Category Dezvoltare spirituala

Viața – ce trebuie să o respectăm și să o ocrotim la toate creaturile

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 12 noiembrie

“Vreți să deveniți mai însuflețiți? Vreți ca viața să vă devină mai intensă în vibrațiile, în emanațiile sale? Printre miile de sfaturi ce vi le pot da, rețineți cel puțin unul. Conștientizați întreaga viață ce există în jurul vostru, și respectați-o ca o manifestare a Divinității.

Dacă oamenii ar începe prin a respecta această viață la aproapele lor, ar fi deja un mare progres. Or, cea mai mare parte din timp, s-ar spune că ei circulă printre niște umbre sau niște automate. Ei se îmbrâncesc, caută să se folosească unii de alții ca și cum ar fi niște obiecte sau instrumente. Iar dacă îi deranjează cineva, ei caută modalitatea de a-l îndepărta sau elimina. Ce viață speră ei să ducă cu un astfel de comportament? În fața fiecărei persoane întâlnite, ei trebuie să-și spună: „Iată o creatură care este, ca și mine, receptaculul vieții divine. Așadar, eu voi respecta această creatură, o voi ocroti.” În acest fel, vor deveni și ei mai însuflețiți.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
A trăi nu este ajuns – trebuie să ne întrebăm ce fel de viață trăim
Întrecerile sportive – analogie cu greutățile din viața zilnică
Frumusețea – nu se află în formă, ci în viața spiritului
Viața psihică – ne modelează corpul fizic
Moartea – accesul la o nouă viață

Read More

Alfabetul cosmic – corespondențele sale în noi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 10 noiembrie

“În tradiția cabalistică, literele și sunetele reprezintă elementele de care s-a folosit Dumnezeu pentru a crea lumea. Există astfel un fel de alfabet cosmic ale cărui litere sunt simbolizate de cele douăzeci și patru de litere ale alfabetului ebraic. Aceste litere sunt legate una de cealaltă în univers. Cel care știe să le asocieze, să le modifice pentru a forma niște cuvinte, niște fraze, niște poeme, este un adevărat scrib.

În sensul inițiatic al termenului, scribul este cel care știe să transpună elementele limbii, literele alfabetului, în toate domeniile vieții, și în special în el însuși; el se străduiește să asambleze și să ordoneze aceste elemente, astfel ca să rezulte un „cuvânt” frumos și armonios. Este cel mai dificil. Când dezordinea apare în om, înseamnă că aceste „cuvinte” sunt plasate prost; el le-a amestecat fără știință, fără înțelepciune. Așadar, el trebuie să înceapă prin a învăța ordinea bună a cuvintelor.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
O conversatie cu Bob Dean! Secrete cosmice dezvaluite!
Colectivitatea cosmică – ne îmbogățim dacă lucrăm pentru ea
Întâlnirea unui bărbat cu o femeie – trebuie să se întâmple mai întâi în lumea divină
Sinceritatea – nu justifică orice vorbă
Colectivitatea – noi evoluăm pe măsură ce conștientizăm că facem parte din ea

Read More

[audiobook RO] Curs de Miracole – Capitolul 08 – Calatoria inapoi

Category: AudiobookCurs de miracole Comments: 4 comments

Curs de Miracole - audiobook in limba romana

Astăzi vă oferim spre audiție cel de-al optulea capitol din Curs de Miracole, intitulat “Călătoria înapoi”.

Cursul acesta poate fi rezumat foarte simplu în felul următor:
Realul nu poate fi ameninţat. Irealul nu există. În asta stă pacea lui Dumnezeu.

Pentru cei ce preferă lectura, AICI găsiți Cursul în format PDF.

Capitolul 8 CĂLĂTORIA ÎNAPOI
I. Direcţia programei
II. Diferenţa dintre întemniţare şi libertate
III. Sfânta întâlnire
IV. Darul libertăţii
V. Voia neîmpărţită a Fiimii
VI. Comoara lui Dumnezeu
VII. Trupul ca mijloc de comunicare
VIII. Trupul ca mijloc sau ca scop
IX. Vindecarea ca percepţie corectată

Link alternativ:

Descarcă fișier audio în format mp3: [audiobook RO] Curs de Miracole – Capitolul 08 – Calatoria inapoi

Read More

Întâlnirea unui bărbat cu o femeie – trebuie să se întâmple mai întâi în lumea divină

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 10 noiembrie

“Multe povești de iubire se încheie cu un eșec! Și totuși, de fiecară dată când un bărbat și o femeie reîncep să iubească, ei trăiesc cu speranța că, în sfârșit, și-au găsit acum sufletul pereche… Oare de ce nu se întâmplă așa? Fiindcă ei nu cunosc toate elementele ce intră în joc în clipa întâlnirii. Ei descoperă că au anumite afinități și își închipuie că este de ajuns. Ei nesocotesc că, această atracție ce îi îndeamnă unii către alții nu este o necesitate superficială, ușor de satisfăcut, ci manifestarea unui fenomen cosmic ce se referă mai întâi la sufletul și spiritul lor.

De aceea, înainte de a se realiza în planul fizic, întâlnirea, uniunea dintre un bărbat și o femeie trebuie să se realizeze mai întâi în înalt, în lumea divină, în lumea luminii. Această uniune din înalt este condiția de îndeplinit pentru ca uniunea lor din lumea de jos să devină solidă, durabilă, și să producă niște creații de cea mai mare frumusețe.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Femeia – este educatoarea bărbatului
Daca vrei sa transformi lumea, iubeste un barbat!
Barbatul si femeia
Statornicia – baza angajamentului spiritual
Morții – cum să acționăm ca să le păstrăm prezența

Read More

Lipsa de timp – nu poate constitui niciodată o scuză pentru a neglija exercițiile spirituale

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 9 noiembrie

“Unele exerciții foarte simple de concentrare, de stăpânire de sine, pot, dacă le consacrați cel puțin câteva minute zilnic, să vă aducă mari binefaceri. Mulți pretind însă că nu au timp! Foarte bine, fiindcă ei nu au timp să se afle în liniște, în armonie, în lumină, ei vor avea mereu timp să se confrunte cu necazurile, dezordinile și întunericul.

Un lucru ne atinge cu siguranță în viață, cel de a fi nefericiți, triști, dezamăgiți, descurajați; mai puțin sigur, este însă să fim fericiți, puternici, calmi. De ce? Din cauza acestei formule rostită de toți: „Eu nu am timp.” Iată o metodă comodă de a-și justifica lenea, inerția. Nu există timp pentru a studia, a te ruga, a face niște exerciții. Oare ce le împiedică atât de mult pe aceste persoane să nu-și consacre timp echilibrului psihic, împlinirii spirituale? Deseori, numai niște nimicuri. Poate că, afirmând că nu au timp, vor găsi o justificare în fața orbilor și neștiutorilor, dar niciodată în fața Cerului.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Ce se intampla in timp ce dormim? O perspectiva spirituala
Timpul pierdut – poate fi într-un fel recuperat
Experiențele spirituale – să așteptați mult timp înainte de a vorbi despre ele
Omraam Mickhael Aivanhov – Munca discipolului în timpul somnului
Fa-ti timp sa iubesti!

Read More

Statornicia – baza angajamentului spiritual

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 6 noiembrie

“Din ziua în care v-ați decis să pășiți pe calea luminii, să nu părăsiți niciodată această orientare. Tot restul îl puteți schimba, dar să nu vă părăsiți niciodată orientarea divină. Și mai ales, să înțelegeți bine că statornicia nu înseamnă imobilitate.

A fi statornic înseamnă a fi credincios promisiunilor făcute, înseamnă a urma, orice s-ar întâmpla, calea spre înalt, ceea ce este mai greu decât să fii drăguț, amabil, serviabil, generos, curajos. Când sunteți bine dispuși, vă promiteți că veți merge mereu în aceeași direcție, și vă vedeți depășind toate obstacolele. După câteva zile însă, ca urmare a unui eșec, a unei decepții, vă găsiți într-o altă stare de spirit, și nici nu vă mai amintiți că ați luat o asemenea decizie. Unde vă închipuiți că vă veți putea astfel îndrepta? Dimpotrivă, mai mult ca niciodată, este momentul să nu vă poticniți.

De aceea, înainte de a se realiza în planul fizic, întâlnirea, uniunea dintre un bărbat și o femeie trebuie să se înfăptuiască în înalt, în lumea divină. Această uniune din înalt este condiția de îndeplinit pentru ca uniunea lor din lumea de jos să devină solidă, durabilă, și să dea naștere unor creații de cea mai mare frumusețe. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Despre Dragoste
Binah, Hohmah, Kether – regiuni pe care șarpele nu le poate atinge
Omraam Mickhael Aivanhov – Cum acţionează Sefiroţii şi planetele
Eul Superior – ne apropiem de el formând zilnic o imagine luminoasă despre noi înșine
DESPRE ZBOR

Read More

Încercările – să nu așteptăm să se producă pentru a căuta mijloacele de a le înfrunta

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 6 noiembrie

“Nimic din ceea ce posedăm, nici una dintre ființele la care ținem, nu ne aparțin cu adevărat și definitiv. În orice clipă riscăm să le pierdem, iar atunci când le pierdem, noi suntem obligați să facem apel la toate forțele din noi ce ne vor ajuta să suportăm această pierdere. Aceste forțe se află în credință, iubire, dezinteres, umilință, sacrificiu, și trebuie să le trezim în noi în mod conștient pentru ziua în care vom avea cu adevărat nevoie de ele.

Când totul le merge bine, este greu să îi convingi pe oameni că ar trebui să se concentreze asupra esențialului, pentru a fi pregătiți în ziua în care încercările vor apare. Fiindcă ele vor veni, este sigur, nimeni de pe pământ nu este scutit. Așadar, de ce să așteptăm să ajungem în mizerie, să fim bolnavi sau necăjiți, pentru a face apel la forțele spiritului? Dacă sunteți deja bine înarmați, nu numai că le veți depăși, dar veți ieși întăriți din ele.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
A mulțumi Cerului – cel mai eficace mijloc pentru a depăși încercările
Cele patru elemente – și încercările ce le corespund
Divinitate – o vom descoperi la alții numai dacă știm să o facem să trăiască în noi
A pasi dincolo de frica
A le da forta celorlalti

Read More

[audiobook RO] Curs de Miracole – Capitolul 07 – Darurile Imparatiei

Category: AudiobookCurs de miracole Comments: No comments

Curs de Miracole - audiobook in limba romana

Astăzi vă oferim spre audiție cel de-al șaptelea capitol din Curs de Miracole, intitulat “Darurile Împărăției”.

Cursul acesta poate fi rezumat foarte simplu în felul următor:
Realul nu poate fi ameninţat. Irealul nu există. În asta stă pacea lui Dumnezeu.

Pentru cei ce preferă lectura, AICI găsiți Cursul în format PDF.

Capitolul 7 DARURILE ÎMPĂRĂŢIEI
I. Ultimul pas
II. Legea Împărăţiei
III. Realitatea Împărăţiei
IV. Vindecarea ca recunoaştere a adevărului
V. Vindecarea şi caracterul neschimbător al minţii
VI. De la vigilenţă la pace
VII. Totalitatea Împărăţiei
VIII. Credinţa de necrezut
IX. Extinderea Împărăţiei
X. Confuzia dintre durere şi bucurie
XI. Starea de graţi

Link alternativ:

Descarca fisier audio in format mp3: [audiobook RO] Curs de Miracole – Capitolul 07 – Darurile Imparatiei

Read More

A trăi nu este ajuns – trebuie să ne întrebăm ce fel de viață trăim

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 5 noiembrie

“Oamenii caută puterile, bogăția, cunoștințele, iubirea… În realitate, ei ar trebui însă să caute viața. „De ce, veți întreba, să caute viața? Noi o avem deja, noi suntem vii. Trebuie să căutăm ceea ce nu avem.” Este adevărat, voi sunteți vii, dar viața nu este identică la toate ființele, viața are niște grade. Nu este suficient să trăiești, trebuie să te întrebi ce fel de viață trăiești.

Desigur, prin conformația sa fizică, ființa umană duce viața unui om, dar în interior, viața sa poate lua niște forme și culori de o diversitate infinită: cea a unei pietre, a unei plante, a unui animal… sau chiar a unui înger, a unui arhanghel, a unei divinități… Când Iisus spunea: „Eu am venit ca viață să aibă și din belșug să aibă”, această viață pe care el dorea să o aducă tuturor oamenilor este viața divină, acest curent ce țâșnește pur și limpede din Izvorul Originar.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Divinitate – o vom descoperi la alții numai dacă știm să o facem să trăiască în noi
Lume fizică și lume spirituală – noi posedăm niște organe ce ne permit să trăim în una și în alta
Omraam Mikhael Aivanhov – 1970.08.09 – Pentru a elibera plexul solar, trebuie sa traim o viata armonioasa
Ziua de azi – să o trăim ca și cum ar fi ultima
[VIDEO] Cea mai mare inchisoare in care pot trai oamenii, este frica de ce ar putea gandi ceilalti despre ei

Read More

[audiobook RO] Curs de Miracole – Capitolul 06 – Lectiile Iubirii

Category: AudiobookCurs de miracole Comments: No comments

Curs de Miracole - audiobook in limba romana

Astăzi vă oferim spre audiție cel de-al șaselea capitol din Curs de Miracole, intitulat “Lecțiile Iubirii”.

Cursul acesta poate fi rezumat foarte simplu în felul următor:
Realul nu poate fi ameninţat. Irealul nu există. În asta stă pacea lui Dumnezeu.

Pentru cei ce preferă lectura, AICI găsiți Cursul în format PDF.

Capitolul 6 LECŢIILE IUBIRII
Introducere
I. Mesajul răstignirii
II. Alternativa la proiecţie
III. Renunţarea la atac
IV. Singurul Răspuns
V. Lecţiile Spiritului Sfânt
A. Să ai, dă totul tuturor
B. Să ai pace, predă pace ca să o înveţi
C. Veghează numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa

Link alternativ:

Descarca fisier audio in format mp3: Curs de Miracole – Capitolul 06 – Lectiile Iubirii

Read More