Category Omraam Mikhael Aivanhov

Isis – ridicarea vălului său este scopul Inițierii

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“În fața frumuseții și profunzimii anumitor opere de artă și a unor lucrări filosofice, inițiatice, mistice, ne dăm bine seama că autorii lor au contemplat foarte departe, foarte sus, o realitate ce scapă conștiinței obișnuite. Pentru a avea acces la această realitate, ei au avut de străbătut nu numai straturile opace ale materiei fizice, dar și straturile cețoase ale materiei psihice. Până acolo, ceea ce ei considerau ca realitate nu era decât o aparență, o reflectare deformată sau, mai bine spus, un văl ce le acoperea vederea.

A reuși să înlături vălul este scopul Inițierii. Este originea expresiei „a înlătura vălul lui Isis” transmisă de tradiție. În această mare figură feminină a religiei egiptene, Isis, Inițiații au văzut un simbol al Naturii Primordiale din care au ieșit toate ființele, toate elementele creației, și au făcut din ea principalul lor obiect de studiu. Deoarece doresc să o cunoască, ei se străduiesc să caute și să înțeleagă toate existențele pe care ea le presupune și prin care se manifestă, până la descoperirea ultimei realități.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 9 decembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Inițierea – o fuziune cu Eul nostru Divin
Omraam Mikhael Aivanhov – Initierea este victoria fiintei umane asupra propriilor slabiciuni
Eul nostru Superior – este singurul nostru refugiu
Statornicia – ultima etapă a Inițierii
Poarta cea strâmtă – poarta Inițierii

Read More

Filosofia – trebuie să aprofundeze unicul sistem care ne arată ce sunt Creatorul, creația și creaturile

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Mulți filosofi fabrică niște sisteme ce arată numai viziunea lor personală despre lume! Deseori, această viziune extrem de limitată, reflectă limitele lor spirituale, psihice, intelectuale, sau chiar fizice. Fără să îi mai amintim pe cei care, căutând să-și arate originalitatea, prezintă unele teorii lipsite de sens.

Adevărul este că există un singur sistem de explicare a universului, un singur sistem care ne arată ce reprezintă Creatorul, creația și creaturile, iar filosoful, în meditațiie sale, trebuie să se străduiască să îi găsească bazele. Apoi, este normal să-și exprime rezultatele căutărilor sale în funcție de temperamentul său, de sensibilitatea sa, putem spune după „vocea sa”. Un cântăreț interpretează o partitură cu vocea sa,exprimându-și prin ea tot ce este el în profunzime. El trebuie, însă, să respecte partitura, el nu are dreptul să cânte alte note decât cele scrise. La fel, un filosof nu are dreptul să cânte altceva decât ce este scris în marea carte a vieții, el are numai dreptul să o cânte cu propria voce. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 6 decembrie

Recomandam urmatoarele articole:

O filosofie divină – le arată oamenilor imensitatea bogățiilor lor
Spiritualitatea – este o știință, dar ea ne cere să adoptăm și un anumit mod de viață
Ura – creează niște legături la fel de puternice ca iubirea
Clerici și oameni de știință – trebuie să găsească o cale de înțelegere
A da – pentru a ne îmbogăți

Read More

Gândul – are aceleași puteri ca razele de soare

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Magia se poate define ca aplicarea legilor fizicii în lumea spirituală.Una dintre aceste legi pune în evidență puterea concentrării. Concentrați razele de soare într-un punct pe o foaie de hârtie cu ajutorul unei lupe: apare focul. La fel, fizica spirituală ne învață că gândul omului are niște puteri echivalente razelor de soare.

Cel care a învățat să-și concentreze cu putere gândul într-un punct determinat, poate reuși să producă niște efecte benefice în lume. Chiar dacă nu se observă nimic în planul fizic, în domeniile eteric, astral și mental gândul său poate aprinde un foc care va arde multe impurități.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 5 decembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Mulțumesc – puterea acestui cuvânt
PUTEREA INIMII
Răul – își extrage puterea din om
Imaginația – o putere ce trebuie să fie orientată
Binele și răul – puterea noastră de a le micșora sau crește în noi

Read More

Corpul omenesc – o expresie a perfecțiunii divine

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Deoarece universul a fost creat de Dumnezeu, întreaga natură este expresia armoniei și a perfecțiunii divine. Această armonie, această perfecțiune nu sunt nicăieri mai bine reprezentate ca în corpul omenesc. De altfel, peste tot vedem această frumusețe răspândită: de exemplu, oceanele reprezintă o parte din corpul cosmic, râurile, o alta, munții, pădurile, cerul, altele. Numai corpurile bărbatului și ale femeii pot exprima împlinirea.

Dumnezeu a rezumat întrega creație în bărbat și femeie. De aceea, când un corp omenesc, prin proporțiile sale, și îndeosebi prin emanațiile sale, se apropie de acest ideal de frumusețe, un Inițiat îl contemplă cu plăcere. El își spune: „Iată o creatură care este o imagine perfectă a virtuților divine.” El nu se oprește însă la această creatură: contemplând-o, el caută să regăsească splendoarea Cerului.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 3 decembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Corpul omenesc – un text compus din literele date de cele patru elemente
Corpul omenesc – poate să fie un bârlog de animale sau un templu
Corpul fizic – analogie cu arborele care dă numai frunzele, florile și fructele sale
Corpurile cauzal, budic și atmic – cum încep să se exprime în noi
Nuditatea – pune corpul fizic în legătură cu întreaga natură

Read More

Principiul vieții – din noi, asupra căruia trebuie să ne concentrăm

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Principiul vieții și principiul morții se manifestă fără încetare peste tot în natură și, deopotrivă, în fința umană. De la formarea foetusului în pântecul mamei, principiul morții intră în luptă cu principiul vieții. Acțiunea sa este limitată la început, spiritul este cel care izbândește. Mai târziu, când a reușit să-și înfăptuiască proiectele sale în om, spiritul părăsește, încet-încet, corpul.

Tot ce se naște în natură trebuie să moară, este o lege. Este imposibil să învingem principiul distructiv, dar nu suntem obligați să ne supunem lui. Atunci când vine bătrânețea, când ne pierdem puterile și posibilitățile fizice, trebuie să ne spunem că nu există niciodată un moment mai prielnic să ne căutăm alte activități. Fiindcă există mereu alte lucrări și alte surse de bucurie pentru cel care știe să sape în sine pentru a face să țâșnească energiile spirituale, iar aceste energii sunt inepuizabile.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 2 decembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Principiul feminin – factor de împlinire
Singurătatea – îl amenință pe cel care nu știe să vadă Principiul divin la alții
Un principiu care iti va schimba viata!
Dumnezeu – a treia instanță
Sufletul universal – un exercițiu ca să ne legăm de el

Read More

Dumnezeu – este în noi ca tatăl și mama care ne-au dat naștere

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Oamenii trebuie să înceteze să se mai gândească la Dumnezeu ca la o Ființă exterioară lor. Deopotrivă, ei trebuie să înceteze să-și închipuie că El se află undeva în înalt, în ceruri, în timp ce ei se află aici, pe pământ, separați de El prin niște distanțe incomensurabile, ce le justifică, așa cred ei, comiterea atâtor erori. Deoarece Dumnezeu i-a creat, El se găsește în ei precum tatăl și mama sunt în interiorul copilului căruia i-au dat naștere. Așa cum purtăm în noi înșine pe tatăl și mama noastră pământeni, cu atât mai mult purtăm în noi pe Tatăl și Mama noastră cerești. Mulți vor spune că nu o simt. Pur și simplu fiindcă ei nu îi caută.

Dacă vă străduiți să pătrundeți profund în voi înșivă prin meditație, prin rugăciune, veți descoperi această prezență. Veți înțelege deopotrivă că nu există ceva mai important decât să lucrați să o faceți din ce în ce mai vie în voi. Veți începe să citiți această prezență ca o scriere gravată în inima voastră; în același timp în care ea vă va ocroti, această scriere vie vă va conduce pe căile luminii. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 27 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Dumnezeu – a treia instanță
Să Îl slăvim pe Dumnezeu – nu este de ajuns să o facem în cuvinte
Îngerii rebeli – se vor întoarce într-o zi la Dumnezeu
Voința lui Dumnezeu: să ne vadă crescând în iubire, înțelepciune și adevăr
Ierarhiile îngerești – prin care ne legăm de Dumnezeu

Read More

Cărțile – pe care trebuie să le recitim

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Cineva îmi spune că mi-a citit toate cărțile. Eu îl felicit, pentru că sunt multe. Dar, îl întreb: „Care sunt cele pe care le-ați recitit?” El mă privește puțin uimit și răspunde: „Nici una. – Ei bine, acum alegeți-vă câteva și recitiți-le de mai multe ori…Ce ați reținut cu adevărat din toate aceste cărți ce le-ați citit o singură dată? Creierul uman nu este capabil să rețină imediat adevărurile esențiale, nici să le înțeleagă tot sensul. Conștiința vi se dezvoltă pe parcursul anilor. Recitind aceste cărți, aceleași adevăruri vă vor apare într-o lumină nouă și vă veți simți mai împlinit.”

La fel se întâmplă și cu marea carte a naturii vii. De mii de ani, natura le prezintă oamenilor aceleași fenomene și aceleași spectacole. Depinde însă de ei să-și dezvolte conștiința ca să citească această carte într-o manieră mereu nouă. Chiar dacă privesc același peisaj, același cer, aceeași mare, ei le vor vedea zilnic diferit deoarece ceva s-a schimbat în conștiința lor. Este și mai adevărat atunci când ei privesc dimineața răsăritul de soare. Repetiția este unul dintre cei mai puternici factori ai evoluției.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 25 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Cartea naturii – condiții să ni se deschidă
Crăciunul și Paștele – două pagini din Cartea Naturii
Cartea – pe care fiecare dintre noi este pe cale să o scrie: el însuși
Cartea vieții – simțim dacă numele nostru este înscris în ea
Iubirea Domnului – coboară până în străfunduri

Read More

Mireasma de sfințenie – degajată de ființele care au înfăptuit o adevărată lucrare spirituală asupra lor

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Expresia „mireasmă de sfințenie” ce o auzim uneori are un sens. Există niște sfinți, niște Maeștri Spirituali care au înfăptuit o asemenea lucrare asupra lor înșiși încât din corpurile lor psihice se degajă adevărate parfumuri. Aceste parfumuri sunt primite de entitățile luminoase din lumea invizibilă care se grăbesc să le respire. În anumite cazuri, se poate întâmpla ca unele persoane foarte sensibile să simtă aceste parfumuri ce emană din sufletul lor.

Aceste parfumuri emană și din sufletul ființelor care au învățat să-și accepte și să-și depășească suferințele. De câte ori, la cea mai mică decepție, încercare sau nedreptate, îi auzim pe oameni plângându-se sau strigând revoltați! Această suferință ce ei o resimt poate fi comparată cu arsura de la foc; dar, cel care o acceptă în mod conștient, păstrând tăcerea, știind că prin răbdarea și iubirea sa este pe cale să-și purifice o materie în el, va produce și niște parfumuri în sufletul său. De aceea, a ști să suferi este una dintre cele mai mari cunoașteri care există, una dintre cele mai înalte manifestări ale iubirii.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 21 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Lucrarea de creație – asupra propriei noastre materii
Lucrarea – care întărește și însuflețește
Fraternitatea – prin lucrarea noastră, noi atingem toate ființele receptive la această idee
Sensul vieții – îl găsim numai după o lungă lucrare asupra noastră înșine
Lucrarea spirituală – acțiunea spiritului nostru asupra materiei

Read More

Dușmanii noștri – nu sunt oamenii, ci entitățile care se folosesc de ei ca să ne facă rău

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Când oamenii ne fac rău, nu ei sunt cu adevărat cei care o doresc, ci niște entități rele care se folosesc de ei. Or, aceste entități se deplasează, iar după ce s-au folosit de o anumită persoană ca să-și realizeze planurile rele, ele o părăsesc și caută o alta…De îndată ce s-a descotorosit de această entitate, se poate ca persoana care s-a manifestat ca un dușman să se manifeste apoi altfel și să-și regrete chiar faptele; se poate întâmpla ca ea să nu și le mai amintească deloc. Așadar, nu este deloc bine să păstrăm la infinit ură pe cineva sau să ne dorim răzbunarea. Dacă ripostați, așa va face și el, și se va porni un întreg angrenaj din care nu se va mai înțelege nimic, fiecare acuzându-l pe celălalt că a început ostilitățile.

Veți spune: „Așadar, trebuie să luptăm împotriva spiritelor…Cum să o facem?” Cultivând niște calități și virtuți ce le vor împiedica să mai aibă influență asupra voastră. Chiar dacă vor continua să vă urmărească, ele nu vă vor mai atinge; achizițiile ce le-ați făcut în planul spiritual vor fi ca un fel de redută în jurul vostru.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 18 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Dușmanii – după ce i-am învins în noi înșine, este mai ușor să îi neutralizăm în exterior
Dușmanii – necesitatea lor
„Iubiți-vă dușmanii” – comentariu
Dușman – la care fiecare ființă umană se expune să devină pentru ea însăți
A-TI IUBI DUSMANUL

Read More

Existența Domnului – problemă ce nu ne-o mai punem când căutăm să facem să țâșnească viața în noi înșine

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Numai înțelegerea a ceea ce este adevărata viață ne pune în legătură cu Tatăl nostru Celest, Creatorul. Până atunci, putem avea despre El numai niște concepții aproximative, superficiale, greșite. În loc să Îl căutăm pe Domnul în noi, în această viață pe care El ne-a dăruit-o, ne mulțimim cu tot ce s-a spus despre El, și discutăm pro și contra, ne punem niște întrebări, ne întrebăm dacă El există sau nu, rămânem mereu în incertitudine, nu construim nimic. Numai cel care face ca viața să țâșnească în el nu își va mai pune niciodată niște întrebări despre existența Domnului.

Viața, viața divină există în afara noastră, dar există și în noi, noi suntem impregnați de ea. Chiar dacă sunt rare, se întâlnesc pe pământ unele ființe care au înțeles valoarea, frumusețea acestei vieți și o trăiesc. Celui care caută adevărata viață, puterile celeste îi indică unde se află ființele care au găsit-o, pentru ca acestea să îl poată ajuta și antrena lângă ele. Astfel, chiar în mijlocul celor mai mari dificultăți, el nu se simte niciodată cu adevărat izolat sau părăsit.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 15 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Existența noastră terestră – cum să o concepem
Existența Domnului – devină evidentă pentru cel care știe să dea un sens din ce în ce mai bogat propriei vieți
Toamna – corespondența sa în existența umană
Viața după moarte – vom merge în regiunile spre care ne-am îndreptat gândurile în existența noastră pământeană
Talismane și pantacle – diferența dintre ele

Read More