Omraam Mikhael Aivanhov – 1958.12.14 – Intelepciune si inteligenta – Secretul polaritatii

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
CONFERENCE: Sagesse et intelligence – Les secrets de la polarité
(Înţelepciune şi inteligenţă – Secretele polarităţii)
Data: 14 decembrie 1958

Oamenii confundă ades inteligenţa cu înţelepciunea. Există, totuşi (între ele), o anumită diferenţă. Ele ţin amândouă de domeniul intelectual – al înţelegerii, al raţiunii, al filozofiei, al ştiinţei – deci este (vorba) de acelaşi domeniu intelectual. Inteligenţa este o capacitate a fiinţei, nu-i aşa, o capacitate care îmbrăţişează multe alte capacităţi; este deci o sinteză de capacităţi. Când spunem «inteligenţă», presupunem alte capacităţi: raţiunea, judecata, aprofundarea, sinteza, analiza, discernământul, nu numai memoria, ba chiar înţelegerea. Deci, multe calităţi. După Iniţiaţi, aceasta este adevărata inteligenţă: o capacitate a fiinţei, a spiritului. Dar după părerea oamenilor? Aaa, ei nu ştiu ce este un om inteligent. Veţi vedea deîndată. Am să vă explic acum ce este, după un Iniţiat, un om inteligent şi apoi un om înţelept. Veţi vedea după aceea ce sunt inteligenţa şi înţelepciunea. O să vedeţi, este foarte interesant. Ce gândeşte lumea, lumea obişnuită, despre un om inteligent? Când vede pe cineva care ştie să se descurce, să umble cu vicleşuguri, să combine, să calculeze, să facă şmecherii, să-şi însuşească, să înşele, să prade, să facă avere, să aranjeze lucrurile, să urce în societate, să devină bogat, ea spune: «Acesta este un om inteligent!» Ce greşeală! Asta nu este inteligenţă. Asta nu este deloc inteligenţă. Şi când vede pe cineva care nu aleargă, care nu-şi croieşte drum nici cu coatele, nici cu unghiile, nici cu ghiarele, nici cu limba, nici cu copitele, atunci ea spune: «Vai, cât e de prost!» Pentru că, priviţi-i pe ceilalţi! «O, ce prost e! Nu e inteligent.» Dar cum ştiţi voi că nu e inteligent?
După ce aţi măsurat, cântărit? După ce? Care au fost criteriile, pentru a vă pronunţa? Şi veţi vedea că fiinţele umane nu au prea multe criterii, criterii adevărate. O, prin rezultate, pentru că el a reuşit, prin tot felul de lucruri şi trucuri, a reuşit să fie bogat şi bine văzut sau a terminat studii… Şi atunci, iată fiinţa inteligentă! Vom vedea, vom analiza asta. Poate e omul cel mai prost, cel mai stupid. Are capacităţi ale inteligenţei: el are memorie, ştie să raţioneze, este iute, este aşa şi pe dincolo, are calităţi şi calităţi care formează inteligenţa – în afară de una. O calitate. Şi tocmai această calitate care dă sensul, culoarea adevăratei inteligenţe: către ce era orientată, de ce era inspirată, ce scop voia să atingă această inteligenţă? Ooo, dacă era doar latura personală – bogăţia, forţa, să mănânce, să bea, plăcerile, toate acestea… a, a, a ! atunci asta nu mai este o inteligenţă. Sunt capacităţi capabile să servească adevărata inteligenţă, care este o altă capacitate. Deci, acel om nu e inteligent: are capacităţi ale inteligenţei, dar nu este inteligent. Sesizaţi (ideea)? El are posibilităţi, mijloace, capacităţi – ca de pildă cineva care are o memorie formidabilă, nu-i aşa – dar memoria nu înseamnă că e deja inteligent. El înregistrează tot. Când trebuie să iasă dintr-o
situaţie (…), el nu poate nici să sudeze (elementele), nici să le lege, are doar memorie, şi atât. Deci memoria este un element al inteligenţei, dar nu este încă inteligenţă. Mă înţelegeţi, nu-i aşa? Sesizaţi (ce vreau să spun)? Evident, această chestiune este puţin filozofică, intelectuală. Poate să adoarmă puţin.