Blog Archives

BINECUVANTAREA RABDATOARE A IUBIRII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

binecuvantarea rabdatoare a iubirii

Bună dimineața!
Să aveți parte de o zi a asumării dezinvolte a iubirii și să dobândiți înțelepciunea dăruirii și însămânțării de valori în sufletele oamenilor împovărați de griji și nevoi, eliberându-vă de așteptări sau de nevoia recompense, căci ele nu pot venii de acolo unde nu e, sau nevoia de iubire este mare.

Doar atunci când vom înțelegem menirea sâmburelui pentru un grădinar, și vom trăi bucuria lui de a însămânța pământul, sfințind locului prin munca sa și prin răbdarea de a o lăsa singură să germineze și să dea roade adaptându-se la mediu și lumină – vom înțelege și menirea noastră pe acest Pământ.

Când ne vom înțelege menirea: – prin rostul trupului ce poartă sâmburele divin al iubirii ce naște Sinele nostru Spiritual, – prin voia lui Dumnezeu exprimată prin trupul și Spiritul pe care ni le-a dăruit, și – prin felul în care ne arăta respectul, prețuirea, recunoștința și iubirea, pentru ceea ce suntem, avem, facem, devenim și dăruim – vom putea trăi în lumina divina a iubirii din noi.

Prin a ne risipi lumina și energia iubirii – manifestând ostilitate, negativitate și împotrivire vieții – nu facem altceva decât să transformăm sâmburele roditor al iubirii și al Spiritului nostru, într-un lucru sterp și întunecat de frici, suferințe și de ură.

Într-un loc unde ar fi putut să răsară fericirea și beatitudinea iubirii pentru a naște dominația frumuseții – ignoranța, lăcomia, egoismul, necugetarea și nepăsarea, vor deșertifica locul, transformă într-un spațiu golit de viață, valoare și conținut, unde domină împărăția întunericului a nesăbuinței și dureri.

Cât timp vom permite ca viața noastră să fie o îndepărtare a minții de Sinele nostru Spiritual, nu vom putea prinde rădăcini și nu vom putea nici crește, nici înflorii și nici rodi. Tot ceea ce vom obține, va fi doar o încleștare de aripi, pe un cer întunecat de tristețe, neîmpliniri, suferințe și deznădejde.

Dacă vrem să dansăm valsul frumuseții, armoniei și al vieții, este necesar să ne eliberăm de balastul poverilor și aș risipa de energie manifestate prin negativitate, ostilități și ură – și să alegem să ne înfigem adânc rădăcinile în pământul fertil și să ne ridicăm ramurile înfrunzite spre lumina ce vine din cer și răzbate spre noi, de dincolo de nori…

Singurul mod în care putem găsi împlinirea adevărată în viață, este aceea de a învăța să ne iubim, să ne acceptăm și să ne cultivăm frumusețea și valoare respectului de sine și a celorlalți.

Având în minte și în suflet fundamentul iubirii, relațiile noastre cu viața și cu semenii noștri, vor înceta să mai fie traumatizante – iar prin iertare și detașarea de sursele negativități noastre, viața va începe din nou și pentru noi, să înflorească și să rodească, prin experiența abundenței și frumuseții, în fiecare plan al ei.

Recunoștiința și prețuirea darurilor noastre și, energia valorilor și a frumuseții noastre lăuntrice, pe care la randul nostru le dăruim în mod autentic si pur, neîntinate de supărări, suferințe, nemulțumiri sau frici – ne vor susține în împlinirea iubirii și în trăirea fericirii pe care o eliberăm din noi ca lumină a grației divine și, o desăvârșim, prin acceptare, dăruire și asumare.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Iubirea – niște schimburi între suflete și spirite
CONTINUA SA GASESTI IUBIREA
Fructele – să le oferim iubire înainte de a ne hrăni cu ele
A PRIVI CU IUBIRE
Iubirea – dăruiește cunoașterea și puterea

Read More

DESTIN

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

destin

ALEGERILE pe care le facem în viață, oglindesc în mod fidel ceea ce este cu adevarat important pentru noi… chiar și în cazul în care prin ele, consimțim să ne condamnăm la suferință sau să rănim. În aceeași măsură – RENUNȚĂRILE ne arată ceea ce NU suntem capabili sau pregătiți să asumăm, să prețuim și să iubim.

Observându-ne cu atenție alegerile și renunțările, prin prisma sentimentelor pe care prin ele le hrănim, vom înțelege: – direcția în care ne va purta destinul, – experiențele de care vom avea parte și – lecțiile de care avem nevoie, pe noua cale pe care alegem să pășim.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
CALEA DESTINULUI
DANSUL SI DESTINATIA
Pământul spiritual – în care, asemenea sămânței, sufletul uman este destinat să încolțească
Destinderea – să îi înmulțim clipele rămânând activi, fără să obosim
GÂNDUL – ARHITECT AL DESTINULUI

Read More

Suferinţele – pot da parfum şi savoare vieţii noastre

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Maestrul Peter Deunov spunea: „Trebuie să plângem atunci când ne spălăm cămaşa?… Trebuie să plângem atunci când punem sămânţa în brazdă?… Trebuie să plângem atunci când măcinăm grâul?”

Spălatul cămăşii, punerea seminţei în brazdă, măcinatul grâului corespund unor activităţi ale vieţii spirituale. Care? Spălatul cămăşii înseamnă a te purifica. Semănatul înseamnă a introduce în mintea şi în inima ta niște gânduri şi sentimente bune, deopotrivă şi în minţile şi inimile altora. Măcinatul grâului înseamnă a pregăti pâinea vieţii. Aceste trei activităţi sunt însoţite neapărat de anumite suferinţe, dar de niște suferinţe atât de salutare! Sunt suferinţe divine, suportate în mod conştient, care impregnează apoi tot ceea ce trăim ca frumuseţe, parfum, savoare.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 30 martie

Recomandam urmatoarele articole:
Suferința – o depășim identificându-ne cu spiritul din noi
TESTAMENTUL IUBIRII
DISCERNAMANT CLAR
SEPARARE SAU UNIRE
PERFECȚIUNE

Read More

TESTAMENTUL IUBIRII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

testamentul iubirii

Prin măsura dragostei și a credinței noastre, Dumnezeu ne dă dreptul să fim, să avem, să dăruim și să dobândim, tot ceea ce alegem să prețuim și să iubim.

Când ne vom iubi în mod real și autentic, și vom crede cu desăvârșire în dreptul nostru de a fi fericiți – nimeni și niciun sentiment uman nu ne va mai putea împiedica să împlinim dragostea ce ne sălășluiește în inimi, prin dar divin.

Cât timp însă, ne vom împotrivi inimi, încercând să sufocăm dragostea din ea – Lumina ce o purtăm prin scânteia divină, ne va arde atât de mult, încât golul, regretele, întunericul și durerea pe care neîmplinirea iubirii o lasă în sufletele noastre prin focul dragostei, ne vor măcina și copleși.

Odată ce lumina dragostei a germinat în inimile și sufletele noastre – nimeni și nimic nu-i va mai putea stinge sclipirea sau împiedica să iasă iar și iar la suprafața sufletului nostru, căci suferința respingeri ei – ne va reaminti mereu de de responsabilitatea pe care o avem prin testament divin, de a ne dărui și împlini iubirea.

Când trăim iubirea prin spirit – nicio forță umană, mentală sau lumească, nu o poate controla, decima sau înfrânge!

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Neville Goddard – Indrazneala nerusinata
Omraam Mikhael Aivanhov – Astrologia Initiatică – Planetele si zodiacul
Eckhart Tolle – Sfaturi #06
Eckhart Tolle – Sfaturi #04
Krishnamurti – profetul libertăţii

Read More

DISCERNAMANT CLAR

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

discernamant clar

Bună dimineața!
Să aveți o zi binecuvântată plină de frumusețe, îngăduință și iubire. Eliberați-vă de griji, neliniști supărări și constrângerile, pentru a transforma dragostea din inima voastră, într-o sărbătoarea a vieții și a frumuseții din voi.

Lăsați-vă energiile vii să iasă la suprafața sufletului vostru divin, și adoptați prin curgerea ei lină, atitudinea curajoasă a schimbării a tot ceea ce vă cauzează neliniștile, ostilitatea și împotrivirile minții. Îngăduiți-vă să vă bucurați de tot ceea ce vă aduce frumos aceasta zi binecuvântată prin grație divină.

Lăsați-vă supărările și durerile în urmă. Ele doar vă consumă energiile, și vă rod pe dinăuntru sufletul și trupul. Lăsați-vă mintea și convingerile eliberate de frici, pentru a fi dominată de curaj și emoții pozitive, pentru a vă regenera și a vă putea astfel identifica cu adevărurile eterne.

Credeți în voi, în adevărul inimi voastre, și în puterea conștientului vostru, de a vă construi o personalitate uimitoare și extraordinară, având în minte conceptele de pace, bucurie, iubire, îngăduință, mulțumire, fericire, și bunăvoință. Ținându-ne mintea ocupată cu gânduri ce-și trag seva și energia din astfel de idealuri, le vom permite să devină parte din noi și parte a subconștientului nostru.

E ușor și comod să facem același lucru la nesfârșit, însă adesea rutina obiceiurilor învechite se poate transforma în atașamente dăunătoare sau contra productive evoluției noastre. Desigur, ”dacă un lucru merge bine, nu trebuie reparat” sau schimbat de dragul de a fi schimbat. Însă pentru a avansa în viață, este necesar să ținem pasul cu schimbările ce au loc în jurul nostru.

Când apare o provocare, sau o problemă, nu ne putem plânge de milă la nesfârșit și nu ne putem nici băga capul în pământ asemeni unui struț, doar pentru a nu vedea și a nu ne confrunta cu adevărurile care ne dor.

Pentru a aborda eficient provocările și vieții și problemele cu care ne confruntăm prin consecințele alegerilor pe care le facem și a sentimentelor pe care ni le inducem prin ele, schimbarea de atitudine, învățarea, și dezvoltarea de noi abilități, devin necesare și de neamânat.

Pentru a înțelege însă rostul vieții și motivele pentru care iubim sau alegem să suferim, e nevoie să ne eliberăm de prejudecăți, griji, nemulțumiri și frici, și astfel să ne privim sufletul în mod obiectiv. Când vom înțelege că am fost creați pentru a fi fericiți și a ne împlini iubirea, vom deveni capabili prin cuget, simțire, alegeri, atitudine, fapte și conștiința pură a iubirii, să fim fericiți și plini de iubire.

Când vom deveni capabili să ne eliberăm de frici prin conștiința iubirii, ne vom putea vindeca trupul și sufletul de orice vinovăție, suferință și împotrivire în fața adevărului inimii și a dreptului nostru de a iubi și a ne lăsa iubiți, pentru ca dragostea din inimile noastre să înflorească și să rodească în viața fiecăruia dintre noi.

Când vom iubi și ne vom iubi, eliberați de conștiința vinovăției sa frica de a nu răni sau a nu fi răniți – nu ne mai chinui nici trupul, nici mintea și nici sufletul prin prin negativitatea, nemulțumirile, supărările, ostilitățile, renunțările, fricile și agresivitățile împotriva noastră și împotriva celor din jur.

Eliberându-ne de nevoia de a ne induce suferințele – ne vom redobândi măreția, frumusețea sufletească și bucuria inimii, prin prețuire, recunoștință, mulțumire, dăruire și iubire, și mai ales, devenind responsabili pentru propria viață și integritatea sufletului nostru.

Când vom înțelege că singura resposabilitate pe care o avem este aceea de a ne iubii prin tot ceea ce ne bucură și ne face inima să vibreze în lumina dragostei din ea – vom înțelege că nefericirea celor din jur, nu este responsabilitatea noastră.

Când vom înțelege că menirea noastră este aceea de a iubi, nimeni și nimic nu ne va mai putea împiedica să ne împlinim iubirea și să fim fericiți. Când vom înțelege asta, ne vom putea descătușa inima de suferințe și frici, pentru a ne împlini iubirea și prin ea să ne celebrăm viața ca cel mai important dar divin, primit prin din iubire.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
A pasi dincolo de frica
Provocarea schimbarii (The Callenge of Change) – film biografic – Jiddu Krishnamurti
Omraam Mikhael Aivanhov – Iubirea si sexualitatea
Bashar – Uneltele manifestarii
Omraam Mikhael Aivanhov – Cum să ne comportăm cu Maestrul nostru spiritual

Read More

DEVENIRE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

devenire

Pentru a avea viața pe care ți-o dorești, trăiește eliberat de prejudecăți, vinovății și constrângeri, gândește curajos, ascultă de adevărul din inima ta, prețuiește-te pentru ceea ce ești și, crede în dreptul tău de a fi fericit, prin tot ceea ce alegi să fii, să ai, să faci, să dăruiești și să iubești.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
VINDECARE KARMICĂ
PRETUIREA VIETII
PROSPERITATE
Arhanghelul Gabriel – transmisia genelor
Despre Dragoste

Read More

Iubirea – niște schimburi între suflete și spirite

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Spiritele luminoase din lumea invizibilă fac fără încetare niște schimburi de iubire: ele se întâlnesc în spațiu, se salută, se pătrund cu niște raze pure și își continuă drumul. A nu avea un corp fizic nu te împiedică să faci niște schimburi și să iubești. Deopotrivă, și voi faceți mii de schimburi cu creaturile din jurul vostru care nu sunt fizice. Nu sărutați pe toată lumea, nu luați pe toată lumea în brațe, dar aveți fără încetare niște întâlniri ce vă hrănesc și vă fac fericiți. De ce să nu măriți numărul și calitatea aceastor schimburi? Iubirea, așa cum este înțeleasă de cei mai mulți oameni, această iubire lacomă, egoistă, posesivă, geloasă, crudă, este o adevărată sclavie.

Veți spune: „Noi avem însă un corp, nu ne putem manifesta ca niște îngeri.” În realitate, să știți că nu corpul vostru se opune cel mai mult manifestărilor spirituale ale iubirii, ci lumea voastră psihică pe care nu ați învățat să o controlați, să o luminați. A avea un corp nu te împiedică să te apropii de această concepție spirituală a iubirii, fiindcă sufletul și spiritul din noi sunt la fel de reale ca trupul nostru fizic și ele pot face niște schimburi cu toate celelalte suflete și toate celelalte spirite din univers.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 29 martie

Recomandam urmatoarele articole:
CONTINUA SA GASESTI IUBIREA
Fructele – să le oferim iubire înainte de a ne hrăni cu ele
A PRIVI CU IUBIRE
Iubirea – dăruiește cunoașterea și puterea
Iubirea – criterii ale autenticității ei

Read More

DREPTUL LA FERICIRE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

dreptul la fericire

Când ești în împăcare și în lumina adevărului din inima ta, îți accepți vulnerabilitățile și părțile întunecate, căci poți alege conștient să ierți și să te ierți pentru a te încrede în tine și în valorile din inima ta, pentru că știi că te poți desprinde de durere când decizi să te bucuri de viață – prin modul în care alegi să o vezi, să o trăiești și să o iubești.

Credința și curajul de a te încrede în valorile iubirii te va îndemna să te prețuiești pentru ceea ce ești, lăsându-ți viața să curgă în armonie cu energia din inima ta, pentru a înflori și a-ți umplându-ți sufletul cu bucurie, candoare și lumină.

Atunci când În lumina clarității și a adevărului din inima ta, îți vei putea regăsi armonia, cadența și puterea credinței în binele tău și în dreptul de a fi fericit – îți vei putea schimba convingerile negative și ostilitatea.

Pentru a te elibera de traumele, fricile și suferințele trecutului, pe care mental prin ne-iubire și ne-iertare le retrăiești… ca să ai motive să te agresezi – va trebui prin rugăciune să ceri ajutorul divin și dezlegare.

În momentele tale de trezire la conștiință, când în lumina inimii poți înțelege că inconștient îți amărăști viața când i te împotrivești – prin credința și iubirea din inima ta, vei putea alege să renunți la suferințe, pentru a nu-ți mai risipi frumusețea, divinul, fericirea, valorile și sclipirea, de câte ori te rănești sau alegi să îi agresezi pe cei care te iubesc.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
CALEA SPRE FERICIRE
Fericirea – cea adevărată nu are cauză
NEFERICIRE
Fericirea – rezultat al unei întregi „bucătării” interioare
Fericirea – cum să o găsim în iubire

Read More

SEPARARE SAU UNIRE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

separare sau unire

Bună ziua!
Să aveți o săptămână plină de lumină și iubire.
Vă doresc pentru azi, să aveți parte de o zi a revelației uniunii, a descoperirii legii vieții și a contribuției la aducerea aminte a beatitudinii luminii și iubirii din inimile și sufletele voastre. Să aveți parte prin dobândirea lor, de revelația eliberării de griji și constrângeri, eliberându-vă din robia minții pentru a nu mai fi nevoiți și constrânși prin frici, sa fiți supuși durerii și urii iubirii.

Legea vieții, pe calea firii, este legea convingerii. O convingere este un gând în mintea ta. Cât timp vei susține prin sentimente ce-ți sunt ostile, gânduri împovărătoare sau pline de , nemulțumire, supărare sau griji, sufletul tău va suferi.

Te vei putea elibera de răni și suferințe, doar prin sinele tău spiritual când convingerea ta îți va susține bucuria pentru viață, prin conștiința iubirii din inima ta, care, atunci când se va retrezi la viață, nu-ți va mai lăsa mintea să-ți risipească resursele, energia, iubirea și sclipirea, și nici să te copleșească de dureri, ostilitate, neîmpăcări, fricile și vinovățiile cu care-ți amărăște viața.

Să nu crezi în lucrurile care îți pot dăuna sau te pot rănii. Ele primesc putere prin gândurile tale încărcate de frici nemulțumiri, îndoieli, ostilități și griji. de nu vrei să-ți risipești energia și să-ți dai pe gratis puterea, crede în puterea pe care o are subconștientul de a te vindeca, inspira întării și de a te ajuta să prosperi – prin puterea credinței, a gândurilor, emoțiilor, afirmațiilor, alegerilor și acțiunilor pozitive.

Indiferent însă în ce vei alege să crezi prin gândurile și emoțiile pe care le exprimi, vei avea dreptate. Ceea ce alegi să faci urmându-le, este singura cale ce-ți este menită, chiar și de ea trece prin suferință – pentru a înțelege legea vieții și a prețuirii, care te călăuzesc înapoi spre lumină și uniune. Nu trebuie să-ți fie teamă că greșești. Greșelile sunt inerente atunci când învățăm din nou să mergem, după o perioadă lungă în care frica ne-a împiedicat să ne ridicăm.

În timp, vom înțelege fiecare dintre noi, că, toate lucrurile din viața noastră se întâmplă potrivit convingerilor pe care le avem. De vom avea convingeri negative prin gândurile pe care le exprimăm, cum că toate ne sunt potrivnice și ostile, înseamnă că în experiența noastră, mai trebuie să suportăm suferințele izvorâte din împotrivirile, fricile și îndoielile minții.

Când vom fi pregătiți să încheiem cu suferințele, dezamăgirile, neîmplinirile și cu insuficiențele vieții – convingerile noastre se vor transforma în gânduri pline de iubire, pace sufletească, frumusețe, prețuire, recunoștință și abundență și vom fi cuprinși de bucuria de a dărui și împărtășii din preaplinul sufletului nostru – fără vreo urmă de teamă, că abundența s-ar putea sfârși.

Când suntem în uniune și una cu sursa iubirii divine din noi, puterea și abundența ei este inepuizabilă pentru noi, la fel cum este și lumina astrului solar pentru tot ceea ce este viu și dornic de viață.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Toamna – separarea
FANTOME SI SPIRIDUSI
ELIBERAREA INIMII
Fructele – să le oferim iubire înainte de a ne hrăni cu ele
Arhanghelul Gabriel – transmisia genelor

Read More

ÎMPLINIRE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

implinire

Pentru ca iubirea, abundența, pacea lăuntrică, prețuirea, iertarea, bucuriile și fericirea să facă parte din realitatea curentă și viața pe care prin alegeri o trăim – va trebui să învățăm – să ne dăruim iubirea în mod empatic și autentic, atât nouă, cât și celor jur, fără însă a pretinde sau a aștepta să primim ceva pentru noi, ca ”monede de schimb”.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
ÎMPLINIREA IUBIRII
Împlinirea – o întâlnim numai în regiunile spirituale
DESPRE ÎMPLINIREA ȘI ABUNDENȚA VIEȚII
Imaginația – factor de împlinire spirituală
MECANISMELE DE APARARE

Read More