Blog Archives

Privește în jurul tău…, iar de nu-ți place ce vezi, renunță să mai judeci cu mintea… Detașează-te de tot ceea ce știi și crezi, și doar observă, ascultă, și simte… Lasă energiile benefice ale simțurilor tale, să-ți cuprindă trupul și mintea, pentru a trece nestingherite prin inima și sufletul tău. Lasă-ți sufletul eliberat de lumina iubirii și inimii tale să te scape de îngrijorarea minții… și privește lumea cum își reflectă frumusețea în viața ta, prin oglinda sufletului tău. Lasă-te călăuzit de spiritul tău și renunță la fricile care-ți otrăvesc mintea și sufletul. Lasă-ți iubirea să topească gheața de pe inima ta istovită și plină de rănile provocate de așteptări, nemulțumiri și năzuințe neîmplinite. Iartă-ți trecutul, supărările și vinovățiile cărora mintea ta le-a îngăduit să-ți copleșească sufletul și să-ți condiționeze dreptul la fericire și viață. Trezește-ți conștiința la viață, și luminează-ți calea prin iubirea inimii tale…lasându-ți sclipirea să se reverse prin preaplinul sufletului tău, asupra a tot ce atingi prin bunătatea, pasiunea și dăruirea ta.

Autor: Sandor Kasza

Pentru trezirea individuală a conștiinței, criza economică cu care ființa umană se confruntă în existența sa, nu este suficientă. E nevoie ca individul să păstreze nealterate în adâncul sufletului sau, măcar scânteia credinței, iubirii și încrederii de sine, ce-i mențin vii, valorile morale, etice și de caracter. pentru ca la momentul potrivit, flacăra conștiinței sale să-i trezească sinele superior. Mai devreme sau mai târziu, ignoranța, lăcomiile, temerile, nemulțumirile, insuficiențele, îndoielile, intoleranța, judecățile, învinuirile, nepăsarea sau indolenta, vor decima sufletele celor ce nu se pot detașa de ego-ul lor vanitos. Suferințele le vor decima sufletul, constrângându-le ființa sa-și nege spiritul. Speranța, credința, iubirea, moralitatea, și valorile de caracter, vor rămâne pentru cei rătăciți de credință, doar simple cuvinte sterpe, a căror carențe de conținut le va împinge ființa în resemnare și regrete, măcinându-le trupul, mintea și sufletul.

Tu stii si singur raspunsurile pe care le tot astepti de la cei din jurul tau.

Majoritatea vietii noastre, mai ales atunci cand suntem copii, ni se spune ce sa facem, cum sa gandim, ce sa simtim, ce este frumos, cum trebuie sa fim ca sa fim de “succes”, s.a.m.d.

Acum, ca ai atins varsta adulta, nu mai trebuie sa asculti de nimeni si totusi continui sa o faci. Te simti bine traind in acest fel?

Gandeste cu mintea ta. Cauta-ti adevarul propriu. Iesi din rand si sparge tiparele in care te fortezi sa stai, desi nu te reprezinta.

Cand te opresti din a mai face ceea ce vor ceilalti de tine si incepi sa-ti urmezi intuitia, vei gasi exact raspunsurile pe care le cauti.

Autor: Ursula Sandner

Indiferent dacă vorbim despre un accident de mașină, o boală, o consecință nefastă sau o nenorocire apărută din senin în rutina de zi cu zi, prima întrebare care apare aproape în mintea fiecăruia dintre noi, este: “Ce-am făcut să merit asta?”

Deseori, acest tip de reacție umană comună semenilor noștri, manifestată prin eschivarea responsabilității sau prin respingerea asumări propriilor consecințe (rezultate ca un efect firesc al alegeri și acțiunilor noastre manifestate ca un lung șir de cauzalități individuale sau comune unui grup), presupune a nega și a respinge credința universală în reciprocitatea propriilor noastre acțiuni, manifestate prin consecințe.

Eroarea de a ignora principiul cuantic al cauzalității energiilor din Univers (manifestat prin cauză și efect) și pe cel al echilibrului energetic, manifestat prin complementaritatea polarități energiilor (masculin VS feminin; intrare VS ieșire; bine VS rău; lumină VS întuneric; benefic VS dăunător; deficit VS abundență; optimism VS pesimism; credință VS îndoială; ură VS iubire, teamă VS curaj; egoism VS altruism; eșec VS succes; etc), nu presupune și a fi feriți, de consecințele încălcării armoniei și echilibrului energetic din Univers.

Știrile fac rău creierului. Ele perturbă creativitatea și abilitatea de a gândi profund și conduc la agresivitate. – Rolf Dobelli – The Art of Thinking Clearly (Arta de a gândi limpede)

În ultimele decenii, cei mai „fericiți” dintre noi am fost martorii unui exces de hrană, aflat la tot pasul, plăcută la vedere și gust și accesibilă tuturor. Am început s-o cumpărăm și s-o mâncăm: acasă, la școală, în localuri, în metrou, pe stradă. Ce vedem după 20 de ani? O populație obeză, bolnavă, nefericită, înfricoșată, agresivă. Unii dintre noi am sesizat problema și am început să ne schimbăm obiceiurile alimentare, îmbunătățindu-ne astfel calitatea vieții. Prea puțini, însă. Majoritatea continuăm să consumăm din abundență ceea ce ni se oferă cu atâta generozitate.

Extrapolând fenomenul, știrile sunt pentru creier ceea ce junk-food este pentru corp: ușor accesibile, gata prelucrate, repede digerabile. Mass media ne hrănește constant cu gustări picante, care nu necesită un proces lung de digestie, adică cu știri fără importanță, care n-au nicio legătură cu viețile noastre și nu necesită un proces de gândire. De aceea, ca și în cazul ingestiei de hrană fast-food, nu ne săturăm niciodată. Spre deosebire de cititul unei cărți sau al unui articol lung dintr-o revistă (care solicită mintea) înghițim știri în porții mici, care pentru minte sunt ca cipsurile pe care le băgăm în gură fără să ne gândim, până se termină punga. În ceea ce privește informația, astăzi ne găsim în același punct în care am ajuns și prin mâncatul inconștient: începem să ne dăm seama cât de toxice sunt știrile pentru sănătatea noastră.

“Ești astăzi unde te-au adus gândurile tale; vei fi mâine unde te vor duce gândurile tale.” – James Allen, filozof britanic (1864-1912)

Fiecare gând este o verigă într-un lanţ nesfârşit de cauze şi efecte, fiecare efect devenind la rândul său o cauză şi fiecare cauză fiind efectul unei cauze anterioare; iar fiecare verigă a acestui lanţ neîntrerupt este structurată în trei componente – dorinţă, gând şi acţiune. Dorinţa stimulează gândul. Gândul se manifestă printr-o acțiune. Acțiunea constituie chiar urzeala destinului. Spre exemplu, cel ce priveşte cu invidie egoistă posesiunea altora, chiar dacă nu se transformă într-un hoţ activ în prezent, are toate şansele să devină unul într-o viaţă viitoare, așa cum ura şi răzbunarea mentalizate prea mult sunt semințele din care se va naşte un viitor ucigaş. Dimpotrivă, iubirea altruistă va transforma fiinţa mai întâi într-un filantrop, apoi într-un sfânt. Nu trebuie să cădeţi în greşeala fatalismului, căci aceasta nu produce decât lene şi inerţie. Trebuie doar să recunoașteți şi să înţelegeţi marile puteri ale gândului și, prin trudă, să ajungeţi la o gândire corectă, ce vă va făuri apoi un mare destin. Cel ce cultivă o acțiune, culege un obicei; cel ce cultivă un obicei, culege un caracter; iar cel ce cultivă un caracter, culege un destin. Omul este stăpânul propriului destin. El își poate controla destinul prin puterea gândului. Destinul actual poate fi și el schimbat. Nu depinde decât de om, căci toate facultățile, energiile şi puterile zac latente în el; ele trebuie doar manifestate, şi omul va deveni liber şi mare.

Darurile cele mai prețioase ale vieții – le descoperim în cele mai simple fapte

“Cultura actuală ne propune neâncetat obiecte și activități ce sunt tot atât de solicitante precum sunt de tentante. Și nu numai că nu previn oamenii de pericolele pe care acestea le reprezintă, dar nu își precupețesc efortul pentru a-i convinge că satisfacțiile ce le vor simți vor contribuii la înflorirea lor, aceasta fiind chiar o condiție. Ei bine, nu, ei nu se vor îmbogăți prin multiplicarea atâtor dorințe ce trebuie satisfăcute. Din contră, multe din aceste pretinse progrese, ameliorări, se fac în detrimentul vieții, fiindcă ele au în esență, ca scop, satisfacerea nevoilor lor materiale. Oamenii își imaginează că vor trăi mai intens în timp ce, în realitate, li se propune o agitație superficială în care vor fi secați de toată energia. Ei numesc „a profita de viață” un mod de a gândi și a acționa ce îi antrenează mai sigur spre moarte.
Chiar dacă sunt convinși că viața este binele cel mai de preț, se întâmplă foarte rar ca oamenii să înțeleagă că în această viață cel mai important lucru este viața însăși. Dacă, în loc să se risipească în activități ce îi epuizează, s-ar strădui să-și dezvolte calitățile psihice și spirituale, ei vor descoperi că în aceste fapte simple și obișnuite ale vieții zilnice stau ascunse adevăratele comori. Să respirăm, să ne hrănim, să mergem, să deschidem ochii spre natură, să iubim, să gândim, iată adevăratele daruri ale vieții.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Toți părinții își fac speranțe și prin aceste speranțe își distrug copiii. Trebuie să te eliberezi de părinți. Așa cum într-o zi ieși din pântecul mamei… După 9 luni, copilul își părăsește mama. Oricât de golită s-ar simți, copilul trebuie să părăsească trupul ei. Vine și o altă zi în viață, când copilul va părăsi așteptările părinților. De-abia atunci, pentru prima oară, va deveni o ființă cu propriile drepturi, pe propriile picioare. Atunci va deveni cu adevărat liber. Dacă părinții sunt atenți și înțelegători, își vor ajuta copilul să devină liber cât mai repede. Nu-l vor condiționa pentru a-l folosi, ci îl vor ajuta să trăiască în iubire. Așa se va naște o lume nouă, în care oamenii vor munci din iubire. Tâmplarul va munci pentru că iubește lemnul. Profesorul va preda pentru că iubește învățătura. Cizmarul va face pantofi pentru că-i place meseria. Dar acum se întâmplă ceva foarte neclar. Cizmarul a devenit chirurg, iar chirurgul a devenit cizmar. Amândoi sunt furioși. Tâmplarul este politician, politicianul este tâmplar. Și ei sunt furioși. Toată existența pare să fie furioasă. Uitați-vă în jur, la fețele oamenilor: unul e mai furios decât altul. Fiecare pare a nu fi acolo unde trebuie. Niciunul nu se simte împlinit, nu-și simte utilitatea, și acest lucru îl obsedează.

Noi trăim unii cu alții, dar nu știm ce înseamnă să trăiești în cuplu. Putem trăi ani de zile împreună fără să aflăm acest lucru. Priviți pretutindeni în lume: oamenii trăiesc împreună, nimeni nu trăiește singur: soții cu soțiile, soțiile cu soții, părinții cu copiii, copiii cu prietenii. Toți trăiesc alături de alți oameni. Viața nu există decât în asociere, dar știți voi ce înseamnă asocierea? Trăiești alături de o soție timp de 40 de ani și poate că nu ai trăit împreună cu ea nici măcar o clipă. Chiar și când faci dragoste cu ea te gândești la alte lucruri. Nu ești prezent, iar dragostea devine un act mecanic.

Mulla Nasruddin s-a dus la film cu soția. Erau căsătoriți de 20 de ani. Filmul la care s-au dus era de dragoste. La plecare, soția i-a spus lui Mulla: „Nasruddin, tu nu faci niciodată dragoste cu mine așa cum au făcut actorii ăia. De ce?” Nasruddin i-a răspuns: „Ești nebună? Știi cu cât au fost plătiți actorii ăia să facă asemenea lucruri?”

Oamenii trăiesc alături unii de alții, dar nu se iubesc. Nu iubiți decât atunci când puteți obține anumite beneficii de pe urma iubirii voastre. Cum poți iubi pe cineva dacă aștepți să obții ceva de pe urma lui? Iubirea devine o marfă. Ea nu mai este o relație, o tovărășie, o celebrare. Nu sunteți fericiți atunci când sunteți alături de celalalt; cel mult vă tolerați.

Dacă iubeşti profund, frică nu există. Frica e ceva negativ, o absenţa. Lucrul ăsta trebuie înţeles foarte bine, altfel nu ai să poţi înţelege niciodată natura fricii. Ea este ca întunericul. Întunericul nu există, el doar pare să existe. De fapt, întunericul este doar absenţa luminii. Lumina există; înlătură lumina şi apare întunericul. Întunericul nu există, nu poţi să înlături întunericul. Orice ai face, nu poţi să înlături întunericul. Nu îl poţi aduce, nu îl poţi arunca. Dacă vrei să faci ceva cu întunericul, trebuie să faci ceva cu lumina, căci poţi manevra numai ceva care există. Stinge lumina şi apare întunericul; aprinde lumina şi întunericul dispare – dar lucrul pe care îl manevrezi e lumina. Cu întunericul nu poţi face nimic.

Frica e întuneric. Ea e absenţa iubirii. Nu poţi face nimic în privinţa ei, şi cu cât faci mai mult, cu atât mai mult îţi e frică, pentru că îţi dai seama că e cu neputinţă să o stârpeşti. Problema devine tot mai complicată. Dacă te lupţi cu întunericul pierzi. Poţi să iei o sabie şi să încerci să omori întunericul, dar vei sfârşi doar prin a fi epuizat. Şi în cele din urmă mintea va gândi:” Întunericul este foarte puternic, de asta nu am putut să îl înfrâng”.