Category Omraam Mikhael Aivanhov

Omraam Mikhael Aivanhov – Legea înregistrării

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Legea înregistrării

Conferinţa din 12.09.1982

Lectura meditaţiei zilei

Datorită faptului că totul se înregistrează în natură, este important să ne controlăm gândurile, sentimentele şi cuvintele. Discipolul care este într-o stare de armonie poate acţiona binefăcător, prin cuvânt, asupra întregii naturi.

Trebuie să vă obişnuiţi a vorbi cu blândeţe şi bunătate florilor, păsărilor, arborilor, animalelor şi oamenilor, deoarece acesta este un obicei divin. Acela care ştie să pronunţe cuvinte care însufleţesc, inspiră, aprind focul sacru, posedă o baghetă magică în gura sa. Fiţi întotdeauna, foarte atenţi la gândurile şi cuvintele voastre, pentru că în natură există mereu unul din cele patru elemente: pământul, apa, aerul sau focul aşteaptă momentul când va trebui să îmbrace tot ceea ce voi exprimaţi. Iar realizarea se va produce, deseori, foarte departe de persoana care a însămânţat. Aşa cum vântul poartă grăunţele şi le însămânţează, la fel gândurile, cuvintele voastre, îşi iau zborul şi vor produce, departe de ochii voştri, rezultate bune sau rele.

Read More

Gândul zilei de luni 25 august 2014

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Cerul înstelat – tot ce ne aduce contemplarea sa

“Noaptea, când cerul este senin, opriți-vă un moment să contemplați stelele. Închipuiți-vă că părăsiți pământul, cu disputele, cu tragediile sale, și că deveniți un cetățean al cerului. Pe măsură ce faceți această ascensiune în spațiu, veți simți că sufletul vostru desfășoară niște antene foarte subtile ce îi permit să comunice cu regiunile cele mai îndepărtate, și că Acela care a creat atâtea lumi desigur le-a populat cu niște creaturi mai înțelepte, mai frumoase, mai puternice decât oamenii. Văzându-i cum vorbesc, cum se ceartă, cum se omoară, cum să ne închipuim că pe pământ – care este un grăunte de pulbere în imensitate – a instalat Creatorul cele mai perfecte creaturi ale sale?
Gândindu-vă că aceste stele ce le contemplați există de miliarde de ani, că Inteligența care a creat aceste lumi este veșnică, că voi ați fost zămisliți după chipul ei, veți simți că spiritul vostru este și el veșnic. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Schimbarea mentalitatii despre meditatie – Metode practice
Cea mai bună poziţie pentru rugăciune
Respiraţia, cheie a ritmurilor din Univers
Cum acţionează Sefiroţii şi planetele
Toate motivaţiile se găsesc în planul cauzal

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – Cea mai bună poziţie pentru rugăciune

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Cea mai bună poziţie pentru rugăciune

Conferinţa din 22.09.1982

Lectura meditaţiei zilei

De ce, Iniţiaţii trecutului i-au învăţat pe oameni să se roage, împreunându-şi mâinile? Este un simbol, adevărata rugăciune înseamnă a împreuna cele două principii, inima şi intelectul. Dacă, numai inima voastră cere, fără ca gândirea voastră să participe şi să se alăture ei, rugăciunea voastră nu poate fi primită; trebuie să existe inima şi intelectul, gândirea şi sentimentul, adică cele două principii, masculin şi feminin. Câte picturi nu reprezintă oameni în rugăciune, chiar şi copii, cu mâinile împreunate, dar profunzimea acestui gest nu a fost înţeleasă! Aceasta nu înseamnă că, pentru rugăciune, trebuie obligatoriu să alăturăm mâinile, fizic, nu, căci nu latura fizică contează, ci aceea interioară, trebuie împreunate sufletul şi spiritul, inima şi intelectul, căci împreunarea lor dă putere rugăciunii.

Read More

Gândul zilei de duminica 24 august 2014

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Prietenie – manifestările sale trebuie să fie conștiente

“O înbrățișare, o strângere de mână sau orice altă manifestare de simpatie și prietenie la o întâlnire necesită din partea voastră o atenție specială. Altminteri, este inutil, și nu numai inutil, dar și dăunător. Fiindcă orice formă de neglijență umană are asupra psihicului unora sau altora niște efecte negative.
A manifesta față de cineva niște semne exterioare de considerație, de afecțiune, fără a pune în ele gândul,inima, numai pentru a păstra uzanțele, presupune a lua ceva de la cel care le dă și de la cel care le primește. Desigur, acest ceva este imponderabil, dar esențialul pentru fericirea, pentru împlinirea noastră este mereu imponderabil. De aceea o privire, o clipă de liniște, un surâs în care sufletul se exprimă pot aduce mult mai mult decât cea mai concretă manifestare sau niște cadouri.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Sfaturi pentru sănătate
Legile universului
Apropie-te de centrul fiintei tale: Prin IUBIRE!
Paul Ferrini – Iubire fara conditii

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – Respiraţia, cheie a ritmurilor din Univers

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
La respiration, clé des rythmes de l’univers

Respiraţia, cheie a ritmurilor din Univers

Conferinţa din 08.02.1981

Lectura meditaţiei zilei

Există în respiraţie ceva de învăţat, şi puteţi să îl învăţaţi numai însoţindu-l de o lucrare a gândului. Expirând, gândiţi-vă că reuşiţi să vă dilataţi până când atingeţi hotarele universului apoi, inspirând, reveniţi spre voi înşivă, spre eul vostru care este ca un punct imperceptibil, vă dilataţi apoi din nou. Descoperiţi astfel că această mişcare de flux şi reflux este cheia tuturor ritmurilor din univers. Încercând să vă conştientizaţi în sinea voastră, pătrundeţi în armonia cosmică, şi se produce un schimb între univers şi voi. Fiindcă inspirând, primiţi nişte elemente din spaţiu, şi expirând, proiectaţi, în schimb, ceva din inima şi sufletul vostru. Natura a lăsat peste tot nişte mijloace pentru a-i pătrunde misterele. Dacă filozofii ar practica o respiraţie conştientă, ei ar înţelege multe lucruri despre care, pentru moment, ei vorbesc şi scriu fără să înţeleagă nimic. De altfel, capacitatea de a gândi este legată de respiraţie. Pentru a avea o minte limpede, trebuie să învăţaţi să respiraţi.

Iată o pagină, dragii mei fraţi şi surori, foarte, foarte importantă. Cei care au urmat Învăţământul de multă vreme au auzit destule lucruri referitoare la respiraţie. Nişte lucruri ce nu pot fi găsite cu adevărat nici chiar în lituratura ocultă.
Despre ce v-am vorbit în trecut? Eu v-am revelat cum a creat Domnul universul, expirând, iar universul a fost creat. Iar când el va inspira, universul va fi distrus, totul va dispare. La fel ca această inspirare, şi această expirare durează miliarde şi miliarde şi miliarde de ani… Ca în filozofia hindusă, unde o zi a lui Brahma durează miliarde de ani. În acest fel Domnul a creat lucrurile în şase zile. Ei da, dar aceste şase zile nu au fost de 24 de ore, aşa cum credeau creştinii în trecut: “El a creat totul în şase zile. Apoi, El a obosit şi a trebuit să se odihnească”.
Ce părere trebuie să avem acum despre Domnul? El este ca noi, El a muncit cu spor şi a obosit. Dar de ce creştinii nu au judecat?

Read More

Gândul zilei de sâmbătă 23 august 2014

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Capodoperele de artă – nu sunt suficiente pentru a umple sufletul uman

“Cei mai mulți oameni simt vag în sinea lor nevoia unei hrane pe care activitățile vieții zilnice nu o pot aduce. De aceea, ei citesc sau merg la cinema, la teatru, la concerte, în muzee, pentru a găsi această hrană de care au nevoie. Dar ei trăiesc mereu o insatisfacție, un vid, dacă nu se străduiesc să o caute deopotrivă în ei înșiși, pe culmile sufletului și ale spiritului. Pentru că și cei mai mari artiști sunt limitați în modalitatea lor de exprimare, ei nu au posibilitatea de a traduce cu exactitate tot ce văd, aud sau simt în lumile lor de inspirație.
Capodoperele de artă vă pot aduce multe, dar să nu uitați niciodată că în sufletul vostru există niște regiuni ce vă vor aduce mai mult dacă veți reuși să le descoperiți. Iinteligența Cosmică a pus în om acest instinct ce îl îndeamnă să meargă mereu mai departe, mereu mai sus; este o caracteristică unică a sa printre creaturile vii. Numai practica spirituală îl face capabil să se înalțe deasupra sa însuși și să intre în contact cu acele regiuni pe care le simte confuz că sunt adevărata sa patrie. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
UMBRA, Polul întunecat al sufletului
Farmacie pentru suflet
Etichetele Sufletului
ISTORIOARA DESPRE TRUP, AVERE, FAMILIE SI PRIETENI, SUFLET
Crezul OPTIMISTULUI – 12 promisiuni puternice ca sa-ti folosesti fortele extraordinare din tine

Read More

Gândul zilei de vineri 22 august 2014

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Ajutoare – pe care le primim sau le oferim

“Vi se întâmplă câteodată să conștientizați faptul că sunteți susținuți de niște entități binevoitoare ale lumii invizibile? Puteți să respirați, să vă hrăniți, să mergeți, să lucrați, să dormiți chiar, fiindcă în fiecare clipă a zilei primiți un sprijin; nu sunteți numai susținuți, ajutați, dar și inspirați pentru a deveni creatori aii vieții voastre.
La rândul vostru, și voi susțineți anumite creaturi în lume. Nu le cunoașteți, și în momentul când primesc ajutorul vostru, ele nu știu de unde le vine, dar este o realitate. Fiecare ființă vie emite niște unde, și când hrăniți în voi gânduri luminoase, sentimente călduroase, atunci când vă rugați sau meditați, emiteți niște unde benefice, iar acestea aduc un ajutor și o ușurare unor creaturi aflate în necaz. Cum să nu găsiți atunci un sens al vieții voastre și niște motive mereu noi de bucurie? Gândiți-vă. Ce încurajare pentru voi simțindu-vă susținuți de mii de entități luminoase, și că puteți susține la rțndul vostru alte creaturi!”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Compasiunea- nu constituie neapărat cel mai bun ajutor
Eckhart Tolle – Sfaturi #04
Toate motivaţiile se găsesc în planul cauzal
ÎNCREDEREA ÎN SINE – SECRETUL FERICIRII TALE
Valeriu Popa – Sfaturi pentru sănătate

Read More

Gândul zilei de joi 21 august 2014

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Adevărul – de la teorie la practică

“Adevărul este o problemă filosofică, dar și una practică. Fiindcă un adevăr nu este complet atât timp cât ne situăm la planul intelectului, al gțndului. Pentru a fi complet, trebuie să îl coborâm în planul sentimentului, și mai jos încă, în planul acțiunii. În mod teoric, intelectual, fiecare poate fi pregătit să admită un adevăr: cât timp este vorba despre teorie, aceasta nu angajează mare lucru. Dar el trebuie să accepte apoi acest adevăr în inima sa, și să reușească să o concretizeze în fapte. Câte dificultăți apar atunci! Să luăm un exemplu foarte simplu. Teoretic, este ușor să admitem că toți oamenii sunt frați. A avea însă pentru toți niște sentimente fraterne, este însă mult mai dificil. Cât despre a acționa fratern, oricare ar fi persoanele și împrejurările, este lucru cel mai dificil din lume, și trebuie să o recunoaștem, cel mai puțin realizat.
Mulți oameni afirmă atunci când li se explică ce este bun drept și bun: „Eu am înțeles, eu am înțeles, dar ei acționează apoi conntrar tuturor legilor dreptății și bunătății, fiindcă nu conștientizează că și inima trebuie să-și spună cuvântul, iar voința să se mobilizeze pentru a realiza. Or, orice idee ce nu a fost realizată este aproape inutilă. Atunci când hrănim un gând cinstit, trebuie să reușim să îl iubin îndeajuns pentru a dori să acționăm conform lui. ”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
10.5 Cel mai mare adevăr economic – Scoala Zeilor – Capitolul 10: Şcoala
Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.09.26 – Adevarata viata spirituala
Dr. David R. Hawkins – Adevar versus Falsitate
Adevarul ascuns in ochi
Soarele – ocean de viață

Read More

Gândul zilei de miercuri 20 august 2014

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Soarele – ocean de viață

“Asistați dimineața la răsăritul soarelui: o sferă luminoasă țâșnește încet din întuneric și strălucirea ei ajunge să umple întreg spațiul. Cufundați-vă în această lumină, ca într-un ocean de viață ce vibrează, ce palpită…Închipuiți-vă că înotați în ea, că vă topiți în ea, că o respirați, că o beți. Lăsați-vă absorbiți de această limpezime, până când veți simți că toate grijile, toate îndoielile, toate negurile se dizolvă, încet-încet, în ea.
Când veți învăța să fuzionați cu lumina solară, ea vă va însoți peste tot. Ea vă va impregna toate celulele corpului ce vor începe să vibreze la unison cu spiritul soarelui. Nu numai că veți primi niște energii de la acest rezervor cosmic inepuizabil, dar adevărata cunoaștere vă va fi dată, o cunoaștere ce vă va păstra de-a pururi vii. ”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – Ştiinţa educaţiei
Terapia prin ras si efectele sale asupra sanatatii
Anthony de Mello – Din învăţăturile unui preot iezuit
Omraam Mickhael Aivanhov – Cum acţionează Sefiroţii şi planeteleOmraam Mickhael Aivanhov – Cum acţionează Sefiroţii şi planetele
Omraam Mickhael Aivanhov – Munca discipolului în timpul somnului

Read More

Gândul zilei de marţi 19 august 2014

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Greșelile noastre – nu ne împiedică să găsim calea mântuirii

“Oricare ar fi fost greșelile ce le-ați comis, nimic, dacă vă doriți cu adevărat, nu vă poate împiedica să regăsiți calea mântuirii.Spuneți-vă chiar că entitățile celeste au mai mare încredere în ființele care au comis niște greșeli, le-au conștientizat, și se străduiesc să le îndrepte, decât în cele care nu s-au poticnit niciodată. De ce? Deoarece acela care nu a căzut niciodată nu se gândește la niște măsuri de prevedere: el nu are experiență, nu este încă puternic, el se poate rătăci și pierde oriunde; nu putem avea încredere în el, În timp ce, acela care a trecut prin „ghearele diavolului”, care a suferit și se decide să înlăture suferința, în ziua în care va reuși, orice s-ar întâmpla, rămâne de neclintit.
Din cele spuse aici, trebuie să rețineți numai că, oricare ar fi căderile, este mereeu posibil să vă îndreptați. Să nu concluzionați că vă puteți permite acum toate rătăcirile pentru ca apoi să găsiți mai bine calea cea dreaptă! În orice caz, fiecare a comis destule greșeli până acum: a venit vremea să ne cumințim.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
EXERCITIU LISA NICHOLS
Crezul OPTIMISTULUI – 12 promisiuni puternice ca sa-ti folosesti fortele extraordinare din tine
DESPRE CONSECINȚELE VIEȚII
Omraam Mikhael Aivanhov – “Fericiţi cei curaţi cu inima”
OSHO – Farmacie pentru suflet

Read More