Monthly Archives August 2014

Vacanța – o odihnă ce ne permite să înfăptuim o altă lucrare
“Dacă cei mai mulți oameni nu se reîntorc cu adevărat odihniți din vacanță, înseamnă au petrecut-o în lene sau în plăceri ce le-au epuizat energiile fizice și psihice. Ei nesocotesc faptul că adevărata odihnă este numai o schimbare de activitate. Și o odihnă în care spiritului nu deschide ușa sfaturilor dăunătoare ale naturii inferioare.
De ce să nu profitați de perioada de vacanță ca să faceți o pauză pentru a vă regăsi? În timpul anului, o mulțime de preocupări și activități se adună unele peste altele, încărcându-vă, îngreunându-vă, întunecându-vă viața. Analizați acum pentru un moment calea ce o urmați, activitățile în care sunteți angajați, și străduiți-vă să păstrați numai ceea ce nu intră în contradicție cu lucrarea voastră spirituală. Reveniți deopotrivă la anumite evenimente ce le-ați trăit în lunile precedente, la anumite întâlniri, și trageți niște concluzii folositoare pentru viitor.
Având mai mult timp, încercați să consacrați o parte unor exerciții spirituale ce nu le-ați putut practica în timpul anului. Citiți cărți ce vă hrănesc viața interioară. Alegeți câteva fraze semnificative și repetați-le până când din sufletul vostru țâșnește o scânteie ce aprinde în întreaga voastră ființă un foc de înțelepciune și iubire.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Înainte de începutul primului război mondial, un om de origine armeano-greacă, ce trăise din plin experienţa călătoriilor şi a trăirilor profund ezoterice, s-a întors în Rusia, ţara în care se născuse, aducând cu el nepreţuita învăţătură mistică a Orientului.”
“Frapa prin marea sa simplitate interioară şi aerul său natural cu care ne făcea să uităm complet că reprezenta pentru noi lumea miraculosului şi a necunoscutului. Se simţea, de asemenea, în el, foarte puternic, absenţa totală a oricărui fel de afectare sau dorinţă de a impresiona în vreun fel pe cei din anturajul său. În plus, îl simţeam complet dezinteresat, total indiferent faţă de lux, faţă de confortul său şi capabil de a nu precupeţi nici un efort în munca sa.” (P.D.Uspensky, Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută)

George Ivanovitch Gurdjieff (1877-1949) s-a născut în oraşul Alexandropol, în apropierea graniţei ruso-persice.
Familia sa, de origine greacă, a locuit o perioadă de timp în Turcia, stabilindu-se ulterior în Armenia.
Tatăl lui Gurdjieff, persoana cu cea mai mare influenţă asupra copilăriei şi adolescenţei lui, era de profesie tâmplar. La atelierul său se strângeau seara nenumăraţi oameni care purtau discuţii despre religie şi, mai ales, povesteau nenumărate legende asiatice. Aceste povestiri l-au impresionat foarte mult pe Gurdjieff şi au făcut ca de la o vârstă foarte fragedă să fie pasionat de fantastic şi supranatural.

“Primii săi ani s-au scurs într-o atmosferă de poveşti, de legende şi tradiţii. În jurul lui, miraculosul fusese un fapt real. Predicţii pe care le auzise şi cărora anturajul său le acorda încredere totală se realizaseră şi îi deschiseseră ochii spre multe lucruri. Împletirea tuturor acestor influenţe crease în el, de la cea mai fragedă vârstă, o gândire orientată spre misterios, incomprehensibil şi magic.” (P.Uspensky, Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută)

Să ajutăm ființele – subliniindu-le mai mult calitățile decât defectele

“Există totdeauna o mai mare șaansă de a ameliora o situație dacă ne concentrăm mai mult asupra binelui decât a răului. Înncercați să aplicați aceste reguli în relațiile voastre cu ceilalți. De exemplu, decât să criticați ceea ce este rău la ei, opriți-vă asupra lucrurilor bune, ce le au și ei, pentru a vedea cum mai pot fi încă ameliorate. Chiar dacă exista numai unul, agățați-vă de el. Lăsați-le deoparte defectele, și în funcție de posibilitățile voastre ajutați-i să-și dezvolte calitățile. Va fi mai profitabil pentru ei, dar și pentru voi, fiindcă evoluția fiecăruia contribuie la evoluția tuturor.Pe măsură ce avansăm, îi antrenăm și pe ceilalți alături noi. Iar dacă defectele unor persoane vă deranjează atât de mult, iată un motiv în plus de a dezvolta indulgența, răbdarea, privindu-i cu înțelegere.
Întotdeauna trebuie să ne oprim asupra calităților unei ființe spunându-ne: „Dumnezeu locuiește în sufletul ei, eu nu mă preocup de animalele care dau târcoale prin jur.” Cine nu adăpostește câteva animale sălbatice în sine? La unii, acestea sunt închise în cuști sau tranchilizate, dar totuși există.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

„Ce este dragostea?”
„Absenţa fricii”, a spus Ghidul spiritual.
„Şi de ce anume ne este teamă?”
„De dragoste”, a spus Ghidul spiritual.

S-a născut pe 4 septembrie 1931, în Santa Cruz, o suburbie din Bombay, India. Părinţii săi catolici protestanţi, erau din Goa, o colonie portugheză din sud-vestul Indiei. Încă din copilărie el a visat să ajungă preot, dar părinţii săi l-au oprit, deoarece îşi doreau ca fiul lor să fie aproape şi să aibă grijă de ei. Ştiind că dorinţa sa nu se va putea îndeplini altfel, Anthony a început să se roage la Dumnezeu să-i dăruiască un frate, pentru a putea pleca apoi la mănăstire fără a-şi lăsa părinţii singuri. Şi acesta a apărut, deşi mama sa avea pe atunci peste 40 de ani, iar el împlinise deja 13 ani. Astfel că, pe 1 iulie 1947, Anthony a intrat la seminarul Vinayalaya din Bombay. În anii care au urmat, el a învăţat filozofia, teologia, tradiţiile orientale. A devenit preot iezuit, iar înţelepciunea sa a atras alături de el mulţi discipoli. În lucrările sale el a realizat o uimitoare îmbinare a înţelepciunii orientale şi occidentale. Acest lucru nu a fost apreciat de Vatican, scrierile sale fiind sau cenzurate sau interzise. A părăsit planul fizic în anul 1987.

Dintre lucrările sale amintim:
„Trezirea – conversaţii cu Maestrul”, „Esenţa iluminării – O carte de povestiri şi meditaţii”, „Sadhana – o cale către Dumnezeu” etc.

Vă oferim în continuare câteva fragmente din aceste foarte frumoase şi inspirate scrieri.

* Aspiranţii la spiritualitate meditau asupra unui dicton al lui Lao Tze:
„Cei care cunosc nu spun
Cei care spun nu cunosc.”
Când Ghidul spiritual a intrat, ei l-au întrebat ce semnificaţie au aceste cuvinte. Ghidul spiritual i-a întrebat: Care dintre voi cunoaşte parfumul trandafirilor?” Toţi au ridicat mâna. Apoi le-a spus: „Exprimaţi-l în cuvinte!” Toţi au rămas tăcuţi.

* Potrivit unei legende, Dumnezeu a trimis la Ghidul spiritual un înger cu acest mesaj: „Cere-Mi un milion de ani de viaţă şi Eu îţi voi da. Sau cere-Mi milioane şi milioane de ani. Cât îţi doreşti să trăieşti?” „Optzeci de ani”, a răspuns Ghidul spiritual fără cea mai mică ezitare. Aspiranţii la spiritualitate erau uluiţi. „Dar, dacă ai trăi un milion de ani, gândeşte-te câte generaţii vor beneficia de sfaturile tale înţelepte.” „Dacă aş trăi un milion de ani”, răspunse ghidul spiritual, „oamenii ar urmări mai degrabă să-şi prelungească durata vieţii, decât să cultive înţelepciunea.”

* „Cum trebuie cineva să caute comuniunea cu Dumnezeu?”
„Cu cât căutarea ta este mai înverşunată, cu atât distanţa dintre tine şi El este mai mare.” „Şi ce este de făcut în privinţa acestei distanţe?” „Să înţelegi că ea nu există.” „Aceasta înseamnă că Dumnezeu şi cu mine suntem una?” „Nu unul, nu doi.” „Cum este posibil?” „Soarele şi razele sale, oceanul şi valurile sale – nu unul, nu doi.”

* De ce ai nevoie de un Ghid spiritual? a întrebat un vizitator pe unul dintre aspiranţi.
„Dacă apa trebuie încălzită, este necesar un vas intermediar între foc şi ea însăşi”, a fost răspunsul.

* Un om a mers mări şi ţări pentru a vedea cu ochii săi pe Ghidul spiritual a cărui faimă ajunsese şi în locul naşterii sale. „Ce miracole a făcut Ghidul vostru?”, a întrebat el pe unul dintre aspiranţii spirituali.
„Există miracole şi miracole. În ţara voastră, când Dumnezeu îndeplineşte voinţa unui om, acest fapt este considerat a fi un miracol. În ţara noastră este considerat un miracol când cineva îndeplineşte voinţa Lui.”

* Ghidul spiritual susţinea că obstacolul final în atingerea comuniunii cu Dumnezeu este însuşi cuvântul şi conceptul de „Dumnezeu”.
Aceasta l-a înfuriat pe preotul din localitate, care a venit în grabă să discute această problemă cu Ghidul spiritual.
„Dar cuvântul «Dumnezeu» ne poate conduce la Dumnezeu”, a spus preotul.
„Cu siguranţă”, a răspuns calm Ghidul spiritual.
„Cum poate ceva să ajute şi în acelaşi timp să fie un obstacol?”
Ghidul spiritual a răspuns:
„Măgarul care te-a adus până la poartă nu este mijlocul cu ajutorul căruia tu intri în casă.”

* Existau atât de multe reguli în mănăstire, dar Ghidul spiritual se împotrivea întotdeauna tiraniei acestora.
„Supunerea păstrează regulile”, spunea el.
„Dragostea ştie când să le încalce.”

* „Cum poate deveni un om sfânt – aşa ca tine?”
„De ce să devină un om sfânt?”, a spus Ghidul spiritual. „Să fii un om este o realitate îndeajuns de mare.”

* „Pot deveni discipolul tău?”
„Eşti doar un aspirant pentru că ochii tăi sunt închişi. În ziua în care îi vei deschide vei vedea că nu ai nimic de învăţat de la mine sau de la oricine altcineva.”
„Atunci la ce foloseşte un Ghid spiritual?”
„Să te facă să vezi că nu ai nevoie de un Ghid spiritual.”

* Un cuplu de tineri căsătoriţi a întrebat: „Ce să facem ca dragostea noastră să dureze?”
„Iubiţi împreună alte lucruri.”

* Toate întrebările care au fost formulate la acea întâlnire se refereau la viaţa de după moarte.
Ghidul spiritual râdea şi nu dădea niciun răspuns.
Le-a explicat aspiranţilor: „Aţi observat că exact cei care nu ştiu ce să facă cu această viaţă sunt cei care îşi doresc o alta care să dureze veşnic?”
„Dar există sau nu viaţă după moarte?”, a insistat un aspirant spiritual.
„Există viaţă înainte de moarte? Aceasta e întrebarea!”, a răspuns Ghidul spiritual enigmatic.

* Un vizitator dezamăgit a întrebat: „De ce şederea mea aici nu a avut niciun rod?”
„Poate că ţi-a lipsit curajul să scuturi copacul!”

* Ajută-ne să-l găsim pe Dumnezeu.”
„Nimeni nu vă poate ajuta în această direcţie.”
„De ce?”
„Din acelaşi motiv pentru care nimeni nu poate ajuta peştele să găsească oceanul.”

* De ce este toată lumea atât de fericită, cu excepţia mea?
„Pentru că ei au învăţat să vadă frumuseţea şi bunătatea peste tot în lume.”
„Şi eu de ce nu pot vedea astfel?”
„Pentru că nu poţi vedea în exterior ceea ce nu vezi în interior.”

* Un tânăr aspirant spiritual citea atât de mult, încât toţi erudiţii îi urmau sfaturile şi se minunau de cunoştinţele sale vaste. Când guvernatorul a fost în căutarea unui sfătuitor, a venit la Ghidul spiritual şi l-a întrebat: „Spunem-mi, este adevărat că acest tânăr cunoaşte atât de multe pe cât mi s-a apus?”
„Ca să fiu sincer”, a răspuns Ghidul spiritual, „citeşte atât de mult încât nu văd când i-ar mai rămâne timp să şi cunoască ceva.”

* Un jucător i-a spus într-o zi Ghidului spiritual:
„Am fost prins trişând ieri şi partenerii mei m-au bătut măr şi apoi m-au aruncat pe fereastră. Ce mă sfătuieşti să fac?”
Ghidul spiritual l-a privit cu atenţie şi i-a spus: „Dacă aş fi în locul tău, de acum înainte aş juca doar la parter.”
Aspiranţii spirituali au fost uimiţi: „De ce nu i-ai spus să nu mai joace?”
„Pentru că ştiam că nu ar face-o”, a răspuns el.

* Unui discipol care era întotdeauna prezent la rugăciune i-a spus:
„Când te vei opri din a te mai sprijini pe Dumnezeu şi vei sta pe picioarele tale?”
Discipolul uluit i-a răspuns:
„Dar chiar tu eşti cel care ne-a spus să-L privim pe Dumnezeu ca pe un Tată.”
„Şi când vei înţelege că un tată nu este cineva pe care să te sprijini, ci cineva care te scapă de tendinţa de a te sprijini?”

* Unui aspirant spiritual care se plângea întotdeauna de ceilalţi, Ghidul spiritual i-a spus:
„Dacă ceea ce cauţi tu este pacea, urmăreşte să te transformi pe tine însuţi, nu pe cei din jurul tău. Este mai uşor să porţi papuci, decât să pui covor în întreaga lume.”

* Mântuirea este obţinută prin acţiune sau meditaţie?”
„Nici prin una, nici prin cealaltă. Mântuirea este obţinută când vei şti să vezi.”
„Ce să vezi?”
„Să vezi că brăţara de aur pe care ţi-o doreşti o porţi deja la mână. Să vezi că şarpele de care îţi este atât de frică este doar o frânghie.”

* „Spune-ne ce ai devenit atunci când ai atins eliberarea. Ai devenit divin?”
„Nu.”
„Ai devenit sfânt?”
„Nu.”
„Atunci ce ai devenit?”
„M-am trezit.”

* „Cum să obţin eliberarea?”
„Află ce te înlănţuie”, a spus Ghidul spiritual.
Aspirantul spiritual s-a întors după o săptămână şi a spus: „Nimic nu mă înlănţuie.”
„Atunci de ce ceri eliberarea?”
Acesta a fost un moment iluminatoriu pentru discipol.

* „Liniştea nu este absenţa sunetului, ci absenţa egoului.”

* Aspiranţii îşi tot întrebau Ghidul spiritual despre momentul când el a atins eliberarea spirituală, dar acesta rămânea întotdeauna tăcut. Tot ceea ce au aflat despre acest subiect a fost răspunsul pe care l-a dat la această întrebare fiului său: „M-am simţit nebun!” Când fiul l-a întrebat de ce, i-a răspuns:
„Este ca şi cum ai trece prin suferinţe mari ca să intri într-o casă căţărându-te pe zid şi spărgând fereastra şi ai realiza apoi că uşa a fost întotdeauna deschisă.”

Preluat din Yoga Magazin nr. 37

A alimentat în numeroase reprize cronicile spiritualo-mondene ale presei de senzaţie, mult mai interesată de a-şi mări tirajul decât de a oferi nişte informaţii fondate şi autentice. El este maestrul neo-tantric! Ascetul cu şaptezeci de Rolls Royce-uri este tot el!… Dar, dincolo de aparenţe şi polemici inutile, cine este Bhagwan Sri Rajneesh?
Acest maestru spiritual s-a născut pe 11 septembrie 1931 la Kuchwara, un mic sat în centrul Indiei. Este primul născut dintr-o familie cu doisprezece copii, tatăl lui fiind negustor, de religie jainistă. Încă din primii ani ai copilăriei şi adolescenţei sale petrecute în India, Osho se dovedea a fi un spirit independent şi rebel care se opunea acceptării tradiţiilor sociale, politice şi religioase ale lumii în care trăia, fiind orientat întotdeauna către experimentarea proprie a Adevărului şi nu către dobândirea de cunoştinţe pur intelectuale.
La vârsta de douăzeci şi unu de ani, pe data de 21 martie 1953, a atins starea de iluminare. După acest eveniment extraordinar el se autodefinea, astfel: „Eu nu mai doresc şi nu mai caut nimic. Existenţa şi-a deschis porţile pentru mine. Nu mai pot spune că aparţin existenţei pentru că acum sunt, de fapt, părticică din ea. Când o floare înfloreşte, eu înfloresc odată cu ea. Când Soarele răsare, eu răsar odată cu el. Ego-ul, care face ca oamenii să se simtă individualităţi separate, nu mai există. Trupul meu este o părticică din natură, fiinţa mea este o parte din întreg, Eu nu mai sunt o entitate separată.”
Osho a absolvit studiile de filozofie la Universitatea din Sagar, cu cea mai mare medie. După nouă ani de profesorat în filozofie la Universitatea din Jabalpur, a început să ţină conferinţe în întreaga Indie despre religie, lovind în concepţiile, tradiţiile şi prejudecăţile societăţii indiene, provocându-i pe liderii religioşi la discuţii publice.
În întreaga sa activitate spirituală, Osho a vorbit discipolilor săi despre toate nivelurile conştiinţei umane şi despre toate sistemele filozofice şi toate religiile. De la Sigmund Freud la Chuang Tzu, de la George Gurdjieff la Gautama Buddha, de la Iisus Christos la Rabindranath Tagore… el a urmărit să extragă esenţa tuturor acestor învăţături, străduindu-se să le ofere cât mai pe înţelesul omului modern, bazându-se nu pe o înţelegere intelectuală, ci pe propria sa experienţă spirituală. El nu aparţine nici unei tradiţii. „Eu sunt începutul unei noi conştiinţe religioase”, spunea Osho. „Vă rog să nu-mi legaţi învăţătura de vreo religie a trecutului.”
Discuţiile pe care le-a avut cu discipolii săi din întreaga lume au fost publicate în mai mult de şase sute cinzeci de volume şi au fost traduse în peste treizeci de limbi. El spunea: „Mesajul meu nu este o doctrină, o filozofie. Mesajul meu este o alchimie, o ştiinţă a transformării, aşa că numai cei care-mi vor permite să le distrug fiinţa ignorantă şi limitată pentru a putea renaşte spiritual – numai aceşti oameni curajoşi să vină să mă asculte, deoarece pentru ceilalţi, ceea ce voi spune eu va fi foarte periculos. Ascultându-mă, faceţi primul pas către renaşterea spirituală. Nu este o filozofie la adăpostul căreia să vă simţiţi mai în siguranţă; nu este o doctrină în care să vă găsiţi consolarea. Mesajul meu nu este o simplă comunicare verbală. Este mult mai periculos decât atât. Este moarte şi renaştere spirituală.”
În martie 1974 Osho părăseşte Bombay-ul pentru a se stabili la Poona. Grupul de discipoli ce l-au însoţit pun bazele unui ashram situat în zona parcului Koregon. Acest ashram s-a dezvoltat foarte mult în anii care au urmat, mii de occidentali facinaţi de discursurile lui Osho perindându-se pe aici.
În 1981, la insistenţele discipolilor săi occidentali, părăseşte India pentru a se stabili în Statele Unite, unde în statul Oregon înfiinţează Rajneeshpouram (oraşul lui Rajneesh). Mesajul său a avut mare succes în rândul occidentalilor pentru că el nu a impus nici o disciplină, nu a cerut nici un efort personal explicând că omul este o fiinţă perfectă şi că nu trebuie decât aici şi acum să devină conştientă de aceasta.
„Maestrul spiritual”, spunea Osho „nu trebuie să aibă atitudini autoritare. Un maestru vine doar că să ajute. El este prezent doar pentru a arăta calea. Şi această cale nu trebuie indicată în funcţie de un sistem rigid. Calea trebuie indicată în funcţie de fiecare individ în parte. Un maestru te ascultă, te observă, te învăluie cu dragostea sa şi te ajută să devii tu însuţi.”
În loc de a convinge bărbaţii şi femeile să se izoleze în mănăstiri pentru a medita, el susţinea că plăcerea şi fericirea pe care ţi-o oferă această lume, trăite plenar şi integrate în mod divin, te pot conduce spre cunoaşterea de sine, fapt pentru care a urmărit să-i determine pe oameni să-şi trezească libertatea interioară, să înveţe să trăiască din plin momentul prezent. Devenit indezirabil pentru autorităţile americane la sfârşitul anilor ’80, se reîntoarce în India, la Poona moment din care nu va mai fi văzut în public în afara zilelor sale de naştere.
Osho şi-a părăsit trupul pe 19 ianuarie 1990. Cu câteva săptămâni înainte de moartea sa, a fost întrebat ce se va întâmpla cu tot ceea ce a dăruit el din punct de vedere spiritual după ce nu va mai fi. El a spus: „Încrederea mea în existenţă este absolută. Dacă există măcar un adevăr în ceea ce spun, acela va supravieţui… cei ce vor rămâne interesaţi de munca mea vor conduce în continuare torţa, dar fără să impună aceste adevăruri celorlalţi.
Eu voi rămâne întotdeauna sursă de inspiraţie, de lumină pentru discipolii mei şi sunt sigur că ei vor simţi aceasta şi când eu nu voi mai fi. Doresc ca ei să dezvolte munca mea şi să emane în jurul lor dragoste, puritate, înţelepciune, luciditate, calităţi care nu sunt monopolul nimănui, care nu sunt dependente de nici un sistem filozofic sau religios. Doresc ca oamenii să devină proprii lor stăpâni, să nu mai fie dominaţi şi controlaţi de alte persoane.”
Comunitatea care s-a dezvoltat în jurul lui există şi acum în Poona, India, aici adunându-se în fiecare an mii de discipoli din toate colţurile lumii pentru a participa la activitatea culturală şi spirituală iniţiată de Osho, urmărind să descopere picătura divină din fiinţele lor.

Fragment din MINIENCICLOPEDIA ÎNŢELEPŢILOR, secolele XIX-XX, de Angela Mayer, apărută la Editura RAM, 1995

La 17 februarie 1986 moare, în vârstă de 90 de ani, în California, Jiddu Krishnamurti. Politicieni, oameni de ştiinţă, scriitori din toată lumea i-au adus un ultim omagiu. Preşedintele Indiei îl defineşte ca fiind „un gigant intelectual al secolului XX”. Celebrul fizician David Bohm îl consideră „unul dintre puţinii gânditori capabili să conjuge spiritualitatea cu ştiinţa”. Ne întrebăm cu toţii ce s-a petrecut cu moştenirea pe care Krishnamurti a lăsat-o umanităţii. Considerând că el nu poseda nimic, marele filosof nici nu şi-a făcut măcar testamentul. Averea lui consta în 8 colegii şi 22 de asociaţii care îi poartă numele, o prestigioasă fundaţie culturală, o bibliotecă ce conţine cărţi şi videocasete pentru miile de „prieteni” (Krishnamurti nu a avut niciodată discipoli) răspândiţi pe întreaga suprafaţă a globului. Moştenirea spirituală şi culturală pe care ne-a lăsat-o cel ce a fost denumit „omul care nu vrea să devină zeu” este, de fapt, mult mai controversată şi deci vie, datorită faptului că oamenii nu au găsit un răspuns satisfăcător la întrebarea:
„Cine a fost cu adevărat Krishnamurti?”

„Trebuie să cunoaştem ceea ce suntem, şi nu ceea ce vrem noi să fim. Căci numai ceea ce există poate fi transformat, şi nu ceea ce dorim noi să existe.” – Krishnamurti

S-a născut la 11 mai 1895, la Madanapalle, în apropiere de Madras, într-o familie săracă, de brahmani. Era un copil ca atâţia alţii. Nu avea o inteligenţă ieşită din comun, era neastâmpărat la şcoală, până când o întâlnire i-a schimbat fulgerător şi pentru totdeauna viaţa. La vârsta de 14 ani, în 1909, în timp ce se juca pe plaja din Adyar, în apropiere de Madras, a fost descoperit de către Charles Leadbeater, prietenul spiritual al lui Annie Bessant, preşedinta Societăţii Teozofice Mondiale. Leadbeater, fost pastor al Bisericii anglicane, avea darul clarviziunii. El a declarat mai târziu: „Am rămas uimit de splendida aură energetică a acelui băiat, care nu avea nicio umbră de ego. Era omul pe care-l căutam”.

Dar ce căutau în perioada aceea membrii Societăţii Teozofice? Nici mai mult, nici mai puţin decât încarnarea lui MAITREYA, Bodhisattva al Noii Ere, un spirit superior, care se încarnează atunci când oamenii au nevoie de el. În opinia teozofilor, acest spirit s-a reîncarnat de mai multe ori în epocile precedente. Acum se pare că venise rândul acelui băiat necunoscut, care se juca pe plaja din Adyar. Din acel moment, timp de 20 de ani, viaţa lui Jiddu a fost legată de aceea a „descoperitorilor” săi, care l-au adoptat, l-au trimis să studieze în Anglia, la cele mai bune colegii, pregătindu-l pentru a-şi împlini destinul de Domn al Lumii.

Societatea Teozofică a fost fondată în 1875, în America, de către o mistică clarvăzătoare, de origine rusă, Helena Petrovna Blavatsky, cu scopul de a „forma nucleul unei noi fraternităţi universale”. Teozofii doreau să realizeze unitatea tuturor religiilor şi fondaseră în acest scop o secţiune ezoterică extrem de secretă pentru a studia magia şi ştiinţele oculte. Leadbeater făcea şi el parte din această ramură secretă a Societăţii Teozofice. În momentul întâlnirii cu Krishnamurti, această societate era foarte bogată, puternică, fiind răspândită în întreaga lume. Sediul central se găsea – şi se mai găseşte încă – în mijlocul unui splendid parc din Adyar. Astfel, tânărul Jiddu a devenit membru al acestei societăţi în ciuda protestelor tatălui sau, care a acuzat Societatea Teozofica că i-a răpit fiul. În 1911 este fondat Ordinul Internaţional al Stelei Orientului, al cărui preşedinte este chiar tânărul Krishnamurti.

„Dacă doar auziţi adevărul, fără să-l trăiţi, atunci viaţa voastră va fi plină de confuzii lamentabile.” – Krishnamurti

Începând cu anul 1922, Jiddu începe să sufere de acele „crize mistice”, care nu îl vor părăsi toată viaţa. Acestea îi provocau câteodată un fel de dedublare a personalităţii, fiind în acelaşi timp şi un misterios izvor de inspiraţie. Respectat, adorat, înconjurat de bogăţii, Krishnamurti era un om foarte puternic, fără totuşi a profita de acest lucru în vreun fel. În realitate însă el suferea, simţindu-se prizonierul unui destin pe care nu îl simţea al său. Astfel, încetul cu încetul, el începe să îşi dezvolte o viziune proprie, originală, asupra lumii, viziune care nu avea nimic comun cu aceea a Societăţii Teozofice.

În 1929 se produce a doua mare schimbare în viaţa lui Krishnamurti. Omul care era predestinat să devină un idol devine distrugătorul tuturor idolilor, începând cu el însuşi. Abandonează Societatea Teozofică, închide Ordinul Stelei Orientului, renunţă la onoruri, restituie donaţii (printre care şi un castel în Olanda, împreună cu cele 200 de hectare de teren din jurul lui). Rămâne singur, dar liber. Şi aşa va rămâne până la sfârşitul vieţii sale.

În următorii 60 de ani, Krishnamurti va călători în întreaga lume, ţinând discursuri în faţa unor mulţimi din ce în ce mai numeroase. Noul său motto era: „Fiecare trebuie să se transforme pe sine însuşi pentru a putea transforma lumea”, iar noul său program cuprindea mai multe idei revoluţionare: „Doresc să eliberez omul de condiţionările şi de fricile sale. Nu vreau să fondez o nouă religie. Însăşi ideea de a conduce pe cineva este antisocială şi anti-spirituală. Eu nu vreau să învăţ nimic, pe nimeni. Nu sunt adeptul unei credinţe. Vreau doar să vă arăt calea prin care se poate ajunge la adevărata cunoaştere. Dacă fiecare din noi reuşeşte să se transforme pe sine însuşi, va reuşi să transforme apoi lumea, fiind capabil să arate şi altora calea, declanşând astfel o reacţie în lanţ.” Acesta este un apel sublim la eliberarea de tot ceea ce ne înlănţuie şi ne împiedică să vedem adevărata faţă a Realităţii. Acest lucru se poate realiza numai pornind de la o etică a responsabilităţii individuale: „Trebuie să căutăm adevărul singuri, în noi înşine. Lumea începe cu noi. Dacă întreaga noastră existenţă nu facem altceva decât să-i imităm pe cei pe care i-am ales drept modele, atunci nu ne va mai rămâne loc pentru adevărata realitate şi pentru Adevărul Suprem. Să ne eliberăm de ceea ce credem că am cunoaşte!”

Acest apel împotriva autorităţii de orice fel i-a adus lui Krishnamurti admiraţia şi prietenia a numeroşi intelectuali „rebeli”, printre care şi Aldous Huxley, care, în 1961, îi scria unui prieten: „Este cel mai impresionant discurs pe care l-am auzit vreodată. Era ca şi cum l-aş fi ascultat pe însuşi Buddha”. Tot Huxley a scris şi prefaţa uneia dintre cele mai celebre cărţi ale lui Krishnamurti, „Prima şi ultima libertate”.

„Întreaga mea viaţă am luptat pentru a mă elibera: de prietenii mei, de cărţile mele de problemele de serviciu. Voi trebuie să vă luptaţi pentru aceeaşi libertate. Trebuie să existe o revoluţie continuă în interiorul vostru.” – Krishnamurti

Oraşul elveţian Saanen a devenit centrul mişcării în care s-au implicat toţi prietenii lui Krishnamurti, de la simpli curioşi, la eminenţi oameni de ştiinţă. Timp de 25 de ani, din 1961 până în 1985, aici au avut loc întâlnirile internaţionale dintre Jiddu Krishnamurti şi prietenii săi. În această perioadă el s-a preocupat foarte mult şi de problemele pe care le ridica pedagogia modernă: „Sistemul nostru educativ se bazează pe ceea ce trebuie să gândim, nu pe modul în care ar trebui să gândim. Trebuie să-i învăţăm pe cei tineri cum să-şi folosească mintea cu ajutorul meditaţiei”.

Celor care doreau să-l ajute cu donaţii el le răspundea invariabil: „Folosiţi aceşti bani pentru a fonda şcoli”. Astfel au luat naştere numeroasele colegii care îi poartă numele, acestea fiind răspândite pe întreaga suprafaţă a globului.

În ultimul său discurs, cu o lună înainte de a muri, Krishnamurti face din nou un apel la ascultătorii săi: „Aceasta este ultima mea vizită. Tot ceea ce vă cer este să nu mă zeificaţi. Vă rog să nu îmi construiţi vreun templu sau vreun muzeu. Aceasta ar fi în contradicţie cu toate învăţăturile mele”. Dorinţa sa a fost respectată.

Încheiem această scurtă prezentare a vieţii lui Jiddu Krishnamurti, una dintre cele mai misterioase personalităţi ale acestui secol, cu cuvintele biografei şi prietenei sale, Mary Lutyens: „Lucrul cel mai extraordinar referitor la viaţa lui Krishnamurti este că profeţiile referitoare la misiunea sa spirituală, care au fost făcute încă din copilărie, s-au adeverit în întregime, numai că într-o manieră foarte diferită faţă de ceea ce se credea atunci ”.

“Observați-vă: de câte ori nu constatați că starea voastră de spirit nu este în acord cu ceea ce aveți de făcut! De exemplu, când vine momentul rugăciunii, al meditației, aveți adesea mintea în altă parte, pentru că vă gândiți deseori la tot ce vă așteaptă. Apoi, când sunteți la muncă, simțiți că aveți nevoie să vă reculegeți, și iar sunteți distrași. Trebuie să învățați să fiți prezenți la ceea ce faceți, deoarece există un timp pentru toate. Altminteri, nu mai aveți timp pentru nimic, fiindcă nu aveți niciodată mintea unde trebuie.
Când vă pregătiți dimineața pentru răsăritul soarelui, spuneți-vă: „Eu vreau să intru în contact cu puritatea, cu frumusețea, cu iubirea, cu lumina, nimic altceva nu trebuie să conteze.” Lăsați-vă poverile și prezentați-vă ușurați, degajați, în fața soarelui și a splendorilor naturii. Pentru a vedea bine, pentru a înțelege și a simți cu adevărat, trebuie să fii acolo, prezent. Luați ca exemplu iubirea ce îi cucerește pe un bărbat și o femeie: când sunt împreună, ei sunt capabili să uite totul. Ei își cufundă ochii în ochii celuilalt, iar când vor să descrie ceea ce au văzut, ei vorbesc numai despre lumină și imensitate.”

“De câte ori aveţi îndoieli în legătură cu ceea ce trăiţi, luaţi acea pauză şi spuneţi: “Nu ştiu ce se întâmplă, iar asta e ok.” Iar în acel moment în care aţi admis de fapt că nu ştiţi ce se întâmplă, puteţi găsi echilibrul, liniştea, pacea, tăcerea care va începe să vă îngăduie să fiţi mai sensibili la calitatea vibraţiei pentru ceea ce se întâmplă şi vă va oferi o mai mare capacitate pentru introspecţie referitor la ce trăiţi şi referitor la lucrurile cu care aveţi de-a face privind mintea fizică sau mintea superioară.
Deci, asta e primul pas în formarea relaţiei, în reconectare, în a vă reaminti cine sunteţi ca şi persoană întreagă. Asta e primul pas. Necesită doar o clipă de tăcere, de pauză, un pas înapoi într-un spaţiu neutru şi să vi se pară normal să nu ştiţi care este răspunsul. Imediat ce vă îngăduiţi să fie totul ok în acel punct de echilibru, puteţi permite simţurilor naturale, cu care aţi fost creaţi, să înceapă să umple acea tăcere, să umple acel gol de tăcere. Şi veţi începe să le auziţi, dar la început trebuie să fiţi tăcuţi să le puteţi auzi deoarece au fost suprimate de atât de mult timp în societatea voastră, încât la început vor părea doar o şoaptă. Dar o veţi conştientiza. În tăcere, dacă lăsaţi cu-adevărat să se facă tăcere, nu va exista niciun alt sunet şi astfel veţi putea auzi şi recunoaşte calitatea acelor mici şoapte că ceea ce sunt.
Şi imediat ce începeţi să fiţi cu-adevărat atenţi la ce sunt, puteţi începe să vă ghidaţi cu ajutorul lor în direcţia preferinţei voastre. Şi făcând asta, încetul cu încetul – iar asta ar putea să necesite ceva practică, e ok – încetul cu încetul veţi câştiga o capacitate de-a discerne din ce în ce mai mare privind ce vibraţie e reprezentativă pentru ce. Şi veţi începe să liniştiţi ego-ul să înţeleagă că nu va muri, nu va fi anihilat, că de fapt asta e ceea ce-şi doreşte cu-adevărat deoarece a obosit să lucreze în asemenea condiţii stresante, că a obosit să tot care asemenea greutate şi că îi veţi ridica povară, iar el va merge cu voi; nu va pleca nicăieri, e prietenul vostru, îl iubiţi, vă serveşte, e proiectat cu scopul de a vă focaliza în experienţa realităţii fizice pe care aţi vrut s-o aveţi, în temă pe care aţi vrut s-o exploraţi. Şi-apoi, nu puteţi trăi fără el. La propriu! Nu puteţi trăi fără el!
Deci, în acest sens, în timp ce formaţi o relaţie mai iubitoare cu mintea voastră superioară, cheia pentru asta e să formaţi o relaţie mai iubitoare cu ego-ul vostru şi să nu-i mai permiteţi să se împovăreze peste putinţă când nu-i treaba lui să facă aşa ceva, fiindcă nu a fost proiectat niciodată să facă faţa acelui tip de greutate, acelui tip de stress.
Deci, totul se reduce la a vă iubi toate aspectele sinelui îndeajuns încât să aveţi încredere să le lăsaţi să alunece înapoi la locurile lor potrivite, într-o relaţie, să îşi facă fiecare treabă pentru care a fost proiectat s-o facă. Şi să vă îngăduiţi vouă înşivă să vă iubiţi îndeajuns încât să puteţi citi beneficiile acelei relaţii echilibrate între mintea fizca şi cea superioară şi să puteţi funcţiona ca o persoană întreagă.”

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Cum acţionează Sefiroţii şi planetele

Conferinţa din 22.07.1984

Lectura meditaţiei zilei

În Arborele Sefirotic (din Cabală), stabilitatea Planului Cauzal este reprezentată prin Sefirotul Binah, regiunea celor douăzeci şi patru de Bătrâni, despre care vorbeşte Ioan în Apocalipsă: “Am văzut douăzeci şi patru de scaune de domnie, şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de Bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe, şi pe capete aveau cununi de aur”. Aceşti douăzeci şi patru de Bătrâni sunt aşezaţi pe aceste stânci de neclintit, “scaune de domnie”, şi nimic nu le poate tulbura pacea. Dacă rămâneţi în regiunea inferioară a lui Iesod, unde se găsesc iluziile planului astral, vă veţi pierde, iar dacă veţi rămâne în regiunea lui Hod, intelectul, sau în cea a lui Netzah, iubirea, nu trebuie să constituie refugiul vostru definitiv. Trebuie mers mult mai sus, până la Binah, căci Binah este, cu adevărat, Înaltul Refugiu despre care vorbeşte Psalmul 91: “Căci tu eşti locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred”.

Citindu-vă această pagină, dragii mei, câţiva, care-şi amintesc conferinţa precedentă, în care v-am vorbit despre Iesod şi Tiferet, vor spune că toate acestea contrazic ceea ce v-am explicat. Deloc, veţi înţelege imediat în ce condiţii, în ce stare, cele două, sunt adevărate; Iesod reprezintă luna – cum toţi astrologii o ştiu deja – regiuni minunate, divine, ce ne transmit radiaţiile lor, emanaţiile lor, care ne ating, dar oamenii sunt atât de diferiţi în structura celulelor lor, în aura lor, în receptivitate, în gradul lor de evoluţie; de aceea, ei sunt aceia care fac ca aceste radiaţii, aceste raze, să fie complet schimbate, perturbate, şi nu planetele sunt cele care ne trimit lucruri negative; da, oamenii sunt cei care nu primesc cum trebuie aceste radiaţii, raze, aceste lumini. Căci, totul este divin în cosmos, noi, însă, nu suntem asemenea lui… Se spune, despre regiunea lui Iesod, că ne situăm prea jos în ea; în realitate acest lucru este simbolic, în noi înşine se află, cu adevărat, această coborâre sau urcare.

“Noi ne primim viața de la Dumnezeu, dar nu putem beneficia din plin de bogățiile ei dacă nu învățăm să ne întoarcem spre El care îi este izvorul. Iar când eu spun Dumnezeu, trebuie să înțelegem înălțimea ființei noastre. Să ne orientăm energiile spre înalt pentru ca ele să alimenteze celulele creierului necesită o mare cunoaștere și dacă există un domeniu în care o cunoaștere este necesară, el este cel al sexualității.
Toate instrucțiunile date de Inițiații în privința stăpânirii forței sexuale nu au ca scop să îi păcălească pe oameni, lipsindu-i de plăcerile pe care, evident, ei au dreptul să le guste. Când îi învață că energiile sexuale pot fi sublimate, este pentru că ei știu că există alte posibilități decât a le lăsa să se manifeste doar în planul de jos. Aceste energii, bine înțelese, bine folosite pot trezi în bărbați și femei facultăți superioare ce le vor permite să realizeze lucrări spirituale de mare importanță, și atunci ei vor gusta adevărata bucurie.”

Omraam Mikhael Aivanhov