Category Maestri si invatatori spirituali

Lumea noastră interioară – este spațiul celei mai mari libertăți

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 1 octombrie

“Ne este ușor să studiem lumea fizică: putem cântări și măsura fiecare element, îi putem desena contururile, este simplu să ne punem de acord asupra cifrelor și a formelor. În vreme ce, lumea psihică, lumea interioară… Cum să măsurăm și să cântărim niște stări de conștiință sau să desenăm contururile unor gânduri și sentimente?… Cum să schițăm hărțile unor regiuni ale sufletului și spiritului?…

Lumea psihică prezintă însă niște avantaje imense: deoarece nimic în ea nu este material, ea se află la adăpost de atacurile exterioare. De aceea, dacă acordați întâietate lumii voastre interioare, adică la tot ceea ce trăiți în inima voastră, în intelectul, în sufletul și spiritul vostru, nimeni nu vă va stăpâni gândurile, sentimentele, credințele voastre. Chiar dacă sunteți lipsiți de activitatea voastră și de tot ce vă aparține, fiind închiși într-o închisoare, nimeni nu va putea să vă împiedice să vă simțiți liberi și să continuați să judecați, să vă rugați, să faceți niște experiențe în laboratoarele sufletului vostru.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Artistul – trebuie să-și caute inspirația în lumea spirituală
Economia – începe prin înțelegerea legilor ce guvernează lumea psihică
Adevărata realitate – o întâlnim numai în lumea sufletului și a spiritului
Dacă vrei să transformi lumea, iubeşte o femeie!
Daca vrei sa transformi lumea, iubeste un barbat!

Read More

Speranța – se bazează pe credința în puterile vieții și ale binelui

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 30 septembrie

“Pe ce trebuie să vă băzați speranța? Pe siguranța că viitorul poate fi întotdeauna mai bun. Chiar dacă prezentul nu este extraordinar, puterile vieții și ale binelui sunt cele ce pot totdeauna să biruiască răul, din clipa în care v-ați hotărât să vă alăturați lor.

Cineva va spune: „Ce speranța mai pot avea? Tot ce fac nu reușește, eu nu am nici un viitor!” Desigur, aceasta depinde de ceea ce numiți viitorul vostru. Dacă vedeți acest viitor numai în reușita materială, socială, sau într-un roman de iubire demn de poveștile cu zâne, poate că orizontul vostru se închide. Adevăratul vostru viitor, adevăratul viitor de fiu sau fiică a Domnului vă stă însă larg deschis în față. Zilele nu seamănă una cu alta. Nu ați văzut astăzi soarele? Mâine, el va străluci din nou. Nimic nu este definitiv închis celor care știu pe ce să-și bazeze speranța.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Muntele – să regăsim în noi comorile ce le conține
Arta RAȚIUNII CONȘTIENTE
DESPRE ROLURILE VIEȚII
Surâsul Domnului – cea mai mare recompensă
Omraam Mikhael Aivanhov – Izvorul

Read More

Bucuria – prin intermediul căreia înțeleptul începe să-și comunice înțelepciunea

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 29 septembrie

“Înțeleptul este cel care a reușit să se elibereze de poverile inutile ale existenței. El a depășit regiunile norilor și ale prafului din sine, adică planurile astral și mental (sentimentele și gândurile egoiste, vulgare), pentru a se înălța până la regiunile unde strălucește un veșnic soare. El nu are altă dorință decât să transmită tuturor această înțelepciune ce a dobândit-o cu prețul atâtor strădanii.

Durează atât de mult să îi faci să înțeleagă pe alții, ceea ce ai înțeles tu însuți! Singurul lucru pe care înțeleptul îl poate comunica imediat este bucuria ce o poate extrage din această înțelepciune, această bucurie ce se revarsă din sufletul său și poate fi deopotrivă denumită iubire. Din cauza acestei bucurii și a acestei iubiri ce ajung până la ei, oamenii sunt obligați să se gândească. Cel puțin să se întrebe pe ce cale ar putea și ei să atingă aceeași stare de conștiință.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Frica – Sursa violentei
O stâncă – este o ființă vie
DESPRE ZBOR
DESPRE LACRIMI
Arta de A FI FERICIT

Read More

Sâmburii fructelor – analogie cu gândurile și sentimentele noastre ce trebuie deopotrivă să le însămânțăm

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 28 septembrie

“Semințe, sâmburi, tot ce însămânțăm sau plantăm în pământ crește și rodește în final. La fel se întâmplă și cu gândurile, sentimentele, dorințele noastre… Maestrul Peter Deunov, în Bulgaria, ne cerea să nu aruncăm sâmburii fructelor ce le mâncasem, ci să îi plantăm. Eu vă sfătuiesc același lucru. Dacă nu aveți o grădină, plantați-i unde puteți, esențialul fiind să conștientizați că un sâmbure este o creatură care are nevoie să dea naștere unui germen viu ce îl poartă în el.

Scopul principal al acestui exercițiu este să vă facă să conștientizați că în interior aveți alți sâmburi de plantat: niște idei, niște gânduri, niște sentimente. Atunci când acestea vor produce niște fructe, nu numai că veți fi în belșug, dar veți putea hrăni o mulțime de creaturi.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Arta RAȚIUNII CONȘTIENTE
Sămânța poartă în ea imaginea arborelui ce a produs-o – asemenea ei, noi purtăm în sine imaginea perfecțiunii Tatălui nostru Celest
Geometria Sacra
Rolul gandirii in mentinerea sanatatii!
Omraam Mikhael Aivanhov – Izvorul

Read More

Artistul – trebuie să-și caute inspirația în lumea spirituală

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 25 septembrie

“Oricine se poate pretinde artist. Adevăratul artist este însă cel capabil să se afle interior în legătură cu lumea divină și să mențină această legătură. Fie că este pictor, sculptor, arhitect, dansator, muzician, poet, numai această legătură cu lumea divină va introduce în opera sa elementul veșnicie ce dă preț unei opere de artă.

Înainte de a-și începe lucrarea, adevăratul creator simte nevoia să se reculeagă pentru a primi din înalt această lumină ce îi va lărgi viziunea, imaginația. Strădaniile ce le depune pentru a merge mereu mai departe, mai sus, îi dau revelația adevăratei frumuseți, cât și posibilitatea de a o exprima și a o transmite. Atunci când este cu adevărat inspirat, artistul poate realiza niște capodopere, deoarece întreaga sa ființă este impregnată de lumina spirituală ce a primit-o. Numai spiritul din el este capabil să producă niște creații nemuritoare.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
A fi pe placul publicului – pericolele de a-ți pierde sufletul
Adevărata realitate – o întâlnim numai în lumea sufletului și a spiritului
DESPRE ROLURILE VIEȚII
Soarele – modelul nostru
Puterea lui Tao

Read More

Adevărata lucrare – să ne consacrăm energiile pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 24 septembrie

“Viața spirituală ne cere să știm în ce activitate ne orientăm energiile. Cei care participă la niște acțiuni al căror unic scop este doar confortul, plăcerea, interesul, se impregnează fără știrea lor cu niște elemente obscure ce le pun în mișcare și sting în final orice lumină în ei. Așadar, fiți foarte conștienți și decideți-vă să participați la această măreață activitate: venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

Nu trebuie să vă preocupe când și cum se va realiza această Împărăție a lui Dumnezeu. Din moment ce v-ați hotărât să participați la această lucrare, punându-vă în ea toate gândurile și energiile, pătrundeți într-o nouă ordine a lucrurilor. Înfăptuiți astfel și o lucrare benefică asupra voastră înșivă, și acesta este esențialul. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Adevărata inteligență – este un izvor de uimire, ne face să vedem totul ca întâia oară
Adevărata realitate – o întâlnim numai în lumea sufletului și a spiritului
Natura – un adevărat templu al Domnului în care soarele este preotul
Iluminarea: Este cu adevarat ceea ce credem noi ca este?
Ghizi şi Guru adevăraţi

Read More

Toamna – separarea

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 23 septembrie

“Când vine toamna, frunzele cad din copaci și se culeg fructele coapte. Unele își pierd învelișul, precum nucile sau castanele. Toamna este perioada separării.

La fel cum fructul se separă de pom, și cum sâmburele sau grăuntele se separă de fruct, sufletul uman se va separa într-o zi de corp. Toamna, spectacolul naturii și atmosfera ce se degajă din el ne invită să medităm asupra acestei separări. Când a venit clipa, sufletul uman trebuie să-și părăsească corpul, învelișul, și la fel cum grăuntele este adăpostit într-un hambar așteptând să fie însămânțat în timpul iernii, sufletul este pus la adăpost în Cer. Mai târziu, asemenea grăuntelui, el va fi din nou însămânțat, adică trimis pe pământ pentru a se reîncarna. Atunci va fi iarnă pentru el: el va suferi, amintindu-și cu nostalgie de locul ce l-a părăsit, acel loc unde domneau pacea și lumina. El va lucra însă și va da niște roade, gândindu-se la zilele fericite când se va reîntoarce în patria sa celestă.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Viața după moarte – vom merge în regiunile spre care ne-am îndreptat gândurile în existența noastră pământeană
Ajutorul Domnului – îl găsim în noi
Toamna – sub influența lui Mihail, arhanghelul lui Tiferet
Omraam Mikhael Aivanhov – Iubire, înţelepciune şi adevăr (Gura, urechile şi ochii)
[AudioBook] Curs de Miracole – Capitolul 2 – Separarea si ispasirea

Read More

Eul Superior – ne apropiem de el formând zilnic o imagine luminoasă despre noi înșine

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 22 septembrie

“Atât timp cât se mulțumește cu imaginea ce o are momentan despre ea, ființa umană este reținută în gradele inferioare ale conștiinței sale, fiindcă această imagine atât de mediocră, de prozaică, o influențează și o îngrădește. Ea trebuie să lucreze pentru a-și forma despre ea o imagine mai frumoasă, mai nobilă, mai luminoasă. Acționând asupra ei, această imagine va produce alte vibrații, mai subtile, și va declanșa în ea niște elanuri mai nobile, mai generoase; ea va simți nevoia să semene cu această imagine, și astfel va avansa, se va înălța. Fără această imagine, singura capabilă să o tragă spre înălțimi, ființa umană este condamnată să stagneze și ea nu-și va cunoaște niciodată propria realitate.

Veți spune: „Dar ce realitate? Realitatea este ceea ce eu sunt acum, aici!” Nu, această realitate nu este cu adevărat reală. Adevărata voastră realitate este Eul vostru Superior. Restul, ceea ce îl considerați ca o realitate, este o iluzie, o minciună. De aceea trebuie să căutați să vă înălțați până la Eul vostru Superior, Eul vostru Divin, care este singurul real, și să vă străduiți să vă identificați cu el.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Duhul Sfânt – expresie a Eului Superior
[AudioBook] Curs de Miracole – Capitolul 4 – Iluziile eului
Ateul – comparabil cu acela care, în fața în fața unei ființe umane, și-ar lua în considerare numai anatomia
Moartea – accesul la o nouă viață
Sensul fratern – condițiile de viață îi vor obliga din ce în ce mai mult pe oameni să îl dezvolte

Read More

Purificarea – este necesară pentru a simți prezența divină în noi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 21 septembrie

“Credincioșii nu își fac o idee corectă despre religie mai mult decât necredincioșii: ei își închipuie că le va fi suficient să îngenuncheze într-o biserică sau un templu și să rostească câteva rugăciuni pentru a simți că se află în prezența Domnului. Ei bine, nu, poți simți prezența Domnului numai dacă te-ai spălat interior. Un geam sau praful și funinginea s-au adunat și nu lasă să treacă lumina soarelui; la fel, o ființă care nu s-a descotorosit de impuritățile sale nu se poate lăsa străbătută de prezența divină.

Există mereu o lucrare de înfăptuit: zilnic, dimineața, seara, trebuie să vă gândiți la această curățare. Analizându-vă stările interioare, gândurile, sentimentele, străduindu-vă să le stăpâniți, să le orientați pe calea binelui, veți deveni ca un cristal transparent ce lasă să treacă lumina celestă. În acea clipă, da,veți simți prezența Domnului.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
[AudioBook] Curs de Miracole – Capitolul 1
Picioarele – importanța contactului lor cu pământul
Cele douăsprezece porți ale zodiacului – își au corespondența în corpul nostru fizic
Omraam Mikhael Aivanhov – Postul
Practicile spirituale – în ce condiții ne deschid curenților celești

Read More

Misiunea ființei umane – să lucreze pe pământ cu mijloacele Cerului

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 19 septembrie

“Ca entitate conștientă, ființa umană este situată la granița dintre lumea inferioară și lumea superioară. Dacă ea nu este vigilentă, niște forțe obscure o atrag spre ele pentru a o strivi și a o înghiți; de îndată ce a fost sfâșiată în bucăți, ea este aruncată, nu mai rămân decât niște resturi din ea. În timp ce, dacă se lasă atrasă, absorbită de forțele lumii superioare, totul se luminează în ea, și ea devine un focar de curenți luminoși, puternici, benefici.

La fel cum trebuie să se străduiască să scape de atracția lumii inferioare, ființa umană nu trebuie nici să abandoneze complet atracția lumii superioare. Ea are ca misiune să lucreze pe pământ cu mijloacele Cerului, căutând cum să mențină echilibrul între pământ și Cer, între materie și spirit. Din moment ce se află pe pământ, ea nu-și poate neglija îndatoririle pământene. Dacă rupe acest echilibru, ea va trăi poate în imensitate, în lumină, dar nu-și va îndeplini misiunea.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Care e misiunea mea?
Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.02.06 – Misiunea artei. Simbolismul piramidei. (B)
Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.02.06 – Misiunea artei. Simbolismul piramidei. (A)
Spiritele luminii – ne vizitează numai dacă le invităm
Simbolismul Glandei Pineale

Read More