speranta tagged posts

Speranța – o presimțire a vieții perfecte

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Speranța nu este o aspirație vagă la o existență mai ușoară, mai plăcută. Este o înțelepciune care știe să folosească trecutul și prezentul pentru a se proiecta în viitor și a acționa asupra lui. Speranța este capacitatea de a trăi o realitate minunată ce nu a fost încă actualizată.

Așadar, se poate spune că speranța este o presimțire a vieții perfecte. Datorită ei, voi mâncați, beți, vă hrăniți cu o fericire ce nu o cunoașteți încă, dar care este adevărata realitate. Fiindcă adevărata realitate nu se găsește în planul fizic, ci în lumea divină. Adevărata realitate înseamnă că sunteți niște moștenitori ai cerului și ai pământului. Cum sunteți încă prea tineri și neexperimentați, nu puteți intra deocamdată în posesia moștenirii voastre, dar ea există, și trebuie să știți că vă așteaptă. Aceasta este speranța.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 21 martie

Recomandam urmatoarele articole:
Speranță, credință, iubire – forma, conținutul, sensul
Speranța – se bazează pe credința în puterile vieții și ale binelui
Iubirea – o calitate a vieții divine
SINGURĂTATE
Spiritualitatea – binefacerile sale, chiar și pentru cei care au impresia că ea nu le aduce mare lucru

Read More

Speranță, credință, iubire – forma, conținutul, sensul

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Speranța, credința, iubirea, aceste trei virtuți corespund respectiv formei, conținutului și sensului: speranța este legată de formă, credința, de conținut și iubirea, de sens. Forma este cea care păstrează conținutul. Conținutul aduce forța. Iar forța are sens de a exista numai dacă primește un sens.
Când speranța este puternică, ea acționează asupra corpului fizic, influențând favorabil stomacul și întreg sistemul digestiv. Dimpotrivă, dacă ea este slabă sau deficitară, sistemul digestiv este afectat, iar frumusețea corpului se alterează deopotrivă.

Credința corespunde conținutului, ea este legată de forță și influențează plămânii. Pentru a primi niște energii, a trăi viața în împlinire și a respira emanațiile celeste, noi trebuie să cultivăm credința.

În sfârșit, pentru ca viața noastră să capete semnificația cea mai largă și mai profundă, iubirea, ca un izvor, trebuie să țâșnească din noi. În ciuda tuturor cunoștințelor și a bogățiilor ce le putem dobândi, viața își pierde sensul fără iubire. Iubirea are niște legături cu creierul, iar cel care vrea să posede adevărata inteligență trebuie să învețe să iubească. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 13 ianuarie

Recomandam urmatoarele articole:
Speranța – se bazează pe credința în puterile vieții și ale binelui
SINGURĂTATE
Spiritualitatea – binefacerile sale, chiar și pentru cei care au impresia că ea nu le aduce mare lucru
CREDINȚĂ
FALSELE INVATATURI ALE FRICII SI VINOVATIEI

Read More

Speranța – se bazează pe credința în puterile vieții și ale binelui

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 30 septembrie

“Pe ce trebuie să vă băzați speranța? Pe siguranța că viitorul poate fi întotdeauna mai bun. Chiar dacă prezentul nu este extraordinar, puterile vieții și ale binelui sunt cele ce pot totdeauna să biruiască răul, din clipa în care v-ați hotărât să vă alăturați lor.

Cineva va spune: „Ce speranța mai pot avea? Tot ce fac nu reușește, eu nu am nici un viitor!” Desigur, aceasta depinde de ceea ce numiți viitorul vostru. Dacă vedeți acest viitor numai în reușita materială, socială, sau într-un roman de iubire demn de poveștile cu zâne, poate că orizontul vostru se închide. Adevăratul vostru viitor, adevăratul viitor de fiu sau fiică a Domnului vă stă însă larg deschis în față. Zilele nu seamănă una cu alta. Nu ați văzut astăzi soarele? Mâine, el va străluci din nou. Nimic nu este definitiv închis celor care știu pe ce să-și bazeze speranța.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Muntele – să regăsim în noi comorile ce le conține
Arta RAȚIUNII CONȘTIENTE
DESPRE ROLURILE VIEȚII
Surâsul Domnului – cea mai mare recompensă
Omraam Mikhael Aivanhov – Izvorul

Read More

DESPRE SPERANȚE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

speranta

Se spune că “speranța moare ultima…”. În esență însă, speranța reprezintă iluzia unui șir răzleț de gânduri, apărute aleator, menite cel mult să ne îmbete simțurile și așteptările. Cu toate astea, speranța este singurul canal energetic care poate menține vie conexiunea energetică a ființei noastre cu o realitate imaginară, după care tânjim și pe care o visăm uneori cu ochii deschiși. Dar pentru că nu știm să materializăm conținutul ei în viața noastră fizică și nu știm să o hrănim cu energia pasiunii și a iubirii noastre, o risipim, o lăsăm să moară, să se dematerializeze și să piară în ignoranța noastră…la fel cum lăsăm să piară, acele lucruri și stări sau persoane dragi din viața noastră… pe care cândva am știut să le iubim.

”Focul vlăguit de energie, care nu este întreținut și hrănit cu combustibil se stinge” Însă el nu se stinge nici brusc (de pe o zi la alta), și nici din cauza vreo unor factori externi străini nouă, ci se stinge în timp, și din cauze interne și intime lumi noastre mentale și emoționale. Speranța moare în final, prin renunțarea noastră, prin pierderea credinței și din cauza îndoielilor, nemulțumirilor și fricilor noastre pe care le lăsăm să se cuibărească în mintea, inima și în sufletul nostru, hrănindu-le cu vanități, judecăți, învinuiri și orgolii. Speranțele și gândurile care le compun și prin care putem materializa conținutul lor în plan fizic (hrănindu-le cu energia credinței, a iubirii, a pasiunii și a entuziasmului nostru)…dispar de lăsăm îndoiala, teama și neîncrederea noastră să ne copleșească mintea și sufletul.

Read More