55 Simptome ale trezirii si evolutiei spirituale

Category: Dezvoltare spirituala Comments: 4 comments

simptome evolutie spirituala

1. Schimbarea obiceiurilor de somn: nelinişte, picioare fierbinţi, treziri de două-trei ori pe noapte. Te simţi obosit la trezire şi somnoros de mai multe ori pe zi. Există un anumit model al somnului, aşa-numita triada a somnului, care se întâmplă multora, şi anume: dormiţi pentru 2-3 ore, vă treziţi, adormiţi din nou câteva ore, vă treziţi din nou şi adormiţi din nou. Pentru alţii, nevoile legate de somn se schimbă. Puteţi să vă descurcaţi cu mai puţin somn. În ultima vreme am simţit valuri mari de energie străbătându-mi corpul dinspre creştetul capului. Este foarte bine, dar mă ţine trează timp îndelungat, după care încetează.
Sfat. Obişnuiţi-vă! Împăcaţi-vă cu ce se întâmplă şi nu vă îngrijoraţi că nu dormiţi destul (ceea ce duce deseori la insomnie). Veţi putea să faceţi faţă zilei care urmează dacă vă gândiţi numai la ceea ce aveţi nevoie. Puteţi, de asemenea, să cereţi Puterii Superioare să vă mai dea din când în când o pauză şi să vă dea şi o noapte întreagă de somn bun, adânc. Dacă nu puteţi să readormiţi imediat, folosiţi aceste momente pentru a medita, a citi poezie, pentru a vă scrie în jurnal sau pentru a privi lună. Corpul vostru se va adapta noului model de somn.

2. Activitate în zona creştetului capului: senzaţii de furnicături, mâncărimi, înţepături şi altele de acest gen în scalp şi/sau pe şira spinării. Senzaţie de energie vibrând în vârful capului, ca şi cum energia ar erupe de acolo şi s-ar scurge asemeni unui duş pe corp. De asemenea, senzaţie de energie ce se revarsa din creştet sub formă de stropi. Acelaşi lucru poate fi resimţit şi că o presiune în creştet, ca şi cum cineva va apăsa puternic cu degetul în vârful capului. După cum am menţionat la pct. 1, am simţit descărcări imense de energie prin creştetul capului. Înainte simţisem o presiune mai generalizată, ca şi cum capul meu ar fi fost prins într-o menghină blândă. Un bărbat îmi spunea că îşi simţea părul ridicându-se pe ceafă şi că avea piele de găină
Pe tot corpul.
Sfat. Nu aveţi de ce să vă alarmaţi. Ceea ce experimentaţi este o deschidere a chakrei din vârful capului. Senzaţiile înseamnă că vă deschideţi pentru a primi energia divină.

3. Valuri neaşteptate de emoţie: plângeţi din senin. Vă simţiţi foarte nervoşi sau supăraţi din nimic. Vă simţiţi în mod inexplicabil deprimaţi. Apoi – foarte fericiţi. Ca într-un montaigne russe emoţional. Deseori există o presiune sau simţiţi emoţiile concentrându-se în zona chakrei inimii (în capul pieptului). Zona nu trebuie să fie confundată cu inima însăşi, care se afla în stânga chakrei inimii.
Sfat. Acceptaţi-vă sentimentele aşa cum vin şi lăsaţi-le să treacă. Mergeţi direct în chakra inimii şi simţiţi emoţia. Extindeţi emoţia către toate câmpurile voastre şi respiraţi adânc din stomac în sus spre piept. Conştientizaţi ce simţiţi şi lăsaţi sentimentul să se evapore de la sine. Nu vă orientaţi emoţiile spre nimeni. Vă faceţi curăţenie în trecut. Dacă aveţi nevoie de ajutor, spuneţi cu voce tare că intenţionaţi să eliberaţi toate aceste probleme vechi şi cereţi Puterii Superioare să vă ajute. Îi puteţi cere şi lui Elohim să eliberaţi aceste sentimente uşor şi cu blândeţe. Fiţi recunoscători că trupul vostru elimina aceste emoţii şi nu le păstrează înăuntru, unde v-ar putea face rău. O sursă susţine că depresia este legată de capacitatea de a renunţa la relaţii, activităţi etc. Care nu ni se mai potrivesc nouă şi frecventelor noastre. Când ne simţim vinovaţi că am
Lăsat aceste relaţii să se ducă, depresia ne ajută să tratăm această durere.

4. Probleme “vechi” par să se întoarcă: după cum am descris mai sus, iar oamenii cu care le avem de rezolvat (sau clone ale acestora) ne apar în viaţă. Probleme de încheiere. Sau poate sunt de rezolvat probleme legate de aprecierea de sine, abundenţă, creativitate, vicii etc. Resursele sau oamenii de care aveţi nevoie pentru a rezolva aceste probleme vor începe să apară în viaţa voastră.
Sfat. Ca şi la pct. 3. În plus, nu vă implicaţi prea tare în analiza acestor probleme. Dacă le analizaţi prea de aproape, puteţi fi absorbiţi în reluarea lor ciclică, fără sfârşit, la niveluri din ce în ce mai profunde. Căutaţi ajutor specializat dacă aveţi nevoie şi treceţi mai departe. Nu încercaţi să le evitaţi sau să vă deziceţi de ele. Primiţi tot ceea ce vi se întâmplă, mulţumiţi pentru ajutorul pe care vi-l aduce şi mergeţi mai departe. Mulţumiţi Puterii voastre Superioare pentru că va da posibilitatea să eliberaţi aceste probleme. Amintiţi-vă: nu doriţi ca toate aceste probleme să vă rămână fixate în corp!

5. Schimbări ale greutăţii corporale: creşterea greutăţii corporale a populaţiei din SUA este fenomenală. Ne îngrăşăm de multe ori din cauza fricilor pe cale le-am reprimat şi care acum ies la suprafaţă pentru a fi vindecate. Reacţionăm prin construirea unei apărări. Încercăm, de asemenea, să ne fixăm, să ne creştem masa de rezistenţă în fata frecventelor crescute din corp.
Sfat. Nu vă speriaţi, acceptaţi-o ca un simptom al locului în care vă aflaţi pentru moment. Veţi pierde/câştiga greutate atunci când toate temerile vor fi integrate. Eliberaţi-vă de anxietatea legată de asta. Atunci veţi putea să câştiga/pierdeţi în greutate cu uşurinţă, în cele din urmă. Faceţi mişcare. Înainte de a mânca încercaţi următoarele: aşezaţi-vă masa frumos, într-un loc plăcut. Aprindeţi o lumânare. Bucuraţi-vă de felul în care arata mâncarea. Puneţi-vă palma mâinii dominante pe inimă şi binecuvântaţi mâncarea. Spuneţi-i corpului vostru că veţi folosi mâncarea pentru a-l hrăni din plin, dar că nu veţi folosi mâncarea pentru a vă satisface foamea emoţională. Apoi, treceţi mâna de la stânga la dreapta peste mâncare şi binecuvântaţi-o. S-ar putea să simţiţi că mâncarea pare caldă, chiar dacă ea este în realitate rece. Îmi place să mă gândesc că mâncarea este bună pentru mine atunci când o simt în palma caldă şi hrănitoare. Am observat, de asemenea, că, atunci când exersez binecuvântarea mâncării, nu mai mănânc la fel de mult. Este important să nu renunţi dacă ai uitat cumva să binecuvântezi masă înainte de a mânca. Dacă am uitat şi aproape am terminat de mâncat, binecuvintez mâncarea oricum. În felul ăsta îmi păstrez obiceiul. Un alt lucru pe care îl puteţi face este să rămâneţi prezenţi în timp ce mâncaţi – să nu vă uitaţi la televizor sau să citiţi. Bucuraţi-vă din inima de binecuvântarea ce vă este pusă în faţă.

6. Schimbări în obiceiurile alimentare: pofte neobişnuite şi alegeri ciudate. Unii îşi dau seama că nu le mai e la fel de foame că înainte. Sau, din contră, sunt mai flămânzi.
Sfat. Nu negaţi ceea ce corpul vostru va cere. Dacă nu sunteţi siguri, puteţi face încercări pentru a descoperi ce anume va cere corpul. Încercaţi, de asemenea, binecuvântarea mâncării, aşa cum am descris-o mai sus, la pct. 5.

7. Intoleranţa la mâncare, alergii pe care nu le-aţi mai avut înainte: pe măsură ce creşteţi spiritual, deveniţi din ce în ce mai sensibili la ceea ce vă înconjoară. Corpul vă va spune ce nu mai tolerează, ca şi cum şi el ar îndepărta ceea ce nu îi mai trebuie. S-ar putea să vă curăţaţi de toxine. Unii oameni descoperă că au deseori gura încărcată cu reziduuri albicioase, aşa cum au alergătorii la sfârşitul unei curse.
Sfat. Un acupuncturist mi-a spus că aceasta peliculă poate fi îndepărtată dacă ne clătim gura cu ulei de măsline presat la rece timp de 10-15 minute (aveţi mare grijă să nu îl înghiţiţi) şi apoi scuipam uleiul în toaletă, nu în chiuvetă, pentru că toxinele care se evacuează nu trebuie să ajungă în chiuvetă. Spălaţi dintii şi faceţi acelaşi lucru. Apoi spălaţi periuţa de dinţi (ştiu că e cam scârbos, dar da rezultate).

8. Amplificarea simţurilor. Creşterea sensibilităţii
8a. Vederea: vedere înceţoşată; obiectele par să tremure. Vedem particule strălucitoare, aura în jurul oamenilor, plantelor, animalelor şi obiectelor. Unii văd obiecte, care înainte erau opace, ca fiind transparente. Când închideţi ochii nu mai vedeţi întuneric, ci roşu. Se pot vedea cu ochii închişi şi forme geometrice, culori puternice sau imagini. Culorile par mult mai puternice: cerul pare asemeni oţelului şi iarba este de un verde extraordinar. Deseori sunt vizibile reţele care străbat solul. Pe măsură ce deveniţi mai sensibili puteţi vedea forme sau contururi în aer, în special dacă în cameră este semiîntuneric. Cu ochii închişi sau chiar deschişi, puteţi vede cu coada ochiului forme albe. (Aceştia vă sunt ghizii.)
Sfat. Vederea vi se schimbă sub multe aspecte: experimentaţi noi modalităţi de vedere. Aveţi răbdare. Orice se întâmplă, nu vă temeţi! Vederea înceţoşată poate fi îndepărtată prin căscat.
8b. Auzul: se poate îmbunătăţi sau poate slăbi. O dată am crezut că trebuie să ies de pe şosea, atât de puternic amplificat era sunetul cauciucurilor pe asfalt. Alte simptome includ zgomote auzite în cap, bipuri, tonuri, muzică sau sunete electronice. Alţii au ceea ce se numeşte audio dislexie: nu înţelegi întotdeauna ce pun oamenii, ca şi cum nu mai poţi înţelege propria limbă. Unii aud voci ciudate în somn, ca şi cum cineva ar sta aplecat asupra lor. Puteţi fie să cereţi acestor prezente să plece, fie să îl rugaţi pe Arhanghelul Mihail să rezolve situaţia. Din nou, nu aveţi de ce să vă speriaţi.
Sfat. Lasti-vă în voia celor ce se întâmplă. Lăsaţi să pătrundă. Ascultaţi. Urechile voastre se adaptează noilor frecvente.
8c. Simţul mirosului, al pipăitului şi/sau al gustului – exacerbate: am observat că acum simt mirosul şi gustul aditivilor chimici în anumite mâncăruri într-o manieră clar neplăcută. Alte mâncăruri au un gust absolut minunat. Pentru unii oameni, aceste exacerbări sunt atât plăcute, cât şi tulburătoare. S-ar putea să simţiţi miros de flori din când în când. Mulţi mistici au experimentat asta.
Sfat. Bucuraţi-vă de această senzaţie!

9. Erupţii pe piele: mâncărimi, cucuie, acnee, urticarie, zona zoster. Supărarea poate produce erupţii în jurul gurii şi pe bărbie. Am avut dermatita pe extremităţi luni de zile, ceea ce a însoţit vindecarea unui episod din trecut. Când am reuşit să rezolv în mare parte respectivă situaţie, boală a cedat.
Sfat. S-ar putea să eliminaţi toxine şi să vă aduceţi emoţiile la suprafaţă. Dacă aveţi o problemă de eliberat şi încercaţi să o reprimaţi, pielea vă va exprima această problemă până când vă veţi procesa emoţiile. Încercaţi să rezolvaţi temă pe care o aveţi.

10. Episoade de energie intensă: care vă fac să săriţi din pat direct în acţiune. Aceste perioade sunt urmate de perioade de letargie şi oboseală. Oboseala urmează de obicei schimbărilor majore. Este o perioadă de integrare, aşa că lăsaţi-o să se întâmple!
Sfat. Lăsaţi-vă purtaţi de natura energiei. Nu vă împotriviţi. Fiţi înţelegători cu voi înşivă. Trageţi un pui de somn dacă vă simţiţi obosiţi. Scrieţi un roman dacă vă simţiţi prea plini de energie pentru a putea dormi. Folosiţi avantajele acestui tip de energie.

11. Schimbări în rugăciune sau meditaţie: nu mai simţiţi aceleaşi senzaţii că înainte. Nu mai experimentaţi acelaşi mod de contact cu Spiritul. Aveţi dificultăţi în concentrare.
Sfat. S-ar putea să intraţi acum mult mai rapid şi constant în contact cu Spiritul şi din această cauză senzaţia percepută este alta. Vă veţi adapta acestei noi trăiri. Acum gândiţi şi acţionaţi în parteneriat cu Spiritul în majoritatea timpului. S-ar putea ca perioadele de meditaţie să se scurteze.

12. Supraîncărcări: dintr-o dată sunteţi încălziţi din creştet până în tălpi. Este o senzaţie de moment, dar nu este confortabilă. Din contră, unii oameni s-au simţit dintr-o dată foarte reci.
Am experimentat ambele senzaţii. De curând am început să simt valuri sau curenţi de energie care trec prin mine. Câteodată, energia pare atât de puternică când îmi pătrunde în corp încât simt un pic de greaţă. Dar, dacă mă gândesc la energie ca fiind divină şi îmi eliberez frică, mă simt minunat şi mă bucur de această senzaţie. Dacă eşti un lucrător cu energiile, s-ar putea să fi observat căldura care îţi trece prin mâini ca fiind cu mult mai puternică. Asta este bine.
Sfat. Dacă nu vă simţiţi bine, cereţi Puterii Supreme că, dacă este pentru binele vostru superior, să coboare/crească temperatura puţin.

13. O gamă de manifestări fizice: dureri de cap, dureri de spate, dureri de gât, simptome asemănătoare gripei (se numeşte gripă vibrationala), probleme digestive, spasme sau crampe musculare, accelerarea ritmului inimii, dureri în piept, schimbări de libido, amorţeala sau durere în membre, vocalizări involuntare sau mişcări neaşteptate. Unii dintre noi experimentăm boli vechi, din copilărie, care apar pentru scurt timp pentru a fi vindecate.
Sfat. Amintiţi-vă să cereţi ajutorul unui medic dacă este nevoie. Dacă aţi stabilit că nu este o boală, relaxaţi-vă şi înţelegeţi că este numai o stare temporară.

14. Arătaţi mai tineri: uraaa! Pe măsură ce clarificaţi problemele emoţionale şi vă eliberaţi limitele credinţei şi scăpaţi de bagajul greu din trecut, sunteţi mai uşori. Frecvenţa voastră este mai înaltă. Vă iubiţi pe voi şi viaţa mai mult. Începeţi să semănaţi cu persoana perfectă care sunteţi cu adevărat.

15. Vise pline de viaţă: câteodată, visele sunt atât de reale încât vă treziţi confuzi. S-ar putea să aveţi vise lucide, în care deţineţi controlul. Multe vise pot fi mistice sau poarta mesaje pentru voi. Şi, în anumite vise, ştiţi pur şi simplu că nu visaţi, că se întâmplă ceva ce este, într-un fel, real.
Sfat. Vă veţi aminti ceea ce este important să vă amintiţi. Nu forţaţi nimic şi, în primul rând, nu vă speriaţi!

16. Evenimente care va schimba viaţa major: moarte, divorţ, schimbarea locului de muncă, a statutului la locul de muncă, pierderea căminului, boală, şi/sau alte catastrofe; câteodată mai multe astfel de evenimente simultan. Forţe care vă fac să încetiniţi, să simplificaţi, să schimbaţi, să reexaminaţi cine sunteţi şi ce înseamnă viaţa pentru voi. Forţe pe care nu le puteţi ignora.
Forţe care vă fac să renunţaţi la ataşamente. Forţe care vă trezesc sentimentul de dragoste şi de compasiune fată de tot ceea ce vă înconjoară.

17. O dorinţă de a ieşi din tiparele restrictive, din slujbe care vă secătuiesc, din stiluri de viaţă epuizante, de a scăpa de oameni sau situaţii toxice: simţiţi o nevoie foarte puternică de a vă găsi acum pe sine şi scopul vieţii voastre. Doriţi să fiţi creativi şi liberi să fiţi cei care sunteţi cu adevărat. S-ar putea să fiţi atraşi de arte şi natura. Veţi dori să vă eliberaţi de aglomeraţia creată de lucruri sau oameni care nu va mai sunt de folos.
Sfat. Faceţi-o!

18. Confuzie emoţională şi mentală: sentimentul că trebuie să vă puneţi viaţa în ordine pentru că este „varză”. Dar, în acelaşi timp, vă simţiţi haotici şi fără putere de concentrare.
Sfat. Ascultaţi-vă inima şi propriul discernământ va veni.

19. Introspecţie, singurătate şi pierdere a interesului faţă de activităţile mai extravertite: această etapă i-a surprins pe mulţi indivizi extravertiţi, care se vedeau pe sine mult mai deschişi şi implicaţi. Ei spun:” Nu ştiu de ce, dar nu îmi mai place să ies la fel de mult ca înainte.”

20. Explozii de creativitate: primiţi imagini, idei, muzica şi alte inspiraţii creatoare, deseori într-un ritm copleşitor.
Sfat. Cel puţin înregistraţi aceste inspiraţii, pentru că Spiritul vă vorbeşte despre felul în care vă puteţi atinge ţelul şi puteţi contribui la vindecarea planetei.

21. Percepţia timpului ca fiind accelerat: vi se pare astfel pentru că au apărut atâtea schimbări în viaţa într-un ritm nemaintalnit. Numărul schimbărilor pare să fie în creştere.
Sfat. Dacă vă împărţiţi ziua în întâlniri şi segmente de timp, aceasta măreşte sentimentul de accelerare. Puteţi încetini timpul relaxându-vă în momentul prezent şi acordând atenţie la ceea ce e la îndemână, fără să anticipaţi ce va fi în viitor. Încetiniţi şi spuneţi-vă că aveţi destul timp.
Cereţi Puterii voastre Supreme să vă ajute. Păstraţi-vă concentarea pe prezent. Încercaţi să curgeţi de la o activitate la alta. Fiţi atenţi la ghidarea voastră interioară. Puteţi să extindeţi timpul şi dacă o cereţi. Data viitoare când vă simţiţi presaţi, spuneţi: „Tâmpule, dilată-te, te rog. Am nevoie de un răgaz mai mare pentru…” şi apoi relaxaţi-vă.

22. Sentimentul că ceva este în aer: este o senzaţie că ceva urmează să se întâmple. Aceasta poate crea anxietate.
Sfat. Nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi. Lucrurile se întâmplă, cu siguranţă, dar anxietatea nu vă creează decât probleme. Toate gândurile voastre, fie ele pozitive, fie negative, sunt rugăciuni. Nu aveţi de ce să vă temeţi.

23. Nerăbdare. Ştiţi despre ce e vorba, dar totuşi nu vă puteţi opri. Vreţi să vă apucaţi imediat de ceea ce urmează să faceţi. Incertitudinea nu este comodă.
Sfat. Învăţaţi să trăiţi cu incertitudinea, ştiind că nimic nu vi se întâmplă dacă nu sunteţi pregătiţi. Nerăbdarea este în realitate o lipsă de încredere, în special încredere în Puterea voastră Supremă. Când vă concentraţi asupra prezentului, veţi trăi miracole – da, da… chiar şi în trafic.

24. O dorinţă adâncă de a găsi înţelesul, scopul, conectarea spirituală şi revelaţia: probabil deveniţi interesaţi de latura spirituală pentru prima dată în viaţă, „o poftă constantă”, după cum spune K.D. Lang. Lumea materială nu vă poate satisface aceasta poftă.
Sfat. Urmaţi-vă inima şi calea vi se va deschide.

25. Sentimentul că sunteţi într-un fel diferiţi: un sentiment neliniştitor că totul în viaţa voastră este nou şi modificat, că v-aţi lăsat şinele vechi undeva în urmă. Aşa aţi şi făcut. Sunteţi mai măreţi decât v-aţi putea imagina. Şi încă nu s-a terminat!

26. Apar peste tot „profesori” care să vă ajute pe calea spirituală: oameni, cărţi, filme, evenimente, Mama Natură etc. Profesorii pot apărea fie pozitivi, fie negativi dacă sunteţi prinşi în gândirea polară, dar, din perspectiva transcendenta, ei sunt mereu perfecţi. Apropo, niciodată nu primim mai mult decât putem duce. Fiecare provocare ne dă ocazia să ne arătăm măiestria în felul în care o depăşim.

27. Găsiţi o „cale spirituală” care are rost pentru voi şi care „vă vorbeşte” la cele mai profunde niveluri: dintr-o dată, căpătaţi o viziune pe care nu aţi avut-o înainte. Aveţi o sete acută de cunoaştere. Citiţi, împărtăşiţi cu ceilalţi, puneţi întrebări şi pătrundeţi din ce în ce mai adânc în aflarea adevărului cu privire la cine sunteţi şi de ce vă aflaţi aici.

28. Treceţi prin experienţa învăţării şi prin problemele personale într-un ritm foarte rapid: simţiţi că, într-un fel, toate vă sunt pregătite spre a fi rezolvate rapid.
Sfat. Reamintiţi-vă mereu că lucrurile vi se întâmplă atunci când sunteţi gata să fiţi vindecat. Nu mai devreme. Ocupaţi-vă de orice vi se întâmplă cu curaj şi veţi depăşi totul foarte repede.

29. Prezenţe invizibile: aici e vorba de „bau-bau”. Unii oameni descriu senzaţia pe care o au că sunt înconjuraţi noaptea de prezenţe şi că în unele cazuri chiar sunt atinşi şi li se vorbeşte. De cele mai multe ori se trezesc brusc. Unii simt că trupul său patul vibrează. Vibraţiile sunt provocate de modificările energetice care au loc după purificarea emoţională.
Sfat. Aceasta este o temă sensibilă, dar s-ar putea să vă simţiţi mai bine dacă vă binecuvântaţi patul şi spaţiul din jurul acestuia înainte de culcare. Eu sunt convinsă că sunt înconjurată de cele mai minunate entităţi spirituale în timpul somnului şi sunt întotdeauna în siguranţă prin grija Domnului. Câteodată, oricum, mă simt şi eu speriată şi atunci îl chem pe Arhanghelul Mihail sau pe Arhanghelul Uriel. Nu mă pedepsesc pentru că mi-e câteodată frica. Mă iert pentru că nu sunt întotdeauna perfectă la ora 3.30 dimineaţa.

30. Prevestiri, viziuni, iluzii, numere şi simboluri: vedeţi lucruri care au o importanţă spirituală pentru voi. Observaţi cum anumite numere vă apăr în mod repetat. Totul poartă un mesaj dacă vă faceţi timp să priviţi cu atenţie. Îmi place tare mult experienta „primirii mesajelor”. E distractiv!

31. Integritate crescută: vă daţi seama că este momentul să vă căutaţi şi să vă spuneţi adevărul. Dintr-o dată, vi se pare foarte important să deveniţi mai autentici, mai voi înşivă. S-ar putea să trebuiască să spuneţi nu unor oameni cărora aţi căutat să le faceţi pe plac în trecut. S-ar putea să găsiţi intolerabil să mai rămâneţi într-o căsnicie, la un loc de muncă sau, pur şi simplu, într-un loc care nu reprezintă ceea ce sunteţi. Veţi putea afla şi că nu aveţi unde să vă ascundeţi, că nu mai puteţi păstra secrete. Cinstea devine foarte importantă în toate relaţiile voastre.
Sfat. Ascultaţi-vă inima. Dacă intuiţia voastră va spune să nu faceţi ceva, luaţi atitudine. Spuneţi nu. Şi, binenteles, spuneţi da lucrurilor care vă atrag. Trebuie să riscaţi să îi supăraţi pe ceilalţi, fără să vă învinovăţiţi, pentru a putea atinge independenta spirituală.

32. Armonia cu anotimpurile şi ciclurile: deveniţi din ce în ce mai acordaţi cu anotimpurile, cu fazele Lunii şi cu ciclurile naturale. Deveniţi mai conştienţi de locul vostru în lumea naturală. Sunteţi mai puternic conectaţi cu Pământul.

33. Defecţiuni electrice şi mecanice: când sunteţi în preajmă se întâmplă ca becurile să pâlpâie, computerul să se blocheze sau radioul să aibă paraziţi.
Sfat. Chemaţi-vă îngerii, ghizii să rezolve problema sau puneţi un câmp de protecţie de lumină în jurul aparatului. Înconjuraţi-vă maşina cu lumina. Râdeţi.

34. Creşterea numărului de coincidenţe şi de mici miracole: căutaţi aceste aspecte.
Sfat. Coincidenţele vă spun că sunteţi pe direcţia cea bună sau că faceţi alegeri corecte. Onoraţi aceste indicii şi nu vă veţi rătăci. Spiritul foloseşte coincidenţele pentru a comunica cu voi. Atunci începeţi să experimentaţi miracole zilnic. Vedeţi pct. 30.

35. Creşterea capacităţilor intuitive şi stări modificate de conştientă: vă gândiţi la cineva şi întâlniţi imediat persoana respectivă. Mai multe coincidenţe. Aveţi viziuni bruşte despre tipare sau evenimente din trecut. Clarviziune, experienţe extracorporale şi alte fenomene paranormale. Senzitivitate sporită şi cunoaştere. Conştiinţa propriei esenţe şi a celorlati. Channeling cu îngerii şi cu energii ale conştiinţei Christice.

36. Comunicare cu Spiritul: contacte cu îngerii, spirite, ghid şi alte entităţi divine. Channeling. Din ce în ce mai mulţi oameni par să întâlnească astfel de ocazii. Vă simţiţi inspiraţi şi manifestaţi inspiraţia în formă scrisului, a picturii, a ideilor, a comunicaţiei, a dansului etc.

37. Sentimentul Unimii cu toate: o experienţă directă a Întregului. Conştiinţa transcendentă. Sunteţi inundaţi de compasiune şi dragoste pentru toate formele vieţii. Detaşare plină de compasiune sau dragoste necondiţionată pentru toate. Este ceea ce va ridica la niveluri superioare ale conştiinţei şi fericirii.

38. Momente de fericire şi beatitudine: un sentiment adânc de pace pentru că ştiţi că nu sunteţi niciodată singuri.

39. Integrare: deveniţi emoţional, psihologic, fizic şi spiritual mai puternici şi mai clari. Vă simţiţi aliniaţi cu Sinele vostru Superior.

40. Trăiţi cu un scop: ştiţi că faceţi în sfârşit ceea ce aţi venit să faceţi pe Pământ. Apar noi calităţi şi daruri, în special legate de vindecare. Experienţele voastre de viaţă şi de muncă converg acum şi capătă un sens. În sfârşit, le puteţi folosi pe toate.
Sfat. Ascultaţi-vă inima. Pasiunea va conduce acolo unde trebuie să ajungeţi. Mergeţi în voi şi întrebaţi-vă Puterea Supremă:” Ce vrei să fac?”. Daţi atenţie coincidentelor. Ascultaţi.

41. Va simţi mai aproape de plante şi animale: pentru anumiţi oameni, animalele par să fi devenit mai „umane” în comportament. Animalele sălbatice nu mai sunt atât de speriate. Plantele răspund la dragostea şi atenţia voastră mai mult ca oricând. Unele chiar au mesaje pentru voi.

42. Vedeţi fiinţe din alte dimensiuni: valul dintre dimensiuni este foarte subţire, aşa că nu este de mirare. Rămâneţi în propria suveranitate. Sunteţi mai puternici decât v-aţi imaginat vreodată, aşa că nu daţi atenţie fricii. Rugaţi-vă ghizii să vă ajute să nu cădeţi prada fricii.

43. Vedeţi adevărata formă a unei persoane sau îi vedeţi pe cei dragi cu o altă fată: o viaţă trecută sau o viaţă paralelă.

44. Manifestare fizică mult mai rapidă şi eficientă a gândurilor şi dorinţelor.
Sfat. Monitorizaţi-vă gândurile. Toate gândurile sunt rugăciuni. Aveţi grijă ce cereţi!!!

45. Înceţoşarea emisferei stângi: abilităţile voastre paranormale, cunoaşterea intuitivă, sentimentul de compasiune, abilitatea de a vă experimenta propriul corp, viziunile, expresivitatea pornesc din emisfera dreaptă a creierului. Pentru că aceasta emisferă sa se poată dezvolta din plin, emisfera stângă trebuie să îşi reducă puţin activitatea. În mod normal, emisfera stânga este răspunzătoare de ordine, organizare, structură, secventa lineară, analiza, evaluare, precizie, concentrare, rezolvarea problemelor de matematică şi deseori domina emisfera dreaptă, care este mai puţin preţuită. Ce rezultă sunt pierderile de memorie, aşezarea cuvintelor în ordine incorectă, incapacitatea de a citi un timp mai îndelungat, incapacitatea de concentrare, uitarea a ceea ce aveaţi de spus, nerăbdarea cu formele lineare de comunicare (forma scrisă sau audi), sentimentul de distanţare, de împrăştiere, pierderea interesului în cercetare sau în informaţiile prea complexe, sentimentul că sunteţi bombardaţi cu cuvinte, vorbe şi informaţie şi o lehamite de scris. Câteodată vă simţiţi
Proşti şi fără interes în analize, discuţii intelectuale aprinse sau investigaţii.
Pe de altă parte, s-ar putea să vă simţiţi atraşi de imaginile video, de revistele cu poze, de lucrări de artă, filme, muzică, sculptură, pictura, să fiţi cu alţi oameni, să dansaţi, să grădinăriţi, să mergeţi sau alte forme cinetice de exprimare. S-ar putea să căutaţi conţinutul spiritual, chiar science fiction.
Sfat. S-ar putea să descoperiţi că, dacă vă lăsaţi inima şi emisfera cerebrală dreapta să vă conducă, emisfera stângă se va activa corespunzător pentru a vă sprijini. Şi la un moment dat ne vom echilibra, învăţând să folosim cu măiestrie ambele emisfere.

46. Ameţeala: asta se întâmplă când nu suntem „ancoraţi”. Poate tocmai aţi lămurit o mare problemă emoţională şi corpul se ajustează la o stare mai „uşoară”.
Sfat. Ancoraţi-vă mâncând proteine. Câteodată, mâncarea de consolare este binevenită. Nu faceţi nicio mâncare bună sau rea pentru voi. Folosiţi îndrumarea proprie pentru ca să ştiţi de ce aveţi nevoie în orice moment dat. Scoateţi-vă pantofii şi staţi cu picioarele goale în iarbă pentru câteva minute.

47. Căderi, mici accidente, rupturi de oase: corpul vostru nu este ancorat sau poate viaţa voastră este dezechilibrată. Sau, s-ar putea ca al vostru corp să vă spună să o luaţi mai încet, să examinaţi anumite aspecte ale vieţii sau să vindecaţi anumite probleme. Întotdeauna este un mesaj. Când mi-am rupt recent gleznă, am înţeles că ea a preluat ceea ce eu refuzam să iau în seamă, adică toate cele de mai sus.
Sfat. Păstraţi legătura cu Pământul scoţându-vă pantofii şi stând cu picioarele în iarbă sau, mai bine, întinzându-vă pe iarba fără pătură. Simţiţi Pământul sub voi. Ieşiţi în natură. Încetiniţi şi priviţi în jur cu atenţie. Fiţi conştienţi de ceea e faceţi şi cum faceţi. Simţiţi sentimentele atunci când apar. Staţi în prezent. Învăluiţi-vă în lumină albastră atunci când vă simţiţi nesiguri.

48. Palpitaţii: o inimă care palpita indica, de obicei, o inimă care se deschide. Durează numai câteva clipe şi înseamnă că inima se reechilibrează după o eliberare emoţională. Am avut un episod care m-a înspăimântat: m-am trezit la miezul nopţii cu inima bătându-mi puternic. Am crezut că pur şi simplu îmi va ieşi din piept. S-a întâmplat o singură dată şi a fost, din câte am înţeles, o mare deschidere a chakrei inimii. Am fost totuşi la control. Nu am nimic la inimă.
Sfat. Amintiţi-vă ce v-am spus despre consultul medical atunci când este nevoie. Consultaţi-vă medicul pentru orice situaţie în care nu vă simţiţi bine.

49. Creştere rapidă a părului şi a unghiilor: corpul foloseşte mai multe proteine. Păcat că nu putem spune corpului şi unde să crească şi unde nu! (Sau putem? Hmm…)

50. O dorinţă de a ne găsi sufletul pereche sau flacăra geamănă: dorim mai mult decât oricând înainte o relaţie care să corespundă celui care suntem.
Sfat. Adevărul este că trebuie să fim genul de persoană pe care dorim să o atragem. Trebuie să ne iubim pe noi şi locul în care ne aflăm înainte de a putea atrage un partener „perfect”. Munca începe acasă. Eu cred că funcţionează în felul următor: ţineţi dorinţa pentru această persoană în inimă, dar fără ataşamente. Aşteptaţi-vă că într-o zi să întâlniţi pe cineva care este mai potrivit pentru voi, dar nu păstraţi nici o aşteptare privind cine este această persoană şi când se va întâmpla acest lucru. Concentraţi-vă în a vă pune ordine în viaţă şi fiţi genul de persoană care vreţi să fiţi. Fiţi fericit acum. Bucuraţi-vă de viaţă. Apoi veţi vedea…

51. Amintirile ies la suprafaţa: amintiri ale corpului, amintiri suprimate, imagini ale vieţilor anterioare şi/sau ale vieţilor paralele. Ne vindecăm şi ne integram în sine, astfel încât este de aşteptat să avem astfel de experienţe.
Sfat. Reţineţi că e mai bine să vă reamintiţi doar ce vă vine în minte. Lăsaţi restul în pace, nu analizaţi nimic în profunzime (pentru că veţi fi prinşi în capcana buclelor infinite ale diferitelor probleme) şi simţiţi ceea ce aveţi de simţit pe măsură ce apar respectivele sentimente. Cereţi ajutorul ghizilor voştri.
Aş mai adăuga:

52. Dobândiţi un echilibru interior şi o pace greu de tulburat care persistă orice s-ar întâmpla. Sunteţi ca o barcă puternic ancorată de ţărm care după furtună rămâne la fel de puternică şi de hotărâtă să îşi păstreze credinţele. Nu veţi putea opri furtună de cele mai multe ori deoarece ea trebuie să se întâmple ca parte din Plan, însă furtuna nu va mai tulbura profund că înainte.

53. Relaţiile vechi se rup, se schimbă, se întăresc sau apar relaţii noi care va ajuta să vă cunoaşteţi mai bine pe voi înşivă. În orice caz, se pare că e imposibil să mai rezonaţi cu unii oameni şi alegeţi să vă distanţaţi, sau vă simţiţi atraşi de noi oameni. La un momentdat e posibil să rămâneţi singuri pentru o perioadă, în timp ce relaţiile se refac, se realiniază şi oamenii vin şi pleacă. Nu-i nimic. Folosiţi această perioadă pentru a vă bucura de singurătate, de lipsa de presiuni, de lipsa conflictelor exterioare, şi meditaţi sau faceţi lucrurile care vă plac. În scurt timp veţi fi înconjuraţi din nou de prieteni.

54. Religiile care vi s-au impus sau pe care le-aţi ales în trecut încep să nu mai aibă sens pentru voi, şi deveniţi un om pur şi simplu spiritual, a cărei conştiinţă este eliberată de orice formă umană religioasă. Nu vă simţiţi vinovaţi, neinregula sau derutaţi – este ceva normal, să realizaţi că există o singură “religie” în întreg Universul, şi aceea este Iubirea. Şi că există un sigur Dumnezeu iubitor şi blând al tuturor, care este însăşi Sursa cât şi Materia tuturor câtor există şi care există şi în noi.

55. În numele compasiunii şi a non-violentei, veţi deveni treptat vegani şi protectori ai Naturii şi Planetei, conştientizând că suntem cu toţii parte din ea. Ne vom reintegra treptat în Natură şi atunci energiile noastre nu vor mai fi conflictuale vizavi de Natură. Nu vom mai folosi nicio urmă de agresiune asupra animalelor, asupra plantelor, asupra apelor, asupra pământului, conştientizând profund că deoarece suntem UNA cu ele, producem un rău cumplit atunci când le agresam.

Sper că acum vă simţiţi mai înţeleşi, mai bine, mai liniştiţi, după ce aţi citit aceste rânduri şi ştiţi că suntem împreună în această călătorie!

4 comments to 55 Simptome ale trezirii si evolutiei spirituale

  • Svetlana  says:

    Multumesc pentru articol!

  • Ivona  says:

    Foarte bun si frumos articolul!

  • un om  says:

    Desi ma simt f rau, iau diverse tratamente unele recom de medic, altele dupa capul meu, nu am gasit nimic care sa ma ajute. Din analizele med nu reiese nicio boala….Din acest articol am inteles ce este cu mine, ma regasesc in toate aspectele enumerate si cred ca viata vrea ca eu sa invat niste lectii…Acum totul are sens!Multumesc!

  • Andrei  says:

    Buna. Ma regasesc si eu cam in toate aspectele enumerate mai sus. Sunt un pic nelinistit pentru ca am inceput deja sa iau decizii pentru viitor si nu stiu la ce sa ma astept. Asta e o schimbare in bine?
    Cine a experimentat acest fel de trezire de mai mult timp si imi poate da mai multe detalii despre o evolutie ulterioara il rog sa ma contacteze la adresa de mai andreicalculator@yahoo.de
    Va multumesc anticipat

Leave a reply Cancel reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>