Portal Spiritual

Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de vineri 10 aprilie 2015

“Rugăciunea poate fi o manifestare calmă a inimii sau a sufletului. Pentru a fi eficace, ea trebuie însă făcută în cele trei lumi: mentală, astrală și fizică. A te ruga nu presupune a cere totul sau orice în funcție de un impuls de moment. Trebuie ca lumina, gândul să înceapă să-și spună cuvântul; ele trebuie să judece dacă o cerere merită să fie formulată. Apoi, la fel cum lumina este însoțită de căldură, gândul trebuie să fie însoțit de un sentiment puternic care să îl însuflețească. În sfârșit, pentru a atinge planul fizic, cuvântul este necesar, fiindcă vibrațiile sonore ating materia.

Fără cuvântul ce îi conferă într-un fel materializarea, gândul și sentimentul nu posedă materialele lumii fizice ce permit realizarea. Cuvântul aduce aceste materiale. Prin cuvânt, noi aducem spiritelor lumii invizibile elementele fizice pe care ele însele nu le posedă. Le arătăm astfel că noi cunoaștem legile, ușurându-le deopotrivă lucrarea.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Bashar – Despre rugaciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Cea mai bună poziţie pentru rugăciune
Omraam Mikhael Aivanhov – Rugăciunea
Anthony de Mello – Rugaciunea broastei
Eckhart Tolle – Despre rugaciune

Exit mobile version