Blog Archives

Nu le mai permite altora să te facă să te simţi vinovat pentru felul în care îţi trăieşti viaţa.

Atât timp cât nu faci rău nimănui, trăieşte-ţi viaţa aşa cum vrei. De multe ori ne pierdem pe noi înşine pentru că ne străduim să ne trăim viaţa aşa cum se aşteaptă alţii să o facem, ne lăsăm manipulaţi sau şantajaţi emoţional de persoanele egoiste din jurul nostru sau trăim doar ca să-i impresionăm pe alţii.

Ni se spune cum ar trebui să trăim că fim “bine văzuţi”, ni se spune ce înseamnă “succesul”, le permitem altora să ne spună ce să facem, cum să gândim, s.a.m.d. Chiar dacă nu rezonam cu felul în care ni se spune să trăim, facem toate acestea ca să ne simţim acceptaţi de către oameni care de multe ori au o viziune îngustă despre viaţă şi care la rândul lor doar reiterează nişte idei preluate arbitrar din jurul lor.

În viață, nu există alegeri bune sau proaste… există doar consecințe, cărora le atribuim valoare, în raport cu modul în care ele se pliază pe nevoile și așteptările, convingerile și șabloanele noastre mentale.

Efectul indolenței, nepăsării și neimplicării în schimbare, a noastră sau a celor ce aleg să stea deoparte (rezumându-se doar la a privi și a-și plânge de milă prin lamentări, judecăți, nemulțumiri, critici, învinuiri, scuze, obiecții și justificări), …e de mii de ori mai dăunător și periculos asupra propriei vieți și a viitorul acestei nații, decât efectul răului săvârșit de lăcomia celor lipsiți de suflet, scrupule sau bun simț (sau a celor pe care-i învinovățim pentru neajunsurile, nereușitele și insuficiențele noastre). Și asta pentru că numărul celor din urmă, este infinit mai mic, decât a celor ce permit prin teamă și lipsă de credință, subjugarea propriei ființe și amanetarea sufletului lor.

Gândul meu către tine astăzi: Lasă-te în voia vieţii, nu te împotrivi ei şi nici nu o forţă. Doar acţionează.

Când negi realitatea, indiferent de motivele pe care le-ai avea, de fapt negi mersul firesc al vieţii şi al lucrurilor.

Da, este posibil să nu fie tocmai cum vrei tu. Este posibil că uneori să nu îţi placă ce vezi, simţi, auzi… acceptă-le aşa cum sunt. Şi apoi adaptează-te lor.

Pentru că totul în jurul tău evoluează. Se schimbă. Permanent. Secunda de secundă. Chiar dacă îţi place sau nu.

Nu rămâne impasibil. Nu te victimiza. Priveşte atent. Observă schimbarea din jur. Şi apoi fă-o şi tu.

Când ceva nu este aşa cum îţi doreşti, ai cel puţin 2 variante: SCHIMBA acel ceva sau SCHIMBĂ-TE TU.

TRĂIEŞTE ASTĂZI ŞI ACUM, OM FRUMOS.

Se spune că “speranța moare ultima…”. În esență însă, speranța reprezintă iluzia unui șir răzleț de gânduri, apărute aleator, menite cel mult să ne îmbete simțurile și așteptările. Cu toate astea, speranța este singurul canal energetic care poate menține vie conexiunea energetică a ființei noastre cu o realitate imaginară, după care tânjim și pe care o visăm uneori cu ochii deschiși. Dar pentru că nu știm să materializăm conținutul ei în viața noastră fizică și nu știm să o hrănim cu energia pasiunii și a iubirii noastre, o risipim, o lăsăm să moară, să se dematerializeze și să piară în ignoranța noastră…la fel cum lăsăm să piară, acele lucruri și stări sau persoane dragi din viața noastră… pe care cândva am știut să le iubim.

”Focul vlăguit de energie, care nu este întreținut și hrănit cu combustibil se stinge” Însă el nu se stinge nici brusc (de pe o zi la alta), și nici din cauza vreo unor factori externi străini nouă, ci se stinge în timp, și din cauze interne și intime lumi noastre mentale și emoționale. Speranța moare în final, prin renunțarea noastră, prin pierderea credinței și din cauza îndoielilor, nemulțumirilor și fricilor noastre pe care le lăsăm să se cuibărească în mintea, inima și în sufletul nostru, hrănindu-le cu vanități, judecăți, învinuiri și orgolii. Speranțele și gândurile care le compun și prin care putem materializa conținutul lor în plan fizic (hrănindu-le cu energia credinței, a iubirii, a pasiunii și a entuziasmului nostru)…dispar de lăsăm îndoiala, teama și neîncrederea noastră să ne copleșească mintea și sufletul.

Una dintre superstiţiile care ne sunt întipărite în minte prin influenţa mediului este cea care nu este bine să fim prea fericiţi, deoarece se vor întâmpla lucruri rele după aceea.

Pe lângă faptul că superstiţiile sunt credinţe iraţionale, odată ce ni le însuşim începem să fim terorizaţi de ele, iar ele devin reale tocmai pentru că noi credem în ele şi le dăm putere. La nivel de mental comun, există atât de multe superstiţii care ne influenţează viaţa: pisica neagră, găleata goală, scara, etc.

Credinţele pe care le accepţi în mintea ta sunt cele care îţi creează realitatea, astfel că superstiţiile pot deveni reale deoarece tu le fabrici în mintea ta.

Iubirea este o stare de vibrație energetică superioară, trăită prin spirit, și trece dincolo de stări emoționale, temeri, dureri, nevoi, așteptări și simțurile experimentate prin minte și trup… Pentru a o experimenta, e nevoie să învățăm să fim puri și ecologici prin ceea ce gândim și facem… trăind prin cumpătare și iubire, dincolo de ego, nevoile sale și de programe mentale care ne induc insuficiența, lăcomiile și nemulțumirile.

“Iubirea este singurul lucru care activeaza inteligenta si creativitatea, care ne purifica si ne elibereaza.” – Paulo Coehlo

Autor: Sandor Kasza

Schimburi – sunt indispensabile vieții

“Ce îi îndeamnă pe oameni să iasă din casă pentru a-și vizita familia, prietenii, să facă niște cumpărături în magazine sau să se plimbe în natură? Pur și simplu, nevoia de a face niște schimburi. Fiindcă schimburile sunt absolut indispensabile vieții. Putem chiar defini viața ca rezultatul schiburilor ce le facem cu întreg universul și creaturile care îl populează. Viața noastră este făcută numai din schimburi. Manifestările cele mai evidente sunt respirația și nutriția, iar dacă aceste schimburi nu se fac corect, se instalează slăbirea, boala și moartea.
Schimburile ce trebuie să le facem pentru a trăi nu se limitează însă la respirație și la nutriție. Sau, mai exact, ele constau în a respira și a ne hrăni și în diferitele regiuni ale universului pentru a ne însufleți corpurile subtile: corpurile eteric, astral, mental, cauzal, budic, atmic. Toți cei care au învățat cum să respire și să se hrănească cu ajutorul corpurilor lor subtile își simt viața ca o imensă simfonie.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Libertatea – se găsește numai la vârf, în Dumnezeu

“Libertatea poate fi înțeleasă numai dacă este asociată ideii de ierarhie. Ce libertate poate avea cel situat în cea mai defavorabilă poziție? Oare pietrele sunt libere? Dar plantele?…Și animalele?…Nici chiar oamenii, cei mai mulți nu sunt liberi: ei se află, mai mult sau mai puțin, sub dominația altor ființe umane sau entități ale lumii invizibile, fiindcă în interior, din punct de vedere psihic, ei se situează foarte jos pe scara ierarhică, și nu ei decid.
Cel care vrea să scape de orice obstacol trebuie să se străduiască să urce din ce în ce mai sus. El se eliberează apropiindu-se din ce în ce mai mult de vârf, de Domnul. Fiindcă numai Domnul este cu adevărat liber. Toate celelalte creaturi trăiesc într-o formă de dependență, chiar și Arhanghelii: cufundați în sufletul Domnului, ei depind de El, Ei sunt liberi din libertatea Domnului, dar ei nu sunt liberi în raport cu Domnul. Numai Domnul este liber, și în măsura în care se apropie de El, creaturile sunt libere din libertatea sa, nu altfel.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Intr-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire. Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.

“Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune”, gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absenţe – chiar dacă nu îndelungate – ale celui de-al doilea.Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.

Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim “o piatră în plus în zidurile altora”.

Felul in care te raportezi la relatia ta te poate face fericit si implinit sau te poate rani frecvent la nivel emotional.

Studiile arata ca oamenii care cred ca o relatie inseamna “doua jumatati care alcatuiesc un intreg”, “am fost facuti unul pentru celalalt”, “el/ea este sufletul meu pereche” au tendinta sa fie mai putin fericiti in relatie decat cei care percep relatia ca pe o calatorie evolutiva in care partenerii depasesc ca si o echipa problemele care apar pe parcurs.

Din nou ni se arata ca idealul cu cele jumatati care se gasesc si formeaza un intreg, pe cat de este de romantic, pe atat de mult rau face unei relatii. Atunci cand crezi ca celalalt este jumatatea ta, ca el este sufletul tau pereche, orice conflict care apare are un impact dureros, genereaza tristete si dezamagire. Ai cumva asteptari nerealiste de la partener atunci cand crezi ca el trebuie sa te completeze pe tine sau ca relatia trebuie sa se supuna unui ideal romantic.