Gândul zilei de 9 noiembrie
“Unele exerciții foarte simple de concentrare, de stăpânire de sine, pot, dacă le consacrați cel puțin câteva minute zilnic, să vă aducă mari binefaceri. Mulți pretind însă că nu au timp! Foarte bine, fiindcă ei nu au timp să se afle în liniște, în armonie, în lumină, ei vor avea mereu timp să se confrunte cu necazurile, dezordinile și întunericul.
Un lucru ne atinge cu siguranță în viață, cel de a fi nefericiți, triști, dezamăgiți, descurajați; mai puțin sigur, este însă să fim fericiți, puternici, calmi. De ce? Din cauza acestei formule rostită de toți: „Eu nu am timp.” Iată o metodă comodă de a-și justifica lenea, inerția. Nu există timp pentru a studia, a te ruga, a face niște exerciții. Oare ce le împiedică atât de mult pe aceste persoane să nu-și consacre timp echilibrului psihic, împlinirii spirituale? Deseori, numai niște nimicuri. Poate că, afirmând că nu au timp, vor găsi o justificare în fața orbilor și neștiutorilor, dar niciodată în fața Cerului.”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Recomandam urmatoarele articole:
– Ce se intampla in timp ce dormim? O perspectiva spirituala
– Timpul pierdut – poate fi într-un fel recuperat
– Experiențele spirituale – să așteptați mult timp înainte de a vorbi despre ele
– Omraam Mickhael Aivanhov – Munca discipolului în timpul somnului
– Fa-ti timp sa iubesti!