Category Omraam Mikhael Aivanhov

Religia solară – va realiza Împărăția lui Dumnezeu

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 22 februarie

“În inima vieții noastre interioare, în centrul gândurilor noastre, noi trebuie să punem acest principiu universal ce se găsește la originea tuturor religiilor: soarele, și să ne pătrundem de exemplul dat de el zilnic. A lumina, a încălzi și a însufleți toate creaturile fără excepție, iată ceea ce noi numim „religia solară”. Soarele exista înainte de apariția oamenilor pe pământ și el le spune dintotdeauna: „Lărgiți-vă conștiința, eliberați-vă de concepțiile voastre atât de limitate, faceți ca mine: luminați, încălziți, însuflețiți, îmbrățișați întreaga lume datorită inteligenței și iubirii voastre.”

Religia solară este singura adevărată religie. Ea ne învață cum să devenim luminoși, călduroși, însuflețitori, adică cum să lucrăm pentru a poseda interior înțelepciunea ce luminează și rezolvă problemele, iubirea dezinteresată ce înfrumusețează, încurajează și mângâie, viața subtilă, spirituală care ne face activi, dinamici și îndrăzneți pentru a realiza Împărăția lui Dumnezeu și Dreptatea sa pe pământ. Cel care încearcă să i se opună, nu face decât să micșoreze și să întunece viața în el.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Iubirea – criterii ale autenticității ei
Religia – trebuie să ia în considerare toate activitățile umane
Purificarea – este necesară pentru a simți prezența divină în noi
Credința – o dovedim prin faptele noastre
DESPRE CONSTRÂNGERILE MINȚII

Read More

Libertatea – omului depinde de gradul său de evoluție

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 19 februarie

“Omul este liber sau este supus destinului? Această problemă este discutată de milenii. Greşeala constă în a crede că toţi indivizii se supun aceloraşi legi. Aceia care, asemenea animalelor, ascultă numai de impulsurile lor pur instinctive, sunt supuşi inevitabil legilor fatalităţii; propria lor natură creează pentru ei această fatalitate. În timp ce aceia care îşi stăpânesc instinctele, pasiunile, scapă de fatalitate şi pătrund în lumea Divinităţii, a milosteniei, unde cunosc lumina şi libertatea.

Nu trebuie să ne imaginăm că toată lumea poate fi liberă sau că toată lumea trebuie să se supună unui destin necruţător. Nu, libertatea depinde de gradul de evoluţie al fiecăruia. După felul în care gândeşte, simte sau acţionează, fiinţa umană este atinsă de fatalitate sau îşi atrage binecuvântările Divinităţii. Așadar, în anumite domenii ea este înlănţuită, supusă destinului, iar în altele ea scapă de acesta, este liberă…Până în ziua în care va dispune din plin de libertatea sa.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Libertatea – nu o cucerim fugind de greutăți
[E-Book] Brandon Bays – Libertatea este eliberarea potentialului tau nelimitat
Libertatea – Curajul de a fi tu insuti
ELIBERAREA INIMII
10 adevaruri care-ti vor schimba viata

Read More

Supranaturalul – mai real decât realitatea

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 18 februarie

“Supranaturalul este o nevoie a sufletului omenesc, iar ceea ce numim ireal este în realitate întru-totul real, mai real decât ceea ce considerăm în mod obişnuit drept realitatea. Multe persoane, dacă sunt sincere, trebuie să recunoască că basmele le cufundă, cel puţin pentru o clipă, într-o stare de încântare! De ce? Pentru că totul este acolo nu numai viu, dar însuflețit şi înzestrat prin cuvânt: pietrele, florile, copacii, animalele… Iar forţele naturii acţionează acolo deseori cu inteligenţă, și uneori chiar cu iubire. Dar, mai ales, dincolo de naivitatea lor aparentă, aceste basme descriu niște realităţi ale vieţii noastre interioare.

Atunci când, în anumite circumstanţe foarte particulare, subtilul, irealul, feericul năvălesc în viaţa noastră, ne simţim ca un arbore care, smuls cândva din pământul său şi transplantat undeva într-un mediu ostil, şi-ar regăsi pe neaşteptate pădurea sa natală unde poate din nou să se înrădăcineze şi să retrăiască.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
G.I. Gurdjieff – Fascinaţia miraculosului
Vampirii energetici si strategiile de lupta impotriva lor
Legatura intre gandirea pozitiva si vindecarea naturala
Natura – pericolele de a dori să i ne impunem
SE PUN PREMISELE UNUI BANCHET

Read More

Apa – materializare a fluidului cosmic. Să învățăm să o folosim pentru o lucrare psihică

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 17 februarie

“Apa este o materializare a fluidului cosmic ce umple spațiul. Noi putem intra în legătură cu acest fluid, purificându-ne la contactul cu el, cu ajutorul gândului, iar dacă apa ne spală în planul fizic, ea posedă exact aceleași proprietăți și în planul psihic. Prima condiție pentru această lucrare de purificare este de a conștientiza că prin intermediul apei ce o facem să curgă pe noi este posibil să atingem un element de natură spirituală.

Zilnic, când vă spălați, fiți atenți să faceți niște gesturi echilibrate, armonioase, astfel ca gândul vostru să se poată degaja și concentra asupra apei, a prospețimii sale, a limpezimii sale. Atunci, această apă va atinge în voi niște regiuni necunoscute pentru a produce unele transformări, și nu numai că vă veți simți ușurați, purificați, dar inima voastră și intelectul vostru vor fi și ele hrănite de niște elemente subtile, vii.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
MARILE FIINTE SPIRITUALE NU APARTIN TRECUTULUI
Apa curentă – ne poate elibera de stările noastre negative
A CAPATA PUTERE, PASTRANDU-TI IN ACELASI TIMP SMERENIA
Tinerețea – o capacitate de a rămâne deschis vieții
Pământul – capacitatea sa de a absorbi și a transforma resturile. Un exercițiu

Read More

Mâinile noastre – impregnează obiectele cu emanațiile noastre

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 16 februarie

“Lăsăm niște urme a ceea ce suntem pe tot ce atingem. Iar faptul că se poate descoperi identitatea unei persoane după amprentele digitale şi că, în întreaga lume nu se găsesc două amprente identice, dovedeşte cu prisosinţă că mâna este capabilă să exprime caracterul unic al unei fiinţe.

Tot ce trece prin mâinile noastre se impregnează cu fluidele noastre, cu emanaţiile noastre, şi transmite o frântură din chintesenţa fiinţei noastre. De aceea, când faceţi un cadou cuiva, îi comunicaţi deja ceva din voi prin acel obiect. Cel care duce o viaţă dezordonată impregnează obiectul oferit cu nişte unde negative. Chiar dacă obiectul dăruit este minunat şi valoros, cel care îl va primi nu va avea nici un beneficiu. Așadar, fiți pe deplin conştienţi că sunteţi mereu mai importanţi decât obiectul oferit în dar.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Justiția umană – incapacitățile ei
Destinderea – să îi înmulțim clipele rămânând activi, fără să obosim
Arborele – analogiile ce le prezintă cu ființa umană
Omraam Mikhael Aivanhov – Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui (B)
Omraam Mikhael Aivanhov – Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui (A)

Read More

Critica – se justifică numai dacă se înrudește cu arta grădinarului

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 12 februarie

“De ce există această tendinţă generală de a sublinia greşelile altora? De ce să ne înverşunăm pe nişte bărbaţi şi femei care se zbat în mijlocul atâtor greutăţi? Este extraordinar că, prin critică, ne închipuim că dăm dovadă de luciditate, de înţelepciune, dar şi de iubire. Se spune că „acela care iubeşte mult pedepseşte bine”, iar pedeapsa urmează neapărat după critică: îl putem „pedepsi” bine pe cineva numai dacă am văzut că a acționat greșit. Nu, în numeroase cazuri, iubirea nu constă în a critica, şi nici înţelepciunea. A iubi fiinţele înseamnă a le înţelege greutăţile şi a acţiona cu delicateţe pentru a le uşura suferinţele. Or, critica are tendinţa mai mult să înţepe, să zgârie, să rănească. Nu mai este iubire, ci un masacru. Adevărata iubire nu se pătează de sânge, ea este mare şi luminoasă. Prin ea vă legaţi de Dumnezeu, iar Dumnezeu vă oferă cele mai bune metode pentru a acţiona cu fiinţele.

Ce este un critic bun? Un grădinar bun care ştie cum să taie copacii, crengile uscate, să îi îndrepte şi să îi cureţe de omizi şi insecte dăunătoare. El păstrează ce este bun, şi iată cum apar în curând nişte flori şi fructe minunate.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
PIERDERI
A te pune în situația altora – un exercițiu de făcut zilnic
A le da forta celorlalti
DESPRE ZBOR
DESPRE ÎNGĂDUINȚA INIMII

Read More

Lucrarea creației – noi am venit pe pământ ca să participăm la ea

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 12 februarie

“Seara, înainte de a adormi, lăsaţi-vă în mâinile lui Dumnezeu şi spuneţi: „Doamne, eu sunt servitorul tău,doresc să îţi îndeplinesc voinţa. Foloseşte-mă.” Iar a doua zi, verificaţi dacă, în gândurile voastre, în sentimentele şi faptele voastre, este cu adevărat voinţa Domnului şi nu cea a naturii inferioare pe care o îndepliniţi. Fiindcă nu este de ajuns să daţi seara totul Domnului prin cuvinte, şi a doua zi să vă lăsaţi purtaţi de toate capriciile voastre.

Noi am venit pe pământ pentru a participa la lucrarea creaţiei. Iisus spunea: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.” Această lucrare cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, este ultimul cuvânt al Iniţierii. Tot ce dăm Domnului, îl ridicăm la nivelul unde se află El Însuşi. Atunci, Dumnezeu repetă gestul nostru, El îl reflectă aşa cum o oglindă reflectă o rază de lumină: noi I- am dăruit totul, El ne dă totul.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
CREAȚIE DIVINĂ
Sufletul și spiritul – este o lucrare de creație să le descoperim la toate ființele
PIERDERI
Limitele – necesitatea lor: diferite exemple
Iubirea – precauții de luat pentru a o păstra

Read More

Dumnezeu – se află și mai departe de ideea pe care lumina ne-o poate da despre El

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 10 februarie

“Dintre toate realităţile vizibile, lumina este cea care exprimă cel mai bine lumea spirituală. Ea ne permite să vedem, dar ea însăşi este insesizabilă. De aceea Dumnezeu este asimilat adesea cu lumina. Se spune că Dumnezeu este lumină, dar ce fel de lumină?… În realitate, noi nu cunoaştem deloc lumina; ceea ce numim astfel este doar o materializare rudimentară a unei puteri situate dincolo de ea şi care a acceptat să se manifeste sub formă de radiaţii, de vibraţii.

Așadar, Dumnezeu reprezintă mai mult decât ideea ce ne-o poate oferi lumina despre El. Nimic nu Îl poate defin,nimic nu ne poate da o idee despre El, cu excepţia a ceea ce reuşim să descoperim în noi atunci când ne punem în slujba Lui. Dar şi în acel moment, chiar dacă putem spune ce trăim, ce simţim, noi nu putem spune ce este El.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Rugăciunea – ne proiectează lângă Dumnezeu și îngerii săi
Dumnezeu – Îl vom găsi, căutându-L în noi
Lumina – să ne concentrăm asupra ei pentru a intra în legătură cu Dumnezeu
Adevărata lucrare – să ne consacrăm energiile pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ
Bogățiile – să le conștientizăm pe toate cele dăruite de Dumnezeu

Read More

Rugăciunea – ne proiectează lângă Dumnezeu și îngerii săi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 10 februarie

“Aţi comis nişte greşeli şi vă simţiţi condamnaţi în interior?…Sau, fără să vă faceţi vinovaţi de o anumită faptă, suferiţi mult că sunteţi încă atât de imperfecţi, atât de slabi, atât de nefericiţi?…Dar în această tristă descumpănire să nu uitaţi niciodată că Domnul vă aşteaptă în palatele sale. Îndreptaţi-vă spre El, alergaţi repede ca să scăpaţi, să vă smulgeţi din tot ce vă poate împiedica să ajungeţi până la El.

Ce vă permite să alergaţi astfel? Rugăciunea. Rugăciunea intensă, arzătoare. Ea vă face să săriţi peste toate obstacolele, să treceţi de toate porţile…Iar când ajungeţi în sala banchetului unde Domnul se bucură în mijlocul îngerilor săi şi a sufletelor celor Drepţi, El spune paznicilor gata să îl alunge pe intrus: „Nu, fiindcă elanul său l-a propulsat până aici, el are dreptul să se aşeze printre noi, găsiţi-i un loc.” Şi veţi fi acceptaţi aşa cum sunteţi.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Rugăciune – către Îngerii celor patru elemente
Rugăciunea – este eficace numai dacă căutăm să ne îndreptăm spre Domnul, în loc să dorim să Îl atragem spre noi
Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul
Bashar – Despre rugaciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Cea mai bună poziţie pentru rugăciune

Read More

Alimentele – să le mestecăm bine înainte de a le înghiți

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 9 februarie

“Nici chiar specialiștii în nutriție nu insistă îndeajuns asupra necesității de a mesteca bine hrana înainte de a o înghiți. Gura este ca o mică bucătărie: înainte de a lăsa să coboare hrana în stomac, ea trebuie puţin pregătită în această bucătărie, preparată, condimentată cu puţin ulei…adică cu salivă, iar anumite glande se ocupă de aceasta, glandele salivare. Așadar, este bine să mestecăm alimentele până când ele devin aproape lichide. Dacă le înghiţim fără să le fi mestecat îndeajuns, stomacul care le primeşte pentru a le transforma trebuie să consume mai multă energie.

Hrana trebuie să vă redea vigoarea. Atunci, de ce anumite persoane se simt obosite după masă? Fiindcă ele se hrănesc prost. Atunci când înghiţi hrana fără să o mesteci îndeajuns, ea devine greu de digerat, şi cum organismului îi este greu să o asimileze, oboseala se va instala.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Răsăritul soarelui – evocarea acestui moment excepțional
Sarea – dincolo de utlizarea ei obișnuită, există un mesaj de descifrat
Progresul spiritual – necesită aprofundarea unui singur sistem filosofic
Activitățile noastre zilnice – trebuie organizate în jurul unui centru, spiritul nostru
Omraam Mikhael Aivanhov – Postul

Read More