OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Centrul Hara
Conferinţa din 12.01.1969
(Sèvres – Franţa)
A
Conferinţă improvizată
Aici, la Fraternitate, învăţaţi să simţiţi, să vedeţi, să înţelegeţi, să aflaţi gustul lucrurilor, adică să găsiţi sensul vieţii ceea ce e mai important decât orice. De acum înainte încercaţi să mă înţelegeţi şi să mă ajutaţi în munca mea pentru voi. Când veţi accepta, când mă veţi înţelege, vă veţi înălţa mai repede până la un punct de unde veţi vedea lumea ca pe o unitate.
În voi totul e încă prea risipit. Există scânduri, cuie, cărămizi, ciment, sticlă, dar toate aceste materiale nu formează un întreg, clădirea nu este încă înălţată. Aici învăţaţi să puneţi fiece lucru la locul lui, pentru a clădi un palat… sau un templu. În lume vi se dau doar materialele şi apoi treaba voastră cum vă descurcaţi! Iar voi adunaţi, tot adunaţi, dar sunteţi nefericiţi, fiindcă nu mai e loc nici pentru bucurie, nici pentru fericire, nici pentru încântare. Prea multe lucruri heteroclite! Şi asta se cheamă cultură şi civilizaţie! Trebuie să faceţi ceva cu tot ce acumulaţi, dar nu vi se explică în ce fel. Pe când într-o şcoală iniţiatică, numai asta contează. E adevărat, trebuie să aveţi materialele, aceasta este prima condiţie, dar esenţialul este să ştiţi cum să le îmbini şi după ce model. De-acum înainte veţi putea să mă ajutaţi în muncă, înţelegând ceea ce facem aici… Şi încetaţi a mă compara cu somităţile, cu savanţii, cu marile personalităţi! Ei vă dau, desigur, materiale peste materiale, dar totul e mort. În timp ce aici nu vi se dă nimic, dar sunteţi vii. Şi e mult mai bine. Aici vi se dă viaţa şi văd din ce în ce cum deveniţi vii, expresivi, activi, dinamici, conştienţi, hotărâţi, orientaţi… E posibil ca unii să slăbească, e adevărat, dar viaţa sporeşte! Când sporeşte materia, nu e cine ştie ce. Dar uneori, când sporeşte materia şi sporeşte şi spiritul, e bine. Pentru că un om slab, plăpând şi uscat ca o scândură nu e foarte reprezentativ. Ceilalţi zic: “Cine, ăla? Ptiu… Şi-o pală de vânt îl ia pe sus!”.
Când am fost în India, m-a mirat faptul că unii saddhu, unii yoghini au pântecul foarte mare. Şi-mi spuneam: “Dar aproape că nu mănâncă !…”. Şi de ce Buddha şi alţi înţelepţi sunt reprezentaţi şi ei cu un pântec proeminent? De fapt, unele pântece indică materialismul, grosolănia, senzualitatea… Dar la Iniţiaţi, ele sunt un semn al puterii, al forţei, al resurselor spirituale acumulate datorită exerciţiilor de respiraţie. Căci aceste exerciţii de respiraţie prelungite dezvoltă pântecul, unde se adună elemente capabile să vindece, să dezagrege tot ce e nociv. Aşadar pântecul poate fi un rezultat al materialismului omului sau spiritualităţii lui. Dacă pe chipul lui citim că nu se gândeşte decât să mănânce, să bea şi să doarmă, evident, burta este un indiciu nu tocmai favorabil! Dar dacă are calităţi de puritate, clarviziune, inteligenţă, pântecul dovedeşte că are rezerve şi că poate transforma aceste rezerve pentru a-i vindeca pe ceilalţi şi a face multe lucruri pe care cel plăpând, cel slab nu le va putea face, sărmanul! pentru că nu are resurse. Uitaţi-vă la japonezi. Unii dintre ei au pântecul imens şi în acelaşi timp multă supleţe, multă forţă, multă inteligenţă. Şi asta pentru că lucrează pentru a dezvolta un centru, centrul Hara, situat la 4 centimetri sub ombilic. Hara înseamnă “pântec” şi de aici vine expresia “a-şi face hara-kiri”, adică a se sinucide perforându-şi pântecul. Pentru înţelepţii japonezi, centrul Hara este centrul vieţii, al echilibrului, centrul universal. Şi atunci când omul, concentrându-se asupra lui, reuşeşte să-l dezvolte, devine neobosit, de neînvins.[…]
(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
