Category Dezvoltare spirituala

Fericirea – cea adevărată nu are cauză

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 8 martie

“Cineva spune: „Eu sunt fericit deoarece…” Ei bine, simplul fapt că leagă fericirea sa de o cauză dovedește că el nu posedă adevărata fericire! Fiindcă adevărata fericire nu are vreo cauză. Da, sunteți fericiți și nu știți nici măcar de ce. Considerați că este minunat să trăiți, să respirați, să mâncați, să vorbiți…Nimic nu vi s-a întâmplat, nici un succes, nici un cadou, nici vreo moștenire, nici o nouă iubire…Ceea ce vă face fericiți este (pentru că există totuși o motivație) acea senzație că a venit ceva din înalt ce se adaugă la tot ceea ce faceți, un element spiritual ce nu depinde de voi… Ca o apă ce coboară din cer și vă străbate.

Pentru cei mai mulți oameni fericirea este legată de niște posesii: niște case, bani, decorații, glorie…sau un soț, o soție, niște copii. Nu, adevărata fericire nu depinde de nici un obiect, de nici o posesie, de nici o ființă; ea vine din înalt și sunteți uimiți să descoperiți fără încetare în voi înșivă această stare de conștiință superioară. Vă bucurați și nu știți de ce. Iată adevărata fericire.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
NEFERICIRE
Fericirea – rezultat al unei întregi „bucătării” interioare
Fericirea – cum să o găsim în iubire
DESPRE NEFERICIRE
DESPRE FERICIRE

Read More

Misiunea fiecărei ființe umane – să atingă într-o zi perfecțiunea Tatălui ei Ceresc

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 7 martie

“Suntem uimiți văzând numărul oamenilor care se cred investiți cu o misiune măreață. După ei, Dumnezeu i-a ales pentru a-și salva țara, sau chiar întreg pământul, să îi combată pe eretici etc. Ah, da, din nefericire, mulți sunt pregătiți pentru misiunile imaginare, în timp ce pentru adevărata lor misiune sunt mult mai puțini candidați.

Vă veți întreba: „Care este această adevărată misiune?” Cea pe care Iisus a dat-o tuturor oamenilor când a spus: „Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este.” Da, nu numai creștinii, ci toți bărbații și femeile de pe pământ au de îndeplinit această misiune. A lucra asupra lor înșiși având în fața ochilor acest scop îndepărtat, perfecțiunea Tatălui lor Ceresc, este deopotrivă o misiune măreață, dar ea cere în același timp o imensă modestie. Desigur, cum într-o singură existență nu vor reuși, ei vor trebuie să se reîncarneze pentru a continua această lucrare. Astfel, Împărăția lui Dumnezeu va putea veni într-o zi pe pământ: prin lucrarea răbdătoare, susținută, pe care toți oamenii vor decide să o facă asupra lor înșiși, și nu prin inițiativele unora care își închipuie că li s-a încredințat o misune specială de către Cer.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Misiunea ființei umane – să lucreze pe pământ cu mijloacele Cerului
Care e misiunea mea?
Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.02.06 – Misiunea artei. Simbolismul piramidei. (B)
Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.02.06 – Misiunea artei. Simbolismul piramidei. (A)
Materia – asupra căreia lucrează gândirea noastră pentru a-i da niște forme

Read More

Vocea Cerului – este mereu blândă și scurtă

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 4 martie

“În faţa unei deziluzii, a unui eşec, a unui accident, vi se întâmplă să gândiţi: „Da, desigur, ceva m-a avertizat. Era ca o voce în mine, dar atât de slabă, atât de slabă!…” Nu aţi ascultat însă această voce ce vroia să vă avertizeze, aţi preferat să ascultaţi nişte voci ce vorbeau frecvent şi foarte tare pentru a vă induce în eroare.

Ah, bine, să ştiţi că Cerul vorbeşte cu blândeţe şi fără să insiste: el spune lucrurile o dată, de două ori, de trei ori, apoi tace, şi cu atât mai rău pentru voi dacă v-aţi astupat urechile în faţa sa. Da, vocea Cerului este mereu foarte suavă, melodioasă şi scurtă. Nici intuiţia nu insistă mai mult. Iar dacă nu sunteţi atenţi, dacă nu distingeţi această voce, fiindcă tărăboiul dorinţelor şi al lăcomiei voastre vă reţine atenţia, să nu vă plângeţi că vă rătăciţi.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
VOCEA INIMII
UNITATE SPIRITUALA
10 adevaruri care-ti vor schimba viata
Arborele – analogiile ce le prezintă cu ființa umană
Provocarea schimbarii (The Callenge of Change) – film biografic – Jiddu Krishnamurti

Read More

Piscurile munților – pun în legătură pământul cu cerul

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 3 martie

“Piscurile munților joacă rolul de antene deoarece ele captează curenții veniți din spațiu: ele pun pământul în legătură cu cerul. Când zăpada și gheața încep să se topească, apele care curg la suprafață cât și cele ce se infiltrează sub pământ și străbat diferitele straturi ale solului sunt impregnate de fluidele cerului, niște curenți de energii pure. Atrase de acești curenți de energii, spiritele naturii vizitează deseori piscurile munților; ele se scaldă în aceste emanații pentru a se întări, a se înviora, apoi pleacă pentu a-și continua lucrarea prin lume.

Piscurile munților sunt ca niște guri ce absorb și transformă forțele cosmice; iar cursurile de apă sunt căile de comunicare ce le leagă de câmpii și văi. De aceea, atunci când contemplați un munte, faceți-o conștienți că el este un transformator de energie cosmică. Gândiți-vă că toate apele care coboară pe pantele sale sunt impregnate de această viață din care ele vor uda apoi diferitele regnuri ale naturii.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Muntele – să regăsim în noi comorile ce le conține
Muntele – o legătură între pământ și cer
Vârfurile munților – locuințe temporare ale divinităților
Întrecerile sportive – analogie cu greutățile din viața zilnică
Speranța – se bazează pe credința în puterile vieții și ale binelui

Read More

Viziunea interioară – necesară pentru o bună viziune exterioară

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 2 martie

“Nu putem găsi nimic în exterior din ceea ce nu am găsit în prealabil în interior, aceasta este o lege. Da, iar dacă nu l-am descoperit mai întâi în interior, vom trece pe lângă ceva întâlnit în exterior fără să îl observăm. Cu cât descoperiţi frumuseţea interioară, cu atât mai mult o veţi descoperi în jurul vostru. Desigur, vă gândiţi că dacă nu o văd, înseamnă că ea nu există. Vă înşelaţi, ea există cu adevărat, iar dacă nu o vedeţi, înseamnă că anumite organe ale percepţiei din voi nu sunt încă suficient dezvoltate.

Începeţi prin a căuta să intuiţi frumuseţea interioară şi o veţi vedea şi în exterior, deoarece lumea exterioară, obiectivă, nu este nimic altceva decât o reflectare a lumii voastre interioare, a lumii voastre subiective. Fie că este vorba despre frumuseţe, iubire, înţelepciune, este aproape inutil să le căutaţi în exterior, dacă nu aţi început să le descoperiţi în voi înşivă.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
ADEVĂR
Artistul – trebuie să-și caute inspirația în lumea spirituală
Adevărata inteligență – este un izvor de uimire, ne face să vedem totul ca întâia oară
O intrebare fundamentala in dezvoltare personala si spirituala
[E-Book] Edgar Cayce – Suflet si spirit

Read More

Spiritualistul – definiția lucrării sale

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 1 martie

“Calea celui care se angajează în viaţa spirituală este lungă şi grea. Lucrarea sa se poate rezuma însă în câteva cuvinte: în loc să lase natura sa inferioară, instinctivă, animalică, să îl conducă pentru a-l aservi şi a-l alunga fără încetare din Paradis, el se străduiește să ofere mereu ultimul cuvânt spiritului, să se supună legilor spiritului, astfel ca puterile veşniciei să vină să domnească în fiinţa sa.

Spiritualistul lucrează astfel să introducă în existenţa sa zilnică nişte elemente subtile, nişte chintesenţe ce le posedă în partea cea mai elevată a fiinţei sale. Prin gândurile, sentimentele sale, prin credinţa sa, prin strădaniile sale, el întreţine scânteia divină ascunsă în sinea sa; el adaugă la desfăşurarea obişnuită a evenimentelor ceva care ţâşneşte, care străluceşte, şi în care se exprimă prezenţa lumii divine.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
MARILE FIINTE SPIRITUALE NU APARTIN TRECUTULUI
UNITATE SPIRITUALA
Bogății materiale și spirituale – pentru a le păstra, trebuie să îi facem și pe alții să beneficieze de ele
Schimburile – condiţii ale vieţii fizice şi ale vieţii spirituale
Spiritualistul – superioritatea sa față de materialist: el își poartă peste tot bogățiile

Read More

Eliberarea – semnele sale prevestitoare

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 29 februarie

“Se poate întâmpla să ne simţim proiectaţi în Cer în momentul în care ne aşteptăm cel mai puţin. Evident, ne vom dori să rămânem acolo sus pentru totdeauna, dar nu este posibil, atâtea lucruri ne reţin încă legaţi de lumea de jos! Dacă Cerul ne acordă această favoare, este pentru că noi avem presentimentul, intuiţia acestui spaţiu de lumină unde suntem destinaţi să trăim într-o bună zi. Aceste bucurii bruşte resimţite uneori anunţă o eliberare care va veni.

Când copacii încep să îşi piardă toamna frunzele, ştiţi că se apropie iarna; în timpul iernii, când ghioceii încep să înflorească, ştiţi că ei anunţă venirea primăverii. Iar în sufletul vostru, ca şi în natură, apar nişte semne prevestitoare pe care trebuie să învăţaţi să le recunoaşteţi şi să le descifraţi.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
ELIBERAREA INIMII
Moralitatea- intre pacat si eliberare
[E-Book] Brandon Bays – Libertatea este eliberarea potentialului tau nelimitat
Bucuria de a face bine – constituie deja în ea însăși o recompensă
Libertatea – omului depinde de gradul său de evoluție

Read More

Astăzi – o za din lanțul zilelor

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 26 februarie

“Străduiţi-vă să trăiţi bine astăzi, deoarece mâine nu există încă, şi fiind îngrijoraţi din cauza sa este ca şi cum v-aţi arunca într-un gol unde riscaţi să vă pierdeţi. Asupra zilei de astăzi trebuie să lucraţi, căci astăzi nu moare, ea se prelungeşte doar, şi prelungindu-se va deveni mâine.

Iisus spunea: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale.” Aceste cuvinte ne obligă să medităm asupra ideii de durată, de continuitate. Acela care confecţionează un lanţ trebuie să vegheze la soliditatea fiecărei zale, iar dacă o singură za este fragilă şi se rupe, nu foloseşte la nimic că toate celelalte sunt solide: ansamblul s-a rupt. Așadar, trebuie să trăim fiecare zi după legile divine, pentru a face din acea zi o za solidă şi lanţul să nu se rupă. Astăzi este o nouă za ce trebuie să se alăture celorlalte, şi asupra acestei zale trebuie să ne concentrăm.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Ziua de azi – să o trăim ca și cum ar fi ultima
Sacrificiul – imprimă în noi pecetea soarelui
O atitudine fraternă – îmbogățește pe fiecare din viața tuturor
UNITATE SPIRITUALA
Bogății materiale și spirituale – pentru a le păstra, trebuie să îi facem și pe alții să beneficieze de ele

Read More

Entitățile întunecate – să evităm să le hrănim pentru a nu le cădea în capcană

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 25 februarie

“Există animale ce pot fi foarte uşor prinse după ce se hrănesc, întrucât digestia le face somnolente. La fel, şi oamenii pot deveni somnolenţi după anumite mese ce îi expun astfel capturării. Aceste mese luate în planurile astral şi mental inferioare le sunt oferite de nişte entităţi întunecate ale lumii invizibile. Şi ce ospeţe! Există o întreagă defilare de feluri de mâncare şi vinuri pe care ele le consideră în special delicioase: lăcomia, ambiţia, senzualitatea, gelozia, răzbunarea, trădarea, ura…
Entităţi răufăcătoare încearcă zilnic să îi tenteze pe oameni cu acest gen de ospeţe, adică să îi atragă în capcanele lor pentru a-i prinde şi a-i goli de energiile divine. Așadar, fiţi vigilenţi, observaţi-vă. Încercați să simţiți cât de preţioase sunt aceste energii pe care Dumnezeu le-a pus în voi şi străduiți-vă astfel să le protejaţi şi să le măriţi.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Entitățile celeste – să găsim atitudinea interioară ce le va reține lângă noi
O pădure – o lume de entități vii
Florile – locuințe ale unor entități vii
Talentele – niște entități vii cărora trebuie să le oferim condiții favorabile pentru a le păstra
DESPRE TREZIREA CONȘTIINȚEI și criza identității umane

Read More

Bucuria de a face bine – constituie deja în ea însăși o recompensă

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 23 februarie

“Deoarece ființele umane vă sunt frați și surori, încercați cum să le ajutați și să le exprimați iubirea voastră, fără să așteptați nimic în schimb. Procedând astfel, sunteți deja recompensați: acea dilatare interioară, acea căldură ce vă copleșesc atunci când iubiți. Iată recompensa voastră, nu există una mai mare în viață. Inima voastră devine atunci ca un izvor de apă vie.

Oamenii așteaptă mereu să fie recompensați pentru binele ce l-au făcut. Cel care a înțeles secretul iubirii nu așteaptă însă nimic. El nu se gândește nici măcar că i se poate oferi ceva în schimb, fiindcă el gustă deja o fericire pe care nimic altceva nu i-o poate aduce. Cum nu îi lipsește nimic, el nu așteaptă nimic; el înoată în bucurie, el strălucește, și câștigă astfel încrederea multor prieteni. Unde veți găsi o mai mare recompensă ca aceasta?”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
VINDECAREA SINELUI DIVINIZAT
MARILE FIINTE SPIRITUALE NU APARTIN TRECUTULUI
ELIBERAREA INIMII
UNITATE SPIRITUALA
CASA INIMII

Read More