25.00 lei
În viaţa noastră apar acum multe schimbări – dar schimbare este, oare, egal cu criză. Nu. Nu, în cazul în care avem mijloacele de a schimba experienţa schimbării – şi exact aşa ceva reprezintă cartea pe care o ţineţi în mână.
Aceasta este mai mult decât o carte despre schimbare. Este despre modul în care funcţionează viaţa însăşi. Este despre însăşi natura schimbării – de ce se întâmplă, cum să o abordăm şi cum să o facem să fie o schimbare în bine. În paginile acestei cărţi, găsiţi Nouă Schimbări care pot Schimba Totul. Este oare posibil ca ceea ce urmează să citiţi, vine la voi chiar în momentul potrivit?
Este vorba despre un dialog continuu, despre cum să abordăm toate schimbările din viaţă – cele care au fost şi cele ce vor urma. Mulţumită acestei cărţi remarcabile şi a site-ului care vă oferă nenumărate întâlniri online, nu va mai fi nevoie să înfruntaţi singuri aceste schimbări.
Description