Portal Spiritual

Omraam Mikhael Aivanhov – 1967.07.30 – Surya Yoga (A)

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Surya Yoga
Conferinţa din 30.07.1967
A

Când apare soarele, toată lumea este atentă, chiar şi pământul, copacii; toţi vor să primească ceva de la soare. Se face linişte în natură. Totul se linişteşte, ca şi cum… animalele, păsările, copacii, toată lumea tace câteva minute, se opreşte; e o pace, o linişte extraordinară. Înainte nu era aşa şi după un timp nu mai este aşa. Păsările, de exemplu, se trezesc înainte de răsărit, sunt bucuroase, zboară, cântă… Când apare soarele, se opresc. Numai oamenii fac zgomot. Doar ei n-au înţeles nimic. Toată natura tace, iar oamenii continuă să lovească, să rostogolească, să strige, să vorbească, ca şi cum acest lucru, acest fenomen, acest eveniment care se produce în natură, în univers, n-are nici o importanţă. Asta ne arată cât de lipsiţi de respect şi de proşti sunt oamenii! Şi de aceea nu folosesc, nu profită, nu câştigă prea mult.
Voi veniţi în fiecare zi la răsăritul soarelui pe Rocher. Dar de ce veniţi? Nu este chiar atât de limpede. Unii vin pentru că vin ceilalţi; alţii vin pentru că vor o schimbare. Dar ca să facă o muncă, să se expună razelor soarelui, să înţeleagă ce e soarele, sunt foarte puţini.
Şi acum să aruncăm o privire asupra semnificaţiei, asupra importanţei, bogăţiilor, posibilităţilor pe care ni le dă soarele. Ca să fie limpede în mintea voastră. Iar după aceea, puteţi într-adevăr să faceţi multe lucruri. Se vorbeşte despre yoga, yoga, yoga… Şi eu v-am vorbit, expunându-vă, prezentându-vă diferitele tipuri de yoga care există în lume şi care au venit mai ales din India. Dar nu numai din India, ci şi din Egipt, din Tibet, în  special, din China, din Japonia, din pământul sfânt (?)… Toţi, toţi lucrau. Creştinii, musulmanii au cu toţii yoga lor. De pildă creştinii au adoraţia şi rugăciunea, contemplaţia, devoţiunea, iubirea faţă de Creator. S-au cantonat în asta, au ales asta, acesta este aspectul predominant al spiritului creştin. Ei bine, în India aceasta se numeşte Bahti Yoga. Devoţiunea, adoraţia, iubirea sunt minunate. Dar această (yoga) se potriveşte anumitor caractere, anumitor temperamente, nu este pentru toată lumea. Sunt alţii care au alte calităţi, alte haruri, uşurinţa în a face alte lucruri. Lor trebuie să li se dea altceva. Iată deci că există multe alte drumuri care duc la Creator. Şi dacă creştinii sunt foarte, foarte săraci, ei au ales doar acest aspect – care este de altfel cel mai minunat, nu trebuie să-l criticăm! – şi nu prea cunosc multe alte lucruri. Hinduşii sunt însă mult mai bogaţi, au mai multă varietate şi au dat multe alte mijloace. Astfel, cei care au un intelect apt pentru studiu, pentru a învăţa, pentru a aprofunda lucrurile, cu ajutorul gândului, al logicii, al inteligenţei, ei au creat Jnani Yoga, Yoga  Cunoaşterii. Şi aceasta duce la Dumnezeu. Sunt anumite temperamente cărora acest lucru li se potriveşte, le place, le e mai uşor, de ce să nu-i laşi să meargă pe acest drum? Să le dai cunoştinţe, cunoştinţe, cunoştinţe, iar ei vor ajunge la Creator pe această cale, a intelectului. Şi sunt alţii care au o voinţă, o voinţă !!! Au energii, au forţe de consumat; de ce să le umpli mereu creierul cu inima, când n-au nici un chef nici să se aşeze în genunchi, nici să contemple, nici să stea în adoraţie. Ei vor să facă ceva, să lucreze ! Şi atunci li se dă Karma Yoga. Karma Yoga înseamnă lucrări, realizări, îndatoriri, sarcini, lucruri de făcut, de făcut, pentru a-şi cheltui energiile, dar să nu aştepte nimic, nici o recompensă. Dacă e vorba să fii plătit, atunci nu mai e Karma Yoga ! Trebuie să fie gratuit, trebuie să fie dezinteresat.
Deci aceasta este Karma Yoga. Sunt unii care nu au această înclinaţie către ştiinţă, către filozofie, dar sunt devotaţi, vor să-i slujească pe ceilalţi; sunt ca Sfântul Christophorus. Nu prea-i interesează să aprofundeze ştiinţa. Trebuie să le se dea şi lor ceva de făcut. Iată voluntarii ! Şi mai sunt alţii care prin meditaţie, prin concentrare, reuşesc să se domine, să fie stăpâni pe ei înşişi, să fie deasupra a tot ce se petrece în interiorul lor. Iată Raja Yoga! Raja Yoga: prin stăpânire, prin dominare, prin concentrare ei reuşesc să se contopească cu Cel Etern. Ei devin regi. Asta înseamnă Raja, rege. Apoi mai sunt alte feluri de yoga. Kria Yoga, este prin lumină. Este foarte bine să lucrezi cu lumina, să poţi introduce lumina pretutindeni, să o proiectezi, să o înţelegi, să o cunoşti e foarte frumos, e minunat… Este yoga lui Babadji. El este cel care a propagat această yoga. Apoi este Hata Yoga, pentru cei cărora le plac mult exerciţiile fizice, să ia tot felul de poziţii, de posturi, mudra, cum se numesc: să se aplece, să se răsucească, să se facă cerc, să se facă ghem, să se întindă, să stea pe burtă, şi apoi să se ridice, să ridice picioarele, oh, là, là ! Cei cărora le place mult asta… – mie nu prea-mi place să fac asta, nu! Asta se numeşte Hata Yoga. Ea se bazează bineînţeles pe o cunoaştere a faptului că făcând o anumită mişcare, luând o anumită postură, declanşezi anumite celule, anumiţi centri şi în felul acesta… Ei bine, (pentru aceasta) trebuie să ai o voinţă tenace şi trebuie să fii dotat pentru asta. Sunt unii care nu pot şi renunţă. Sunt mulţi care renunţă. Yoga cea mai răspândită în Occident este Hata Yoga.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

Exit mobile version