OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Meditation. Sur quels sujets méditer?
Meditaţia. Asupra căror subiecte să medităm?
Conferinţa din 19.08.1984
Lectura meditaţiei zilei
La ora actuală, meditaţia este la modă şi din ce în ce mai mult oamenii meditează, chipurile. Dar această meditaţie nu aduce nimic, căci ea nu se poate face aşa, fără pregătire. Cum să faci să mediteze pe cineva care n-a avut niciodată un ideal înalt, care n-a ieşit niciodată din capriciile, din dezmăţurile, din plăcerile şi dorinţele sale, din vin şi tutun. El zice că meditează, dar asupra ce meditează? Asupra banilor, a puterii, a unui bărbat sau a unei femei de sedus sau asupra picioarelor, a pieptului unei fete – fiindcă trebuie să adăugăm acest lucru… El nu poate medita asupra unor subiecte celeste, pentru că nu are un ideal înalt, care să-l scoată din viaţa obişnuită, animală, pentru a-l duce până la Cer. El nu poate medita înainte de a fi învins unele slăbiciuni şi înţeles unele adevăruri. Şi nu numai că nu poate, dar este chiar primejdios pentru el să încerce.
Ce înseamnă, de fapt, meditaţia?
Iată un subiect foarte, foarte apreciat de hinduşi, de tibetani şi chiar şi de creştini, de egipteni, mai ales în trecut. Progresul, evoluţia, erau bazate pe meditaţie. Totul era bazat pe ea. Numai că nu tuturor le este dat să ştie cum să mediteze.
Ce înseamnă cuvântul “a medita”? Înseamnă, mai degrabă, a judeca, a raţiona, a tergiversa, a gândi, a se concentra, asupra unei probleme, a unui subiect, asupra unor plăceri, unor dificultăţi… Iar când întrebi pe cineva: “Ce faci?”. “Meditez!”. Or, nu aceasta este adevărata meditaţie. Suntem obişnuiţi să credem că “a medita” înseamnă a te gândi la rezolvarea unor probleme, a reflecta, a găsi originea, cauza sau consecinţele. Dar aceasta, încă, nu este meditaţie. Acum, pentru a clarifica acest subiect şi pentru a vă ajuta, vă voi revela anumite lucruri. Dar, înainte de a vi le revela, trebuie să vă dau, pentru început, câteva noţiuni despre meditaţie, (să ştiţi) mai întâi, ce este ea.
Amintiţi-vă că, în trecut, v-am spus că există, mai întâi, concentrarea – că trebuie să te concentrezi asupra unui subiect, a unei probleme, asupra unei chestiuni, apoi să reflectezi, să meditezi, să judeci, să analizezi, să faci sinteze; iar apoi să contempli. Da, numai că oamenii nu ştiu ce e contemplarea… Iar apoi, să ajungi până la a te identifica.
Şi acum să vedem ce e meditaţia.
Întrucât există grade, trebuie să ştiţi că meditaţia este mai mult decât o reflecţie, decât a reflecta. Înseamnă să te opreşti asupra unui subiect, asupra unei calităţi, asupra unei virtuţi – care îţi lipseşte sau pe care vrei să o dezvolţi. Aceasta este, cu adevărat, meditaţia. Ei da, dar pentru a ajunge să vrei să dezvolţi o anumită calitate sau virtute – ca de exemplu bunătatea sau generozita-tea sau pacea sau lumina sau înţelepciunea sau iubirea, etc… pentru că sunt atâtea şi atâtea calitaţi şi virtuţi – trebuie să ai acest înalt ideal – aşa spune aici. Şi ce reprezintă acest înalt ideal? Să vrei să devii ceva mai mult decât oamenii obişnuiţi din lume, care mănâncă, beau, excrochează, se culcă, distrug… Să devii mai mult decât atât, adică mai pur, mai perfect, mai inteligent, mai puternic; să fii un model! Un model! Dar dacă nu aveţi acest ideal, de a deveni un model, de a vă perfecţiona, niciodată nu veţi reuşi să meditaţi, pentru că nu veţi simţi imboldul să meditaţi asupra unor subiecte celeste, divine. Iar dacă sunteţi un om obişnuit, veţi fi obligaţi să meditaţi asupra grijilor, asupra banilor de care aveţi nevoie pentru îmbrăcăminte, chirie, gaze, electricitate etc.; sau despre cum să vă căsătoriţi, să aveţi copii sau cum să seduceţi pe cineva. Acestea nu sunt meditaţii. De ce? Pentru că nu sunteţi atraşi către ceva mai divin, mai celest. Iată de ce, a avea un înalt ideal este indispensabil pentru a medita. Pentru că fără asta, nu aveţi nici o dispoziţie, dorinţă, să meditaţi asupra lucrurilor celeste: asupra divinităţilor, asupra îngerilor, a arhanhelilor, a luminii, a spaţiului, a eternităţii. Nu simţi nici un imbold. O putem constata: oamenii n-au nici un imbold, chef. De ce? Pentru că preferă să se ducă să joace cărţi sau fotbal sau să meargă la bistrou să bea un păhărel. N-au nici un ideal, pentru că dacă ar avea un ideal ar refuza, ar renunţa să-şi piardă timpul cu ocupaţii stupide.
Iată de ce înaltul ideal este indispensabil. Şi atunci când simţiţi nevoia, când vreţi să deveniţi mai mult decât sunteţi, mai frumoşi, mai expresivi, mai puri – fie şi ca să-i epataţi (impresionaţi mult) pe ceilalţi, dacă vreţi! – atunci meditaţi cum să deveniţi mai frumoşi, mai buni…, cum să vă întăriţi, cum să rezolvaţi o anumită problemă, cum să vă eliberaţi de unele piedici şi aceasta este, cu adevărat, meditaţia. Meditaţia se bazează pe ceva mai spiritual. Când este bazată pe treburi lumeşti, pe lucruri materiale, nu este o meditaţie.
Iar apoi, când ajungeţi – să presupunem că ajungeţi să vă imaginaţi frumuseţea. Iubiţi frumuseţea – frumuseţea pretutindeni în univers: florile, cristalele, copacii… chiar şi femeile şi bărbaţii, tot, culorile, absolut tot. Sunteţi atât de încântaţi, de dilataţi, vă minunaţi, în asemenea măsură, încât rămâneţi aşa, în această stare de încântare. Aceasta este contemplarea. Nu mai meditaţi; v-aţi oprit asupra unei imagini şi sorbiţi elixirul vieţii fără de moarte. Contemplaţia este deasupra meditaţiei, pentru că senzaţiile pe care le trăiţi sunt superioare a ceea ce resimţim în timpul meditaţiei. În timpul meditaţiei nu există foarte multă dilatare, foarte multă bucurie. Sunteţi preocupaţi să gândiţi, să imaginaţi, să rezolvaţi anumite probleme. E altceva. Dar contemplaţia, aaa… sunteţi eliberaţi, sunteţi în pace, vă bucuraţi… Iar apoi, dacă vreţi să mergeţi mai departe – pentru că există grade – oooo, vă opriţi asupra lui Dumnezeu şi vreţi să vă identificaţi cu El, să deveniţi ca El; ca Iisus, care spunea: “Fiţi perfecţi, aşa cum Tatăl meu Ceresc e perfect”. Să vreţi să fiţi perfecţi, aşa cum Tatăl Ceresc e perfect. Să vă identificaţi.
Şi acum, pentru a vă arăta cât sunt oamenii de ignoranţi… – pentru că întotdeauna vă voi aduce dovezi, atunci când spun ceva, îmi place să aduc dovezi, ca să nu-i dezamăgesc pe fraţi şi pe surori. Să-i luăm, aşadar, pe oameni şi să vedem cu ce se identifică ei. Ei se identifică cu măgăruşul lor, cu calul lor, cu maşina lor, cu corpul lor fizic. Se bat cu pumnii în piept şi zic: “Acesta sunt eu!”. Oamenii nu ştiu că ei sunt un spirit, un suflet, ceva care nu e material şi care are posibilităţi de neînchipuit. Ei se identifică cu corpul fizic, care este corpul menit să (ne dea posibilitatea să) ne manifestăm: magăruşul nostru, maşina noastră – şi nu şoferul. Şoferul nu e maşina! Şi care e rezultatul, care sunt consecinţele (acestui fapt)? Întrucât corpul fizic nu îi sunt date veşnicia, tinereţea veşnică, puterea, lumina – el se oxidează, slăbeşte, se îmbolnăveşte, fermentează – atunci fermentează şi ei, se oxidează, slăbesc şi ei, devin asemenea corpului fizic; îmbătrânesc, se răcesc, devin stupizi.
Nu trebuie niciodată să te identifici cu corpul fizic. Noi nu suntem corpul fizic, noi suntem altceva decât corpul fizic. El nu este pentru noi decât un instrument. Dar dacă vă identificaţi cu eul vostru superior, care este o flacără, care este acelaşi lucru, de aceeaşi esenţă cu Dumnezeu, atunci rezultatele sunt diferite. Oh, lá, lá! Ei bine, toţi Iniţiaţii, toţi Marii Maeştri au verificat acest lucru. Ei se identifică cu eul lor superior. Şi aşa şi scria pe frontispiciul templului de la Delphi: “Cunoaşte-te pe tine însuţi!”, pentru că oamenii nu se cunosc. Ei spun: “Ooo, mă cunosc, mă cunosc; îmi cunosc toate slăbiciunile, toate harurile…”. O, nu! Nu sunteţi voi! Voi sunteţi ceva sublim, divin, extraordinar. Dar ei nu se cunosc. De aceea s-a adăugat, s-a repetat: “pe tine însuţi”. Dar oamenii nu s-au oprit asupra acestui lucru, nici măcar savanţii nu s-au oprit asupra lui: de ce se repetă “pe tine însuţi”? Oamenii n-au înţeles acest lucru, ei îl repetă. Nu se cunosc. Ei se identifică? Oh, lá, lá! Câte lucruri sunt de revelat, de explicat oamenilor, care îşi fac rău, sunt în declin, pentru că nu ştiu mare lucru. E nevoie de ani, pentru asta. Nu poţi lumina lumea într-o zi.
Şi acum, pentru a medita, de ce se spune aici că trebuie să te pregăteşti? Oamenii nu se pregătesc. Şi ce înseamnă să te pregăteşti? Să te pregăteşti, cuvântul pregătire, este un lucru extrem de important. Să luăm, de exemplu, de cineva care a mâncat mult în seara dinainte sau s-a certat cu cineva sau a sărutat o fată sau a stricat ceva şi apoi vine pe Rocher (locul de unde răsare soarele) pentru a medita. Ce meditaţie transcedentală!… El va sta acolo, cu amintirile sale, cu reproşurile… nu va putea medita, pentru că nu s-a pregătit. Trebuie să te pregăteşti de cu seară pentru a doua zi, pentru a medita mai bine; să aranjezi cum trebuie, să nu laşi copilul în apa clocotită în cadă şi apoi să-ţi smulgi părul pe Rocher (locul de unde răsare soarele) – pentru că lucrurile acestea se pot întâmpla, nu-i aşa? Dar oamenii nu ştiu să se pregătească pentru meditaţie, care este atât de importantă. Veţi vedea pentru ce e importantă; oamenii nici asta nu ştiu, nu cunosc importanţa meditaţiei.
Deci (trebuie) să te pregăteşti din ajun (pentru meditaţie), să dormi bine, ca să nu fii somnoros, să nu fii obosit, să fii liber în gândire; să te aşezi, înainte ca soarele să răsară şi mai întâi să te linişteşti, să faci ordine în tine, să aduci armonia – cu calm, cu blândeţe – iar apoi să aştepţi răsăritul soarelui pentru a primi prima rază. Pentru că prima rază declanşează, trezeşte, în interior, lucruri extraordinare, adormite acolo de o veşnicie. Şi, bineînţeles, pentru a te pregăti, trebuie, de asemenea, să te opreşti, totuşi, asupra a ceva, să alegi ceva, un subiect care vă place astăzi. De exemplu acum vreţi puritatea. Astăzi puritatea este cea care vă spune ceva. Şi atunci reflectaţi asupra purităţii: cum vă purificaţi, cum vă curăţaţi, cum vă spălaţi şi cum vă sfinţiţi… Aceste cuvinte sunt, ele însele, semnificative. Dar pentru oameni… nu există nici o distincţie între ele; ei amestecă tot.
Ce înseamnă “a curăţa”? Nu este acelaşi lucru cu “a spăla”, nu este acelaşi lucru cu “a purifica”, nu este acelaşi lucru cu “a santifica”. Curăţirea este pentru planul fizic, murdăria fizică din cameră… A spăla – a spăla unele lucruri. A purifica este pentru lumea mentală, pentru gânduri. A spăla este pentru lumea astrală, pentru sentimente; a curăţa este pentru corpul fizic; iar a santifica este pentru suflet şi spirit. V-am dat deja metode, v-am spus cum să vă spălaţi, cum să vă purificaţi, prin gând… Oh, lá, lá! Faceţi o muncă interioară şi multe impurităţi se duc. Şi de ce e important să elimini impurităţile? Pentru că impurităţile sunt cele care crează bolile. Da. Toate bolile se bazează pe impurităţile pe care le îngurgităm prin hrană, prin băuturi, prin fum, prin aer, prin muncă, prin tot ceea ce facem când ceea ce facem nu este înţelept, cu judecată, nu este inteligent, nu este raţional. Ca dovadă, dacă reuşiţi să îndepărtaţi, din interior, unele otrăvuri etc., imediat omul se restabileşte. Dacă izbutiţi să îndepărtaţi aceste lucruri, aceste murdării, impurităţi – pe care organismul nu poate să le tolereze, pentru că aceste elemente nu intră în structura organismului, sunt nedorite şi nu le poate elimina şi atunci e pe moarte… Deci, dacă puteţi să îndepărtaţi, într-un fel sau altul, aceste impurităţi, omul este readus la viaţă. De câte ori nu s-a văzut acest lucru. Şi apoi cum să nu înţelegi că impurităţile sunt cauza?
Să presupunem, acum, că meditaţi asupra purităţii. Oh, lá, lá, asta este o meditaţie adevărată. Ea dă rezultate. Sunt unii care meditează de ani de zile. Iar eu îi întreb: “Care sunt rezultatele?”. Nici unul; o văd pe chipul lor. Au rămas aceeaşi, încă mai terni, mai abrutizaţi, mai mohorâţi. Dacă meditezi, trebuie să ai rezultate. Dacă nu ai rezultate, înseamnă că nu ştii să meditezi. Eu aşa văd lucrurile.
Apoi, a doua zi, vreţi să meditaţi asupra purităţii, dar întâmpinaţi greutăţi. Imaginaţia voastră, mentalul vostru, refuză, ca şi cum aţi mâncat o anumită hrană ieri şi vreţi să mâncaţi şi azi, aceeaşi hrană). Dar stomacului îi place să schimbe puţin, acum preferă altceva. Să zicem că ieri aţi mâncat portocale, mere, pere, smochine, curmale… iar acum vreţi din nou. Dar stomacul vă cere castraveciori. Sunt astfel de momente. Ce trebuie să faceţi atunci? Nu trebuie să forţaţi, nu trebuie să vă chinuiţi mentalul. Veţi alege altceva care vă place acum, astăzi, care vă vine în minte. Şi veţi medita foarte bine. Iar în ziua următoare, altceva. Şi în felul acesta, după un timp, ajungeţi iar la aceleaşi virtuţi, aceleaşi calităţi, de mai multe ori, ca o bucătăreasă care se întoarce mereu la aceleaşi feluri de mâncare, după o săptămână sau două.
Aşadar, dragi fraţi şi surori, a şti să meditezi înseamnă să declanşezi în tine însuţi centre, chakre, lotuşi şi celule care n-au fost niciodată trezite – de existenţa cărora ştiinţa nu ştie încă; ea nu cunoaşte aceşti centri pe care Iniţiaţii îi cunosc. Şi, ştiind cum să-i trezească, cum să-i hrănească, alimenteze, devin superiori, reuşesc să învingă multe greutăţi, reuşesc să-i ajute pe oameni, să-i lumineze, să-i consoleze, să-i salveze; devin strălucitori, dătători de viaţă, ca Soarele. Este extraordinar. Cam aşa stau lucrurile. Altfel la ce ar servi meditaţia, dacă nu deveniţi ca un soare?
Iar acum, printre problemele, temele, subiectele asupra cărora se poate medita, vă voi spune că există unul, un subiect, care este mai presus de celelalte. Şi care este acest subiect care le întrece pe celelalte? Să mediteze asupra Iubirii, a Luminii, asupra Purităţii, asupra Forţei, asupra sănătăţii, este bine, este bine… Dar nu veţi avea atâtea rezultate tangibile şi eficiente ca atunci când meditaţi asupra Soarelui, când îl luaţi drept model; să deveniţi ca el: luminos, ca el, cald, ca el, dătător de viaţă, ca el. Să deveniţi ca un Soare: să-i luminaţi pe oameni, să-i încălziţi, pentru că sunt cadaverici şi să-i însufleţiţi. Acesta este înaltul ideal. Şi sunt fraţi şi surori care meditează deja asupra-i. Ei vor ajunge să facă minuni, miracole – în timp ce ceilalţi, care sunt cufundaţi în această mentalitate materialistă, ateistă, incredulă, neelevată, nespiritualizată, ei se vor afunda din ce în ce, şi vor pierde viaţa, vitalitatea, tot ce e subtil şi atunci vor fi complet îngropaţi. Ei, da. Iată, aşadar, ce înseamnă adevărata meditaţie.
Acum, desigur, pentru a reuşi să meditezi aşa cum trebuie, adică a avea o libertate intelectuală, degajată, detaşată, trebuie, de asemenea, să veghezi, să-ţi supraveghezi asupra felului în care trăieşti pe pământ, în care te comporţi… Să luăm, de exemplu, tineri sau tinere care vor să mediteze pe Rocher. Ei da, dar ei au deja un iubit, o iubită, sunt îndrăgostiţi, se sărută… şi vor să mediteze! Dar nu mai pot să mediteze! De ce? Pentru că sunt alte lucruri care se impun, interpun, alte amintiri, alte gânduri şi eşti atât de concentrat, eşti “înghiţit”, cum se spune, energia spirituală este în altă parte. Iată încă un lucru pe care oamenii nu-l cunosc. Ei au dorinţa de a medita, desigur. Ei da, dar nu reuşesc să mediteze pentru că sunt prea prinşi în sentimente, în emotivitate, în sexualitate… În concluzie, pentru a putea reuşi să meditezi cum trebuie şi să proiectezi forţe aproape magice, ca să ajuţi omenirea, aaa…, trebuie să renunţi la anumite lucruri, trebuie să sacrifici anumite lucruri, trebuie să te lipseşti de anumite lucruri. Şi atunci deveniţi ceva extraordinar, unic. Dacă nu, nu veţi deveni niciodată nimic. Să luăm, de pildă, pe cineva care este mânios, iraşcibil sau ostil, agresiv. Tot timpul critică, blesteamă, bârfeşte, vorbeşte de rău… Nici el nu va reuşi să mediteze. De ce? Pentru că energiile sale se duc, sunt folosite, în altă parte. Iată de ce, pentru a reuşi să meditezi cum trebuie, este necesar să te domini, să te stăpâneşti. Aşa că, vedeţi, dragi fraţi şi surori, meditaţia este o întreagă ştiinţă. Dacă-ar fi atât de simplu! Au existat scriitori care au terminat cele mai înalte şcoli, dacă vreţi, dar care mi-au mărturisit că nu se pot concentra. De ce? Pentru că au lucrat prea mult în domeniul intelectual, au citit, au scris, au ascultat şi nu au meditat, nu s-au concentrat, deci nu aveau exerciţiu, obişnuiţa acestui lucru. Începuseră acum, când erau deja în vârstă. Ei nu, nu e cu putinţă. Trebuie să începi să meditezi de când eşti foarte tânăr. Trebuie să-i pui să mediteze chiar şi pe copii, să le explici, mai întâi, ce este meditaţia, s-o facă cu ajutorul imaginilor; să-şi imagineze ceva, deoarece copii nu pot nici să gândească, nici să mediteze logic. Lor le trebuie imagini, aspectul concret, pentru a se obişnui. Iată de ce lucrează Fraternitatea Albă Universală cu concentraţiile, meditaţiile, contemplaţiile, pentru a schimba mentalitatea întregii lumi. Şi dă rezultate.
V-am vorbit despre meditaţie, spunându-vă, mai întâi, cum să vă pregătiţi, pentru că, dacă nu te pregăteşti, poţi rămane ani de zile aşa, fără a te transforma, fără a progresa.
Prima parte privea felul în care trebuie lucrat asupra virtuţilor, asupra calităţilor, pentru a le imagina, a le dezvolta, a le stimula, a le dinamiza. Şi e foarte bine aşa, e minunat. Dar există două feluri de a lucra. Să-i luăm, de pildă, pe orientali. Ei au pus accentul pe latura interioară, iar occidentalii au pus accentul pe latura exterioară. De pildă creştinătatea: la ea totul este exterior – virtuţile, calităţile, îngerii, arhanghelii, chiar şi Bunul Dumnezeu este undeva, departe. În timp ce orientalii au adus o altă filozofie, pe care acum trebuie, însă, să o contemplăm. Întrucât occidentalii au declanşat cu totul alte lucruri, în ceea ce priveşte latura exterioară, ei au multe rezultate în domeniul exterior – de exemplu în industrie, în tehnică – au făcut, într-adevăr, progrese pe care orientalii, deocamdată, nici nu pot măcar să şi le imagineze. Acum, ei încearcă, desigur, să imite, să copieze, să ceară aceleaşi aparate, aceleaşi utilaje, chiar şi energia nucleară, dar în trecut nu se gândeau la astfel de lucruri.
Odată, un grup de tibetani a venit în Occident ca să vadă unele lucruri şi savanţii au vrut să le arate aceste achiziţii, rezultatele, succesele în domeniul tehnicii, mecanicii. Dar, în loc să fie încântaţi, stupefiaţi, uimiţi, în loc să li se taie răsuflarea, tibetanii n-au reacţionat. Au rămas netulburaţi şi au spus: “În ştiinţa noastră iniţiatică există toate acestea, cunoaştem şi noi aceste lucruri, dar nu vrem să lucrăm în această direcţie, pentru că maşinile pot face din voi nişte sclavi, nişte roboţi ai maşinilor şi pot chiar să vă distrugă. Asta au spus, acum mulţi ani. Şi cum Occidentul s-a orientat către latura obiectivă, nu sunt prea mulţi care să lucreze în domeniul interior, în domeniul subiectiv. Există, desigur, multe persoane, printre care şi creştini, care se duc în Extremul Orient – în India, în Tibet, în Japonia, chiar şi în China – pentru o învăţătură care nu se transmite aici.
Noi, acum, trebuie să contemplăm aceste două laturi. Dacă există cele două laturi, asta pentru că Inteligenţa Cosmică a prevăzut, a calculat, determinat, pentru această evoluţie, pentru evoluţia omenirii, că cele două laturi, ambele (obiectivă şi subiectivă), sunt importante, dar periodic, bineînţeles, există variaţii.
Aşa cum spuneam, luaţi o sferă imensă şi puneţi pe cineva înăuntru. Şi puneţi pe altcineva afară, în exterior. Şi întrebaţi-l pe cel care este înăuntru: “Ce este sfera?“. Vă va spune: “E concavă”. – ceea ce este adevărat, e corect. Apoi întrebaţi-l pe celălalt cum este sfera. “E convexă”. Şi asta este adevărat. V-am explicat, cândva, că, simbolic vorbind, cele două laturi sunt reprezentate de mistici şi de savanţi, pentru că misticii, oamenii religioşi, văd lucrurile din interior, prin sufletul, prin sentimentele, prin emoţiile, prin contemplaţiile lor, în timp ce, cei care au adoptat punctul de vedere al ştiinţei se opresc asupra laturii obiective, exterioare, asupra naturii. Or, amândouă laturi sunt veridice. Da, numai că în nici una, din aceste laturi, nu există plenitudinea, adică adevărul complet, ci numai în proporţie de 50%. Iată de ce, oamenii religiei, care nu cunoşteau Învăţământul Marii Fraternităţi Albe Universale, adică Ştiinţa Iniţiatică, care vede lucrurile altfel, din ambele laturi, s-au certat timp de secole cu cei de ştiinţă şi oamenii de ştiinţă cu cei ai religiei. Şi iată de ce, şi unii, şi alţii greşesc. Dar iată că vin eu şi spun: “Aveţi dreptate amândoi; dar cum eu văd, în acelaşi timp, şi latura interioară, şi latura exterioară, am adevărul, în proporţie de 100%.”. Pentru că eu lucrez în ambele laturi şi nu numai, ca unii ezoterişti sau ca unii materialişti, care aleg o singură latură – şi au surprize, iluzii… Pentru a te afla în plenitudine, în adevărul complet, trebuie să fii un discipol al Ştiinţei Iniţiatice. Priviţi, şi în viaţa de zi cu zi: cum sunt obişnuiţi oamenii? Sunt obişnuiţi să vadă lucrurile din exterior. Oamenii – bărbaţii, femeile… – se plasează în exterior: se uită cum sunt îmbrăcaţi, ce decoraţii au, câtă importanţă, cât de mulţi bani, câtă putere, ce statut social… Îi interesează latura exterioară şi nu văd nici calităţile, nici talentul, nici aptitudinile, nici slăbiciunile… nici din toate acestea. Este extraordinar. Iar apoi, desigur, drept rezultat, ştiţi foarte bine ce se întâmplă după aceea.
Un minut de meditaţie.