Category: 
Comments: 
„Fiind prins în capcana devenirii, a acumulărilor, şi dându-ţi seama de efortul şi durerea implicată, dorinţa de a evada din ea dă naştere conflictului dualităţii. Câştigul material generează mereu teamă, iar teama dă naştere conflictului contrariilor – depăşirea stării actuale şi transformarea ei în ceea ce se doreşte. Oare contrariul nu conţine germenii propriului său opus? Oare virtutea este opusul viciului? Dacă este, atunci încetează să mai fie virtute. Dacă virtutea este opusul viciului, atunci virtutea este rezultatul viciului. Frumuseţea nu este negarea urâtului. Virtutea nu are un opus. Lăcomia nu poate deveni niciodată non-lăcomie, în aceeaşi măsură în care ignoranţa nu poate deveni iluminare. Dacă iluminarea este opusul ignoranţei, atunci nu mai este iluminare. Lăcomia tot lăcomie rămâne, atunci când încearcă să devină non-lăcomie, fiindcă devenirea însăşi înseamnă lăcomie. Conflictul contrariilor nu este un conflict al unor noţiuni diferite, ci al schimbării şi nesupunerii faţă de dorinţe. Conflictul există numai atunci când realitatea nu este înţeleasă. Dacă putem înţelege ceea ce există, atunci nu există vreun conflict al contrariilor. Realitatea poate fi înţeleasă numai printr-o conştientizare neselectivă, în care nu există nici condamnare, nici justificare, nici identificare.”
J. Krishnamurti (1895-1986), Eighth Talk in Madras, 1947
