Paul Ferrini – Linistea Inimii

Category: Carte spirituala Comments: No comments

[portalspiritual.com] - Paul Ferrini

Liniştea este esenţa inimii. Nu poţi fi în plinul inimii tale, decât dacă te ierţi pe tine însuţi şi îi ierţi pe ceilalţi. Nu poţi fi în plinul inimii tale, dacă eşti îngrijorat sau furios. Nu poţi fi în plinul inimii tale, dacă respiri superficial sau cu greutate.
Când respiraţia este superficială, la fel este şi gândirea. Dacă vrei să trăieşti o viaţă spirituală, conştientizează modul în care respiri. Străduieşte-te să devii conştient de momentele în care respiri superficial şi extinde conştienta şi asupra gândurilor tale. Vei vedea că mintea ta pălăvrăgeşte. Nici unul dintre aceste gânduri nu are profunzime sau semnificaţie. Dacă te relaxezi şi respiri adânc, aceste gânduri vor zbura ca nişte păsări speriate. Atunci îţi vei găsi sălaş în inima ta. Atunci când respiraţia îţi este chinuită, gândul îţi e condus de frică şi anxietate. Străduieşte-te să devii conştient de momentele în care respiri greu. Observă ce gândeşti şi ce simţi. Stările minţii tale îşi au rădăcina în trecut sau în viitor. Te concentrezi pe ce fac alţi oameni şi pe modul în care te poţi adapta la acţiunile lor şi cum te poţi proteja. îţi construieşti în jurul inimii o fortăreaţă formată din gânduri.
Respiră adânc şi relaxează-te. Mai respiră o dată. Respiră şi în-toarce-te la inima ta. Respiră şi întoarce-te la Sinele tău esenţial.
Dacă nu te întorci spre inima ta, nu poţi vedea prin prisma compasiunii. Şi dacă nu priveşti cu compasiune, nu vezi cum trebuie. Tot ceea ce este perceput este ceva fals, este o hiperbolă. Este ceea ce, pur şi simplu, îţi hrăneşte plictiseala şi anxietatea.
Respiraţia este cheia spre a trăi o viaţă spirituală în întruparea fizică. Atunci când trupul moare, respiraţia îl părăseşte. Unde se duce ea?
Cei mai mulţi dintre voi cred că trupul este cel care creează respiraţia, în realitate, este exact invers. Respiraţia este cea care dă viaţă trupului. Atunci când respiraţia dispare, trupul încetează de a mai funcţiona. El se dezintegrează, devenind nimic – deoarece, fără respiraţia spiritului, trupul nu este nimic.
Dacă vrei să duci o viaţă spirituală, respiră profund şi rar. Inhalează aerul adânc, până în abdomen şi apoi elimină-l pe deplin. Cu cât îţi aduci mai mult aer în trup, cu atât te simţi mai uşor şi cu atât îţi este mai uşor să-ţi duci la îndeplinire responsabilităţile. Cel care respiră nu se teme şi nu este copleşit de ceea îi aduce viaţa, deoarece are energia necesară pentru a face faţă tuturor situaţiilor. Numai cel a cărui respiraţie este superficială sau chinuită sau neregulată este dezenergizat şi se intimidează uşor în faţa încercărilor vieţii.
Dacă nu respiri profund şi calm, nu poţi fi în plinul inimii tale. În cazul în care nu ştii despre ce vorbesc, pune cartea jos şi începe să respiri, introducând aer în abdomen, numărând până la cinci atunci când inspiri – şi iarăşi până la cinci, atunci când expiri. Respiră în felul acesta timp de cinci minute, extinzând treptat numărătoarea până la şapte, sau opt, sau nouă. Nu te forţa. Extinde număratul în mod gradat, pe măsură ce plămânii îţi permit să o faci fără efort. Acum eşti în plinul inimii tale. Observă că eşti profund relaxat, dar surprinzător de vioi. Conştienta ta se extinde către toate celulele trupului. Eşti mulţumit acolo unde eşti. în acest moment, îţi locuieşti pe deplin trupul. Te simţi plin de căldură şi energie. Te simţi în siguranţă. Gândurile tale au încetinit şi au devenit mai cuprinzătoare. Nu te mai concentrezi pe „ar trebui” şi „ce-ar fi dacă” din viaţa ta. Tensiunea şi anxietatea dispar. Trecutul şi viitorul s-au retras din starea ta de conştientă. Gândirea ta este centrată şi plină de demnitate. Poţi să te concentrezi asupra gândurilor tale, deoarece sunt mai puţine şi mai rare. Adu-ţi acum conştienta către inima ta, pe măsură ce continui să respiri calm dar profund, până în abdomen.
Poţi să simţi în centrul inimii tale prezenţa înţelegerii şi compasiunii? Poţi să vezi că te accepţi cu blândeţe – pe tine şi pe ceilalţi?
Poţi să simţi iubirea care sălăşluieşte în inima ta şi se extinde liber asupra celorlalţi?

(citeşte restul cărţii cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>