Category Omraam Mikhael Aivanhov

Ierarhiile îngerești – prin care ne legăm de Dumnezeu

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Tradiția creștină, ce a urmat-o pe cea ebraică, ne învață că există nouă ordine îngerești. De jos în sus sunt Îngerii, Arhanghelii, Principatele, Virtuțile, Puterile, Dominațiile, Tronurile, Heruvimii, Serafimii. Cabala îi numește Heruvimi, Bnei Elohimi, Elohimi, Malahimi, Serafimi, Hașmalimi, Aralimi, Ofanimi, Hayot ha Kodeș. Aceste ordine îngerești sunt fiecare un aspect al puterii și al virtuților divine. Chiar dacă noi nu putem să îi reprezentăm, este mult mai ușor să avem o idee despre ei și să intrăm în contact cu lumea divină pronunțându-le numele, decât dacă pronnțămm numai numele „Dumnezeu”.

Pentru dezvoltarea voastră spirituală este bine să cunoașteți existența acestor ierarhii îngerești care sunt ca niște lumini călăuzitoare către culmi. Străduiți-vă să vă familiarizați cu ele, să recurgeți la ele, înălțându-vă prin rugăciune și meditație până la tronul Domnului…Apoi, gândiți-vă că prin intermediul lor faceți să coboare binecuvântările Cerului pe pământ.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 23 ianuarie

Recomandam urmatoarele articole:

Ierarhiile îngerești – legături între om și Dumnezeu
O NOUA PARADIGMA A RELATIEI
Corpurile spirituale – să le hrănim prin niște elemente captate în regiunile superioare
Rugăciunea – are la bază o știință ce se referă la structura universului
Libertatea – se găsește numai la vârf, în Dumnezeu

Read More

Sacrificiul – moartea naturii inferioare

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Fiecare problemă pe care trebuie să o rezolvăm în existență, fiecare decizie, fiecare experiență atinge într-un fel sau altul această întrebare: ce trebuie să sacrificăm ca să putem beneficia de o viață bogată și frumoasă ?

Pentru că nu au înțeles ce reprezintă sacrificiul, cei mai mulți oameni îl consideră ca o lipsă, o pierdere, și există de fapt niște sacrificii pe care nimic nu le justifică și care sunt pierderi. Trebuie să înțelegeți: a face niște sacrificii, în sensul spiritual al termenului, nu înseamnă „să vă sacrificați”, ci să lăsați să moară ceva inutil, distrugător, din voi, pentru a obține ceva măreț, puternic, prețios. Dacă nu sacrificăm ceea ce este inferior în noi pentru a face să trăiască ceea ce este superior, vom sacrifica neapărat ceea ce este bun în favoarea celor mai grosolane instincte. Este imposibil să scăpăm de această lege: natura superioară poate trăi numai dacă îi sacrificăm natura noastră inferioară. Ceea ce pentru unii este viață, pentru alții este moarte. Adevăratul sacrificiu înseamnă să renunțăm la eul nostru uman limitat, slab, sărac, pentru a trăi în eul nostru divin.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 22 ianuarie

Recomandam urmatoarele articole:

Sacrificiul – imprimă în noi pecetea soarelui
SACRIFICIU
Animalele interioare – pe care trebuie să învățăm să le sacrificăm
Private: Clarvederea – se dobândește prin iubire
Viața – este întreținută în noi de entitățile care populează universul

Read More

Forme – în care ființele se încarnează sunt păstrate în arhivele cosmice

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Formele corporale ale ființelor care au trăit pe pământ sunt păstrate în arhivele cosmice. Dacă într-o ședință de spiritism se evocă un personaj care a trăit într-un trecut îndepărtat, chiar dacă el s-a reîncarnat deja de mai multe ori, el vine și vorbește prin intermediul mediumului exact sub forma ce o avea în trecut. În realitate, nu el se află acolo, ci numai forma sa, o formă ce o putem vedea, chiar atinge…

Fiecare ființă umană care se încarnează pe pământ primește o formă ce o va părăsi la sfârșitul vieții sale; ea îi folosește numai pentru o încarnare, și ea este păstrată în arhivele universului. Când vine să se reîncarneze din nou, ea va primi o altă formă, care la rândul ei va fi păstrată. Vor exista astfel mereu niște forme noi ce vor fi toate conservate până la dispariția universului.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 18 ianuarie

Recomandam urmatoarele articole:

Paradisul – sub ce formă vom trăi acolo într-o zi
Speranță, credință, iubire – forma, conținutul, sensul
Scoica perlieră – ne învață cum să ne transformăm dificultățile
Eul Superior – ne apropiem de el formând zilnic o imagine luminoasă despre noi înșine
Frumusețea – nu se află în formă, ci în viața spiritului

Read More

Umilința – criterii pentru a o discerne la ființe

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Cine este orgolios și cine este umil? Nu dispunem întotdeauna de cele mai bune criterii pentru a judeca. Despre un om șters care ascultă, se supune, spunem că este umil și suntem mulțumiți de el: el nu deranjează pe nimeni, el nu ține piept nimănui. Oare este o calitate? Nu, pentru că, adesea, această umilință nu este inspirată de o înțelepciune, de o înțelegere adevărată, ci mai degrabă de frică, de slăbiciune, de neștiință.

Ce poate face cel care nu are nici bani, nici rang social, nici calități sau capacități de a se impune? Nu mare lucru. Dar, deîndată ce i se oferă această posibilitate, el va continua să se mai arate umil? Nimic nu este mai puțin sigur. Așadar, nu ne putem pronunța înainte de a putea pune la încercare și a verifica ființele.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 17 ianuarie

Recomandam urmatoarele articole:

Orgoliul și umilința – unul sărăcește, cealaltă îmbogățește
Umilința în fața Domnului – ne permite să îi exprimăm măreția
Orgoliu și mândrie – manifestările lor
Forța – folosirea ei nu rezolvă problemele
În slujba altora – ne împlinește

Read More

Osânda veșnică a păcătoșilor – această credință este în contradicție cu iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 4 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Unii care se încăpățânează să prezinte Infernul ca pe un loc unde nefericiții păcătoși sunt condamnați să suporte niște pedepse veșnice: nu își dau seama până la ce punct această credință contrazice iubirea lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu nu respinge definitiv nici o creatură. Ea contrazice deopotrivă și înțelepciunea Sa, pentru că Dumnezeu, care este înțelept, nu lasă nimic să se piardă, totul este util în creația sa și totul este folosit.

Iată încă un domeniu de aprofundat: legile economiei cosmice. Ca și în planul fizic, elementele impure ale planului psihic sunt trimise într-un loc unde niște entități se ocupe să le transforme. Există aici un întreg sistem de canalizare pe unde ies apoi materii ce au fost purificate: ele pornesc din nou pe alte căi pentru a alimenta, a uda, a fertiliza regiuni încă necunoscute. Așadar, nu sunt mereu aceleași elemente impure care se acumulează și stagnează în Infern, aici ajungând neîncetat resturi noi ce le înlocuiesc pe cele tratate. În acest sens, putem spune că Infernul este un loc oprit de la lumina divină, dar materialele ies de aici reînnoite pentru a fi repuse în circuitele vieții.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 16 ianuarie

Recomandam urmatoarele articole:

Viața, veșnic reînnoită – ne păstrează iubirea ființelor
Urari de fericire vesnica
Binecuvântările Cerului – să ne străduim să le păstrăm
Iubire și înțelepciune – echilibrul de găsit între cele două
Cartea naturii – condiții să ni se deschidă

Read More

Hotărârile bune – să veghem ca natura inferioară să nu se opună

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Pentru a fi capabil să perseverezi pe calea cea bună, trebuie să studiați bine relațiile ce le au în voi natura inferioară și natura superioară. De exemplu, luați niște hotărâri bune: vreți să scăpați de un obicei prost sau aveți intenția să ajutați pe cineva… Trebuie să știți că natura voastră inferioară, care vă observă, vă va trimite niște sugestii, niște tentații ca să vă împiedice. Sau ea va aștepta răbdătoare momentul în care să își ia revanșa. Natura inferioară este un întreg popor care locuiește în om, și acest popor, ca toate popoarele de pe glob, nu are numai niște creaturi cinstite, nobile, generoase; și aici există niște entități răufăcătoare care caută să se impună.

Când natura superioară din voi face unele proiecte, dacă vreți să le realizați, profitați de momentele în care natura inferioară este adormită, altminteri ea se redresa și va căuta prin toate metodele să se opună. Ea vă va șușoti: „Nimic nu te presează… Ai timp… De ce să te obosești, când ai putea sta liniștit?” Ca să nu fiți tentați să vă abandonați proiectele bune, trebuie să vă luați așadar, niște măsuri de prevedere.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 15 ianuarie

Recomandam urmatoarele articole:

Un Maestru Spiritual – redeșteaptă în sufletul nostru amintirea unor experiențe trecute
Vârful – simbol al scopului de atins
Viața spirituală – practica ei nu ne scutește de toate problemele
Candva si acum
J. Donald Walters – Meditaţia pentru începători.

Read More

Spiritul – are peste tot cuvântul său de spus

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 4 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Oamenii caută prea des o hrană în ceea ce nu este esențial.Își petrec cea mai mare parte a timpului în ocupații care nu aduc nimic spiritului și se justifică spunând că existența zilnică, obligațiile lor, familia, meseria, societatea îi constrâng la activități în care spiritul nu are nici un amestec. Ceea ce este inexact, pentru că spiritul are peste tot un cuvânt de spus.

Pentru a nu pierde niciodată din vedere esențialul, trebuie să ne organizăm existența în jurul acestui centru, spiritul, scânteia care ne locuiește. Astfel toate activitățile noastre, distracțiile chiar, vor contribui la alimentarea vieții în noi. Spiritul care sălășuiește în om nu respinge ficatul, intestinele sau picioarele sub pretextul ca nu au activități atât de nobile ca ale lui. Toate sunt la locul lor și spiritul se servește. Dar deîndată ce lipsește, în centru, această forță care unifică, care guvernează, toate elementele încep să se disperseze și urmează moartea, moartea spirituală.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 14 ianuarie

Recomandam urmatoarele articole:

Răul – considerat din punctul de vedere al Spiritului Cosmic
Lumina – aurul spiritual
Liniștea interioară – în ea ne punem sub influența spiritului
Hrana sufletului și a spiritului – se află din belșug în univers
Focul spiritului – să îi dăm o materie de ars

Read More

Știința vieții – cheia tuturor împlinirilor

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Singura știință ce merită să fie studiată este știința vieții. Fiindcă toate subiectele ce le veți aborda, toate celelalte activități ce le veți înfăptui vă vor aduce cu adevărat ceva bun numai dacă vă concentrați asupra acestei realități esențiale: viața. Atunci, în loc să faceți din ea modalitatea de a vă satisface dorințele, ambițiile, capriciile, învățați, dimpotrivă, să o considerați ca un scop și folosiți-vă toate capacitățile să o întăriți, să o luminați, să o purificați în voi, deoarece nu vă mai rămâne nimic fără viață.

Viața este cea care alimentează intelectul, inima și voința. Din clipa în carre întrețineți această viață în voi, intelectul vostru înțelege, inima voastră iubește și se bucură, voința voastră se întărește și creează. Fără viață, cunoașterea nu mai este posibilă, nici filosofia, nici religia, nici arta. De aceea știința vieții este cheia tuturor împlinirilor.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 11 ianuarie

Recomandam urmatoarele articole:

Eforturile – ne mențin în picioare și viață
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” – comentariu
Viața: o succesiune de arderi prin care noi trebuie să eliminăm deșeurile
Legea afinității – ne determină viața după moarte
Viața psihică: efectele sale asupra corpului fizic

Read More

Perfecțiunea divină – chiar irealizabilă, ea trebuie să ne rămână ca ideal

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“La orice nivel de evoluție s-ar afla, fiecărei ființe umane i se cere să înainteze și mai mult. Dacă ea nu face nici un efort, înseamnă că ea își închipuie deseori că drumul îi este închis, dar poate că este deschis…Atunci, să facă niște experiențe să vadă dacă poate. Chiar dacă ea nu poate ajunge prea departe, să păstreze în spirit prezența că perfecțiunea divină este scopul existenței sale pământene. Desigur, perfecțiunea divină este un ideal inaccesibil, dar, totuși, ea trebuie să lucreze ca să-și construiască viitorul la împlinirea acestui ideal. În acel moment, gândurile, sentimentele și dorințele disparate ce o trag în toate direcțiile și o slăbesc își vor găsi nașul; ele vor fi obligate să participe la lucrarea ei de regenerare așa cum a decis-o ea însăși.

Câtă cunoaștere trebuie dobândită, câtă disciplină de acceptat, câte eforturi sunt de făcut zilnic! Tocmai acesta este un lucru minunat: să fii mereu în mișcare, să înaintezi, să te cațeri. Întreg sensul existenței noastre este înscris în această aspirație la perfecțiunea divină.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 10 ianuarie

Recomandam urmatoarele articole:

Tatăl Celest și Mama Divină – sunt adevărații noștri părinți
Lămpile noastre interioare – să le conectăm la lumina divină
Demnitatea omului – să devină altarul Divinității
Legea divină – toți oamenii o poartă înscrisă în ei
Forța sexuală – prost stăpânită, închide accesul la lumea divină

Read More

Așteptarea – stare interioară ce ne face receptivi la vizitele celeste

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“A aștepta…Discipolul unui învățământ spiritual învață să cultive așteptarea, acea stare interioară ce îl menține treaz. Astfel, în clipa în care niște entități luminoase îl vor vizita, el va fi pregătit să le deschidă imediat ușa sufletului său. Numai această atitudine de așteptare îl face capabil să perceapă evenimentele din lumea invizibilă, curenții ce o străbat și prezențele care îi aduc binecuvântările lor. Veți spune că nu ați observat niciodată aceste prezențe.Oare este atât de necesar să le vedeți? Le puteți simți, ceea ce este mult mai important. Dacă inima și sufletul vostru nu simt revelațiile ce vi le aduc entitățile celeste, nu vă va folosi la mare lucru nici să vedeți.

Așteptați o lumina, niște favori ale Cerului…Să nu vă arătați niciodată nerăbdători; dimpotrivă, învățazți să dezvoltați așteptarea, fiindcă în fiecare clipă puteți primi un avertisment, o veste, o clarificare, o hrană. Datorită așteptării voastre, centrii voștri subtili sunt mereu treji. Astfel, creați în voi un fel de celulă sensibilă ce vă va avertiza de sosirea unui mesager, a unui vizitator divin.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 9 ianuarie

Recomandam urmatoarele articole:

IN ASTEPTAREA FRUCTULUI
Fructul – pielița, pulpa și sâmburele: o analogie cu trupul fizic, sufletul și spiritul
RELAȚII DE CUPLU
Greșelile – Inteligența Cosmică ne lasă timp să le îndreptăm
LINIȘTEA INIMII

Read More