gandul zilei tagged posts

Știința ezoterică – în ce condiții ne putem interesa cu folos de ea

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 22 ianuarie

“Mulți oameni se interesează de știința ezoterică fără să fie în prealabil pregătiți! Redând câteva citate luate la întâmplare din unele cărți din care nu înțeleg mare lucru, ei sunt mândri, considerându-se niște astrologi, niște alchimiști, niște magi, niște cabaliști…Săracii de ei, ei nu-și dau seama că existența și întreaga lor ființă nu sunt decât o dezordine ce nu are nici o legătură cu adevărata astrologie, alchimie, cu adevărata magia sau Cabală. Ar fi indicat să lase în pace toate aceste științe! În viața zilnică trebuie să demonstrăm mai întâi că posedăm o anumită cunoaștere.

Desigur, citind niște cărți, reușim să dobândim mereu niște cunoștințe, devenind chiar foarte erudiți. Dar aceasta nu este adevărata cunoaștere. Adevărata cunoaștere este să fii capabil să te stăpânești, să te eliberezi de slăbiciuni, să nu mai fii mereu prada unor tulburări interioare. Cel care posedă adevărata cunoaștere caută să se manifeste peste tot ca o prezență luminoasă și binefăcătoare. Numai după aceea studiul știiței ezoterice îi va aduce cu adevărat ceva.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Magia – știința influențelor
Iubirea de sine – conștiința propriei demnități de fiu al Domnului
Iubirea – ca stare superioară de conștiință
Răsăritul soarelui – să învățăm să îl privim pentru ca ziua să apară și în conștiința noastră
Spatiul spiritului – O calatorie in constiinta

Read More

Dumnezeu – Îl vom găsi, căutându-L în noi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 21 ianuarie

“Chiar și misticii au mărturisit că această căutare a Domnului, a Absolutului, este lungă, dezamăgitoare, și că ei trăiau deseori cu impresia de a săpa în gol. Este adevărat, atunci când Îl căutăm pe Dumnezeu, putem trăi cu impresia că ne zbatem în gol; este însă numai o impresie, și nu trebuie să ne descurajăm.

Să luăm un exemplu. Un om sapă un puț ca să obțină apă și să-și potolească setea. El nu știe la ce adâncime o va descoperi, și în această incertitudine el ar putea fi tentat să renunțe. Dar el are imaginea, reflectarea acestei ape în mintea sa, în inima sa, în sufletul său. El trăiește cu ideea, cu gândul, cu speranța apei, iar dacă această apă nu țâșnește încă în mod fizic, ea țâșnește deja în sinea sa. La fel, cel care Îl caută pe Dumnezeu, deși în aparență nu găsește nimic, lucrează cu o realitate foarte puternică ce trăiește în el. El își poate spune: „Desigur, eu nu l-am găsit până acum, cu adevărat, pe Dumnezeu, dar El se manifestă prin gândurile, sentimentele, dorințele mele.” Iar această speranță, această credință este deja Dumnezeu…”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Lumina – să ne concentrăm asupra ei pentru a intra în legătură cu Dumnezeu
Adevărata lucrare – să ne consacrăm energiile pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ
Bogățiile – să le conștientizăm pe toate cele dăruite de Dumnezeu
Dumnezeu a creat omul după chipul său – consecințe ale acestei revelații
Împărăția lui Dumnezeu – obstacolele realizării ei

Read More

Nerăbdarea – o pierdere de energii

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 20 ianuarie

“Aveți răbdare și veți trăi multă vreme. Veți spune: „Nu este posibil, trebuie să cheltuim multă energie ca să facem față situațiilor și oamenilor dificili!” Nu, dimpotrivă. Vă risipiți cele mai multe energii în nerăbdare. Calmul și răbdarea întăresc vitalitatea și prelungesc viața. Cel care exclamă, după ce a răbufnit împotriva oamenilor sau a evenimentelor: „Ah, eu mă simt mai bine!” nu își dă seama că acest „mai bine” este în realitate o mare pierdere. Să se analizeze ca să afle ce se simte mai bine în el: natura sa superioară sau natura sa inferioară? Iar după un moment, gândindu-se din nou la această răbufnire, oare va fi mulțumit de el? Oare nu își spune că ar fi fost mai bine dacă s-ar fi stăpânit?

Căutați să experimentați în voi eficacitatea acestei virtuți, răbdarea. Mai degrabă decât să consumați tot felul de siropuri, poțiuni, elixiruri și alte băuturi, beți răbdare! Ea va reînsufleți în voi puterile vieții…niște puteri nebănuite.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Ziua de azi – să o trăim ca și cum ar fi ultima
Maestrul – povestire extrasa din “Arta de a iubi” de Don Miguel Ruiz
Valeriu Popa – Sfaturi pentru sănătate
DE CE NE ÎMBOLNĂVIM?
55 Simptome ale trezirii si evolutiei spirituale

Read More

Schimburile – condiţii ale vieţii fizice şi ale vieţii spirituale

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 19 ianuarie

“Viaţa noastră nu reprezintă decât o succesiune de schimburi ce le facem cu universul. Viaţa cosmică pătrunde în noi, iar noi o impregnăm cu propriile emanaţii, apoi o înapoiem. Absorbim din nou această viaţă, şi din nou o înapoiem. Cele mai evidente manifestări ale acestor schimburi sunt nutriţia şi respiraţia. Dacă acestea sunt blocate, urmează slăbirea, boala şi apoi moartea.

Schimburile ce trebuie să le facem nu se limitează însă la nutriţie şi respiraţie. Sau mai exact, ele constau în a ne hrăni şi a respira şi în diferitele regiuni ale universului pentru a ne alimenta corpurile subtile: corpurile eteric, astral, mental, cauzal, budic, atmic. Când veţi înţelege cum este posibil să găsiţi în univers hrana ce convine diferitelor voastre corpuri, vă veţi simţi viaţa răsunând ca o imensă simfonie. Mai întâi, trebuie însă să începeți prin a restabili comunicațiile, astfel ca acești curenți de energie să poată circula între univers și voi. Iar restabilirea acestor comunicații se poate face numai printr-o lucrare a gândului.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Provocarea schimbarii (The Callenge of Change) – film biografic – Jiddu Krishnamurti
Cum ma rog? Cer o schimbare in mintea mea, nu in lume
Schimbarea angajamentului
DESPRE SCHIMBARE
SCHIMBAREA ÎN VIAŢĂ – POVARĂ SAU PROVOCARE?

Read More

A te pune în situația altora – un exercițiu de făcut zilnic

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 18 ianuarie

“În mod normal, oamenii nu se pun în situația altora, iar de aici apar atâtea greșeli de judecată, atâtea nedreptăți și cruzimi. În clipa în care vă spuneți părerea despre cineva, oare ce știți despre situația în care se află?…Așadar, înainte de a critica, de a acuza, străduiți-vă cel puțin câteva minute să vă puneți în situația sa: veți realiza poate că, dacă ați fi în situația sa, v-ați comporta de zece ori mai rău ca ea.

Merită să vă puneţi în situaţia oamenilor ce vă sunt antipatici şi pe care sunteţi mereu gata să îi condamnaţi. Faceţi numai câteva minute pe zi acest exerciţiu şi veţi câştiga nişte calităţi de răbdare, de milă, de blândeţe, de generozitate de care veţi beneficia, deopotrivă și ei.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Graba – nu constituie niciodată o metodă bună pentru depășirea greutăților
Sensul fratern – condițiile de viață îi vor obliga din ce în ce mai mult pe oameni să îl dezvolte
Candva si acum
Legea oglindirii
Libertatea – nu o cucerim fugind de greutăți

Read More

Cartea – pe care fiecare dintre noi este pe cale să o scrie: el însuși

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 15 ianuarie

“Ființa umană poate fi comparată cu o carte, o carte pe care ea însăși este pe cale să o scrie. Deseori, apar însă numeroase mâzgălituri, multă bolboroseală! Toate neroziile, toate aberațiile se găsesc aici…Iar când două dintre aceste cărți se întâlnesc și se simt reciproc atrase, ele sunt preocupate zi și noapte să se citească, dar ce învață oare din această lectură?

Oamenii cunosc desigur multe lucruri, dar ei nu învățat încă cum să-și scrie propria carte. Ei se preocupă să creeze numai în exteriorul lor: să sculpeze, să modeleze, să deseneze, să scrie…mereu în exterior. Interiorul rămâne încă un teren de defrișat. A venit vremea ca ei să învețe să-și scrie propria carte. Așadar, de fiecare dată când se întâlnesc, ei vor fi încântați să poată citi unii pe alții, niște fraze, niște poeme, niște desene sublime: calitățile, virtuțile, înzestrările pe care fiecare a lucrat să le dezvolte în sine.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Cartea vieții – simțim dacă numele nostru este înscris în ea
Cartea Secretelor
[Cartea Zilei] Vindeca-ti corpul – Louise L. Hay
[carte spirituala] Bertrand Russell – In cautarea fericirii
Mikhail Naîmy – Cartea lui Mirdad

Read More

Masa – o ceremonie magică ce ne cere să ne supraveghem stările interioare

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 14 ianuarie

“O masă este o ceremonie magică: hrana ce ne pătrunde în organism se va transforma nu numai în sănătate, în forță, dar și în iubire și lumină. Așadar, trebuie să vegheați să nu vă așezați la masă în orice stare interioară. De câte ori nu ați constatat că, hrănindu-vă într-o stare de iritare, de griji, nu v-ați mai regăsit apoi liniștea ore în întregi? De ce? Fiindcă prin gândurile și sentimentele voastre ați influențat negativ hrana, iar ea vă întreține apoi stările negative.

Totul este sacru în viață, totul are un sens. Inteligențele naturii au pregătit hrana cu scopul de a întreține în noi viața. Dacă introduceți în hrană niște vibrații nocive, veți plăti într-un fel sau altul această neglijență și lipsă de respect. Starea interioară în care vă hrăniți se înregistrează undeva în organismul vostru, iar de această stare depinde sănătatea voastră fizică și spirituală.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.07.13 – Linistea la masa. Viata la Bonfin
Haine și bijuterii – dimensiunea lor simbolică
Liniștea – oferă niște condiții favorabile pentru lucrarea gândului
Ambianța – importanța sa pentru dezvoltarea noastră spirituală
DESPRE PIERDERI ȘI RESENTIMENTE

Read More

Meditația – o pauză în curgerea grăbită a timpului

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 13 ianuarie

“Când nu mai pot suporta prezentul, oamenii se refugiază în viitor. Dar ei nu câștigă nimic astfel, fiindcă într-o bună zi ei vor fi obligați să recunoască realitatea: cum acest viitor nu avea nici o bază solidă, ei descoperă vidul și neliniștea. Să înceapă prin a trăi bine ziua de azi : ei au atâtea lucruri de gustat, de văzut, de apreciat, de gândit! Pentru a trăi însă clipa prezentă, ei trebuie să învețe să se oprească, să facă o pauză, să nu se lase influențați de succesiunea unor evenimente și a unor stări interioare create de aceste evenimente în ei.

Desigur, viața este un flux neîntrerupt, dar trebuie să găsim modalitatea să ne oprim pentru a pune puțină ordine în noi înșine, acordându-ne la niște ritmuri mai armonioase. Tocmai pentru așa ceva meditația este atât de necesară. A medita înseamnă a încetini curgerea grăbită a timpului, introducând în sine un ritm, o pace, o lumină ce își vor lăsa mult timp amprenta.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Schimbarea mentalitatii despre meditatie – Metode practice
[audiobook RO] Eckhart Tolle – Linistea vorbeste
[audiobook] Eckhart Tolle – Puterea Prezentului
Meditatia
Mandala – cercul sacru

Read More

Fericirea – rezultat al unei întregi „bucătării” interioare

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 12 ianuarie

“Cei mai mulți oameni sunt obișnuiți să ia viața așa cum este, fără să aibă vreo idee că evenimentele constituie o materie ce trebuie să o cunoaștem, căutând să ne deprindem cu ea, așa cum facem cu hrana pe care o preparăm, adăugându-i anumite ingrediente: ulei, oțet, sare, piper etc. Nu-i așa că nu ne hrănim cu pești, imediat ce au fost pescuiți, nici cu legume abia scoase din pământ? Așadar, bucătăria este arta de a face comestibile și chiar gustoase toate categoriile de produse ce ar fi indigeste sau insipide dacă nu le-am curăța, nu le-am coace, nu le-am asorta.

La fel se întâmplă și cu fericirea. Fericirea este rezultatul unei adevărate bucătării interioare. Momentele bune ale existenței nu vă vor apare în mod spontan, nu le veți culege așa cum culegeți în trecere un fruct copt de pe ramura unui pom. Trebuie să învățați să lucrați în fiecare împrejurare, și mai ales în situațiile delicate, dureroase, adăugându-le niște elemente din spiritul și sufletul vostru, inspirate de înțelepciunea și iubirea divine.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Fericirea – cum să o găsim în iubire
DESPRE NEFERICIRE
DESPRE FERICIRE
Fericirea – nu depinde de condițiile exterioare
BUCURIA ESTE FERICIREA CARE VINE DIN INTERIOR

Read More

Rugăciune – către Îngerii celor patru elemente

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 11 ianuarie

“Pământul, apa, aerul, focul, cele patru elemente sunt guvernate de niște Îngeri, servitori ai Domnului. De aceea îi putem cere Domnului să ne trimită acești Îngeri pentru a ne ajuta în lucrarea noastră spirituală. Iată această rugăciune :

„Doamne Atotputernic, Creator al cerului și pământului, Stăpân al universului, trimite-mi servitorii tăi, Îngerii pământului, ai apei, ai aerului și ai focului, pentru a putea lucra cu ei la venirea Împărăției și a Dreptății tale.
Fie ca Îngerul pământului să-mi absoarbă murdăriile corpului fizic, ca să fiu în stare să-ți împlinesc voința și să-ți exprim splendoarea!
Fie ca Îngerul apei să-mi spele inima de toate impuritățile ei, astfel ca ea să devină receptacolul iubirii tale infinite !
Fie ca Îngerul aerului să-mi purifice intelectul, astfel ca el să strălucească din lumina și înțelepciunea ta!
În sfârșit, trimite-mi, Doamne, Îngerul focului, ca să-mi sfințească sufletul și spiritul, astfel ca ele să devină lăcașurile adevărului tău!””

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Rugăciunea – este eficace numai dacă căutăm să ne îndreptăm spre Domnul, în loc să dorim să Îl atragem spre noi
Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul
Bashar – Despre rugaciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Cea mai bună poziţie pentru rugăciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Rugăciunea

Read More