Category Omraam Mikhael Aivanhov

Darurile cele mai prețioase ale vieții – le descoperim în cele mai simple fapte

“Cultura actuală ne propune neâncetat obiecte și activități ce sunt tot atât de solicitante precum sunt de tentante. Și nu numai că nu previn oamenii de pericolele pe care acestea le reprezintă, dar nu își precupețesc efortul pentru a-i convinge că satisfacțiile ce le vor simți vor contribuii la înflorirea lor, aceasta fiind chiar o condiție. Ei bine, nu, ei nu se vor îmbogăți prin multiplicarea atâtor dorințe ce trebuie satisfăcute. Din contră, multe din aceste pretinse progrese, ameliorări, se fac în detrimentul vieții, fiindcă ele au în esență, ca scop, satisfacerea nevoilor lor materiale. Oamenii își imaginează că vor trăi mai intens în timp ce, în realitate, li se propune o agitație superficială în care vor fi secați de toată energia. Ei numesc „a profita de viață” un mod de a gândi și a acționa ce îi antrenează mai sigur spre moarte.
Chiar dacă sunt convinși că viața este binele cel mai de preț, se întâmplă foarte rar ca oamenii să înțeleagă că în această viață cel mai important lucru este viața însăși. Dacă, în loc să se risipească în activități ce îi epuizează, s-ar strădui să-și dezvolte calitățile psihice și spirituale, ei vor descoperi că în aceste fapte simple și obișnuite ale vieții zilnice stau ascunse adevăratele comori. Să respirăm, să ne hrănim, să mergem, să deschidem ochii spre natură, să iubim, să gândim, iată adevăratele daruri ale vieții.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Discipolul trebuie să-şi consacre energiile sale realizării celui mai Înalt Ideal

Conferinţa din 16.04.1983

Lectura meditaţiei zilei

Oamenii au obiceiul de a se arunca în plăceri, în emoţii, în pasiuni, fără a se preocupa de starea în care se va găsi creierul lor, când va veni momentul de a înţelege sau a rezolva o problemă importantă. Iată un comportament dăunător pentru un discipol. Pentru ca mintea să să fie mereu rezistentă şi disponibilă, el trebuie să fie mereu foarte atent, prudent, econom şi măsurat în toate activităţile, dacă nu, chiar dacă i s-ar revela toate marile secrete ale vieţii, el nu va înţelege nimic, deoarece va fi foarte obosit, şi este păcat. Da, este păcat să-ţi risipeşti timpul şi energiile cu ocupaţii care nu-ţi pot aduce nici salvarea, nici eliberarea, şi să ajungi în situaţia în care să nu fii capabil de nici un efort, în momentul în care se va afla în faţa ta adevărul care te-ar putea elibera.

Cum observaţi, dragii mei, sunt din nou o victimă. Mi se pune în faţă o pagină, un gând, fără a mă întreba în prealabil, şi eu sunt în situaţia unui acrobat care este atent să nu cadă de pe sârmă… Eu mă pot plânge, dar cui? Mă consolez, fiindcă voi ştiţi că eu sunt o victimă! Da, v-am mai spus-o, ştiu că este plictisitor să vorbim mereu despre aceleaşi lucruri, şi trebuie să găsim ceva nou pentru a vă amuza. Pentru mine este o problemă. De unde să încep?
Ei, dacă studiem lumea, natura omenească, chiar dacă ne observăm pe noi inşine, ce vom constata? Vom constata că există o filozofie, o mentalitate, un punct de vedere al fiecăruia, iar noi toţi ne aflăm fericirea în plăcere. De ce să ne privăm de ea? Toată lumea este convinsă, şi este adevărat. Eu fac la fel, caut plăcerea, numai cu o mică diferenţă. Care plăcere? Şi unde o găsesc? Dar, dacă ne lăsăm, acum, pradă tuturor poftelor nemăsurate, tendinţelor primitive, mereu instictive şi animalice, ei bine, unde vom ajunge?
Vă spuneam că Inteligenţa Cosmică ne-a dat o inteligenţă care se află deasupra instinctelor, afinităţilor, tendinţelor; există ceva pe care ea ni l-a dat. De ce? Ei bine, această inteligenţă este inutilă, trebuie să ne lăsăm supuşi de plăceri, de bucurii! Aici, găsesc eu că lucrurile sunt cam triste, că Inteligenţa Cosmică n-a aranjat bine lucrurile (Maestrul vorbeşte ironic). De ce, după aceea, sunt atâtea necazuri, oale sparte, ceva de reparat, de plătit, de suferit, da, ce agreabilă este plăcerea!
Vedeţi, de câte ori v-am prezentat câte o imagine, nu erau ca cele ale lui Verlainè, dar pe aproape. Cine va nega că, acum, este dezagreabil, nu, nimeni nu o va face! De ce? Fiindcă omul nostru s-a oprit asupra laturii instantanee, ca şi fotografiile, si nu gândeşte mai mult, ci caută, numai, plăcerea. Dacă nu gândim deloc, dacă nu ne punem puţin inteligenţa la treabă, ce va urma? O ştie toată lumea, va urma ruina, pierzania, urâţenia, toată lumea ne va părăsi, chiar şi familia. Dar, este ceva frumos, vă spuneam, în această figură, nasul omului nostru devine roşu, apoi violet, este minunat, nu-i aşa, violetul este mai spiritual decât roşul!…
Să urmărim, acum, cazul îndrăgostiţilor, care vor să-l imite pe beţiv, ei negândindu-se la viitor, la distrugerea unelor lucruri, la pierderea lor, la faptul că, mai târziu, când vor apare lucrurile grele, şi va fi nevoie de voinţă, de decizie, de claritate, atunci vor fi terminaţi, fiindcă au cheltuit tot ceea ce era mai subtil, mai minunat. Ei bine, îndrăgostiţii sunt, adesea, asemenea beţivului, nu se gândesc la viitor, ci numai la momentul actual.
Ce spunea Schopenhauer? De ce, citez mereu? Fiindcă îmi prepar “dicţionarul”, o lucrare scrisă cu citate, face impresie… Schopenhauer a spus: “Oamenii obişnuiţi nu se gândesc decât să-şi piardă timpul, să-l omoare, fiindcă nu ştiu ce să facă cu el; iar oamenii de talent ştiu să-l folosească”. La fel se întâmplă cu beţivul. De ce bea? Pentru a-şi omorî timpul, nu are altceva de făcut, altfel nu ar mai bea atât. Ca şi persoana care mi-a scris ieri, întrebându-mă cum să scape de “asta sau de cealaltă”, etc… Da, lucruri inferioare, plăceri, bucurii, senzualităţi. I-am spus acestei persoane, pentru a o ajuta, că nici un medicament nu o va scăpa. De ce? Fiindcă persoana respectivă nu are un Ideal Înalt, un scop, o Idee celestă care să-i angajeze forţele, energiile, gândurile, să le atragă, să le concentreze şi, în acel moment, acea slăbiciune va dispare, încet-încet. Acest lucru nu-l înţeleg, nici psihologii care dau reţete, metode, dar oamenii nu pot înfrânge aceste lucruri, fiindcă ele există, prin ereditate, de mult timp. Trebuie să aveţi ceva în cap, în suflet, în spirit, ceva formidabil, celest, bun, pe care să-l iubeşti,să-l hrăneşti, să-l protejezi, şi, în acel moment, el va absoarbe toate energiile, le va concentra, vă va salva şi veţi avea timp şi forţe pentru a învinge slăbiciunile. Iată de ce este necesar să avem un Ideal.
Să luăm cazul lui Talleyrand, care nu a fost un Iniţiat. Ştiţi că era diplomat, viclean, capabil, a reuşit să se menţină în diferite regiuni, a fost ba preşedintele consiliului naţional, ba ministru, a colaborat, trimis de Ludovic Filip, la Viena, în Anglia, s-a opus chiar şi lui Napoleon. Atât de capabil era! Da, dar era lipsit de morală. Avea mici calităţi intelectuale, diplomaţie, viclenie, finanţe, ştiinţă… Deci era psiholog, dar unul obişnuit, şi spunea ceva care trebuie corectat: “Spiritul serveşte la tot, dar nu conduce la nimic”. Cum înţelegea el spiritul: era căpetenia, nu era ceva veşnic, nemuritor, o licărire a Domnului. Iată cum înţelegeau ei spiritul! Se spune adesea: “Ce spiritual sunteţi!”. Dar se ştie, oare, ce reprezintă spiritul? Astfel, aceşti oameni au dus la rătăcirea omenirii: spuneau că spiritul nu duce la nimic. Da, el este util, vă poate ajuta… Oamenii aceştia, inclusiv Talleyrand, nu cunoşteau aproape nimic. Spiritul, dacă lucraţi cu el, vă va conduce la nemurire, la eternitate. Nimic altceva, cu excepţia spiritului, nu poate face aceasta. Ei bine, oamenii nu lucrează cu spiritul, ci cu burta, cu sexul, cu plăcerea.
De aceea, Învăţământul nostru este o lumină, o ştiinţă, ceva formidabil. Şi nu numai o ştiinţă, ci şi o Iniţiere, adică o Ştiinţă Iniţiatică. Ce este această Ştiinţă Iniţiatică? Veţi vedea acum.
Dacă l-am urmări pe Rabelais, care era de origine macedoneană, îi plăcea mult iaurtul şi mâncarea românească. La fel, macedoneni erau şi Alexandru cel Mare, Cleopatra, Aristotel. Şi eu sunt macedonean!
Într-o zi, mă plimbam pe bulevard, am privit în vitrina unui magazin unde erau două cranii de om, unul mai mare, altul mai mic. Am intrat înăuntru, şi am întrebat: “Cui aparţine acest craniu? – Cel mare al Cleopatrei când era vârstnică. Dar cel mic? Cleopatrei, când era mică”. Atunci… eu n-am ştiut ce să mai cumpăr, sfânta Cleopatra!
Dar l-am uitat pe Rabelais? El spunea: “Ştiinţa fără conştiinţă înseamnă ruina sufletului”. Ce înţelegea el prin cuvântul conştiinţă? Ei bine, latura morală, dreaptă, divină… Iată deci cum conferinţele mele vin de la Rabelais, fiindcă eu nu vorbesc decât despre acest lucru: ştiinţa pe care o critic fără încetare, fiindcă ea nu se găseşte în conştiinţă, aceasta însemnând că ea face lucrurile fără a avea conştiinţa consecinţelor înspăimântătoare, pe care le-ar produce pentru omenire. Deci, prin conştiinţă, Rebelais, înţelegea latura morală, fiindcă ştiinţa se află departe de moralitate, ea observă, clasează şi explică lucrurile, dar fără legatură între ele, fără cauzele şi lucrurile sublime, fără Inteligenţa Cosmică. Câtă dreptate avea Rabelais! Ce păcat că nu am putut şi eu trăncăni cu Pantagruel, cu Gargantua şi cu ceilalţi oameni minunaţi…
Această pagină ne repetă că, atunci când ne ocupăm numai de plăcere, hrănim numai latura inferioară, fără a ne gândi la viitor şi, într-o bună zi, puşi în faţa situaţiilor, nu ştim cum să le rezolvăm, cum să ieşim din ele, fiindcă ne trebuie o inteligenţă, o intuiţie, o clarvedere, o subtilitate, pe care nu le-am dezvoltat, fiindcă plăcerea a distrus tot ceea ce era subtil, divin, nerămânând nimic pentru creier (adică pentru celulele cele mai spirituale din creier, fiindcă nu ştim ceea ce reprezintă, încă, creierul în realitate). Anatomia, fiziologia, psihologia, ştiinţa actuală, caută, sapă, şi vede că creierul este atât de necunoscut, de imens, de complicat, de subtil, numai Marii Maeştri cunoşteau ce era creierul, din ce materie era făcut, şi că poseda celule care n-au fost, încă, activate. Dacă am ajunge să le activăm, am începe să captăm, să sesizăm, să înţelegem mai clar, şi să ştim multe lucruri. Şi aici ştiinţa bâjbâie încă, în lucruri în care numai Psihologia Iniţiatică poate răspunde.
Cei care nu se vor gândi, deloc, la viitor!… Să privim, acum, imaginea unei fete, frumoase, încântătoare, atrăgătoare, care doreşte să profite de ceea ce Domnul i-a oferit, să atragă bărbaţii, să trăiască cu ei, dar aceste lucruri lasă urme pe chipul ei, pe ochi, emanaţii care nu sunt pure. Într-o bună zi apare şi Făt-Frumos, ea îl adoră, ea vrea să rămână cu el, dar nu îi poate oferi ceea ce el caută, el o părăseşte, şi ea plânge, smulgându-şi părul; după aceea, ea observă că acest mod de a trăi, în plăceri, a făcut să se piardă ceva din ea, iar oamenii care au intuiţie, care sunt mai evoluaţi, nu iubesc aceste fete, care au coborât prea jos… Un om obişnuit, fără vreun criteriu de interpretare, fără gust estetic, fără dorinţa de a căuta lumina şi perfecţiunea, o va alege… Dar un Făt-Frumos a îndepărtat-o, fiindcă ea nu poseda elementele, vibraţiile, emanaţiile şi radiaţiile celeste.
Acum, deşi v-am spus-o de multe ori, o cunoaşteţi cu toţii, de ce continuaţi să vă scăldaţi în plăceri, în pofte, în loc să sublimaţi puţin, să trimiteţi aceste energii către cer, pentru a realiza un ideal.
Ce spunea Louis Bourdaloue? El era iezuit şi, când mi-a citit cărţile, s-a decis să fie la fel de clar ca şi mine, să observe, să analizeze, asemenea mie. Când a trăit el? Acum câteva sute de ani …, dar îmi semăna mult, era foarte sever şi exigent în morală. El a spus: “Cu cât vă găsiţi mai sus, deasupra altora, cu atât trebuie să ştiţi că aveţi o obligaţie”. Care este? Aceea de a munci şi a-i servi pe ceilalţi”. Ce gândire minunată! Cu cât sunteţi plasaţi mai sus, cu atât trebuie să fiţi conştienţi să-i ajutaţi pe ceilalţi, să munciţi pentru ei. Păcat că Bourdaloue nu a fost înţeles. Uitaţi-vă la cei care se află sus, acum, au ei, oare, dorinţa, convingerea, de a-i ajuta pe alţii? În acel moment ei folosesc, abuzează de funcţie. Ei trebuie să-l citească pe Bourdaloue, căci, dintre toţi iezuiţii, cu el mă asemăn cel mai mult, suntem prieteni.
Ştiu, dragii mei, că acest subiect este plictisitor pentru lumea obişnuită, că este imposibil să ne detaşăm de plăcere, o căutăm sub toate formele. De ce să nu reflectăm, să nu fim asemenea unui Iniţiat? De aceea se spunea în pagina de la început: “Pentru discipol, acest lucru este dăunător”. De ce pentru discipol? Fiindcă, pentru alţii, nu contează, trebuie lăsaţi să caute plăcerea, până într-o zi, când îşi vor sparge capul, dar discipolul nu are timp pentru consumul energiilor inutil, el trebuie să şi le consacre realizării unui Înalt Ideal. Cum poate ajunge aici? Încercând să înlocuiască plăcerile cu alte plăceri.
Cum înţeleg oamenii, plăcerea? Ei caută plăcerea cea mai intensă, cea mai puternică, cea mai tulburătoare, şi atunci sunt mândri spunând: “Iată viaţa”. În medicină se spune că sunt doze alopatice. Dacă ei ar fi luat doze homeopatice, adică ar fi diminuat intensitatea, forţa, acestui sentiment, fiindcă el arde şi tulbură toate energiile, nu ar fi căzut la pământ… V-am explicat-o, în trecut, latura homeopatică. V-am mai spus că omul posedă cele cinci simţuri, dar nu se cunoştea faptul că Inteligenţa Cosmică le-a aranjat într-o ierarhie. Oamenii obişnuiţi nu s-au gândit la acest lucru. V-am mai spus că pipăitul era cel mai de jos din această categorie, ierarhie, căci nu puteam pipăi aerul, parfumul sau lumina, ci numai ceva material, solid, care era apropiat pielii noastre; pipăitul era cel mai rudimentar, cel mai material, dintre simţurile noastre.
Apoi, ajungem la partea lichidă, la gust, căci, cel puţin câteva particule din lucrul pe care îl gustăm, trebuie să fie lichide. Deci, gustul se află puţin mai sus. Apoi, vine mirosul; simţim particule foarte fine care plutesc în atmosferă, care ne cad în mucoasa nasului, irită nervii, şi simţim un miros urât sau delicios, după caz. Deci, ne aflăm în aer.
Apoi vine auzul, urechile, cu care auzim, un simţ superior celorlalte, fiindcă nu mai există particule care să excite nervii, ci mişcări, vibraţii ale aerului care produc fenomene în aparatul lui Corti. Astfel apar muzica, zgomotele, vacarmul. Deci, urechile se aflau superior, încă, plasate.
Şi apoi vine vederea, ochii. Pentru a vedea lucrurile, nu este necesar să existe particule, să fie lichide sau solide, trebuie să exite ceva mai subtil decât aerul, aici există lumina, adică eterul, latura eterică. Priviţi, numai, distanţele, pentru a pipăi trebuie să ne aflăm aproape, pentru simţul parfumurilor, mai departe puţin, pentru sunet, încă şi mai departe, iar pentru vedere, pentru lumină, pe ea o vedem de hăt-departe… Deci, vederea, aşa am considerat-o atunci, era în capul ierarhiei.
Ce bine ar fi, acum, dacă în problema iubirii, în loc să atingem, să mângâiem, să îmbrăţişăm, să respirăm parfumuri, să ascultăm, numai, am putea depăşi latura materială, şi să dăm iubirii ceva mai subtil, mai spiritual, chiar şi plăcerea ar deveni divină; atunci nu ar mai fi pagube, catastrofe, va fi dilatare, încântare, vom deveni poeţi, filozofi, eroi, cavaleri, scriitori, fiindcă vom fi inspiraţi. Peste tot, unde oamenii se iubesc numai fizic, fără dorinţa de a pune ceva în capul lor, ei vor ajunge la ură, la separare. O repet şi acum: “În iubire, ceea ce contează este să fii mereu dilatat, inspirat, să te afli mereu în aceeaşi bucurie. Dar, oamenii sunt prea proşti, prea coboară spre prăpastie, şi confundă adevăratele stări de fericire.
Trebuie să îmbunătăţim această stare de conştiinţă, să nu fim dezgustaţi, blazaţi, lipsiţi de inimă. Sunt atâtea lucruri sublime, frumoase, extraordinare în viaţă, de ce să fim blazaţi? Trebuie să-i instruim pe oameni, să nu-şi mai spargă capul în plăceri prosteşti. Cineva iubeşte mult cartea, îi place să citească, iar un altul doreşte să deseneze. Iată plăceri divine! La fel muzica, dansul, sunt ocupaţii care vă dau plăceri şi bucurii, care vă înalţă, în loc să vă coboare… Trebuie, deci, să gândim altfel, da, să sublimăm.
Ei bine, ceea ce vă spun eu nu este pentru toată lumea. De ce? Fiindcă eu cunosc natura omenească, nu este uşor de ajuns la această mentalitate, trebuie să fii lucrat, în trecut, în alte reîncarnări, pentru a ajunge, acum, să gândeşti altfel. Da, nu este uşor. Ceea ce vă spun eu este pentru cei aleşi, pentru acei care doresc să ajute omenirea, vor să-şi obţină eliberarea, perfecţiunea, vor să devină perfecţi, asemenea Tatălui Ceresc. Ceilalţi, vor continua să trăiască ca animalele, fiindcă nu au lucrat în trecut. Ei se exprimă astfel despre un altul: “Are noroc”, deoarece a reuşit ceva. Ei nu ştiu ce spunea Emerson, acest mistic Emerson, care a scris o broşură referitoare la Sufletul superior, pe care am citit-o şi eu în tinereţe, şi care mi-a schimbat viaţa. El spunea: “Norocul este un cuvânt care înseamnă eforturi continue în trecut, susţinerea tuturor proiectelor, menţinerea lor în timp, iar succesul, şansa, nu este nimic altceva”. Norocul nu a venit aşa, din senin, ci a trebuit să faci ceva, în trecut, pentru a-l obţine, acum. Câte lucruri nu sunt de explicat! Oamenii nu posedă această Lumină şi, de aceea, sunt nefericiţi, nu doresc să-şi consacre viaţa unor lucruri minunate.
Da, dragii mei, trebuie să alegeţi, acum, drumul minunat al Fraternităţii Universale.
Ce spunea Sfântul Augustin referitor la calea de urmat? Un pescar, care a devenit sfânt! Mama sa, care se ruga încontinuu, se numea Monica. El a devenit sfânt după ce a căutat plăcerile; nu a fost singurul, şi eu le caut, la fel, zi şi noapte, dar este o diferenţă… El spunea: “Este preferabil să mergi pe drumul cel bun, chiar şi şchiopătând, dar să te afli pe el”. Da, sunt de acord cu el, pentru prima oară.
Învăţământul nostru ne sfătuieşte, mereu, să lăsăm deoparte problemele personale, puţin, şi să ne ocupăm şi de alţii, să lucrăm pentru omenire, pentru Epoca de Aur, pentru Împărăţia Domnului… Goethe, care, poate, nu vedea, în întregime, lucrurile ca mine a spus undeva: “Dacă nu faci nimic bun pentru alţii, ei bine, nu faceţi nimic bun nici pentru voi înşivă”. Deci, el lega binele făcut altora, cu binele personal, şi ce dreptate avea!
V-am vorbit, deja, în trecut, să nu ne oprim numai asupra laturii simpatiei, antipatiei, plăcere-detestare; cineva vă place, altcineva nu. Chiar v-am spus-o: “Dragii mei, să ştiţi că nu-mi sunteţi simpatici”. Şi toţi mă priveau speriaţi. “Şi dacă mă veţi întreba, de ce mă ocup de voi, zi şi noapte, ca să-mi aranjez şi eu treburile, ei bine, da, îmi fac şi mie bine, dar vă fac şi vouă”, spuneam. Apoi, adăugam: “Faceţi la fel”. Prezentat aşa, aveam un interes de a lucra pentru alţii, fiindcă este şi propriul nostru interes. Spuneam că nu există decât interesul, care-i conduce pe oameni, nimic altceva, nici eu nu sunt dezinteresat. Făceam analize, observaţii, găsind că nici Domnul nu era dezinteresat, iar religia mi-ar fi spus: “Blasfemie!”. De unde am ştiut eu toate acestea? M-am analizat pe mine însumi. Dar, veţi spune: “Dvs. nu sunteţi Dumnezeu”. Da, dar în Cărţile Sfinte stă scris că noi suntem asemenea Lui, creaţi după chipul şi asemănarea Sa. Am găsit că un părinte este generos, vrea să facă totul pentru copilul său, să-i ofere totul, dar are o slăbiciune, vrea ca fiul său să recunoască acest lucru, altminteri va deveni furios. De ce Domnul nu ar fi la fel, deoarece el a creat părinţii! El vrea să ofere totul, dar este furios când vede că cineva nu-l recunoaşte drept un părinte bun. Dacă nu credeţi, mergeţi şi verificaţi lângă El, dacă puteţi.
Spuneam că interesul conduce lumea întreagă, şi eu am găsit care este interesul unei persoane, cum pot să-l ating. Dacă i-aş spune: “Acest lucru nu mă interesează”, ea mi-ar închide uşa în nas. Ce este interesul? Dar dezinteresul? Un interes mai puţin interesat… Interesul este ceva foarte interesat… Deci, va exista, mereu, un interes, chiar şi mai mic, dar va exista. Eu mă conduc după formula pe care am inventat-o: “Spuneţi minciuni, şi veţi fi crezut, spuneţi adevărul, şi veţi fi ars”; de aceea, eu vă spun numai minciuni…, dar cu două tăişuri…
Ce concluzie putem trage, acum. Trebuie să căutăm plăcerile, dar trebuie să le sublimăm, să le înlocuim cu altele, care nu sunt atât de costisitoare, iată totul. Atunci viaţa va căpăta un sens extraordinar. Altfel, am periclita totul; dacă nu mă credeţi, verificaţi; viaţa este peste tot. Nu ne putem lipsi de plăcere: când mâncăm, când bem, când respirăm, când ne plimbăm dar, problema este să înlocuim aceste plăceri costisitoare. Ca Montaigne care spunea: “Ordinea vă eliberează”. Da, este adevărat.

Un minut de meditaţie.

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
“Fericiţi cei curaţi cu inima…”

Conferinţa din 05.09.1966 (Bonfin)

Conferinţă improvizată

Atunci când Iisus a spus: “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”, el exprima acel adevăr, conform căruia, pentru a-L vedea pe Dumnezeu, omul trebuie, mai întâi, să-şi purifice dorinţele. Evident, “a vedea” nu înseamnă că el se va găsi în faţa Domnului pentru a-L vedea cu proprii ochi. A vedea pe Dumnezeu înseamnă să Îi simţi prezenţa, să ai revelaţia iubirii, înţelepciunii, imensităţii Sale. Veţi spune: “Dar Iisus l-a văzut pe Dumnezeu?”. În calitate de Hristos, da, putem afirma că Iisus l-a văzut pe Dumnezeu, fiindcă Hristos, Fiul, este contopit cu Tatăl. Hristos este singurul care îşi contemplă Tatăl, fiindcă este una cu El, contopit cu El. Dar Hristos este un Spirit Cosmic, iar dacă putem spune că Iisus l-a văzut pe Dumnezeu, el s-a identificat cu Spiritul lui Hristos, dar nu l-a văzut niciodată cu ochii săi.
Ar fi multe de comentat despre această frază: “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Pentru a-L vedea cu adevărat pe Dumnezeu cu ochii interiori, ne trebuie ceva în plus decât inima şi sufletul, ne trebuie intelectul şi spiritul. Evident, aceia care şi-au purificat inima de toate dorinţele şi sentimentele inferioare îl poate vedea pe Dumnezeu, adică Îl vor descoperi ca frumuseţe, ca splendoare, ca imensitate, dar Dumnezeu se află dincolo şi de toate acestea, iar puritatea inimii nu este de ajuns pentru a-L cunoaşte, trebuie sfinţenia spiritului. Veţi spune: “Aţi ajuns să îl corectaţi chiar şi pe Iisus!”. Nu, deloc, eu nu corectez nimic, aduc numai o completare, o deschidere gândirii lui Iisus.
Mulţi sfinţi, profeţi, apostoli, martiri, fecioare, patriarhi, au avut inima curată!… Dar oare câţi dintre ei au putut să Îl vadă pe Dumnezeu? Nici chiar Moise nu L-a văzut pe Dumnezeu, şi totuşi a vorbit cu El. Dar şi aici sunt lucruri de desluşit. Nu Dumnezeu Însuşi i-a vorbit lui Moise, nici lui Budha, nici lui Zorohastru, nici lui Orfeu; El le-a vorbit prin intermediul Marilor Arhangheli, Mesagerii săi. Altminteri ei nu ar fi putut suporta vocea sau prezenţa Domnului, ar fi fost pulverizaţi… De altfel, aşa cum ştiţi, “numai ghicitorii în cărţi şi toate aşa-zisele clarvăzătoare sau mediumi îl văd pe Dumnezeu şi vorbesc cu El”.
Atunci când locuiam la Bologne, pe strada Princes, întâlneam uneori, în acelaşi imobil, o femeie… nu pot să v-o descriu, mi-ar trebui prea multe culori, prea multe pensule, şi nu le am. De fiecare dată, când o întâlneam, ea îmi povestea istorii de necrezut: cum l-a văzut pe Iisus, cum i-a vorbit etc. Iar eu, ca să nu o necăjesc, îi ascultam poveştile. Şi iată că întâlnindu-mă, într-o bună zi, mi-a spus că dimineaţa a dorit să vorbească cu Iisus, dar cum acesta era ocupat, în locul său a venit Dumnezeu Tatăl. Vă daţi seama ce situaţie! Am fost curios să ştiu despre ce i-a vorbit El, şi am întrebat-o. Ah, răspunse ea, trebuia să merg la piaţă şi El m-a sfătuit ce să cumpăr”. Iată cu ce ocupă Domnul! Într-adevăr, el trebuie să aibă mult timp de pierdut ca să se gândească la cumpărăturile unei cumetre.
Mulţi îşi închipuie tot felul de istorii caraghioase privindu-L pe Dumnezeu, nu numai această femeie; şi-L închipuie având tot felul de preocupări. Se ştie că El a creat mii de Îngeri şi de Arhangheli, dar de ce I-a creat şi nu le-a dat nici o ocupaţie? Se consideră că El a făcut totul de unul singur, că a fost singur la creaţia lumii… şi mai ales în şase zile! Iar ceilalţi ce făceau? Priveau, desigur, cum Dumnezeu amesteca aluatul fiindcă ei nu făceau nimic. Iar dacă nu fac nimic, înseamnă că sunt inutili, că trebuie să fie concediaţi… Ei nu! Cabala spune că Dumnezeu a dat numai planul creaţiei, şi că cel de-al şaptelea ordin îngeresc (considerat de sus) al Elohimilor a executat acest plan. Dumnezeu are servitori, iar aceştia sunt intermediari între El şi oameni. Dacă vă închipuiţi că Dumnezeu ascultă toate cererile oamenilor şi le răspunde!…
Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, fiindcă Domnul este infinit, nelimitat. Îi putem simţi prezenţa, da. Îi putem observa chiar şi manifestările, strălucirile, proiecţiile de lumină, dar nu Îl putem vedea pe Autorul acestor manifestări. Pur şi simplu fiindcă este imposibil să Îl vedem pe Dumnezeu. Nu putem vedea ceea ce este nelimitat, infinit. Pentru a vedea un obiect sau o fiinţă, trebuie ca acesta să aibă o formă, dimensiune, limite, să fie situat undeva în spaţiu şi timp. Iar cum Dumnezeu se află dincolo de timp şi spaţiu, nu puteţi vedea decât câteva reflectări, câteva manifestări răsfirate. Atunci când priviţi soarele, puteţi spune: “L-am văzut pe Domnul în lumina Sa, L-am simţit în căldura Sa, şi acum sunt mult mai viu”. Constituie însă un sacrificiu afirmaţia că L-ai văzut pe Dumnezeu şi că ai vorbit cu El.
Eu ştiu că este scris în Biblie că patriarhii şi profeţii au vorbit cu Domnul, dar aceasta s-a făcut pentru a prezenta anumite adevăruri oamenilor, ce trebuie mereu să le fie accesibile, altminteri ei nu le înţeleg, fiind prea limitaţi ca inteligenţă. Ceea ce este limitat nu poate înţelege nelimitatul; ceea ce este mic nu poate înţelege imensitatea. Dar când o va înţelege? Atunci când va pătrunde în imensitate, când va fuziona cu ea, când va fi o parte a ei. În acel moment, poate exista o idee despre imensitate, despre infinit.
Atât timp cât o picătură de apă este separată de ocean, chiar dacă are aceleaşi calităţi, aceeaşi compoziţie ca acesta, ea nu poate cunoaşte oceanul, dar atunci când se reîntoarce în ocean ea nu mai poate fi separată, este una cu oceanul, şi îl cunoaşte. Atât timp cât omul este separat de Dumnezeu, el nu poate înţelege imensitatea şi infinitul lui Dumnezeu. Ei ar trebui să se contopească, să se piardă în El; în acel moment îl va cunoaşte pentru că este El, devine El; dar atât timp cât rămâne în afara lui Dumnezeu, nu Îl poate cunoaşte. Omul este îngrădit, are limite fizice, dar atunci, când, prin purificare, va ajunge să trezească în sine facultăţi capabile de a concepe infinitul, adică îşi va dezvolta corpurile budic şi atmic ale căror posibilităţi sunt aproape nelimitate, el se va putea cufunda în imensitate, va putea cunoaşte veşnicia şi infinitul lui Dumnezeu.
Fiindcă prin puritatea lui Iesod îl vedem pe Dumnezeu.

Cunoaşteţi şi această frază din Evanghelii: “De va fi ochiul tău curat, tot corpul tău va fi luminat”. Vedeţi, Iisus nu a spus: “Dacă ochii tăi sunt curaţi…”, ci “de va fi ochiul tău curat…”. Evident, din punct de vedere psihologic, este o absurditate, căci starea corpului nu depinde de cea a ochiului, ci invers. Or, Iisus a spus: “De va fi ochiul tău curat, tot corpul tău va fi luminat”. Acest lucru înseamnă că el nu se gândea la cei doi ochi ai corpului fizic, ci la un alt ochi: cel de-al treilea ochi. Atunci când omul îndepărtează, de pe acest ochi, straturile opace ce îl acoperă, el permite curenţilor luminoşi, veniţi din lumea divină, să pătrundă în întreg corpul şi să îl purifice. Iisus vorbeşte tocmai despre cel de al treilea ochi, despre acest organ, sau, dacă doriţi, despre această facultate ce permite să vezi lucrurile aşa cum sunt ele în realitate, să ştii de unde vin şi, datorită acestei cunoaşteri, să poţi face o alegere şi, eventual, să îţi iei măsuri de precauţie.
Al treilea ochi îl sfătuieşte pe om; el îi indică pe unde să treacă, cu cine să se alieze, cum să acţioneze, cu ce să se hrănească, şi datorită acestei viziuni, el poate evita să amestece în sângele, în sufletul, în gândurile sale elemente impure şi nocive. Cel de al treilea ochi îl menţine într-o stare de puritate. Astfel putem spune că ochiul acţionează asupra corpului. Omul va începe cu adevărat să vadă, să simtă, să înţeleagă, numai atunci când ochiul său este pur.
Aş adăuga că, dacă cineva ar dori să pătrundă în lumea divină fără să fie în prealabil purificat, entităţile luminoase, care nu pot suporta pătrunderea abuzivă a unor indivizi care aduc toate deşeurile şi miasmele pământului, încep să îi respingă, sau să le atenueze aceste calităţi dezvoltate prin violentarea lumii spirituale sau folosindu-se de tot felul de plante şi de substanţe chimice. Iată de ce, acei discipoli care au dobândit o clarvedere forţată, fără să lucreze în prealabil asupra purităţii, a virtuţilor, a stăpânirii de sine, riscă să vadă cum fiinţele invizibile le declară război şi să sfârşească astfel foarte rău.
Dacă doriţi să vă dezvoltaţi clarvederea, va trebui să vă pregătiţi adoptând o atitudine sacră, fiindcă nu se poate glumi cu puteri de o asemenea puritate, de o asemenea lumină. Va trebui, deci, să vă pregătiţi şi să cereţi acestor entităţi sublime chiar autorizaţia de a pătrunde în regiunea lor pentru a le admira frumuseţea şi puritatea lor şi de a-L slăvi pe Dumnezeu. În acel moment câştigaţi prietenia lor, şi nu veţi fi nici respinşi, nici combătuţi.
Din păcate, la ora actuală îi învăţăm chiar şi pe copii să aibă tupeu, să nu respecte nimic, să fie vulgari şi violenţi. Pretindem că numai astfel omul reuşeşte în viaţă, în timp ce bunătatea şi cinstea îl duc în mizerie. De aceea se spune copiilor: “Descurcă-te, fii şiret, nu fi atât de prostănac!”. Evident, există oameni răi şi primitivi care merită să primească câteva lecţii; eu înţeleg, dar de ce să avem această atitudine în faţa creaturilor care ne sunt superioare? De ce să nu le câştigăm prietenia şi încrederea prin respectul nostru, în loc să ne arătăm violenţi şi să vrem, cu orice preţ, să ne impunem şi să subjugăm întreg universul?
Spuneţi-le, de exemplu, anumitor savanţi că atitudinea lor faţă de animale este criminală, ei vă vor considera proşti pentru că sunt convinşi că totul le este permis şi că, sub pretextul ştiinţei, ei pot masacra animalele şi pot face tot felul de experienţe. Ei nu au lucrat pentru a dobândi facultăţi mai subtile decât cele intelectuale, de aceea îşi fac cercetările asupra unor creaturi însufleţite din care masacrează milioane. Ar fi putut afla totul altfel. Dacă ar fi fost dezvoltaţi spiritual ar fi găsit, pentru a salva umanitatea, alte mijloace, mai numeroase şi mai bune, decât acelea pe care le-au descoperit. De altfel, li se vor da lecţii. Natura se va însărcina, în curând, să le dea lecţii.
Prin cunoştinţele sale, prin mijloacele tehnice, secolul nostru (20) va depăşi toate celelalte secole, nu putem nega acest lucru, dar pe de altă parte există decadenţă, fiindcă nu mai este nimic sacru în ochii oamenilor, întâlneşti la ei numai violenţă şi primitivism. Şi iată că eu vin să vă revelez adevăruri de care nimeni nu se ocupă: vă revelez că puritatea şi respectul pot atrage facultăţi noi şi îi pot permite omului să vadă realitatea lucrurilor. Mai întâi de toate o va percepe în interior prin inteligenţa sa, fiindcă ochiul interior lucrează deja în regiunile cele mai înalte ale fiinţei sale, şi apoi va începe să o vadă obiectiv, aşa cum vedem noi fiinţele şi lucrurile lumii fizice. Dar numai puritatea permite această nouă viziune.
Iată cum interpretez cuvintele lui Iisus: “De va fi ochiul tău curat, tot corpul tău va fi luminat”. Nu este vorba despre cei doi ochi fizici, ci de cel de al treilea ochi. Fiindcă nu este adevărat că puritatea corpului depinde de cea a ochiului, şi mai ales a unui singur ochi! Cei doi ochi sunt aceia care depind de puritatea sângelui şi dacă sângele corpului fizic este viciat, ochii vor fi într-o stare proastă pentru că fac parte din corp. În timp ce, al treilea ochi nu aparţine corpului fizic, este deasupra corpului fizic. Dacă nu cunoaştem Ştiinţa Ezoterică, cuvintele lui Iisus ne par cu adevărat lipsite de sens.
Deci, puritatea… Vedeţi, eu revin mereu la puritate. Este o calitate asupra căreia discipolul nu poate şi nici nu trebuie să evite să lucreze: întreaga viaţă trebuie să se ocupe de ea, întreaga viaţa trebuie să o înţeleagă, să o iubească şi să încerce apoi să o realizeze în faptele sale; fără ea, el nu poate avansa şi dacă doreşte, totusi, să cucerească puteri psihice prin violenţă, spiritele celorlalte regiuni se vor răzbuna, ele nu suportă să fie deranjate.
Să presupunem că aţi reuşit să vă deschideţi cel de al treilea ochi fară a fi dezvoltat în voi iubirea, bunătatea, indulgenţa, stăpânirea de sine, ei bine, nici nu ştiţi ce vă aşteaptă! Imaginaţi-vă că începeţi să vedeţi viciile şi crimele comise de alţii, că începeţi să vedeţi entităţi răufăcătoare, monştri, larve etc., că vă însoţesc prietenii: veţi plânge zi şi noapte rugându-L pe Dumnezeu să vă înlăture acest har al clarvederii. Veţi regreta timpurile când nu vedeaţi nimic fiindcă era de mii de ori de preferat să trăiţi în iluzii. În timp ce, dacă aţi învins multe în voi înşivă, dacă sunteţi pregătiţi, purificaţi, dacă ştiţi să vă dominaţi şi dacă aveţi multă iubire pentru oameni, în acel moment nu veţi mai vedea ororile, veţi vedea ceea ce corespunde nivelului vostru de conştiinţă, veţi vedea viitorul măreţ al omenirii. Şi chiar dacă vă daţi seama că la unii ceva este bun, datorită iubirii voastre, a curajului vostru, a stăpânirii de sine, nu veţi tremura, nu veţi fi nici disperaţi şi veţi putea chiar trimite ajutor prin intermediul gândului.
Clarvederea este dată fiecăruia în funcţie de gradul său de evoluţie, şi dacă vă aflaţi, încă, la gradele inferioare, veţi vedea Infernul şi veţi suferi. Dacă doriţi să vedeţi splendorile Cerului va trebui să fiţi foarte evoluaţi, foarte puri, foarte luminaţi. Dar bineînţeles, din timp în timp, dacă veţi dori să coborâţi pentru a studia infernul, o puteţi face. Nu trebuie să credeţi că datorită unui har al clarvederii, un bărbat sau o femeie poate vedea totul; în clarvedere există grade diferite ce corespund gradului de puritate pe care clarvăzătorul îl posedă: cu cât acesta se purifică mai mult, cu atât mai mult el vede regiunile celeste. Dar acela care devine clarvăzător fără a se purifica nu poate vedea decât o grămadă de animale care urlă, monştri care se devorează, fiare care se sfâşie. Iată de ce nu este de dorit să devii clarvăzător dacă nu eşti pur şi capabil să te stăpâneşti.
Nu vă grăbiţi să deveniţi clarvăzători pentru că veţi avea mari necazuri şi chiar un mare dezgust de a trăi printre oameni. Nu este tocmai de dorit. Cum nu este de dorit nici să ai un miros prea dezvoltat, şi din fericire la om acesta este unul dintre cele mai rudimentare (acest lucru se vede când studiem gradul de fineţe al mucoaselor, distribuţia circuitelor nervoase, cantitatea şi calitatea celulelor nervoase) altfel oamenii nu s-ar mai putea suporta reciproc, atât de mult ei propagă mirosuri insuportabile din cauza modului defectuos de a se hrăni, de a trăi, de a gândi. De altfel, observaţi: când daţi dovadă de sentimente de furie, de gelozie, de ură, vă veţi da seama că întregul vostru corp se degajă un miros urât; în timp ce, dacă vă aflaţi într-o stare cu adevărat spirituală, veţi degaja un miros plăcut şi subtil. Acest lucru dovedeşte că gândurile, sentimentele, intenţiile, acţionează asupra substanţelor din laboratoarele noastre interioare, a glandelor noastre, a secreţiilor noastre, pentru a produce emanaţii agreabile sau dezagreabile, atrăgătoare sau respingătoare.
În general, toţi oamenii care mănâncă carne, fumează şi beau alcool şi lichioruri tari, degajă un miros foarte urât. Cum se pot ei suporta împărţind acelaşi pat timp de ani de zile? Tot ceea ce au înghiţit iese prin toţi porii lor. De altfel, mergeţi vara puţin pe plajă unde se îngrămădesc o mulţime de oameni şi de departe, dacă sunteţi sensibili, veţi simţi toate miasmele şi norii rău mirositori ce plutesc în jurul lor. Din fericire, oamenii nu sunt atât de sensibili, altfel le-ar fi în permanenţă greaţă şi nu ar mai şti nici cum să trăiască împreună, nici unde să meargă.
La fel se întâmplă şi cu ochiul interior. Atât timp cât nu suntem pregătiţi să ne dominăm dezgustul sau spaimele, nu trebuie să îl trezim. Tocmai de aceea, discipolul trebuie să se întărească, să devină stăpân pe sentimentele sale, pe temerile sale, pe repulsiile sale, pentru a putea înfrunta creaturile înspăimântătoare ale lumii subterane şi infernale, şi chiar să le ordone să se îndepărteze sau să se supună.
Cunoaşteţi, fără îndoială, povestea lui Glyndon din romanul lui Bulwer-Lytton: “Zanoni”. În ciuda interdicţiei Maestrului său, Meinur, Glyndon aspira la elixirul vieţii veşnice şi cum nu era, încă, pregătit, a apărut Paznicul Pragului. Glyndon leşină, şi din acel moment se simte continuu urmărit de monstru până când Zanoni a venit să îl elibereze. În alte conferinţe v-am explicat ce reprezintă Păzitorul Pragului. Fiecare trebuie, într-o bună zi, să îl întâlnească şi să îi facă faţă. Dar ce se întâmplă, dacă el nu a lucrat niciodată asupra stăpânirii de sine, a curajului, a forţei şi a purităţii? Păzitorul Pragului nu poate face nimic împotriva acelora care sunt puri şi silitori; o privire este de ajuns: “Pleacă!” şi el va pleca. Da, fiindcă şi el se teme. Dar el este foarte îndrăzneţ cu laşii şi cu cei slabi. Exact ca în cazul câinilor din stradă: dacă fugiţi, îi veţi avea pe toţi pe urmele voastre, dar dacă vă opriţi şi îi priviţi fix, ei vor fugi.
La fel se întâmplă şi cu Păzitorul Pragului, dar cu condiţia să fii pur. Fiindcă numai puritatea îţi dă siguranţă şi curaj. Când un om simte că a trăit o viaţă pură, această puritate îl susţine şi nu îi este frică. Când a comis o crimă sau a încălcat nişte legi, el se teme. Atunci când Adam şi Eva au mâncat din fructul interzis, li s-a făcut frică şi s-au ascuns. Observaţi toate creaturile: când au încălcat o lege, chiar dacă nimeni nu le vede, ele se tem; ele se simt vinovate şi îşi pierd curajul: acţiunile lor, gesturile lor încep să fie lipsite de siguranţă, ideile li se amestecă, se bâlbâie…

Dar să revenim la clarvedere, fiindcă aş dori să mai adaug câteva cuvinte despre acest subiect.
V-am spus, deja, că regiunea inferioară a Lunii este regiunea ceţii, adică a iluziilor, a rătăcirilor. Or, tocmai cu această regiune inferioară a lui Iesod (din Cabală) sunt în legătură un mare număr de pretinşi mediumi, vindecători, radiestezişti, clarvăzători etc… Eu nu spun că ei nu sunt mediumi, clarvăzători, ceea ce critic la unii, sunt pretenţiile lor. Imaginaţi-vă pe cineva care are un oarecare har al vindecării sau mediumic… iată-l acum trimiţând mesaje tuturor Maeştrilor şi Iniţiaţilor în dorinţa de a-i instrui. Şi ce mesaje! Este preferabil să te instruieşti înainte de a-i instrui pe ceilalţi, căci dacă nu ai făcut studii temeinice, este uşor să greşeşti şi să-ţi faci iluzii. Chiar şi studiile ştiinţei oficiale sunt neapărat necesare.
Este incredibil ce pot povesti unii! Numeroşi mediumi mi-au trimis mesaje, am o gramadă! Şi este extraordinar faptul că toate veneau direct din partea Domnului. Nu m-am îndoit niciodată (nu trebuie să îl supărăm pe Dumnezeu!); numai că El este acela care distribuie inteligenţa, logica, şi cu această inteligenţă, pe care mi-a dăruit-o El Însuşi, eu raţionez, şi iată că raţionând constat că toate mesajele, pe care mi le trimite (s-ar parea!), se contrazic. Mă întreb, de ce nu este El mai bine informat despre ceea ce mi-a spus în trecut. Vedeţi, este cam ciudată această afacere. Îmi veţi spune: “Cum îndrăzniţi să criticaţi mesajele şi hotărârile trimise de Dumnezeu?”. Nu, nu le critic dar pot vedea cât de ilogic şi contradictoriu sunt aceste mesaje. Eu accept că ele vin de la Dumnezeu, dar să spunem, mai degrabă, că vin de la mai mulţi zei; există atâţia în planul astral care doresc să joace acest rol! Şi dacă nu avem discernământ, suntem pierduţi, cădem în capcană. Mulţi oameni doresc să îi instruiască pe alţii, să le prezică viitorul, ei mişună! Şi întotdeauna vin din partea lui Dumnezeu. Dacă ar fi vorba despre acelaşi Dumnezeu care vorbea prin gura acestor oameni, aceste mesaje ar avea, cel puţin, acelaşi conţinut, acelaşi stil, aceeaşi înţelepciune, ar da aceleaşi sfaturi. În timp ce, în anumite mesaje, Dumnezeu va spune lucruri măreţe, sublime, iar în altele, El vă dă sfaturi puerile sau chiar lipsite de sens.
Într-o zi Dumnezeu mi-a revelat (tot prin intermediul unuia dintre aceşti clarvăzători!) că nu m-am adresat niciodată Lui, că nu m-am rugat niciodată Lui. Eu care am făcut acest lucru, întreaga viaţă, am rămas stupefiat! Întreaga viaţă m-am rugat lui Dumnezeu, El nu a auzit nimic, niciodată?… Câte surprize pentru mine, da, surprize nemaipomenite! Şi s-ar părea, chiar, că mi-ar fi dat şi un alt sfat: “Trebuie să rup orice legătură cu toţi Maeştrii şi Iniţiaţii din trecut pentru că, dacă nu fac acest lucru, lucrarea mea va fi distrusă. Iată, deci, că acum Dumnezeu mă sfătuieşte să întorc spatele tuturor fiinţelor care au lucrat pentru El şi care au dat exemplu: Budha, Zorohastru, Moise, Iisus… Vă daţi seama, dragii mei fraţi şi surori, câte sfaturi putem da din partea lui Dumnezeu atunci când suntem neştiutori! Acest lucru este grav, este periculos.
Îi sfătuiesc pe toţi, pe toţi aceşti mediumi, pe aceşti mesageri ai Cerului, să meargă, mai întăi, să se instruiască puţin pentru a primi mesajele şi să aibă un mai mare discernământ. Înainte de a-mi adresa mesajele lor, să verifice de unde vin ele, să nu fie orbi! Trebuie să ştie că există, în lumea invizibilă, fiinţe care se joacă cu oamenii şi cărora le place acest lucru. Câţi nu au fost înşelaţi de ele! Aceste spirite sunt foarte inteligente, foarte şirete, şi dacă nu suntem mai inteligente decât ele, suntem pierduţi.
De câte ori nu am avut de-a face cu femei care credeau că auzeau noaptea vocea mea!… Şi erau atât de convinse că era vocea mea încât nu am reuşit niciodată să le conving contrariul. S-ar părea că vocea mea le spunea să vină să mă găsească aşa, în plină noapte, pentru a avea un copil cu mine; şi evident, supunându-se acestei voci, veneau să bată la uşa mea, trezindu-mă fără nici un pic de respect, fără vreo consideraţie la adresa mea. Degeaba le expediam spunându-le că aud o voce care îmi spune exact contrariul, că vocea pe care o aud ele le înşeală, că sunt victima fantasmelor lor… ele continuau să creadă în vocea lor, în ciuda dovezilor şi a raţionamentului pe care îl puteam prezenta, şi nu îmi mai rămânea altă soluţie decât să le alung. Vedeţi cât de greu este să îi faci pe oameni să înţeleagă ceea ce este cumpătat şi înţelept.
Şi în Fraternitate avem fraţi şi surori care vă vor da detalii, detalii foarte precise despre reîncarnările voastre anterioare. Dar dacă îi ascultaţi, mă întreb ce veţi deveni. Ei nu spun lucruri rele, din contră, sunt foarte amabile: aţi fost din totdeauna un rege, o regină, un faraon… sau Sfântul Anton, Sfântul Francisc de Assisi, Sfânta Tereza a Copilului Iisus… unul sau altul v-a fost soţ sau soţie. Şi mie mi-au făcut revelaţii: ei au aflat că mi-au fost soţii sau fiice într-o altă reîncarnare. Dar cum se întâmplă că acum nu simt nici o afinitate faţă de ele, că am uitat totul? Deseori îmi pun întrebarea: ”De ce nu reuşesc să îi recunosc pe ai mei? Am afinităţi cu anumite persoane, care nu mi-au spus niciodată că mi-ar fi fost părinţi sau copii, şi iată că dintr-odată mi se prezintă alţii spunându-mi că mi-au fost fii, fiice, mamă… Este îngrijorător, nu-i aşa, dacă mi-am pierdut, în asemenea măsură, memoria?
Eu nu spun acum că nu trebuie să nu credem nimic din aceste lucruri, există întotdeauna o parte de adevăr. Când o fiinţă este sensibilă, când este dezvoltată psihic, ea captează anumite mesaje din invizibil, dar cum se întâmplă rar să fii perfect pus la punct în acest domeniu, trebuie să stiţi că se strecoară greşeli în ceea ce clarvăzătorul crede că a captat. Inţelegeţi ceea ce vreau să spun! Anumite persoane au calităţi mediumice, ele au percepţii, dar ceea ce vă povestesc nu este absolut exact, fiindcă au captat un amestec de nedesluşit, între adevăr şi fals, şi ar trebui să se poată verifica. De altfel, nu este nici macăr folositor. La ce le foloseşte, fraţilor şi surorilor, să le arăţi trecutul? Dacă ar fi fost de dorit, aş fi fost primul care ar fi făcut-o. Or, eu nu fac acest lucru. Evident, vă puteţi gândi că nu sunt capabil pentru că îmi lipseşte această calitate pe care alţii o posedă perfect. Ei bine, credeţi ce vreţi…
În orice caz, nu este nici psihologic, nici pedagogic să le vorbeşti oamenilor despre reîncarnările lor. Bineînţeles, va veni un moment în care vă veţi putea ocupa, dar va trebui să fiţi puţin mai mult dezvoltaţi şi stăpâni pe voi înşivă. Imaginaţi-vă că vi se revelă că o anumită persoană v-a fost cel mai mare duşman în trecut, că v-a asasinat. Ce se va întâmpla dacă sunteţi slabi, dacă nu ştiţi să vă controlaţi?… Acestea sunt revelaţii periculoase, deoarece ele riscă să vă tulbure şi să vă trezească dorinţa de răzbunare care v-ar încetini evoluţia. Dacă ar fi atât de important să ne cunoaştem reîncarnările, de ce Providenţa ar ascunde acest lucru oamenilor? Dacă ea i-a făcut să uite, este pentru că avea un motiv, nu-i aşa? Pur şi simplu pentru a evita noi rătăciri.
Dacă nu aveţi habar de răul ce vi l-a făcut o anumită persoană, o suportaţi, o ajutaţi. Dar dacă aţi şti, cum v-aţi comporta? Imaginaţi-vă un tată şi o mamă: ei nu ştiu că proprii lor copii, care le-au fost cei mai mari duşmani într-o viaţă trecută, au venit să se reîncarneze la ei; şi atunci, îi iubesc, îi cresc, îşi fac datoria faţă de aceştia, şi astfel îşi plătesc karma. Dar dacă li s-ar fi revelat adevărul, ce tragedie! Ei şi-ar părăsi copiii etc… Providenţa a dorit tocmai acest lucru, să îi lase pe oameni în necunoaşterea anumitor situaţii pentru ca ei să se poată achita mai bine. Dacă o fiinţă este foarte evoluată, foarte stăpână pe ea însăşi, îi puteţi revela totul fără nici un pericol, dar asemenea persoane sunt rare.
Câte lucruri sunt, încă, de spus despre acest subiect! Pentru a vă avea la cheremul lor şi a putea obţine ajutorul sau banii voştri, unii vă inventează încarnări atât de minunate încât aţi fi uimiţi… şi îmbrobodiţi! Da, deseori aşa se îmbrobodesc oamenii; când li se povestesc asemenea istorii, nu se face pentru binele lor, ci pentru a-i subjuga. Dacă doriţi, cu adevărat, să le faceţi bine fiinţelor, ar fi mai bine să le revelaţi lacunele, slăbiciunile, decât să le povestiţi că au fost regi sau sfinţi, cu atât mai mult cu cât nu este adevărat. Oamenilor nu le place să le vorbeşti despre slăbiciunile lor, eu ştiu acest lucru, dar dacă în pofida acestui fapt aveţi, totuşi, curajul să o faceţi, dovediţi că sunteţi dezinteresaţi. Cât despre riscul de a pierde prietenia cuiva spunându-i cuvinte neplăcute pentru a evita o catastrofă, vă dovediţi a fi prietenul lui, adevăratul lui prieten. Şi dacă, în acel moment, el nu înţelege, se supără şi vă părăseşte, este foarte bine; ce puteţi face cu cineva atât de prost care nu doreşte decât complimente şi linguşiri? Pentru a arăta că suneţi dezinteresaţi, încercaţi, mai întâi, să le spuneţi oamenilor lucruri negative, şi apoi, când vedeţi cum reacţionează, cum vă înţeleg, vă veţi hotărî dacă trebuie să le revelaţi minuni despre trecutul sau viitorul lor.
De acum înainte, dragii mei fraţi şi surori, trebuie să ştiţi că mulţi clarvăzători sunt, încă, în comunicare cu regiunile întunecate ale lui Iesod (din Cabală), ei nu au putut merge mai sus; de aceea ei nu sesizează decât câteva reflecţii ale lumii invizibile şi riscă să vă rătăcească. În timp ce, în regiunile superioare, ale lui Iesod, domneşte cea mai mare claritate; aici sunt Îngerii purtători de viaţă, ai vieţii celei mai pure ce vindecă şi deschide ochii. Iar aceia care se pot înălţa până la această regiune unde totul este limpede, clar, cristalin… da, aceştia îl vor vedea pe Dumnezeu, aşa este scris.

Un minut de meditaţie.

Armonie – cuvânt de păstrat în noi ca un diapazon pentru a intra în acord cu viața cosmică

“Așezați cuvîntul „armonie” în centrul existenței voastre și păstrați-l ca un fel de diapazon, și deîndată ce vă veți simți puțin neliniștiți, tulburați, luați acel diapazon și ascultați-l pentru a vă pune întreaga ființă în acord cu viața nelimitată, viața cosmică. Fie ca acest gând de armonie să vă impregneze încet-încet toate celulele!
Prin armonie atragem spiritele luminoase ale lumii invizibile și ele vor deveni prietenii noștri, nu ne vor părăsi niciodată. Pentru că spiritele luminoase sunt tenace, la fel de tenace ca spiritele întunecate, de care adesea este foarte greu să ne eliberăm. De ce oare prietenii nu ar fi la fel de tenaci, de încăpățânați ca dușmanii? Ei vin să ne susțină, să ne lumineze, să ne sfătuiască, și dacă le urmăm sfaturile, vom fi mereu bine înspirați. De aceea, în cea mai defavorabilă situație nu trebuie să disperăm: într-o zi, ea se va întoarce în favoarea noastră, pentru că am fost bine inspirați. Nimic nu este mai important decât să cultivăm această stare de armonie ce ne va atrage prieteni din lumea invizibilă.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui

Conferinţa din 16.07.1983
B

Lectura meditaţiei zilei
Vă spuneam, rândul trecut, că primesc destule scrisori, multe mă încurajează şi pe mine, cred că ceva se petrece şi în interiorul meu tocmai datorită vouă, acelora care îmi scrieţi! Da, voi sunteţi cu adevărat oglinda mea vie. În lipsa acestei înţelegeri de ordin mental, în pofida avantajelor şi descoperirilor exterioare, devenind din ce în ce mai slabi, mai bolnavi, noi boli ne atacă organismul. V-am spus-o de câţiva ani, v-am repetat că boli noi vor apare, boli ce nu vor fi vindecate de medici, deoarece acestea sunt creaţii ale oamenilor! Iar acum tocmai s-a descoperit o nouă boală la homosexuali, dar nu aş dori să vorbesc despre acest lucru…
Dacă aş ajunge să-i conving pe oameni că viaţa lor interioară trebuie să fie schimbată în bine, în loc să caute mereu latura exterioară, dacă aş realiza acest lucru, atunci m-aş simţi o fiinţă de excepţie deoarece nimeni nu a reuşit acest lucru până acum. Oare voi reuşi şi eu să păstrez aceeaşi atitudine, căutând mereu să mă perfecţionez? Nu înţelegem aceste lucruri deoarece avem aceleaşi slăbiciuni interioare, atrăgând mereu latura negativă, răul ce se va instala şi se va hrăni cu slăbiciunile noastre!
Când lăsaţi resturi de mâncare în camera voastră, apar imediat furnicile şi gândacii ce simt, de la distanţă, existenţa acestei hrane pentru ei. Odată ce este curat, aceşti nepoftiţi pleacă, dar nimeni nu a interpretat faptul că acest proces se produce şi în interiorul fiinţei voastre. Voi singuri sunteţi aceia care atrageţi şi hrăniţi entităţile răului, şi cum nu vreţi să înţelegeţi aceste lucruri, vă veţi chinui întreaga viaţă neştiind cum să puneţi capăt suferinţei!
Când am vizitat India, am întâlnit în camerele de locuit ploşniţe ce săreau pe tavan şi sugeau sângele oamenilor în timpul nopţii. Dar cum se face că ploşniţele au urmat cursuri de radiestezie, aveau mici pendule şi ştiau asupra cui să cadă şi pe cine să evite? Iată lucruri pe care ştiinţa nu le-a cercetat îndeajuns.
Deci, dragii mei, a venit momentul să vă hotărâţi şi să spuneţi: „De astăzi nu voi mai fuma (sau alt lucru de care vreţi să scăpaţi) şi nu voi mai fi cum am fost!”. Unii îmi scriu că şi-au pierdut capul, iar eu ştiu unde şi l-au pierdut, nici măcar nu aş putea să spun locul! Deci, hotărâţi-vă, acum ori niciodată, căci altfel veţi suferi, veţi suferi atât de mult încât veţi fi desfiinţaţi, şi apoi îl veţi acuza pe Bunul Dumnezeu!

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui

Conferinţa din 16.07.1983
A

Lectura meditaţiei zilei

Un Maestru posedă mijloace foarte puternice ca să salveze o fiinţă din capcana spiritelor rele, dar trebuie să simtă că acest lucru este folositor, că merită osteneala, iar atunci când Cerul îl împinge să o facă, el va întâlni persoana respectivă. Dar, el nu o va întâlni în planul fizic, el se va dedubla, se va apropia de ea în timpul somnului acesteia. Maestrul declară război spiritelor rele, ordonându-le să părăsească persoana respectivă care, la trezire, se va simţi transformată. Iar persoana noastră îşi va face inventarul faptelor, se va ruşina de ceea ce a făcut rău şi se va hotărî să acţioneze complet altfel.

Iată o pagină extrem de interesantă, o pagină care ne explică că, un adevărat Maestru are puteri, că poate ajuta cu adevărat oamenii. Da, există o diferenţă între un adevărat Maestru şi un şarlatan, unul care vrea să adune bani, care vrea să se îmbogăţească pe socoteala naivilor, urlând în gura mare că poate vindeca lumea întreagă, fără să gândească dinainte cum o va face, şi de ce.
În vreme ce, un adevărat Maestru nu poate vindeca întreaga lume! Iată un adevăr pe care creştinii nu îl apreciază: ei gândesc că Iisus a vindecat toate bolile. Nu, este o greşeală, el a vindecat numai câţiva bolnavi, da, anumiţi bolnavi, pe mulţi alţii nu a putut să-i vindece, da, eu ştiu aceste lucruri şi le afirm cu toată convingerea! De ce? Fiindcă, foarte mulţi au încălcat legile: n-au avut nici ştiinţa, nici voinţa, nici suflet, trăind asemenea animalelor, încălcând legile. Dar în univers există o dreptate, în nici un caz omenească; să nu mai vorbim despre aşa-zisa dreptate omenească căci ea comite atâtea greşeli!

Viața – legătura existentă între ființe și lucruri în edificiul cosmic

“Nu i se poate reproșa nimic omului de știință care descrie un mineral un vegetal, un animal sau o ființă umană. Ceea ce spune, este adevărat, dar este numai un adevăr parțial. Pentru a fi complet, el trebuie să-și plaseze obiectul studiului său în mijlocul vieții universale de care aparține: desprinsă de această viață, piatra, planta, animalul, omul sunt lipsiți de esențial. Fiindcă ființele și lucrurile nu există separat, ele sunt părți ale unui întreg și sunt legate între ele. Trebuie, deci, să învățăm să le plasăm în edificiul cosmic pentru a vedea cum vibrează în armonie și participă la viața întregului. Dacă suntem obligație, diin comoditate, să le studiem separat, trebuie deopotrivă să căutăm să înțelegem cum circulă de la una la alta „acel ceva” ce nu îl posedă atât timp cât rămân separate: viața. Viața se oprește când este separată de elemente; dar legată de toate celelalte elemente ale pământului și ale cerului, viața reapare și veți dobândi adevărata cunoaștere.
Oricare ar fi domeniul în care vă desfășurați activitatea, esențial este să reușiți să puneți în centrul activității viața, pentru a o vedea în dimensiuni mai vaste. Din acel moment, toate studiile pe care le veți face vor beneficia de această lumină.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Dumnezeu – nume dat Inaccesibilului, dar numai căutarea sa ne poate satisface

“Fiecare ființă umană are niște dorințe, niște ambiții de împlinit. Fie că este vorba despre bogăție, frumusețe, cunoaștere, putere, glorie etc, ea își cheltuiește energiile fizice și pihice, timpul, sănătatea. Ce se întâmplă însă după atinngerea țelului? După un moment de satisfacție, ceea ce a dobândit începe să-și pierdă din interes, Da, aceasta se petrece deseori: ceea ce am reușit să obținem nu păstrează aura ce îl înconjura atunci când îl doream, și iată cum insatisfacția și vidul se instalează.
Singura modalitate de a scăpa de această senzație de lipsă ce urmează împlinirii dorințelor noastre este de a pleca în căăutarea unui obiect îndeppărtat, atât de îndepărtat încât nu îîl om atinge niciodată. Acest țel îndepărtat, inaccesibil, ce depășește totul. ce conține totul, poate fi deopotrivă numit Dumnezeu. Pășind pe calea ce trebuie să o parcurgem până a ne apropia de El, noi vom întâlni iubirea, înțelepciunea, frumusețea, forța, bogăția, fără să ne mai obosim niciodată în niște căutări zadarnice.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Razele soarelui – niște entități vii care alimentează spiritul în noi

“Voi nu știți deocamdată că razele soarelui sunt capabile să alimenteze spiritul în voi. Da, trebuie însă să știți să le primiți, să vă deschideți lor cu tot sufletul și inima voastră. Nu credeți că lumina este mai mult decât o vibrație fizică, că ea este o entitate vie?…Atât timp cât nu admiteți această idee, nu veți putea beneficia de toate bogățiile soarelui.
Încercați să vă organizați astfel existența, încât lumina să ocupe din ce în ce mai mult loc în ea. Primăvara și vara asistați la răsăritul soarelui, gtândindu-vă că îi puteți primi razele așa cum primiți hrana, apa și aerul. Adresați-vă lor, spunând: „Oh, raze luminoase, pătrundeți în mine, alungați norii ce îmi întunecă cerul.” Ele pătrund deja în voi fără să știți; dar dacă sunteți conștienți, atenți, dacă vă impregnați cu lumina și căldura lor, convinși că se dezvoltă și crește ceva în voi, vă veți simți, încet-încet, însuflețiți de niște vibrații noi.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Rugăciunea

Conferinţa din 22.07.1983

Cea mai bună rugăciune nu este o cerere, ci o concentrare asupra luminii ce rezumă totul şi care condensează toate calităţile şi toate virtuţile.

Lectura meditaţiei zilei

Chiar de când începeţi să vă rugaţi, toate entităţile rele, care vor să vă dăuneze, încep să se neliniştească. Ele spun: “Această fiinţă foloseşte cea mai puternică armă pe care o cunoaştem”, şi ele tremură, îşi pierd capul şi încearcă să fugă. Când un om se roagă, imediat se apropie o armată invizibilă şi se aude freamătul aripilor Îngerilor iar entităţile tenebroase se grăbesc să dispară, căci ştiu că vor fi chinuite, arse, trăsnite. Lor nu le este frică decât de un singur lucru: de lumină. Iată pentru ce, la fiecare oră dificilă, periculoasă, primul gest de făcut este acela de a se uni cu Creatorul şi de a mări, în sine, lumina. În acel moment, toate fiinţele inferioare, care ne ameninţă, sunt neutralizate, paralizate sau vânate.

Pentru ce Iniţiaţii, Sfinţii, Profeţii, cei mai mari Înţelepţi, din timpuri imemorabile, au recomandat rugăciunea şi au dat-o oamenilor? Şi pentru ce n-au dat altceva, când există atâtea lucruri pe Pământ ca plante, pietre preţioase, metale, talismane, desene, semne kabalistice? Bineînţeles, le-au dat şi pe acestea, ele există, este o bogăţie, dar erau numai pentru cei care erau capabili, inteligenţi pentru a înţelege şi a practica. Dar pentru majoritatea, care era naivă, incapabilă, nu aşa inteligentă, ei bine, trebuia oferit ceva eficace, ceva care era puternic – şi pentru alţii la fel – dar rugăciunea rămâne mereu mai presus de toate. Pentru că oricine se poate ruga, chiar şi cel mai abrutizat, cel mai necinstit, care n-a terminat nici o universitate, chiar şi el se poate ruga. De aceea, Iniţiaţii au insistat asupra rugăciunii.
Pe când meditaţia, contemplaţia, identificarea, cărora le-am explicat sensul şi puterile şi diferenţa, acestea nu sunt pentru toată lumea. Nu toată lumea poate medita, pentru că meditaţia necesită un intelect mai dezvoltat, puterea de concentrare asupra unui punct, a unui subiect, pe o problemă, pe când rugăciunea este altceva. Ea este mereu consecinţa a ceva ce se speră, ce se doreşte, ce se suferă, ce este nefericită, ce este bolnavă, se cere, se pretinde. Atunci, eh, fiind împinşi spre rugăciune, asta devine ceva uşor pentru că eşti chinuit, nefericit, strivit, ai nevoie de ceva. Ah, rugăciunea este altceva decât meditaţia. Meditaţia… Nu suferiţi, nu sunteţi nefericit, bolnav, sunteţi în plină forţă, sunteţi foarte bine, sunteţi în pace, atunci doriţi să cunoaşteţi, vreţi să ştiţi, vreţi să vă etalaţi, şi atunci meditaţi. Nu este nimic care să vă chinuie. Pe când rugăciunea, oh, lá, lá, este un strigăt din inimă. Vă rugaţi pentru că aveţi nevoie de ceva.
Pe când în contemplaţie, ah, este altceva, în acest caz, acolo, pentru că sunteţi aşa de fericit, aşa de mulţumit, aşa de deschis, aşa de fermecaţi că v-aţi oprit asupra unei imagini, asupra ceva, o stare de conştiinţă, şi voi… asta este contemplaţia, sunteţi în extaz…
Pe când identificarea, ah, asta era munca voinţei, inteligenţei, pentru un motiv, pentru o raţiune, pentru ceva, vreţi să vă identificaţi cu Dumnezeu şi insistaţi, prin imaginaţia voastră, prin gândirea voastră, prin voinţa voastră, pe când acolo, asta este o creaţie, un lucru magic. Deci, vedeţi, există detalii, nu-i acelaşi lucru. Să spui, oh, meditaţie, contemplaţie… este acelaşi lucru, sau rugăciunea, nu. Ca cititul; este diferit cititul. Scrisul; este diferit scrisul.
Deci, rugăciunea este pentru toată lumea. Chiar cei mai inferiori oameni, chiar cei mai slabi, chiar cei mai nefericiţi, cei mai abrutizaţi, se pot ruga. S-a văzut asta, copiii. Copiii revendică, cer: “Mamă, dă-mi!”…, asta este o rugăciune. Ei încep printr-o rugăciune. Şi cum se face că mama le îndeplineşte dorinţa? Da. Oh! Ei bine, asta este, rugăciunea este îndeplinită, când…, ca şi copiii care sunt inocenţi, care sunt candizi, care sunt micuţi, ei cer cu puritatea lor… Şi atunci, părinţii care sunt acolo sus, este acelaşi lucru. Discipolul, dacă cere, dacă revendică, ca şi copiii, ei bine, i se va da îndată. Dar dacă există interese ascunse, dacă este vorba de alte lucruri. Ca atâţia care se roagă, ah, ei se roagă, oh, şi cum, pentru ce? Ei bine sunt atâţia care se roagă: “Oh, Sfântă Fecioară fă să-mi moară soţul pentru că am un amant pe care-l iubesc, mor după el”. Ei, da, există rugăciuni ca acestea. Şi Sfânta Fecioară se scarpină atunci după cap. Şi credeţi că rugăciunea va fi îndeplinită?
Atunci, dragii mei fraţi şi surori… cum să ne rugăm? …Asta este acum! Se ştie că rugăciunea, rugăciunea…, fără a merge acum prea departe din punct de vedere istoric, în care epocă şi în care ţară, rugăciunea era cea mai dezvoltată, şi de ce acum sunt ţări care nu se roagă deloc, au suprimat partea… partea mistică, partea religioasă, nu e nevoie de Dumnezeu!? Şi atunci n-au văzut… nici chiar psihologii, n-au înţeles ce se petrece când nu sunt nevoi spirituale pentru a fi în contact cu entităţile cereşti, cu Dumnezeu, cu Îngerii, cu ceva superior, n-au nevoie.
Ei bine, acum veţi fi miraţi când vă voi spune cum se poartă oamenii când au suprimat spiritualitatea. Ei nu se mai preocupă, deloc, să mediteze, să se roage, să contemple. Ei şi? Cum nu au altceva de făcut, iată, se plictisesc şi pentru a-şi umple vidul joacă cărţi, merg la fotbal, dansuri etc… şi alte feluri de lucruri, pentru că se plictisesc trebuie să facă ceva. Iată cum se abrutizează jucând cărţi toată ziua. Pentru ce? Pentru că nu se face altceva, şi trebuie făcut ceva. Şi iată pentru ce se face tot ce este mai prost, mai stupid, mai inferior, mai grosier, pentru că nu există obişnuinţa să se consacre timpul pentru altceva. Şi ştiţi că n-am dansat niciodată, nu ştiu să dansez, nu ştiu să joc cărţi, nu sunt nici măcar fotbalist. Dar atunci să privim oamenii… Sau la vânătoare, să ucizi animalele pentru că nu mai ştie ce să se facă, atunci trebuie… cheltuite energiile. Priviţi bestia umană! Sau, încă, altele, lucruri abstracte. Şi iată cum se transformă într-un animal! A juca cărţi! Când îi văd pe oamenii care… oh, lá, lá, spun… Îi compătimesc, n-aveţi idee. Şi toată lumea îi admiră pentru că au căştigat. Şi ce au câştigat?: prostia, sălbăticia, lenea, trândăvia… Au câştigat!
Atunci vine clipa, acum, de a începe aceste prostii, aceste activităţi. Da, dar spuneţi, da, dar când nu există nici un chef de… Ei bine, trebuie să te străduieşti, da, da. Ca această femeie care răspundea cuiva, era unui cerşetor, care spunea: “Doamne, ştiţi, de trei zile n-am avut o bucată de pâine”. “Dar străduieşte-te, bătrâne, străduieşte-te, prietene”, i-a spus ea. Ea a plecat. Trebuie să te străduieşti! Cum? Cum sfătuia Ignatio de Loyola, creatorul ordinului iezuiţilor, fondatorul Ignatio de Loyola. Şi ce sfătuia el? Spunea: “Rugaţi-vă”. “Dar n-am nici un chef să…”. “N-are a face, fără să ţii seama că n-ai chef, iată, îngenunchează, ridică…”. “Da, dar eu n-am…”. Continuă aşa…”. Şi când a fost ascultat, pentru a-i face pe plac, a venit un moment, oh, lá, lá, când s-a plâns, s-a prins gustul de rugăciune. Da. Trebuie străduinţă. Nu există chef. Dar, când se ştie dinainte, ceea ce faceţi este magnific, este minunat, este util, ei bine, trebuie străduinţă, nu se poate continua… pentru că asta nu vă place, pentru că n-aveţi nici un chef şi toată lumea munceşte aşa. Mereu urmează gândurile, plăcerile, dorinţele, simpatiile şi se abrutizează. Trebuie urmată inteligenţa, înţelepciunea, acum, chiar dacă asta vă displace, trebuie să se ajungă ca asta să vă placă. Şi iată soluţia. Cum a aflat asta Ignatio de Loyola? Acest Sfânt… El n-a fost atât de extraordinar, era un soldat, era… Şi priviţi ce ordin au intemeiat, iezuiţii, iezuiţii sunt o putere.
Atunci, vedeţi dragii mei fraţi şi surori, cum ajung oamenii să trăiască, să rezolve problemele, pentru că n-au un ideal înalt; n-au fost bine sfătuiţi. Şi de altfel, chiar se află doi sau trei care să-i sfătuiască, dat fiind că majoritatea proceda invers, ce-aţi fi dorit să urmeze? Se urma majoritatea, pentru că erau cei mai numeroşi. Cei care joacă cărţi, cei care merg la vânătoare, ei bine, da, sunt mai numeroşi.
Există exerciţii care sunt magnifice, înotul de exemplu, călătoria de asemenea, există şi altele la fel. Să nu credeţi că sunt aşa de fanatic, aşa de îngust, aşa de bigot. Există numeroase ocupaţii magnifice, minunate, necesare. Dar să mergi acum să schiezi, ei bine, găsesc că-i un pic riscant, un pic stupid, căci se pot rupe…, sunt mulţi oameni, o ştiţi… Pentru ce? Pentru că se coboară, mereu să coboare şi este un semn rău. Eu n-am schiat niciodată, nu ştiu ce înseamnă să fii schior.
Ah, dacă mă ascultaţi acum… va trebui să vă străduiţi, în ciuda faptului că asta nu vă place. Şi este adevărat. Priviţi la teatru, sau la mamă. În ciuda a ceea ce v-am explicat, vreau să repet, pentru că, mereu, la fel, fratele cel mic n-a înţeles aşa. Dar de ce repet mereu că fratele cel mic n-a înţeles aşa? Trebuie să repet. Era un tată care cobora scările şi s-a rostogolit, a făcut un pas greşit, hop, şi gata, zace fără suflare la pământ. Şi micuţul, copilul care era la balcon, privind spune: “Oh, tată, te rog, repetă, pentru că fratele cel mic n-a văzut asta”. El avea un alt frate mic. “Repetă, tată”. De aceea spun: micul frate n-a înţeles asta, n-a văzut asta, trebuie să repeţi. Atunci aţi înţeles pentru ce atunci repet? Ei, micul frate n-a văzut asta, n-a înţeles asta. Şi cum există o mulţime de micuţi fraţi nou născuţi, nu, nou veniţi, nou veniţi.
Atunci, ce se întâmplă acum cu mama? Şi eu care mă interesez…, care cunosc un pic, mă interesez de toate aceste legi, grimase, mimici, gesturi – există chiar conferinţe asupra gesturilor, gesturi pe care le facem, gesturi constructive, gesturi distructive, gesturi armonioase şi nearmonioase. Şi atunci am arătat, când mama vrea să stârnească frica sau liniştea, să cuminţească copilul, că ia o figură – nu-i aşa? -, ea este furioasă, nemulţumită, nu-i aşa, pentru… ea îşi ceartă copilul, îl ameninţă pentru…, se preface. Ei da, dar dacă ea continuă, la fel, câteva minute în plus, ea ajunge să fie cu adevărat furioasă, începe să-l bată şi apoi este stupefiată, mirată şi spune: “Până unde am mers şi de ce?”. Pentru că ea nu cunoaşte latura psihologică, latura anatomică, latura fiziologică. Iar eu am studiat chiar aceste lucruri, aceste relaţii, aceste legături. Fireşte. Şi contrariul s-a dovedit a fi adevărat.
La fel spuneam despre treatru, adesea se joacă o tragedie şi se prefac că plâng, dar se intră atât de bine în rol încât se plânge în hohote, în realitate aproape că se moare. Şi artiştii, ei mi-au spus asta, mi-au revelat-o, dar ei, artiştii, nu ştiu de ce. Iar eu le-am explicat. Am spus: “Pentru că atunci când o atitudine, o grimasă, o mimică, dat fiind că această atitudine, această mimică este legată deja de anumite gânduri, de anumite emoţii – de-a lungul anilor există, deja, o legătură, o corelaţie absolută – şi această atitudine, această mimică, această grimasă provoacă, trezeşte alt gând, alt sentiment care este de cealaltă parte, care îi corespunde. Şi la capătul a câtorva momente sau furia care vine, sau admiraţia care vine, vine, asta depinde de atitudine. Şi iată de ce, luând poziţia în genunchi, ei bine asta declanşează ceva înăuntru, pentru că atitudinea asta legată de un conţinut lăuntric şi, în realitate, începeţi să vă rugaţi, să plângeţi, să strigaţi, să cereţi, este formidabil! Şi atunci, cum au existat situaţii, trebuie să depăşim teatrul şi să facem în realitate şi atunci totul devine o tragedie pentru că s-a intrat cu adevărat în… nu se mai ţine cont că este teatru, că se joacă un rol, în realitate (teatrul) a fost depăşit. Este rar, bineînţeles, dar se întâmplă…
Iată de ce eu spun acelaşi lucru. Voi nu simţiţi nevoia să fiţi binevoitori faţă de cineva. Ei bine, faceţi asta şi câteva minute mai târziu va veni şi sentimentul, da, voi provocaţi cealaltă parte care este bună, magnifică, minunată. Deci, vedeţi, este adevărat, vice-versa este adevărat. Şi atunci, de ce nu se practică astfel de lucruri? Pentru că nu se cunosc. Şi acum eu vi le arăt… Şi daţi-vă silinţa să evitaţi, chiar să intraţi, chiar şi tangenţial, în situaţii negative, pentru că, numai câteva minute mai târziu, partea negativă soseşte, pentru că aţi chemat-o, aţi provocat-o, aţi suscitat-o, aţi declanşat-o. Şi acum, pentru a putea contrariul, pentru a putea utiliza această revelaţie pentru lucrurile divine, ei bine, trebuie luate atitudini, poziţii, situaţii… ei, iată, pentru a provoca, a atrage, pentru a face să vină anumite forţe benefice.
Şi acum, bineînţeles, bineînţeles, dacă doresc să merg mai departe, dacă doresc acum să aprofundez, să explic toate astea, pot să vă revelez câte ceva, chiar lucruri extraordinare ce nu sunt dezvăluite nicăieri, da. Voi spuneţi: “Spuneţi-le, spuneţi-le”. Să presupunem acum poziţiile în dragoste, poziţiile care există, se spune că sunt treizeci şi şase de poziţii. Şi atunci, care sunt aceste poziţii şi ce consecinţe au ele, ce trezeşte în interior, ce provoacă, care sunt rezultatele benefice sau malefice, toate astea… Ignoranţa umană… Ei bine, ei nu cunosc. Şi eu nu vă pot dezvălui aceste lucruri, da, este foarte, foarte delicat, da.
Acum, să ne întoarcem la rugăciune. Cum ne rugăm acum? Oh, lá, lá, sunt atâtea modalităţi. Până la a ameninţa Cerul, spunându-i… Dar când puteţi să ameninţaţi? A, când sunteţi perfect. Da, dar voi spuneţi: “Un om perfect nu ameninţă”. Da, da, de ce nu. Spunându-le: “Dacă nu-mi daţi asta…, pentru că eu cer Împăraţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa şi Epoca de Aur nu pentru mine, nu e egoism,…, sunteţi obligaţi să-mi daţi asta, da, altfel dacă vă părăsesc pierdeţi un bun muncitor”. Atunci, acolo ei îşi clatină capul şi spun: “Trebuie să-i îndeplinim dorinţa”. Doar în acest caz puteţi ameninţa. Altfel, dacă aveţi încă slăbiciuni, încă… nu puteţi ameninţa.
Şi acum sunt atât de multe lucruri de spus despre rugăciune… pentru că… ei, este vastă. Să luăm, de exemplu, cine se roagă? Nişte Sfinţi, sunt rugaţi nişte Sfinţi, rugăciunea către un asemenea Sfânt, Sfântul Anton, pentru că s-a pierdut ceva. V-am ţinut, odată, o conferinţă, cum Sfinţii au… se ocupă de asta… se ocupă de durerea de burtă, cu durerea de dinţi. Atunci, vedeţi, asupra rugăciunii sunt multe de spus. Mulţi se roagă Sfinţilor. Ei bine, e bine, e bine, dar, uneori Sfinţii sunt aşa de ocupaţi, sunt absenţi, puteţi striga, puteţi vorbi… şi Sfinţii n-au chiar toate puterile. Câteodată cereţi Mari Maeştri. Da, Maeştrii sunt ceva mai puternici. Pentru că oamenii nu ştiu că există o gradaţie, o ierarhie. Ca, de exemplu, oamenii cei mai abrutizaţi, cei mai criminali, cei mai… şi apoi, ei bine, oamenii comuni. Şi apoi există omul de talent, există talent! Şi apoi, geniul, geniul este mai mult decât cel care are talent. Apoi vine Sfântul, ei, care e mult mai mult decât un geniu. Şi apoi urmează Înţeleptul. Şi apoi există Maestrul, oh, Maestrul care este… el are tot restul, are sfinţenia, cunoaşterea, voinţa. Deci, există o gradaţie şi oamenii nu cunosc asta. Ei? Şi ei găsesc un om de talent, un geniu. Ei, nu, nu.
Şi sunt alţii care pretind, acum, această ierarhie angelică. Iată. Cum se spune în Cabală: Hayot-a-Kadosh, Ophanim, Aralim, Ashmalim, Seraphim, Malahim, Elohim, Bnei-Elohim, Kerubim şi Ishim. Şi alţii se adresează direct lui Dumnezeu, da, ca protestanţii, de exemplu. Protestanţii, oh, nu recunosc că există o ierarhie, că există o gradaţie, că rugăciunea lor trebuie să treacă prin câteva instanţe, chiar centre, câteva… pentru că asta nu poate merge direct. Ei bine, protestanţii nu ştiu asta, că există o ierarhie. Ei, direct: “Ce faci, Doamne?”. Îi strâng mâna. Ei bine, este extraordinar, nu există o Ştiinţă la protestanţi, o Ştiinţă Iniţiatică. Ah, este bine să te adresezi…, dar să ştii că asta trece prin… Ca, de exemplu, aici, vreţi să-l vedeţi pe preşedintele republicii… ei bine, trebuie să treceţi de alte persoane şi apoi, ei, apoi… ei bine, este ca aici. Sau, iată, trimiteţi o scrisoare la cineva, ea nu merge direct, trebuie să treacă pe la poştă, pe la cineva care… oh, lá, lá, este o întreagă ierarhie şi abia apoi primiţi scrisoarea. Ei bine, totul este ca aici. Chiar şi gândul pe care-l trimiteţi cuiva trece prin câteva regiuni şi este la fel, da, există o ierarhie şi oamenii nu cunosc ierarhia. Atunci se adresează direct lui Dumnezeu, gândind că asta va trece prin…
Toate rugăciunile sunt bune, toate rugăciunile, din moment ce sunt sincere. Ei, când speraţi, când vă rugaţi, când cereţi, nu este în întregime pentru voi, pentru că atunci când se cer lucruri pentru sine, ei bine, rugăciunea nu este aşa de puternică, aşa de luminoasă, aşa de strălucitoare, frumoasă şi de fericită. Dar când cereţi salvarea cuiva, pentru vindecarea cuiva… Ea, de exemplu, rugăciunea mamei pentru copilul ei, aceasta este o putere, emoţionează toate regiunile acolo, sus.
Şi acum, iată, când vin dimineaţa la Rocher, nu cunoaşteţi cuvintele pe care le spun înainte de a ajunge la Rocher, nu le ştiţi. Şi ceea ce spun de când… părăsind mica mea cabană până la Rocher. Şi apoi, bineînţeles, nemaivorbind cu Soarele. Dar ce pronunţ, ce formule, ce cuvinte, ce anume, ce gândesc? N-am vorbit niciodată, niciodată n-am revelat nimic, este foarte intim, este foarte secret, este foarte personal. Într-o zi, poate, vă voi spune, da. Dar, pentru moment, este foarte sacru şi o păstrez pentru mine, scuzaţi-mă. Şi, vedeţi, există câteva lucruri, acolo, câteva lucruri de bun simţ, de adâncime, important, esenţial, da. Şi pentru a le găsi, pentru a găsi asta trebuie de trecut multe probe, multe suferinţe, multe lucruri injuste, multe, multe, multe… da, decepţii, pentru a găsi acele lucruri acolo. Pentru că ele nefiind în cărţi, ele nu sunt în cărţi, căci dacă ar fi în cărţi toată lumea le-ar găsi. Dar ele nu sunt în cărţi. Şi pentru a le găsi de unul singur, eh, intelectul, inima, gândul, ele le pot descoperi dacă nu se trece prin câteva încercări. De aceea, v-am spus-o, vă sfătuiesc, chiar şi atunci când aveţi dovezi, în loc de a izbucni în strigăte, de a vă lamenta, de a vă plânge, de a striga, de a sparge totul, de a fi indignat, de a mulţumi Cerului, să se spună: “Oh, se pregătesc lucruri bune pemtru mine, dacă mă port bine, bine, bine, bine, voi primi ceva extraordinar! Şi este adevărat. Asta se spune în Iniţieri, asta nu-i nou, dar totul… ei nu comunică totul. Noi înşine suntem cei care trebuie să descoperim toate astea, pentru că dacă totul ar fi fost revelat în cărţi, ei bine, n-ar fi fost mare lucru şi n-am fi avut nici un merit.
Cum sunt numeroşi fraţi şi surori care vor ca Maestrul să le rezolve toate problemele şi care să le dea toate mijloacele pentru… ei bine, ei, ei bine, nimica toată, ei deschid gura pentru a înghiţi câte ceva. Ei nu, nu, chiar dacă Maestrul este capabil să ne dea multe lucruri, de a ne rezolva problemele, el nu o va face. Pentru ce? Pentru că el este acela care se va întări şi voi veţi rămâne slabi, meritul va fi al lui şi voi nu veţi merita nimic. De aceea trebuie ca noi, noi, noi să devenim mai puternici, mai tenaci, mai fideli, mai adevăraţi, mai puri, mai inteligenţi, mai luminoşi. Altfel, ca întreaga lume, pentru moment, …este tristă. Aşa s-a dezvoltat dorinţa de a fi ajutat, de a fi susţinut, protejat, de a primi, pentru că noi oferim tot, tot, tot, tot. Ei bine, ştiinţa asta este, ştiinţa munceşte pentru leneşi, pentru trândavi, pentru nefericiţi, pe nimica toată pentru a le da tot, tot, tot, tot ce e fizic, asta-i gentil, magnific, minunat, dar umanitatea nu devine cu nimic mai puternică, nu devine mai bună, cu o sănătate mai bună, pentru că uşurinţa, ei bine, i-a abrutizat, i-a slăbit. De aceea ştiinţa…, bunăvoinţa ştiinţei, este divină, este formidabilă, este magnifică. Mulţi savanţi, care muncesc zi şi noapte, îşi consacră tot timpul, toate forţele, pentru a-i ajuta pe oameni, este magnific, este minunat. Atâta doar că nu sunt Iniţiaţi! Trebuie să munceşti, dar, în acelaşi timp, ei bine, iată, să schimbi puţin câte ceva. Marii Maeştri au multă putere, multă cunoaştere, dar dacă ei fac tot, tot, tot, nelăsând discipolilor să facă nimic, îi hrănesc, îi protejează, îi îmbracă, le dau tot… şi atunci? Ei bine, discipolii nu se întrec, nu se dezvoltă. De aceea, din timp în timp îi sfătuiesc, dar îi lasă pe ei înşişi să-şi rezolve problemele, da, pentru a se întări. Abia apoi discipolul devine, cu adevărat, folositor, eficace, puternic şi Maestrul se poate încrede în el pentru a răspândi Învăţătura, are multă încredere în el pentru că discipolul a urcat, a urcat, ei, este activ, energic, nu se bazează numai pe Maestru. Maestrul e acolo, bineînţeles, este mereu acolo pentru a ajuta, dar trebuie de ştiut cum ne ajută. Acesta este aspectul care nu-i prea clar în capul fraţilor şi surorilor, ei aşteaptă ce vine din exterior.
Şi acum, despre rugăciune. Să revenim, din nou, la rugăciune. Acum, când vine dimineaţa la Rocher, nu v-am spus ce pronunţ pentru a vă aduce ceva. Trecând, privesc la stânga, la dreapta şi văd mulţi fraţi şi surori concentrându-se, meditând, rugându-se ori contemplând cu ochii închişi, concentraţi, ah, este magnific. Sau vezi câţiva care trag la aghiose. Ei bine, nu-i rău că se destind, că se relaxează – este un cuvânt ştiinţific, relaxarea, există chiar şi magazine unde puteţi învăţa cum se poate relaxa. Şi atunci, iată, sunt aşa de uimit să văd că, ei, această trecere, această adâncime, apoi îmi ocupă locul.
Ei, da, dar cum ne rugăm? Asta nu-i, încă, prea clar. Cum să te rogi. Atunci, v-am spus foarte puţin, dar… pentru că sunt, încă, multe lucruri şi timpul trece. Înainte de toate, calmaţi-vă, înainte de toate, liniştiţi-vă, păstraţi tăcerea în voi, abandonaţi tot ce a fost trăit şi alaltăieri, uitaţi, degajaţi-vă şi atunci, în linişte căutaţi: ce v-aţi dorit azi mai mult decât ieri, alaltăieri, azi de ce aveţi nevoie? Exact ca înainte de a vă pregăti mâncarea, exact în acelaşi fel se pune întrebarea: “Astăzi ce trebuie să pregătesc?”. Pentru că dacă pregătiţi în fiecare acelaşi fel, ei bine, stomacul nu va digera, pentru că iubeşte schimbările. Mereu la fel, aceeaşi miere sau peşte, sau aceeaşi carne sau mereu ouă, sau de fiecare dată brânză, trebuie schimbare. Ei, dacă ştiţi, în acel moment, să vă întrebaţi stomacul: “Ce ai vrea bătrâne (se cheamă precum un prieten, bătrâne) astăzi?”. Şi atunci, dat fiind că nu ştie să vorbească precum noi, el – stomacul – îşi are limbajul lui special, pe care nu ştim cum să-l descifrăm, atunci vă imaginaţi, prin imaginaţie, vă imaginaţi o hrană… “Nu spune el, nu”. Un alt “nu”… Enumeraţi totul. Şi apoi vă imaginaţi nişte castraveciori muraţi. “A, iată!”, spune el, castraveciorii muraţi!”. Ei bine, el poate pretinde azi castraveciori muraţi. De ce? Pentru că stomacul are nevoie de anumite lucruri ce pot declanşa altceva…, în castraveciori muraţi. De ce numesc mereu “specie de castraveciori muraţi”? Pentru că sunt foarte importanţi. Sau atunci lămâia, merele, sau atunci peştele, brânza sau untul, of, sau fasole albă, oh, lá, lá, fasole albă. Şi cum înţelegeţi limbajul stomacului? Mergeţi să vedeţi cum, deja, gura se umple de salivă, da, asta dovedeşte că stomacul spune: “Vreau asta”. Vedeţi, acesta este limbajul stomacului. În acest moment este limbajul stomacului. Când treceţi printr-un anumit loc, pe jos, pe stradă, şi acolo, în subteran, sunt mici… şi cineva găteşte şi emană mirosuri, hm…, şi voi acolo, în stradă… urmează limbajul. Este ceva nou pentru voi? Şi asta se schimbă în fiecare zi.
La fel şi pentru rugăciune. De ce? Pentru că rugăciunea este o hrană, o odihnă, luaţi o pauză pentru sufletul vostru, e acelaşi lucru. Ieri eraţi pentru înţelepciune, oh, lá, lá, era formidabil, înţelepciunea. Ei bine, înţelepciunea este astăzi blocată, nu o vreţi, sunteţi satisfăcuţi. Vă întrebaţi: “Frumuseţea? Nu. Inteligenţa? Nu. Voinţa? Nu. Dragostea? Da, dragostea”. Ei bine, imediat totul începe să funcţioneze. Atunci meditaţi asupra dragostei, vă rugaţi ca dragostea divină să vă fie dată. Şi aşa, în fiecare zi, schimbaţi şi, în acest fel, ajungeţi la rugăciune, dar atunci completă. În fiecare zi o hrană specială. Şi vă hrăniţi astfel şi vă fortificaţi. Şi apoi, ei bine, puteţi ajunge foarte departe după aceea. Când reveniţi, atunci nu mai întrebaţi deloc nici de una, nici de alta, cereţi un lucru care rezumă totul, care condensează totul. Şi ce este acest lucru?: Lumina. Vă concentraţi numai asupra luminii. Şi cum lumina condensează toate calităţile şi virtuţile, şi dragostea, şi înţelepciunea, şi frumuseţea, şi inteligenţa, şi puritatea, şi pacea, totul, lumina; şi, în acelaşi timp, nu mai cereţi nimic în plus, contemplaţi lumina, da. Este ceea ce facem noi aici.
Şi apoi, bineînţeles, apoi câtva timp, câţiva ani după aceea, începeţi să fiţi una cu Dumnezeu. Iată. Da. “Eu şi Tatăl Meu una suntem”. Şi pentru a ajunge la asta, oh, lá, lá, este perfecţiunea, este un summum, este apogeul. Ei, da, sunt persoane care practică asta. Ele nu cer nici una, nici alta, mici nimicuri, lucruri mici, că oricine vrea să aibă o maşină, doreşte să aibă un copil, o femeie, o casă, să aibă bani, o secretară, oh, lá, lá, se cer atâtea lucruri aşa de meschine, atât de ordinare. Ei bine, ce vreţi, aşa este, este o ierarhie, trebuie să ajungi să nu ceri nimic, da.
Şi iată cum am aflat câteva lucruri care n-au fost spuse în Evanghelie. Iisus a spus: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide”. Şi eu am schimbat multe lucruri din Evanghelii. Am acest drept? Da! Cine îmi dă acest drept? Dumnezeu. Însuşi Iisus a spus: “Dacă faceţi asta, dacă faceţi aşa ceva, veţi face lucruri mult mai puternice decât mine”. Da. El a spus-o. Atunci, deci, el ştia că este posibil să fie depăşit. Eu n-am pretenţia, nu m-am gândit niciodată să-l depăşesc pe Iisus, nu, niciodată, nu este treaba mea, dar dacă Cerul mă inspiră, îmi dă mici fapte pentru a fi strecurate (mişcate), fapte noi, pentru această epocă, ei bine, nu sunt deloc supus greşelii şi vinovat, eu n-am nici o dorinţă de a-l depăşi pe Iisus.
Şi acum, ce pot mişca? Ei bine, va fi un Nou Testament, al treilea; în acest Testament există lucruri şi lucruri noi, noi, noi pentru această epocă şi, printre atâtea lucruri, iată asta: “Nu cereţi, şi veţi primi; nu căutaţi, şi veţi găsi; nu bateţi, şi vi se va deschide”. Când? Când veţi practica deja, ei, aceste exerciţii, sunteţi aproape… nu întrebaţi nimic. De ce? Pentru că Cerul ştie foarte bine de ceea ce aveţi nevoie, ştie mai bine decât voi, vă va da fără să cereţi. Ah, şi acum pentru ce se cere? Ei bine, pentru că nu sunt perfecţi (pentru nimeni nu-i încă perfect)! Trebuie cerut, trebuie strigat, trebuie plâns, trebuie strâns din dinţi, trebuie rugat stăruitor, trebuie ameninţat, în acel moment există ceva, un spirit ce trece pe acolo, care înţelege, căruia îi este milă şi vă ajută, dar altfel asta nu-i cunoscut. Iată lucruri care nu se cunosc deloc. Dar dacă reveniţi… dacă sunteţi (aproape de) / în perfecţiune, ei bine, nu cereţi nimic mai mult, trăiţi, deja, viaţa într-o comuniune şi atunci de ce să mai cereţi? Să cereţi aer atunci când aveţi aer este stupid. Atunci se ajunge în acel moment în care respiri, a primi, a lua, ei bine, nu se cere nimic pentru că totul este acolo. Ei bine, da, dar oamenii nu pot înţelege asta, nu pot, nu sunt gata să înţeleagă asta. De aceea cer, strigă, plâng, se revoltă. Chiar dacă există persoane care nu cer nimic, ele cer totuşi, cer să propage lumina, ca lumina să poată să iasă din ele pentru a lumina, pentru a inunda lumea întreagă, asta o cer, da, dar asta nu-i chiar o cerere pentru că ele o fac în fiecare zi, asta nu-i o cerere, ele trăiesc în această stare.
Ei da, dragii mei fraţi şi surori, totul este o treaptă, sunt trepte, totul este treptat, când s-a ajuns la o anumită treaptă totul se schimbă. Ce se doreşte a fi cerut la un nivel inferior, nu se cere la un nivel superior. Cum v-am explicat într-o zi, pentru ce Iisus a spus: “Cei dintâi vor fi ultimii şi ultimii vor fi cei dintâi”. Asta n-a fost explicat deloc. Şi nu este ceva inteligent. Pentru ce primii vor ajunge să fie ultimii? De ce? Asta nu-i drept. Şi pentru ce ultimii vor fi primii? Asta nu-i drept, nu-i inteligent. Dar dacă explic, vedeţi, nu-i nimic mai inteligent, mai minunat, şi asta v-am explicat-o deja, o puteţi găsi. Vedeţi câtă inteligenţă este în aceste cuvinte, câtă ştiinţă. Ei bine, nimeni nu a gândit, nimeni n-a intrat în mintea (capul) Lui Iisus pentru a explica ce a spus. Atunci, din punctul lor de vedere, bineînţeles, asta devenea de neînţeles. Dar dacă voi intraţi în mintea (capul) Lui Iisus vă pot revela ce a vrut să spună. Şi eu am făcut-o de nenumărate ori. Am încercat să intru în mintea (capul) lui Iisus, să ştiu ce a vrut să spună cu “cei dintâi vor fi cei din urmă”. Da, este formidabil. Şi pentru cămilă, de asemeni. “Mai degrabă va trece cămila prin urechea acului, decât un bogat prin poarta Raiului (Cerului). Vă dau un sfat, să nu spuneţi niciodată unei doamne “camilă”. Pentru ce? Pentru că se poate plânge şi atunci, înaintea unui judecător, vă veţi enerva, veţi plăti o amendă. N-aveţi dreptul. S-a întâmplat, deja, cuiva. Săracul, a plătit amenda şi apoi a întrebat pe judecător. S-a înţeles, nu trebuie să spui unei doamne că este o cămilă, dar se poate spune unei cămile “doamnă”? “Ei bine, nu văd inconvenientele”, a spus judecătorul, “o puteţi face”. “Mulţumesc, domnule judecător. La revedere, “doamnă”!”. (asta înseamnă “cămilă”). Şi biata doamnă, ea era cu adevărat… ea nu-l putea condamna. Asta voia să spună “camilă”! (în parabola cu urechea acului). Aţi promis, aşa-i, n-o veţi spune-o.
Există şi acum lucruri asemănătoare. Atunci există, încă, un lucru foarte important în legătură cu rugăciunea. Totuşi, unii gândesc că lungimea rugăciunii are greutate, ca şi numărul zilelor în care se roagă. Şi eu vă spun că nu, ceea ce importă este intensitatea, cu care intensitate aţi cerut. Vă puteţi ruga ani, ani şi ani ramoliţi, aşa. De aceea mâine, când mergeţi la Rocher, amintiţi-vă de asta, puneţi tot sufletul, toată inima, cerând cu intensitate, ei, apoi veţi vedea rezultatele. Iată! Asta cere şi o conferinţă (pe această temă). Ce este intensitatea, viaţa intensă; şi viaţa cu încetinitorul, viaţa vegetativă? Şi există mulţi, mulţi care trăiesc o viaţă cu încetinitorul, vegetativă, biologică. Mănâncă, beau, muncesc, n-au nimic intens în interior. Ei n-au înţeles, nimeni nu i-a învăţat de a trăi o viaţă intensă în fiecare zi.
Acolo, de asemenea, v-am ţinut o conferinţă. Sunt unii care spun: “Dar eu trăiesc cu intensitate când sunt în pat cu o femeie, oh, lá, lá!”. Asta nu-i o viaţă intensă. De ce? Pentru că viaţă intensă, totuşi, nu mişcă, nu face nimic şi totuşi este intensă. Şi acolo se suspină, se pun… intense! Ei, nu, nu! Este răvăşitor, dar nu-i intens. Intens înseamnă ca violetul, nu s-a văzut …aşa de rapid. Chiar roşul, în aparenţă, este intens când sunteţi furioşi, este roşul, este intens, loviţi, urlaţi; şi violetul, nu mişcaţi, atingeţi stelele, Îl atingeţi pe Dumnezeu. Oamenii nu ştiu ce înseamnă viaţa intensă; (pentru ei) este intensă la pat! Oh, lá, lá!

Un minut de meditaţie.