Monthly Archives April 2014

[film artistic] A Thousand Words (2012) [O mie de cuvinte]

Category: Audio/VideoFilm artistic Comments: No comments

[portalspiritual.com] - A Thousand Words [O mie de cuvinte]

Jack McCall este un agent literar extrem de vorbăreț, care are darul de a convinge oamenii să îl urmeze și să încheie contracte cu el oriunde și oricând, cu cea mai mare ușurință. Viața lui de succes ia o turnură neașteptată după ce, intenția lui de a semna un contract cu un guru de nouă generație – Dr. Sinja, doar pentru a-și urmări interesele proprii, se soldează cu o consecință neobișnuită. Un copac Bodhi îi crește în spatele curții, iar cu fiecare cuvânt pe care îl rostește, o frunză cade. Jack își dă seama că în momentul în care ultima frunză cade, atât el cât și copacul sunt terminați. Cuvintele nu l-au dezamăgit niciodată pe Jack, însă acum vorbărețul agent se vede nevoit să tacă și să găsească alte modalități de comunicare, doar pentru a rămâne în viață.

[cvg-video videoId=’18’ width=’640′ height=’480′ /]

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.02.06 – Misiunea artei. Simbolismul piramidei. (A)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 6 februarie 1966
Misiunea artei (simbolismul piramidei)
A

Artiştii trebuie să procedeze aidoma naturii. Piramida este reflectarea filozofiei Iniţiaţilor egipteni. Am senzaţia că ceea ce vreau să vă spun este foarte important. Va fi ca o cheie care va explica multe lucruri. Adesea mi s-a întâmplat când vorbesc despre probleme esenţiale, foarte importante, asupra cărora fiecare are, bineînţeles, părerile, punctele sale de vedere. Ce pot face eu, însă ? Adesea sunt mulţi care mă pot asculta şi spune: “Oh, dar nu seamănă cu ceea ce gândesc eu, sau cum lumea întreagă o explică şi o crede”. Nu suntem aici pentru a face plăcere tuturor ideilor oamenilor. Suntem aici, pentru a vă explica cum înţelegeau şi cum înţeleg Iniţiaţii lucrurile. Evident, vor exista lucruri care nu vor plăcea, deoarece nu vor corespunde. Unii se vor simţi răniţi, vexaţi, contrariaţi, lezaţi, dar nici urmă de aşa ceva în mintea mea ! Eu vreau mereu să creez în voi lucruri pozitive, armonioase, chiar dacă, uneori, vă veţi simţi uşor contrariaţi, răniţi, dar, apoi eu repar, explicându-mi mai bine, dându-vă alte exemple, alte imagini, alte argumente; în final, omul înţelege că nu trebuia să se vexeze, să se simtă rănit.
De ce, din timp în timp, îi hărţuiesc astfel pe pictori, pe sculptori, pe dansatori, chiar şi pe arhitecţi, uneori, pe cineaşti, totul, totul?… Nu pe ei îi tulbur eu, ci mă leg de ideile lor, de concepţiile lor, care nu sunt foarte juste. Veţi spune: “Da, dar pe ce teren vă aşezaţi pentru a judeca ce este drept, poate şi dumneavoastră?…” Ei, tocmai aici doream să ajung. Din ce punct de vedere?
Există mulţi oameni care muncesc asupra artei. Există şi multe lucruri care s-au decalat, s-au schimbat, s-au îndepărtat. Oamenii aceia aveau anumite idei în cap, pentru a creea tabloruri şi statui, egiptenii, mai apoi grecii, care au copiat multe lucruri. Evident, ei nu au prezentat aceeaşi rigiditate, latura strict geometrică, câteva linii sobre ale egiptenilor, ei au înfrumuseţat, şi frumuseţea a coborât spre ei. Nu vom vorbi despre acestea, sunt multe lucruri de spus, există profesori cu studii de artă care mă depăşesc în cunoştinţe. Eu sunt aici pentru a căuta, găsi şi clasa tot ceea ce poate trezi în om frumuseţea, profunzimea, partea cea mai frumoasă a fiinţei sale. Dacă ajungem aici, pe calea culorilor, a formelor, a mişcării sau prin cuvinte, aceasta nu mai are importanţă. Dumnezeu ne-a dat o mulţime de mijloace de expresie. Ca şi naturii, de altfel. V-am vorbit în câteva conferinţe despre limbajul naturii, despre felul ei de exprimare. Iată, în latura cromatică prin culori, vedem deja ceea ce este în ramolire, ceea ce se coace sau înfloreşte, ceea ce este viguros, plin de viaţă, în culori exprimându-se toate, boli sau dezacorduri. Chiar şi doctorii, când privesc culorile feţei voastre încearcă să descopere ce otravă aţi luat deoarece fiecare otravă dă o culoare diferită şi arată boala respectivă. Deci, culorile sunt un limbaj al naturii. Aşa vedem în natură care sunt florile, care sunt animalele, care sunt otrăvurile şi lucrurile veninoase, periculoase şi care sunt cele minunate, inofensive, prin culori; chiar şi ierburile ne avertizează să nu atingem o plantă veninoasă, prin culori. Unele au, chiar, din nefericire, culori extraordinare. În natură, pe cer, înaintea furtunilor, a cutremurilor sau a oricărui eveniment, culorile vorbesc. Este, deci, un limbaj determinat. Există oameni care s-au aplecat aupra acestor lucruri, au studiat cum natura se exprimă prin culori. Şi, după aceste culori ei ghiceau, descifrau, se informau şi totul se întâmpla apoi, întocmai… Erau pronosticuri, avertismente, limbaje, coduri, despre care nu ne putem îndoi.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

[film artistic] The Way

Category: Audio/VideoFilm artistic Comments: No comments

[portalspiritual.com] - The Way

“Life is too big to walk it alone.”
Un tată american călătoreşte în Franţa pentru a recupera trupul fiului său care a murit în timp ce călătorea “El Camino de Santiago”, din Franţa la Santiago de Compostela (Spania).

[cvg-video videoId=’23’ width=’640′ height=’480′  /]

Read More

Paul Ferrini – Iubire fara conditii

Category: Carte spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Prefața autorului.

Cu toată vâlva stârnită în jurul fenomenului „transmisiunilor” (channelling), e important să precizez din capul locului că nu este vorba despre o carte „transmisă”. Aşadar, informaţia din ea nu provine de la o „entitate” sau persoană separată de mintea ascultătorului. De fapt, ea este rezultatul unui proces, în care un ascultător s-a contopit cu Mintea Christică, din care el şi dumneavoastră sunteţi părţi esenţiale.
A-L gândi pe Iisus ca fiind în afara minţii tale şi independent de ea înseamnă să pierzi esenţialul. Pentru că în ea ni se adresează Iisus. El ne este cel mai intim prieten care ne vorbeşte, uneori in cuvinte, alteori fără cuvinte. Comunicarea şi comuniunea cu el sunt esenţiale practicării învăţăturii sale.
Trebuie să precizăm că Iisus nu are un loc sau o poziţie exclusivă în Mintea Christică. Krisna, Buddha, Moise, Mahomed, Lao Tzî şi mulţi alţii sunt în mod conştient uniţi cu el acolo, sau, mai precis, „aici”. Dacă vă e mai uşor să vă adresaţi lui Buddha sau lui Krisna, vă rog să o faceţi. Iisus nu se va simţi ofensat. Dimpotrivă, se va bucura, deoarece îi urmaţi învăţătura non-separării.
Cu toţii suntem în comuniune şi comunicare cu Mintea Christică (sau Mintea Buddhică sau Brahman sau Sfântul Duh, dacă aşa preferi), asta, pentru că suntem cu toţii uniţi cu Mintea lui Dumnezeu. Dacă n-ar fi aşa, traiul nostru ar fi complet întunecat şi lipsit până şi de făgăduinţa mântuirii sau răscumpărării.
Fiecare dintre noi are în el o mică scânteie de lumină ce iluminează întunericul lipsei noastre de conştientă. Este scânteia divină a conştientei, care păstrează vie legătura noastră cu Dumnezeu. Această scânteie ne conectează cu învăţătorul divin din tradiţia noastră şi cu Esenţa divină dinăuntrul fraţilor şi surorilor noastre.
Aşa cum Iisus accentuează în cartea de faţă, dacă noi am vedea scânteia de lumină aflată în fiecare dintre noi, tot întunericul din percepţia şi din experienţa noastră s-ar destrăma, iar lumea, aşa cum o ştim, ar dispărea. Iată cum e instaurată iubirea în inima noastră şi în inimile semenilor noştri.
Nu faceţi greşeala de a crede că vreuna dintre reflectările Minţii Christice caută altceva decât instaurarea Regalităţii (vom traduce în continuare „Kingdom” cu termenul tradiţional „împărăţie”, adăugând că, în acest context, cuvântul „Regalitate” – mai curând o calitate şi o stare, decât un topos – ar fi mai potrivit, (n. trad.)) iubirii în minţile şi inimile noastre.
Acesta este singurul ei ţel. Întru aceasta lucrează Mahaviri, lucrează, Sf. Francisc, lucrează Baal Shem Tov, lucrează Rumi. Împărţirea în religii este o relicvă a acestei lumi. Asemenea delimitări nu există în Mintea Christică, unde toate fiinţele se întrunesc în vederea unui singur ţel. Este greu să ne imaginăm aşa ceva, dar aşa e.
Nici unul dintre cei care au crescut în tradiţia iudeo-creştină nu va fi scutit de a ajunge la o înţelegere cu viaţa şi învăţătura lui Iisus. Asta este valabil pentru creştini şi evrei deopotrivă. Este, de asemenea, valabil pentru atei şi agnostici. Evreii au nevoie să înţeleagă şi să accepte mesajul de încredere care le-a fost adus de către Iisus. Creştinii au nevoie să înţeleagă cum învăţătura lui – o învăţătură a iubirii şi iertării – a fost pervertită în învăţături ale fricii şi vinei. Ateii au nevoie să înţeleagă mesajul său revoluţionar al egalităţii.
Toţi cei care l-au respins pe Iisus sau cei care l-au pus pe un piedestal au înţeles greşit învăţătura sa. Iată de ce, o corecţie trebuie să aibă loc pentru noi toţi.
Pentru fiecare dintre noi, Iisus are un mesaj specific ce ne va ajuta să desfacem propria noastră vină şi să trecem prin frica noastră. Iisus nu ne cere să ne convertim la creştinism, căci aşa ceva nu există. Creştinismul e un mit al separării, ce îl separă pe creştin de evreu, sau pe musulman de budist.
Crezi că Iisus ar susţine o astfel de idee? Bineînţeles că nu!
Un discipol al lui Iisus – orice om care îi trăieşte învăţătura – nu promovează nici un fel de separare. El pune în practică iubirea şi iertarea pentru toate fiinţele, inclusiv pentru el însuşi. II îmbrăţişează pe evreu, pe musulman şi pe hindus ca pe aproapele său. Nu caută să convertească pe altcineva, simţindu-se în siguranţă în propria sa credinţă.
El nu crede că celor ce aleg o cale diferită le va fi refuzată mântuirea. Un adevărat discipol al lui Iisus ştie că Dumnezeu are multe căi pentru a ne aduce acasă şi nu are niciodată îndoieli în privinţa rezultatului final.
Fiecare dintre noi are acces la o relaţie personală cu Iisus. Este o relaţie ce ia naştere în mod firesc, o dată ce începem s-o dorim şi să ne încredem în ea. Ea nu presupune nici o tehnică, nici o invocaţie şi nici o practică spirituală esoterică. Simpla dar autentica nevoie de prietenia şi de călăuzirea lui este tot ce e necesar.
Să precizăm că Iisus nu doreşte să devină o figură autoritară pentru noi. De fapt, el pledează împotriva oricărei alte autorităţi în afară de cea a lui Dumnezeu. El cere, doar, să-l luăm de mână ca pe un egal, să ne deschidem şi să ne aplecăm către fiecare dintre semenii noştri cu acelaşi respect reciproc şi cu aceeaşi intenţie de a fi egali.
Învăţătura lui poate fi simplă, dar punerea ei în practică ne va solicita toată atenţia, toată energia şi tot devotamentul. Îndemnul de a fi „egal” cu fiecare persoană din experienţa noastră, de a recunoaşte şi a ierta toate greşelile – chiar în timp ce acestea sunt comise – este o învăţătură revoluţionară, o învăţătură ce ne va spăla de vină şi ne va ajuta să trecem prin fricile noastre.
Când am început să lucrez la acest proiect, m-am dedicat lui cu aceeaşi abnegaţie cu care am abordat cărţile anterioare. Însă acest lucru s-a dovedit a nu fi suficient. Acceptând, am selectat 150 de pagini de material bun.
Pur şi simplu, nu era cartea pe care trebuia s-o aduc pe lume în acest moment al vieţii mele. Mi se cerea ceva nou, iar eu ceream ceva nou de la învăţătorul meu. Îmi doream o carte simplă, lucidă, care să ne ajute la clarificarea relaţiilor noastre cu Iisus şi cu învăţătura sa.

(citeşte restul cărţii cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1963.06.05 – Arborele Vietii (D)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie – (Arborele Vieţii)
Conferinţa din 05.06.1963
(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)
D

… Totul este încris în această regiune (Binah): karma, ereditatea, tot ce-am făcut în celelalte încarnări, ce trebuie să avem, prin ce trebuie să trecem, ce trebuie să plătim, tot. Şi dacă ajungem să ne conformăm, să lichidăm (toate datoriile) să plătim, să scăpăm de tot, suntem liberi. Libertatea o căpătăm numai în Binah. Libertatea absolută.
Mă uitam pentru că mi-am zis: Nu e obositor pentru voi? Să continui? (Rumoare aprobatoare).
Şi ce trebuie să dezvoltăm acum? Acum trebuie să renunţăm la tot; adică, nimic, absolut nimic să nu ne mai mişte: nici suferinţele, nici durerile. Să devenim ca Saturn, care este impasibil, ca acele fiinţe care au renunţat la tot, să fim ca un pustnic, ca un ascet, ca un sfânt, ca un profet; să ajungi la cea mai mare castitate, la cea mai mare puritate, la cea mai mare abnegaţie, la cea mai mare renunţare, adică să fii gata să mori. De aceea Saturn reprezintă coasa, reprezintă scheletul, reprezintă bătrânul, reprezintă timpul şi veşnicia: ca să înţelegem că pentru a ne elibera trebuie să renunţăm la tot, să plătim. Şi în această regiune Iniţiaţii caută să plătească tuturor celor faţă de care au datorii.
Acolo ei nu spun niciodată: «E drept!». Ei acceptă tot, pentru a se elibera. Acela care spune încă: «O, e nedrept ce mi se întamplă, nu e frumos!» nu a ajuns încă şi nu va ajunge în această regiune. Iar aceste regiuni sunt în noi. Trăim în acelaşi timp în toate aceste regiuni, lucrăm asupra tuturor regiunilor în acelaşi timp. Şi dacă, la un moment dat, discipolul vrea să se concentreze asupra unei singure regiuni, lucrează asupra acelei regiuni. Dar în realitate lucrăm în toate aceste regiuni – desigur, mai bine sau mai puţin bine, inconştient. Dar toate aceste Regiuni sunt prezente (în noi) şi în acelaşi timp există în cosmos. Atunci când facem progrese în interior, celelalte porţi se deschid. Aici se deschid porţile. Porţile încep să se deschidă în Binah. Aici Dumnezeu este Jehovah Elohim. Jehovah Elohim este în această regiune, cea mai severă, cea mai implacabilă.
Când înţelegem cu claritate, când ajungem la concepţia, la ideea că lucrul acesta este necesar, că acesta este interesul meu (nostru) cel mai mare – v-am vorbit ieri despre interesul vostru – ei bine tocmai aici este interesul cel mai dezinteresat: deci trebuie să ai interesul cel mai dezinteresat pentru a putea trece prin Binah. De ce lui Binah i se spune Mama Cosmică? Pentru că ea este în acelaşi timp cea mai severă – care pedepseşte şi cea mai binevoitoare – pentru că ea deschide porţile. Şi aceste porţi sunt în număr de 50: cele 50 de porţi ale inteligenţei. 10 Sefiroţi, cu câte 5 diviziuni fiecare, fac 50. Deci Binah deschide porţile pentru a înţelege tot restul, tot ce n-am înţeles. Pentru că am trecut prin celelalte, dar n-am înţeles tot. Am dezvoltat virtuţile/capacităţile. Dar dacă avem o virtute/capacitate nu neapărat am înţeles tot. Faceţi o universitate unde învăţaţi fizica, chimia… Dar nu ştiţi absolut tot ce este în toate încăperile, în toate laboratoarele. Dezvoltaţi o virtute/capacitate, dar nu aţi studiat-o. Ca noi: trăim pe Pământ, dar încă nu cunoaştem Pământul. Dar când vom fi în Binah o să-l cunoaştem. Binah ne deschide cele 50 de porţi şi atunci cunoaştem absolut tot ce există în locurile prin care am trecut.
Şi din toate porţile este mai ales una care duce la Hokmah. Hokmah este următorul Sefirot/următoarea Sefiră, mai înaltă. Ce este Hokmah? Înţelepciunea. Este regiunea lui Hristos, a Verbului. Aici se află literele kabbalistice, numerele, cifrele, aici se află alfabetul sacru, aici putem face fraze, poeme, magie, teurgie. Aici a fost la început Cuvântul (Verbul). Este Hristos, este regiunea lui Hristos. Şi ce învăţăm aici? Aici devenim atot-puternici. Aici putem face orice vrem întrucât cunoaştem fiecare literă, fiecare număr, fiecare sunet, afinităţile lor, relaţiile lor, corespondenţele lor, puterile lor şi lucrăm ca adevăraţii kabbalişti care au ajuns până acolo. Şi atunci, cei care au ajuns acolo, pot face orice doresc, orice. Dar numai în această regiune. Pentru a fi eliberat, trebuie să mergi în Binah, iar pentru a fi atot-ştiutor şi atot-puternic, în Hokmah. Acolo înţelegem că fiecare literă, fiecare număr, fiecare sunet sunt forţe, forţe cosmice, cu care puteţi construi tot ce vreţi. Aşa a creat Dumnezeu lumea. În acest Sefirot învăţăm cum a creat Dumnezeu lumea, rostind cuvintele. Vedeţi? Aici înţelegem cum a creat Dumnezeu lumea. Şi apoi, dacă eşti predestinat, poţi merge şi mai sus. Foarte, foarte puţini au mers mai sus, atât de puţini că pot fi număraţi: 10 şi apoi 8. Numai 18 au mers mai sus. V-am spus că nici Moise n-a mers până acolo. Pentru că după ştiinţa ezoterică, această regiune şi mai înaltă este atât, atât de luminoasă şi puternică, încât te dezagregi, eşti pulverizat, nu poţi rezista. Pentru a putea rezista, cei 18 care au rezistat au primit un element, un atom din această regiune, care le-a permis să supravieţuiască, altfel eşti pulverizat. Această regiune nu este concretă, nu este palpabilă, e ceva ce nu putem cunoaşte. Iar acolo domneşte Dumnezeu. Este regiunea Domnului. Deşi el domneşte şi în celelalte, nu-i aşa, sub un alt aspect. Dar aceasta este regiunea lui. Şi să ajungem până acolo ca să-l sâcâim, ştiţi, nimeni n-a izbutit. Are atâtea (sisteme defensive)! Ca să fie lăsat în pace, nu-i aşa? Ca să nu vină nimeni să-L deranjeze cu prostii. Este bine instalat, nu vă faceţi griji!

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Eckhart Tolle – The Power of Now [audiobook]

Category: Audio/VideoAudiobookEckhart Tolle Comments: No comments

Eckhart Tolle

Eckhart Tolle - The Power of Now - audiobook

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1963.06.05 – Arborele Vietii (C)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie – (Arborele Vieţii)
Conferinţa din 05.06.1963
(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)
C

… cu celelalte nouă, care sunt prezente, care sunt deasupra noastră şi în noi. Şi tocmai aici apare dificultatea. Prin viaţa lui ignorantă, criminală, lipsită de inteligenţă, el/omul însuşi şi-a creat un «paznic» numit «păzitotul pragului», care se află în al nouălea Sefirot şi care aşteaptă acolo şi împiedică aspirantul să călătorească în celelalte lumi. Acest paznic se află în Sefirotul Iesod şi-l aşteaptă pe discipol pentru a-l pune jos, a-l speria, a-l înspăimânta, luând formele cele mai hidoase, mai înspăimântătoare. Dacă discipolul nu are destulă lumină, dacă nu este dotat cu acea îndrăzneală de care s-a spus/care îi este recomandată şi nu are inima curată, dacă nu a lucrat, se prăbuşeşte, se afundă în tot felul de lucruri pe care nu vreau să le descriu.
Această regiune numită Iesod este regiunea Lunii. După kabbalişti, după astrologi, după Iniţiaţi ea este regiunea tuturor iluziilor. Pentru cel care nu are încă lumină şi puritate, este regiunea tuturor aberaţiilor, tuturor rătăcirilor, tuturor prăpăstiilor, tuturor minciunilor. Iar pentru cel care a primit o anumită lumină, anumite reguli, care s-a pregătit, este regiunea purităţii. Aici, această regiune, se va purifica. Şi tot aici, în această purificare, va fi atât de lucid, de limpede, încât aici începe clarviziunea. Este regiunea purităţii, a limpezimii; aici se întâlneşte cu Îngerii, care sunt purtătorii vieţii. Deci este prima regiune unde începe viaţa. Iată de ce Îngerii aduc viaţa şi puritatea; ei sunt puri şi vii. Şi atunci, în această claritate vedem foarte limpede, discernem lucrurile şi devenim clarvăzători. Iată de ce Luna e (un lucru) cu două tăişuri. Depinde de discipol ca Luna să fie ceva îngrozitor: locul tuturor schimbărilor, tuturor intemperiilor, tuturor ororilor, tututor vrăjitoriilor, dacă vreţi – pentru că toţi vrăjitorii, toţi magii negri iau ceva din această regiune. Pentru că ea este rezervorul a tot ce e pur şi a tot ce e impur. Căci de ce are Luna o faţă nevăzută? Pentru că în acea parte ascunsă se adună toate impurităţile; toate lucrurile îngrozitoare sunt de cealaltă parte a Lunii. Între Pământ şi Lună există o comunicare şi din când în când de acolo vin făpturi înspăimântătoare, care îi chinuie pe oameni, îi seduc, îi rătăcesc…

Read More

Eckhart Tolle – Linistea vorbeste

Category: Carte spiritualaEckhart Tolle Comments: No comments

Eckhhart Tolle

Introducere

Un adevărat maestru spiritual nu are ce să predea, în sensul convenţional al cuvântului, şi nu are ce să îţi adauge sau să îţi ofere, cum ar fi noi informaţii, credinţe şi reguli de conduită. Singura menire a unui învăţător este să te ajute să înlături tot ceea ce te desparte de adevărata ta fiinţă şi de ceea ce deja ştii. Maestrul spiritual te ajută să-ţi descoperi acea dimensiune din adâncul fiinţei tale, liniştea.
Dacă vei căuta la un maestru spiritual . sau în această carte . idei stimulatoare, teorii, credinţe şi discuţii intelectuale, vei fi dezamăgit. Cu alte cuvinte, dacă doreşti hrană pentru minte, nu o vei găsi şi, mai mult, nu vei înţelege însăşi esenţa învăţăturii, esenţa acestei cărţi, care nu rezidă în cuvinte, ci în tine însuţi. Este bine să îţi aminteşti şi să simţi acest lucru, în timp ce citeşti.
Cuvintele nu sunt altceva decât indicatoare. Ceea ce ele indică nu poate fi găsit în sfera gândirii, ci într-o dimensiune mai profundă şi infinit mai vastă decât gândirea. Pacea plină de viaţă este una dintre caracteristicile acestei dimensiuni; de câte ori vei simţi că pacea lăuntrică te copleşeşte în timp ce citeşti, cartea îşi îndeplineşte faţă de tine rolul unui învăţător: îţi aduce aminte cine eşti şi îţi arată drumul spre casă.

Read More

Meditatii in limba romana

Category: Audio/VideoMeditatii Comments: One comment

Meditațiile în limba română le gasiti aici.

A trezi bucuria interioara
Activarea centrilor energetici principali
Activarea energiei prosperitatii
Activarea pacii interioare
Activarea responsabilitatii de sine
Armonia interioara
Auto-vindecare 1
Auto-vindecare 2
Auto-vindecare 3
Auto-vindecare 4
Combaterea efectelor nocive ale stresului
Dezvoltarea intuitiei
Elementele primordiale
Energia vindecatoare a binecuvantarii
Exercitiu pentru fericirea ta 1
Exercitiu pentru fericirea ta 2
Exercitiu pentru fericirea ta 3
Exercitiu pentru fericirea ta 4
Focul interior
Gasirea sufletului pereche
Gradina secreta
Iertare
Imbunatatirea calitatii energetice a sangelui
Intalnire cu ghidul tau de lumina
Intrarea in rezonanta cu ingerul abundentei divine
Intrarea in rezonanta cu ingerul intelepciunii divine
Intrarea in rezonanta cu ingerul iubirii neconditionate
Intrarea in rezonanta cu ingerul ordinei si armoniei
Lucrul cu afirmatii pozitive
O noua meditatie de iubire
Optimizare prin energia culorii albastre
Optimizare prin energia culorii galbene
Optimizare prin energia culorii indigo
Optimizare prin energia culorii portocalii
Optimizare prin energia culorii rosii
Optimizare prin energia culorii verzi
Optimizare prin energia culorii violet
Optimizare prin energia culorilor curcubeului
Optimizarea mintii
Programare pozitiva
Relaxare inaintea somnului de noapte
Relaxare
Rugaciunea tatal nostru
Sanctuarul interior
Spatiul vital
Sprijinirea in plan interior a unei alte persoane in procesul…uto-vindecare
Tacerea interioara
Trandafir
Un dar pentru viitor
Vindecare prin energia copilului interior
Vindecare prin energia inimii sacre
Vindecarea stresului timpului

Meditațiile în limba română le puteti descarca de aici.

Read More

Steve Vai – For the Love of God

Category: Off-Topic Comments: No comments

Steve Vai - Passion and Warfare

Read More