Category Gandul Zilei

A saluta – persoanele întâlnite, cu gândul de a le face bine

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“În toate ţările, există obiceiul de a aduce ceva persoanelor pe care le vizităm: un obiect, nişte flori, câteva prăjituri, o cutie cu bomboane. Această tradiţie, foarte veche, este bazată pe o lege, că nu trebuie să ne prezentăm într-o vizită cu mâinile goale. Este și mai mult de dorit să ne înfăţişăm mereu în faţa altora cu dorinţa de a le aduce nişte lucruri bune din inima şi sufletul nostru.

Toate gesturile noastre sunt pline de semnificații, și așadar este important să nu salutaţi pe cineva dimineața ţinând în mână un recipient gol, pentru a nu-i transmite ceva gol pentru restul zilei. Atunci când trebuie să vă întâlniţi cu un prieten, să nu ţineţi niciodată în mână un coş, o găleată sau o sticlă goale. Dacă trebuie neapărat să aveţi un recipient, umpleţi-l. Într-o găleată, într-o sticlă puteți pune numai apă, care este unul dintre lucrurile cele mai preţioase în ochii Creatorului. Salutați acea persoană cu gândul de a-i îi aduce sănătatea, bucuria, împlinirea, toate binecuvântările.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 24 mai

Recomandam urmatoarele articole:
Viața afectivă – este în mare parte făcută din schimburi subtile
Natura vie – să intrăm în contact cu ea în fiecare dimineaţă
Lumina – băutura care dă nemurirea
Suferinţele – pot da parfum şi savoare vieţii noastre
Iubirea – niște schimburi între suflete și spirite

Read More

Lenea – este mai periculoasă decât celelalte tendințe inferioare

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Sub o formă sau alta, toţi oamenii sunteţi invadaţi: nişte intruşi s-au instalat în ei. Da, toate acele obiceiuri dăunătoare sănătăţii lor fizice şi psihice, iată intruşii! Nenumăraţi sunt cuceritorii cărora omul trebuie să le facă faţă: fiecare impuls negativ pe care nu a învățat să îl elimine, gelozia, furia, ranchiuna, lăcomia, senzualitatea, orgoliul, mândria etc.

Dintre toţi cuceritorii posibili, cea mai periculoasă este însă cu siguranță lenea. De ce? Pentru că ea se agaţă de voinţă. Înţelegem ce avem de făcut, simţim ce ar trebui făcut, dar ne lipseşte voinţa; şi cum voinţa este motorul oricărei decizii, forţele vii sunt atinse. Când intelectul a înţeles însă cu adevărat ce este frumos și bun, iar inima şi-l doreşte, voinţa este obligată în final să asculte. Iată eliberarea!”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 23 mai

Recomandam urmatoarele articole:
Lipsa de timp – nu poate constitui niciodată o scuză pentru a neglija exercițiile spirituale
DESPRE CALEA TREZIRII CONȘTIINȚEI SPIRITUALE (Partea I-a)
Adevărata putere se dobândește datorită unor mici strădanii repetate
Omraam Mickhael Aivanhov – Cum acţionează Sefiroţii şi planetele
Omraam Mikhael Aivanhov – Rugăciunea

Read More

Sufletul uman – o infimă parte din Sufletul Universal

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Sufletul omenesc este o parte infimă a Sufletului Universal, iar el se simte atât de limitat, atât de stingher în corpul său fizic, încât cea mai mare dorinţă a sa este să se desfăşoare în infinit pentru a se topi în el. De asemenea, aşa cum se face în general, este o greşeală să se creadă că sufletul se află în totalitate în om. În realitate, numai o mică parte din sufletul său se găseşte în el; cea mai mare parte duce o viaţă independentă în oceanul cosmic.

Este important să avem nişte noţiuni corecte despre natura acestui principiu spiritual numit suflet şi despre activităţile sale. Nu numai că el nu rămâne închis în corpul fizic, dar el îl depășește cu mult, şi continuând să îl însufleţească, el călătoreşte, vizitând cele mai îndepărtate regiuni ale spaţiului şi entităţile ce le populează. Așadar, spuneți-vă că sufletul vostru depăşeşte cu mult ce vă închipuiți despre el. Fiindcă el este o parte din Sufletul Universal, el caută să se desfășoare în spațiu, el tinde spre imensitate, spre infinit.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 22 mai

Recomandam urmatoarele articole:
VINDECAREA SUFLETULUI
Corpul fizic – este ușor de satisfăcut. Să ascultăm mai ales cererile sufletului și ale spiritului
Iubirea – niște schimburi între suflete și spirite
Celulele corpului nostru – o mulțime de mici suflete inteligente
Pământul spiritual – în care, asemenea sămânței, sufletul uman este destinat să încolțească

Read More

Spiritele celor patru elemente – asemenea forțelor naturii, ele nu sunt în sine nici bune, nici rele

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Forțele naturii nu sunt în sine nici bune, nici rele: ele devin bune sau rele în funcție de felul cum sunt folosite. La fel se întâmplă și cu spiritele celor patru elemente: gnomii, silfidele, ondinele, salamandrele. Toate aceste entități care locuiesc în pământ, apă, aer și foc nu sunt în sine nici bune, nici rele; ele acceptă să se pună în slujba oamenilor, ele apreciază că li se oferă de lucru, dar ele nu se preocupă niciodată de scopul, benefic sau malefic, ce li se propune.

Oricine ar fi cel care le dă o însărcinare, spiritele naturii o execută: ele se supun voinței umane care reușește să le domine, și de aceea atâți magicieni și vrăjitori le folosesc pentru niște activități criminale. Nu se poate reproșa acestor spirite că ascultă, fiindcă așa sunt ele făcute, ele nu au nici o conștiință morală. Oamenii trebuie să fie vigilenți și să învețe să le angajeze numai pentru o lucrare divină.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 21 mai

Recomandam urmatoarele articole:
Rugăciune – către Îngerii celor patru elemente
Cele patru elemente – locuitorii lor și ce legături putem avea cu ei
Îngerii celor patru elemente – să comunicăm cu ei prin intermediul hranei
Cele patru elemente – și încercările ce le corespund
Roua – apa fertilizată de spiritul universal

Read More

Paradisul și infernul – două regiuni din noi separate de diafragm

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Înainte de a fi acele regiuni ale lumii invizibile descrise de religie, infernul şi paradisul sunt două forme de viaţă ce există deja în noi. Viaţa infernului este greoaie, întunecată, agitată: prin analogie, este cea a tubului digestiv, a stomacului, a sexului. Viaţa paradisului este subtilă, pură, luminoasă: prin analogie, este cea a plămânilor, a inimii, a creierului.

În noi, lumea de jos (infernul) şi lumea din înalt (paradisul) sunt separate de muşchiul diafragmei. Ele trebuie să lucreze însă împreună, structura corpului nostru ne-o spune. Numai că trebuie să veghem mereu ca latura superioară să o domine pe cea inferioară. Pentru că acolo, sus, conştiinţa trebuie să-şi stabilească locuinţa, iar lumea de jos să îi furnizeze atunci materialele, forţele grosiere, pe care lumea de sus le va ghida şi fecunda. De aceea, străduiţi-vă să trăiţi în paradisul vostru, şi de acolo să învăţaţi să folosiți materialele și forţele infernului vostru.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 19 mai

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – Omul va regăsi Paradisul apropiindu-se de lumina, de caldura si de viata soarelui
Sentimentul religios – este înscris în structura ființei umane
Spiritualistul – definiția lucrării sale
UNITATE SPIRITUALA
ATRACTIA IUBIRII

Read More

Experiența mistică – o tentativă de a captura spiritul divin

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Cum să definim experienţa mistică?… Prin rugăciune, meditaţie, contemplare, misticul se străduieşte să capteze spiritul divin şi să îl reţină în sufletul său. Această fixare se manifestă în sinea sa sub forma unei iluminaţii, a unei încântări, a unui extaz. Din nefericire, aceste stări superioare nu sunt de durată, el revenind repede la nivelul său de conştiinţă obişnuită, iar pentru a le regăsi, el trebuie să-şi reînnoiască strădaniile.

Numai fiinţele care au reușit să-și prepare în ele un receptacul potrivit pot reţine spiritul divin. Acest receptacul a fost numit în tradiţia ezoterică „cupa Graalului”. Utilizând un alt limbaj, alchimiştii vorbesc despre „captarea volatilului”. Pentru a capta însă volatilul – spiritul cosmic – trebuie să îl condensăm, să îl materializăm, şi este posibil numai lucrând în acelaşi timp asupra procesului invers, adică „volatilizând stabilul”, corpul fizic. Așadar, noi trebuie să ne concentrăm eforturile și asupra materiei corpului fizic pentru a-l purifica, a-l lumina. Fiindcă spiritul acceptă să locuiască numai un corp ce vibrează la unison cu el.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 17 mai

Recomandam urmatoarele articole:
INVATAREA PRIN EXPERIENTA
Cum sa te pregatesti inainte sa ai experienta unui vis lucid
O CALATORIE CATRE LUMINA
ADEVĂRUL INIMII
ADEVARUL ESTE USA DESCHISA

Read More

Hrana – ce trebuie să o pregătim pentru entitățile celeste

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“„Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor” spunea Iisus. Pentru a interpreta corect aceste cuvinte, trebuie să înţelegem la ce corespund această hrană şi aceşti câini în viața noastră interioară. Pâinea reprezintă toate lucrurile bune pregătite de inima noastră, de intelectul, de sufletul, de spiritul nostru. Nu trebuie să le lăsăm mâncate de câini, adică în mod simbolic de entitățile inferioare ale planului astral, ci să le păstrăm cu mare grijă pentru a-i hrăni pe îngeri, pe arhangheli şi toate entităţile celeste. Fiindcă niște vizitatori ai lumii divine vor fi fericiţi să vină să locuiască cu noi, dar dacă apropiindu-se, ei constată că nu sunt așteptați și că niște entități inferioare au mâncat deja totul, ei se îndepărtează.

Niște spirite luminoase coboară zilnic să îi viziteze pe oameni. Ele sunt niște oaspeţi regeşti încărcați cu daruri.Trebuie însă să fim cel puțin pregătiți să le primim cu o hrană pe care ele o apreciază: niște gânduri și sentimente de cea mai mare puritate. Altminteri, ele vor pleca.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 17 mai

Recomandam urmatoarele articole:
Hrana – importanța de a face din ea o activitate conștientă
Viața – o hrană ce o dăm și o primim
Duhul Sfânt – soțul luminii
O SINGURA IDEE
ESENTA TA

Read More

Lucrarea – de înfăptuit asupra ta însuți este mai importantă decât toate ideologiile

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Religiile sunt acuzate că au măcelărit mulțimi de oameni în numele iubirii de Dumnezeu, și din nefericire nimeni nu o poate nega. La fel de adevărat este și că ateii și-au persecutat îngrozitor semenii, așa cum au făcut- o și slujitorii religiei. Iar cetățenii unor state supuse unor regimuri politice ostile oricărei spiritualități nu au fost nici mai liberi, nici mai fericiți.

Așadar, vina nu este a religiei, ci a oamenilor: ei nu-și analizează originea și natura convingerilor și a comportamentului lor, ei nu caută metodele de a se îndrepta, pentru a fi capabili să trăiască în pace cu ceilalți; atunci, ei distrug tot ce ating, nu numai religia, dar și filosofia, politica, știința, arta etc. Fiecare dintre aceste domenii devine ceea ce oamenii fac din el. De aceea, ei trebuie să înțeleagă că lucrul cel mai important este să înceapă o lucrare asupra lor înșiși, astfel ca gândurile, sentimentele și faptele lor să fie cu adevărat la înălțimea cauzelor ce pretind că le slujesc.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 16 mai

Recomandam urmatoarele articole:
Autoritatea – se dobândește printr-o lucrare de unificare interioară
Apa – materializare a fluidului cosmic. Să învățăm să o folosim pentru o lucrare psihică
Lucrarea creației – noi am venit pe pământ ca să participăm la ea
Ascendenții și descendenții noștri – îi ajutăm prin lucrarea noastră spirituală
Adevărata lucrare – să ne consacrăm energiile pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ

Read More

Duhul Sfânt – soțul luminii

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“„Privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul” spune Iisus în pilda celor zece fecioare care așteptau vizita Mirelui. A veghea nu înseamnă aici a nu dormi, ci a rămâne vigilent, fiindcă nu se știe în ce moment va veni iubitul. Acest iubit, acest soț mistic este Duhul Sfânt, și prin rugăciunile noastre, prin viața noastră pură, noi trebuie să îi pregătim untdelemnul prețios, această chintesență ce îi este unica hrană. Pentru că Duhul Sfânt este o flacără. O flacără trebuie alimentată, iar uleiul îi este hrană. Nu are importanță dacă suntem bărbat sau femeie. Fecioara înțeleaptă de care vorbea Iisus este un simbol al sufletului uman care se pregătește să primească Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt este soțul luminii, el ne va vizita numai dacă noi avem suficient ulei pentru a-i alimenta flacăra. Înțelegeți acum de ce se spune că în ziua de Rusalii discipolii lui Iisus au primit Duhul Sfânt sub forma unor flăcări, a unor limbi de foc ce ardeau deasupra capului lor: ei și-au umplut candela cu ulei, această substanță spirituală care, singură, poate atrage soțul, Spiritul Divin.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 15 mai

Recomandam urmatoarele articole:
Duhul Sfânt – expresie a Eului Superior
Oceanul cosmic – mediul psihic în care ne-am cufundat
Eul Superior – ne apropiem de el formând zilnic o imagine luminoasă despre noi înșine
Vindecarea intregului
Omraam Mikhael Aivanhov – Cea mai bună poziţie pentru rugăciune

Read More

Roua – apa fertilizată de spiritul universal

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Roua este o condensare de vapori de apă care, sub efectul radiației pământului, se depune în zori în niște picături foarte fine. De la pământ la cer și de la cer la pământ apa face un imens circuit. Evaporându-se în atmosferă, ea se purifică, fiindcă diferitele straturi ce le străbate sunt tot atâtea site ce o curăță de impuritățile sale. Or, în tratatele de alchimie se spune că atunci când este în sfârșit pregătită, într-o noapte spiritul universal o vizitează, o fertilizează, impregnând-o de chintesențele sale. Astfel, atunci când ea cade din nou sub forma de rouă pe iarbă, pe flori și întreaga vegetație, ea este fericită știind că aduce viața.

Când ne gândim la rouă, ne oprim de obicei la finalul parcursului ei: clipa când ea coboară ca să se depună pe pământ. Nu trebuie însă să uităm că, pentru a deveni rouă, apa s-a înălțat mai întâi sub formă de vapori în atmosferă. Fiindcă ea a urcat mai întâi foarte sus, atunci când se condensează din nou pentru a reveni pe pământ, ea este purtătoarea atâtor elemente însuflețitoare.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 13 mai

Recomandam urmatoarele articole:
DACA IUBIREA NU APARE ACUM
LIPSA DE APARARE
MECANISMELE DE APARARE
Apă, sânge şi lumină – legăturile dintre ele
Apa – materializare a fluidului cosmic. Să învățăm să o folosim pentru o lucrare psihică

Read More