DESCHIZANDU-VA UNUL CATRE CELALALT

Bună dimineața
și o zi plină de daruri și împliniri!
Vă doresc să aveți parte de puterea conștiinței de sine și de inspirație, în a vă deschide inima spre dăruire și prețuire – pentru a nu refuza iubirea, a nu vă împotrivi adevărului inimii și a nu pierde darurile și lecțiile de viață ce vă sunt destinate.

A oferi iubirea de care cel de lângă noi are nevoie, amplifică iubirea din noi. Prin a i-o refuza, ne vom diminua conștiența prezenței iubirii din inima noastră.

Deși alegerea prin care am decis să nu ne dăruim iubirea, ni se va părea firească, rațională și logică (în raport cu pretențiile și comportamentul celuilalt, sau cu motivele și justificările minți care ne formează și ne întăresc convingerile neasumării ei, prin prisma experiențelor dureroase trecute opuse sau ostile iubirii), prin îndepărtarea de semenul nostru și de adevărul inimii, și pin refuzul de a ne dărui iubirea total, devotat și asumat – ne îndepărtăm de sinele nostru sufletesc și ne refuzăm nouă iubirea.

Lipsa noastră de maturitate emoțională și deschidere sufletească, va cauza adesea incapacitatea noastră de a înțelege și accepta că, și cel de lângă noi poate suferi de aceeași lipsă de iubire și aceleași carențe emoționale sau frici, ca și noi (chiar dacă ele provin din alte experiențe negative, traume, dezamăgiri sau decepții, decât ale noastre).

Așa cum adesea și noi tânjim după iubire, dar nu știm cum să o dobândim, și semenul nostru dorește iubire de la noi, dar nu știe să o ceară, căci nimeni nu la învățat cum arată iubirea, cum s-o deslușească, cum să o dobândească și cum să o prețuiască. Și pentru că nu știe toate astea, va încerca să dobândească prin manipulare ceea ce crede că ar suplinii ceea ce își dorește.

Iubirea noastră, ca răspuns la nevoile celuilalt, trebuie să se manifeste ca un act firesc, nereținut și nedistorsionat de resentimente sau judecăți. Chiar de nu dorim să fim manipulați și nici să cedăm pretențiilor sau comportamentului nepotrivit al celuilalt – pentru a nu refuza o solicitare de ajutor (ce adesea are o componentă fizică sau materială), putem să dăruim (fără însă a ne condiționa darurile sau a ne induce prin ele insuficiența sau dezechilibrul energetic) din valorile, abilitățile, experiența și excedentul nostru.

Când ne dăruim iubirea, va trebui să învățăm, să nu ne facem griji sau să nu ne hrănim frustrările, nemulțumirea sau dezamăgirea, atunci când cel ce primește va fi nesatisfăcut și nemulțumit de darul primit. O astfel de atitudine a ne-refuzului din partea noastră, înseamnă a spune: – ”DA”, la a-l iubi, și – NU, la a ne lăsa manipulați emoțional.

Prin a spune ”nu” manipulării, nu ne ostilizăm sufletul, nu-l alungăm pe celălalt din inima noastră, nu ne supărăm pe el și, nici nu-l judecăm, ci doar refuzăm să fim o victimă sau un ”călău”.

Deschiderea spre nevoile celuilalt și iubirea noastră față de el, se manifestă prin a nu refuza solicitarea, dar atunci când nu o putem împlinii, să-i spunem clar și deschis, că – nu-i putem da ce vrea el, dar îl putem ajuta găsind o altă cale prin care să-l sprijinim. Prin asta îi vom transmite că nevoia lui de iubire este la fel de importantă pentru noi, ca și pentru el.

Desigur pentru cei mai mulți dintre noi, îmbrățișarea unei astfel de atitudini, nu ne este întotdeauna la îndemână, așa cum, nici refuzul lucrului dorit din partea celui la care apelăm pentru a fi ajutați sau dăruirea ajutorului sub altă formă – nu ne pică bine, atunci când experimentăm viața și insuficiența, de partea cealaltă a ”baricadei”.

Dacă însă, avem deschiderea necesară și aplecarea sufletească spre a învăța să dăruim și să primim – vom înțelege esența între ”a nu dărui sau primii ceea ce se vrea” și, ”a găsi o cale prin care și cel ce dăruiește și cel ce primește, să fie mulțumiți”.

A înțelege astfel iubirea și dăruirea, ne va ajuta să înțelegem că, cel care iubește devine egalul celui iubit, și că, iubirea nu trebuie să însemne sacrificiu, ci doar deschidere o sufletească firească spre aproapele și egalul nostru, care prin experiențele și lecțiile vieții sale, încă n-a trecut de procesul de înțelegere și învățare a iubirii.

A spune ”DA” și a ne sacrifica în fața unei pretenții ce ne copleșește, înseamnă a nu cunoaște și prețui energia iubirii, a ne iubi suficient, a nu ne prețui și a nu fi blânzi cu noi înșine. În aceeași măsură, a spune ”NU” strigătului de ajutor de lângă tine, înseamnă a ne exacerba frică de durere și suferință și a ne îndepărta de iubirea care o vindecă.

Cinstindu-ne pe noi înșine și pe ceilalți în mod egal și lăsând iubirea să ne înlocuiască reproșurile, resentimentele, ostilitate, neîmpăcarea și nemulțumirile, vom înțelege că, refuzul da a sprijinii sau ajuta (justificat adesea prin judecarea și învinuirea celuilalt): – înseamnă a-l ataca și agresa emoțional și psihologic pe cel ce bazează pe noi cerându-ne ajutorul, și vom înțelege că: – atacând vom deveni victimă din agresor, – apărându-ne, sau victimizându-ne ne vom transforma în cel care atacă și agresează, – judecând vom deveni cei judecați.

Dacă prin ceea ce facem, gândim, simțim și exprimăm, ne simțim atacați sau neprețuiți, este important să supunem ”NU” atacului, și să ne desprindem de agresor, evitând însă să reacționăm instinctual sau să contraatacăm, răspunzând tot cu ”moneda” agresivității.

O atitudine negativistă și ostilă vieții și semenilor noștri, ne va transforma în victimele propriei lipse de iubire. Prin a semăna în sufletul nostru sentimentul vinovăției, al disperării, al neputinței și al victimizării – nu vom face altceva, decât să ne transformăm din victima propriei lipse de iubire, în agresor.

Prin agresiune împotriva inimii sau prin jocuri frivole cu sufletele celor ce ne iubesc – ne vom sili la plăți karmice și la pierderea a ceea ce refuzăm să iubim sau să prețuim. Iertarea noastră și sinceritatea față de cei ce ne iubesc – este singura cale care ne ajută desprinderea de obiceiuri frivole și de jocuri cu sentimentele și sufletele celorlalți – atunci când ajungem la concluzia că nu mai putem face nimic spre a îmbunătății sau salva lucrurile.

A duce cu noi în suflet, ura și ne-iertarea, înseamnă a risipi părți ale sufletului nostru, ceea ce ne va condamna la rătăcire și înstrăinare față de propriul Sine, față de semeni și față de propriile valori și daruri. Prin a ne condamna la ură, nu ne vom putea da seama vreodată, de puterea vindecătoare a iubirii.

Pentru a redobândi energia și abundența iubirii – va trebui pas cu pas să o reînvățăm să o recunoaștem, să o practică, să o desăvârșim și să-i dăruim frumusețea și abundența. Altfel fără energia ei, fără entuziasmul și pasiunea izvorâtă din ea (pentru lucruri, acțiuni, experiențe și persoane) în nicio latură a vieții (fie ea relațională, profesională, financiară, spirituală, etc) – nu vom reuși să atingem împlinirea.

În final, cu toții va trebui să înțelegem sau să ne străduim să o facem la nivelul nostru de conștiință (prin instrumentele și valorile sufletești ce ne stau la dispoziție), că – iubirea nu înseamnă a ne alunga din inimă dușmanii, ci a învăța să-i acceptăm acolo. O astfel de atitudine, ne va ajuta să înțelegem că, așa cum noi dorim să fim iubiți, respectați și acceptați așa cum suntem, la fel și ceilalți au dreptul să-și dorească și să se aștepte să fie prețuiți, iubiți și tratați cu respect, precum ne dorim și noi să fim iubiți.

Mai devreme sau mai târziu va trebui să înțelegem că ceea ce refuzăm celui de lângă noi, ne refuzăm nouă înșine. Și asta pentru că, la nivel energetic și sufletesc – suntem cu toții egali, interconectați, interdependenți și inseparabili, chiar dacă (date fiind vârsta biologică și maturitatea spirituală), evoluăm și percepem, experimentăm, înțelegem și evoluăm în ritm și în mod diferit.

Dăruirea și bunătatea – sunt aptitudini și abilități ce izvorăsc din inimă și suflet. Sunt daruri și aptitudini ce trebuiesc descoperite și apoi șlefuite și desăvârșite. Ele se învață și se desăvârșesc în timp, pas cu pas, prin deschidere spre iubire, iertare, prețuire, acceptare, asumare, răbdare și consecvență. Iubirea din care izvorăsc, reprezintă sensul vieții, menirea noastră și destinul experienței și a rostului vieții noastre pe acest Pământ. Calea spre ea și spre prețuirea ei, trece invariabil prin neajunsuri, suferințe, îndoieli, dezamăgiri și dureri.

Iubirea pentru om, este precum prospețimea primăverii pentru tot ceea ce e viu și mirific în natură și, prinde viață în îmbrățișarea alaiului de frumusețe și culoare, îmbălsămate în mireasma florilor de mai – retrezite la viață, după o iarnă aspră și grea.

Omul se retrezește la viață prin iertare – după o perioadă lungă și grea trăită în suferințe, neajunsuri, neîmpăcări și lipsuri, prin negarea iubirii – pentru a cunoaște frumusețea și splendoarea, în grația luminii divină a iubirii, a credinței și a prețuirii valorilor sale.

Iubirea se desăvârșește în lumina sincerității, a prețuiri a recunoștinței și asumării, precum și roadele pomilor se desăvârșesc în grația luminii soarelui de vară, pentru a-și dărui abundență, celor ce au știut să-l sădească, prin entuziasmul și ascultarea glasului inimii lor.

Roadele luminii și ale iubirii, ce prin firea lor ajung să fie desăvărșite ca grație a ”nectatarului lor dăruit la vremea culesului sau – frumusețea noastră sufletească manifestată prin maturitate emoțională și asumării responsabilității sădirii și dăruirii valorilor noastre sufletești – vor bucură inima, conștiința și viața celor ce-și dau răgazul de a le prețui și le respecte, energia, frumusețea, belșugul și valoarea.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
– CONCENTRAREA SPIRITUALA
– Sensibilitate – și sentimentalism
– ADEVARATA IUBIRE
– IERTAREA NE AJUTA SA NE ELIBERAM DE TRECUT
– CHEIA CATRE IMPARATIE