Category: 
Comments: 
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Despre “războiul stelelor”
Conferinţa din 03.09.1983
Concentrându-ne asupra spaţiului, a veşniciei, a astrelor, veţi putea regăsi pacea, bucuria, împlinirea
Lectura meditaţiei zilei
Atunci când Cerul este senin, încercaţi să contemplaţi stelele: închipuiţi-vă că părăsiţi pământul cu războaiele şi tragediile sale şi că deveniţi cetăţeni ai Cerului. Meditaţi asupra frumuseţii astrelor, asupra măreţiei fiinţelor care le populează. Pe măsură ce înaintaţi în spaţiu vă veţi simţi mai uşori, mai liberi, dar şi mai împăcaţi cu voi înşivă: pacea se va instala încet-încet în toate celulele fiinţei voastre. Meditând asupra înţelepciunii, ce a zămislit această imensitate şi asupra fiinţelor care o locuiesc, veţi simţi că sufletul vostru îşi dezvoltă anumite antene, foarte subtile, ce îi vor permite să comunice cu lumi atât de îndepărtate… Acestea sunt momentele cele mai sensibile pe care omul le poate trăi şi pe care nu le mai poate uita niciodată.
Dragii mei, vă reamintiţi că, în trecut, v-am vorbit despre această problemă pe care eu am verificat-o de foarte multe ori… V-am povestit cum, pe când trăiam în Bulgaria, urcam în munţii Rila, pe un vârf numit Musala, unde obişnuiam să-mi petrec nopţile, acolo sus, în loc să mă adăpostesc în tabăra de corturi din vale… Alegeam mereu culmea, vârful!… Priveam stelele, întins pe spate, şi astfel am învăţat, am simţit foarte multe lucruri…
Eu v-am mai spus că războaiele nu pot fi oprite, nu pot fi suprimate, ele vor exista în permanenţă atât timp cât va exista şi spiritul lui Marte. Da, războaiele vor exista mereu… Numai că, va fi posibil să schimbăm destinaţia lor, modul în care ne luptăm; acest lucru l-am descoperit uitându-mă la stele, observând că ele duc un altfel de război! În loc să se bombardeze, stelele îşi trimit raze pline de iubire şi de lumină, luptându-se cu iubire, fulgerându-se cu lumina iubirii… Astfel, învăţând de la stele, eu am declarat război întregii omeniri! Iar, mai devreme sau mai târziu, ea va fi “terminată”!… Va fi bombardată încât nu va mai rămâne nimic din ea, adică vor exista atâtea schimbări încât întreaga omenire se va război, dar cu iubire! Aş mai adăuga că există variaţii şi îmbunătăţiri ale acestei teorii.
Am asistat, într-o zi, la Nisa, la o petrecere cu un război de confeti (mici bucăţi de hârtie, de diferite culori, ce se împrăştie la baluri sau petreceri – n.t.). Dar cum putem să ne batem cu confeti? Din nefericire, invitaţii au amestecat şi pietricele ce cădeau în capul unora. Ei au procedat astfel fiindcă este greu să arunci bucăţele de hârtie atât de mici şi uşoare; au pus pietricele pentru a mări eficienţa loviturii… Ce şmecheri! Ei bine, încep cu un război al confetiilor şi sfârşesc, într-o zi, bombardându-se, războindu-se cu lumină… aşa cum faceţi voi, deja, în fraternitate… pe stânci, fără să fiţi conştienţi că vă bombardaţi cu lucruri celeste: o privire, un surâs, iar în spatele acestor priviri se află bombe, dar atât de agreabile încât, atunci când le primim, în loc să fim răniţi, scoatem chiote de bucurie şi devenim atât de fericiţi încât ne-am dori ca acest lucru să continue. Da, dragii mei, toate aceste lucruri le-am aflat de la astre!
Uneori, în timpul nopţii, ningea pe Musala şi stăteam acoperit de fulgii de nea, dar nu conta, fiindcă eram înfofolit şi eram fericit că exista zăpadă. Nu am remarcat, însă, numai războiul stelelor, a mai fost ceva ce m-a atins drept în plexul solar: pacea. Înainte de a adormi, suntem obligaţi, totuşi, să ne gândim, să medităm la această imensitate pe care o trăim, somnul nu se instalează repede şi ce ne-ar mai rămâne de făcut? Ei bine, ne gândim puţin la lume, la felul în care oamenii se sfâşie între ei, cum îşi smulg părul, cum devin nefericiţi din nimic şi cum dispare pacea … De ce? Pentru că ei sunt atât de limitaţi, de mărginiţi în gândire, obsedaţi de lucruri materiale, primitive, încât pacea nu are cum să se instaleze în sufletul lor. Şi atunci, cel mai neînsemnat lucru, îi poate tulbura, făcându-i nefericiţi.
Există, totuşi, un secret: dacă am şti cum să folosim spaţiul, distanţele, stelele, dacă am şti cum să ne îndepărtăm, puţin, de pământ, de toate evenimentele, de războaie, de tulburări şi de revoluţii, atunci am putea uita puţin de lumea obişnuită. Am putea pătrunde, atunci, în spaţiul infinit şi am simţi cum ceva deosebit se declanşează în noi… adică am simţi pacea! Este ciudat, cum am putea, oare, explica aceste lucruri? Psihologii contemporani încearcă să studieze toate acestea, să afle ce este spaţiul infinit, ce pot veşcinia sau stelele să declanşeze în noi, în cei care suntem, deseori, tulburaţi, neliniştiţi, suspicioşi, aproape bolnavi. Oh, ce bine ar fi dacă am şti să ne îndepărtăm de tot ceea ce există pe pământ, de lucrurile mărunte, chiar prea mărunte în raport cu universul! Vă închipuiţi, oare, că întreg cosmosul este la curent cu ceea ce se petrece pe pământ? Lucrurile de pe pământ sunt atât de obişnuite, de grosiere, de rele, de crude, de urâte, de meschine, de murdare chiar, încât nu interesează pe nimeni…
În cosmos există fiinţe atât de evoluate, încât oamenii, nici măcar, nu-şi pot închipui măreţia, inteligenţa, frumuseţea sau puterea de care acestea sunt capabile. De aceea, discipolul, care doreşte să se exerseze, să avanseze, să se dezvolte, să se perfecţioneze, nu are altceva de făcut decât să se concentreze asupra spaţiului infinit, asupra stelelor, a constelaţiilor atât de îndepărtate, gândindu-se la toate acele fiinţe care trăiesc în frumuseţe, în armonie, în inteligenţă şi bogăţie, trezind astfel în sufletul său elemente ce dormiteau pentru moment: pacea, bucuria, dilatarea, împlinirea!
Eu am verificat toate aceste lucruri de mai multe ori până acum. Amintiţi-vă că v-am spus, mai sus, şi o poveste cu tâlc: “A fost, cândva, un rege foarte trist şi nefericit care îşi dorea moartea. Un înţelept, aflat la curtea sa, l-a sfătuit că dacă doreşte să se vindece, să se destindă, să scape de tristeţe, va trebui să iasă din iatac şi să urce în turnul castelului de unde să admire stelele. Apoi i-a mai spus regelui să vină şi să îi povestească ce sentimente a trăit. La început, regele, nu a crezut o iotă din cele spuse, dar a simţit, încet-încet, cum un fel de linişte începe să-l cuprindă… Privind stelele totul începea să se armonizeze, să se calmeze, să se acordeze în fiinţa sa, totul tresărea de bucurie şi de fericire, încât l-a recompensat, din plin, pe înţeleptul nostru care ştia atât de multe lucruri…”. V-aş mai da, acum, un sfat: dacă nimic nu vă poate aduce pacea, liniştea interioară, chiar după ce aţi încercat toate metodele şi medicamentele existente şi recunoscute, încercaţi şi voi experienţa regelui din poveste, fiindcă Inteligenţa Cosmică a zămislit omul astfel încât acesta poate nădăjdui la spaţiul infinit, la timp, la nemurire…
Eu v-am explicat diferenţele ce există între timpul infinit, veşnicia şi spaţiul infinit, de nepătruns… Dacă veţi exersa, veţi observa cum alte lucruri se vor declanşa în fiinţa voastră şi veţi regăsi pacea… dar nu numai pacea, ci şi inteligenţa care stăpâneşte, pentru întâia oară, totul, înţelegând, acum, cât de mici eraţi, într-o stare de supărare, de nelinişte, pentru nimicuri trecătoare; în vreme ce, dacă vă veţi gândi la infinit, la veşnicie, veţi pluti deasupra tuturor lucrurilor şi nimic nu vă va putea atinge, absolut nimic, nici o tristeţe, nici un necaz, nici o pierdere, deoarece o altă conştiinţă se va trezi în voi, o conştiinţă ce vă judecă şi simţi, in mod diferit, lucrurile. Iar când veţi pleca în lumea de dincolo, veţi fi foarte inspiraţi, asemenea multor Înţelepţi, Iniţiaţi, Mari Maeştri, care trăiesc în această stare, în care nimic, din ceea ce este pământesc, nu îi poate mişca. Orice s-ar întâmpla, aceştia se găsesc deasupra lucrurilor, deasupra binelui şi răului! Oamenii obişnuiţi nu pot înţelege, însă, toate aceste lucruri, ei au coborât mult prea jos, în materie, devenind sensibili şi vulnerabili, bolnavi şi plăpânzi!
Iată o metodă formidabilă de urmat, aceea de a vă lăsa conduşi, câteva minute, de imaginaţie, fiindcă, cu ajutorul ei, veţi putea gândi orice veţi dori… Veţi uita puţin de lume, veţi călători în spaţiul infinit, gândindu-vă la toate fiinţele care vă depăşesc, la constelaţiile extraordinare despre care nu ştiţi, încă, nimic… Apoi veţi vedea ceea ce urmează… Credeţi-mă şi exersaţi, fiindcă eu am făcut-o, deja, de multe ori, am încercat să trăiesc altfel decât alţii… Şi viaţa a fost aceea care m-a învăţat, nu cărţile, fiindcă în cărţi nu am putut găsi aceste lucruri. Felul în care veţi trăi vă va învăţa multe lucruri sau vă va face să le uitaţi pe altele! Da, amândouă sunt posibile, să vă reamintiţi multe lucruri sau să le uitaţi pe altele din timpul vieţii… Ceea ce eu v-am spus aici are o valoare extraordinară!…
Un minut de meditaţie.
*
Dăruiţi zilnic câteva minute liniştii interioare, lăsaţi-i cale liberă în fiinţa voastră. Închideţi ochii, desprindeţi-vă de grijile cotidiene, dirijându-vă gândul spre înalt, spre izvoarele vieţii care inspiră întreg universul. Când veţi simţi că aţi putut opri torentul gândurilor, al sentimentelor şi al imaginilor de tot soiul, ce vă străbat fiinţa, pronunţaţi în interior cuvântul “mulţumesc”. Iată cuvântul cel mai simplu ce risipeşte toate tensiunile, fiindcă, mulţumind, intraţi în rezonanţă cu Cerul, ieşiţi din cercul strâmt al eului vostru inferior, pătrunzând în pacea şi liniştea conştiinţei cosmice.
*
Există o legatură între lumea de jos şi lumea de sus, între lumea fizică şi lumea spirituală. Omul are puterea de a crea această legatură prin cuvântul său. Acela care ştie să pronunţe cuvinte ce inspiră, ce însufleţeşte, posedă o baghetă magică în gura sa; el face legătura între pământ şi Cer.
*
“Slavă Ţie, Doamne!”
De mai multe ori pe zi, gândiţi-vă să pronunţaţi această formulă. De ce slavă? Fiindcă ea este manifestarea luminoasă, strălucitoare, a vieţii divine. În realitate, Dumnezeu, nu are nevoie de noi ca să Îi cântăm meritele; tot ceea ce noi putem spune despre El nu Îi foloseşte deloc. Noi suntem aceia care avem nevoie să-L slăvim pe Domnul, astfel ca să putem pătrunde cu întreaga noastră fiinţă în Lumina Sa.
Omraam Mikhael Aivanhov
