Portal Spiritual

Omraam Mikhael Aivanhov – 1968.07.28 – A primi si a darui (A)

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 28 Iulie 1968
A primi şi a dărui – partea întâi
Lectura meditaţiei zilei.

Pentru a se elibera, fiinţa umană trebuie să permită individualităţii sale (natura sa superioară) să se manifeste, degajându-se de influenţa personalităţii sale (natura sa inferioară).
Pentru a avea o idee clară despre personalitate şi individualitate, trebuie să vă dau câteva imagini, iar una dintre cele mai bune vine, de altfel, de la cuvântul “persona” – ea este o mască, un om care- şi pune diferite măşti pe chipul său, îşi schimbă personalitatea, dar rămâne mereu acelaşi. Iată că teatrul ne va da o idee exactă, un actor, un artist care este obligat să joace mai multe roluri, şi în fiecare piesă este îmbrăcat altfel, joacă în alt mod, se manifestă diferit. Iată ceea ce reprezintă personalitatea: rolul pe care îl joacă, pentru puţin timp, pe care-l schimbă apoi, dar omul însuşi rămâne neschimbat, rezistă timpului. Această comparaţie este foarte potrivită pentru personalitate. Aşadar fiinţa umană, care trebuie să trăiască o încarnare, o existenţă, se îmbracă, îşi pune o mască, ceea ce înseamnă că îşi ia o personalitate şi se manifestă într-un fel sau altul, este femeie sau bărbat, şi iată că într-o altă reîncarnare revine un altul, cu o altă personalitate, dar de fapt, el este mereu el însuşi. Atunci, acest “el însuşi” care rămâne este etern, nemuritor, iar “persona”, ea este trecătoare. Iată, ceea ce este
personalitatea. Ca în teatru.
Şi tot ceea ce rămâne, care se înscrie ca o moştenire, ca o bogăţie, din toate achiziţiile, din toate uceniciile prin care a trecut în timpul vieţii, tot ce rămâne înscris şi care trebuie transmis de la o reîncarnare la alta, este deci, ceea ce se păstrează în individualitate. Iar personalitatea se duce, dispare, nu mai rămâne nici o urmă de ea. Dar, toate achiziţiile, toate bogăţiile, toată înţelepciune a, acumul ate, rămân moştenire, ca o bogăţie inseparabilă de individualitate.
Atunci, individualitatea poate fi comparată cu soarele, şi personalitatea cu luna. Şi, ca şi luna, ea este schimbătoare, tot timpul se modifică, fără o lumină proprie, şi fără un centru ca soarele; personalitatea este şi ea schimbătoare, instabilă şi fără centru, pe când individualitatea este ca soarele, mereu strălucitoare, luminoasă, puternică.
Şi acum, când vă întrebam ieri pentru cine lucraţi?… Dacă lucraţi numai pentru personalitate, adică pentru ceea ce se schimbă, se transformă, şi care în final nu vă va lăsa nici o urmă, atunci toată munca, toate bogăţiile, toate achiziţiile sunt pierdute, risipite, aţi lucrat în zadar. Iar acum, pentru a ne face o idee mai clară despre când şi unde lucrăm pentru personalitate şi unde lucrăm pentru individualitate, trebuie să analizăm câteva exemple din viaţă.
Care este cea mai puternică, cea mai remarcabilă calitate a personalităţii? Ei bine, ea vrea întotdeauna să ia, să posede, să se cramponeze, să reţină, să păstreze, să amplifice. Atunci, în acel moment, ea lucrează, dar în domeniul intelectului, al inimii şi al voinţei, pentru că personalitatea este o trinitate, şi ea – ceea ce nu v-am spus – personalitatea este o trinitate răsturnată.
Individualitatea este o altă trinitate, dar redresată, aşezată. Asta înseamnă că personalitatea gândeşte, simte şi acţionează, dar într-un scop cât se poate de egoist, egocentric, de acaparare, de îmbogăţire, şi în acel moment, dacă nu există alte persoane sau alte forţe care să- i împiedice această tendinţă, care este cu adevărat o tendinţă posesivă, egoistă, ea se irită, devine răutăcioasă, crudă, vindicativă, răuvoitoare, nocivă, ea se înarmează, şi iată toate manifestările personalităţii, care vrea să păstreze ce- a câştigat, ceea ce vrea ea. Aşadar, toate gândurile sunt îndreptate mereu către ea, adică către a lua. Inima, adică sentimentele, sunt permanent orientate către ea, către bucuriile vieţii, iar voinţa sa este tot timpul axată pe ideea de a acţiona în folosul său. Iată ce este personalitatea.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

Exit mobile version