Monthly Archives July 2014

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Rugăciunea

Conferinţa din 22.07.1983

Cea mai bună rugăciune nu este o cerere, ci o concentrare asupra luminii ce rezumă totul şi care condensează toate calităţile şi toate virtuţile.

Lectura meditaţiei zilei

Chiar de când începeţi să vă rugaţi, toate entităţile rele, care vor să vă dăuneze, încep să se neliniştească. Ele spun: “Această fiinţă foloseşte cea mai puternică armă pe care o cunoaştem”, şi ele tremură, îşi pierd capul şi încearcă să fugă. Când un om se roagă, imediat se apropie o armată invizibilă şi se aude freamătul aripilor Îngerilor iar entităţile tenebroase se grăbesc să dispară, căci ştiu că vor fi chinuite, arse, trăsnite. Lor nu le este frică decât de un singur lucru: de lumină. Iată pentru ce, la fiecare oră dificilă, periculoasă, primul gest de făcut este acela de a se uni cu Creatorul şi de a mări, în sine, lumina. În acel moment, toate fiinţele inferioare, care ne ameninţă, sunt neutralizate, paralizate sau vânate.

Pentru ce Iniţiaţii, Sfinţii, Profeţii, cei mai mari Înţelepţi, din timpuri imemorabile, au recomandat rugăciunea şi au dat-o oamenilor? Şi pentru ce n-au dat altceva, când există atâtea lucruri pe Pământ ca plante, pietre preţioase, metale, talismane, desene, semne kabalistice? Bineînţeles, le-au dat şi pe acestea, ele există, este o bogăţie, dar erau numai pentru cei care erau capabili, inteligenţi pentru a înţelege şi a practica. Dar pentru majoritatea, care era naivă, incapabilă, nu aşa inteligentă, ei bine, trebuia oferit ceva eficace, ceva care era puternic – şi pentru alţii la fel – dar rugăciunea rămâne mereu mai presus de toate. Pentru că oricine se poate ruga, chiar şi cel mai abrutizat, cel mai necinstit, care n-a terminat nici o universitate, chiar şi el se poate ruga. De aceea, Iniţiaţii au insistat asupra rugăciunii.
Pe când meditaţia, contemplaţia, identificarea, cărora le-am explicat sensul şi puterile şi diferenţa, acestea nu sunt pentru toată lumea. Nu toată lumea poate medita, pentru că meditaţia necesită un intelect mai dezvoltat, puterea de concentrare asupra unui punct, a unui subiect, pe o problemă, pe când rugăciunea este altceva. Ea este mereu consecinţa a ceva ce se speră, ce se doreşte, ce se suferă, ce este nefericită, ce este bolnavă, se cere, se pretinde. Atunci, eh, fiind împinşi spre rugăciune, asta devine ceva uşor pentru că eşti chinuit, nefericit, strivit, ai nevoie de ceva. Ah, rugăciunea este altceva decât meditaţia. Meditaţia… Nu suferiţi, nu sunteţi nefericit, bolnav, sunteţi în plină forţă, sunteţi foarte bine, sunteţi în pace, atunci doriţi să cunoaşteţi, vreţi să ştiţi, vreţi să vă etalaţi, şi atunci meditaţi. Nu este nimic care să vă chinuie. Pe când rugăciunea, oh, lá, lá, este un strigăt din inimă. Vă rugaţi pentru că aveţi nevoie de ceva.
Pe când în contemplaţie, ah, este altceva, în acest caz, acolo, pentru că sunteţi aşa de fericit, aşa de mulţumit, aşa de deschis, aşa de fermecaţi că v-aţi oprit asupra unei imagini, asupra ceva, o stare de conştiinţă, şi voi… asta este contemplaţia, sunteţi în extaz…
Pe când identificarea, ah, asta era munca voinţei, inteligenţei, pentru un motiv, pentru o raţiune, pentru ceva, vreţi să vă identificaţi cu Dumnezeu şi insistaţi, prin imaginaţia voastră, prin gândirea voastră, prin voinţa voastră, pe când acolo, asta este o creaţie, un lucru magic. Deci, vedeţi, există detalii, nu-i acelaşi lucru. Să spui, oh, meditaţie, contemplaţie… este acelaşi lucru, sau rugăciunea, nu. Ca cititul; este diferit cititul. Scrisul; este diferit scrisul.
Deci, rugăciunea este pentru toată lumea. Chiar cei mai inferiori oameni, chiar cei mai slabi, chiar cei mai nefericiţi, cei mai abrutizaţi, se pot ruga. S-a văzut asta, copiii. Copiii revendică, cer: “Mamă, dă-mi!”…, asta este o rugăciune. Ei încep printr-o rugăciune. Şi cum se face că mama le îndeplineşte dorinţa? Da. Oh! Ei bine, asta este, rugăciunea este îndeplinită, când…, ca şi copiii care sunt inocenţi, care sunt candizi, care sunt micuţi, ei cer cu puritatea lor… Şi atunci, părinţii care sunt acolo sus, este acelaşi lucru. Discipolul, dacă cere, dacă revendică, ca şi copiii, ei bine, i se va da îndată. Dar dacă există interese ascunse, dacă este vorba de alte lucruri. Ca atâţia care se roagă, ah, ei se roagă, oh, şi cum, pentru ce? Ei bine sunt atâţia care se roagă: “Oh, Sfântă Fecioară fă să-mi moară soţul pentru că am un amant pe care-l iubesc, mor după el”. Ei, da, există rugăciuni ca acestea. Şi Sfânta Fecioară se scarpină atunci după cap. Şi credeţi că rugăciunea va fi îndeplinită?
Atunci, dragii mei fraţi şi surori… cum să ne rugăm? …Asta este acum! Se ştie că rugăciunea, rugăciunea…, fără a merge acum prea departe din punct de vedere istoric, în care epocă şi în care ţară, rugăciunea era cea mai dezvoltată, şi de ce acum sunt ţări care nu se roagă deloc, au suprimat partea… partea mistică, partea religioasă, nu e nevoie de Dumnezeu!? Şi atunci n-au văzut… nici chiar psihologii, n-au înţeles ce se petrece când nu sunt nevoi spirituale pentru a fi în contact cu entităţile cereşti, cu Dumnezeu, cu Îngerii, cu ceva superior, n-au nevoie.
Ei bine, acum veţi fi miraţi când vă voi spune cum se poartă oamenii când au suprimat spiritualitatea. Ei nu se mai preocupă, deloc, să mediteze, să se roage, să contemple. Ei şi? Cum nu au altceva de făcut, iată, se plictisesc şi pentru a-şi umple vidul joacă cărţi, merg la fotbal, dansuri etc… şi alte feluri de lucruri, pentru că se plictisesc trebuie să facă ceva. Iată cum se abrutizează jucând cărţi toată ziua. Pentru ce? Pentru că nu se face altceva, şi trebuie făcut ceva. Şi iată pentru ce se face tot ce este mai prost, mai stupid, mai inferior, mai grosier, pentru că nu există obişnuinţa să se consacre timpul pentru altceva. Şi ştiţi că n-am dansat niciodată, nu ştiu să dansez, nu ştiu să joc cărţi, nu sunt nici măcar fotbalist. Dar atunci să privim oamenii… Sau la vânătoare, să ucizi animalele pentru că nu mai ştie ce să se facă, atunci trebuie… cheltuite energiile. Priviţi bestia umană! Sau, încă, altele, lucruri abstracte. Şi iată cum se transformă într-un animal! A juca cărţi! Când îi văd pe oamenii care… oh, lá, lá, spun… Îi compătimesc, n-aveţi idee. Şi toată lumea îi admiră pentru că au căştigat. Şi ce au câştigat?: prostia, sălbăticia, lenea, trândăvia… Au câştigat!
Atunci vine clipa, acum, de a începe aceste prostii, aceste activităţi. Da, dar spuneţi, da, dar când nu există nici un chef de… Ei bine, trebuie să te străduieşti, da, da. Ca această femeie care răspundea cuiva, era unui cerşetor, care spunea: “Doamne, ştiţi, de trei zile n-am avut o bucată de pâine”. “Dar străduieşte-te, bătrâne, străduieşte-te, prietene”, i-a spus ea. Ea a plecat. Trebuie să te străduieşti! Cum? Cum sfătuia Ignatio de Loyola, creatorul ordinului iezuiţilor, fondatorul Ignatio de Loyola. Şi ce sfătuia el? Spunea: “Rugaţi-vă”. “Dar n-am nici un chef să…”. “N-are a face, fără să ţii seama că n-ai chef, iată, îngenunchează, ridică…”. “Da, dar eu n-am…”. Continuă aşa…”. Şi când a fost ascultat, pentru a-i face pe plac, a venit un moment, oh, lá, lá, când s-a plâns, s-a prins gustul de rugăciune. Da. Trebuie străduinţă. Nu există chef. Dar, când se ştie dinainte, ceea ce faceţi este magnific, este minunat, este util, ei bine, trebuie străduinţă, nu se poate continua… pentru că asta nu vă place, pentru că n-aveţi nici un chef şi toată lumea munceşte aşa. Mereu urmează gândurile, plăcerile, dorinţele, simpatiile şi se abrutizează. Trebuie urmată inteligenţa, înţelepciunea, acum, chiar dacă asta vă displace, trebuie să se ajungă ca asta să vă placă. Şi iată soluţia. Cum a aflat asta Ignatio de Loyola? Acest Sfânt… El n-a fost atât de extraordinar, era un soldat, era… Şi priviţi ce ordin au intemeiat, iezuiţii, iezuiţii sunt o putere.
Atunci, vedeţi dragii mei fraţi şi surori, cum ajung oamenii să trăiască, să rezolve problemele, pentru că n-au un ideal înalt; n-au fost bine sfătuiţi. Şi de altfel, chiar se află doi sau trei care să-i sfătuiască, dat fiind că majoritatea proceda invers, ce-aţi fi dorit să urmeze? Se urma majoritatea, pentru că erau cei mai numeroşi. Cei care joacă cărţi, cei care merg la vânătoare, ei bine, da, sunt mai numeroşi.
Există exerciţii care sunt magnifice, înotul de exemplu, călătoria de asemenea, există şi altele la fel. Să nu credeţi că sunt aşa de fanatic, aşa de îngust, aşa de bigot. Există numeroase ocupaţii magnifice, minunate, necesare. Dar să mergi acum să schiezi, ei bine, găsesc că-i un pic riscant, un pic stupid, căci se pot rupe…, sunt mulţi oameni, o ştiţi… Pentru ce? Pentru că se coboară, mereu să coboare şi este un semn rău. Eu n-am schiat niciodată, nu ştiu ce înseamnă să fii schior.
Ah, dacă mă ascultaţi acum… va trebui să vă străduiţi, în ciuda faptului că asta nu vă place. Şi este adevărat. Priviţi la teatru, sau la mamă. În ciuda a ceea ce v-am explicat, vreau să repet, pentru că, mereu, la fel, fratele cel mic n-a înţeles aşa. Dar de ce repet mereu că fratele cel mic n-a înţeles aşa? Trebuie să repet. Era un tată care cobora scările şi s-a rostogolit, a făcut un pas greşit, hop, şi gata, zace fără suflare la pământ. Şi micuţul, copilul care era la balcon, privind spune: “Oh, tată, te rog, repetă, pentru că fratele cel mic n-a văzut asta”. El avea un alt frate mic. “Repetă, tată”. De aceea spun: micul frate n-a înţeles asta, n-a văzut asta, trebuie să repeţi. Atunci aţi înţeles pentru ce atunci repet? Ei, micul frate n-a văzut asta, n-a înţeles asta. Şi cum există o mulţime de micuţi fraţi nou născuţi, nu, nou veniţi, nou veniţi.
Atunci, ce se întâmplă acum cu mama? Şi eu care mă interesez…, care cunosc un pic, mă interesez de toate aceste legi, grimase, mimici, gesturi – există chiar conferinţe asupra gesturilor, gesturi pe care le facem, gesturi constructive, gesturi distructive, gesturi armonioase şi nearmonioase. Şi atunci am arătat, când mama vrea să stârnească frica sau liniştea, să cuminţească copilul, că ia o figură – nu-i aşa? -, ea este furioasă, nemulţumită, nu-i aşa, pentru… ea îşi ceartă copilul, îl ameninţă pentru…, se preface. Ei da, dar dacă ea continuă, la fel, câteva minute în plus, ea ajunge să fie cu adevărat furioasă, începe să-l bată şi apoi este stupefiată, mirată şi spune: “Până unde am mers şi de ce?”. Pentru că ea nu cunoaşte latura psihologică, latura anatomică, latura fiziologică. Iar eu am studiat chiar aceste lucruri, aceste relaţii, aceste legături. Fireşte. Şi contrariul s-a dovedit a fi adevărat.
La fel spuneam despre treatru, adesea se joacă o tragedie şi se prefac că plâng, dar se intră atât de bine în rol încât se plânge în hohote, în realitate aproape că se moare. Şi artiştii, ei mi-au spus asta, mi-au revelat-o, dar ei, artiştii, nu ştiu de ce. Iar eu le-am explicat. Am spus: “Pentru că atunci când o atitudine, o grimasă, o mimică, dat fiind că această atitudine, această mimică este legată deja de anumite gânduri, de anumite emoţii – de-a lungul anilor există, deja, o legătură, o corelaţie absolută – şi această atitudine, această mimică, această grimasă provoacă, trezeşte alt gând, alt sentiment care este de cealaltă parte, care îi corespunde. Şi la capătul a câtorva momente sau furia care vine, sau admiraţia care vine, vine, asta depinde de atitudine. Şi iată de ce, luând poziţia în genunchi, ei bine asta declanşează ceva înăuntru, pentru că atitudinea asta legată de un conţinut lăuntric şi, în realitate, începeţi să vă rugaţi, să plângeţi, să strigaţi, să cereţi, este formidabil! Şi atunci, cum au existat situaţii, trebuie să depăşim teatrul şi să facem în realitate şi atunci totul devine o tragedie pentru că s-a intrat cu adevărat în… nu se mai ţine cont că este teatru, că se joacă un rol, în realitate (teatrul) a fost depăşit. Este rar, bineînţeles, dar se întâmplă…
Iată de ce eu spun acelaşi lucru. Voi nu simţiţi nevoia să fiţi binevoitori faţă de cineva. Ei bine, faceţi asta şi câteva minute mai târziu va veni şi sentimentul, da, voi provocaţi cealaltă parte care este bună, magnifică, minunată. Deci, vedeţi, este adevărat, vice-versa este adevărat. Şi atunci, de ce nu se practică astfel de lucruri? Pentru că nu se cunosc. Şi acum eu vi le arăt… Şi daţi-vă silinţa să evitaţi, chiar să intraţi, chiar şi tangenţial, în situaţii negative, pentru că, numai câteva minute mai târziu, partea negativă soseşte, pentru că aţi chemat-o, aţi provocat-o, aţi suscitat-o, aţi declanşat-o. Şi acum, pentru a putea contrariul, pentru a putea utiliza această revelaţie pentru lucrurile divine, ei bine, trebuie luate atitudini, poziţii, situaţii… ei, iată, pentru a provoca, a atrage, pentru a face să vină anumite forţe benefice.
Şi acum, bineînţeles, bineînţeles, dacă doresc să merg mai departe, dacă doresc acum să aprofundez, să explic toate astea, pot să vă revelez câte ceva, chiar lucruri extraordinare ce nu sunt dezvăluite nicăieri, da. Voi spuneţi: “Spuneţi-le, spuneţi-le”. Să presupunem acum poziţiile în dragoste, poziţiile care există, se spune că sunt treizeci şi şase de poziţii. Şi atunci, care sunt aceste poziţii şi ce consecinţe au ele, ce trezeşte în interior, ce provoacă, care sunt rezultatele benefice sau malefice, toate astea… Ignoranţa umană… Ei bine, ei nu cunosc. Şi eu nu vă pot dezvălui aceste lucruri, da, este foarte, foarte delicat, da.
Acum, să ne întoarcem la rugăciune. Cum ne rugăm acum? Oh, lá, lá, sunt atâtea modalităţi. Până la a ameninţa Cerul, spunându-i… Dar când puteţi să ameninţaţi? A, când sunteţi perfect. Da, dar voi spuneţi: “Un om perfect nu ameninţă”. Da, da, de ce nu. Spunându-le: “Dacă nu-mi daţi asta…, pentru că eu cer Împăraţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa şi Epoca de Aur nu pentru mine, nu e egoism,…, sunteţi obligaţi să-mi daţi asta, da, altfel dacă vă părăsesc pierdeţi un bun muncitor”. Atunci, acolo ei îşi clatină capul şi spun: “Trebuie să-i îndeplinim dorinţa”. Doar în acest caz puteţi ameninţa. Altfel, dacă aveţi încă slăbiciuni, încă… nu puteţi ameninţa.
Şi acum sunt atât de multe lucruri de spus despre rugăciune… pentru că… ei, este vastă. Să luăm, de exemplu, cine se roagă? Nişte Sfinţi, sunt rugaţi nişte Sfinţi, rugăciunea către un asemenea Sfânt, Sfântul Anton, pentru că s-a pierdut ceva. V-am ţinut, odată, o conferinţă, cum Sfinţii au… se ocupă de asta… se ocupă de durerea de burtă, cu durerea de dinţi. Atunci, vedeţi, asupra rugăciunii sunt multe de spus. Mulţi se roagă Sfinţilor. Ei bine, e bine, e bine, dar, uneori Sfinţii sunt aşa de ocupaţi, sunt absenţi, puteţi striga, puteţi vorbi… şi Sfinţii n-au chiar toate puterile. Câteodată cereţi Mari Maeştri. Da, Maeştrii sunt ceva mai puternici. Pentru că oamenii nu ştiu că există o gradaţie, o ierarhie. Ca, de exemplu, oamenii cei mai abrutizaţi, cei mai criminali, cei mai… şi apoi, ei bine, oamenii comuni. Şi apoi există omul de talent, există talent! Şi apoi, geniul, geniul este mai mult decât cel care are talent. Apoi vine Sfântul, ei, care e mult mai mult decât un geniu. Şi apoi urmează Înţeleptul. Şi apoi există Maestrul, oh, Maestrul care este… el are tot restul, are sfinţenia, cunoaşterea, voinţa. Deci, există o gradaţie şi oamenii nu cunosc asta. Ei? Şi ei găsesc un om de talent, un geniu. Ei, nu, nu.
Şi sunt alţii care pretind, acum, această ierarhie angelică. Iată. Cum se spune în Cabală: Hayot-a-Kadosh, Ophanim, Aralim, Ashmalim, Seraphim, Malahim, Elohim, Bnei-Elohim, Kerubim şi Ishim. Şi alţii se adresează direct lui Dumnezeu, da, ca protestanţii, de exemplu. Protestanţii, oh, nu recunosc că există o ierarhie, că există o gradaţie, că rugăciunea lor trebuie să treacă prin câteva instanţe, chiar centre, câteva… pentru că asta nu poate merge direct. Ei bine, protestanţii nu ştiu asta, că există o ierarhie. Ei, direct: “Ce faci, Doamne?”. Îi strâng mâna. Ei bine, este extraordinar, nu există o Ştiinţă la protestanţi, o Ştiinţă Iniţiatică. Ah, este bine să te adresezi…, dar să ştii că asta trece prin… Ca, de exemplu, aici, vreţi să-l vedeţi pe preşedintele republicii… ei bine, trebuie să treceţi de alte persoane şi apoi, ei, apoi… ei bine, este ca aici. Sau, iată, trimiteţi o scrisoare la cineva, ea nu merge direct, trebuie să treacă pe la poştă, pe la cineva care… oh, lá, lá, este o întreagă ierarhie şi abia apoi primiţi scrisoarea. Ei bine, totul este ca aici. Chiar şi gândul pe care-l trimiteţi cuiva trece prin câteva regiuni şi este la fel, da, există o ierarhie şi oamenii nu cunosc ierarhia. Atunci se adresează direct lui Dumnezeu, gândind că asta va trece prin…
Toate rugăciunile sunt bune, toate rugăciunile, din moment ce sunt sincere. Ei, când speraţi, când vă rugaţi, când cereţi, nu este în întregime pentru voi, pentru că atunci când se cer lucruri pentru sine, ei bine, rugăciunea nu este aşa de puternică, aşa de luminoasă, aşa de strălucitoare, frumoasă şi de fericită. Dar când cereţi salvarea cuiva, pentru vindecarea cuiva… Ea, de exemplu, rugăciunea mamei pentru copilul ei, aceasta este o putere, emoţionează toate regiunile acolo, sus.
Şi acum, iată, când vin dimineaţa la Rocher, nu cunoaşteţi cuvintele pe care le spun înainte de a ajunge la Rocher, nu le ştiţi. Şi ceea ce spun de când… părăsind mica mea cabană până la Rocher. Şi apoi, bineînţeles, nemaivorbind cu Soarele. Dar ce pronunţ, ce formule, ce cuvinte, ce anume, ce gândesc? N-am vorbit niciodată, niciodată n-am revelat nimic, este foarte intim, este foarte secret, este foarte personal. Într-o zi, poate, vă voi spune, da. Dar, pentru moment, este foarte sacru şi o păstrez pentru mine, scuzaţi-mă. Şi, vedeţi, există câteva lucruri, acolo, câteva lucruri de bun simţ, de adâncime, important, esenţial, da. Şi pentru a le găsi, pentru a găsi asta trebuie de trecut multe probe, multe suferinţe, multe lucruri injuste, multe, multe, multe… da, decepţii, pentru a găsi acele lucruri acolo. Pentru că ele nefiind în cărţi, ele nu sunt în cărţi, căci dacă ar fi în cărţi toată lumea le-ar găsi. Dar ele nu sunt în cărţi. Şi pentru a le găsi de unul singur, eh, intelectul, inima, gândul, ele le pot descoperi dacă nu se trece prin câteva încercări. De aceea, v-am spus-o, vă sfătuiesc, chiar şi atunci când aveţi dovezi, în loc de a izbucni în strigăte, de a vă lamenta, de a vă plânge, de a striga, de a sparge totul, de a fi indignat, de a mulţumi Cerului, să se spună: “Oh, se pregătesc lucruri bune pemtru mine, dacă mă port bine, bine, bine, bine, voi primi ceva extraordinar! Şi este adevărat. Asta se spune în Iniţieri, asta nu-i nou, dar totul… ei nu comunică totul. Noi înşine suntem cei care trebuie să descoperim toate astea, pentru că dacă totul ar fi fost revelat în cărţi, ei bine, n-ar fi fost mare lucru şi n-am fi avut nici un merit.
Cum sunt numeroşi fraţi şi surori care vor ca Maestrul să le rezolve toate problemele şi care să le dea toate mijloacele pentru… ei bine, ei, ei bine, nimica toată, ei deschid gura pentru a înghiţi câte ceva. Ei nu, nu, chiar dacă Maestrul este capabil să ne dea multe lucruri, de a ne rezolva problemele, el nu o va face. Pentru ce? Pentru că el este acela care se va întări şi voi veţi rămâne slabi, meritul va fi al lui şi voi nu veţi merita nimic. De aceea trebuie ca noi, noi, noi să devenim mai puternici, mai tenaci, mai fideli, mai adevăraţi, mai puri, mai inteligenţi, mai luminoşi. Altfel, ca întreaga lume, pentru moment, …este tristă. Aşa s-a dezvoltat dorinţa de a fi ajutat, de a fi susţinut, protejat, de a primi, pentru că noi oferim tot, tot, tot, tot. Ei bine, ştiinţa asta este, ştiinţa munceşte pentru leneşi, pentru trândavi, pentru nefericiţi, pe nimica toată pentru a le da tot, tot, tot, tot ce e fizic, asta-i gentil, magnific, minunat, dar umanitatea nu devine cu nimic mai puternică, nu devine mai bună, cu o sănătate mai bună, pentru că uşurinţa, ei bine, i-a abrutizat, i-a slăbit. De aceea ştiinţa…, bunăvoinţa ştiinţei, este divină, este formidabilă, este magnifică. Mulţi savanţi, care muncesc zi şi noapte, îşi consacră tot timpul, toate forţele, pentru a-i ajuta pe oameni, este magnific, este minunat. Atâta doar că nu sunt Iniţiaţi! Trebuie să munceşti, dar, în acelaşi timp, ei bine, iată, să schimbi puţin câte ceva. Marii Maeştri au multă putere, multă cunoaştere, dar dacă ei fac tot, tot, tot, nelăsând discipolilor să facă nimic, îi hrănesc, îi protejează, îi îmbracă, le dau tot… şi atunci? Ei bine, discipolii nu se întrec, nu se dezvoltă. De aceea, din timp în timp îi sfătuiesc, dar îi lasă pe ei înşişi să-şi rezolve problemele, da, pentru a se întări. Abia apoi discipolul devine, cu adevărat, folositor, eficace, puternic şi Maestrul se poate încrede în el pentru a răspândi Învăţătura, are multă încredere în el pentru că discipolul a urcat, a urcat, ei, este activ, energic, nu se bazează numai pe Maestru. Maestrul e acolo, bineînţeles, este mereu acolo pentru a ajuta, dar trebuie de ştiut cum ne ajută. Acesta este aspectul care nu-i prea clar în capul fraţilor şi surorilor, ei aşteaptă ce vine din exterior.
Şi acum, despre rugăciune. Să revenim, din nou, la rugăciune. Acum, când vine dimineaţa la Rocher, nu v-am spus ce pronunţ pentru a vă aduce ceva. Trecând, privesc la stânga, la dreapta şi văd mulţi fraţi şi surori concentrându-se, meditând, rugându-se ori contemplând cu ochii închişi, concentraţi, ah, este magnific. Sau vezi câţiva care trag la aghiose. Ei bine, nu-i rău că se destind, că se relaxează – este un cuvânt ştiinţific, relaxarea, există chiar şi magazine unde puteţi învăţa cum se poate relaxa. Şi atunci, iată, sunt aşa de uimit să văd că, ei, această trecere, această adâncime, apoi îmi ocupă locul.
Ei, da, dar cum ne rugăm? Asta nu-i, încă, prea clar. Cum să te rogi. Atunci, v-am spus foarte puţin, dar… pentru că sunt, încă, multe lucruri şi timpul trece. Înainte de toate, calmaţi-vă, înainte de toate, liniştiţi-vă, păstraţi tăcerea în voi, abandonaţi tot ce a fost trăit şi alaltăieri, uitaţi, degajaţi-vă şi atunci, în linişte căutaţi: ce v-aţi dorit azi mai mult decât ieri, alaltăieri, azi de ce aveţi nevoie? Exact ca înainte de a vă pregăti mâncarea, exact în acelaşi fel se pune întrebarea: “Astăzi ce trebuie să pregătesc?”. Pentru că dacă pregătiţi în fiecare acelaşi fel, ei bine, stomacul nu va digera, pentru că iubeşte schimbările. Mereu la fel, aceeaşi miere sau peşte, sau aceeaşi carne sau mereu ouă, sau de fiecare dată brânză, trebuie schimbare. Ei, dacă ştiţi, în acel moment, să vă întrebaţi stomacul: “Ce ai vrea bătrâne (se cheamă precum un prieten, bătrâne) astăzi?”. Şi atunci, dat fiind că nu ştie să vorbească precum noi, el – stomacul – îşi are limbajul lui special, pe care nu ştim cum să-l descifrăm, atunci vă imaginaţi, prin imaginaţie, vă imaginaţi o hrană… “Nu spune el, nu”. Un alt “nu”… Enumeraţi totul. Şi apoi vă imaginaţi nişte castraveciori muraţi. “A, iată!”, spune el, castraveciorii muraţi!”. Ei bine, el poate pretinde azi castraveciori muraţi. De ce? Pentru că stomacul are nevoie de anumite lucruri ce pot declanşa altceva…, în castraveciori muraţi. De ce numesc mereu “specie de castraveciori muraţi”? Pentru că sunt foarte importanţi. Sau atunci lămâia, merele, sau atunci peştele, brânza sau untul, of, sau fasole albă, oh, lá, lá, fasole albă. Şi cum înţelegeţi limbajul stomacului? Mergeţi să vedeţi cum, deja, gura se umple de salivă, da, asta dovedeşte că stomacul spune: “Vreau asta”. Vedeţi, acesta este limbajul stomacului. În acest moment este limbajul stomacului. Când treceţi printr-un anumit loc, pe jos, pe stradă, şi acolo, în subteran, sunt mici… şi cineva găteşte şi emană mirosuri, hm…, şi voi acolo, în stradă… urmează limbajul. Este ceva nou pentru voi? Şi asta se schimbă în fiecare zi.
La fel şi pentru rugăciune. De ce? Pentru că rugăciunea este o hrană, o odihnă, luaţi o pauză pentru sufletul vostru, e acelaşi lucru. Ieri eraţi pentru înţelepciune, oh, lá, lá, era formidabil, înţelepciunea. Ei bine, înţelepciunea este astăzi blocată, nu o vreţi, sunteţi satisfăcuţi. Vă întrebaţi: “Frumuseţea? Nu. Inteligenţa? Nu. Voinţa? Nu. Dragostea? Da, dragostea”. Ei bine, imediat totul începe să funcţioneze. Atunci meditaţi asupra dragostei, vă rugaţi ca dragostea divină să vă fie dată. Şi aşa, în fiecare zi, schimbaţi şi, în acest fel, ajungeţi la rugăciune, dar atunci completă. În fiecare zi o hrană specială. Şi vă hrăniţi astfel şi vă fortificaţi. Şi apoi, ei bine, puteţi ajunge foarte departe după aceea. Când reveniţi, atunci nu mai întrebaţi deloc nici de una, nici de alta, cereţi un lucru care rezumă totul, care condensează totul. Şi ce este acest lucru?: Lumina. Vă concentraţi numai asupra luminii. Şi cum lumina condensează toate calităţile şi virtuţile, şi dragostea, şi înţelepciunea, şi frumuseţea, şi inteligenţa, şi puritatea, şi pacea, totul, lumina; şi, în acelaşi timp, nu mai cereţi nimic în plus, contemplaţi lumina, da. Este ceea ce facem noi aici.
Şi apoi, bineînţeles, apoi câtva timp, câţiva ani după aceea, începeţi să fiţi una cu Dumnezeu. Iată. Da. “Eu şi Tatăl Meu una suntem”. Şi pentru a ajunge la asta, oh, lá, lá, este perfecţiunea, este un summum, este apogeul. Ei, da, sunt persoane care practică asta. Ele nu cer nici una, nici alta, mici nimicuri, lucruri mici, că oricine vrea să aibă o maşină, doreşte să aibă un copil, o femeie, o casă, să aibă bani, o secretară, oh, lá, lá, se cer atâtea lucruri aşa de meschine, atât de ordinare. Ei bine, ce vreţi, aşa este, este o ierarhie, trebuie să ajungi să nu ceri nimic, da.
Şi iată cum am aflat câteva lucruri care n-au fost spuse în Evanghelie. Iisus a spus: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide”. Şi eu am schimbat multe lucruri din Evanghelii. Am acest drept? Da! Cine îmi dă acest drept? Dumnezeu. Însuşi Iisus a spus: “Dacă faceţi asta, dacă faceţi aşa ceva, veţi face lucruri mult mai puternice decât mine”. Da. El a spus-o. Atunci, deci, el ştia că este posibil să fie depăşit. Eu n-am pretenţia, nu m-am gândit niciodată să-l depăşesc pe Iisus, nu, niciodată, nu este treaba mea, dar dacă Cerul mă inspiră, îmi dă mici fapte pentru a fi strecurate (mişcate), fapte noi, pentru această epocă, ei bine, nu sunt deloc supus greşelii şi vinovat, eu n-am nici o dorinţă de a-l depăşi pe Iisus.
Şi acum, ce pot mişca? Ei bine, va fi un Nou Testament, al treilea; în acest Testament există lucruri şi lucruri noi, noi, noi pentru această epocă şi, printre atâtea lucruri, iată asta: “Nu cereţi, şi veţi primi; nu căutaţi, şi veţi găsi; nu bateţi, şi vi se va deschide”. Când? Când veţi practica deja, ei, aceste exerciţii, sunteţi aproape… nu întrebaţi nimic. De ce? Pentru că Cerul ştie foarte bine de ceea ce aveţi nevoie, ştie mai bine decât voi, vă va da fără să cereţi. Ah, şi acum pentru ce se cere? Ei bine, pentru că nu sunt perfecţi (pentru nimeni nu-i încă perfect)! Trebuie cerut, trebuie strigat, trebuie plâns, trebuie strâns din dinţi, trebuie rugat stăruitor, trebuie ameninţat, în acel moment există ceva, un spirit ce trece pe acolo, care înţelege, căruia îi este milă şi vă ajută, dar altfel asta nu-i cunoscut. Iată lucruri care nu se cunosc deloc. Dar dacă reveniţi… dacă sunteţi (aproape de) / în perfecţiune, ei bine, nu cereţi nimic mai mult, trăiţi, deja, viaţa într-o comuniune şi atunci de ce să mai cereţi? Să cereţi aer atunci când aveţi aer este stupid. Atunci se ajunge în acel moment în care respiri, a primi, a lua, ei bine, nu se cere nimic pentru că totul este acolo. Ei bine, da, dar oamenii nu pot înţelege asta, nu pot, nu sunt gata să înţeleagă asta. De aceea cer, strigă, plâng, se revoltă. Chiar dacă există persoane care nu cer nimic, ele cer totuşi, cer să propage lumina, ca lumina să poată să iasă din ele pentru a lumina, pentru a inunda lumea întreagă, asta o cer, da, dar asta nu-i chiar o cerere pentru că ele o fac în fiecare zi, asta nu-i o cerere, ele trăiesc în această stare.
Ei da, dragii mei fraţi şi surori, totul este o treaptă, sunt trepte, totul este treptat, când s-a ajuns la o anumită treaptă totul se schimbă. Ce se doreşte a fi cerut la un nivel inferior, nu se cere la un nivel superior. Cum v-am explicat într-o zi, pentru ce Iisus a spus: “Cei dintâi vor fi ultimii şi ultimii vor fi cei dintâi”. Asta n-a fost explicat deloc. Şi nu este ceva inteligent. Pentru ce primii vor ajunge să fie ultimii? De ce? Asta nu-i drept. Şi pentru ce ultimii vor fi primii? Asta nu-i drept, nu-i inteligent. Dar dacă explic, vedeţi, nu-i nimic mai inteligent, mai minunat, şi asta v-am explicat-o deja, o puteţi găsi. Vedeţi câtă inteligenţă este în aceste cuvinte, câtă ştiinţă. Ei bine, nimeni nu a gândit, nimeni n-a intrat în mintea (capul) Lui Iisus pentru a explica ce a spus. Atunci, din punctul lor de vedere, bineînţeles, asta devenea de neînţeles. Dar dacă voi intraţi în mintea (capul) Lui Iisus vă pot revela ce a vrut să spună. Şi eu am făcut-o de nenumărate ori. Am încercat să intru în mintea (capul) lui Iisus, să ştiu ce a vrut să spună cu “cei dintâi vor fi cei din urmă”. Da, este formidabil. Şi pentru cămilă, de asemeni. “Mai degrabă va trece cămila prin urechea acului, decât un bogat prin poarta Raiului (Cerului). Vă dau un sfat, să nu spuneţi niciodată unei doamne “camilă”. Pentru ce? Pentru că se poate plânge şi atunci, înaintea unui judecător, vă veţi enerva, veţi plăti o amendă. N-aveţi dreptul. S-a întâmplat, deja, cuiva. Săracul, a plătit amenda şi apoi a întrebat pe judecător. S-a înţeles, nu trebuie să spui unei doamne că este o cămilă, dar se poate spune unei cămile “doamnă”? “Ei bine, nu văd inconvenientele”, a spus judecătorul, “o puteţi face”. “Mulţumesc, domnule judecător. La revedere, “doamnă”!”. (asta înseamnă “cămilă”). Şi biata doamnă, ea era cu adevărat… ea nu-l putea condamna. Asta voia să spună “camilă”! (în parabola cu urechea acului). Aţi promis, aşa-i, n-o veţi spune-o.
Există şi acum lucruri asemănătoare. Atunci există, încă, un lucru foarte important în legătură cu rugăciunea. Totuşi, unii gândesc că lungimea rugăciunii are greutate, ca şi numărul zilelor în care se roagă. Şi eu vă spun că nu, ceea ce importă este intensitatea, cu care intensitate aţi cerut. Vă puteţi ruga ani, ani şi ani ramoliţi, aşa. De aceea mâine, când mergeţi la Rocher, amintiţi-vă de asta, puneţi tot sufletul, toată inima, cerând cu intensitate, ei, apoi veţi vedea rezultatele. Iată! Asta cere şi o conferinţă (pe această temă). Ce este intensitatea, viaţa intensă; şi viaţa cu încetinitorul, viaţa vegetativă? Şi există mulţi, mulţi care trăiesc o viaţă cu încetinitorul, vegetativă, biologică. Mănâncă, beau, muncesc, n-au nimic intens în interior. Ei n-au înţeles, nimeni nu i-a învăţat de a trăi o viaţă intensă în fiecare zi.
Acolo, de asemenea, v-am ţinut o conferinţă. Sunt unii care spun: “Dar eu trăiesc cu intensitate când sunt în pat cu o femeie, oh, lá, lá!”. Asta nu-i o viaţă intensă. De ce? Pentru că viaţă intensă, totuşi, nu mişcă, nu face nimic şi totuşi este intensă. Şi acolo se suspină, se pun… intense! Ei, nu, nu! Este răvăşitor, dar nu-i intens. Intens înseamnă ca violetul, nu s-a văzut …aşa de rapid. Chiar roşul, în aparenţă, este intens când sunteţi furioşi, este roşul, este intens, loviţi, urlaţi; şi violetul, nu mişcaţi, atingeţi stelele, Îl atingeţi pe Dumnezeu. Oamenii nu ştiu ce înseamnă viaţa intensă; (pentru ei) este intensă la pat! Oh, lá, lá!

Un minut de meditaţie.

Sunt unii oameni in jurul nostru care, prin atitudinea si comportamentul lor, ne fac rau sau ne fac sa ne simtim rau.
Ei sunt acei oameni care iti spun:
– ca nu poti, ca esti prea visator si sa revii cu picioarele pe pamant
– cei care iti ignora sentimentele, nu le pasa de ceea ce doresti tu
– cei care asteapta de la tine sa faci asa cum doresc ei si ca sa se asigure ca le corespunzi intereselor lor egocentrice folosesc manipularea si santajul emotional
– oamenii egoisti, care doar iau de la tine si nu iti dau nimic in schimb
– oamenii rautaciosi, barfitori, agresivi, negativisti sau cei care sunt mereu “gica contra”
– cei care pozeaza in victime neajutorate si iti cer sa faci pentru ei ceea ce ei de fapt nu au chef sa faca
– cei care nu-ti respecta granitele si limitele personale, iti incalca teritoriul sau personalitatea – adica cei care nu te respecta
– oportunistii care se folosesc de tine de cate ori au ocazia
– oamenii care te mint

Analizând cele două direcţii umane de cunoaştere şi evoluţie – real şi spiritual – am realizat că omenirii nu îi este necesar extragerea direcţiei corecte din cele două, nici realizarea unei a treia direcţii, ci contopirea acestor direcţii. Viziunea reală reprezintă metoda primară de parcurgere a necunoscutului, metoda îndreptată spre cunoaşterea şi modelarea exteriorului. Spiritualul în schimb demonstrează că exteriorul este doar o proiecţie, hologramă a cărei sursa creatoare este interiorul individului, existenţa exteriorului în lipsa unui observator ar fi absurdă şi fără sens. Filosofia e algoritmul general al oricărei activităţi. Celelalte preocupări sunt doar variabile ce particularizează marele algoritm-filosofia. Filosofia le reuneşte pe toate la nivel avansat. Informatică are la baza conceptul de 0 şi 1. Cu alte cuvinte, exact singurul mod în care putem reprezenta lumea din jur. Conceptul de 0 şi 1 reprezintă dualitatea care pentru înţelegerea unor noţiuni mai subtile devine o limitare pe care trebuie să o depăşim.

Scriu acest material plecând de la îndemnul lui Osho să medităm că viața și totul este o iluzie. Această viziune este specifică orientului.

Acum 2000 de ani Iisus ne arată că această stare este uzuală când îl îndeamnă pe ucenicul care-și cere voie să-și îngroape tatăl și apoi să-l urmeze să lase morții să-și îngroape morții. Pentru că până mintea zboară și în trecut și în viitor, și nu ajungem să trăim în prezent, noaptea dormim într-un fel și ziua altfel și în somn totul este o iluzie.

Se poate ieşi din starea de „iluzie”, de „somn”,… şi intra în „Împărăţia Cerurilor”, în realitate…

Iisus ne arată calea pentru a ieși din iluzie; pentru aceasta,făcând ceea ce facem fiecare trebuie să ajungem să trăim în prezent precum copiii. „Ca să intraţi în Împărăţia Cerurilor trebuie să redeveniţi copii.” Lui Nicodim îi spune acelaşi lucru cu alte cuvinte – „pentru a intra în Împărăţia Cerurilor trebuie să te naşti a doua oară” – respectiv să trecem de la trăirea în trecut şi viitor la trăirea în prezent şi prin aceasta să devenim vii…

Am înţeles şi mai bine ce greu e să trăieşti în prezent când l-am auzit pe un distins moderator al unei emisiuni de spiritualitate spunând în emisiunea sa că nu se poate trăi în prezent pentru că prezentul e prea mic. Şi el fusese până atunci prin multe părţi ale lumii şi de la mulţi a învăţat dar esenţa, trăirea în prezent nu a putut ajunge s-o „înveţe”. Şi fără a trăi în prezent totul e un vis chiar dacă am face toate cursurile de spiritualitate, am citi toate cărţile de spiritualitate, am avea toate bogăţiile de pe pământ şi am fi pe deasupra şi cei mai grozavi artişti, sportivi…

Ceea ce ne transmite Iisus acum 2000 de ani este adevărat. Se poate ajunge să se trăiască tot mai frumos în prezent. Observ la cei cu care colaborez cum aceasta vine ca dar de la Dumnezeu Tatăl şi pentru aceasta e importantă calitatea sufletului fiecăruia. Chiar şi la cca 50% din cei care folosesc numai blogul le sporeşte trăirea în prezent, dar chiar şi la cei mai avansaţi dintre ei văd că abia a ajuns la cca 15%.Din cei cu care colaborez direct, prin telefon sau internet, la peste 95% le sporeşte trăirea în prezent, din aceştia unii reuşind să trăiască în prezent peste 90%.

Sursa: alchimie.spirituala.net

Discipolul spuse maestrului său: “Am petrecut mare parte a zilei gândind ce nu ar fi trebuit să gândesc, dorindu-mi ce nu ar fi trebuit să-mi doresc şi făcînd planuri ce nu ar fi trebuit făcute.”

Maestrul îl invită pe discipol să facă o plimbare în pădurea din spatele casei.

De-a lungul drumului îi arătă o plantă şi ceru discipolului să-i spună dacă îi ştie numele.

“Belladonna” (femeie frumoasă), spuse discipolul.
“Poate ucide pe oricine îi mănîncă frunzele. Dar nu poate ucide pe nimeni care doar o admiră”, spuse maestrul.

“La fel, dorinţele negative nu pot face rău atîta timp cît nu te laşi sedus.”

Paulo Coelho

A critica – singurele cazuri când o putem face

“Înainte de a critica pe cineva, începeți prin a arunca o privire lucidă asupra voastră înșivă. De ce? Pentru că avem dreptul de a critica o slăbiciune la alții numai dacă am reușit să o învingem în noi înșine; De fiecare dată când judecați negativ pe cineva, sunteți voi înșivă judecați. De cine? De conștiința voastră, tribunalul vostru interior. O voce se aude în voi pentru a vă întreba: „Tu, care rostești aceste cuvinte, ești sigur că, într-un fel sau altul, nu ai același defect? De aceeași slăbiciune de care te faci și tu vinovat, de ce să mai adaugi o lipsă de indulgență, de iubire? Tu nu simți că în inima, în sufletul tău, ești pe cale să pierzi ceva prețios?” Iată pedeapsa aplicată celui care îi judecă pe alții deși nu are dreptul: luminile îl părăsesc. Iar dacă uniii susțin că nu au auzit această voce, înseamnă că au devenit surzi la remarcile și sfaturile ei. Să fie mai atenți și o vor auzi.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Despre “războiul stelelor”

Conferinţa din 03.09.1983

Concentrându-ne asupra spaţiului, a veşniciei, a astrelor, veţi putea regăsi pacea, bucuria, împlinirea

Lectura meditaţiei zilei

Atunci când Cerul este senin, încercaţi să contemplaţi stelele: închipuiţi-vă că părăsiţi pământul cu războaiele şi tragediile sale şi că deveniţi cetăţeni ai Cerului. Meditaţi asupra frumuseţii astrelor, asupra măreţiei fiinţelor care le populează. Pe măsură ce înaintaţi în spaţiu vă veţi simţi mai uşori, mai liberi, dar şi mai împăcaţi cu voi înşivă: pacea se va instala încet-încet în toate celulele fiinţei voastre. Meditând asupra înţelepciunii, ce a zămislit această imensitate şi asupra fiinţelor care o locuiesc, veţi simţi că sufletul vostru îşi dezvoltă anumite antene, foarte subtile, ce îi vor permite să comunice cu lumi atât de îndepărtate… Acestea sunt momentele cele mai sensibile pe care omul le poate trăi şi pe care nu le mai poate uita niciodată.

Dragii mei, vă reamintiţi că, în trecut, v-am vorbit despre această problemă pe care eu am verificat-o de foarte multe ori… V-am povestit cum, pe când trăiam în Bulgaria, urcam în munţii Rila, pe un vârf numit Musala, unde obişnuiam să-mi petrec nopţile, acolo sus, în loc să mă adăpostesc în tabăra de corturi din vale… Alegeam mereu culmea, vârful!… Priveam stelele, întins pe spate, şi astfel am învăţat, am simţit foarte multe lucruri…
Eu v-am mai spus că războaiele nu pot fi oprite, nu pot fi suprimate, ele vor exista în permanenţă atât timp cât va exista şi spiritul lui Marte. Da, războaiele vor exista mereu… Numai că, va fi posibil să schimbăm destinaţia lor, modul în care ne luptăm; acest lucru l-am descoperit uitându-mă la stele, observând că ele duc un altfel de război! În loc să se bombardeze, stelele îşi trimit raze pline de iubire şi de lumină, luptându-se cu iubire, fulgerându-se cu lumina iubirii… Astfel, învăţând de la stele, eu am declarat război întregii omeniri! Iar, mai devreme sau mai târziu, ea va fi “terminată”!… Va fi bombardată încât nu va mai rămâne nimic din ea, adică vor exista atâtea schimbări încât întreaga omenire se va război, dar cu iubire! Aş mai adăuga că există variaţii şi îmbunătăţiri ale acestei teorii.
Am asistat, într-o zi, la Nisa, la o petrecere cu un război de confeti (mici bucăţi de hârtie, de diferite culori, ce se împrăştie la baluri sau petreceri – n.t.). Dar cum putem să ne batem cu confeti? Din nefericire, invitaţii au amestecat şi pietricele ce cădeau în capul unora. Ei au procedat astfel fiindcă este greu să arunci bucăţele de hârtie atât de mici şi uşoare; au pus pietricele pentru a mări eficienţa loviturii… Ce şmecheri! Ei bine, încep cu un război al confetiilor şi sfârşesc, într-o zi, bombardându-se, războindu-se cu lumină… aşa cum faceţi voi, deja, în fraternitate… pe stânci, fără să fiţi conştienţi că vă bombardaţi cu lucruri celeste: o privire, un surâs, iar în spatele acestor priviri se află bombe, dar atât de agreabile încât, atunci când le primim, în loc să fim răniţi, scoatem chiote de bucurie şi devenim atât de fericiţi încât ne-am dori ca acest lucru să continue. Da, dragii mei, toate aceste lucruri le-am aflat de la astre!
Uneori, în timpul nopţii, ningea pe Musala şi stăteam acoperit de fulgii de nea, dar nu conta, fiindcă eram înfofolit şi eram fericit că exista zăpadă. Nu am remarcat, însă, numai războiul stelelor, a mai fost ceva ce m-a atins drept în plexul solar: pacea. Înainte de a adormi, suntem obligaţi, totuşi, să ne gândim, să medităm la această imensitate pe care o trăim, somnul nu se instalează repede şi ce ne-ar mai rămâne de făcut? Ei bine, ne gândim puţin la lume, la felul în care oamenii se sfâşie între ei, cum îşi smulg părul, cum devin nefericiţi din nimic şi cum dispare pacea … De ce? Pentru că ei sunt atât de limitaţi, de mărginiţi în gândire, obsedaţi de lucruri materiale, primitive, încât pacea nu are cum să se instaleze în sufletul lor. Şi atunci, cel mai neînsemnat lucru, îi poate tulbura, făcându-i nefericiţi.
Există, totuşi, un secret: dacă am şti cum să folosim spaţiul, distanţele, stelele, dacă am şti cum să ne îndepărtăm, puţin, de pământ, de toate evenimentele, de războaie, de tulburări şi de revoluţii, atunci am putea uita puţin de lumea obişnuită. Am putea pătrunde, atunci, în spaţiul infinit şi am simţi cum ceva deosebit se declanşează în noi… adică am simţi pacea! Este ciudat, cum am putea, oare, explica aceste lucruri? Psihologii contemporani încearcă să studieze toate acestea, să afle ce este spaţiul infinit, ce pot veşcinia sau stelele să declanşeze în noi, în cei care suntem, deseori, tulburaţi, neliniştiţi, suspicioşi, aproape bolnavi. Oh, ce bine ar fi dacă am şti să ne îndepărtăm de tot ceea ce există pe pământ, de lucrurile mărunte, chiar prea mărunte în raport cu universul! Vă închipuiţi, oare, că întreg cosmosul este la curent cu ceea ce se petrece pe pământ? Lucrurile de pe pământ sunt atât de obişnuite, de grosiere, de rele, de crude, de urâte, de meschine, de murdare chiar, încât nu interesează pe nimeni…
În cosmos există fiinţe atât de evoluate, încât oamenii, nici măcar, nu-şi pot închipui măreţia, inteligenţa, frumuseţea sau puterea de care acestea sunt capabile. De aceea, discipolul, care doreşte să se exerseze, să avanseze, să se dezvolte, să se perfecţioneze, nu are altceva de făcut decât să se concentreze asupra spaţiului infinit, asupra stelelor, a constelaţiilor atât de îndepărtate, gândindu-se la toate acele fiinţe care trăiesc în frumuseţe, în armonie, în inteligenţă şi bogăţie, trezind astfel în sufletul său elemente ce dormiteau pentru moment: pacea, bucuria, dilatarea, împlinirea!
Eu am verificat toate aceste lucruri de mai multe ori până acum. Amintiţi-vă că v-am spus, mai sus, şi o poveste cu tâlc: “A fost, cândva, un rege foarte trist şi nefericit care îşi dorea moartea. Un înţelept, aflat la curtea sa, l-a sfătuit că dacă doreşte să se vindece, să se destindă, să scape de tristeţe, va trebui să iasă din iatac şi să urce în turnul castelului de unde să admire stelele. Apoi i-a mai spus regelui să vină şi să îi povestească ce sentimente a trăit. La început, regele, nu a crezut o iotă din cele spuse, dar a simţit, încet-încet, cum un fel de linişte începe să-l cuprindă… Privind stelele totul începea să se armonizeze, să se calmeze, să se acordeze în fiinţa sa, totul tresărea de bucurie şi de fericire, încât l-a recompensat, din plin, pe înţeleptul nostru care ştia atât de multe lucruri…”. V-aş mai da, acum, un sfat: dacă nimic nu vă poate aduce pacea, liniştea interioară, chiar după ce aţi încercat toate metodele şi medicamentele existente şi recunoscute, încercaţi şi voi experienţa regelui din poveste, fiindcă Inteligenţa Cosmică a zămislit omul astfel încât acesta poate nădăjdui la spaţiul infinit, la timp, la nemurire…
Eu v-am explicat diferenţele ce există între timpul infinit, veşnicia şi spaţiul infinit, de nepătruns… Dacă veţi exersa, veţi observa cum alte lucruri se vor declanşa în fiinţa voastră şi veţi regăsi pacea… dar nu numai pacea, ci şi inteligenţa care stăpâneşte, pentru întâia oară, totul, înţelegând, acum, cât de mici eraţi, într-o stare de supărare, de nelinişte, pentru nimicuri trecătoare; în vreme ce, dacă vă veţi gândi la infinit, la veşnicie, veţi pluti deasupra tuturor lucrurilor şi nimic nu vă va putea atinge, absolut nimic, nici o tristeţe, nici un necaz, nici o pierdere, deoarece o altă conştiinţă se va trezi în voi, o conştiinţă ce vă judecă şi simţi, in mod diferit, lucrurile. Iar când veţi pleca în lumea de dincolo, veţi fi foarte inspiraţi, asemenea multor Înţelepţi, Iniţiaţi, Mari Maeştri, care trăiesc în această stare, în care nimic, din ceea ce este pământesc, nu îi poate mişca. Orice s-ar întâmpla, aceştia se găsesc deasupra lucrurilor, deasupra binelui şi răului! Oamenii obişnuiţi nu pot înţelege, însă, toate aceste lucruri, ei au coborât mult prea jos, în materie, devenind sensibili şi vulnerabili, bolnavi şi plăpânzi!
Iată o metodă formidabilă de urmat, aceea de a vă lăsa conduşi, câteva minute, de imaginaţie, fiindcă, cu ajutorul ei, veţi putea gândi orice veţi dori… Veţi uita puţin de lume, veţi călători în spaţiul infinit, gândindu-vă la toate fiinţele care vă depăşesc, la constelaţiile extraordinare despre care nu ştiţi, încă, nimic… Apoi veţi vedea ceea ce urmează… Credeţi-mă şi exersaţi, fiindcă eu am făcut-o, deja, de multe ori, am încercat să trăiesc altfel decât alţii… Şi viaţa a fost aceea care m-a învăţat, nu cărţile, fiindcă în cărţi nu am putut găsi aceste lucruri. Felul în care veţi trăi vă va învăţa multe lucruri sau vă va face să le uitaţi pe altele! Da, amândouă sunt posibile, să vă reamintiţi multe lucruri sau să le uitaţi pe altele din timpul vieţii… Ceea ce eu v-am spus aici are o valoare extraordinară!…

Un minut de meditaţie.

*

Dăruiţi zilnic câteva minute liniştii interioare, lăsaţi-i cale liberă în fiinţa voastră. Închideţi ochii, desprindeţi-vă de grijile cotidiene, dirijându-vă gândul spre înalt, spre izvoarele vieţii care inspiră întreg universul. Când veţi simţi că aţi putut opri torentul gândurilor, al sentimentelor şi al imaginilor de tot soiul, ce vă străbat fiinţa, pronunţaţi în interior cuvântul “mulţumesc”. Iată cuvântul cel mai simplu ce risipeşte toate tensiunile, fiindcă, mulţumind, intraţi în rezonanţă cu Cerul, ieşiţi din cercul strâmt al eului vostru inferior, pătrunzând în pacea şi liniştea conştiinţei cosmice.

*

Există o legatură între lumea de jos şi lumea de sus, între lumea fizică şi lumea spirituală. Omul are puterea de a crea această legatură prin cuvântul său. Acela care ştie să pronunţe cuvinte ce inspiră, ce însufleţeşte, posedă o baghetă magică în gura sa; el face legătura între pământ şi Cer.

*

“Slavă Ţie, Doamne!”
De mai multe ori pe zi, gândiţi-vă să pronunţaţi această formulă. De ce slavă? Fiindcă ea este manifestarea luminoasă, strălucitoare, a vieţii divine. În realitate, Dumnezeu, nu are nevoie de noi ca să Îi cântăm meritele; tot ceea ce noi putem spune despre El nu Îi foloseşte deloc. Noi suntem aceia care avem nevoie să-L slăvim pe Domnul, astfel ca să putem pătrunde cu întreaga noastră fiinţă în Lumina Sa.

Omraam Mikhael Aivanhov

Charles Haanel – Cheia Universala – Partea XXII – Introducere

INTRODUCERE – PATREA XXII

În partea XXII vei vedea că gândurile sunt seminţe spirituale, care, plantate în subconştient, au tendinţa să crească şi să se răspândească, dar adesea fructul lor nu este pe placul nostru.

Diferitele forme de inflamare, paralizie, nervozitate şi condiţii de boala în general sunt manifestări ale fricii, îngrijorării, grijii, anxietăţii, geloziei, urii şi a altor gânduri similare.

Procesele vieţii sunt purtate de două metode distincte: prima, prin acumularea şi folosirea materialelor nutritive necesare pentru construirea celulelor; a doua, separarea şi eliminarea deşeurilor.

Întreaga viaţă se bazează pe aceste activităţi constructive şi destructive; şi cum mâncarea, apă, aerul sunt singurele necesare pentru construirea celulelor, ar părea că problema prelungirii vieţii pentru o perioadă indefinită nu ar trebui să fie foarte dificilă.

Oricum, oricât de ciudat ar părea, cea de-a doua activitatea, cea destructivă, cu rare excepţii, este cauza tuturor bolilor. Resturile se acumulează şi saturează ţesuturile, ceea ce conduce la intoxicaţie. Aceasta poate fi parţială sau generală. În primul caz tulburarea va fi locală; în al doile caz va afecta întregul sistem.

Rugăciunea înainte de masă – un mijloc de a supune alimentele

“Începțnd masa cu o rugăciune, îi mulțumim Domnului care ne-a dăruit hrana. rugăciunile noastre contribuie deopotrivă la influențarea favorabilă a acestei hrane, pentru a ajuta organismul nostru să o asimileze.
Alimentele au trecut prin tot felul de locuri înainte de a ajunge pe masa noastră. Ele au fost manipulate, îîmpachetate, transportate… Ele ne sunt într-un fel străine și este bine să ne luăm niște măsuri de prevedere înainte de a le lăsa să pătrundă în noi. Care sunt aceste precauții? De exemplu, luați un fruct, țineți-l în mână cu respect, priviți-l, vorbiți-i cu blândețe cu ajutorul gândului, mulțumiți-i pentru viața ce v-o va aduce: ceva în el se va transforma, el va fi mai îngăduitor față de voi, și imediat ce îl veți înghiți, el va începe să lucreze pentru voi. Pentru ca hranna să se deschidă în fața voastră, secretul constă în a o supune, a o încălzi, iar căldura este iubirea. De aceea, eu vă sfătuiesc să nu mâncați alimente ce nu vă plac, fiindcă ele se vor comporta ca niște dușmani în organismul vostru. Dacă sunteți totuși obligați să o faceți, dintr-un motiv sau altul, străduiți-vă să le priviți cu puțină simpatie.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Charles Haanel – Cheia Universala – Partea XXI – Introducere

INTRODUCERE – PATREA XXI

Este privilegiul meu să vă ofer Partea XXI. În paragraful 7 vei afla că unul dintre secretele succesului, una dintre metodele de organizare a victoriei, una dintre realizările Minţii Universale este să gândească gânduri mari.
În paragraful 8 vei veea că tot ceea ce păstrăm în conştiinţa noastră pentru mai mult timp se impregnează în subconştientul nostru şi devine astfel o matrice pe care energia creativă o va ţese în viaţă şi mediul nostru.

Aceasta este minunată putere a rugăciunii.

Ştim că Universul este guvernat de legi; că pentru fiecare efect trebuie să existe o cauză şi că aceeaşi cauză, în aceleaşi condiţii, va produce invariabil acelaşi efect. În consecinţă, dacă rugăciunea a primit vreodată răspuns, va primi răspuns întotdeauna, dacă sunt respectate aceleaşi condiţii. Aceasta este cu necesitate adevărat; altfel Universul ar fi un haos în loc de cosmos. Răspunsul la rugăciune este deci condiţionat de o lege, iar această lege este definită, exactă şi ştiinţifică, aşa cum sunt legile care guvernează gravitaţia şi electricitatea. Înţelegerea acestei legi aşează fundaţia Creştinismului în afară superstiţiei şi al credulităţii şi o plasează pe stâncă fermă a înţelegerii ştiinţifice.