Category Conferinta

[video] Jiddu Krishnamurti – Natura mintii (The Nature of the Mind)

Category: ConferintaJiddu Krishnamurti Comments: One comment

Jiddu Krishnamurti

Aceasta este o serie de dialoguri, între Jiddu Krishnamurti, David Bohm, Rupert Sheldrake şi John Hidley.
Scopul acestor discuţii este de a explora problemele esenţiale ale minţii, ce anume este şi ce anume este necesar unei schimbări psihologice fundamentale.

„Să nu vă imaginaţi că ceea ce afirm se aplică tinerilor şi nu şi bătrânilor sau invers. Subliniez acest lucru fiindcă un prieten al meu spunea deunăzi: ‚De ce te-ai dedicat acestei opere ? Eşti prea tânăr. S-ar putea să te îndrăgosteşti, cândva.’ De parcă spiritualitatea ar fi rezervată celor în vârstă sau celor cu un picior deja în groapă. Din momentul în care separi viaţa şi gândirea de scopurile lor, ca pe lucruri care ar putea fi îndeplinite, eventual, într-un viitor îndepărtat, dulcea semnificaţie a acestei revelaţii deja s-a pierdut, fiindcă posibilitatea de a trăi se manifestă în orice clipă a vieţii. Viaţa nu cunoaşte împărţirea în tineri şi bătrâni.”

Jiddu Krishnamurti
1895-1986

The Nature of the Mind – 01 – The Roots of Psychological Disorder

The Nature of the Mind – 02 – Psychological Suffering

The Nature of the Mind – 03 – The Need for Security

The Nature of the Mind – 04 – What is a Healthy Mind

Read More

[video] Jiddu Krishnamurti – Dezbateri publice Madras 1979

Category: ConferintaGeneralJiddu Krishnamurti Comments: One comment

Jiddu Krishnamurti

Va prezentam astazi seria completa de 8 dezbateri publice pe care marele invatator al umanitatii care a fost Jiddu Krishnamurti le-a sustinut la Madras, in India, in anul 1979. Vă oferim toate cele 8 discursuri, fiecare dintre ele de aproximativ o oră și jumătate, traduse în limba română. Filmele sunt preluate de pe antiiluzii.blogspot.com, și pe această cale mulțumim echipei și traducătorului pentru aceste materiale excepționale!

Dezbaterea publica nr. 1/8

Dezbaterea publica nr. 2/8

Dezbaterea publica nr. 3/8

Dezbaterea publica nr. 4/8

Dezbaterea publica nr. 5/8

Dezbaterea publica nr. 6/8

Dezbaterea publica nr. 7/8

Dezbaterea publica nr. 8/8

Read More

[video] Gregg Braden – Cele 7 oglinzi eseniene

Category: Conferinta Comments: One comment

Gregg Braden - Cele 7 oglinzi eseniene

Cele 7 mistere ale relaționării cu noi înșine și cu ceilalți
Așa cum se poate bănui din titlu, conferința conține cele 7 mistere ale oglindirii prin intermediul relațiilor: cu noi înșine și cu ceilalți:
1. Oglinda a ceea ce suntem în momentul prezent;
2. Oglinda a ceea ce judecăm în acest moment;
3. Oglinda a ceea ce am pierdut/oferit/cedat la un moment dat;
4. Oglinda celei mai mari iubiri pierdute sau a celei mai mari frici pe care le-am avut/le avem;
5. Oglinda mamei, a tatălui și respectiv a Creatorului;
6. Oglinda cuceririi Întunericului cunoscută și sub numele de “cucerirea nopții negre a sufletului”;
7. Oglinda modului în care ne percepem pe noi înșine, cunoscută drept oglinda celui mai mare act de compasiune.

Read More

[video] Jiddu Krishnamurti – 12 discursuri publice in Saanen, 1980

Category: Audio/VideoConferintaGeneralJiddu Krishnamurti Comments: One comment

Jiddu Krishnamurti

În vara anului 1980, maestrul Krishnamurti a susținut o serie de 12 discursuri publice in Saanen, Elvetia. Vă oferim toate cele 12 discursuri, fiecare dintre ele de aproximativ o oră și jumătate, traduse în limba română. Filmele sunt preluate de pe antiiluzii.blogspot.com, și pe această cale mulțumim echipei și traducătorului pentru aceste materiale excepționale!

Jiddu Krishnamurti – Saanen 1980 – 01 – Why is there such chaos in the world

Jiddu Krishnamurti – Saanen 1980 – 02 – The Movement of Thought and Becoming

Jiddu Krishnamurti – Saanen 1980 – 03 – Action That is Always Correct

Jiddu Krishnamurti – Saanen 1980 – 04 – Breaking the pattern of conditioning

Jiddu Krishnamurti – Saanen 1980 – 05 – The Relationship of Desire, Will and Love

Jiddu Krishnamurti – Saanen 1980 – 06 – The Ending of Sorrow Brings Love and Compassion

Jiddu Krishnamurti – Saanen 1980 – 07 – Is There Anything Sacred in Life

Jiddu Krishnamurti – Saanen 1980 – Q&A 01 – When There Is Freedom

Jiddu Krishnamurti – Saanen 1980 – Q&A 02 – When There Is Freedom

Jiddu Krishnamurti – Saanen 1980 – Q&A 03 – When There Is Freedom

Jiddu Krishnamurti – Saanen 1980 – Q&A 04 – When There Is Freedom

Jiddu Krishnamurti – Saanen 1980 – Q&A 05 – When There Is Freedom

Read More

[video] Bashar – (1) Deplasandu-ne prin infinit – (2) Circuitul sacru

Category: Audio/VideoBasharConferintaGeneral Comments: No comments

Bashar

Un nou workshop cu Bashar. De aceasta data, workshop-ul este impartit pe 2 zile.

In prima zi, 19 iunie 2010, Bashar ne dezvaluie care este modul nostru natural de functionare in spatiul 3D, cum ne deplasam clipa de clipa de la o realitate paralela la alta realitate paralela.

Partea a doua a acestui workshop, 20 iunie 2010, are la baza ideea de “circuit sacru”, o modalitate, o tehnica, prin care ne putem dezvolta noi tipare neuronale, care sa le inlocuiasca pe cele vechi, tipare ce sunt mult mai bine aliniate noii frecvente, si folosesc intr-un mod mai eficient cele 2 emisfere cerebrale.

(1) Deplasandu-ne prin infinit – Shifting Through Infinity

(2) Circuitul sacru – Sacred Cirtuitry

Read More

[video] Bashar – Bashar’s Lab (Laboratorul lui Bashar)

Category: Audio/VideoBasharConferinta Comments: No comments

Bashar

Vă prezentăm workshop-ul Laboratorul lui Bashar, în care, prin intermediul channelingului asigurat prin Darryl Anka, Bashar ne prezintă câteva din învăţăturile sale, precum şi o serie de exerciţii interactive, menite să demonstreze şi să fixeze mai bine informaţiile pe care ni le prezintă.

Vă recomandăm să urmăriţi această serie de 5 filme; sunt atractive, inspiratoare, pot deschide perspective noi în modul nostru de gândire, sunt dinamice şi impregnate cu umorul fin şi bine cântărit cu care acest învăţător ne-a obişnuit deja.

Vizionare plăcută!




Read More

[video] Jiddu Krishnamurti – San Diego 1970 – Conferinte publice

Category: Audio/VideoConferintaJiddu Krishnamurti Comments: No comments

Jiddu Krishnamurti

Krishnamurti vorbeste despre conditia umana si structura fricii.
El ne cere sa cercetam, in timp ce traim in aceasta lume plina de haos si divizare, daca putem descoperi care este originea violentei, si ce am putea face in legatura cu asta.
Krishnamurti a tinut aceste 4 discutii publice in 1970, la Universitatea de Stat din San Diego.

Discutia #1 – How Does One Learn About Oneself?

Discutia #2 – Can the Human Mind Be Completly Free of Fear?

Discutia #3 – Understanding Meditation Requires Order

Discutia #4 – What Is Meditation?

Read More

[video] Jiddu Krishnamurti – Mai presus de mit si traditie (Beyond Myth and Tradition)

Category: Audio/VideoConferintaJiddu Krishnamurti Comments: No comments

Jiddu Krishnamurti

„Beyond Myth and Tradition” reprezintă o serie de interviuri şi prelegeri ale lui Jiddu Krishnamurti, grupate în 12 episoade diferite, în 1997, de Krishnamurti Foundation of America.

Aceste episoade sunt o introducere în învăţăturile marelui invatator al umanitatii, fiecare episod fiind axat pe un anumit aspect al vieţii şi societăţii umane.

Beyond Myth and Tradition Series – 01 – Conflict

Beyond Myth and Tradition Series – 02 – Change

Beyond Myth and Tradition Series – 03 – Freedom and Authority

Beyond Myth and Tradition Series – 04 – The Sacred

Beyond Myth and Tradition Series – 05 – Choiceless Awareness

Beyond Myth and Tradition Series – 06 – Meditation

Beyond Myth and Tradition Series – 07 – The Mirror of Relationship

Beyond Myth and Tradition Series – 08 – Conditioning, Prisoners of the Past

Beyond Myth and Tradition Series – 09 – The Violent Self

Beyond Myth and Tradition Series – 10 – Death, Leaving the Stream

Beyond Myth and Tradition Series – 11 – Love, The Flame Without Smoke

Beyond Myth and Tradition Series – 12 – What Is the Religious Mind?

Read More

[video] HWL Poonja (Papaji) – The Beauty of No Mind – January 31, 1993

Category: Audio/VideoConferintaHWL Poonja (Papaji) Comments: No comments

HWL Poonja (Papaji)

„Pentru a iubi lumea, trebuie mai întâi să înveţi cum să-ţi iubeşti Sinele. Numai când îţi iubeşti Sinele poţi iubi şi lumea, deoarece în Sinele tău este inclus totul. De asemenea, dacă îţi cunoşti Sinele, atunci cunoşti totul. Aşadar, cunoaşte-ţi Sinele. Această cunoaştere înseamnă „a fi”. Asta este tot ce trebuie să şti. A cunoaşte înseamnă „a fi”.
Harivansh Lal Poonja a călătorit ani de zile prin India în căutarea unei fiinţe care să-L fi văzut pe Dumnezeu. Dezamăgit de nenumărate ori, în cele din urmă, dorinţa sa a dat roade. În 1944, l-a întâlnit pe marele ghid spiritual eliberat Ramana Maharishi. În timpul uneia dintre primele întâlniri cu acesta, Poonja i-a relatat cu mândrie că a avut viziuni ale lui Krishna, Rama, Hanuman. Liniştit, Ramana l-a întrebat pe tânăr: „Îi vezi şi acum pe aceşti zei?”. „Nu” a răspuns Poonja. „La ce folosesc zeii care apar şi dispar? A rămas doar cel care vede. Află cine este cel care vede.”, i-a răspuns ghidul său spiritual. Ceea ce a şi făcut.

Read More

[video] Jiddu Krishnamurti – Conversatii cu Dr. Allan W. Anderson [RO]

Category: Audio/VideoConferintaJiddu Krishnamurti Comments: No comments

Jiddu Krishnamurti

Jiddu Krishnamurti s-a născut în sudul Indiei și a fost educat în Anglia. În ultimii 40 de ani a ținut discursuri în SUA, Europa, India, Australia și în alte zone ale lumii. De la începutul muncii sale de-o viaţă, a repudiat orice conexiune cu religiile organizate și ideologiile și a afirmat că singura sa grijă era de a elibera omul, absolut și necondiționat. Este autorul multor cărți, printre care “The Awakening of Intelligence”, “The Urgency of Change”, “Freedom from the Known” și “The Flight of the Eagle”.

Acesta este unul dintr-o serie de dialoguri dintre Krishnamurti și dr. Allan W. Anderson, care este profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, unde predă scripturi indiene și chinezești și tradiția profetică. Dr. Anderson, un poet publicat, deține diplome de la Universitatea Columbia și de la Union Theological Seminary. A fost premiat cu renumitul “Teaching Award”, al Universității de Stat a Californiei.

Jiddu Krishnamurti in Conversations with Dr. Allan W. Anderson – San Diego, California, 1974

#01 Knowledge and the Transformation of Man

#02 Knowledge and Conflict in Human

#03 What is Communication with Others?

#04 What is a Responsible Human Being?

#05 Order Comes from the Understanding of Our Disorder

#06 The Nature and Total Eradication of Fear

#07 Understanding, Not Controlling, Desire

#08 Does Pleasure Bring Happiness?

#09 Sorrow, Passion and Beauty

#10 The Art of Listening

#11 Being Hurt and Hurting Others

#12 Love, Sex and Pleasure

#13 A Different Way of Living

#14 Death, Life and Love Are Indivisible

#15 Religion, Authority and Education – Part 1

#16 Religion, Authority and Education – Part 2

#17 Meditation, a Quality of Attention that Pervades

#18 Meditation and the Sacred Mind

Read More