Capitolul 3 – Cum să medităm?
Primul lucru de care ai nevoie pentru o meditaţie corectă este o atitudine mentală adecvată, în special, aşa cum am mai spus: atitudinea de ascultare.
Majoritatea oamenilor rareori ascultă. Sunt surzi la simfonia de sunete din lumea care îi înconjoară. Sunt surzi la ceilalţi oameni, pentru că sunt mai preocupaţi să-şi spună propriile opinii. Îşi tratează propria conştiinţă ca şi cum ar fi un defect care trebuie depăşit. Se comportă ca şi cum ar duce o campanie publicitară permanenta pentru propriile lor idei. Asemenea pariorilor la cursele de cai, ei vor încontinuu să câştige calul care trebuie.
Procesul acesta nu are sfârşit. Fiecare orizont atins, în cazul în care este atins, nu face decât să deschidă noi perspective ale aşteptărilor şi ale dorinţelor. Unii oameni, atunci când o speranţă nutrită îndelung ia sfârşit, îşi trăiesc restul vieţii într-o lume fermecată a visurilor, numită Ar-Fi-Putut-Să-Fie.
De ce nu laşi deoparte acest proces câteva minute în fiecare zi? Nu-i mai decretă universului opiniile tale. Există o stare de conştiinţă care precede însuşi procesul de gândire. Caut-o. Sălăşluieşte în calmul interior. În mod sigur, această stare nu este uşor de găsit. Cu toate acestea, ascultarea este unul dintre lucrurile care te pot ajuta să o găseşti.
Ascultă-ţi gândurile. Ascultă ceea ce este; nu continua să insişti asupra a ceea ce crezi tu că ar trebui să fie. Armonizează-te cu lucrurile aşa cum sunt.
Antrenează-ţi mintea să accepte ceea ce, pur şi simplu, este.
Meditaţia este opusul impunerii voinţei tale lumii. Abandonează, fie şi pentru câteva minute numai, procesul de concepere a planurilor şi proiectelor. Cu toate acestea, fii mai conştient, nu mai puţin conştient. Aşa cum ţi-am recomandat să acţionezi liniştit, la fel, în momentele de linişte, fii conştient în mod dinamic.
O dată cu apariţia liniştii, este posibil să fii tentat, la început, să te laşi purtat într-un fel de stare semi-subconstienta. Această stare este, într-o anumită măsură, odihnitoare, ca şi somnul. Însă este o odihnă temporară; nu împrospătează spiritul. Şi nici nu are puterea de a-ţi îmbunătăţi viaţa, asemenea supraconstiintei. Odihnă impusă subconştient îţi reduce nivelul de energie şi puterea de voinţă şi te face supusul unor situaţii asupra cărora tu ar trebui să deţii controlul. Este nevoie de o voinţă puternică, sursă a unei energii uriaşe, pentru a te ridica deasupra furtunilor vieţii sau chiar pentru a le potoli.
Nu cauta liniştea aşa cum a făcut-o o femeie despre care după moartea soţului, se spunea: Suporta foarte bine. Medicul i-a prescris tranchilizante şi abia dacă îşi dă seama de ceea ce s-a întâmplat cu ea. Starea de relativă inconştienta nu aduce nici victoria şi nici o amânare prea lungă a trăirilor.
Calmul născut din meditaţia profundă reprezintă un nivel de conştiinţă şi, prin urmare, de voinţă şi energie superior oricăruia dintre cele experimentate în stadiile inferioare. Calmul născut din meditaţie îţi permite nu numai să rămâi liniştit în timpul perioadelor de activitate intensă, ci şi să înfrunţi şi să accepţi, cu o înţelegere profundă, încercările vieţii.
Aşadar scopul tău trebuie să fie întotdeauna acela de a rămâne permanent calm în mod activ şi activ în mod calm.
Pentru a-ţi cultiva calmul interior, ascultă cu atenţie tăcerea lăuntrică. În acest context, a asculta este sinonim cu a fi pe deplin conştient, pentru a nu intră mental în derivă, ci pentru a te avânta spre înălţimi mai mari ale conştiinţei.
Nu există o limită a înălţimilor care pot fi atinse în supraconstiinta. Această stare este naturală pentru fiecare, cu toate că foarte puţini oameni au explorat-o vreodată. (După cum spunea Sri Krishna în scrierea indiană Bhagavad Gita, dintr-o mie, cineva pe mine mă caută. ) Cu toate acestea, mulţi oameni au reuşit să zărească supraconstiinta cu coada ochiului în cursul momentelor de linişte interioară sau în timpul somnului. Meditaţia constituie un mijloc de armonizare a minţii cu supraconştientul şi, cu timpul, de pătrundere în acea stare. Pentru a dobândi acesta stare de conştiinţă, nu trebuie decât să împrăştii ceata neliniştii mentale.
Supraconștiința este acel aspect al minţii armonizat cu marea curgere a vieţii. Pentru atingerea supraconștiinței, îţi va fi de ajutor să ştii că ea are un loc anume în creier. Acest loc este situat în lobul frontal, în spatele frunţii, într-un punct situat la mijlocul distanţei dintre sprâncene. Privind în sus către acest punct şi concentrându-te, profund liniştit şi relaxat, asupra lui, vei deveni pe deplin conştient, cu timpul, de acest aspect – cel mai înalt – al fiinţei tale.
Ascultarea presupune, aşa cum am subliniat, o atitudine mentală de receptivitate. Cu cât devii mai profund şi mai conştient receptiv, cu atât mai profunde şi mai aducătoare de satisfacţii vor fi meditaţiile tale. Prin receptivitate, vei începe să îţi înţelegi legătură cu întreaga viaţă. Deoarece fiinţele omeneşti sunt asemenea undelor de pe marele ocean al existenţei. Impresia noastră de independenţă nu este nimic mai mult decât o simplă iluzie produsă de ego-constiinta şi întărită de ataşamentul nostru faţă de preocupările meschine.
Copilul care se joacă cu jucăriile sale, femeia care plânge o moarte recentă, tinerii îndrăgostiţi care sar jucându-se pe plajă, bătrânul aşezat pe o bancă din parc, retrăindu-şi amintirile, toate acestea fac parte din propria ta realitate mai largă!
Nu eşti numai Joe sau Sally Green care are de reparat o verandă, de umplut un frigider pentru sfârşitul săptămânii, de făcut curăţenie într-un apartament, de dus copiii la şcoală sau de pregătit un contract de afaceri. Eşti toţi aceşti oameni şi încă mulţi alţii.
În realitatea ta mai largă, eşti însuşi Oceanul Vieţii!
Prin receptivitatea sentimentelor şi a simpatiei, ca şi a gândurilor, îţi vei cultiva intuiţia, pecetea vieţii supraconştiente.
Prin urmare, ascultă. Fii receptiv. Fii relaxat. Fără relaxare – a minţii, dar şi a trupului – nu vei putea să te concentrezi profund. Şi nu vei deveni niciodată cu adevărat receptiv.
Întrebări şi răspunsuri.
Întrebare: Îmi poţi recomanda ceva care să mă ajute să devin mai conştient de gândurile mele în timp ce meditez?
Răspuns: Important este să nu te laşi cuprins de gânduri. Să nu fi asemenea înotătorului slab care se lasă dus de curentul puternic al unui rău. Rămâi, mental, pe mal şi urmăreşte curentul trecând de tine. Observă calm curgerea, mental detaşat de ea. Imaginează-ţi că malul pe care stai este situat la ceafa ta, în zona bulbului rahidian. De fapt, acesta este sediul ego-constiintei. Din această poziţie, urmăreşte-ţi gândurile şi sentimentele curgând pe lângă tine. În timp ce le priveşti, dă-ţi seama că nu numai gândurile tale trec, ci şi însăşi percepţia ta a ceea ce este important. Nimic din viaţa ta – nici gândurile interioare, nici împrejurările exterioare – nu este bătut în cuie. Dacă un gând, un sentiment sau o împrejurare ţi se pare permanentă, aceasta se întâmplă numai din cauză că s-a agăţat, temporar, de stâncă impunătoare a ataşamentului.
Detaşează-ţi treptat sentimentele de fluxul neîncetat. Gândeşte-te că acest mâl este situat în sediul supraconstiintei, în punctul dintre sprâncenele tale.
Treci dincolo de el, către un tărâm al eliberării definitive din ceața păgână şi neagră (cum spunea Omar Khayyam) a iluziilor.
Întrebare: Mi-ar fi de folos dacă aş asculta şi răul (apă)?
Răspuns: Fără îndoială. În această carte, am folosit cuvântul ascultare, în parte pentru a spori gradul tău de înţelegere a absorbirii totale. Nu privi doar râul: ascultă-l. Ascultă-i valurile lovind malurile. Simte mirosul apei. Gustă apa chiar. Fă astfel încât trăirea experienţei răului să fie cât mai reală cu putinţă pentru imaginaţia ta.
Întrebare: Dar este, realmente, bine să-ţi imaginezi lucrurile? Nu există în această pericolul de a te iluziona singur? Mă întreb dacă nu cumva un risc al meditaţiei ar putea fi acela de a lăsa în minte să apară imagini false venite din subconştient, care să imite realitatea. Bănuiesc că halucinaţiile apar cu o mai mare uşurinţă atunci când mintea este liniştită. Nu este acesta, oare, tocmai un avantaj al stării împotriva căreia ne-ai prevenit, aceea de nelinişte?
Răspuns: Ai dreptate! Unul dintre obstacolele ce apar pe calea meditaţiei, enumerate de Patanjali, care, timp de mii de ani, a fost autoritatea recunoscută în materie de yoga, este reprezentat de viziunile false. Cu toate acestea, problema nu rezidă în imaginaţie ca atare. Facultatea imaginativă poate constitui un ajutor nepreţuit în privinţa atingerii cunoaşterii spirituale, ca şi în privinţa oricărui fel de creativitate. Mai curând, problema ar fi aceea a unei imaginaţii indisciplinate. Mintea conştientă este influenţată permanent de subconştient. Este chiar şi mai influenţată atunci când este neliniştită. Întrucât, în ciuda faptului că este posibil ca atenţia să nu fie suficient de bine concentrată pentru a îmbrăca temerile şi năzuinţele în forme halucinatorii, nu există nici o îndoială că ea face, în permanenţă, aluzii constante la nişte idei pentru care nu există nici un fel de bază rezonabilă. Aceste aluzii se ridică la nivelul conştientului din subconştient. Oamenilor li se pare că detectează ceva maliţios într-o afirmaţie inofensivă sau certitudinea eşecului într-o dificultate temporară. Dacă mintea conştientă este deschisă la sugestii în mod pasiv, este influenţată cu uşurinţă şi nu întotdeauna într-un sens constructiv. Dacă pluteşte în derivă în timpul meditaţiei, cum poate foarte uşor să facă în condiţiile în care voinţă nu este angajată în mod activ, este posibil ca în conştient să apară imagini care sunt pur subiective, nici pe departe supraconştiente. Acest proces este un gen de vis conştient. Cu toate acestea, cultivându-ţi în mod activ imaginaţia, mintea conştientă este menţinută activa într-o manieră mai dinamică. Astfel, se obţine controlul asupra puterii de sugestie a minţii subconştiente.
Şi expresia artistică poate reprezenta un mijloc de îmblânzire a minţii subconştiente. Important este că artistul să preia controlul, şi nu doar să îşi deschidă conştientul la sugestiile venite din subconştient. Metodă este simplă: înalţă în supraconştient orice gând căruia vrei să-i dai formă artistică. Apoi, invita subconştientul să interacţioneze cu această inspiraţie superioară. Ştiinţa a descoperit că persoanele care se angajează în diverse forme de activităţi creative îşi dezvoltă, practic, creierul în regiuni care sunt angajate în respectivele activităţi. Compozitorii şi muzicienii îşi dezvoltă partea muzicală a creierului; nu este vorba doar despre faptul că îşi datoresc talentul dezvoltării anterioare a regiunii respective. La fel, pictorii şi sculptorii îşi dezvoltă zonele creierului destinate sensibilităţii vizuale.
Este posibil să îţi dai seama, doar privind un artist, dacă practică o artă din domeniul vizual sau muzical. Energia să pare să curgă mai mult către simţul auzului dacă este muzician. Dacă este pictor, accentul vă fi pus, evident, pe simţul văzului. Bijutierii, după cum am observat, au adeseori ochii mai strălucitori decât ceilalţi oameni. Este posibil şi că scriitorii şi compozitorii să pară că îşi concentrează energia mai mult asupra simţului interior al văzului sau auzului.
În acest fel, vizualizările care sunt concentrate asupra oricărui aspect al căutărilor spirituale dezvolta zonele corespunzătoare ale creierului. De exemplu, vizualizările care sunt direcţionate spre punctul dintre sprâncene dezvolta lobul frontal al creierului exact în această zonă. Cu cât poţi să menţii mai mult concentrarea asupra acestui punct, cu atât mai repede experienţele adevărate ale supraconstiintei vor veni la tine.
Întrebare: Dacă nu sunt Joe sau Sally Green şi nimeni altcineva, de ce am impresia că propriul meu corp şi propria mea personalitate mă definesc atât de mult? Fără îndoială, dacă ar fi să dizolv eu însumi aceasta identitate, mi-aş dizolva propria fiinţă, nu-i aşa? Cum pot să dizolv acest creier şi să nu pierd, totodată conştiinţa? Oare conştiinţa însăşi nu depinde tocmai de activitatea creierului?
Răspuns: Aceasta este una dintre marile greşeli pe care le fac oamenii, mai ales în cadrul ştiinţei. Conştiinţa nu ar putea să fie produsă de către creier într-o mai mare măsură decât ar putea să fie produsă de un calculator, care este atât de frecvent comparat cu creierul uman prin modul în care funcţionează. Mai curând, conştiinţa precede atât crearea creierului, cât şi a corpului. Este nevoie de conştiinţă pentru a gândi; nu gândul este cel care produce conştiinţa.
De asemenea conştiinţa precede manifestarea ego-ului. Realitatea sufletului este intrinsecă realităţii vieţii. Sufletul este etern conştient. Ego-ul, asemenea unui val de pe suprafaţa oceanului, nu este decât o manifestare a conştientizării profunde a sufletului. Ego-ul a fost definit de Paramhansa Yogananda ca sufletul identificat cu corpul. În cele din urmă, el este depăşit în starea de extaz , după cum a spus Iisus Hristos: Căci oricine îşi va salva viaţa o va pierde; dar cel care îşi pierde viaţa în numele meu, acela şi-o va salva. Cu alte cuvinte conştiinţa micului eu trebuie jertfită unei conştiinţe a infinitului aflate în eternă dezvoltate. Imboldul la martiriu, care reprezintă modul în care interpretau primii creştini acest pasaj, păleşte în faţa apelului la transcendenţă totală a ego-ului. Autorealizarea reprezintă realizarea conştientă a identităţii cu Sursa vieţii, care este infinită.
Întrebare: Prin urmare, aşa cum au susţinut mulţi autori din domeniul spiritualităţii, ego-ul este duşmanul nostru de moarte?
Răspuns: Este duşmanul nostru, da, dar ne este şi prieten. Ce anume este pentru noi depinde de măsură în care scopul nostru în viaţă este să ne extindem înţelegerea sau să rămânem închistaţi în actualul stadiu al evoluţiei spirituale. Dacă îmbrăţişăm evoluţia spre realităţi tot mai largi, ego-ul este prietenul nostru, care ne ajută să ajungem la adevăratul nostru Eu: sufletul. Dacă, pe de altă parte, tindem, autolimitându-ne, spre nimicnicie şi egoism, ego-ul este duşmanul nostru, care ne înstrăinează de ceea ce suntem cu adevărat.
Sufletul, nu ego-ul, este eul nostru adevărat. Sufletul este tainic, însă nu poate fi niciodată distrus de gândirea lumească. Ego-ul are o alternativă: poate fie să îmbrăţişeze limitarea şi suferinţă care îi urmează, fie să tindă către libertatea şi bucuria fără limite.
Vizualizare.
(continuă vizualizarea pe are ai învăţat-o în primele două capitole).
Imaginează-te din nou pe tine însuţi mergând pe drumul acela de ţară. Ascultă iar cântecul păsărilor. Simte că întreaga natură refecta în tine aspiraţiile propriului tău suflet.
Acum, drumul coboară, ducându-te, în cele din urmă, la malul unui rău. Răul este prea lat şi prea adânc pentru a putea fi traversat cu uşurinţă. Rămâi în picioare pe malul răului şi urmăreşte apele curgând pe lângă tine – ele curg iute sau încet, în funcţie de starea ta mentală. Căci răul este o parte a propriei tale fiinţe. Debitul lui este cursul propriilor tale gânduri şi sentimente.
Priveşte dincolo de rău. Vezi acolo, deocamdată în aşteptare, următoarea etapa a călătoriei. Pe malul celălalt, un drum duce îmbietor spre asfinţitul strălucitor din depărtare, ce răspândeşte o lumină aurie deasupra vârfurilor munţilor. Inimă te cheamă acolo. Pentru că acolo vezi un tărâm al păcii, al libertăţii eterne faţă de înlănţuirea şi durerea din trecut.
Stând în picioare pe malul răului, simte că poziţia ta este localizată la ceafă, în regiunea de la baza creierului. Tărâmul de dincolo al libertăţii se întinde în fata punctului dintre sprâncene. Râul curge prin mijlocul creierului tău, între aceste două regiuni. Priveşte ţinutul de dincolo de rău; fii numai uşor conştient de cursul apei dintre voi. Nu te identifica prea mult cu lucrurile etern trecătoare.
Ştii, pe undeva, că trebuie să traversezi acest râu de gânduri şi sentimente motivate de ego. Cum o poţi face? O modalitate ar fi să priveşti cu calm, cu detaşare interioară cum râul seacă treptat, deoarece nu-l mai alimentezi cu apă.
Când albia râului va fi uscată, vei putea, pur şi simplu, să păşeşti dincolo. Cu o voinţă foarte puternică, poţi şi desparţi apele, lăsând un culoar liber prin care să traversezi. Între timp, eliberează-ţi mintea de fluxul gândurilor şi al sentimentelor care te stânjenesc. Nu trebuie să mai existe obstacole în calea evoluţiei tale spre libertatea sufletului.
Read More
Category: 
Comments: 
