Category Maestri si invatatori spirituali

Frumusețea – nu se află în formă, ci în viața spiritului

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 18 septembrie

“Nu știm încă ce este adevărata frumusețe a unei ființe, fiindcă ne oprim prea mult asupra formei. Dacă această formă este armonioasă, plăcută, noi exclamăm: „Ce frumusețe!” În spatele formei, mai există însă un altceva de cunoscut: emanațiile ce vin din cel mai profund loc al acestei ființei, viața care curge… Iar dacă am putea merge în lumea de dincolo pentru a vedea acea parte din ea ce trăiește în regiunile celeste, am descoperi o frumusețe și mai mare: splendoarea spiritului. Splendoarea spiritului este însă de o esență mult mai subtilă pentru a fi exprimată în cuvinte.

Adevărata frumusețe nu se poate descrie; este viața pură, viața care țâșnește… Priviți un diamant asupra căruia a căzut o rază de soare și sunteți orbiți de acea scânteiere, de acele străluciri de culori… Iată adevărata frumusețe! Cu cât o ființă reușește să capteze mai mult lumina pentru a se impregna de vibrațiile, de licăririle ei de culori, cu atât mai mult ea se apropie de adevărata frumusețe.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Nu-ți ascunde frumusețea inimii și a sufletului, în spatele căutării perfecțiunii!
Frumusetea fizica si spiritualitatea
Fericirea – cum să o găsim în iubire
Ziua de azi – să o trăim ca și cum ar fi ultima
DESPRE ZBOR

Read More

Viața psihică – ne modelează corpul fizic

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 17 septembrie

“Tot ceea avem astăzi înscris pe corpul, pe chipul nostru, a fost pregătit, format mai întâi în viața noastră psihică. Fiindcă există o lege absolută, implacabilă, după care fiecare gând, fiecare sentimennt declanșează niște curenți de forțe ce produc efecte până în planul fizic. Desigur, acest lucru nu este vizibil imediat. Pe parcursul unei zile, noi trăim o mulțime de emoții, de senzații trecătoare, și chiar dacă aceste stări de conștiință se înscriu imediat undeva în materia noastră subtilă, ele nu se fixează profund pe corpul nostru fizic, nici măcar pe chipul nostru.

În viața curentă, chipul nostru exprimă capitalul în acțiune, adică ceea ce suntem pe cale să trăim, asemenea unor încrețituri la suprafața apei. Numai mișcările declanșate de mult timp și uneori repetate sunt înscrise profund în noi. Știind aceasta, înțelegeți puterea ce o aveți de a vă modela corpul și trăsăturile chipului vostru.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Calul și călărețul – legăturile dintre corpul fizic și viața psihică
Economia – începe prin înțelegerea legilor ce guvernează lumea psihică
Clarvederea – însușire benefică numai dacă lucrăm asupra purității și a rezistenței psihice
Lumea fizică – studiul ei ne instruiește despre lumea noastră psihică
Pacea – sau cum să ne hrănim în planurile fizic și psihic

Read More

Puterile regeneratoare se află în noi – o cauză infimă este suficientă pentru a le trezi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 16 septembrie

“Un prieten mi-a povestit că, într-o zi în care s-a simțit deznădăjduit, a plecat la țară. La uun moment dat, el s-a așezat pe o stâncă și a zărit într-o deschizătură mică câteva fire de iarbă. El le-a privit îndelung și s-a întrebat cum au putut să crească în astfel de condiții. deodată, în timp ce le privea, ceva s-a însuflețit în el. El nu înțelegea cum vederea acelor câteva fire de iarbă i-au putut alunga dezamăgirea.

În realitate, nu era iarba însăși, ci el care, privind-o, a înfăptuit fără să știe această schimbare în suflet. Toate puterile regenerative se află în noi, și este nevoie uneori de o cauză infimă pentru a le trezi. Ființele, lucrurile, tot ce există în natură ne poate ajuta. Se întâmplă ca aceasta să se producă independent de conștiința și voința noastră. Depinde însă de noi să conștientizăm acest fenomen, fără să așteptăm ca un eveniment exterior să ne vină din întâmplare în ajutor.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
[audiobook RO] Eckhart Tolle – Puterea Prezentului
[audiobook] Eckhart Tolle – Puterea Prezentului
DESPRE PUTEREA CONȘTIINȚEI
[E-Book] Bob Doyle – Urmeaza-ti pasiunea, descopera-ti puterea
Bashar – Puterea alegerii

Read More

Credința – o dovedim prin faptele noastre

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 15 septembrie

“Fie că are sau nu o religie, cel care acționează față de alții cu bunăvoință, înțelegere, răbdare, generozitate, își manifestă credința într-un principiu superior ce îi dictează comportamentul, iar Cerul îi acordă ajutorul și protecția sa. În timp ce, credinciosul care își închipuie că propria credință îi va scuza greșelile în ochii Domnului se înșeală de două ori. Mai întîi, credința nu șterge greșelile. Apoi, el dă dovadă de o necinste ce le agravează chiar, fiindcă el își bate joc de Domnul, pretinzând credința în El, în timp ce nu îi respectă legile și îi înșeală sau îi brutalizează pe alții.

Singurele adevărate criterii ale credinței sunt faptele, comportamentul în viața zilnică. De aceea un Învățământ Inițiatic se preocupă de toate capacitățile ființei umane și de diferitele activități prin care ea le exercită nu numai în planul psihic, dar și în planul fizic.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Credința – deschide o ușă puterilor din înalt
Osho, Vol. 3: Credinta, indoiala fanatism. Este esential sa credem in ceva?
Credinta
DESPRE NEFERICIRE
Arta de A FI FERICIT

Read More

Slăbiciunile – conștientizarea lor este începutul forței

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 14 septembrie

“Practica vieții spirituale începe prin afinarea percepției ce o aveți despre ființa voastră interioară, și este normal să nu fiți mereu foarte fericiți de ceea ce descoperiți: niște limitări, niște lipsuri, niște slăbiciuni. Acesta nu este însă un motiv pentru a vă descuraja și a vă opri lucrarea; încet-încet, veți dobândi niște forțe și vă veți lărgi, îmbogăți domeniul vostru.

Cel care rămâne așezat pe un scaun își poate închipui că este capabil de orice ispravă. Dacă încearcă însă să se ridice, să meargă, să alerge, să sare, el își măsoară adevărata stare a forțelor sale; el este obligat astfel să-și piardă iluziile. În decepția sa, el se va crede mai slab decât este, în vreme ce această conștientizare constituie de fapt începutul forței sale. Întâmpinați niște greutăți ca să vă îndepărtați de modul vostru de existență din trecut? Este dovada că încercați să înaintați, să vă străduiți. Veți spune: „Da, dar eu sufăr.” Desigur, suferiți, fiindcă aveți niște percepții noi, pentru că vă îndreptați spre o lume nouă.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Ambianța – importanța sa pentru dezvoltarea noastră spirituală
Un ideal – nu trebuie niciodată părăsit, sub nici un pretext
Omraam Mikhael Aivanhov – Postul
Nevoia de a avea dreptate
Curs de miracole – culegere de exerciţii

Read More

[audiobook RO] Eckhart Tolle – Un Pamant nou

Category: AudiobookEckhart Tolle Comments: One comment

Eckhart Tolle

“Trăind în prezent, nefericirele anterioare nu ne mai stăpânesc, eliberarea lor este la baza fericirii noastre.” Eckhart Tolle

Cartea “Un Pământ nou” a cunoscutului călăuzitor spiritual Eckhart Tolle, este un ghid practic ajutător în evoluţia noastră spirituală. În această lume în care fiecare om începe să devină mai conştient de sine, să caute rezolvare la problemele existenţiale, Eckhart Tolle, prin cărţile sale, reuşeşte să fie un adevărat maestru spiritual modern. Oamenii se îndreaptă cu mai multă aplecare spre călăuzitorii spirituali moderni decât spre religiile consacrate. Ca şi în celelalte cărţi ale sale, autorul transmite mesaje simple şi clare demne de vechii învățători spirituali. Scopul cărţii “Un Pământ nou” este de a ne elibera sufletul de suferinţele primite încă de la naştere sau dobândite pe parcursul vieții, concretizate în “corpul-durere”. Acest “corp-durere” este un aflux de emoţii negative, hrănit de gândurile rele, al cărui leac este eliminarea acestor gânduri, pentru diminuarea energiei acestuia. Mulţi înţelepţi şi iluminaţi, bărbaţi şi femei, au avut cândva un corp-durere greu, dar prin eliminarea acestuia au putut să atingă iluminarea. (sursa)
Iată 3 idei extrase din această lucrare:
1. Frumoși sau urâți, oamenii își construiesc într-o măsură semnificativă identitatea pornind de la corpul lor. Mai exact identitatea lor e derivat[ din gândul corespunzător lui eu, gând pe care-l atașează în mod eronat imaginii mentale sau conceptului despre corpul lor care, la urma urmei, nu este altceva decât o formă fizică ce se supune destinului tuturor formelor – efemiritatea și în final degradarea.
2. Separă reacția de întâmplarea care a declanșat-o. Supărarea și atitudinea defensivă sunt indicii că egoul vorbește prin intermediul tău. Când simți că pierzi ceva, întreabă-te: ceea ce sunt s-a diminuat?
3. Atunci când cineva te insultă sau spune ceva negativ despre tine, nu reacționa. Obsevă cum ceva din interiorul tău dorește să-i spuna una, să reacționeze, dar nu, nu reacționa pur și simplu. Simți că valoarea ta s-a diminuat sau simți că s-a extins, pentru că nu te-ai lăsat controlat de minte?

Sperăm că varianta audio în limba română a acestei minunate lucrări vine în întâmpinarea unui numar mare de oameni, ce pot astfel să intre în contact cu învățătura lui Eckhart Tolle în momente în care lectura nu este posibilă.

Audiție plăcută!

Eckhart Tolle - Un Pamant nou - audiobook in limba romana

Eckhart Tolle – Un Pamant nou – Introducere

Eckhart Tolle – Un Pamant nou – Capitolul 01

Eckhart Tolle – Un Pamant nou – Capitolul 02

Eckhart Tolle – Un Pamant nou – Capitolul 03

Eckhart Tolle – Un Pamant nou – Capitolul 04

Eckhart Tolle – Un Pamant nou – Capitolul 05

Eckhart Tolle – Un Pamant nou – Capitolul 06

Eckhart Tolle – Un Pamant nou – Capitolul 07

Eckhart Tolle – Un Pamant nou – Capitolul 08

Eckhart Tolle – Un Pamant nou – Capitolul 09

Eckhart Tolle – Un Pamant nou – Capitolul 10

Read More

Entitățile celeste – să găsim atitudinea interioară ce le va reține lângă noi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 11 septembrie

“Dacă doriți să primiți vizita unor entități care coboară din regiunile celeste, pregătiți-le niște condiții. Aceste entități sunt mereu pregătite să vă viziteze, să vă ajute, dar trebuie să simtă că există un loc în inima voastră, în sufletul vostru, unde ele se vor putea instala, lucra și așeza bogățiile.

Singurul lucru ce le poate îndepărta pe aceste entități este neglijența oamenilor, care le nesocotesc deseori prezența și ajutorul. Ele știu că ei sunt imperfecți, slabi, prostănaci, și chiar îi scuză, ele nu se opresc la acest aspect. Dimpotrivă chiar, ele își spun: „Oh, în ce stare sunt ei, sărmanii, trebuie să le sărim în ajutor!” Dar dacă ele văd că ei nu apreciază ceea ce le aduc, ele îi părăsesc. Nu fiindcă aceste entități ar avea nevoie de considerația sau recunoștința oamenilor, dar ele știu că neglijența și nerecunoștința îi vor împiedica să beneficieze de susținerea lor.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
O pădure – o lume de entități vii
Florile – locuințe ale unor entități vii
Talentele – niște entități vii cărora trebuie să le oferim condiții favorabile pentru a le păstra
DESPRE TREZIREA CONȘTIINȚEI și criza identității umane
Haine și bijuterii – dimensiunea lor simbolică

Read More

Iubirea pentru o creatură – este durabilă numai dacă, prin intermediul ei, ne putem lega de Creator

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 10 septembrie

“Vă gândiți să vă legați pe viață de un bărbat sau o femeie. Dacă vreți ca iubirea voastră să fie durabilă, să știți că există o regulă de respectat. Ce înseamnă aceasta? Că în inima voastră, în sufletul vostru, trebuie să acordați întâietate Domnului, Ființa tuturor ființelor, lumina universului, distribuitorul tuturor bunurilor. Apoi, vă puteți alege pe cel sau cea din care vă veți face un însoțitor sau o însoțitoare de viață.

Adevăratul spiritualist, fie el bărbat sau femeie, îl pune mai întâi în sine pe Creator ca izvor de iubire, de înțelepciune și de adevăr. Apoi, el caută creatura care este cea mai capabilă să îl mențină în legătură cu El. Când a găsit-o, el face din ea colaboratoarea, inspiratoarea sa, simțiind că există ceva în ea ce îl apropie de Izvor, că ea este o mesageră care îi vorbește despre lumea divină. Astfel, el este sigur că nu-și va pierde niciodată iubirea.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Dușmanii – ne ferim de ei prin iubire
Iubirea – precauții de luat pentru a o păstra
Fericirea – cum să o găsim în iubire
Iubirea de sine – conștiința propriei demnități de fiu al Domnului
Iubirea – ca stare superioară de conștiință

Read More

Moartea – accesul la o nouă viață

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 8 septembrie

“Cel care înțelege semnificația și scopul existenței sale pământene, părăsește viața cu senzația că a îndeplinit sarcina pentru care a venit, și el știe că-și va continua lucrarea în lumea de dincolo. De aceea moartea nu îl înspăimântă: el simte, el știe că va continua să trăiască și să lucreze în altă parte.

Lumina cunoașterii înlătură frica. Ne este frică de moarte fiindcă nu o cunoaștem. Așadar, trebuie să ne familiarizăm cu ideea acestei treceri ce este în realitate continuarea vieții sub o altă formă. Peste tot în univers există numai viață, viața fără limite. De aceea nu trebuie să vă rugați să fiți salvați de moarte, ci pentru a trăi. Să nu spuneți că veți muri, spuneți că veți continua să trăiți. Puneți-vă în spirit gândul de a nu prelungi această viață pe pământ, ci de a intra într-o viață nouă. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.03.06 – Moartea si viata de dincolo.pdf
Munca – o definiție: să orientăm fiecare activitate spre un scop benefic
[AudioBook] Curs de Miracole – Capitolul 4 – Iluziile eului
O intrebare fundamentala in dezvoltare personala si spirituala
Provocarea schimbarii (The Callenge of Change) – film biografic – Jiddu Krishnamurti

Read More

[audiobook RO] Eckhart Tolle – Linistea vorbeste

Category: AudiobookEckhart Tolle Comments: No comments

Eckhart Tolle

Cartea “Linistea vorbeste” a lui Eckhart Tolle nu e doar o carte obisnuita. E cartea tacerii, am putea spune. Eckhart Tolle ne invata cum sa ne descoperim linistea, tacerea interioara si mai mult de atat, sa o pastram. Atunci cand oamenii pierd legatura cu interiorul lor, se pierd in lume.

Cartea provine dintr-o stare de constiinta a autorului pe care o putem numi liniste interioara. Nu se refera la practici sau idei religioase, ci contine idei accesibile intregii umanitati.Transformarea constiintei globale nu mai este un lux dedicat doar celor “initiati” ci a devenit o necesitate imediata.

Pentru ca avem nevoie de conectarea cu noi insine, “Linistea vorbeste” este un manual util in exersarea tacerii. Aceasta carte s-a nascut din dorinta lui Tolle de a nu-i lasa pe oameni sa se piarda. Pierderea tacerii din interior inseamna ratacire. Putem preveni aceasta ratacire, exersand tacerea interioara.

Cartea lui Eckhart Tolle este un ghid spre regasirea tacerii, este acel instrument pe care il luam in mana si apoi il lasam pentru a experimenta linistea din interior. Putem trai linistea zi cu zi, dincolo de practica meditatiei. Doar starea de a fi, interiorizarea, care este esenta fiintarii.

Printre cuvinte apare nevoia de liniste. Nu este o carte pe care sa o citesti din scoarta in scoarta si apoi sa o pui inapoi in biblioteca. Fiecare paragraf din “Linistea vorbeste” deschide porti spre interiorizare, spre autoreflectie, spre regasirea starii de liniste la un nivel profund. (sursa)

Eckhart Tolle - Linistea vorbeste - audiobook in limba romana

Eckhart Tolle – Linistea Vorbeste – Introducere

Eckhart Tolle – Linistea Vorbeste – Capitolul 01

Eckhart Tolle – Linistea Vorbeste – Capitolul 02

Eckhart Tolle – Linistea Vorbeste – Capitolul 03

Eckhart Tolle – Linistea Vorbeste – Capitolul 04

Eckhart Tolle – Linistea Vorbeste – Capitolul 05

Eckhart Tolle – Linistea Vorbeste – Capitolul 06

Eckhart Tolle – Linistea Vorbeste – Capitolul 07

Eckhart Tolle – Linistea Vorbeste – Capitolul 08

Eckhart Tolle – Linistea Vorbeste – Capitolul 09

Eckhart Tolle – Linistea Vorbeste – Capitolul 10

Read More