Category Dezvoltare spirituala

Felul in care te raportezi la relatia ta te poate face fericit si implinit sau te poate rani frecvent la nivel emotional.

Studiile arata ca oamenii care cred ca o relatie inseamna “doua jumatati care alcatuiesc un intreg”, “am fost facuti unul pentru celalalt”, “el/ea este sufletul meu pereche” au tendinta sa fie mai putin fericiti in relatie decat cei care percep relatia ca pe o calatorie evolutiva in care partenerii depasesc ca si o echipa problemele care apar pe parcurs.

Din nou ni se arata ca idealul cu cele jumatati care se gasesc si formeaza un intreg, pe cat de este de romantic, pe atat de mult rau face unei relatii. Atunci cand crezi ca celalalt este jumatatea ta, ca el este sufletul tau pereche, orice conflict care apare are un impact dureros, genereaza tristete si dezamagire. Ai cumva asteptari nerealiste de la partener atunci cand crezi ca el trebuie sa te completeze pe tine sau ca relatia trebuie sa se supuna unui ideal romantic.

Privește în jurul tău…, iar de nu-ți place ce vezi, renunță să mai judeci cu mintea… Detașează-te de tot ceea ce știi și crezi, și doar observă, ascultă, și simte… Lasă energiile benefice ale simțurilor tale, să-ți cuprindă trupul și mintea, pentru a trece nestingherite prin inima și sufletul tău. Lasă-ți sufletul eliberat de lumina iubirii și inimii tale să te scape de îngrijorarea minții… și privește lumea cum își reflectă frumusețea în viața ta, prin oglinda sufletului tău. Lasă-te călăuzit de spiritul tău și renunță la fricile care-ți otrăvesc mintea și sufletul. Lasă-ți iubirea să topească gheața de pe inima ta istovită și plină de rănile provocate de așteptări, nemulțumiri și năzuințe neîmplinite. Iartă-ți trecutul, supărările și vinovățiile cărora mintea ta le-a îngăduit să-ți copleșească sufletul și să-ți condiționeze dreptul la fericire și viață. Trezește-ți conștiința la viață, și luminează-ți calea prin iubirea inimii tale…lasându-ți sclipirea să se reverse prin preaplinul sufletului tău, asupra a tot ce atingi prin bunătatea, pasiunea și dăruirea ta.

Autor: Sandor Kasza

Pentru trezirea individuală a conștiinței, criza economică cu care ființa umană se confruntă în existența sa, nu este suficientă. E nevoie ca individul să păstreze nealterate în adâncul sufletului sau, măcar scânteia credinței, iubirii și încrederii de sine, ce-i mențin vii, valorile morale, etice și de caracter. pentru ca la momentul potrivit, flacăra conștiinței sale să-i trezească sinele superior. Mai devreme sau mai târziu, ignoranța, lăcomiile, temerile, nemulțumirile, insuficiențele, îndoielile, intoleranța, judecățile, învinuirile, nepăsarea sau indolenta, vor decima sufletele celor ce nu se pot detașa de ego-ul lor vanitos. Suferințele le vor decima sufletul, constrângându-le ființa sa-și nege spiritul. Speranța, credința, iubirea, moralitatea, și valorile de caracter, vor rămâne pentru cei rătăciți de credință, doar simple cuvinte sterpe, a căror carențe de conținut le va împinge ființa în resemnare și regrete, măcinându-le trupul, mintea și sufletul.

Tu stii si singur raspunsurile pe care le tot astepti de la cei din jurul tau.

Majoritatea vietii noastre, mai ales atunci cand suntem copii, ni se spune ce sa facem, cum sa gandim, ce sa simtim, ce este frumos, cum trebuie sa fim ca sa fim de “succes”, s.a.m.d.

Acum, ca ai atins varsta adulta, nu mai trebuie sa asculti de nimeni si totusi continui sa o faci. Te simti bine traind in acest fel?

Gandeste cu mintea ta. Cauta-ti adevarul propriu. Iesi din rand si sparge tiparele in care te fortezi sa stai, desi nu te reprezinta.

Cand te opresti din a mai face ceea ce vor ceilalti de tine si incepi sa-ti urmezi intuitia, vei gasi exact raspunsurile pe care le cauti.

Autor: Ursula Sandner

Indiferent dacă vorbim despre un accident de mașină, o boală, o consecință nefastă sau o nenorocire apărută din senin în rutina de zi cu zi, prima întrebare care apare aproape în mintea fiecăruia dintre noi, este: “Ce-am făcut să merit asta?”

Deseori, acest tip de reacție umană comună semenilor noștri, manifestată prin eschivarea responsabilității sau prin respingerea asumări propriilor consecințe (rezultate ca un efect firesc al alegeri și acțiunilor noastre manifestate ca un lung șir de cauzalități individuale sau comune unui grup), presupune a nega și a respinge credința universală în reciprocitatea propriilor noastre acțiuni, manifestate prin consecințe.

Eroarea de a ignora principiul cuantic al cauzalității energiilor din Univers (manifestat prin cauză și efect) și pe cel al echilibrului energetic, manifestat prin complementaritatea polarități energiilor (masculin VS feminin; intrare VS ieșire; bine VS rău; lumină VS întuneric; benefic VS dăunător; deficit VS abundență; optimism VS pesimism; credință VS îndoială; ură VS iubire, teamă VS curaj; egoism VS altruism; eșec VS succes; etc), nu presupune și a fi feriți, de consecințele încălcării armoniei și echilibrului energetic din Univers.

Știrile fac rău creierului. Ele perturbă creativitatea și abilitatea de a gândi profund și conduc la agresivitate. – Rolf Dobelli – The Art of Thinking Clearly (Arta de a gândi limpede)

În ultimele decenii, cei mai „fericiți” dintre noi am fost martorii unui exces de hrană, aflat la tot pasul, plăcută la vedere și gust și accesibilă tuturor. Am început s-o cumpărăm și s-o mâncăm: acasă, la școală, în localuri, în metrou, pe stradă. Ce vedem după 20 de ani? O populație obeză, bolnavă, nefericită, înfricoșată, agresivă. Unii dintre noi am sesizat problema și am început să ne schimbăm obiceiurile alimentare, îmbunătățindu-ne astfel calitatea vieții. Prea puțini, însă. Majoritatea continuăm să consumăm din abundență ceea ce ni se oferă cu atâta generozitate.

Extrapolând fenomenul, știrile sunt pentru creier ceea ce junk-food este pentru corp: ușor accesibile, gata prelucrate, repede digerabile. Mass media ne hrănește constant cu gustări picante, care nu necesită un proces lung de digestie, adică cu știri fără importanță, care n-au nicio legătură cu viețile noastre și nu necesită un proces de gândire. De aceea, ca și în cazul ingestiei de hrană fast-food, nu ne săturăm niciodată. Spre deosebire de cititul unei cărți sau al unui articol lung dintr-o revistă (care solicită mintea) înghițim știri în porții mici, care pentru minte sunt ca cipsurile pe care le băgăm în gură fără să ne gândim, până se termină punga. În ceea ce privește informația, astăzi ne găsim în același punct în care am ajuns și prin mâncatul inconștient: începem să ne dăm seama cât de toxice sunt știrile pentru sănătatea noastră.

“Ești astăzi unde te-au adus gândurile tale; vei fi mâine unde te vor duce gândurile tale.” – James Allen, filozof britanic (1864-1912)

Fiecare gând este o verigă într-un lanţ nesfârşit de cauze şi efecte, fiecare efect devenind la rândul său o cauză şi fiecare cauză fiind efectul unei cauze anterioare; iar fiecare verigă a acestui lanţ neîntrerupt este structurată în trei componente – dorinţă, gând şi acţiune. Dorinţa stimulează gândul. Gândul se manifestă printr-o acțiune. Acțiunea constituie chiar urzeala destinului. Spre exemplu, cel ce priveşte cu invidie egoistă posesiunea altora, chiar dacă nu se transformă într-un hoţ activ în prezent, are toate şansele să devină unul într-o viaţă viitoare, așa cum ura şi răzbunarea mentalizate prea mult sunt semințele din care se va naşte un viitor ucigaş. Dimpotrivă, iubirea altruistă va transforma fiinţa mai întâi într-un filantrop, apoi într-un sfânt. Nu trebuie să cădeţi în greşeala fatalismului, căci aceasta nu produce decât lene şi inerţie. Trebuie doar să recunoașteți şi să înţelegeţi marile puteri ale gândului și, prin trudă, să ajungeţi la o gândire corectă, ce vă va făuri apoi un mare destin. Cel ce cultivă o acțiune, culege un obicei; cel ce cultivă un obicei, culege un caracter; iar cel ce cultivă un caracter, culege un destin. Omul este stăpânul propriului destin. El își poate controla destinul prin puterea gândului. Destinul actual poate fi și el schimbat. Nu depinde decât de om, căci toate facultățile, energiile şi puterile zac latente în el; ele trebuie doar manifestate, şi omul va deveni liber şi mare.

Dacă iubeşti profund, frică nu există. Frica e ceva negativ, o absenţa. Lucrul ăsta trebuie înţeles foarte bine, altfel nu ai să poţi înţelege niciodată natura fricii. Ea este ca întunericul. Întunericul nu există, el doar pare să existe. De fapt, întunericul este doar absenţa luminii. Lumina există; înlătură lumina şi apare întunericul. Întunericul nu există, nu poţi să înlături întunericul. Orice ai face, nu poţi să înlături întunericul. Nu îl poţi aduce, nu îl poţi arunca. Dacă vrei să faci ceva cu întunericul, trebuie să faci ceva cu lumina, căci poţi manevra numai ceva care există. Stinge lumina şi apare întunericul; aprinde lumina şi întunericul dispare – dar lucrul pe care îl manevrezi e lumina. Cu întunericul nu poţi face nimic.

Frica e întuneric. Ea e absenţa iubirii. Nu poţi face nimic în privinţa ei, şi cu cât faci mai mult, cu atât mai mult îţi e frică, pentru că îţi dai seama că e cu neputinţă să o stârpeşti. Problema devine tot mai complicată. Dacă te lupţi cu întunericul pierzi. Poţi să iei o sabie şi să încerci să omori întunericul, dar vei sfârşi doar prin a fi epuizat. Şi în cele din urmă mintea va gândi:” Întunericul este foarte puternic, de asta nu am putut să îl înfrâng”.

Pierdem mult din viaţa din cauză că ne lipseşte curajul. De fapt, ca să realizezi ceva nu e nevoie de efort ci doar de curaj, şi lucrurile încep să vină ele spre tine în loc să te duci tu spre ele… cel puţin aşa e în lumea interioară.

Iar pentru mine, a fi fericit este cel mai mare curaj. A fi nefericit este o mare laşitate. Ca să fii nefericit nu e nevoie de nimic. Orice las poate să fie nefericit, orice prost poate să fie nefericit. Oricine e în stare să fie nefericit, dar pentru a fi fericit e nevoie de mult curaj – e o sarcină anevoioasă.

În mod normal nu gândim aşa. Ni se pare firesc că toată lumea să vrea să fie fericită. Este o părere total greşită. Foarte rar un om vrea să fie fericit în ciuda a ceea ce spune. Foarte rar un om e gata să fie fericit – oamenii au investit foarte mult în nefericirea lor. Adoră să fie nefericiţi… de fapt, sunt fericiţi că sunt nefericiţi.

Noul nu apare din tine, el vine de dincolo. Nu face parte din tine. E în joc tot trecutul tău. Noul crează discontinuitate, de aici teamă. Ai trăit într-un fel, ai gândit într-un fel, ţi-ai făcut o viaţă confortabilă pe baza credinţelor tale. Apoi ceva nou îţi bate la uşă şi întregul şablon al trecutului urmează să fie tulburat. Dacă laşi noul să intre n-ai să mai fii niciodată acelaşi, noul te va transforma. Este riscant. Niciodată nu poţi să ştii unde te va duce noul. Vechiul este cunoscut, familiar; ai trăit cu el mult timp, eşti la curent cu el. Noul este necunoscut. Poate să îţi fie prieten, poate să îţi fie duşman, cine ştie? Singurul mod de a şti este să-l laşi să intre; de aici neliniştea, de aici teamă.Şi nici nu poţi să-l respingi întruna, pentru că vechiul nu ţi-a dat încă ceea ce cauţi. Vechiul ţi-a promis că îţi dă, dar nu s-a ţinut de promisiune. Vechiul e cunoscut dar nefericit. Noul s-ar putea să fie stânjenitor, incomod, dar există posibilitatea ca el să îţi aducă fericirea. Aşa că nu-l poţi respinge, dar nici nu-l poţi accepta; de aici ezitarea, tremurul, marea nelinişte ce apar în fiinţa ta. E firesc să fie aşa, aşa va fi mereu. Încearcă să înţelegi apariţia noului. Toţi oamenii din lume vor noutate pentru că nimeni nu este mulţumit de ceea ce e vechi.