“În fiecare an, pe 22 septembrie, soarele intră în semnul Balanței, deschizând astfel o perioadă nouă. Este toamna, epoca culesului şi adunatului fructelor coapte; seminţele sunt şi ele triate pentru hrană sau conservate pentru a fi semănate mai târziu, astfel ca ciclul să continue. Dar această lucrare de separare, de triaj, ce se face în natură nu priveşte numai vegetaţia: ea priveşte şi fiinţa umană. Fiindcă toamna este momentul acelei separări despre care vorbeşte Hermes Trismegistus în Tabla de Smarald: „Vei separa subtilul de grosier cu băgare de seamă și cu judecată”, adică cu mmare grijă. Separarea subtilului de grosier înseamnă separarea spiritualului de material. De aceea Inițiatul, care participă cu spiritul său la această lucrare a întregii naturi, știe că a venit clipa să lase să moară materia obscură ce există încă în el, pentru a elibera adevărata viață.
Așa cum fructul se separă de arbore, așa cum sâmburele sau sămânța se separă de fruct, tot așa și sufletul se va separa într-o bună zi de corp. Corpul este învelișul sufletului, iar sufletul este sămânța ce va fi semănată în înalt, în cer. În ziua în care fructul omului s-a copt, el nu mai cade din nou pe pământ ca sămânța unei plante, ci zboară spre cer.”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Gândul zilei de 22 septembrie
Recomandam urmatoarele articole:
– Toamna – separarea
– Marea Operă – fazele sale corespund succesiunii culorilor în natură
– SEPARARE SAU UNIRE
– Anotimpurile – și reînnoirea unor forțe în natură
– Eliberarea – semnele sale prevestitoare