![[portalspiritual.com] - Omraam Mikhael Aivanhov](https://portalspiritual.com/wp-content/uploads/2014/04/Omraam-210x270.jpg)
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Rugăciunea
Conferinţa din 22.07.1983
Cea mai bună rugăciune nu este o cerere, ci o concentrare asupra luminii ce rezumă totul şi care condensează toate calităţile şi toate virtuţile.
Lectura meditaţiei zilei
Chiar de când începeţi să vă rugaţi, toate entităţile rele, care vor să vă dăuneze, încep să se neliniştească. Ele spun: “Această fiinţă foloseşte cea mai puternică armă pe care o cunoaştem”, şi ele tremură, îşi pierd capul şi încearcă să fugă. Când un om se roagă, imediat se apropie o armată invizibilă şi se aude freamătul aripilor Îngerilor iar entităţile tenebroase se grăbesc să dispară, căci ştiu că vor fi chinuite, arse, trăsnite. Lor nu le este frică decât de un singur lucru: de lumină. Iată pentru ce, la fiecare oră dificilă, periculoasă, primul gest de făcut este acela de a se uni cu Creatorul şi de a mări, în sine, lumina. În acel moment, toate fiinţele inferioare, care ne ameninţă, sunt neutralizate, paralizate sau vânate.
Pentru ce Iniţiaţii, Sfinţii, Profeţii, cei mai mari Înţelepţi, din timpuri imemorabile, au recomandat rugăciunea şi au dat-o oamenilor? Şi pentru ce n-au dat altceva, când există atâtea lucruri pe Pământ ca plante, pietre preţioase, metale, talismane, desene, semne kabalistice? Bineînţeles, le-au dat şi pe acestea, ele există, este o bogăţie, dar erau numai pentru cei care erau capabili, inteligenţi pentru a înţelege şi a practica. Dar pentru majoritatea, care era naivă, incapabilă, nu aşa inteligentă, ei bine, trebuia oferit ceva eficace, ceva care era puternic – şi pentru alţii la fel – dar rugăciunea rămâne mereu mai presus de toate. Pentru că oricine se poate ruga, chiar şi cel mai abrutizat, cel mai necinstit, care n-a terminat nici o universitate, chiar şi el se poate ruga. De aceea, Iniţiaţii au insistat asupra rugăciunii.
Pe când meditaţia, contemplaţia, identificarea, cărora le-am explicat sensul şi puterile şi diferenţa, acestea nu sunt pentru toată lumea. Nu toată lumea poate medita, pentru că meditaţia necesită un intelect mai dezvoltat, puterea de concentrare asupra unui punct, a unui subiect, pe o problemă, pe când rugăciunea este altceva. Ea este mereu consecinţa a ceva ce se speră, ce se doreşte, ce se suferă, ce este nefericită, ce este bolnavă, se cere, se pretinde. Atunci, eh, fiind împinşi spre rugăciune, asta devine ceva uşor pentru că eşti chinuit, nefericit, strivit, ai nevoie de ceva. Ah, rugăciunea este altceva decât meditaţia. Meditaţia… Nu suferiţi, nu sunteţi nefericit, bolnav, sunteţi în plină forţă, sunteţi foarte bine, sunteţi în pace, atunci doriţi să cunoaşteţi, vreţi să ştiţi, vreţi să vă etalaţi, şi atunci meditaţi. Nu este nimic care să vă chinuie. Pe când rugăciunea, oh, lá, lá, este un strigăt din inimă. Vă rugaţi pentru că aveţi nevoie de ceva.
Pe când în contemplaţie, ah, este altceva, în acest caz, acolo, pentru că sunteţi aşa de fericit, aşa de mulţumit, aşa de deschis, aşa de fermecaţi că v-aţi oprit asupra unei imagini, asupra ceva, o stare de conştiinţă, şi voi… asta este contemplaţia, sunteţi în extaz…
Pe când identificarea, ah, asta era munca voinţei, inteligenţei, pentru un motiv, pentru o raţiune, pentru ceva, vreţi să vă identificaţi cu Dumnezeu şi insistaţi, prin imaginaţia voastră, prin gândirea voastră, prin voinţa voastră, pe când acolo, asta este o creaţie, un lucru magic. Deci, vedeţi, există detalii, nu-i acelaşi lucru. Să spui, oh, meditaţie, contemplaţie… este acelaşi lucru, sau rugăciunea, nu. Ca cititul; este diferit cititul. Scrisul; este diferit scrisul.
Deci, rugăciunea este pentru toată lumea. Chiar cei mai inferiori oameni, chiar cei mai slabi, chiar cei mai nefericiţi, cei mai abrutizaţi, se pot ruga. S-a văzut asta, copiii. Copiii revendică, cer: “Mamă, dă-mi!”…, asta este o rugăciune. Ei încep printr-o rugăciune. Şi cum se face că mama le îndeplineşte dorinţa? Da. Oh! Ei bine, asta este, rugăciunea este îndeplinită, când…, ca şi copiii care sunt inocenţi, care sunt candizi, care sunt micuţi, ei cer cu puritatea lor… Şi atunci, părinţii care sunt acolo sus, este acelaşi lucru. Discipolul, dacă cere, dacă revendică, ca şi copiii, ei bine, i se va da îndată. Dar dacă există interese ascunse, dacă este vorba de alte lucruri. Ca atâţia care se roagă, ah, ei se roagă, oh, şi cum, pentru ce? Ei bine sunt atâţia care se roagă: “Oh, Sfântă Fecioară fă să-mi moară soţul pentru că am un amant pe care-l iubesc, mor după el”. Ei, da, există rugăciuni ca acestea. Şi Sfânta Fecioară se scarpină atunci după cap. Şi credeţi că rugăciunea va fi îndeplinită?
Atunci, dragii mei fraţi şi surori… cum să ne rugăm? …Asta este acum! Se ştie că rugăciunea, rugăciunea…, fără a merge acum prea departe din punct de vedere istoric, în care epocă şi în care ţară, rugăciunea era cea mai dezvoltată, şi de ce acum sunt ţări care nu se roagă deloc, au suprimat partea… partea mistică, partea religioasă, nu e nevoie de Dumnezeu!? Şi atunci n-au văzut… nici chiar psihologii, n-au înţeles ce se petrece când nu sunt nevoi spirituale pentru a fi în contact cu entităţile cereşti, cu Dumnezeu, cu Îngerii, cu ceva superior, n-au nevoie.
Ei bine, acum veţi fi miraţi când vă voi spune cum se poartă oamenii când au suprimat spiritualitatea. Ei nu se mai preocupă, deloc, să mediteze, să se roage, să contemple. Ei şi? Cum nu au altceva de făcut, iată, se plictisesc şi pentru a-şi umple vidul joacă cărţi, merg la fotbal, dansuri etc… şi alte feluri de lucruri, pentru că se plictisesc trebuie să facă ceva. Iată cum se abrutizează jucând cărţi toată ziua. Pentru ce? Pentru că nu se face altceva, şi trebuie făcut ceva. Şi iată pentru ce se face tot ce este mai prost, mai stupid, mai inferior, mai grosier, pentru că nu există obişnuinţa să se consacre timpul pentru altceva. Şi ştiţi că n-am dansat niciodată, nu ştiu să dansez, nu ştiu să joc cărţi, nu sunt nici măcar fotbalist. Dar atunci să privim oamenii… Sau la vânătoare, să ucizi animalele pentru că nu mai ştie ce să se facă, atunci trebuie… cheltuite energiile. Priviţi bestia umană! Sau, încă, altele, lucruri abstracte. Şi iată cum se transformă într-un animal! A juca cărţi! Când îi văd pe oamenii care… oh, lá, lá, spun… Îi compătimesc, n-aveţi idee. Şi toată lumea îi admiră pentru că au căştigat. Şi ce au câştigat?: prostia, sălbăticia, lenea, trândăvia… Au câştigat!
Atunci vine clipa, acum, de a începe aceste prostii, aceste activităţi. Da, dar spuneţi, da, dar când nu există nici un chef de… Ei bine, trebuie să te străduieşti, da, da. Ca această femeie care răspundea cuiva, era unui cerşetor, care spunea: “Doamne, ştiţi, de trei zile n-am avut o bucată de pâine”. “Dar străduieşte-te, bătrâne, străduieşte-te, prietene”, i-a spus ea. Ea a plecat. Trebuie să te străduieşti! Cum? Cum sfătuia Ignatio de Loyola, creatorul ordinului iezuiţilor, fondatorul Ignatio de Loyola. Şi ce sfătuia el? Spunea: “Rugaţi-vă”. “Dar n-am nici un chef să…”. “N-are a face, fără să ţii seama că n-ai chef, iată, îngenunchează, ridică…”. “Da, dar eu n-am…”. Continuă aşa…”. Şi când a fost ascultat, pentru a-i face pe plac, a venit un moment, oh, lá, lá, când s-a plâns, s-a prins gustul de rugăciune. Da. Trebuie străduinţă. Nu există chef. Dar, când se ştie dinainte, ceea ce faceţi este magnific, este minunat, este util, ei bine, trebuie străduinţă, nu se poate continua… pentru că asta nu vă place, pentru că n-aveţi nici un chef şi toată lumea munceşte aşa. Mereu urmează gândurile, plăcerile, dorinţele, simpatiile şi se abrutizează. Trebuie urmată inteligenţa, înţelepciunea, acum, chiar dacă asta vă displace, trebuie să se ajungă ca asta să vă placă. Şi iată soluţia. Cum a aflat asta Ignatio de Loyola? Acest Sfânt… El n-a fost atât de extraordinar, era un soldat, era… Şi priviţi ce ordin au intemeiat, iezuiţii, iezuiţii sunt o putere.
Atunci, vedeţi dragii mei fraţi şi surori, cum ajung oamenii să trăiască, să rezolve problemele, pentru că n-au un ideal înalt; n-au fost bine sfătuiţi. Şi de altfel, chiar se află doi sau trei care să-i sfătuiască, dat fiind că majoritatea proceda invers, ce-aţi fi dorit să urmeze? Se urma majoritatea, pentru că erau cei mai numeroşi. Cei care joacă cărţi, cei care merg la vânătoare, ei bine, da, sunt mai numeroşi.
Există exerciţii care sunt magnifice, înotul de exemplu, călătoria de asemenea, există şi altele la fel. Să nu credeţi că sunt aşa de fanatic, aşa de îngust, aşa de bigot. Există numeroase ocupaţii magnifice, minunate, necesare. Dar să mergi acum să schiezi, ei bine, găsesc că-i un pic riscant, un pic stupid, căci se pot rupe…, sunt mulţi oameni, o ştiţi… Pentru ce? Pentru că se coboară, mereu să coboare şi este un semn rău. Eu n-am schiat niciodată, nu ştiu ce înseamnă să fii schior.
Ah, dacă mă ascultaţi acum… va trebui să vă străduiţi, în ciuda faptului că asta nu vă place. Şi este adevărat. Priviţi la teatru, sau la mamă. În ciuda a ceea ce v-am explicat, vreau să repet, pentru că, mereu, la fel, fratele cel mic n-a înţeles aşa. Dar de ce repet mereu că fratele cel mic n-a înţeles aşa? Trebuie să repet. Era un tată care cobora scările şi s-a rostogolit, a făcut un pas greşit, hop, şi gata, zace fără suflare la pământ. Şi micuţul, copilul care era la balcon, privind spune: “Oh, tată, te rog, repetă, pentru că fratele cel mic n-a văzut asta”. El avea un alt frate mic. “Repetă, tată”. De aceea spun: micul frate n-a înţeles asta, n-a văzut asta, trebuie să repeţi. Atunci aţi înţeles pentru ce atunci repet? Ei, micul frate n-a văzut asta, n-a înţeles asta. Şi cum există o mulţime de micuţi fraţi nou născuţi, nu, nou veniţi, nou veniţi.
Atunci, ce se întâmplă acum cu mama? Şi eu care mă interesez…, care cunosc un pic, mă interesez de toate aceste legi, grimase, mimici, gesturi – există chiar conferinţe asupra gesturilor, gesturi pe care le facem, gesturi constructive, gesturi distructive, gesturi armonioase şi nearmonioase. Şi atunci am arătat, când mama vrea să stârnească frica sau liniştea, să cuminţească copilul, că ia o figură – nu-i aşa? -, ea este furioasă, nemulţumită, nu-i aşa, pentru… ea îşi ceartă copilul, îl ameninţă pentru…, se preface. Ei da, dar dacă ea continuă, la fel, câteva minute în plus, ea ajunge să fie cu adevărat furioasă, începe să-l bată şi apoi este stupefiată, mirată şi spune: “Până unde am mers şi de ce?”. Pentru că ea nu cunoaşte latura psihologică, latura anatomică, latura fiziologică. Iar eu am studiat chiar aceste lucruri, aceste relaţii, aceste legături. Fireşte. Şi contrariul s-a dovedit a fi adevărat.
La fel spuneam despre treatru, adesea se joacă o tragedie şi se prefac că plâng, dar se intră atât de bine în rol încât se plânge în hohote, în realitate aproape că se moare. Şi artiştii, ei mi-au spus asta, mi-au revelat-o, dar ei, artiştii, nu ştiu de ce. Iar eu le-am explicat. Am spus: “Pentru că atunci când o atitudine, o grimasă, o mimică, dat fiind că această atitudine, această mimică este legată deja de anumite gânduri, de anumite emoţii – de-a lungul anilor există, deja, o legătură, o corelaţie absolută – şi această atitudine, această mimică, această grimasă provoacă, trezeşte alt gând, alt sentiment care este de cealaltă parte, care îi corespunde. Şi la capătul a câtorva momente sau furia care vine, sau admiraţia care vine, vine, asta depinde de atitudine. Şi iată de ce, luând poziţia în genunchi, ei bine asta declanşează ceva înăuntru, pentru că atitudinea asta legată de un conţinut lăuntric şi, în realitate, începeţi să vă rugaţi, să plângeţi, să strigaţi, să cereţi, este formidabil! Şi atunci, cum au existat situaţii, trebuie să depăşim teatrul şi să facem în realitate şi atunci totul devine o tragedie pentru că s-a intrat cu adevărat în… nu se mai ţine cont că este teatru, că se joacă un rol, în realitate (teatrul) a fost depăşit. Este rar, bineînţeles, dar se întâmplă…
Iată de ce eu spun acelaşi lucru. Voi nu simţiţi nevoia să fiţi binevoitori faţă de cineva. Ei bine, faceţi asta şi câteva minute mai târziu va veni şi sentimentul, da, voi provocaţi cealaltă parte care este bună, magnifică, minunată. Deci, vedeţi, este adevărat, vice-versa este adevărat. Şi atunci, de ce nu se practică astfel de lucruri? Pentru că nu se cunosc. Şi acum eu vi le arăt… Şi daţi-vă silinţa să evitaţi, chiar să intraţi, chiar şi tangenţial, în situaţii negative, pentru că, numai câteva minute mai târziu, partea negativă soseşte, pentru că aţi chemat-o, aţi provocat-o, aţi suscitat-o, aţi declanşat-o. Şi acum, pentru a putea contrariul, pentru a putea utiliza această revelaţie pentru lucrurile divine, ei bine, trebuie luate atitudini, poziţii, situaţii… ei, iată, pentru a provoca, a atrage, pentru a face să vină anumite forţe benefice.
Şi acum, bineînţeles, bineînţeles, dacă doresc să merg mai departe, dacă doresc acum să aprofundez, să explic toate astea, pot să vă revelez câte ceva, chiar lucruri extraordinare ce nu sunt dezvăluite nicăieri, da. Voi spuneţi: “Spuneţi-le, spuneţi-le”. Să presupunem acum poziţiile în dragoste, poziţiile care există, se spune că sunt treizeci şi şase de poziţii. Şi atunci, care sunt aceste poziţii şi ce consecinţe au ele, ce trezeşte în interior, ce provoacă, care sunt rezultatele benefice sau malefice, toate astea… Ignoranţa umană… Ei bine, ei nu cunosc. Şi eu nu vă pot dezvălui aceste lucruri, da, este foarte, foarte delicat, da.
Acum, să ne întoarcem la rugăciune. Cum ne rugăm acum? Oh, lá, lá, sunt atâtea modalităţi. Până la a ameninţa Cerul, spunându-i… Dar când puteţi să ameninţaţi? A, când sunteţi perfect. Da, dar voi spuneţi: “Un om perfect nu ameninţă”. Da, da, de ce nu. Spunându-le: “Dacă nu-mi daţi asta…, pentru că eu cer Împăraţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa şi Epoca de Aur nu pentru mine, nu e egoism,…, sunteţi obligaţi să-mi daţi asta, da, altfel dacă vă părăsesc pierdeţi un bun muncitor”. Atunci, acolo ei îşi clatină capul şi spun: “Trebuie să-i îndeplinim dorinţa”. Doar în acest caz puteţi ameninţa. Altfel, dacă aveţi încă slăbiciuni, încă… nu puteţi ameninţa.
Şi acum sunt atât de multe lucruri de spus despre rugăciune… pentru că… ei, este vastă. Să luăm, de exemplu, cine se roagă? Nişte Sfinţi, sunt rugaţi nişte Sfinţi, rugăciunea către un asemenea Sfânt, Sfântul Anton, pentru că s-a pierdut ceva. V-am ţinut, odată, o conferinţă, cum Sfinţii au… se ocupă de asta… se ocupă de durerea de burtă, cu durerea de dinţi. Atunci, vedeţi, asupra rugăciunii sunt multe de spus. Mulţi se roagă Sfinţilor. Ei bine, e bine, e bine, dar, uneori Sfinţii sunt aşa de ocupaţi, sunt absenţi, puteţi striga, puteţi vorbi… şi Sfinţii n-au chiar toate puterile. Câteodată cereţi Mari Maeştri. Da, Maeştrii sunt ceva mai puternici. Pentru că oamenii nu ştiu că există o gradaţie, o ierarhie. Ca, de exemplu, oamenii cei mai abrutizaţi, cei mai criminali, cei mai… şi apoi, ei bine, oamenii comuni. Şi apoi există omul de talent, există talent! Şi apoi, geniul, geniul este mai mult decât cel care are talent. Apoi vine Sfântul, ei, care e mult mai mult decât un geniu. Şi apoi urmează Înţeleptul. Şi apoi există Maestrul, oh, Maestrul care este… el are tot restul, are sfinţenia, cunoaşterea, voinţa. Deci, există o gradaţie şi oamenii nu cunosc asta. Ei? Şi ei găsesc un om de talent, un geniu. Ei, nu, nu.
Şi sunt alţii care pretind, acum, această ierarhie angelică. Iată. Cum se spune în Cabală: Hayot-a-Kadosh, Ophanim, Aralim, Ashmalim, Seraphim, Malahim, Elohim, Bnei-Elohim, Kerubim şi Ishim. Şi alţii se adresează direct lui Dumnezeu, da, ca protestanţii, de exemplu. Protestanţii, oh, nu recunosc că există o ierarhie, că există o gradaţie, că rugăciunea lor trebuie să treacă prin câteva instanţe, chiar centre, câteva… pentru că asta nu poate merge direct. Ei bine, protestanţii nu ştiu asta, că există o ierarhie. Ei, direct: “Ce faci, Doamne?”. Îi strâng mâna. Ei bine, este extraordinar, nu există o Ştiinţă la protestanţi, o Ştiinţă Iniţiatică. Ah, este bine să te adresezi…, dar să ştii că asta trece prin… Ca, de exemplu, aici, vreţi să-l vedeţi pe preşedintele republicii… ei bine, trebuie să treceţi de alte persoane şi apoi, ei, apoi… ei bine, este ca aici. Sau, iată, trimiteţi o scrisoare la cineva, ea nu merge direct, trebuie să treacă pe la poştă, pe la cineva care… oh, lá, lá, este o întreagă ierarhie şi abia apoi primiţi scrisoarea. Ei bine, totul este ca aici. Chiar şi gândul pe care-l trimiteţi cuiva trece prin câteva regiuni şi este la fel, da, există o ierarhie şi oamenii nu cunosc ierarhia. Atunci se adresează direct lui Dumnezeu, gândind că asta va trece prin…
Toate rugăciunile sunt bune, toate rugăciunile, din moment ce sunt sincere. Ei, când speraţi, când vă rugaţi, când cereţi, nu este în întregime pentru voi, pentru că atunci când se cer lucruri pentru sine, ei bine, rugăciunea nu este aşa de puternică, aşa de luminoasă, aşa de strălucitoare, frumoasă şi de fericită. Dar când cereţi salvarea cuiva, pentru vindecarea cuiva… Ea, de exemplu, rugăciunea mamei pentru copilul ei, aceasta este o putere, emoţionează toate regiunile acolo, sus.
Şi acum, iată, când vin dimineaţa la Rocher, nu cunoaşteţi cuvintele pe care le spun înainte de a ajunge la Rocher, nu le ştiţi. Şi ceea ce spun de când… părăsind mica mea cabană până la Rocher. Şi apoi, bineînţeles, nemaivorbind cu Soarele. Dar ce pronunţ, ce formule, ce cuvinte, ce anume, ce gândesc? N-am vorbit niciodată, niciodată n-am revelat nimic, este foarte intim, este foarte secret, este foarte personal. Într-o zi, poate, vă voi spune, da. Dar, pentru moment, este foarte sacru şi o păstrez pentru mine, scuzaţi-mă. Şi, vedeţi, există câteva lucruri, acolo, câteva lucruri de bun simţ, de adâncime, important, esenţial, da. Şi pentru a le găsi, pentru a găsi asta trebuie de trecut multe probe, multe suferinţe, multe lucruri injuste, multe, multe, multe… da, decepţii, pentru a găsi acele lucruri acolo. Pentru că ele nefiind în cărţi, ele nu sunt în cărţi, căci dacă ar fi în cărţi toată lumea le-ar găsi. Dar ele nu sunt în cărţi. Şi pentru a le găsi de unul singur, eh, intelectul, inima, gândul, ele le pot descoperi dacă nu se trece prin câteva încercări. De aceea, v-am spus-o, vă sfătuiesc, chiar şi atunci când aveţi dovezi, în loc de a izbucni în strigăte, de a vă lamenta, de a vă plânge, de a striga, de a sparge totul, de a fi indignat, de a mulţumi Cerului, să se spună: “Oh, se pregătesc lucruri bune pemtru mine, dacă mă port bine, bine, bine, bine, voi primi ceva extraordinar! Şi este adevărat. Asta se spune în Iniţieri, asta nu-i nou, dar totul… ei nu comunică totul. Noi înşine suntem cei care trebuie să descoperim toate astea, pentru că dacă totul ar fi fost revelat în cărţi, ei bine, n-ar fi fost mare lucru şi n-am fi avut nici un merit.
Cum sunt numeroşi fraţi şi surori care vor ca Maestrul să le rezolve toate problemele şi care să le dea toate mijloacele pentru… ei bine, ei, ei bine, nimica toată, ei deschid gura pentru a înghiţi câte ceva. Ei nu, nu, chiar dacă Maestrul este capabil să ne dea multe lucruri, de a ne rezolva problemele, el nu o va face. Pentru ce? Pentru că el este acela care se va întări şi voi veţi rămâne slabi, meritul va fi al lui şi voi nu veţi merita nimic. De aceea trebuie ca noi, noi, noi să devenim mai puternici, mai tenaci, mai fideli, mai adevăraţi, mai puri, mai inteligenţi, mai luminoşi. Altfel, ca întreaga lume, pentru moment, …este tristă. Aşa s-a dezvoltat dorinţa de a fi ajutat, de a fi susţinut, protejat, de a primi, pentru că noi oferim tot, tot, tot, tot. Ei bine, ştiinţa asta este, ştiinţa munceşte pentru leneşi, pentru trândavi, pentru nefericiţi, pe nimica toată pentru a le da tot, tot, tot, tot ce e fizic, asta-i gentil, magnific, minunat, dar umanitatea nu devine cu nimic mai puternică, nu devine mai bună, cu o sănătate mai bună, pentru că uşurinţa, ei bine, i-a abrutizat, i-a slăbit. De aceea ştiinţa…, bunăvoinţa ştiinţei, este divină, este formidabilă, este magnifică. Mulţi savanţi, care muncesc zi şi noapte, îşi consacră tot timpul, toate forţele, pentru a-i ajuta pe oameni, este magnific, este minunat. Atâta doar că nu sunt Iniţiaţi! Trebuie să munceşti, dar, în acelaşi timp, ei bine, iată, să schimbi puţin câte ceva. Marii Maeştri au multă putere, multă cunoaştere, dar dacă ei fac tot, tot, tot, nelăsând discipolilor să facă nimic, îi hrănesc, îi protejează, îi îmbracă, le dau tot… şi atunci? Ei bine, discipolii nu se întrec, nu se dezvoltă. De aceea, din timp în timp îi sfătuiesc, dar îi lasă pe ei înşişi să-şi rezolve problemele, da, pentru a se întări. Abia apoi discipolul devine, cu adevărat, folositor, eficace, puternic şi Maestrul se poate încrede în el pentru a răspândi Învăţătura, are multă încredere în el pentru că discipolul a urcat, a urcat, ei, este activ, energic, nu se bazează numai pe Maestru. Maestrul e acolo, bineînţeles, este mereu acolo pentru a ajuta, dar trebuie de ştiut cum ne ajută. Acesta este aspectul care nu-i prea clar în capul fraţilor şi surorilor, ei aşteaptă ce vine din exterior.
Şi acum, despre rugăciune. Să revenim, din nou, la rugăciune. Acum, când vine dimineaţa la Rocher, nu v-am spus ce pronunţ pentru a vă aduce ceva. Trecând, privesc la stânga, la dreapta şi văd mulţi fraţi şi surori concentrându-se, meditând, rugându-se ori contemplând cu ochii închişi, concentraţi, ah, este magnific. Sau vezi câţiva care trag la aghiose. Ei bine, nu-i rău că se destind, că se relaxează – este un cuvânt ştiinţific, relaxarea, există chiar şi magazine unde puteţi învăţa cum se poate relaxa. Şi atunci, iată, sunt aşa de uimit să văd că, ei, această trecere, această adâncime, apoi îmi ocupă locul.
Ei, da, dar cum ne rugăm? Asta nu-i, încă, prea clar. Cum să te rogi. Atunci, v-am spus foarte puţin, dar… pentru că sunt, încă, multe lucruri şi timpul trece. Înainte de toate, calmaţi-vă, înainte de toate, liniştiţi-vă, păstraţi tăcerea în voi, abandonaţi tot ce a fost trăit şi alaltăieri, uitaţi, degajaţi-vă şi atunci, în linişte căutaţi: ce v-aţi dorit azi mai mult decât ieri, alaltăieri, azi de ce aveţi nevoie? Exact ca înainte de a vă pregăti mâncarea, exact în acelaşi fel se pune întrebarea: “Astăzi ce trebuie să pregătesc?”. Pentru că dacă pregătiţi în fiecare acelaşi fel, ei bine, stomacul nu va digera, pentru că iubeşte schimbările. Mereu la fel, aceeaşi miere sau peşte, sau aceeaşi carne sau mereu ouă, sau de fiecare dată brânză, trebuie schimbare. Ei, dacă ştiţi, în acel moment, să vă întrebaţi stomacul: “Ce ai vrea bătrâne (se cheamă precum un prieten, bătrâne) astăzi?”. Şi atunci, dat fiind că nu ştie să vorbească precum noi, el – stomacul – îşi are limbajul lui special, pe care nu ştim cum să-l descifrăm, atunci vă imaginaţi, prin imaginaţie, vă imaginaţi o hrană… “Nu spune el, nu”. Un alt “nu”… Enumeraţi totul. Şi apoi vă imaginaţi nişte castraveciori muraţi. “A, iată!”, spune el, castraveciorii muraţi!”. Ei bine, el poate pretinde azi castraveciori muraţi. De ce? Pentru că stomacul are nevoie de anumite lucruri ce pot declanşa altceva…, în castraveciori muraţi. De ce numesc mereu “specie de castraveciori muraţi”? Pentru că sunt foarte importanţi. Sau atunci lămâia, merele, sau atunci peştele, brânza sau untul, of, sau fasole albă, oh, lá, lá, fasole albă. Şi cum înţelegeţi limbajul stomacului? Mergeţi să vedeţi cum, deja, gura se umple de salivă, da, asta dovedeşte că stomacul spune: “Vreau asta”. Vedeţi, acesta este limbajul stomacului. În acest moment este limbajul stomacului. Când treceţi printr-un anumit loc, pe jos, pe stradă, şi acolo, în subteran, sunt mici… şi cineva găteşte şi emană mirosuri, hm…, şi voi acolo, în stradă… urmează limbajul. Este ceva nou pentru voi? Şi asta se schimbă în fiecare zi.
La fel şi pentru rugăciune. De ce? Pentru că rugăciunea este o hrană, o odihnă, luaţi o pauză pentru sufletul vostru, e acelaşi lucru. Ieri eraţi pentru înţelepciune, oh, lá, lá, era formidabil, înţelepciunea. Ei bine, înţelepciunea este astăzi blocată, nu o vreţi, sunteţi satisfăcuţi. Vă întrebaţi: “Frumuseţea? Nu. Inteligenţa? Nu. Voinţa? Nu. Dragostea? Da, dragostea”. Ei bine, imediat totul începe să funcţioneze. Atunci meditaţi asupra dragostei, vă rugaţi ca dragostea divină să vă fie dată. Şi aşa, în fiecare zi, schimbaţi şi, în acest fel, ajungeţi la rugăciune, dar atunci completă. În fiecare zi o hrană specială. Şi vă hrăniţi astfel şi vă fortificaţi. Şi apoi, ei bine, puteţi ajunge foarte departe după aceea. Când reveniţi, atunci nu mai întrebaţi deloc nici de una, nici de alta, cereţi un lucru care rezumă totul, care condensează totul. Şi ce este acest lucru?: Lumina. Vă concentraţi numai asupra luminii. Şi cum lumina condensează toate calităţile şi virtuţile, şi dragostea, şi înţelepciunea, şi frumuseţea, şi inteligenţa, şi puritatea, şi pacea, totul, lumina; şi, în acelaşi timp, nu mai cereţi nimic în plus, contemplaţi lumina, da. Este ceea ce facem noi aici.
Şi apoi, bineînţeles, apoi câtva timp, câţiva ani după aceea, începeţi să fiţi una cu Dumnezeu. Iată. Da. “Eu şi Tatăl Meu una suntem”. Şi pentru a ajunge la asta, oh, lá, lá, este perfecţiunea, este un summum, este apogeul. Ei, da, sunt persoane care practică asta. Ele nu cer nici una, nici alta, mici nimicuri, lucruri mici, că oricine vrea să aibă o maşină, doreşte să aibă un copil, o femeie, o casă, să aibă bani, o secretară, oh, lá, lá, se cer atâtea lucruri aşa de meschine, atât de ordinare. Ei bine, ce vreţi, aşa este, este o ierarhie, trebuie să ajungi să nu ceri nimic, da.
Şi iată cum am aflat câteva lucruri care n-au fost spuse în Evanghelie. Iisus a spus: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide”. Şi eu am schimbat multe lucruri din Evanghelii. Am acest drept? Da! Cine îmi dă acest drept? Dumnezeu. Însuşi Iisus a spus: “Dacă faceţi asta, dacă faceţi aşa ceva, veţi face lucruri mult mai puternice decât mine”. Da. El a spus-o. Atunci, deci, el ştia că este posibil să fie depăşit. Eu n-am pretenţia, nu m-am gândit niciodată să-l depăşesc pe Iisus, nu, niciodată, nu este treaba mea, dar dacă Cerul mă inspiră, îmi dă mici fapte pentru a fi strecurate (mişcate), fapte noi, pentru această epocă, ei bine, nu sunt deloc supus greşelii şi vinovat, eu n-am nici o dorinţă de a-l depăşi pe Iisus.
Şi acum, ce pot mişca? Ei bine, va fi un Nou Testament, al treilea; în acest Testament există lucruri şi lucruri noi, noi, noi pentru această epocă şi, printre atâtea lucruri, iată asta: “Nu cereţi, şi veţi primi; nu căutaţi, şi veţi găsi; nu bateţi, şi vi se va deschide”. Când? Când veţi practica deja, ei, aceste exerciţii, sunteţi aproape… nu întrebaţi nimic. De ce? Pentru că Cerul ştie foarte bine de ceea ce aveţi nevoie, ştie mai bine decât voi, vă va da fără să cereţi. Ah, şi acum pentru ce se cere? Ei bine, pentru că nu sunt perfecţi (pentru nimeni nu-i încă perfect)! Trebuie cerut, trebuie strigat, trebuie plâns, trebuie strâns din dinţi, trebuie rugat stăruitor, trebuie ameninţat, în acel moment există ceva, un spirit ce trece pe acolo, care înţelege, căruia îi este milă şi vă ajută, dar altfel asta nu-i cunoscut. Iată lucruri care nu se cunosc deloc. Dar dacă reveniţi… dacă sunteţi (aproape de) / în perfecţiune, ei bine, nu cereţi nimic mai mult, trăiţi, deja, viaţa într-o comuniune şi atunci de ce să mai cereţi? Să cereţi aer atunci când aveţi aer este stupid. Atunci se ajunge în acel moment în care respiri, a primi, a lua, ei bine, nu se cere nimic pentru că totul este acolo. Ei bine, da, dar oamenii nu pot înţelege asta, nu pot, nu sunt gata să înţeleagă asta. De aceea cer, strigă, plâng, se revoltă. Chiar dacă există persoane care nu cer nimic, ele cer totuşi, cer să propage lumina, ca lumina să poată să iasă din ele pentru a lumina, pentru a inunda lumea întreagă, asta o cer, da, dar asta nu-i chiar o cerere pentru că ele o fac în fiecare zi, asta nu-i o cerere, ele trăiesc în această stare.
Ei da, dragii mei fraţi şi surori, totul este o treaptă, sunt trepte, totul este treptat, când s-a ajuns la o anumită treaptă totul se schimbă. Ce se doreşte a fi cerut la un nivel inferior, nu se cere la un nivel superior. Cum v-am explicat într-o zi, pentru ce Iisus a spus: “Cei dintâi vor fi ultimii şi ultimii vor fi cei dintâi”. Asta n-a fost explicat deloc. Şi nu este ceva inteligent. Pentru ce primii vor ajunge să fie ultimii? De ce? Asta nu-i drept. Şi pentru ce ultimii vor fi primii? Asta nu-i drept, nu-i inteligent. Dar dacă explic, vedeţi, nu-i nimic mai inteligent, mai minunat, şi asta v-am explicat-o deja, o puteţi găsi. Vedeţi câtă inteligenţă este în aceste cuvinte, câtă ştiinţă. Ei bine, nimeni nu a gândit, nimeni n-a intrat în mintea (capul) Lui Iisus pentru a explica ce a spus. Atunci, din punctul lor de vedere, bineînţeles, asta devenea de neînţeles. Dar dacă voi intraţi în mintea (capul) Lui Iisus vă pot revela ce a vrut să spună. Şi eu am făcut-o de nenumărate ori. Am încercat să intru în mintea (capul) lui Iisus, să ştiu ce a vrut să spună cu “cei dintâi vor fi cei din urmă”. Da, este formidabil. Şi pentru cămilă, de asemeni. “Mai degrabă va trece cămila prin urechea acului, decât un bogat prin poarta Raiului (Cerului). Vă dau un sfat, să nu spuneţi niciodată unei doamne “camilă”. Pentru ce? Pentru că se poate plânge şi atunci, înaintea unui judecător, vă veţi enerva, veţi plăti o amendă. N-aveţi dreptul. S-a întâmplat, deja, cuiva. Săracul, a plătit amenda şi apoi a întrebat pe judecător. S-a înţeles, nu trebuie să spui unei doamne că este o cămilă, dar se poate spune unei cămile “doamnă”? “Ei bine, nu văd inconvenientele”, a spus judecătorul, “o puteţi face”. “Mulţumesc, domnule judecător. La revedere, “doamnă”!”. (asta înseamnă “cămilă”). Şi biata doamnă, ea era cu adevărat… ea nu-l putea condamna. Asta voia să spună “camilă”! (în parabola cu urechea acului). Aţi promis, aşa-i, n-o veţi spune-o.
Există şi acum lucruri asemănătoare. Atunci există, încă, un lucru foarte important în legătură cu rugăciunea. Totuşi, unii gândesc că lungimea rugăciunii are greutate, ca şi numărul zilelor în care se roagă. Şi eu vă spun că nu, ceea ce importă este intensitatea, cu care intensitate aţi cerut. Vă puteţi ruga ani, ani şi ani ramoliţi, aşa. De aceea mâine, când mergeţi la Rocher, amintiţi-vă de asta, puneţi tot sufletul, toată inima, cerând cu intensitate, ei, apoi veţi vedea rezultatele. Iată! Asta cere şi o conferinţă (pe această temă). Ce este intensitatea, viaţa intensă; şi viaţa cu încetinitorul, viaţa vegetativă? Şi există mulţi, mulţi care trăiesc o viaţă cu încetinitorul, vegetativă, biologică. Mănâncă, beau, muncesc, n-au nimic intens în interior. Ei n-au înţeles, nimeni nu i-a învăţat de a trăi o viaţă intensă în fiecare zi.
Acolo, de asemenea, v-am ţinut o conferinţă. Sunt unii care spun: “Dar eu trăiesc cu intensitate când sunt în pat cu o femeie, oh, lá, lá!”. Asta nu-i o viaţă intensă. De ce? Pentru că viaţă intensă, totuşi, nu mişcă, nu face nimic şi totuşi este intensă. Şi acolo se suspină, se pun… intense! Ei, nu, nu! Este răvăşitor, dar nu-i intens. Intens înseamnă ca violetul, nu s-a văzut …aşa de rapid. Chiar roşul, în aparenţă, este intens când sunteţi furioşi, este roşul, este intens, loviţi, urlaţi; şi violetul, nu mişcaţi, atingeţi stelele, Îl atingeţi pe Dumnezeu. Oamenii nu ştiu ce înseamnă viaţa intensă; (pentru ei) este intensă la pat! Oh, lá, lá!
Un minut de meditaţie.
Read More
Category: 
Comments: 
