În viață, nu există alegeri bune sau proaste… există doar consecințe, cărora le atribuim valoare, în raport cu modul în care ele se pliază pe nevoile și așteptările, convingerile și șabloanele noastre mentale.
Efectul indolenței, nepăsării și neimplicării în schimbare, a noastră sau a celor ce aleg să stea deoparte (rezumându-se doar la a privi și a-și plânge de milă prin lamentări, judecăți, nemulțumiri, critici, învinuiri, scuze, obiecții și justificări), …e de mii de ori mai dăunător și periculos asupra propriei vieți și a viitorul acestei nații, decât efectul răului săvârșit de lăcomia celor lipsiți de suflet, scrupule sau bun simț (sau a celor pe care-i învinovățim pentru neajunsurile, nereușitele și insuficiențele noastre). Și asta pentru că numărul celor din urmă, este infinit mai mic, decât a celor ce permit prin teamă și lipsă de credință, subjugarea propriei ființe și amanetarea sufletului lor.
Schimbarea consecințelor care ne nemulțumesc (indiferent de domeniul în care activăm sau de planul vieții în care le lăsăm să se manifeste și să ne afecteze), este o simplă chestiune de alegere. Putem alege să conștientizăm cauzele care au dus la manifestarea lor și la perpetuarea situațiilor de viață nedorite, luând decizia schimbării tuturor atitudinilor, atașamentelor și obiceiurilor negative care au creat situația de fapt, detașându-ne de cauzele manifestării lor (”debarasându-ne” astfel de tot ce e negativ în percepțiile, convingerile, gândurile noastre, și se reflectă în constrângeri, condiționări, nemulțumiri, critici, judecăți, învinuiri și alte limitări negative).
Decizia eliberării de percepții negative și de tot ceea ce ne este potrivnic și ne înfrânează în manifestarea încrederii de sine și a curajului de a acționa cu entuziasm, asumându-ne astfel premizele benefice ale unor alegeri eliberate de încorsetările propriilor atitudini îndoielnice (oglindite în lipsa încrederii de sine, în temeri și în lipsa credinței), este o chestiune de atitudine. Alegerea schimbării și a manifestării prin gânduri, atitudini și acțiuni pozitive pro-active, care să ducă la rezultate cu efecte benefice ( atât în viața noastră, cât și în a celorlalți), …sau continuarea eschivării de la manifestarea conștientă și permanentă a atitudinii pozitive (prin atitudinea negativă a resemnării și neimplicării în schimbare), ne aparține.
Autor: Sandor Kasza