Monthly Archives March 2016

Vizitele – unor ființe îngerești

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Aţi făcut desigur această experienţă: eraţi ocupaţi cu îndatoririle vieţii zilnice, nu vă gândeaţi la nimic precis, şi dintr-odată aţi simţit cum un curent, o prezenţă lângă voi, ceva viu vă aducea o lumină, o linişte, o bucurie. Oare ce aţi făcut?…În asemenea momente, opriţi orice activitate pentru a vă concentra asupra acestei prezenţe care a venit să vă viziteze. Sunt momente rare şi preţioase ce nu trebuie să le lăsaţi să dispară comportându-vă în mod neglijent.

De câte ori niște vizitatori celeşti vin să vă instruiască şi să vă îmbogăţească viaţa! Dacă nu vă străduiți să îi primiți în clipa în care ei apar, s-a sfârşit; veţi căuta în zadar, veţi implora, dar ei nu vor mai reveni. Sau vor reveni, dar când?…Trebuie să învățați să îi recunoașteți imediat pe acești vizitatori și să îi rețineți cât mai mult timp posibil, fiindcă foarte repede nu veţi mai avea nici cea mai mică idee despre ceea ce veneau să vă aducă. Acordaţi timp suficient pentru a conştientiza ce reprezintă aceste vizite celeste: ele vor lăsa în voi o amprentă de neşters.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 23 martie

Recomandam urmatoarele articole:
Lumea fizică – reflectare a lumii divine
Entitățile celeste – să găsim atitudinea interioară ce le va reține lângă noi
Liniștea – oferă niște condiții favorabile pentru lucrarea gândului
O naștere – este mereu rodul unei iubiri
Iubirea de sine – conștiința propriei demnități de fiu al Domnului

Read More

A TE OPUNE FALSITATII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

a te opune falsitatii

Bun găsit
și o zi binecuvântată prin curajul de a fi în împăcare și iubire!
Vă doresc o zi a curajului de a vă planifica viața și a vă asuma adevărului inimii prin tot ceea ce gândiți, exprimați simțiți experimentați și alegeți să faceți și să prețuiți. Credința în binele vostru și în dreptul de a fi fericiți, vă vor ajuta în orice ipostază a vieții,, în a vă depăși barierele mentale, și a vă împlinii în fiecare plan al vieții.

Vă doresc să să dobândiți prin atitudinea emoțiilor pozitive curajul de a vă încrede în voi și în binele vostru – pentru a înțelege că, fricile și iluziile minții sunt de fiecare dată cauza nemulțumirilor, a grijilor, a supărărilor, a insuficiențelor, a ne-iertărilor, a suferințelor și a vinovățiilor auto-induse.

Fricile sunt mereu cauza nevoii noastre de a ne eschiva de responsabilitatea propriilor alegeri și consecințe. Ele ne vor induce de fiecare dată nevoia de a purta măști ale falsității și ipocriziei noastre, din dorința de a ne ”vinde” mai ușor interesele, de a manipula, a fi plăcuți sau, a fi acceptați!

A vă debarasa de măști și falsitate, presupune a alege curajul asumării și adevărul ce naște și împlinește bucuria și iubirea în propriul suflet, pentru a-l extinde în propria viață. Atunci când vom prețui ceea ce suntem facem și avem, nu vom mai fi nevoiți să fim nemulțumiți.

Când renunțăm să mai ocolim adevărul și problemele cu care ne confruntăm, devenind conștienți de propria negativitate, ostilitate, frică neasumare sau obiceiuri dăunătoare – generăm o reală schimbare de percepție și atitudine față de propria viață, reînvățând să prețuim și să iubim tot ceea ce alegem să exprimăm, să experimentăm și să trăim.

Nu ne vom putem învinge și depăși fricile, defectele sau proastele obiceiuri, atâta timp cât vom refuza să admitem că le deținem.

Cât timp ne vom limita doar la a căuta și vedea în exterior defecte, greșeli, pricini, vinovății sau situații potrivnice, care cauzează propriile nemulțumiri, supărări, neajunsuri, lipsuri, suferințe și neîmpliniri, învinuindu-i sau judecându-i pe ceilalți – vom continua să ne eschivăm de responsabilitate propriilor, gânduri, alegeri, experiențe și consecințe induse de stări emoționale negative.

Fără să înțelegem că tocmai prin atitudinea noastră ostilă și prin neîmpăcările și fricile noastre – atragem în viața noastră exact acele situații prin care duc la lipsurile și suferințele noastre, întărindu-ne convingerea neputințelor și a nefericiri ce ne este predestinat.

Până ce nu ne vom detașa de fricile, iluziile, vinovățiile, negativitatea și falsitatea indusă de programele noastre mentale – vom continua să ridicăm ziduri tot mai înalte în jurul nostru, creându-ne în inimă și suflet, propriile suferințe și închisorii psihologice.

Fără să căutăm să ne conștientizăm carențele emoționale pentru a ne depăși fricile și, fără să înțelegem că noi suntem cei care dăm sens pozitiv sau negativ trăirilor noastre prin convingerile și prejudecățile pe care le manifestăm – nu ne vom putea debarasa de suferințele și nefericirea noastră.

Adoptând prin fiecare gând și prin tot ceea ce alegem să exprimăm și să facem, atitudinii binelui, a pozitivității și a iubirii – vom putea clădi o realitate favorabilă vieții și experiențelor noastre. Renunțând să ne mai hrănim eschivele, neimplicările, îndoielile, suferințele, poverile, vinovățiile și stările de negativitate și ostilitate – vom înceta să mai perpetuăm în propria viață, suferințele, neîmplinirile și neîmpăcarea.

Când vom declina comportamentul nostru instinctual, evitând a ne mai hrăni și menține emoțiile negative în mod inconștient – falsele noastre crezuri și obiceiurile nesănătoase se vor disipa rând pe rând lăsând loc atitudinilor favorabile vieții și binelui nostru.

Prin experiențele favorabile vieții, atrase prin atitudine pozitivă – vom înceta să ne mai condiționăm percepțiile și stările emoționale de circumstanțe, factori de mediu, sau de experiențele, alegerile și atitudinea celor din jur. Astfel ne vom îngădui ca experiența trăirilor și a stărilor sufletești favorabile, independent de stările emoționale ale celor care încearcă să ne agreseze sau să ne inducă nemulțumirile, fricile sau nefericirea, în oglinda nefericirii lor.

Când vom renunța la a ne mai lăsa copleșiți de nemulțumiri sau condiționați de reacțiile noastre instinctuale la provocările vieții și ale celor din jur – vom deveni capabili să ne eliberăm de frici, pentru a alege conștient o nouă formă de manifestare. Una pozitivă și pro-activă, dominată de luciditate, adevăr, entuziasm și pasiune, izvorâte din abundența inimii și a energiei iubirii ce sălășluiește în sufletul nostru.

Mergând pe calea credinței și a atitudinii iubirii, prin tot ceea ce gândim, simțim, facem, alegem și exprimăm – vom dobândi capacitatea de a înțelege felului în care funcționează mintea noastră. Vom redeveni capabili să ne controlăm manifestările instinctuale și reactive, pentru face loc în destinul nostru, experiențelor bazate pe alegeri conștiente și emoții pozitive.

prin controlul mental al gândurilor și emoțiilor noastre, în experiențele și trăirile noastre se vor reliefa noi orizonturi și, vom descoperii în noi resurse infinite, care ne vor susține hotărârile curajoase și intențiile pozitive, demonstrându-ne adevărul lor și faptul că ne-am născut pentru a reînvăța iubirea și a ne manifesta fericirea.

Dacă ne vom încrede în dreptul nostru de a fi fericiți – vom găsi de fiecare dată prin atitudinea iubirii calea spre a ne elibera de frici și de corvoada suferințelor, a traumelor și a ne-iertării. Vom înțelege că, toate sentimentele noastre negative sunt doar opreliști în calea fericirii noastre, find menite a ne înfrâna calitatea vieții și dezvoltarea abilităților noastre vocaționale, prin care să ne împlinim.

Atunci când opoziția minții în fața imboldului spiritului de a ne manifesta viața prin pozitivitate și atitudine pro-activă față de semeni, față de obstacolele vieții și față de propria persoană și viață – este mai puternică decât puterea noastră de a ne depăși fricile, neajunsurile și limitele… credința și iubirea sunt singurele stări ce ne pot susține în a ne înfrânge rezistența la schimbare și a depăși barierele mentale în fața poverile cu care ne confruntăm.

Orice gând indus prin deciziile subconștiente, este amplificat la nivel emoțional de mintea noastră. Dacă ne fixăm la nivel perceptual, să acționăm în mod pozitiv și pro-activ – prin manifestarea atitudinii iubirii, a entuziasmului și a credinței, ne vor salva mereu de experiența pierderii, a pedepsei și a suferinței.

Dacă ne vom încrede în propriul sine și în propria reușită, concentrându-ne energia gândurilor și a emoțiilor pozitive pe obiectivele pe care le fixăm- vom constata în scurt timp că din interiorul nostru se vor naște forțe și energii nebănuite, care ne vor călăuzi pașii către a ne găsi rostul și menirea, și în a ne împlinii în fiecare plan al vieții.

Prin adoptarea unei atitudini pozitive, eliberați de frici, negativitate, vinovății, îndoieli, neîncredere și griji – vom constata în scurt timp, că orice idee sau intenție pe care o stimulăm le nivel mental, emoționa și spiritual prin încredere de sine și, prin credința în binele și reușita noastră – va fi acceptată de subconștientul nostru.

Acceptul și asumarea unei acțiuni, la nivel subconștient, permite minții să aloce resurse energetice pentru a ne da imboldul de a alege și a acționa în mod favorabil spre împlinirea intențiilor pe care ni le fixăm.

Tot ceea ce alegem să creăm la nivel mental și credem că ni se cuvine – se va putea materializa în plan fizic, doar de vom deveni capabili prin credință și iubire să hrănim la nivel energetic prin acțiuni, ca realitate palpabilă a creației și a imaginației noastre mentale.

Fără puterea iubirii, a pasiunii, a entuziasmului și a credinței în reușita noastră, nu vom putea umple formele gând ale creației noastre mentale, pentru a le transpune în plan fizic ca realități palpabile și benefice, vieții pe care alegem să o trăim.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
DESPRE JUDECATA MINȚII ȘI FALSITATE
Dr. David R. Hawkins – Adevar versus Falsitate
A CAPATA PUTERE, PASTRANDU-TI IN ACELASI TIMP SMERENIA
DESPRE NEFERICIRE
DESPRE ESENȚE

Read More

RAZBOI SI PACE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

razboi si pace

Bună dimineața!
Vă doresc să aveți parte de o zi a celebrării vieții și a experiențelor prin care treceți, prin bucurie și pace lăuntrică pentru a dobândi claritate asupra alegerilor și a priorităților voastre, privindu-vă viața în lumina adevărului inimii și nu doar din perspectiva neajunsurilor, a fricilor, a rănilor voastre sufletești, sau a atașamentelor, a nevoilor și a intereselor voastre fizice sau materiale.

Atunci când trupul și mintea ne sunt vindecate, permitem stării de grație să ne susțină ființa în desăvârșirea sa. Atunci înțelegem ca prin vindecarea noastră, putem susține tămăduirea tuturor, înțelegem că, prin a ne vindeca, nu tămăduim doar un singur om.

Legea spirituală a vindecării, ne spune că tot ceea ce este dezechilibrat, poate fi și reechilibrat. Astfel, boala poate fi vindecată, erorile se pot corecta, ”păcatele” pot fi iertate, iar ”greșelile” pot fi absolvite, pentru a ne elibera sufletul de frica pedepsei sau a pierderii.

Chiar dacă un călător se îndepărtează de drum și rătăcește în întunericul ne-iertărilor, a supărărilor, a neajunsurilor și a fricilor sale, calea fericirii, dacă va ști prin gândurile și conștiința sa să-și întoarcă atenția și privirea spre credința și lumina din inima sa, el va fi călăuzit direct sau pe ocolite, înapoi la drumul destinului său favorabil.

Chiar dacă un om suferă din cauza nedreptăților, a neîmplinirilor, a neajunsurilor, a fricilor sau a singurătății sale și alege adesea să-și facă rău, refugiindu-se dependențe și vicii și auto flagelare – în lumina regăsirii credinței sale și a bucuriei vieții – el poate renunța la toate formele sale negative de manifestare, atunci când va decide să-și îmbrățișeze fricile și rănile, prin iubirea din inima sa, renunțând să mai permită minții să-i inducă nevoia de a se răni și a-și hrăni supărările, fricile și ne-iubirea.

Cei ce rătăcesc lumina și-și trădează iubirea în mijlocul relațiilor lor, legate sau nu, prin Sfânta Taină a căsniciei – căutând prin ego și. în afară relației plăceri frivole sau trupești – vor trece prin experiența pierderii și a suferinței. Atunci când sufletul e trist și neîmplinit prin iubire, doar inima curată eliberată de frici și vinovății, ne poate spune – care este calea adevărului și cum ne putem împlini viața, regăsindu-ne cadența, armonia, iubirea, mulțumirea pacea sufletului și fericirea.

Cei ce ajung adesea robii lăcomiei și a ispitei plăcerii sau a fricilor cu care le este programată mintea, se vor îndepărta atât de valorile lor personale, cât și de credințele și principiile lor morale, menite să-i ferească de experiența pierderii și a suferinței, dar și pentru a le păstra sufletul pur și inima curată. Ei se pot întoarce la valorile lor sufletești prin întărirea legăturii lor cu Dumnezeu.

Cei care nu-și asumă greșelile și consecințele alegerilor pe care le fac și nu acționează în virtutea adevărului din inima lor – nu vor înțelege că, a-și clădi binele propriu pe suferința celor din jur înseamnă doar a-și risipi timp și energia. Astfel, rătăcind calea iubirii autentice – se condamnă doar la pierderi și suferințe, risipind din viața proprie, tot ce e valoare și nu mai e hrănit cu iubire.

Călătoria vieți, ne învață toate astea, și chiar dacă, încă mai ignorăm să prețuim ceea ce suntem, facem și avem – cu toții vom învăța prin suferințe și pierderi să prețuim și să iubim, devenind mai buni cu cei din jur și mai atenți și mai toleranți cu cei ce ne iubesc, și mai grijulii cu cei pe care alegem să-i iubim.

Chiar dacă adesea mai greșim și cădem în capcana fricii și a suferinței când ieșim din starea de grație a iubirii, în orice moment putem alege să ne redresăm. Putem fi egoiști și să alegem să ne detașăm de cei pe care nu-i iubim, ne putem separa de Sinele nostru sau de Dumnezeu, negându-ne iubirea și credința, dar nu putem fugii de propriul adevăr.

Lecțiile neînvățate sau experiențele și consecințele neasumate ne vor conduce mereu la regrete sau la repetarea și exacerbarea traumei suferinței. Drumul către înainte și eliberare sau calea către înapoi rămân mereu deschise pentru a ne reaminti prin experiențele aflate pe acele căi, cine suntem, ce valori hrănim, și încotro ne îndreptăm.

Cu timpul vom înțelege că nimic nu este greșit prin ceea ce alegem să experimentăm căci toate sunt lecții menite să ne vindece sufletul și să ne facă mai buni.

Ordinea se naște din haos, așa cum și dezechilibrul naște echilibrul, și războiul naște pace – căci și pendulul revine de fiecare dată din pendulare, în centrul echilibrului său. Aceasta este și natura firii umane, atunci când prin credință, cu toții revenim la Matcă când ne acceptăm Sinele divin și apartenența prin măreție și Spirit, de Dumnezeu… și nu de niște dogme statutate în mintea noastră prin vinovății și frici.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Convingerile – să ne întrebăm despre temeinicia lor
războiul stelelor
Războaiele – încetarea lor depinde numai de oameni
Picioarele – importanța contactului lor cu pământul
Simbolismul Glandei Pineale

Read More

REALITATEA PE CARE O IUBIM

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

realitatea pe care o iubim

Prin energia emoțiilor pe care le hrănim – devenim creatorii experiențelor prin care trecem și a realității pe care o trăim. Realitatea noastră favorabilă o trăim doar atunci când inima și sufletul ne sunt încărcate cu iubire. Direcția în care ne canalizăm iubirea și ne lăsăm energia să se scurgă, ne spune ce trăiri sau cine anume este cu adevărat important pentru noi.

Canalele gând pe care le deschidem între noi și direcția către care ne orientăm atenția și spre care ne scurgem energia – vor determina experiențele noastre și realitatea pe care alegem conștient sau involuntar s-o materializăm în planul fizic al vieții și al experiențelor pe care alegem să le trăim.

Niciodată însă, nu vom putea hrăni două realități simultan. De fiecare data când alegem o direcție țintă a atenției și energiei emoției iubirii noastre, renunțăm la realitate pe care nu o hrănim… lăsând-o să se stingă. Așa aflăm ce este cu adevărat important pentru noi…și, care este realitatea la care renunțăm vlăguind-o de conținut și valoare – dematerializând-o energetic din planul fizic al vieții noastre!

Universul și divinul ce a creat-o, nu ne va permite prin legile sale energetice și karmice să avem parte și să ne bucurăm simultan, pre mult, de două realități aflate în planuri opuse. Într-un final ne va constrânge să renunțăm definitiv la una dintre realitățile de care suntem sau am fost atașați. Și asta, pentru a face loc, realității către care alegem să trimitem mai multă energie, prin gândurile și atenția noastră.

Când în paralel hrănim două realități, neștiind la care să renunțăm sau pe care să o alegem… încercarea noastră de a le păstra pe amândouă, ne va epuiza energetic, și astfel ea va eșua, prin experiența durerii pierderii ambelor realități.

Mai devreme sau mai târziu, aflați în fața cumpenelor vieții – va trebui să decidem care realitate din două opțiuni este cu adevărat, cea mai importantă pentru noi, și în consecință doar pe aceea să o hrănim pentru a nu suferi ulterior decepții, regrete sau vinovății.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Supranaturalul – mai real decât realitatea
Slăbiciunile – sunt în realitate niște forțe ce le putem mobiliza
Adevărata realitate – o întâlnim numai în lumea sufletului și a spiritului
Dr. David R. Hawkins – Sinele, Realitate si Subiectivitate
ABANDONUL IUBIRII

Read More

CONTINUA SA GASESTI IUBIREA

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

continua sa gasesti iubirea

Bună dimineața
și o zi plină de iubire, în care inimile voastre să renască din orice provocare, triste, supărare, nemulțumire sau suferință, în îmbrățișarea dulce și suavă a iubirii ce vă sălășluiește în suflet, prin credinței în binele vostru, prin bucuria pentru viață și prin prețuirea darurilor voastre – hrănindu-vă dragostea și încrederea de sine, prin convingerea că, meritați să fiți fericiți! heart emoticon

Când vom înțelege că ”împărăția iubirii” sălășluiește în inimile noastre, vom dobândi puterea iubiri și capacitatea de a ne depăși fricile, orgoliile, nemulțumirile și îndoielile.

Atunci când vom avea maturitatea emoțională de a lăsa ca iubirea să ne îmbrățișeze gândurile triste, sentimentele negative, fricile și viața – dorințele și nevoile și tânjetul nostru după iubire, atenție și afectivitate, vor putea fi hrănite de noi, până în momentul în care prin puterea iubirii și lumina din sufletele noastre, vom putea atrage alături de noi, persoana care ne va împlinii năzuințele și cele mai intime dorințe, iubindu-ne din toată ființa sa.

Iubindu-i pe ceilalți și acceptându-i pe cei pe care nu-i putem sau nu vrem să-i iubim, din cauza prejudecăților sau a incompatibilității noastre emoționale – vom învăța să ne iubim pe noi și mai ales – vom deveni pregătiți să primim în viața noastră, marea iubire, trecând peste îndoieli, frici, nemulțumiri, orgolii sau suferințe.

Atunci când iubirea noastră se va maturiza, vom fi pregătiți să recunoaștem iubirea adevărată. O vom putea separa de iluzii, dorințe, atașamente și de așteptări ale minții, pentru a ne dedica viața ei și fericirii că am primit-o ca dar divin, și pentru a o face să rămână pentru totdeauna alături de noi.

Când vom înceta să ne mai îndoim de sentimentele noastre, și nu vom mai avea așteptări ”la schimb” pentru darurile și iubirea ce o dăruim din energia abundenței noastre – dezamăgirile, geloziile, fricile, neîncrederea, posesivitatea, orgoliile și teama însingurării, vor dispărea.

Iubirea nu dă roade de la sine, de fiecare dată. De aceea ea trebuie îngrijită și hrănită prin credință și răbdare, cu energia dragostei noastre manifestată prin gânduri frumoase, atenție, duioșie și bunătate. Ea trebuie îngrijită cu gingășie, asemeni unei plante sau unui lăstar abia germinat, ce trebuie să crească, până va ajunge să înflorească și să dea rod.

Iubirea e ca focul care nu se stinge, atunci cân stim să-i prețuim lumina, valoarea și căldura, pentru a-i menține vie flacăra, dăruindu-i în mod constant energia noastră prin lemnele cu care o hrănim…

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Iubirea – dăruiește cunoașterea și puterea
Iubirea – criterii ale autenticității ei
Iubirea pentru o creatură – este durabilă numai dacă, prin intermediul ei, ne putem lega de Creator
Iubirea – precauții de luat pentru a o păstra
Iubirea de sine – conștiința propriei demnități de fiu al Domnului

Read More

ARMONIA INIMII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

armonia inimii

Când prin iubire, răbdare și credință – vom ști să înfrânăm tendința ego-ului de a ne interpreta trăirile și experiențele, dându-le semnificație negativă, și când vom învăța să blocăm încercările minții de a ne întoarce împotriva inimii sau de a ne amplifica nemulțumirile transformându-le în suferință – ne vom elibera sufletul de durere și teamă, pentru a ne regăsi armonia și a redeveni fericiți.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Orchestră și corală – imagini ale armoniei ce ar trebui să existe între oameni
SCOATEREA MASTII
PUTEREA LUMINII
CHRIST SI ANTI-CHRIST
Apa curentă – ne poate elibera de stările noastre negative

Read More

PROMISIUNI GOALE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

promisiuni goale

Bun găsit… întârziat!
Să aveți o după amiază și o seară plină de perfecțiune în inimă și suflet!

Fie ca harul iubirii ce ne-a fost oferit prin dar divin – să devină pentru fiecare dintre noi, prilej de bucurie și de manifestare a frumuseții noastre sufletești, prin a cultiva și a ne dărui fără rezerve valorile, experiențele și abilitățile, tuturor celor care au nevoie de ele și pot prețui darurile pe care le-o oferim, și ne pot respecta pentru ceea ce suntem, facem și experimentăm.

Vă doresc să dobândiți pacea sufletului și împăcarea inimii, cu experiențele și alegerile voastre, lăsându-vă mintea cuprinsă de ințelepciune și inima dominată de iubire, eliberându-vă astfel prin iertare trupul, mintea și sufletul, de răni, poveri, traume, vinovății, nemulțumiri, negativități, suferințe, ostilitate și frici.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Vigilența – de exersat asupra stărilor noastre de conștiință
Promisiuni – Nici Dumnezeu nu ne poate dezlega de ele
CAND NOUL ITI BATE LA USA, DESCHIDE-I!
GOLICIUNE
Orgoliul fin si foarte fin

Read More

ABANDONUL IUBIRII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

abandonul iubirii

Când nu vrei sau nu poți să iubești, să accepți sau să tolerezi realitatea cu care te confrunți și alegi să te opui experiențelor și fericirii celor din jur – vei ajunge să trăiești experiența propriei nefericiri.

Nefericirea, abandonul, și suferințele auto-induse sau provocate celor din jur, chiar și atunci când sunt făcute în numele dragostei sau a ”binelui” celorlalți – izvorăsc mereu din teama asumării, din ne-iubire, ne-prețuire, atașamente mentale față de durere și din neîncrederea de sine.

Pentru a trăi experiența fericirii – renunță la a-ți manifesta resentimentele, ostilitatea și ne-iubirea: – față de persoanele care intră în viața ta, și – față de experiențele care vin spre tine, căci prin respingerea și neasumarea lor, nu vei face altceva decât să generezi în viața ta și a celor din jur, și mai multe conflicte, suferințe, nemulțumiri, insuficiențe, neîmpliniri și nefericiri.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Misiunea ființei umane – să lucreze pe pământ cu mijloacele Cerului
Arta de A IUBI NECONDIȚIONAT
Provocarea schimbarii (The Callenge of Change) – film biografic – Jiddu Krishnamurti
Ghinionul adus de vineri 13
Dacă vrei să transformi lumea, iubeşte o femeie!

Read More

SCOATEREA MASTII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

scoaterea mastii

Bună dimineața
și o zi cu soare în viața, în inima și în sufletul tău! Îți doresc ca ziua de azi, să fie și pentru tine, o zi a sincerității cu tine însuți, în care să ai curajul să-ți asumi sentimentele pentru a le împlini dincolo de opoziția minții și fricile tale. Îți doresc să ai puterea de a aprecia apropierea de tine a celor ce te iubesc, prețuind ceea ce-ți oferă chiar dacă tu-ți dorești altceva.

Dacă vei ști să apreciezi efortul de apropiere a celor ce te iubesc și te apreciază pentru ceea ce ești, dorindu-te și asumându-te în viața lor, vei ști la rându-l tău să te apropii, să te deschizi sufletește și să-ți asumi iubirea, dăruindu-te fericirii tale, din toată ființa.

Evită însă să apreciezi oamenii în funcție de darurile pe care le primești. Apreciază-le sufletu și prețuiește-i pentru ceea ce fac ei pentru tine, fără a avea așteptări și fără a-ți condiționa atitudinea și ritmul de apropiere și iubire. Evită să-i preaslăvești sau să-i ridici pe un piedestal pe cei pe care doar tu îi iubești, pentru a evita să fi dezamăgit când încetează să-ți mai ofere daruri, sau nu mai acceptă experiența și opțiunea ta.

Dacă cumva ești supărat pentru neîmplinirile și eșecurile tale, pentru a-ți păstra inima curată și sufletul pur, evit să-i învinovățești pe ceilalți chiar dacă vei crede că ai dreptate.

La fel să faci și atunci când ești tentat să-i împovărezi cu nemulțumirile și problemele tale, pe cei dispuși să te asculte. Alege atitudinea iubirii sau a acceptării, pentru a nu-ți spori nemulțumirile și pentru a nu-i îndepărta pe cei dragi când prin atitudinea ta negativă, ostilă, de nemulțumire sau de supărare (adesea percepută ca agasantă de către ceilalți), poți risca pierderea lor din viața ta.

Evită să judeci experiențele celorlalți sau atitudinea lor, indiferent de cât de nedreptățită sau supărată a-i fi. Re intră rapid în armonie cu inima ta,, ocupându-ți mintea cu gânduri, convingeri, sentimente, amintiri sau afirmații pozitive, și astfel îți vei elibera sufletul de povara durerii a ne-împăcării și a fricii.

A fi îngăduitor cu tine și cu ceilalți în astfel de situații, înseamnă a-ți păzi sufletul de reculul agresivității resimțite de tine ca efect al agresivității gândurilor, cuvintelor, emoțiilor , atitudinii și faptelor tale. Evitarea negativității prin adoptarea atitudinii toleranței, acceptării sau a iubirii – te va ajuta să-ți canalizezi energia pe soluții, și nu s-o risipești pe a te plânge, a te gândi la probleme, a căuta vinovați, a-ți induce suferințe și vinovății sau a afișa masca falsității sau a victimei.

Îngăduința ta față de tine și ceilalți, atunci când le respecți experiențele fără a-i mai încărca cu problemele tale, va oglindi capacitatea ta de a te iubi și a-i iubi și pe cei din jur în egală măsură cu iubirea ce ți-o porți și cu liniștea și pacea din sufletul tău.

A învăța să te iubești pe tine și a învăța să-ți iubești aproapele ne agasându-l cu negativitate, merge mână în mână cu sinceritatea ta în a-ți asuma experiențele, greșelile și consecințele – ca și lucruri și erori firești ale procesului de vindecare.

Tot ceea ce trăim și atragem în viața noastră ca evenimente, consecințe, lucruri sau persoane, sunt menite să te învețe să iubești și să-ți prețuiești darurile, și mai mult, până te vei elibera de frici și îndoieli și vei îngădui să trăiești pe deplin experimenta iubiri, neînfrânată de cei din jur, necondiționată de așteptările tale sau ale lor, nedistorsionată de frici și vinovății și, netulburată de propria opoziție sau de negativitatea celor din jur.

Sentimentele tale față de aproapele tău, oglindesc lumea ta sufletească și sentimentele tale față de tine. Astfel, modul în care vei percepe emoțional, interacțiunile tale cu aproapele tău, greșelile și defectele pe care le vei vedea la el, vor oglindi ceea ce trebuie să ierți, să vindeci și să corectezi la tine.

Pentru a-ți ierta aproapele, traumele și sentimentul greșelii sau al vinovăției, trebuie să te eliberezi de frici, înțelegând că ele sunt iluzii ale minții tale, nefondate pe nimic concret…, ci doar pe energia emoțiilor cu care le întreții și le hrănești, materializându-le ca și consecințe ale neîmplinirilor, suferințelor și nefericirii tale.

Pentru a nu fi dezamăgit în urma vinovățiilor pe care ți le induci, – pentru a nu suferi atunci când cuantifici o acțiune care nu duce la rezultatul așteptat, ca o ”greșeală” și, – pentru a nu te agresa sau a nu-i agresa pe cei din jur pentru nereușitele sau experiențele tale sau ale lor – trebuie să știi să ierți.

Iertarea ta însă, va avea efect doar dacă prin ea: – te vei vindeca de suferințe și atașamente, – te vei putea elibera de frici și vinovății, – vei putea renunța la a mai duce supărări și la a te învinovăți pentru experiențele tale nereușite și dacă, – vei înțelege că NU e responsabilitatea ta sa-i ajuți pe cei ce nu-ți cer explicit asta sau nu le pasă de binele lor.

Sarcina ta este să-ți păzești sufletul de atașamente, vinovății, supărări, nemulțumiri, ostilitate sau suferințe auto-induse. Să eviți să preiei asupra ta poverile nefericirii celorlalți, din dorința de ajuta, corecta, modela sau judeca experiențele celorlalți.

Responsabilitatea noastră și a lor, este aceea de a evolua independent sau alături de partenerul nostru, reînvățând să iubim și să ne iubim, adaptându-ne provocărilor vieții, prin atitudine pro-activă și privindu-ne viața și din perspectiva adevărului inimii, nu doar din ceea a convingerilor, prejudecăților sau a ”dreptății” minții.

Atunci când pretinzi iertare sau iubire, te îndepărtăm de valorile inimii. Iubirea și iertarea ta stau în energia care pleacă dinspre tine, pentru a-i îmbrățișa pe cei ce-i ce ți-au greșit. Iertarea și iubirea ta se vor manifesta autentic, doar dacă vei înțelege că, supărările celorlalți izvorăsc din suferințele, poverile, ne-iertările și din lipsa iubirii, netrăită prin experiențele lor de viață.

Iertarea celorlalți față de tine, va rămâne inutila, atâta timp cât nu te va determina să te ierți și să te iubești tu pe tine, eliberându-te de vinovății, suferințe auto-induse și frici.

Până tu nu te ierți nu vei fi vindecat de rănile sufletești pe care ai decis la nivel emoțional să le menții și să le alimentezi prin ostilitatea și orgoliul tău. Iar până nu te vei vindeca de răni – te vei manifesta instinctual, prin convingerile și programele tale mentale, exprimându-te prin ego, ca parte a Sinelui tău neautentic.

Când nu te vei mai lipsi de frumusețea ta lăuntrică și de grația iubirii și vei înțelege să renunți la a-ți mai induce suferințele și nefericirea, prin vinovății, nemulțumiri, negativitate și ostilitate – vei redeveni autentic și fericit, eliberându-te de mască a durerii și de dominația frici și a lipsei de iubire…

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Demascarea adevărului
DE CE PORTI MASCA?
RESPONSABILITATE NEINTAMEIATA
RISIPA IUBIRII
DESPRE NEFERICIRE

Read More

VINDECAREA DURERII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

vindecarea durerii

Oricât te-ai strădui să negi, să uiți, să te împotrivești sau să-ți suprimi experiențele dureroase și trecutul – FĂRĂ SĂ IERȚI pentru a-ți vindeca sufletul și trupul – NU te vei putea elibera și detașa de furie, ură, nedreptate, negativitate, vinovăție și frică, căci ne-iertările tale te vor însoți și, vor ieși mereu la lumină, pentru a-ți reaminti, lecțiile neînvățate și ne-iubirea.

Experiența suferinței, are rolul de a ne condamna la repetarea experienței traumei și durerii sau de a ne elibera viața de poveri: – atunci când ele ne vor copleși sau, – când vom putea înțelege prin lecția acceptării, asumării, toleranței și iubirii, să renunțăm la a ne mai induce suferința, furia și nefericirea.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
VINDECAREA SINELUI DIVINIZAT
VINDECARE KARMICĂ
DESPRE JUDECĂȚI ȘI VINDECARE
Vindecarea intregului
DESPRE VINDECARE

Read More