A-TI CUNOASTE FRICA

Bună dimineața
și o săptămână a încrederii de sine și a eliberării de atașamente, așteptări, vinovății și frici!

Vă doresc ca începând de azi să dobândiți puterea de a vă conștientiza convingerile limitative și acele atașamente metale care vă induc fricile îndoielile și lipsa curajului de a vă manifesta în mod autentic, valorile, frumusețea, măreția și darul vostru sufletesc.

Când conștientizăm sursa fricilor, a nemulțumirilor și a neîncrederii noastre, permitem inimi noastre să se vindece și spiritului, să se trezească la viață.

Atunci când inima începe să bată din nou plină de curaj, energia iubirea necondiționată începe din nou să ne lumineze sufletul, disipând întunericu și oferindu-ne claritate asupra iluziilor minții prin care ne-a indus fricile, separarea, traumele, ne-credința, durerile și îndoiala.

Când lumina iubirii disipă întunericul sufletești și ne vindecă rănile traumelor sufletești, sursa fricilor și teama de amintirea rănilor și a pedepse dispare, pentru a face loc armoniei inimii și păcii sufletești. Atunci, a dărui și a primi iubirea ni se pare un lucru firesc, căci a fi în armonie cu adevărul divin ce sălășluiește în inima și sufletul nostru, înseamnă a a fi parte a sursei iubirii divine.

Când redevenim una cu sinele nostru spiritual și prin el reintrăm în comuniune și armonie cu Dumnezeul atotcuprinzător, înțelegând că (dincolo de limitele cunoașterii minții și a dovezilor palpabile ce ni le poate furniza) – suntem parte intrinsecă a sa – vom înțelege că imposibilul devine posibil, îndoielile dispar pentru a lăsa loc certitudinilor dobândite prin credință.

Când experimentăm și ne însușim această stare, iubirea necondiționată va deveni o stare firească a atitudinii noastre, ce nu cere nici efort și nici învățare.

Când înțelegem că fricile și îndoielile noastre au fost induse de trauma separării de sursa iubirii noastre și de divinul din noi și că neîncrederea și îndoielile noastre sunt sursa gândurilor noastre înfricoșătore – putem înțelege și că teama de pedeapsă este doar o iluzie a minții izvorâtă din false convingeri izvorâte din distorsiunea realității. Și ca orice iluzie, ea se disipă de la sine, dacă încetăm să-i hrănim și să-i materializăm realitatea cu energia gândurilor și a emoțiilor noastre negative.

Când înțelegem că sentimentul separării și trauma durerii sufletești izvorâte din ea, sunt doar percepții artificiale și auto-impuse, pe care mintea ni le induce prin convingeri ca fiind reale – înțelegem și faptul că, pentru a păși pe calea vindecării sufletești și trupești, este suficient să ne detașăm de sentimentele negative.

Alegând calea iertări și a curajului asumării, acceptării și iubire – vom permite luminii și clarității înțelegerii mecanismelor mentale, dobândite prin energia credinței și a adevărului ce ne sălășluiește în inimii, să separe realitate și valoarea, de iluziile irealității minții ego, dominate de nemulțumiri, negativitate, atașamente, emoționale, așteptări, poveri, insuficiențe, negativitate, vicii și frici.

Când ne dăm răgazul să ne oprim din alergare și goana stupidă pentru privilegii și înavuții materiale (dincolo de limita rațiunii suficienței, cumpătării și a bunului simț), pentru a ne elibera din programele mentale ce ne hrănesc fricile, lăcomiile, nemulțumirile și insuficiența – ne deschidem ochii pentru a privi lumea prin lumina clarității conștiinței.

Oprind zgomotul tumultuos al gândurilor noastre, îndoielnice, istovitoare și temătoare – vom începem să auzim, să deslușim și să înțelegem răspunsurile lui Dumnezeu la rugămințile și așteptările noastre. Atunci, vom vom putea înțelege esența mesajelor sale, sarcinile pe care trebuie să le împlinim pentru a ne vindeca karmic, și calea ce ne este sortită prin destin.

Când vom desluși mesajele divine din spatele consecințelor și lecțiilor noastre de viață – vom înțelege prin ele, că, suntem iubiți fără condiții, și că prin lumina scânteii divine din noi, am dobândit și puterea de a crede în puterea ce ne-o dă sinele spiritual, de a acționa, a crea, a materializa și a zămisli în mod iubitor, punându-ne prin haruri, în slujba binelui nostru comun.

Când în lumina clarității și a abundenței iubirii dobândite prin spirit ne vom trezi la viață, vom deveni capabili de a ne abandona căii și inspirației divine – ne vom împlinii rostul și menirea, ca efect al dăruirii iubirii din abundența roadelor abundenței iubirii, semănate în propria conștiință și în gândurile, alegerile și în acțiunile pe care le întreprindem.

Dacă am fi ascultat răspunsul lui Dumnezeu, visul nostru despre separare, iluziile, fricile și coșmarurile plămădite prin somnul rațiunii, ar fi dispărut, prin simpla trezire la conștiința ce ne reliefează o realitate prietenoasă, diferită de cea a negării și neliniștii, în care mintea ne hrănește convingerea ostilității date de crezul că nu suntem iubiți.

Presupunerea minții privind nedreptățile pe care le suferim pentru că nu primim iubire de la cei din jur, nu ar trebui să ne împiedice în a ne iubi și a crede în dreptul nostru la fericire. O astfel de presupunere nevrotică în care credem că nu merităm să iubim sau să fim iubiți – duce la traume, nemulțumiri și negativitate. Odată ce se croncizează în frici, ea se transformă în depresie și victimizare.

Gândurile, fricile și faptele ”rele” nu pot fi exprimate decât dacă hrănim: – convingerea subconștientă a neputinței noastre de a produce schimbarea în bine în destinul nostru, și credința că ”suntem nedemni de iubire”. Orice atac energetic și orice nemulțumire își trage seva din aceste presupuneri, antagonice iubirii și credinței în binele nostru individual și colectiv.

Cât timp ne îndoim de vrednicia noastră de a iubii și a fi iubiți, nu facem altceva decât să plăsmuim o lume în care suntem fie ”victime”, fie devenim ”călăi”. Cele două stări sunt interdependente, iar manifestarea lor are loc în mediul ostil al fricilor și iluziile plămădite de mintea îndoielnică dominată de frici, atunci când ne îndoim de vrednicia noastră și de dreptul de a fi iubiți și împliniți.

Depinde doar de noi dacă îL acceptăm pe Dumnezeu și iubirea sa în sufletele și inima noastră, lăsându-ne îndrumați în decizii prin adevărul inimii, sau dacă vom continua să-i respingem prezența și iubirea, dând curs contestării dreptului nostru și al celorlalți la iubire, și acceptând presupunerea eronată a minții, ca temelie a vieții noastre bazată pe nemulțumiri, supărări, invidii, ostilități, neliniști și mânii.

Nu e niciodată prea târziu să ne asumăm erorile și să ne iertăm pentru ele. Nu e niciodată prea târziu să ne dăm seama că răspunsurile minții la întrebările noastre înfricoșătoare (privind temerile legate de declinul și perspectivele vieții, de traumele și poverile sufletești pe care le cărăm după noi ca un balast) – sunt nesatisfăcătoare.

Când răspunsurile minții nu ne satisfac, este timpul să ascultăm adevărul inimii, lăsându-ne îndrumați de iubirea ce izvorăște din ea, ca o legătură intrinsecă a sufletului nostru, cu divinul ce ne dă iubire și viață.

Dacă înțelegem esența iubirii ce ne sălășluiește în suflete și-n inimi – nu e prea târziu să producem schimbarea în gândurile, sentimentele și atitudinea noastră, renunțând la acele convingeri potrivnice pe care ne distorsionează gândurile, credințele și sentimentele, despre care timpul ne-a dovedit prin consecințele nefavorabile și neîmplinirile vieții, că ne sunt nefolositoare.

Nu e niciodată prea târziu să ne întoarcem fața spre Dumnezeu și să recunoaștem că răspunsurile pe care mintea ni le dă la întrebările pe care le pune, ne umple sufletul, inima, conștiința și viața, de frici.

Când prin convingerile minții noastre cărora le dăm curs prin gândurile și sentimentele noastre, viața ne devine doar ostilitate, nemulțumire, durere, dezamăgire, corvoadă și luptă, e timpul să privim în lăuntrul adevărului inimii și prin ascultarea ei, să dăm curs doar acelor alegeri și acțiuni, în urma cărora consecințele și răspunsuri pe care le primim, ne sunt favorabile.

Viața noastră spirituală, începe când răspunsurile la întrebările noastre, ne devin favorabile în lumina credinței și a iubirii, ce sălășluiește dincolo de nevoile, atașamentele și așteptările firii și a minții.

Pentru a ne metamorfoza conștiința din ceea a durerii, a vinovăției și a fricii, în cea Christică a iubirii, manifestată prin iertare, acceptare, îngăduință, asumare, empatie și toleranță – nu contează nici religia pe care o avem, nici statutul social, nici cel profesional și nici cel economic. Contează doar deschiderea noastră spre claritate, adevăr, înțelegere și vibrația energetică a luminii, dobândită la nivel de spirit.

Evoluția noastră prin spirit, va începe pentru fiecare dintre noi, atunci când vom dori să renunțăm la a ne mai induce suferința și durerea, și vom fi gata să contestăm propriile convingeri și falsele presupuneri ale minții.

Îmbrățișarea fricilor, a vinovățiilor și a durerilor, cu energia iubirii este calea vindecării și izbăvirii noastre sufletești și trupești prin iertare, de poveri și suferințe. Este calea trezirii conștiinței, și a restaurării valorilor și puterii noastre interioare.

iubirea este energia vie și vibrația luminii divine care ne călăuzește prin spirit, la – înțelegerea, manifestarea și împlinirea rostului vieții aici pe Pământ, trăite prin credință și zămislirea miracolelor ei, prin puritatea inimii și frumusețile valorilor noastre sufletești, născute din lumină și adevăr.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
– FRICA
– FRICA ASUMĂRII
– Frica – să ne exersăm să nu îi cedăm
– A-TI IMTAMPINA FRICA CU COMPASIUNE
– O RELATIE SANATOASA CU FRICA NOASTRA