Category Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Moartea si viata de dincolo
6 martie 1966 – Sevres

Nu întotdeauna sunt aceleaşi suflete care vin să se încarneze pe Pământ. Se poate întâmpla ca aceleaşi să revină adesea de-a lungul mileniilor, dar nu este obligatoriu – pentru că Pământul nu este singurul loc unde creaturile pot să facă stagii şi să se dezvolte. Peste tot în Univers există «pământuri» unde creaturile se instruiesc. Atunci, tot aşa cum unele fiinţe vin de pe alte planete pentru a îndeplini anumite misiuni pe Pământ şi apoi pleacă după ce le-au înfăptuit, alte fiinţe părăsesc Pământul nostru pentru a merge pe alte planete. Cei Douazeci şi patru de Înţelepţi, Stăpânii destinului, guvernează această circulaţie a sufletelor.
Dar, în momentul când omul moare, porţile Pământului se închid în spatele lui, el se găseşte angajat într-un alt curent şi nu mai are dreptul de a se întoarce înapoi. Pentru asta nu este bine să evocăm morţii: pentru că împiedicăm evoluţia lor. Trebuie să ne rugăm pentru ei, trebuie să le trimitem lumina pentru ca să evolueze, să se libereze, dar nu trebuie să ne agăţăm de ei pentru a-i reţine, şi mai ales să nu încercăm să-i readucem pe Pământ. Cărţile vechi prezintă numeroase cazuri de evocări de morţi. Se înjunghiau animale şi datorită emanaţiilor produse de sângele lor, se atrăgeau şi se hrăneau sufletele morţilor care, timp de câteva clipe regăseau astfel un fel de vitalitate. Există în Odiseea un episod unde vedem pe Ulise făcând să revină din Infern Umbra ghicitorului Tirezias pentru ca acesta să-i prezică viitorul. De asemenea şi în Vechiul Testament putem citi povestea vizitei pe care regele Saul a făcut-o vrăjitoarei din «En-Dor», pentru ca aceasta să cheme în fata lui umbra marelui rege Samuel. Saul vroia să afle de la el soarta razboiului pe care îl ducea contra Filistinilor. Acest gen de evocare se numeşte: «necromancie», căci este vorba de o prezicere a viitorului (mancie) prin intermediul morţilor (necro). Dar vă amintiţi de ceea ce Samuel îi zice lui Saul în momentul în care apare: «Pentru ce m-ai tulburat tu chemându-mă?» Da, pentru că morţilor care au trăit pe Pământ ca mari spirite nu le place să fie deranjaţi pentru a satisface curiozitatea celor vii: ei se simt atât de îndepărtaţi de preocupări meschine şi limitate!
Bineînţeles, ei nu uită şi acceptă să ne ajute, dar de o altă manieră (Într-o altă conferinţă Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov spune: «Când, în momentul transfigurării de pe muntele Thabor, Iisus a apărut discipolilor săi, el era atât de luminos şi strălucitor că n-au putut să suporte această lumină şi au căzut cu faţa la pământ. Această transfigurare era o erupţie a corpului său spiritual, corpul de glorie, în planul fizic. Nu sosise încă momentul pentru Iisus de a-şi detaşa corpul de glorie, de corpul său fizic pentru a trăi definitiv în el, dar el putea să apară în plenitudinea manifestării sale. Câteva persoane au putut să vadă corpul de glorie al anumitor Iniţiaţi, când se aflau în stări de încântare şi extaz: chipul lor strălucea, lumina, ţâşnea din toată fiinţa lor. Datorită acestui corp care nu este oprit de nici un obstacol material, Iniţiaţii pot călători în spaţiu, să traverseze munţii şi chiar să pătrundă până în centrul Pământului. El poate acţiona chiar la distanţă asupra creaturilor pentru a le ajuta. Da, chiar dacă corpul său fizic e bolnav un Iniţiat poate întotdeauna să lucreze şi să trimită ajutor, căci corpul fizic şi corpul de glorie sunt două realităţi total diferite. Chiar dacă un Iniţiat este muribund, chiar dacă e mort, corpul său de glorie este viu, strălucitor, el poate atinge creaturile în spaţiu pentru a le instrui, sfătui, consola şi a le da binecuvântările sale»).
Desigur ca majoritatea oamenilor, când părăsesc Pământul, nu sunt imediat liberaţi de legăturile pământeşti: ei rămân legaţi de părinţi, de prieteni (sau de duşmani !), de locuri, de averile lor, şi dacă nu sunt suficient de evoluaţi, dacă n-au în inima lor, în sufletul lor, dorinţa de a descoperi şi alte spaţii şi de a merge spre Dumnezeu, se învârt în jurul acestor fiinţe, case obiecte. Acestea sunt sufletele rătăcitoare care suferă şi care nu pot încă să se elibereze, cu toate că spiritele luminoase vin să le ajute. În timp ce aceia care au trăit pe Pământ în dragoste, lumină, virtuţi, îşi părăsesc foarte repede corpul şi zboară spre regiunile sublime unde plutesc în fericire şi bucurie. De acolo, ei pot trimite curenţi benefici la toţi cei pe care iau lăsat jos, pentru a-i ajuta, proteja, dar nu mai revin niciodată spre ei şi nici nu mai coboară, cum mulţi îşi mai imaginează. Din momentul în care sunt morţi, ei sunt foarte departe de Pământ şi nu mai revin.
Veţi spune: «Dar atunci, cum se face că spiritiştii cred că intră în comunicaţie cu anumite persoane celebre din trecut ?» NU, în realitate nu comunică cu ei, ci iată ce se întâmplă: când fiinţa umană se desprinde pentru a pleca în cealaltă parte, ea îşi lasă o parte din veşmintele sale. Bineînţeles eu nu vorbesc de veşmintele fizice ci de cele eterice şi astrale care plutesc în atmosferă şi sunt impregnate de tot ceea ce fiinţa a trăit. Sunt ca nişte coji sau învelişuri goale, părăsite de cei care le-au locuit şi care pot fi animate, însufleţite de către fluidele persoanelor reunite în şedinţele de spiritism pentru a evoca morţii. Şi cum în general aceste persoane nu sunt prea evoluate, evident că ele nu pot să degajeze decât fluide inferioare, îmbibate de pasiuni, de senzualitate, de pofte. Şi aceste fluide atrag din planul astral şi eteric toate felurile de existenţe ce plutesc şi care n-au fost încă absorbite de către centrul Pământului.
Spaţiul psihic înconjurând Pământul este curăţat în mod natural de tot ce e de prisos şi trimis în centrul Pământului; totuşi, anumite entităţi inferioare, numite larve elementare, sunt încă acolo, şi ele sunt cele care apar adesea în şedinţele de spiritism pentru a înşela şi rătăci oamenii. Şi nu numai că ele îi rătăcesc şi îi înşeală, dar îi şi epuizează, pentru că, pentru a rămâne mai mult timp vii, ele absorb vitalitatea oamenilor.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 6 februarie 1966
Misiunea artei (simbolismul piramidei)
B

Artiştii trebuie să procedeze aidoma naturii. Piramida este reflectarea filozofiei Iniţiaţilor egipteni.
Deci, în această şcoală, care exista în trecut şi pe care unii o urmau, se putea ajunge la sesizarea lucrurilor reale, care exista în lumea subtilă şi la reflectarea lor în materie. De aceea, pe aceste genii nu le putem înţelege în totalitate astăzi. De ce? Fiindcă astăzi oamenii au abandonat aceste tradiţii, aceste practici, aceste exerciţii şi nu mai urcă sus pentru a contempla ceva pe care să le transmită apoi oamenilor, nu, nu, ei nu au timp, nu fac eforturi, se plimbă prin cârciumi, unde compun cântece, desenează prin fum câte ceva înspăimântător, fără inspiraţie departe de orice dimensiune celestă. Şi aşa, încet-încet, arta nu mai este celestă, divină, nu mai uşurează, nu-i mai conduce pe oameni spre înălţimi, ci îi lasă să zacă pe pământ, ce vreţi, e mai bine…, da, să priveşti o vacă şi s-o desenezi, în loc să contempli divinitatea! Să priveşti cum o vacă e rănită, plină de sânge pe stomac, oare ce vă poate spune acest lucru? Există asemenea pictori…
Eu am văzut, credeţi-mă, am fost în expoziţii… Eu ştiu mult mai multe decât voi, şi foarte rar poţi exclama: “O, ce frumos e!”. Este mereu prozaic, fiindcă trebuie să fim realişti. Ei bine, arta nu trebuie să fie tocmai realistă. De ce? Fiindcă nu va fi artă. Iată de ce avem nevoie de artă, fiindcă vedem lucruri prozaice, pământeşti, urâte, în jurul nostru, zi şi noapte, şi avem nevoie de ceva pentru a evada. La ce ar servi arta dacă ne-ar arăta aceleaşi urâţimi, aceleaşi erori. Ce filozofie mai este şi asta ? Arta este aici, pentru a ne ajuta, pentru a ne conduce, pentru a ne scoate din această urâţenie zilnică. Ei bine, pictorii ne arată, din nou, câteva pahare, câteva fructe, ca şi cum n-am fi văzut niciodată aşa ceva… Sau, străzi cu magazine, femei goale, urâte… Dumnezeule, măcar de-ar găsi un model ca să minuneze lumea întreagă. Aceasta este arta, da. Sigur că trebuie să arătăm realitatea, dar fotografia o poate face mult mai bine. Vedeţi, oamenii nu au o filozofie, copiază realitatea şi sunt nefericiţi.
Arta trebuie să proiecteze oamenii spre domeniul celest, pentru ca ei să poată trăi câteva minute acolo. Iată arta adevărată, poveştile cu zâne, poveştile copiilor. Adulţii au şi ei nevoie de poveşti, au nevoie să trăiască într-o lume ireală. Ei bine, această lume este reală, numai oamenii au devenit prea prozaici şi au uitat-o…, şi acum desenează proza, pământ, urâţenii, imperfecţiuni, lucruri deformate. Eu mă revolt în faţa acestei filozofii. Arta trebuie să vă prezinte ceva îndepărtat, perfect, minunat, încât să puteţi spune: “ Oh, eu doresc să fiu la fel, să avansez, să evoluez”. Cum să ne facă arta să avansăm când ea este asemenea nouă? Ea trebuie să ne prezinte Cerul pentru a merge spre el, ceva rar. Aşa va fi în viitor. Nu dau doi bani pe ceea ce este în capul altora, eu ascult de părerile Iniţiaţilor din trecut şi de astăzi. Că ceilalţi s-au îndepărtat, este treaba lor, dar vor observa că s-au rătăcit. Avem nevoie de pictori, de muzicieni, de sculptori, dar în această idee. Când ei vor începe să urce, să contempleze, să mediteze, să ceară, să caute, într-o zi se vor exprima în forme unice. Aceasta este arta. Aşa făceau pictorii şi sculptorii trecutului; astăzi, ei s-au împotmolit, s-au înecat. Trebuie să-i reeducăm, să-i instruim, acum sunt mult prea neştiutori.
În trecut ei îşi puneau o cravată specială ca să arate că erau artişti. Cineva îi întreba: “Ce faceţi?”. – “Sunt pictor”. Şi, nu fac nimic, bălăngănindu-se cu pălaria şi pletele lor lungi… Îi vedem de departe, cu mânecile lor lungi şi cu hainele lor de catifea.
Dar să lăsăm acestea. Să mergem puţin spre esenţial. Există metode pentru a crea lucruri cu adevărat adevărate, simţite, frumoase şi veşnice care nu se vor distruge niciodată. În timp ce, multe lucruri făcute de alţii vor dispare, cărţi, desene, iar ceea ce va rămâne va conduce oamenii spre perfecţiune. De aceea, limbajul nostru trebuie cunoscut, punctul nostru de vedere, care este complet altul. Nu este dezordine, nici anarhie. Vom vedea imediat…

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 6 februarie 1966
Misiunea artei (simbolismul piramidei)
A

Artiştii trebuie să procedeze aidoma naturii. Piramida este reflectarea filozofiei Iniţiaţilor egipteni. Am senzaţia că ceea ce vreau să vă spun este foarte important. Va fi ca o cheie care va explica multe lucruri. Adesea mi s-a întâmplat când vorbesc despre probleme esenţiale, foarte importante, asupra cărora fiecare are, bineînţeles, părerile, punctele sale de vedere. Ce pot face eu, însă ? Adesea sunt mulţi care mă pot asculta şi spune: “Oh, dar nu seamănă cu ceea ce gândesc eu, sau cum lumea întreagă o explică şi o crede”. Nu suntem aici pentru a face plăcere tuturor ideilor oamenilor. Suntem aici, pentru a vă explica cum înţelegeau şi cum înţeleg Iniţiaţii lucrurile. Evident, vor exista lucruri care nu vor plăcea, deoarece nu vor corespunde. Unii se vor simţi răniţi, vexaţi, contrariaţi, lezaţi, dar nici urmă de aşa ceva în mintea mea ! Eu vreau mereu să creez în voi lucruri pozitive, armonioase, chiar dacă, uneori, vă veţi simţi uşor contrariaţi, răniţi, dar, apoi eu repar, explicându-mi mai bine, dându-vă alte exemple, alte imagini, alte argumente; în final, omul înţelege că nu trebuia să se vexeze, să se simtă rănit.
De ce, din timp în timp, îi hărţuiesc astfel pe pictori, pe sculptori, pe dansatori, chiar şi pe arhitecţi, uneori, pe cineaşti, totul, totul?… Nu pe ei îi tulbur eu, ci mă leg de ideile lor, de concepţiile lor, care nu sunt foarte juste. Veţi spune: “Da, dar pe ce teren vă aşezaţi pentru a judeca ce este drept, poate şi dumneavoastră?…” Ei, tocmai aici doream să ajung. Din ce punct de vedere?
Există mulţi oameni care muncesc asupra artei. Există şi multe lucruri care s-au decalat, s-au schimbat, s-au îndepărtat. Oamenii aceia aveau anumite idei în cap, pentru a creea tabloruri şi statui, egiptenii, mai apoi grecii, care au copiat multe lucruri. Evident, ei nu au prezentat aceeaşi rigiditate, latura strict geometrică, câteva linii sobre ale egiptenilor, ei au înfrumuseţat, şi frumuseţea a coborât spre ei. Nu vom vorbi despre acestea, sunt multe lucruri de spus, există profesori cu studii de artă care mă depăşesc în cunoştinţe. Eu sunt aici pentru a căuta, găsi şi clasa tot ceea ce poate trezi în om frumuseţea, profunzimea, partea cea mai frumoasă a fiinţei sale. Dacă ajungem aici, pe calea culorilor, a formelor, a mişcării sau prin cuvinte, aceasta nu mai are importanţă. Dumnezeu ne-a dat o mulţime de mijloace de expresie. Ca şi naturii, de altfel. V-am vorbit în câteva conferinţe despre limbajul naturii, despre felul ei de exprimare. Iată, în latura cromatică prin culori, vedem deja ceea ce este în ramolire, ceea ce se coace sau înfloreşte, ceea ce este viguros, plin de viaţă, în culori exprimându-se toate, boli sau dezacorduri. Chiar şi doctorii, când privesc culorile feţei voastre încearcă să descopere ce otravă aţi luat deoarece fiecare otravă dă o culoare diferită şi arată boala respectivă. Deci, culorile sunt un limbaj al naturii. Aşa vedem în natură care sunt florile, care sunt animalele, care sunt otrăvurile şi lucrurile veninoase, periculoase şi care sunt cele minunate, inofensive, prin culori; chiar şi ierburile ne avertizează să nu atingem o plantă veninoasă, prin culori. Unele au, chiar, din nefericire, culori extraordinare. În natură, pe cer, înaintea furtunilor, a cutremurilor sau a oricărui eveniment, culorile vorbesc. Este, deci, un limbaj determinat. Există oameni care s-au aplecat aupra acestor lucruri, au studiat cum natura se exprimă prin culori. Şi, după aceste culori ei ghiceau, descifrau, se informau şi totul se întâmpla apoi, întocmai… Erau pronosticuri, avertismente, limbaje, coduri, despre care nu ne putem îndoi.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie – (Arborele Vieţii)
Conferinţa din 05.06.1963
(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)
D

… Totul este încris în această regiune (Binah): karma, ereditatea, tot ce-am făcut în celelalte încarnări, ce trebuie să avem, prin ce trebuie să trecem, ce trebuie să plătim, tot. Şi dacă ajungem să ne conformăm, să lichidăm (toate datoriile) să plătim, să scăpăm de tot, suntem liberi. Libertatea o căpătăm numai în Binah. Libertatea absolută.
Mă uitam pentru că mi-am zis: Nu e obositor pentru voi? Să continui? (Rumoare aprobatoare).
Şi ce trebuie să dezvoltăm acum? Acum trebuie să renunţăm la tot; adică, nimic, absolut nimic să nu ne mai mişte: nici suferinţele, nici durerile. Să devenim ca Saturn, care este impasibil, ca acele fiinţe care au renunţat la tot, să fim ca un pustnic, ca un ascet, ca un sfânt, ca un profet; să ajungi la cea mai mare castitate, la cea mai mare puritate, la cea mai mare abnegaţie, la cea mai mare renunţare, adică să fii gata să mori. De aceea Saturn reprezintă coasa, reprezintă scheletul, reprezintă bătrânul, reprezintă timpul şi veşnicia: ca să înţelegem că pentru a ne elibera trebuie să renunţăm la tot, să plătim. Şi în această regiune Iniţiaţii caută să plătească tuturor celor faţă de care au datorii.
Acolo ei nu spun niciodată: «E drept!». Ei acceptă tot, pentru a se elibera. Acela care spune încă: «O, e nedrept ce mi se întamplă, nu e frumos!» nu a ajuns încă şi nu va ajunge în această regiune. Iar aceste regiuni sunt în noi. Trăim în acelaşi timp în toate aceste regiuni, lucrăm asupra tuturor regiunilor în acelaşi timp. Şi dacă, la un moment dat, discipolul vrea să se concentreze asupra unei singure regiuni, lucrează asupra acelei regiuni. Dar în realitate lucrăm în toate aceste regiuni – desigur, mai bine sau mai puţin bine, inconştient. Dar toate aceste Regiuni sunt prezente (în noi) şi în acelaşi timp există în cosmos. Atunci când facem progrese în interior, celelalte porţi se deschid. Aici se deschid porţile. Porţile încep să se deschidă în Binah. Aici Dumnezeu este Jehovah Elohim. Jehovah Elohim este în această regiune, cea mai severă, cea mai implacabilă.
Când înţelegem cu claritate, când ajungem la concepţia, la ideea că lucrul acesta este necesar, că acesta este interesul meu (nostru) cel mai mare – v-am vorbit ieri despre interesul vostru – ei bine tocmai aici este interesul cel mai dezinteresat: deci trebuie să ai interesul cel mai dezinteresat pentru a putea trece prin Binah. De ce lui Binah i se spune Mama Cosmică? Pentru că ea este în acelaşi timp cea mai severă – care pedepseşte şi cea mai binevoitoare – pentru că ea deschide porţile. Şi aceste porţi sunt în număr de 50: cele 50 de porţi ale inteligenţei. 10 Sefiroţi, cu câte 5 diviziuni fiecare, fac 50. Deci Binah deschide porţile pentru a înţelege tot restul, tot ce n-am înţeles. Pentru că am trecut prin celelalte, dar n-am înţeles tot. Am dezvoltat virtuţile/capacităţile. Dar dacă avem o virtute/capacitate nu neapărat am înţeles tot. Faceţi o universitate unde învăţaţi fizica, chimia… Dar nu ştiţi absolut tot ce este în toate încăperile, în toate laboratoarele. Dezvoltaţi o virtute/capacitate, dar nu aţi studiat-o. Ca noi: trăim pe Pământ, dar încă nu cunoaştem Pământul. Dar când vom fi în Binah o să-l cunoaştem. Binah ne deschide cele 50 de porţi şi atunci cunoaştem absolut tot ce există în locurile prin care am trecut.
Şi din toate porţile este mai ales una care duce la Hokmah. Hokmah este următorul Sefirot/următoarea Sefiră, mai înaltă. Ce este Hokmah? Înţelepciunea. Este regiunea lui Hristos, a Verbului. Aici se află literele kabbalistice, numerele, cifrele, aici se află alfabetul sacru, aici putem face fraze, poeme, magie, teurgie. Aici a fost la început Cuvântul (Verbul). Este Hristos, este regiunea lui Hristos. Şi ce învăţăm aici? Aici devenim atot-puternici. Aici putem face orice vrem întrucât cunoaştem fiecare literă, fiecare număr, fiecare sunet, afinităţile lor, relaţiile lor, corespondenţele lor, puterile lor şi lucrăm ca adevăraţii kabbalişti care au ajuns până acolo. Şi atunci, cei care au ajuns acolo, pot face orice doresc, orice. Dar numai în această regiune. Pentru a fi eliberat, trebuie să mergi în Binah, iar pentru a fi atot-ştiutor şi atot-puternic, în Hokmah. Acolo înţelegem că fiecare literă, fiecare număr, fiecare sunet sunt forţe, forţe cosmice, cu care puteţi construi tot ce vreţi. Aşa a creat Dumnezeu lumea. În acest Sefirot învăţăm cum a creat Dumnezeu lumea, rostind cuvintele. Vedeţi? Aici înţelegem cum a creat Dumnezeu lumea. Şi apoi, dacă eşti predestinat, poţi merge şi mai sus. Foarte, foarte puţini au mers mai sus, atât de puţini că pot fi număraţi: 10 şi apoi 8. Numai 18 au mers mai sus. V-am spus că nici Moise n-a mers până acolo. Pentru că după ştiinţa ezoterică, această regiune şi mai înaltă este atât, atât de luminoasă şi puternică, încât te dezagregi, eşti pulverizat, nu poţi rezista. Pentru a putea rezista, cei 18 care au rezistat au primit un element, un atom din această regiune, care le-a permis să supravieţuiască, altfel eşti pulverizat. Această regiune nu este concretă, nu este palpabilă, e ceva ce nu putem cunoaşte. Iar acolo domneşte Dumnezeu. Este regiunea Domnului. Deşi el domneşte şi în celelalte, nu-i aşa, sub un alt aspect. Dar aceasta este regiunea lui. Şi să ajungem până acolo ca să-l sâcâim, ştiţi, nimeni n-a izbutit. Are atâtea (sisteme defensive)! Ca să fie lăsat în pace, nu-i aşa? Ca să nu vină nimeni să-L deranjeze cu prostii. Este bine instalat, nu vă faceţi griji!

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie – (Arborele Vieţii)
Conferinţa din 05.06.1963
(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)
C

… cu celelalte nouă, care sunt prezente, care sunt deasupra noastră şi în noi. Şi tocmai aici apare dificultatea. Prin viaţa lui ignorantă, criminală, lipsită de inteligenţă, el/omul însuşi şi-a creat un «paznic» numit «păzitotul pragului», care se află în al nouălea Sefirot şi care aşteaptă acolo şi împiedică aspirantul să călătorească în celelalte lumi. Acest paznic se află în Sefirotul Iesod şi-l aşteaptă pe discipol pentru a-l pune jos, a-l speria, a-l înspăimânta, luând formele cele mai hidoase, mai înspăimântătoare. Dacă discipolul nu are destulă lumină, dacă nu este dotat cu acea îndrăzneală de care s-a spus/care îi este recomandată şi nu are inima curată, dacă nu a lucrat, se prăbuşeşte, se afundă în tot felul de lucruri pe care nu vreau să le descriu.
Această regiune numită Iesod este regiunea Lunii. După kabbalişti, după astrologi, după Iniţiaţi ea este regiunea tuturor iluziilor. Pentru cel care nu are încă lumină şi puritate, este regiunea tuturor aberaţiilor, tuturor rătăcirilor, tuturor prăpăstiilor, tuturor minciunilor. Iar pentru cel care a primit o anumită lumină, anumite reguli, care s-a pregătit, este regiunea purităţii. Aici, această regiune, se va purifica. Şi tot aici, în această purificare, va fi atât de lucid, de limpede, încât aici începe clarviziunea. Este regiunea purităţii, a limpezimii; aici se întâlneşte cu Îngerii, care sunt purtătorii vieţii. Deci este prima regiune unde începe viaţa. Iată de ce Îngerii aduc viaţa şi puritatea; ei sunt puri şi vii. Şi atunci, în această claritate vedem foarte limpede, discernem lucrurile şi devenim clarvăzători. Iată de ce Luna e (un lucru) cu două tăişuri. Depinde de discipol ca Luna să fie ceva îngrozitor: locul tuturor schimbărilor, tuturor intemperiilor, tuturor ororilor, tututor vrăjitoriilor, dacă vreţi – pentru că toţi vrăjitorii, toţi magii negri iau ceva din această regiune. Pentru că ea este rezervorul a tot ce e pur şi a tot ce e impur. Căci de ce are Luna o faţă nevăzută? Pentru că în acea parte ascunsă se adună toate impurităţile; toate lucrurile îngrozitoare sunt de cealaltă parte a Lunii. Între Pământ şi Lună există o comunicare şi din când în când de acolo vin făpturi înspăimântătoare, care îi chinuie pe oameni, îi seduc, îi rătăcesc…

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie – (Arborele Vieţii)
Conferinţa din 05.06.1963
(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)
B

… (Şi) primind misiunea, s-a întors în Egipt, pentru a-i salva pe evrei, poporul Evreu – dar pregătindu-i pentru misiunea de a păstra această ştiinţă ezoterică, aceste reguli de comportament de viaţă. El a primit această misiune de la Creator, şi s-a dus. Cunoaşteţi apoi povestea, cum a procedat cu Faraonul şi aşa mai departe. Nu asupra acestui lucru vreau să mă opresc.
Moise, scriind cuvintele Pomul Vieţii, Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, avea ceva în minte, avea o întreagă ştiinţă/cunoaştere a acestor lucruri. El a condensat toată această ştiinţă, a rezumat-o într-un cuvânt – (de fapt) în două cuvinte. Şi iată ce ne interesează pe noi: să intrăm în mintea lui Moise şi să aflăm ce. Este oare cu putinţă? Bineînţeles că este cu putinţă. Da, este cu putinţă. Este cu putinţă, dragi fraţi şi surori să intri în mintea oricărei făpturi. Dacă ştim cum să procedăm, care sunt regulile, metodele, putem. Ştiind, pur şi simplu, ceea ce v-am revelat deja cu privire la memoria Pământului, la sufletul pământului şi la sufletul universal: anume, că sufletul Pământului este în comunicare cu sufletul universal şi că Pământul conţine (păstrează) toate evenimentele, toate clişeele, toate amintirile, toate amprentele, toate înregistrările, toate urmele a tot ce s-a petrecut pe el de milioane, chiar miliarde de ani. Există deci o latură eterică, numită Cronica Akasha, unde se înregistrează (tot): existenţa lui Moise, existenţa lui Hermes Trismegistus, existenţa lui Pitagora, existenţa lui Iisus, totul s-a păstrat. Şi atunci când crezi în aceste lucruri, bineînţeles, dacă faci eforturi să duci o viaţă corespunzătoare, poţi intra în aceste biblioteci ca să consulţi aceste clişee şi să afli cu exactitate ce era în mintea lui Apollonius din Tyane, de exemplu, şi ce era în mintea lui Zoroastru sau mai ales a lui Iisus. Da, totul s-a păstrat în sufletul Pământului: toate epocile, toate obiceiurile, toate chipurile, toate făpturile. Şi există oameni care se ocupă de asta, cărora le place să facă asta şi care exersează numai acest lucru şi care ajung să converseze cu (ele). Pentru că nimic, absolut nimic nu dispare, totul se păstrează. Şi dacă intrăm în capul lui Moise şi vrem să aflăm ce este acest Pom al Vieţii, iată ce vă va spune. Vă va spune: Pomul Vieţii este cosmosul însuşi, cu Dumnezeu care locuieşte înlăuntrul lui.

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie – (Arborele Vieţii)
Conferinţa din 05.06.1963
(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)
A

«Să determini numărul personal înseamnă să primeşti pe neaşteptate o moştenire de zece milioane de leva. Dacă sunteţi o fiinţă cu judecată, veţi rezolva cu acest număr multe dificultăţi. Numerele ascund o putere magică. A avea zece milioane de leva înseamnă a avea case, bunuri, prieteni. Ce poate fi o mai mare bogăţie? Toată lumea se înclină în faţa celor zece milioane. De ce?
Pentru că acest număr este viu. Şi dacă într-un număr se ascunde o asemenea forţă, cât de mare trebuie să fie ea când se manifestă într-o fiinţă omenească. Când un om pătrunde în puterea numerelor, profesorii luminii îi deschid porţile Universităţii lor. Şi dacă o singură poartă i se deschide omului, el va intra pe un car de foc, aşa cum Ilie a intrat în Cer. Dar acela care nu înţelege numerele vii, se va învârti îndelung în jurul porţilor acestei Universităţi, căci nimeni nu i le va deschide. Pentru a putea intra în Universitatea luminii, trebuie să ai iubire. Iubirea rezolvă toate problemele. Dacă mama nu-şi iubeşte copilul, ea nu-i va da nimic. Dacă copilul nu-şi iubeşte mama, el nu poate primi nimic de la ea. Mama trebuie să-şi iubească copilul, iar copilul trebuie să-şi iubească mama. Acelaşi raport trebuie să existe între om şi Dumnezeu: dacă Dumnezeu nu vă iubeşte şi dacă voi nu-L iubiţi, nu veţi profita de nimic. În afara iubirii, totul este iluzie».
Citind această pagină de astăzi a Maestrului (Peter Deunov), dragi fraţi şi surori, veţi găsi din nou în ea, ca şi ieri, lucruri ciudate. Şi dacă nu vi le explic, veţi rămâne din nou cu noţiuni, cu idei nu tocmai corecte. Ce vrea să spună Maestrul, aici? El spune că toată lumea se înclină în faţa a zece milioane de leva. Zece milioane de leva nu este o sumă extraordinară. Ce Înseamnă zece milioane în ziua de azi?! Nici cât să-ţi construieşti o baracă! Şi atunci, «cel care are zece milioane, are toată fericirea, are case, are prieteni…»

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

23 Aprilie 1962 (Sèvres)

Conferinţă improvizată

Întrebare: Maestre, ne puteţi spune ce reprezintă, în Sfânta Treime, Sfântul Duh?
Această întrebare este foarte interesantă, pentru că ea atinge un subiect important, care n-a fost niciodată explicat cum trebuie de către teologi. Mulţi Iniţiaţi din toate timpurile precum şi Părinţii Bisericii – ca Sfântul Clement din Alexandria sau Sfântul Athanasie – au vorbit de Sfântul Duh, dar explicaţiile lor nu sunt întotdeauna foarte limpezi. Ce spun ei despre Tatăl este întotdeauna corect, dar în ceea ce priveşte Fiul şi Sfântul Duh, lucrurile rămân cumva cu semnul întrebării. Ei identifică Sfântul Duh când cu iubirea, când cu lumina, iar Hristos este şi el când iubire, când lumină. Or, Iisus n-a spus niciodată: «Eu sunt iubire»; el a spus: «Eu sunt lumina lumii». Dar Sfântul Duh poate fi şi el considerat lumină, de vreme ce conferă darul de a vorbi în limbi, de a tălmaci taine, etc… Cu toate acestea, unii spun că Sfântul Duh e iubire, adică principiul feminin, pentru că în Arborele Sefirotic Sfânta Treime e reprezentată prin Kether, Hokmah şi Binah, Sfântul Duh fiind legat tocmai de Binah, Mama Divină. Alţii mai spun că omenirea a trăit mai întâi era Tatălui (aceasta fiind epoca lui Moise şi a preoţilor), ca apoi, odată cu creştinismul, a devenit era Fiului şi că acum se apropie era Sfântului Duh. Aşadar, precum vedeţi, e foarte greu să-ţi faci o idee despre Sfântul Duh.

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Penser juste (A gândi corect)

L’amour dans les trois mondes (Iubirea în cele trei lumi)

Conferinţa din 27.12.1961

B

… bieţii de ei, nu pot transforma materia, nu pot să o ilumineze, să o fertilizeze, să o sublimeze; atunci trebuie să suporte contrariul: – tristeţea, după fericire – nefericirea, după exaltare – căderea, depresia totală… Ei pot, dar după, trebuie să se aştepte la contrariul. Asta e marea iluzie a tuturor îndrăgostiţilor: atunci când sunt în bucurie, ei cred că vor fi veşnic în bucurie. Nimeni nu-i poate convinge că îşi pregătesc cărbuni încinşi, nu. Ei cred că dacă au fost fericiţi o dată, că dacă au gustat ceva, va fi mereu aşa. Ei nu, după un timp apare reversul medaliei şi, hop! Vine contrariul. De ce? Pentru că nu au fost de-ajuns de sus, acolo unde nu e revers, unde nu e schimbare, unde e veşnic primăvara, unde totul continuă mereu şi nu există revers. Dar ei au căutat prea jos, prea jos, prea jos… şi acolo e variabil, nimic nu e stabil. Iată câte mai au oamenii de învăţat. Ei trebuie să înveţe că bucuria lor nu e durabilă. Această bucurie este înlocuită, se transformă apoi în mâhnire tristeţe, plictis, isterie… tot ce vreţi! Dacă nu există elemente divine în aceste treburi, totul se preschimbă, euforia devine tortură, după. Dacă oamenii sunt atât de proşti încât să-şi închipuie lucrurile în capul lor, vor verifica, vor verifica. Şi după aceea vor veni să spună.
Numai că vor veni cu părul smuls – o să se vadă de departe – vor veni să-mi spună: «E adevărat, e adevărat, ce spuneţi!» Eu nu-mi fac griji.

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Penser juste – (A gândi corect)

L’amour dans les trois mondes – (Iubirea în cele trei lumi)

Conferinţa din 27.12.1961

A

… Ca să poţi aduce argumente în faţa oamenilor, care sunt foarte dificili în zilele noastre, trebuie ca aceste argumente să fie de o natură foarte apropiată de om, să poţi să le extragi din viaţă şi să le regăseşti în viaţă, chiar în viaţa fiecăruia. Pentru că aceasta îi obligă să reflecteze: tot ce pot verifica în propria lor existenţă sau în preajma lor e un mijloc minunat de a-i putea convinge pe oameni de valoarea Învăţământului nostru. În trecut, Iniţiaţii nu se ocupau prea mult să-i convingă pe oameni. Ei rămâneau acolo unde erau şi ceilalţi îi căutau.