emoționale negative ne împiedică trezirea spiritului vom continua să ne agresăm inconștient, pierzându-ne echilibrul și sensul vieții, bucuria de a fi și a iubi, precum și armonia energetică cu tot ceea ce suntem și există în noi și în afara noastră, în întregul Univers, prin Dumnezeu și Grația Creației Sale.
Conștiința trează, ne poate elibera de dependențele și atașamentele noastre mentale și emoționale, de prejudecăți, de frici și de convingerile noastre limitative – pentru a ne reconecta prin claritatea și înțelegerea dobândită prin Spirit Divin – la Adevăr și la esența existenței noastre pe Pământ.
Pătrunzând în esența și profunzimile inimii, îl întâlnim pe Dumnezeu – nu ca o Altă entitate ci ca pe Sinele nostru Divin, ce prin energia Sa, este parte intrinsecă ce ne formează și-L formează prin
Adevărul ce ne definește și sălășluiește întregul Univers. În liniște, există doar o singură bătaie a de inimă. Ea nu poate aparține nimănui altcuiva, deoarece nu este nimeni altcineva acolo. Dacă nu trăim deja în inima lui Dumnezeu, înseamnă că nu am găsit încă drumul într-a colo, și de aceea, încă nu am ajuns la Adevăr.
La un moment dat fiecare dintre noi vom experimenta trezirea și vom întâlni brusc mântuirea și binecuvântarea absolută. Ea vine atât de repede, și te cuprinde cu o stare de beatitudine și măreție extremă de nepătruns prin splendoarea sa, minții umane, încât, atunci când o trăim, ne întrebăm dacă experiența e reală. În realitate, ea a fost întotdeauna reală și prezentă în sufletul nostru, așteptându-ne întotdeauna să venim și să ne deschidem mintea și inima.
Pentru mulți dinte noi, ar fi suficient poate, să intrăm pentru o clipă într-o stare de iertare profundă a noastră înșine și a tot ceea ce am trăit în experiențele noastre – pentru a dărâma zidurile minții care ne țin conștiința și inima înrobite, care ne țin departe de grația lui Dumnezeu.
Atunci când trecem în acea stare de grație și beatitudine a trezirii conștiinței și a comuniunii cu Dumnezeu și când blocajele noastre energetice dispar – lăsăm în urmă toate neliniștile și conflictele umane. Atunci, lumea, așa cum o știm, dispare împreună cu judecățile pe care le emitem asupra ei.
Dobândirea conștiinței noastre Christice, prin iubire și iertare – este revelația trezirii. Acesta este îndepărtarea vălului și acesta este Adevărul, ce ne este destinat tuturor. Destinul nostru este acela al trezirii, prin metamorfoza conștiinței și a Spiritului nostru.
În final, cu toții ne vom trezi, pentru a ne lua zborul, căci nimeni nu poate rămâne veșnic în coconul său, cum nimeni nu poate dormii veșnic, și nimeni nu poate opune rezistență la infinit și nici rămâne veșnic în durere, în rușine și blamare. Pentru a putea zbura trebuie să ne creștem aripi sau să le vindecăm pe cele frânte.
Odată revendicate aripile noastre, nu mai putem rămâne în umbra întunecată a propriilor frici și iluzii ale minții. Va trebui să alegem între a rămâne victime sau a ne transforma în îngeri. Între cele două stări nu existe nimic altceva ce mintea poate cuprinde. e doar vid și întuneric.
Ceea ce pare a exista, nu este altceva decât învelișul nostru uman, și iluziile firii. Este umbra ființei înstrăinate de Sinele său, traumatizată de frici și lipsită de iubire, care încă nu are în suflet credința și puterea de a alege conștient. E omida care visează la aripile ei… și întunericul ce-i ascunde putința frumuseții, măreția și al său adevăr.
Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara
Recomandam urmatoarele articole:
– Bucuria – prin intermediul căreia înțeleptul începe să-și comunice înțelepciunea
– Pesimismul – nu reprezintă niciodată o înțelepciune
– 10 fraze pline de intelepciune de la Gandhi
– Intelepciunea sufletului
– A împrospăta aerul
Invelisul meu fizic este, intr-adevar o omida. Acest gand impartasit noua de dumneavoastra aici este sublim.