Category Maestri si invatatori spirituali

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Puritatea şi viaţa spirituală
Conferinţa din 26.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Dragii mei fraţi şi surori aţi putut vedea ce reprezintă puritatea în această dimineaţă pe Stâncă. Câtă splendoare ! Totul era pur… aerul şi culorile cerului erau de o limpezime perfectă; întreg orizontul vibra… În asemenea dimineţi, aceia care ştiu cum să privească culorile, cum să comunice cu zorile, cu soarele, cu cerul, se pot cu adevărat purifica.
Dacă trebuie să va explic cuvântul “puritate”, vă va fi poate greu să mă înţelegeţi. Să întelegeţi intelectual este un lucru, dar să întelegeţi intuitiv cu întreaga fiinţă este altceva. Dacă încercăm să explicăm numai intelectual ce este puritatea, vor fi multe neînţelegeri fiindcă oamenii se pronunţă diferit despre aceleaşi lucruri. Acest lucru vine din nevoile, din gusturile lor: din moment ce le place ceva anume, înseamnă că este pur. Unii îndrăgostiţi iubesc ceea ce este senzual şi depravat şi se cred îndreptăţiţi să facă lucruri de necrezut pentru că îşi exprimă iubirea. După ei, iubirea purifică totul… Oare sunt ei tineri? Oh! Cu siguranţă. Atunci, cum să distingem ceea ce este pur de ceea ce nu este?
Doi hoţi au intrat într-o biserică pentru a fura câte ceva. S-au urcat pe un scaun pentru a desprinde o lustră, dar cum scaunul nu era suficient de înalt s-au dus să caute o masă, şi iată că nici masa nu a fost de ajuns. Atunci unul dintre ei s-a dus să caute o enormă Biblie pentru a o pune pe masă şi s-a urcat pe ea. Prietenul lui indignat îi spune: “Nefericitule! Să nici nu te gândeşti, aceasta este Biblia. – Ah! spuse celălalt, când ai inima pură ce importanţă mai are acest lucru?”. Iată, inima lui era pură, era tot ceea ce conta! El putea desprinde o lustră, putea să se suie pe Biblie, dar inima îi era pură. Şi mulţi, pentru a se justifica, spun ca acest hoţ: “Când ai inima pură…”.
Atunci când în Fraternitate vin persoane noi, mă interesează întotdeuna să văd ce tendinţă este mai dezvoltată la ele. Unele fiinţe nu au decât o viaţă vegetativă: mănâncă, beau, trăiesc bineînţeles, dar în maniera plantelor. Le vedem cum merg la lucru, se agită puţin, dar nu au nici o bogăţie interioară. Singura preocupare a vieţii lor este aceea de a mânca, de a bea, de a dormi şi de a lucra puţin. Da, o viaţă vegetativă. La unii predomină latura animalică, instinctivă.Totul este animat, chiar zgomotos: impulsuri, instincte, pasiuni…
Deasupra se află creaturi care au o viaţă afectivă mai dezvoltată: mai multă emotivitate, mai multă imaginaţie, ceva poetic, muzical, dar nu un sistem filozofic, nici un ideal divin. Apoi urmează o categorie de fiinţe la care intelectul este foarte dezvoltat: ele studiază, citesc, scriu… Sunt scriitorii, gânditorii care doresc să cunoască totul numai prin intermediul intelectului. Dar iată că intelectul este limitat ! Bineînţeles, este mai puţin decât latura vegetativă, instinctivă şi afectivă, dar este departe de a avea toate posibilităţile, iar intelectualii nu posedă adevărata lumină.
Activitatea spiritului se află deasupra activităţii intelectuale. Ea îi conferă omului elementul esenţial pe care toate celelalte activităţi nu i le pot da. Viaţa spirituală aduce o împlinire pe care contemporanii noştri nu o pot cunoaşte fiind prea acaparaţi de lucrările limitate ale intelectului. În trecut, oamenii nu căutau într-o asemenea măsură instruirea, în timp ce acum aproape toţi doresc să devină cetăţeni ai acestei împărăţii a intelectului. Nu îşi imaginează alte posibilităţi, nu au văzut că Inteligenţa Cosmică a prevăzut alte dezvoltări, că ea îi împinge să exploreze regiuni mai bogate decât cele ale intelectului. Ei nu le văd, şi sunt foarte mândri că s-au oprit aici. Ei se gândesc că acesta este ultimul cuvânt al creaţiei. Dacă ar şti cât se înşeală!
Când îi privesc pe aceia care vin aici pentru prima oară şi văd printre ei pe unii care nu au dezvoltat decât tendinţele inferioare ale fiinţei lor, latura instinctivă sau vegetativă, sau numai latura intelectuală, sunt trist şi nefericit pentru că ştiu că îşi vor trăi aproape inutil existenţa. Ei se vor hrăni, vor bea, vor aduce pe lume copii, dar elementele spiritualităţii nu îi vor incita şi nu vor simţi nimic din frumuseţea, din bogăţia şi din splendoarea universului. De ce să ne limităm într-atât rămânând la suprafaţa lucrurilor, în contact cu tot ceea ce este vizibil şi tangibil? Trebuie să acceptăm acum ceva nou, să primim ceva nou, să credem în ceva nou.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Selecţia
Conferinţa din 25.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Vă spuneam ieri că, pentru a înţelege puritatea, este suficient să o studiaţi în organism luând ca punct de plecare nutriţia. Vom vedea astăzi ce concluzii mai putem desprinde din acest exemplu.
Dacă studiem cum se hrăneau oamenii în trecut, constatăm că ei nu aveau nici un fel de cunoştinţe despre legile igienei. Ei mâncau carnea, legumele şi fructele fără să le spele sau să le cureţe de coajă, beau apa poluată etc… În acea epocă, nu era cunoscută existenţa microbilor (aceste gângănii au fost descoperite mult mai târziu…) şi oamenii se hrăneau ca animalele. Priviţi animalele: răpitoarele, fiarele sălbatice… ele nu fac nici o selecţie, mănâncă orice. Şi chiar pisica atât de grijulie cu igiena ei, înghite şoarecii cu pilea şi cu intestinele. În prezent, în domeniul igienei alimentare, oamenii au făcut multe progrese. Din copilărie ei ştiu că mâncând fructe, peşte, scoici, melci, trebuie să le înlăture pielea, sâmburii, seminţele, oasele, cochiliile. Deci, oamenii ştiu în aparenţă cum să se hrănească. Atunci când mănâncă brânză, îi înlătură în mod automat coaja şi astfel sunt consideraţi oameni foarte civilizaţi!
Evident, există încă multe ţări în Africa, în Asia, unde igiena nu este foarte răspândită. De exemplu, atunci când mă aflam în India, am văzut spectacole nu prea plăcute: şobolani enormi care se plimbau în bucătăriile hotelurilor… Şi când m-am dus pe insula Elefanta, în apropiere de Bombay, am văzut hinduşi bând apă stătută, chiar mlăştinoasă! S-ar părea că acelea erau locuri sacre; eu cred acest lucru, dar apa nu era deloc sacră, căci microbii nu au nici un respect pentru locurile sacre. Dar să nu ne oprim asupra acestor cazuri particulare. În ansamblu, putem spune că oamenii au făcut mari progrese în modul lor de a se hrăni. Ei consideră că este folositor să rafineze, să sterilizeze, să pasteurizeze, şi toată lumea este de acord că este util ca hrana să fie triată pentru a elimina elementele indigeste sau nocive.
Înlăturând, separând, respingând mereu o parte din hrană, omul a făcut deci un pas enorm pentru a nu semăna cu animalele. Numai că el nu a înţeles că există şi alte domenii în care trebuie să facă curăţenie, să spele, să elimine, să trieze, să separe ce este folositor de ceea ce nu este, purul de impur. În domeniul gândurilor şi al sentimentelor există deopotrivă o hrană pe care o consumăm şi pe care o digerăm, dar aici oamenii sunt asemenea pisicilor: ei înghit pielea şi intestinele, adică tot ce este murdar şi nociv. Ei trebuie deci să facă progrese şi să înveţe să selecteze hrana psihică aşa cum o fac cu hrana fizică. Stă scris în tabla de Smarald: “Vei separa subtilul de dens”, adică purul de impur. Evident spunând aceste lucruri Hermes Trismegistus mergea mult mai departe, deoarece se referea la piatra filosofală. Dar este exact acelaşi principiu.
Purul este separat de impur aşa cum aurul sau pietrele preţioase se extrag din minereul lor. De altfel, întreaga viaţă se bazează pe acest principiu al separării, al triajului, el există în toate industriile, în toate meseriile. Peste tot se fac triaje: în magazine, în băcănii, printre diamante, printre pietrele preţioase… Concursurile, examenele sunt tot selecţii, şi când se pune problema alegerii unui general, sau alegerea unei “Miss Monde”, se impune întotdeauna un triaj. Dar în viaţa interioară, nu ştim niciodată că trebuie de asemenea să separăm, să eliminăm, să triem. Întrebaţi-i chiar şi pe cei mai instruiţi oameni care sunt gândurile şi sentimentele nocive ce pot introduce în om boala şi descompunerea, ei nu vor şti să vă răspundă. Pentru ei, toate gândurile şi sentimentele sunt aproape asemănătoare.
Ei nu se îndoiesc că şi aici există o distincţie de făcut ca în cazul carburanţilor sau al alimentelor sortate după calitatea lor: prima calitate, a doua calitate… În trecut se foloseau, pentru producerea căldurii şi a luminii, materiale de o calitate atât de proastă încât acestea afumau, produceau usturime la ochi, miroseau urât… erai aproape asfixiat ! În timp ce acum se foloseşte de exemplu electricitatea care nu lasă deşeuri şi nu produce nici fum. Chiar şi pentru cărbune, ştim că există mai multe calităţi: de la acela care dă multă căldură şi puţină cenuşă, până la cel care dă puţină căldură şi multă cenuşă. Orice material combustibil: cărbune, lemn, petrol, benzină, paie, conţine (în proporţii diferite şi acest lucru este important) câteva elemente necomestibile. Fiecare materie este deci de o anume calitate, mai bună sau mai proastă, de aceea trebuie întotdeauna să alegem. La fel se întâmplă şi în cazul sentimentelor.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Nutriţia, punct de plecare pentru un studiu al purităţii
24.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Deci, dragii mei fraţi şi surori, mai avem câteva minute în această seară…
Dacă cineva doreşte să îmi pună vreo întrebare despre un subiect care îl preocupă, voi încerca să îi răspund.
Întrebare: Maestre, ne puteţi spune cum trebuie să înţelegem puritatea?
Puritatea?… Putem considera acest subiect în tot felul de moduri, dar de fapt puritatea se defineşte mereu prin simplitate; da, ceea ce este pur, este ceea ce este simplu, adică neamestecat, lipsit de orice element străin sau contrar bunei funcţionări şi armoniei ansamblului. Să luăm ca exemplu organismul… De ce organismul? Fiindcă, pentru a înţelege puritatea, nu este necesar să începem prin a studia domeniul eticii, al moralei. Puritatea aparţine tuturor domeniilor şi va fi mult mai clar dacă începem prin a o studia în planul fizic, în organism, începând cu nutriţia.
Când mâncăm, toate elementele pe care le absorbim şi care nu contribuie la bunăstarea şi la sănătatea organismului, sunt considerate nocive, impure. Evident, aceste elemente nu au întotdeauna aparenţa impurităţii: o otravă poate fi transparentă, dar dacă o înghiţiţi, muriţi. Iar atunci când tăiaţi fructe, de exemplu portocale sau mandarine, sunteţi uimiţi de limpezimea materiei lor, dar în realitate, ele nu sunt în totalitate pure, nici un aliment nu este perfect pur.
Atunci, ce face organismul? Ei bine, se întâmplă în organism acelaşi lucru ca la frontiere, unde vameşii vă inspectează maşina şi valizele pentru a verifica dacă faceţi trafic ilegal, vă impiedică să treceţi cu o marfă interzisă. La fel, în fiinţa umană se află vameşi care examinează hrana şi care resping tot ceea ce nu poate intra în constituţia organismului.
Din păcate, omul se găseşte deseori într-o asemenea stare încât impiedică inconştient lucrarea acestor vameşi. De exemplu, atunci când are griji sau este obosit, deprimat, tulburat, el perturbă funcţionarea tuturor acelor entităţi care sunt însărcinate să facă o selecţie, şi astfel ele lasă să treacă elementele dăunătoare ce încep să se acumuleze undeva în el. Deci, prin modul lui de a acţiona, de a înţelege şi de a simţi lucrurile, omul acţionează asupra creaturilor care se află înăuntrul lui, asupra celulelor sale, şi dacă nu este cumpătat ajunge să se atenueze sau să le pervertească gustul, introducând astfel lăcomia, dezordinea şi lipsa de discernământ la funcţionarii care încep să nu mai vadă foarte clar, lăsând să treacă elementele dăunătoare.
V-am spus deja câţi oameni se înşeală gândind că este de ajuns să arate în faţa celorlalţi o aparenţă de curaj, de moralitate, de stăpânire de sine, iar atunci când sunt singuri să poată face orice. Ei nu ştiu că trebuie să-şi dea mai întâi lor înşişi un exemplu (A se vedea vol. ХIХ: “Cea mai bună metodă pedagogică: exemplul”), în faţa propriilor celule, fiindcă celulele lor sunt în primul rând copiii lor, şi trebuie să le educe. În faţa celorlalţi, majoritatea sunt impecabili, dar când sunt singuri în faţa lor înşile, ei îşi permit tot ceea ce le face plăcere şi care deseori nu este prea “ortodox”, iar celulele lor care observă, primesc un exemplu prost. Fiindcă totul se înregistrează înăuntrul lor şi celulele spun: “Ei bine, şi noi vom face ceea ce ne place”, şi este imposibil apoi să le faci să asculte. Dar astăzi nu voi mai reveni asupra acestui subiect. Aş dori să vă spun pur şi simplu că dacă omul nu se supraveghează, el tulbură lucrarea entităţilor însărcinate să îi protejeze organismul, şi într-o bună zi apar tumorile, febra, tot felul de boli…

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Fluviul vieţii
Conferinţa din 25.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

În alte conferinţe, v-am vorbit deja mult despre cei zece sefiroţi: Kether, Hohmah, Binah, Hased, Gheburah, Tiferet, Neţah, Hod, Iesod şi Malkut. V-am mai spus de asemenea că cel de-al nouălea sefirot, Iesod, al cărui nume înseamnă fundament, bază, supraveghează puritatea. Vom vedea imediat de ce o face tocmai acest sefirot care reprezintă baza. În sefirotul Iesod domneşte Domnul Şadai El Hai, al cărui nume înseamnă: Atotputernicul Dumnezeu Viu. Şadai El Hai este distribuitorul vieţii. În acest sefirot se găseşte ordinul îngeresc al Heruvimilor (Îngerii din religia creştină) care îl au în frunte pe Arhanghelul Gabriel. Arhanghelul Gabriel supraveghează naşterea copiilor, şi deci nu întâmplător în Scripturi se menţionează că acest Arhanghel a apărut Mariei pentru a-i anunţa naşterea lui Iisus, şi lui Zaharia, soţul Elisabetei, pentru a-i anunţa naştrea lui Ioan Botezătorul. Luna constituie latura materială a sefirotului Iesod, în ebraică Levana. Luna este simbolul femeii, al imaginaţiei, adică al materiei căreia i se poate da o infinitate de forme, dar ea este deopotrivă şi simbolul purităţii. Atunci când fiinţa umană vine să se încarneze pe pământ, sufletul ei trece prin regiunea lunii, şi atunci când părăseşte pământul trece din nou pe acolo înainte de a se îndrepta spre alte regiuni. Luna prezidează deci naşterea dar şi moartea. Vedeţi deci că Luna este legată de probleme esenţiale.
În general se fac tot felul de glume legate de lună. Se spune despre un om distrat că este “plecat pe lună”, şi se spune în anumite cazuri că am văzut cele doua feţe ale lunii! Cât despre nebuni, se spune că sunt lunatici ! Şi se pare că “insolaţiile” provocate de lună sunt mai puternice decât cele ale soarelui ! Vedeţi deci că luna îi influenţează pe nebuni, pe aiuriţi, dar acesta este doar aspectul ei inferior. În realitate, luna are mai multe aspecte, dar pentru a simplifica lucrurile, vom menţiona numai două: o regiune crepusculară unde se află iluziile, minciunile, nebuniile, aberaţiile şi o altă regiune care este puritatea absolută, viziunea clară a lucrurilor. Mulţi poeţi se complac în regiunile crepusculare ale lunii: ei sunt mândri să aducă prin poezia lor un element ireal: fantezia, imaginaţia, fantasticul, dar acest univers vag şi imprecis în care ei se refugiază este foarte periculos şi mulţi dintre ei au înnebunit.
Fiecare sefirot reprezintă o lume ierarhizată. În regiunile inferioare ale lui Iesod găsim praf, nori, adică iluziile, rătăcirile. Da, pentru că Iesod este începutul vieţii psihice iar viaţa psihică este constituită la început din regiuni ceţoase, din forme vagi, nedefinite. De aceea cei care nu au mers mai departe pentru a se dezvolta prin studiu şi meditaţie sunt victime ale unor forme iluzorii.
Evident, Iesod este o regiune mult mai subtilă decât Malkut, dar partea cea mai apropiată de Malkut nu poate prezenta o mare claritate, ea este încă prea umedă, prea prăfuită. Trebuie deci să parcurgem această zonă pentru a merge dincolo de ea… până la descoperirea lumii celei mai mari lumini, Tiferet, regiunea soarelui. Să vedem acum de ce Iesod reprezintă sefirotul purităţii. V-am spus deja că Şadai El Hai este distribuitorul vieţii şi Heruvimii, Îngerii, primesc această viaţă şi o transmit oamenilor. Or, aşa cum am văzut în conferinţa precedentă, viaţa este un curent, un fluviu care vine de foarte sus, de la Izvor… Acest fluviu de viaţă este Hristos însuşi. De aceea Iisus spunea: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Citind aceste cuvinte, un Iniţiat vede imediat imaginea râului care coboară din munte şi se aruncă în mare. Calea, Adevărul, Viaţa… Ce reprezintă aceste trei cuvinte! Calea este albia râului; Viaţa este apa care curge în albia acestui râu; şi Adevărul este izvorul de unde curge viaţa, de unde ţâşnesc toate creaţiile. Dar putem da o altă interpretare. Albia râului cu meandrele sale este calea înţelepciunii ce urcă până la izvor, la adevăr. Cât despre apă, ea este iubirea, viaţa, căci viaţa nu este altceva decât iubire, fiindcă viaţa se naşte din iubire.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Moartea si viata de dincolo
6 martie 1966 – Sevres

Nu întotdeauna sunt aceleaşi suflete care vin să se încarneze pe Pământ. Se poate întâmpla ca aceleaşi să revină adesea de-a lungul mileniilor, dar nu este obligatoriu – pentru că Pământul nu este singurul loc unde creaturile pot să facă stagii şi să se dezvolte. Peste tot în Univers există «pământuri» unde creaturile se instruiesc. Atunci, tot aşa cum unele fiinţe vin de pe alte planete pentru a îndeplini anumite misiuni pe Pământ şi apoi pleacă după ce le-au înfăptuit, alte fiinţe părăsesc Pământul nostru pentru a merge pe alte planete. Cei Douazeci şi patru de Înţelepţi, Stăpânii destinului, guvernează această circulaţie a sufletelor.
Dar, în momentul când omul moare, porţile Pământului se închid în spatele lui, el se găseşte angajat într-un alt curent şi nu mai are dreptul de a se întoarce înapoi. Pentru asta nu este bine să evocăm morţii: pentru că împiedicăm evoluţia lor. Trebuie să ne rugăm pentru ei, trebuie să le trimitem lumina pentru ca să evolueze, să se libereze, dar nu trebuie să ne agăţăm de ei pentru a-i reţine, şi mai ales să nu încercăm să-i readucem pe Pământ. Cărţile vechi prezintă numeroase cazuri de evocări de morţi. Se înjunghiau animale şi datorită emanaţiilor produse de sângele lor, se atrăgeau şi se hrăneau sufletele morţilor care, timp de câteva clipe regăseau astfel un fel de vitalitate. Există în Odiseea un episod unde vedem pe Ulise făcând să revină din Infern Umbra ghicitorului Tirezias pentru ca acesta să-i prezică viitorul. De asemenea şi în Vechiul Testament putem citi povestea vizitei pe care regele Saul a făcut-o vrăjitoarei din «En-Dor», pentru ca aceasta să cheme în fata lui umbra marelui rege Samuel. Saul vroia să afle de la el soarta razboiului pe care îl ducea contra Filistinilor. Acest gen de evocare se numeşte: «necromancie», căci este vorba de o prezicere a viitorului (mancie) prin intermediul morţilor (necro). Dar vă amintiţi de ceea ce Samuel îi zice lui Saul în momentul în care apare: «Pentru ce m-ai tulburat tu chemându-mă?» Da, pentru că morţilor care au trăit pe Pământ ca mari spirite nu le place să fie deranjaţi pentru a satisface curiozitatea celor vii: ei se simt atât de îndepărtaţi de preocupări meschine şi limitate!
Bineînţeles, ei nu uită şi acceptă să ne ajute, dar de o altă manieră (Într-o altă conferinţă Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov spune: «Când, în momentul transfigurării de pe muntele Thabor, Iisus a apărut discipolilor săi, el era atât de luminos şi strălucitor că n-au putut să suporte această lumină şi au căzut cu faţa la pământ. Această transfigurare era o erupţie a corpului său spiritual, corpul de glorie, în planul fizic. Nu sosise încă momentul pentru Iisus de a-şi detaşa corpul de glorie, de corpul său fizic pentru a trăi definitiv în el, dar el putea să apară în plenitudinea manifestării sale. Câteva persoane au putut să vadă corpul de glorie al anumitor Iniţiaţi, când se aflau în stări de încântare şi extaz: chipul lor strălucea, lumina, ţâşnea din toată fiinţa lor. Datorită acestui corp care nu este oprit de nici un obstacol material, Iniţiaţii pot călători în spaţiu, să traverseze munţii şi chiar să pătrundă până în centrul Pământului. El poate acţiona chiar la distanţă asupra creaturilor pentru a le ajuta. Da, chiar dacă corpul său fizic e bolnav un Iniţiat poate întotdeauna să lucreze şi să trimită ajutor, căci corpul fizic şi corpul de glorie sunt două realităţi total diferite. Chiar dacă un Iniţiat este muribund, chiar dacă e mort, corpul său de glorie este viu, strălucitor, el poate atinge creaturile în spaţiu pentru a le instrui, sfătui, consola şi a le da binecuvântările sale»).
Desigur ca majoritatea oamenilor, când părăsesc Pământul, nu sunt imediat liberaţi de legăturile pământeşti: ei rămân legaţi de părinţi, de prieteni (sau de duşmani !), de locuri, de averile lor, şi dacă nu sunt suficient de evoluaţi, dacă n-au în inima lor, în sufletul lor, dorinţa de a descoperi şi alte spaţii şi de a merge spre Dumnezeu, se învârt în jurul acestor fiinţe, case obiecte. Acestea sunt sufletele rătăcitoare care suferă şi care nu pot încă să se elibereze, cu toate că spiritele luminoase vin să le ajute. În timp ce aceia care au trăit pe Pământ în dragoste, lumină, virtuţi, îşi părăsesc foarte repede corpul şi zboară spre regiunile sublime unde plutesc în fericire şi bucurie. De acolo, ei pot trimite curenţi benefici la toţi cei pe care iau lăsat jos, pentru a-i ajuta, proteja, dar nu mai revin niciodată spre ei şi nici nu mai coboară, cum mulţi îşi mai imaginează. Din momentul în care sunt morţi, ei sunt foarte departe de Pământ şi nu mai revin.
Veţi spune: «Dar atunci, cum se face că spiritiştii cred că intră în comunicaţie cu anumite persoane celebre din trecut ?» NU, în realitate nu comunică cu ei, ci iată ce se întâmplă: când fiinţa umană se desprinde pentru a pleca în cealaltă parte, ea îşi lasă o parte din veşmintele sale. Bineînţeles eu nu vorbesc de veşmintele fizice ci de cele eterice şi astrale care plutesc în atmosferă şi sunt impregnate de tot ceea ce fiinţa a trăit. Sunt ca nişte coji sau învelişuri goale, părăsite de cei care le-au locuit şi care pot fi animate, însufleţite de către fluidele persoanelor reunite în şedinţele de spiritism pentru a evoca morţii. Şi cum în general aceste persoane nu sunt prea evoluate, evident că ele nu pot să degajeze decât fluide inferioare, îmbibate de pasiuni, de senzualitate, de pofte. Şi aceste fluide atrag din planul astral şi eteric toate felurile de existenţe ce plutesc şi care n-au fost încă absorbite de către centrul Pământului.
Spaţiul psihic înconjurând Pământul este curăţat în mod natural de tot ce e de prisos şi trimis în centrul Pământului; totuşi, anumite entităţi inferioare, numite larve elementare, sunt încă acolo, şi ele sunt cele care apar adesea în şedinţele de spiritism pentru a înşela şi rătăci oamenii. Şi nu numai că ele îi rătăcesc şi îi înşeală, dar îi şi epuizează, pentru că, pentru a rămâne mai mult timp vii, ele absorb vitalitatea oamenilor.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 6 februarie 1966
Misiunea artei (simbolismul piramidei)
B

Artiştii trebuie să procedeze aidoma naturii. Piramida este reflectarea filozofiei Iniţiaţilor egipteni.
Deci, în această şcoală, care exista în trecut şi pe care unii o urmau, se putea ajunge la sesizarea lucrurilor reale, care exista în lumea subtilă şi la reflectarea lor în materie. De aceea, pe aceste genii nu le putem înţelege în totalitate astăzi. De ce? Fiindcă astăzi oamenii au abandonat aceste tradiţii, aceste practici, aceste exerciţii şi nu mai urcă sus pentru a contempla ceva pe care să le transmită apoi oamenilor, nu, nu, ei nu au timp, nu fac eforturi, se plimbă prin cârciumi, unde compun cântece, desenează prin fum câte ceva înspăimântător, fără inspiraţie departe de orice dimensiune celestă. Şi aşa, încet-încet, arta nu mai este celestă, divină, nu mai uşurează, nu-i mai conduce pe oameni spre înălţimi, ci îi lasă să zacă pe pământ, ce vreţi, e mai bine…, da, să priveşti o vacă şi s-o desenezi, în loc să contempli divinitatea! Să priveşti cum o vacă e rănită, plină de sânge pe stomac, oare ce vă poate spune acest lucru? Există asemenea pictori…
Eu am văzut, credeţi-mă, am fost în expoziţii… Eu ştiu mult mai multe decât voi, şi foarte rar poţi exclama: “O, ce frumos e!”. Este mereu prozaic, fiindcă trebuie să fim realişti. Ei bine, arta nu trebuie să fie tocmai realistă. De ce? Fiindcă nu va fi artă. Iată de ce avem nevoie de artă, fiindcă vedem lucruri prozaice, pământeşti, urâte, în jurul nostru, zi şi noapte, şi avem nevoie de ceva pentru a evada. La ce ar servi arta dacă ne-ar arăta aceleaşi urâţimi, aceleaşi erori. Ce filozofie mai este şi asta ? Arta este aici, pentru a ne ajuta, pentru a ne conduce, pentru a ne scoate din această urâţenie zilnică. Ei bine, pictorii ne arată, din nou, câteva pahare, câteva fructe, ca şi cum n-am fi văzut niciodată aşa ceva… Sau, străzi cu magazine, femei goale, urâte… Dumnezeule, măcar de-ar găsi un model ca să minuneze lumea întreagă. Aceasta este arta, da. Sigur că trebuie să arătăm realitatea, dar fotografia o poate face mult mai bine. Vedeţi, oamenii nu au o filozofie, copiază realitatea şi sunt nefericiţi.
Arta trebuie să proiecteze oamenii spre domeniul celest, pentru ca ei să poată trăi câteva minute acolo. Iată arta adevărată, poveştile cu zâne, poveştile copiilor. Adulţii au şi ei nevoie de poveşti, au nevoie să trăiască într-o lume ireală. Ei bine, această lume este reală, numai oamenii au devenit prea prozaici şi au uitat-o…, şi acum desenează proza, pământ, urâţenii, imperfecţiuni, lucruri deformate. Eu mă revolt în faţa acestei filozofii. Arta trebuie să vă prezinte ceva îndepărtat, perfect, minunat, încât să puteţi spune: “ Oh, eu doresc să fiu la fel, să avansez, să evoluez”. Cum să ne facă arta să avansăm când ea este asemenea nouă? Ea trebuie să ne prezinte Cerul pentru a merge spre el, ceva rar. Aşa va fi în viitor. Nu dau doi bani pe ceea ce este în capul altora, eu ascult de părerile Iniţiaţilor din trecut şi de astăzi. Că ceilalţi s-au îndepărtat, este treaba lor, dar vor observa că s-au rătăcit. Avem nevoie de pictori, de muzicieni, de sculptori, dar în această idee. Când ei vor începe să urce, să contempleze, să mediteze, să ceară, să caute, într-o zi se vor exprima în forme unice. Aceasta este arta. Aşa făceau pictorii şi sculptorii trecutului; astăzi, ei s-au împotmolit, s-au înecat. Trebuie să-i reeducăm, să-i instruim, acum sunt mult prea neştiutori.
În trecut ei îşi puneau o cravată specială ca să arate că erau artişti. Cineva îi întreba: “Ce faceţi?”. – “Sunt pictor”. Şi, nu fac nimic, bălăngănindu-se cu pălaria şi pletele lor lungi… Îi vedem de departe, cu mânecile lor lungi şi cu hainele lor de catifea.
Dar să lăsăm acestea. Să mergem puţin spre esenţial. Există metode pentru a crea lucruri cu adevărat adevărate, simţite, frumoase şi veşnice care nu se vor distruge niciodată. În timp ce, multe lucruri făcute de alţii vor dispare, cărţi, desene, iar ceea ce va rămâne va conduce oamenii spre perfecţiune. De aceea, limbajul nostru trebuie cunoscut, punctul nostru de vedere, care este complet altul. Nu este dezordine, nici anarhie. Vom vedea imediat…

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 6 februarie 1966
Misiunea artei (simbolismul piramidei)
A

Artiştii trebuie să procedeze aidoma naturii. Piramida este reflectarea filozofiei Iniţiaţilor egipteni. Am senzaţia că ceea ce vreau să vă spun este foarte important. Va fi ca o cheie care va explica multe lucruri. Adesea mi s-a întâmplat când vorbesc despre probleme esenţiale, foarte importante, asupra cărora fiecare are, bineînţeles, părerile, punctele sale de vedere. Ce pot face eu, însă ? Adesea sunt mulţi care mă pot asculta şi spune: “Oh, dar nu seamănă cu ceea ce gândesc eu, sau cum lumea întreagă o explică şi o crede”. Nu suntem aici pentru a face plăcere tuturor ideilor oamenilor. Suntem aici, pentru a vă explica cum înţelegeau şi cum înţeleg Iniţiaţii lucrurile. Evident, vor exista lucruri care nu vor plăcea, deoarece nu vor corespunde. Unii se vor simţi răniţi, vexaţi, contrariaţi, lezaţi, dar nici urmă de aşa ceva în mintea mea ! Eu vreau mereu să creez în voi lucruri pozitive, armonioase, chiar dacă, uneori, vă veţi simţi uşor contrariaţi, răniţi, dar, apoi eu repar, explicându-mi mai bine, dându-vă alte exemple, alte imagini, alte argumente; în final, omul înţelege că nu trebuia să se vexeze, să se simtă rănit.
De ce, din timp în timp, îi hărţuiesc astfel pe pictori, pe sculptori, pe dansatori, chiar şi pe arhitecţi, uneori, pe cineaşti, totul, totul?… Nu pe ei îi tulbur eu, ci mă leg de ideile lor, de concepţiile lor, care nu sunt foarte juste. Veţi spune: “Da, dar pe ce teren vă aşezaţi pentru a judeca ce este drept, poate şi dumneavoastră?…” Ei, tocmai aici doream să ajung. Din ce punct de vedere?
Există mulţi oameni care muncesc asupra artei. Există şi multe lucruri care s-au decalat, s-au schimbat, s-au îndepărtat. Oamenii aceia aveau anumite idei în cap, pentru a creea tabloruri şi statui, egiptenii, mai apoi grecii, care au copiat multe lucruri. Evident, ei nu au prezentat aceeaşi rigiditate, latura strict geometrică, câteva linii sobre ale egiptenilor, ei au înfrumuseţat, şi frumuseţea a coborât spre ei. Nu vom vorbi despre acestea, sunt multe lucruri de spus, există profesori cu studii de artă care mă depăşesc în cunoştinţe. Eu sunt aici pentru a căuta, găsi şi clasa tot ceea ce poate trezi în om frumuseţea, profunzimea, partea cea mai frumoasă a fiinţei sale. Dacă ajungem aici, pe calea culorilor, a formelor, a mişcării sau prin cuvinte, aceasta nu mai are importanţă. Dumnezeu ne-a dat o mulţime de mijloace de expresie. Ca şi naturii, de altfel. V-am vorbit în câteva conferinţe despre limbajul naturii, despre felul ei de exprimare. Iată, în latura cromatică prin culori, vedem deja ceea ce este în ramolire, ceea ce se coace sau înfloreşte, ceea ce este viguros, plin de viaţă, în culori exprimându-se toate, boli sau dezacorduri. Chiar şi doctorii, când privesc culorile feţei voastre încearcă să descopere ce otravă aţi luat deoarece fiecare otravă dă o culoare diferită şi arată boala respectivă. Deci, culorile sunt un limbaj al naturii. Aşa vedem în natură care sunt florile, care sunt animalele, care sunt otrăvurile şi lucrurile veninoase, periculoase şi care sunt cele minunate, inofensive, prin culori; chiar şi ierburile ne avertizează să nu atingem o plantă veninoasă, prin culori. Unele au, chiar, din nefericire, culori extraordinare. În natură, pe cer, înaintea furtunilor, a cutremurilor sau a oricărui eveniment, culorile vorbesc. Este, deci, un limbaj determinat. Există oameni care s-au aplecat aupra acestor lucruri, au studiat cum natura se exprimă prin culori. Şi, după aceste culori ei ghiceau, descifrau, se informau şi totul se întâmpla apoi, întocmai… Erau pronosticuri, avertismente, limbaje, coduri, despre care nu ne putem îndoi.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie – (Arborele Vieţii)
Conferinţa din 05.06.1963
(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)
D

… Totul este încris în această regiune (Binah): karma, ereditatea, tot ce-am făcut în celelalte încarnări, ce trebuie să avem, prin ce trebuie să trecem, ce trebuie să plătim, tot. Şi dacă ajungem să ne conformăm, să lichidăm (toate datoriile) să plătim, să scăpăm de tot, suntem liberi. Libertatea o căpătăm numai în Binah. Libertatea absolută.
Mă uitam pentru că mi-am zis: Nu e obositor pentru voi? Să continui? (Rumoare aprobatoare).
Şi ce trebuie să dezvoltăm acum? Acum trebuie să renunţăm la tot; adică, nimic, absolut nimic să nu ne mai mişte: nici suferinţele, nici durerile. Să devenim ca Saturn, care este impasibil, ca acele fiinţe care au renunţat la tot, să fim ca un pustnic, ca un ascet, ca un sfânt, ca un profet; să ajungi la cea mai mare castitate, la cea mai mare puritate, la cea mai mare abnegaţie, la cea mai mare renunţare, adică să fii gata să mori. De aceea Saturn reprezintă coasa, reprezintă scheletul, reprezintă bătrânul, reprezintă timpul şi veşnicia: ca să înţelegem că pentru a ne elibera trebuie să renunţăm la tot, să plătim. Şi în această regiune Iniţiaţii caută să plătească tuturor celor faţă de care au datorii.
Acolo ei nu spun niciodată: «E drept!». Ei acceptă tot, pentru a se elibera. Acela care spune încă: «O, e nedrept ce mi se întamplă, nu e frumos!» nu a ajuns încă şi nu va ajunge în această regiune. Iar aceste regiuni sunt în noi. Trăim în acelaşi timp în toate aceste regiuni, lucrăm asupra tuturor regiunilor în acelaşi timp. Şi dacă, la un moment dat, discipolul vrea să se concentreze asupra unei singure regiuni, lucrează asupra acelei regiuni. Dar în realitate lucrăm în toate aceste regiuni – desigur, mai bine sau mai puţin bine, inconştient. Dar toate aceste Regiuni sunt prezente (în noi) şi în acelaşi timp există în cosmos. Atunci când facem progrese în interior, celelalte porţi se deschid. Aici se deschid porţile. Porţile încep să se deschidă în Binah. Aici Dumnezeu este Jehovah Elohim. Jehovah Elohim este în această regiune, cea mai severă, cea mai implacabilă.
Când înţelegem cu claritate, când ajungem la concepţia, la ideea că lucrul acesta este necesar, că acesta este interesul meu (nostru) cel mai mare – v-am vorbit ieri despre interesul vostru – ei bine tocmai aici este interesul cel mai dezinteresat: deci trebuie să ai interesul cel mai dezinteresat pentru a putea trece prin Binah. De ce lui Binah i se spune Mama Cosmică? Pentru că ea este în acelaşi timp cea mai severă – care pedepseşte şi cea mai binevoitoare – pentru că ea deschide porţile. Şi aceste porţi sunt în număr de 50: cele 50 de porţi ale inteligenţei. 10 Sefiroţi, cu câte 5 diviziuni fiecare, fac 50. Deci Binah deschide porţile pentru a înţelege tot restul, tot ce n-am înţeles. Pentru că am trecut prin celelalte, dar n-am înţeles tot. Am dezvoltat virtuţile/capacităţile. Dar dacă avem o virtute/capacitate nu neapărat am înţeles tot. Faceţi o universitate unde învăţaţi fizica, chimia… Dar nu ştiţi absolut tot ce este în toate încăperile, în toate laboratoarele. Dezvoltaţi o virtute/capacitate, dar nu aţi studiat-o. Ca noi: trăim pe Pământ, dar încă nu cunoaştem Pământul. Dar când vom fi în Binah o să-l cunoaştem. Binah ne deschide cele 50 de porţi şi atunci cunoaştem absolut tot ce există în locurile prin care am trecut.
Şi din toate porţile este mai ales una care duce la Hokmah. Hokmah este următorul Sefirot/următoarea Sefiră, mai înaltă. Ce este Hokmah? Înţelepciunea. Este regiunea lui Hristos, a Verbului. Aici se află literele kabbalistice, numerele, cifrele, aici se află alfabetul sacru, aici putem face fraze, poeme, magie, teurgie. Aici a fost la început Cuvântul (Verbul). Este Hristos, este regiunea lui Hristos. Şi ce învăţăm aici? Aici devenim atot-puternici. Aici putem face orice vrem întrucât cunoaştem fiecare literă, fiecare număr, fiecare sunet, afinităţile lor, relaţiile lor, corespondenţele lor, puterile lor şi lucrăm ca adevăraţii kabbalişti care au ajuns până acolo. Şi atunci, cei care au ajuns acolo, pot face orice doresc, orice. Dar numai în această regiune. Pentru a fi eliberat, trebuie să mergi în Binah, iar pentru a fi atot-ştiutor şi atot-puternic, în Hokmah. Acolo înţelegem că fiecare literă, fiecare număr, fiecare sunet sunt forţe, forţe cosmice, cu care puteţi construi tot ce vreţi. Aşa a creat Dumnezeu lumea. În acest Sefirot învăţăm cum a creat Dumnezeu lumea, rostind cuvintele. Vedeţi? Aici înţelegem cum a creat Dumnezeu lumea. Şi apoi, dacă eşti predestinat, poţi merge şi mai sus. Foarte, foarte puţini au mers mai sus, atât de puţini că pot fi număraţi: 10 şi apoi 8. Numai 18 au mers mai sus. V-am spus că nici Moise n-a mers până acolo. Pentru că după ştiinţa ezoterică, această regiune şi mai înaltă este atât, atât de luminoasă şi puternică, încât te dezagregi, eşti pulverizat, nu poţi rezista. Pentru a putea rezista, cei 18 care au rezistat au primit un element, un atom din această regiune, care le-a permis să supravieţuiască, altfel eşti pulverizat. Această regiune nu este concretă, nu este palpabilă, e ceva ce nu putem cunoaşte. Iar acolo domneşte Dumnezeu. Este regiunea Domnului. Deşi el domneşte şi în celelalte, nu-i aşa, sub un alt aspect. Dar aceasta este regiunea lui. Şi să ajungem până acolo ca să-l sâcâim, ştiţi, nimeni n-a izbutit. Are atâtea (sisteme defensive)! Ca să fie lăsat în pace, nu-i aşa? Ca să nu vină nimeni să-L deranjeze cu prostii. Este bine instalat, nu vă faceţi griji!

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie – (Arborele Vieţii)
Conferinţa din 05.06.1963
(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)
C

… cu celelalte nouă, care sunt prezente, care sunt deasupra noastră şi în noi. Şi tocmai aici apare dificultatea. Prin viaţa lui ignorantă, criminală, lipsită de inteligenţă, el/omul însuşi şi-a creat un «paznic» numit «păzitotul pragului», care se află în al nouălea Sefirot şi care aşteaptă acolo şi împiedică aspirantul să călătorească în celelalte lumi. Acest paznic se află în Sefirotul Iesod şi-l aşteaptă pe discipol pentru a-l pune jos, a-l speria, a-l înspăimânta, luând formele cele mai hidoase, mai înspăimântătoare. Dacă discipolul nu are destulă lumină, dacă nu este dotat cu acea îndrăzneală de care s-a spus/care îi este recomandată şi nu are inima curată, dacă nu a lucrat, se prăbuşeşte, se afundă în tot felul de lucruri pe care nu vreau să le descriu.
Această regiune numită Iesod este regiunea Lunii. După kabbalişti, după astrologi, după Iniţiaţi ea este regiunea tuturor iluziilor. Pentru cel care nu are încă lumină şi puritate, este regiunea tuturor aberaţiilor, tuturor rătăcirilor, tuturor prăpăstiilor, tuturor minciunilor. Iar pentru cel care a primit o anumită lumină, anumite reguli, care s-a pregătit, este regiunea purităţii. Aici, această regiune, se va purifica. Şi tot aici, în această purificare, va fi atât de lucid, de limpede, încât aici începe clarviziunea. Este regiunea purităţii, a limpezimii; aici se întâlneşte cu Îngerii, care sunt purtătorii vieţii. Deci este prima regiune unde începe viaţa. Iată de ce Îngerii aduc viaţa şi puritatea; ei sunt puri şi vii. Şi atunci, în această claritate vedem foarte limpede, discernem lucrurile şi devenim clarvăzători. Iată de ce Luna e (un lucru) cu două tăişuri. Depinde de discipol ca Luna să fie ceva îngrozitor: locul tuturor schimbărilor, tuturor intemperiilor, tuturor ororilor, tututor vrăjitoriilor, dacă vreţi – pentru că toţi vrăjitorii, toţi magii negri iau ceva din această regiune. Pentru că ea este rezervorul a tot ce e pur şi a tot ce e impur. Căci de ce are Luna o faţă nevăzută? Pentru că în acea parte ascunsă se adună toate impurităţile; toate lucrurile îngrozitoare sunt de cealaltă parte a Lunii. Între Pământ şi Lună există o comunicare şi din când în când de acolo vin făpturi înspăimântătoare, care îi chinuie pe oameni, îi seduc, îi rătăcesc…