Gândul zilei de joi 2 aprilie 2015
“În timpul ultimei cine avute cu discpolii săi, Iisus s-a ridicat de la masă pentru a le spăla picioarele. Petru a început prin a protesta: cum putea să se lase spălat pe picioare de Maestrul său? În fața insistenței lui Iisus, el a acceptat, cerându-i chiar să îi spele și mâinile și capul. Iisus însă i-a răspuns: „Cel ce a făcut baien-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot.”
Picioarele reprezintă planul fizic, fiind partea din corp aflată cel mai mult în contact cu pământul. Or, planul fizic se află mereu mai mult sau mai puțin în legătură cu lumea subterană, cu infernul. Așadar, picioarele reprezintă locul prin care ființa umană este cel mai mult expusă atacurilor răului. Regăsim această idee în Iliada lui Homer cu povestea lui Ahile: mama sa, Thetis, l-a cufundat la naștere în apele Styxului pentru a-l face nemuritor. Ea l-a ținut însă de călcâi, această parte a piciorului nefiind udată, iar Ahile a murit în timpul războiului din Troia atins în călcâi de o săgeată otrăvită.
Înțelegeți acum sensul gestului și al cuvintelor lui Iisus: „Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot.” Fiindcă picioarele sunt simbolul celui mai material plan, a avea picioarele spălate reprezintă deopotrivă, în mod simbolic, termenul de purificare.”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Recomandam urmatoarele articole:
– Leac pentru pamant
– Un pamant nou. Trezirea constiintei umane. Editia a III-a
– Muntele – o legătură între pământ și cer
– Pietrele prețioase – chintesențe ale pământului
– Viața după moarte – vom merge în regiunile spre care ne-am îndreptat gândurile în existența noastră pământeană