Monthly Archives April 2015

DESPRE CALEA TREZIRII CONȘTIINȚEI SPIRITUALE (Partea I-a)

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

DESPRE-CALEA-TREZIRII-CONȘTIINȚEI-SPIRITUALE-Partea-I-a

Privind perspectiva vieții noastre, din punct de vedere metaforic și energetic – atunci când Isus și-a sacrificat viața pentru mântuirea păcatelor noastre sufletești, ne-a dăruit energia iubiri sale, pentru a ne trezi conștiința și a ne începe evoluția Spirituală. Din păcate, la nivelul omenirii, asta nu ne-a ajutat prea mult, în a ne regăsi cadența și armonia cu cu noi și cu habitatul în care trăim. Lăcomiile, nemulțumirile, insuficiențele și ostilitățile noastre, au continuat să ne dezbine, și să ne însămânțeze în ego și în suflet: frica, negativitatea, geloziile, invidia, trădarea și ura și astfel să ne scădem vibrația energetică, ratând cale spre trezirea conștiinței, a evoluției și a desăvârșirii spirituale.

Aceia dintre noi, care înțelegem că singura cale care duce la vindecarea rănilor noastre fizice, mentale, emoționale, psihice și sufletești, precum și la metamorfoza conștiinței noastre materiale, în conștiință Spirituală (Christică) – este calea iubirii și a clarității dobândite prin rațiune, înțelegere și conștientă dobândite prin Spirit – înțelegem și faptul, că prin creșterea prin pozitivitate a vibrației noastre energetice (ce tinde prin iubire necondiționate să atingă frecvența energetică luminii noastre lăuntrice) – dobândim puterea de a disipa prin vibrația iubirii noastre, atât răul și întunericul nostru sufletesc, cât și răul și negativitatea sufletească, a celor pe care iubirea noastră o atinge.

Atunci când avem puterea să opunem prin conștiință pură și prin atitudinea toleranței și a iubirii, Sinele nostru Spiritual – ființei noastre ego (manipulate mental, prin slăbiciunile firii ghidate pe frecvența joasă a fricilor, nevoilor, lăcomiilor sau insuficiențelor noastre materiale) – tentațiile, viciilor, atașamentele, obiceiurile potrivnice, delăsarea, lenea, suferințele, superficialitatea, nepăsarea, grijile, insuficiențele, lăcomiile, negativitatea și ostilitățile noastre – nu ne vor mai putea controla Sinele și nici nu ne vor mai putea înfrâna în trezirea definitivă a conștiinței, și nici în începerea evoluției noastre spirituale (pentru creșterea frecvenței de vibrației energetică).

Read More

Arborele – analogiile ce le prezintă cu ființa umană

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de marţi 21 aprilie 2015

“Există între arbore și ființa umană niște analogii interesante de aprofundat.
Să începem cu rădăcinile: ele sunt reprezentate în ea prin stomac, burtă și sex. Omul se înrădăcinează într-adevăr pe pământ prin stomac și intestine pentru a se hrăni, și prin sex pentru a se reproduce.

Trunchiul arborelui este reprezentat prin plămâni și inimă, care comandă sistemele respiratorii și circulatorii. În arbore, de-a lungul trunchiului, curentul ascendent transportă seva brută până la frunze unde ea se transformă, în timp ce curentul descendent transportă seva elaborată ce hrănește arborele. În om, sistemul venos transportă până la plămâni sângele neoxigenat pentru a se purifica, iar sistemul arterial transportă sângele purificat prin întreg organismul pentru a-i păstra vigoarea.
În sfârșit, frunzele, florile și fructele arborelui corespund în om capului care primește energiile cele mai subtile, cele ale soarelui spiritual: spiritul. Cel care trezește spiritul în sine captează energiile divine și devine capabil să dea cele mai bune fructe. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Sămânța poartă în ea imaginea arborelui ce a produs-o – asemenea ei, noi purtăm în sine imaginea perfecțiunii Tatălui nostru Celest
Omraam Mikhael Aivanhov – 1963.06.05 – Arborele Vietii (D)
Vocea cunoasterii
Omraam Mikhael Aivanhov – Galvanoplastia spirituala trebuie raspandita
Binah, Hohmah, Kether – regiuni pe care șarpele nu le poate atinge

Read More

Voința – un instrument al naturii noastre superioare

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de luni 20 aprilie 2015

“Creatorul ne-a dat o voință ca să facem din ea instrumentul naturii noastre superioare, punând-o în slujba unui înalt ideal. Aceasta începe prin înțelegerea și aplicarea unor adevăruri esențiale. De îndată ce ați înțeles un adevăr esențial, folosiți-vă voința pentru a-l pune în practică, știind că este singura modalitate de a-l înțelege cu adevărat.

Este ușor să enunți niște adevăruri, primul venit le poate găsi în operele câtorva înțelepți, repetându-le apoi ca un papagal. Se poate întâmpla să câștige astfel stima unor orbi care nu văd cât de ignorant și slab este în realitate. A-i înșela pe orbi nu este o mare scofală! În tot cazul, există alții care văd limpede și nu se lasă înșelați: entitățile luminoase ale lumii invizibile. Or, noi trebuie să câștigăm stima acestor entități, și o vom câștiga aplicând adevărurile arătate de Inițiați. Aceste adevăruri sunt niște arme și nu vom găsi niciodată unele mai bune pentru a izbândi în viață; dar trebuie să avem o mână să le folosim, adică o voință ca să le punem în practică. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Exercitii sufletesti pentru vointa
Armonia – cel mai bun remediu pentru agitație și neliniște
[E-Book] Edgar Cayce – Suflet si spirit
Diagnosticarea Karmei – Privire in viitor (vol. 4)
Misterele astrologiei Egiptului antic

Read More

Armonia – cel mai bun remediu pentru agitație și neliniște

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de duminica 19 aprilie 2015

“O persoană care nu reușea să se elibereze de stările ei de neliniște a venit să-mi ceară sfatul. Eu i-am spus: „Fiindcă nimic din ce ați încercat nu a mers, iată un remediu la care nu v-ați gândit. Zilnic, puneți-vă în armonie cu entitățile luminoase din univers. Spuneți-vă: „Eu vă iubesc, eu sunt în acord cu voi, eu vreau să împlinesc voința Domnului… ” și veți simți, încet-încet, o ameliorare.

Dacă oamenii sunt atât de neliniștiți, de agitați, este pentru că au lăsat să pătrundă dezordinea în această organizare interioară instalată de natură în ei, și ei primesc niște lecții pentru a învăța să reinstaleze ordinea. Întregul univers este armonie, întregul univers cântă în armonie, iar cel care nu respectă această armonie este înlăturat și suferă. De aceea noi trebuie să căutăm armonia prin iubirea de armonie, prin nevoia de a ne topi în această ordine cosmică creată de Domnul. Vom deschide astfel porțile forțelor și entităților luminoase ale naturii. Fiindcă a te armoniza înseamnă a te deschide, iar această deschidere este condiția pentru ca toate prezențele binefăcătoare să vină să locuiască în noi. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
In armonie cu tine insuti
Mandale tibetane. Armonie prin culori si forme – Editia a II-a
Mandale maya. Armonie prin culori si forme
Osho, Vol. 11: Constientizarea. Cheia pentru a trai in armonie
Eusentimentul! Arta de a crea pace interioara si prosperitate exterioara

Read More

Singurătatea – un remediu: deschideți-vă încă de dimineață întregii lumi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de vineri 17 aprilie 2015

“Dimineața, când vă treziți, începeți prin a surâde întregii lumi. Salutați cu prietenie întreaga creație: „Bună ziua, bună ziua… ” Dacă vă obișnuiți astfel, veți constata în curând că, și dacă sunteți singuri, nu veți simți singurătatea în nici o clipă a zilei, fiindcă din toate părțile vă vor reveni niște ecouri: „Bună ziua, bună ziua, bună ziua… ”

În fiecare zi trebuie să vă gândiți să reluați contactul cu lumea. Când oamenii pleacă de acasă, de ce sunt chirciți în interior? Ei îi văd și îi ascultă pe alții în calea lor, dar nu îi privesc, îi nesocotesc… Cu atât mai mult, ei nu se gândesc că întreg pământul este populat cu niște creaturi care merită să li se trimită cel puțin un gând prietenesc, să li se ureze ceva bun: lumina, pacea, bucuria… Oare este atât de greu pentru ei să se deschidă, să surâdă, să facă primul pas? Ei îi așteaptă pe alții să îl facă și, până atunci, ei se plâng că sunt singuri. Să-și schimbe atitudinea și nu se vor mai simți niciodată singuri.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Quado ne vorbeste, Vol. 1
Vezi-ti de treaba ta
Solitudinea
FERICIREA TE FACE SĂNĂTOS
FUNCTIILE CHAKRELOR

Read More

Războaiele – încetarea lor depinde numai de oameni

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de vineri 17 aprilie 2015

“Un război, un altul, apoi încă un altul izbucnesc în diferite locuri de pe planetă. Toată lumea se plânge și se întreabă de ce apar aceste războaie… Este foarte simplu: fiindcă oamenii nu știu să profite de condițiile favorabile oferite de pace.

Găsirea unor ocupații în timp de pace necesită o mare vigilență. Or, adevărul este că, și în timp de pace, oamenii continuă să se războiască; ei se înfruntă în toate domeniile: politica, comerțul, finanțele, religia, familia… devin în permanență niște terenuri de confruntare, niște adevărate câmpuri de bătaie. Cum să ne mai uimim că se declanșează astfel conflicte armate aproape peste tot, antrenând atâtea nenorociri? Apoi, oamenii îl roagă pe Domnul să înceteze războaiele și să readucă pacea… Dar în ce măsură aceasta îl privește pe Domnul? Trebuie să le cerem oamenilor să găsească modalitățile de a se găsi în pace în sinea lor pentru a face apoi pace cu ceilalți.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Daca puterile sunt pe sfarsite. Razboiul si pacea omului cu el insusi
Omraam Mikhael Aivanhov – Despre “războiul stelelor”
De la Sirius la Pamant
Picioarele – importanța contactului lor cu pământul
Vindecarea spontana a credintei

Read More

Gândurile noastre – niște copii de care suntem responsabili

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de joi 16 aprilie 2015

“Un gând nu are nici o consistență materială, și totuși el nu este o abstracție, ci o entitate reală, vie. De aceea trebuie să fiți conștienți și să vă supravegheați gândurile, altfel ele vă vor conduce pe niște căi fără ieșire.

Anumite gânduri sunt ca niște copii care trebuie hrăniți, spălați, educați. Fără să știți, ele se agață uneori de voi, vă lasă fără forțe și vă epuizează… Se întâmplă și ca acești copii să vă scape și să fugă prin lume, iar în calea lor ei jefuiesc, ei răvășesc. Or, în lumea invizibilă, ca și pe pământ, există o poliție, și ea vă găsește pentru a vă face să înțelegeți că sunteți răspunzători de pagubele produse de copiii voștri. Sunteți duși astfel la tribunal și condamnați să plătiți niște daune și interese; aceste plăți sunt necazurile, tristețile, descurajările, amărăciunile. Așadar, fiți atenți la gândurile voastre: nu fiți neglijenți, lucrați să formați niște copii angelici, divini, care vă vor înconjura și vă vor aduce numai cadouri de lumină.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul
Puterea unui singur gand
Noaptea gandirii metafizice. O istorie a nominalismului lui Hobbes
Scientologia fundamentele gandirii
Esti ceea ce gandesti! Principii taoiste pentru zilele noastre

Read More

Pâinea – simbol al hranei spirituale

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de miercuri 15 aprilie 2015

“Nu trebuie să uităm niciodată că suntem locuiți de un spirit, scânteie țâșnită din sânul Domnului, Focul Primordial, pentru a se încarna în materie. Această scânteie poartă în ea toate proiectele divine, iar peregrinările ei prin materie nu au alt scop decât împlinirea acestor proiecte. Ea are nevoie de hrană pentru a supraviețui, iar unul dintre simbolurile hranei, al hranei fizice cât și al celei spirituale, este pâinea.

Iisus spunea: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer”. Iar în seara Cinei celei de Taină, el a binecuvântat pâinea pentru a o oferi discipolilor săi, spunând: „Luați, mâncați, acesta este trupul Meu.”Așadar, pâinea reprezintă elementele vieții divine. Venind pe pământ, noi suntem deja în posesia unora dintre aceste elemente. Cei care au fost neglijenți și le-au risipit în încarnările lor anterioare trebuie să se străduiască să le regăsească, altminteri ei își vor continua călătoria prin mari dificultăți. Într-o Școală Inițiatică, nu facem altceva decât să ne umplem sacii și hambarele interioare (inteligența noastră, inima noastră, sufletul și spiritul nostru) cu această pâine vie coborâtă din Cer.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Profetul
Sarea – dincolo de utlizarea ei obișnuită, există un mesaj de descifrat
Valoarea ființelor și a lucrurilor – criterii pentru a le judeca
Omraam Mikhael Aivanhov – Postul
Maestrul – povestire extrasa din “Arta de a iubi” de Don Miguel Ruiz

Read More

Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de vineri 10 aprilie 2015

“Rugăciunea poate fi o manifestare calmă a inimii sau a sufletului. Pentru a fi eficace, ea trebuie însă făcută în cele trei lumi: mentală, astrală și fizică. A te ruga nu presupune a cere totul sau orice în funcție de un impuls de moment. Trebuie ca lumina, gândul să înceapă să-și spună cuvântul; ele trebuie să judece dacă o cerere merită să fie formulată. Apoi, la fel cum lumina este însoțită de căldură, gândul trebuie să fie însoțit de un sentiment puternic care să îl însuflețească. În sfârșit, pentru a atinge planul fizic, cuvântul este necesar, fiindcă vibrațiile sonore ating materia.

Fără cuvântul ce îi conferă într-un fel materializarea, gândul și sentimentul nu posedă materialele lumii fizice ce permit realizarea. Cuvântul aduce aceste materiale. Prin cuvânt, noi aducem spiritelor lumii invizibile elementele fizice pe care ele însele nu le posedă. Le arătăm astfel că noi cunoaștem legile, ușurându-le deopotrivă lucrarea.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Bashar – Despre rugaciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Cea mai bună poziţie pentru rugăciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Rugăciunea
Anthony de Mello – Rugaciunea broastei
Eckhart Tolle – Despre rugaciune

Read More

Mineralele – memoria universului este înscrisă în ele

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de joi 9 aprilie 2015

“Totul se înregistrează în natură. Inteligența Cosmică a pus peste tot niște aparate ce au ca funcție să înregistreze automat evenimentele produse în jur. Stâncile, pietrele, nisipul… peste tot întâlnim numai niște aparate de înregistrare și de emisie. Dacă am putea descifra numai ceea ce un singur grăunte de nisip înregistrează!

Regnul mineral ne oferă cele mai multe informații despre trecut: memoria universului este înscrisă în el. Tot restul a dispărut. Vegetalele, animalele, oamenii cu descoperirile lor au dispărut, dar pietrele și metalele există și ne pot povesti istoria lumii. Memoria pietrelor, iată adevărata arheologie! Nu s-au descoperit încă mijloacele de a o descifra, dar poate se va reuși într-o bună zi, captând undele pe care ele le emit. Până atunci, știind că totul se înregistrează, încercați să fiți vigilenți, înregistrând în pietrele drumului numai ce aveți mai bun în inima și sufletul vostru.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Diferitele regnuri ale naturii – în legătură cu nivelele noastre de conștiință. Un exercițiu
Pietrele prețioase – să ne inspirăm din transparența lor
Omraam Mikhael Aivanhov – Iubire, înţelepciune şi adevăr (Gura, urechile şi ochii)
Dr. David R. Hawkins – Letting Go – Calea renunţării
Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.01.12 – Centrul Hara (B)

Read More