furtuna tagged posts

CALMUL DIN MIJLOCUL FURTUNII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

calmul din mijlocul furtunii

Bună dimineața
și un sfârșit de săptămână minunat trăit în lumina grației iubirii divine, plin de veselie, bucurii și prețuire pentru viață – în care, împăcarea sufletească și liniștea inimii să primeze în fața tristeții și a motivelor de îngrijorare pe care mintea le născocește!

Să aveți parte de o zi plină de soare, care să vă ajute să vedeți cu claritate esența și frumusețea vieții voastre, care se reliefează atunci când lumina sufletească disipă fricile din noi, înlăturând irealitățile și iluziile subconștiente ale minții.

Atunci când norii negri a-i tristeții, dezamăgirilor, supărărilor, neîmplinirilor vă induc în suflet: frica, îndoiala, minciuna, neîncrederea de sine, mâniile, ostilitatea sau depresiile – aduceți-vă aminte de zilele cu soare și lumină din viața voastră, și înțelegeți că, esența naturii noastre umane este iubirea și pace lăuntrică.

Atunci când avem în suflet credință, pace și iubire, lumina divină din noi, ne arată de fiecare dată calea prin care putem depăși orice neajunsuri și provocări ale vieți. Când avem credință în binele nostru, lumina divină călăuzitoare, nu ne părăsește niciodată. Nici măcar atunci când ne lăsăm mintea dominată de tristețe, supărare sau gânduri ostile.

Când aducem iubirea din inima noastră și ne îmbrățișăm rănile sufletești – durerile și fricile dispar lăsând loc păcii și liniști lăuntrice. Atunci când alege atitudinea gândurilor și a emoțiilor pozitive, neliniștea, negativitatea, mâniile, insuficiențele, nemulțumirile, fricile, nevoia de a judeca sau învinui, etc – dispar., și nimic negativ nu ne poate înăspri inima sau întuneca judecata.

În momentele de tristețe și în clipele de dezamăgiri sufletești amintiți-vă că, Scânteia Luminii și a iubirii divine din noi, va continua să dăinuie și să iasă la suprafață de câte ori îi îngăduim – pentru că ea este, însuși esența veșniciei suflului nostru divin și al vieții corpului în care trăim.

Precum soarele este lumina veșnică pentru Pământ și pentru flora și fauna ce o poartă și o hrănește, și e esența viați care dăinuie și renaște prin razele sale care apar după fiecare furtună, pentru a disipa norii negrii de pe cer – așa și iubirea este pentru noi lumina și esența vieții pe care o trăim.

Atunci când viața ne pare o corvoadă, când ”norii negrii” a-i evenimentelor și consecințelor negative se succed în viața noastră, este esențial să ne aducem aminte, că există o cheie care deschide orice ușă, a oricărei închisori pe care prin frici, neîncredere și negativități, le creăm în mintea noastră. Dacă însă nu putem desființa închisoarea, măcar să cerem o cheie pentru a putea ieși din ea.

Contrar a ceea ce mintea ne spune când ne îmbrobodește de frici sau ceea ce ne spun cei din jur, pentru a ne lua sau a ne știrbi încrederea de sine și curajul de a ne asuma viața și a o împlinii – noi nu suntem o victimă a lumii și nimic din ceea ce facem nu este greșit.

Prin scânteia divină din noi, și prin adevărul inimii, deținem cheia spre libertate și eliberarea de irealitatea creată de ego-ul nostru vanitos și plin de orgolii.

În ochii cu care privim lumea și care ne oglindesc sufletele prin gândurile, sentimentele și credințele pe care le afirmăm – se află scânteia luminii divine, care călăuzește toate ființele spre ieșirea din întunericul fricilor, a lipsei de încredere și de iubire.

Când mintea nu ne este întunecată de furii și frici, inima ne devine precum farul care călăuzește spre liman, navele aflate în mijlocul furtunii. A ne încrede în lumina ce ne sălășluiește în inimă, ne va permite să ne vindecăm trupul, inima și sufletul de traume, ne-înțelesuri, ne-iertări, supărări,suferințe, vinovății și răni.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Nerăbdarea – o pierdere de energii
Lipsa de timp – nu poate constitui niciodată o scuză pentru a neglija exercițiile spirituale
ADEVĂR
Nervozitatea – cum să o anihilăm
Destinderea – să îi înmulțim clipele rămânând activi, fără să obosim

Read More