OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Toate motivaţiile se găsesc în planul cauzal
Conferinţa din 05.04.1983
Lectura meditaţiei zilei
Pentru a produce schimbări în lume, trebuie să urcaţi pe munte, iar acest munte este propriul vostru corp cauzal. Aici, în aceste regiuni înalte ale planului cauzal, trebuie să urcaţi pentru a formula dorinţe, rugăciuni, binecuvântări, deoarece, aici, ele se vor impregna de forţa necesară pentru a se realiza şi lucra în lumea întreagă. Dacă, în Cabală, Dumnezeu este numit Cel prea Înalt, se datoreşte faptului că puterea este inseparabilă de ideea de înălţime, de culme. Chiar şi într-un război, este mai uşor să învingi un duşman, aflându-te deasupra lui, căci dedesupt eşti mai vulnerabil. Priviţi animalele, fiarele, care atacă o pradă, ele încearcă să se afle mereu deasupra ei, pentru a o muşca, a o gâtui. Deci, în toate cazurile, după cum vedeţi, dacă rămânem dedesupt, vom fi pierduţi. Iar când meditaţi, dacă nu cunoaşteţi această lege, veţi munci ani în şir fără rezultate. Pentru a medita, primul lucru de făcut este să vă scuturaţi de corpurile voastre inferioare, să vă degajaţi de ceaţa, zgomotul, pasiunile voastre, şi să urcaţi. Şi, în sfârşit, când vă veţi simţi gândul că merge foarte sus, în regiunile cereşti, în acel moment, faceţi-vă munca, căci ea va da rezultate.
Cum vedeţi, dragii mei, mai sus sunt rezumate atâtea lucruri, aproape o ştiinţă întreagă. Şi cum se face că oamenii, ei bine, nu gândesc aşa, rămân foarte jos, nici nu ştiu, măcar, cât de jos sunt, şi că există înălţimi, că ar trebui să reflecteze, să observe natura, cu vârfurile şi prăpăstiile ei, cu văi, şi că, toate acestea ar putea exista şi în noi, şi de a dori să urci. De ce? Pentru a se salva, pentru a zbura deasupra anumitor slăbiciuni, pentru a învinge anumite ostilităţi, răutăţi, fiindcă noi suntem mereu urmăriţi, atacaţi, de către forţe şi curenţi, de entităţi răuvoitoare. Vedeţi, acum, câtă lume este neştiutoare, ignorantă…
Şi, de ce să urci? Ah, fiindcă fiinţa omenească este construită asemenea universului; iar universul nu este numai parte solidă, lichidă, gazoasă, dar şi din forţe şi lucruri mai subtile; cum, de altfel, fiinţa omenească este facută după plan, ea are corp fizic, dar şi eteric; şi corpul eteric este purtătorul vieţii şi sensibilităţii, v-am mai spus în trecut. Şi, dacă vreţi, acum, să scoateţi acest corp eteric, iată că există mijloace. Când eram foarte tânăr, chiar la 16 ani, făceam experienţe, pase, şi chiar priveam fix anumite persoane, pentru a le adormi, apoi le trimiteam în spaţiu, pentru a vedea, privi, cunoaşte lucruri, şi a-mi revela şi mie unele lucruri. Făceam chiar reuniuni, invitam părinţii, prietenii, vecinii, ca să vadă, să observe, şi printre aceste extraordinare experienţe, citite în cărţi, ajungeam să îndepărtez corpul…, braţul, partea eterică a braţului, fiindcă braţele, picioarele, nasul, au partea lor eterică, aceeaşi formă ca a corpului fizic, numai puţin mai largă, şi pe care oamenii obişnuiţi nu o văd.
Dacă ştiţi cum să îndepărtaţi, puteţi înţepa persoana respectivă cu ace, şi ea nu mai simte durerile, iar eu am făcut asta în faţa întregii lumi. Deci, aceasta dovedeşte că sensibilitatea, vitalitatea, sunt procurate, aduse de către corpul eteric. Dacă corpul eteric a tăiat legăturile, există o legătură cu buricul, numită firul de argint, dacă aceasta se rupe, omul moare; deşi este intact, nu este bolnav, nu are nimic, este mort. Şi chiar când se dedublează, eh, corpul eteric rămâne în legătură cu corpul fizic, corpul astral se detaşa, călătorea împreună cu corpul mental, întorcându-se apoi, iar corpul eteric era aici, pentru a menţine viaţa şi sănătatea corpului fizic.
Şi acum, ce este corpul astral? Ah, un corp şi mai subtil, decât corpul eteric, dintr-o materie necunoscută oamenilor, dar care este purtătorul sentimentelor noastre, al senzaţiilor şi emoţiilor noastre. V-am mai explicat-o, în trecut, dar v-o mai repet.
Apoi, mai este un corp, şi mai subtil, numit corp mental, purtătorul gândurilor, memoriei, ştiinţei noastre, şi cu ajutorul acestui corp mental noi medităm, înţelegem, ş. a. m. d.
Şi apoi, deasupra corpului mental, se află un corp numit cauzal, care este corpul mental superior, unde se află cunoaşterea, înţelepciunea, intuiţia, ştiinţa care depăşeşte latura mentală, intelectuală, aşa cum îl numim noi, care este limitat, care se înşeală, are iluzii, în timp ce corpul cauzal nu se înşeală, el este, vede tot, înţelege tot, şi se află sus, deci la vârf.
Apoi, există un alt corp, numit corpul budic, care este, încă, purtătorul sentimentelor şi emoţiilor, de natură celestă, divină, ca extazul, ca Nirvana, dar acest corp nu este, măcar, dezvoltat la oamenii obişnuiţi.
Mai există un corp şi mai puternic, mai subtil, numit corpul atmic, adică corpul Eului Superior, Atma; în India li se mai spune Atma, Budhi, Manas, celor trei corpuri superioare; apoi există cele trei corpuri inferioare, şi iată fiinţa omenească.
Deci, ceea ce este jos, adică cele trei corpuri inferioare, sunt ca cele de sus, adică corpurile budic, atmic, dar inversate. Iar noi, oamenii, suntem la mijloc, influenţaţi atât de personalitate, care gândeşte, acţionează, simte, în jos, cât şi de individualitate, care gândeşte, simte, dar în mod divin. Suntem, deci, influenţaţi atât de personalitate, cât şi de individualitate. Dacă nu cunoaştem, acum, structura fiinţei omeneşti, nu vom putea, niciodată, să cunoaştem realitatea, adevărul. Şi astfel, oamenii care nu cunosc structura omenească, de exemplu în medicină, nu vor putea vindeca bolile, fiindcă unele boli provin din corpul eteric, din cel astral, mental, şi cum ei nu cunosc decât corpul fizic, ei încearcă să vindece, dar nu ajung să vindece toate bolile. Trebuie, deci, cunoscute structura fiinţei omeneşti, pentru a avea posibilitatea de a remedia, vindeca, toate bolile! V-am spus destule lucruri, în conferinţe, dar astăzi nu mă pot întinde asupra acestui subiect.
De ce se insistă, atât de mult, în această pagină ca să urcăm, să urcăm pe munte? De ce? Fiindcă muntele este simbolul corpului cauzal. Aşa am înţeles eu lucrurile, în trecut, şi încercam mereu să urc pe vârfurile munţilor pentru a fabrica ceva, a proiecta ceva, a gândi ceva, a pregăti, a dori ceva. De ce? Fiindcă în planul cauzal se află forţele, puterile, toate cauzele. Dacă ajungi aici să formulezi ceva, sunt atâtea posibilităţi, sută la sută reuşită, este garantată.
Dar, dacă vă aflaţi prea jos, mult prea jos, alte forţe, entităţi, elemente, vă împiedică să realizaţi ceva. În timp ce, în înalt, sunteţi ajutaţi, susţinuţi, şi astfel veţi putea deveni un creator.
Dar, cum oamenii nu cunosc toate acestea, nu ajung să realizeze ce este mai sfânt, mai profund, mai divin, în existenţa lor. Dar cum cunoaşteam eu lucrurile acestea? Deoarece m-am urcat de optsprezece ori, de nouăsprezece ori pe vârful Moussala. Şi, când mă aflam în India, am urcat până la cinci mii de metri, dar nefiind echipat…, exista multe pericole, schimbări în atmosferă, trebuie să fi bine echipat, să ai aparate, hrană, corturi…, să fi într-un grup. Nu am urcat mai sus, numai la cinci mii de metri. De ce? V-am spus-o, deja, în acel moment, simbolic vorbind, dacă medităm, ne rugăm, construim ceva, dacă creăm ceva în inima noastră, în sufletul nostru, în spirit, vom ajunge să atingem planul cauzal, fiindcă în înălţimi totul este mai pur, mai limpede, mai uşor, mai sublim, atingem anumite regiuni, anumite entităţi, şi aceste entităţi consimt să vă realizeze dorinţele. Şi acolo, pe Moussala, mi-am dorit să vin în Franţa, să-i întâlnesc pe francezi, fiindcă nu mă gândeam că… Este curios, v-o spun, vedeam Champs Elyséés, când am sosit aici, am fost puţin dezamăgit, dar, oricum, Champs Elyséés erau ceva pentru mine! Da. Şi totul s-a realizat, vorbesc francezilor, iar francezii vorbesc cu francezii!
După toate acestea, este bine să înţelegem această lege, mereu în meditaţiile, rugăciunile noastre, să încercăm să urcăm foarte sus, în loc să ne gândim la diferite alte lucruri, ca şi pisica, da, pisica meditează, contemplează, dar pentru a prinde şoareci. Există oameni care se concentrează bine de tot asupra bustului unei fete, sau asupra picioarelor, ce mai concentrare! Dar, aceasta o fi vreo înălţime, vreun munte? Nu, nu cred. De acum încolo, când meditaţi, încercaţi să vă obişnuiţi cum să înţelegeţi înălţimile, nici nu ştiţi măcar, dacă sunteţi foarte sus, sau foarte jos. Ah, trebuie să vă explic acum.
Cum v-am spus-o, în trecut, în domeniul fizic, există o gradaţie pentru fiecare lucru. Este o ierarhie pentru fructe, pentru pietrele preţioase, pentru cărbune, sunt lucruri de o calitate bună, iar altele de o calitate proastă, totul este aşa, ţesăturile, sau alt gen de materiale. Iar oamenii cunosc acestea, şi aleg, adesea, lucrurile de cea mai bună calitate. De ce, în domeniul sentimentului, ah, ei nu posedă aceste facultăţi, nu au aceste posibilităti, căci există o ierarhie şi în sentimente, sunt sentimente foarte joase, dense, grele, cenuşii, iar altele mult mai uşoare, înalte, fine, deci de o altă calitate. De ce, ei nu cunosc această iersarhie? V-am mai spus-o deja, suntem obligaţi să cunoaştem această ierarhie din domeniul sentimentului, să evităm mereu ceea ce este inferior, prea jos în sentiment, şi de a hrăni, de a trăi cu sentimente din ce în ce mai nobile, mai uşoare, mai spirituale. Ei bine, nu o facem, fiindcă nu suntem obişnuiţi, nu cunoaştem aceste lucruri, suntem zvârliţi în lucruri atât de groase, murdare, nu suntem conştienţi că aceste sentimente lucrează, modelează, corpul fizic, se ocupă de schimbarea chiar a electronilor, a vibraţiilor lor. Şi, într-o bună zi vom semăna acestor sentimente, cu exactitate. De ce vedem, adesea, figuri semănând cu un câine, un urs, un cal, o maimuţă, un leu, un tigru sau porc… Dar vă asigur, suntem… Lavater, care a fost cel mai mare fizionomist, a arătat figuri, istorice, care semănau chiar şi cu măgarii, da, cu măgarii… oamenii nu văd, nu compară deloc, este păcat… De ce? Fiindcă sentimentele pe care le aveau, le hrăneau, fabricau, modelau, peste o vreme, schimbau figura lor, conform lor. Şi în domeniul gândului există o clasificare, o gradare, sunt gânduri prea egoiste, viclene, personale, rele şi interesate, şi gânduri luminoase, profunde, înalte, binefăcătoare. Dar oamenii nu cunosc nici această ierarhie. În timp ce, Marii Iniţiaţi, Marii Maeştri, ştiu exact cărui grad, cărei ierarhii, cărui loc, îi corespunde fiecare gând. Eu, m-am ocupat de toate acestea, şi vă pot spune despre orice idee, orice gând, fiindcă aceasta este adevărata ştiinţă. Iar restul, este rătăcire, înşelăciune, nenorocire…
Să vedem ceea ce v-am spus ieri, că la început a fost gândirea, şi apoi cuvântul. Ştiţi că Voltaire a vorbit despre acestea, numai că, ce a spus, a fost minciună, nu cunoştea Ştiinţa Iniţiatică. Vă interesează, cred, ce a spus: “Cuvântul este dat omului, pentru a deghiza, a masca gândirea”. Dar nu este adevărat! Este adevărat că trebuie adăugat: “Dumnezeu, Inteligenţa Cosmică, a dăruit cuvântul pentru a exprima toate minunile universului…, dar, au apărut, apoi, creaturi nesănătoase, rele, care au schimbat aceasta, s-au exersat, pentru a-şi ascunde gândurile, prin cuvânt, dar aceasta nu este greşeala Inteligenţei Cosmice! Ei bine, el nu a adăugat aceasta.
Deci, Dumnezeu a dat cuvântul omului, pentru a înşela, minţi, deghiza…, oh lá, lá, lá. Vedeţi dar, chiar marile personalităţi, celebrităţi, mai mari ca Voltaire, dacă nu cunosc Ştiinţa Iniţiatică, se pot înşela, îşi pot îndepărta oamenii. Dumnezeu nu a dat cuvântul oamenilor pentru a-şi ascunde gândirea, dacă ei o fac, este treaba lor, dar Dumnezeu n-a dăruit cuvântul pentru a înşela pe oameni. Deci, vedeţi, chiar şi Voltaire… Sunt mâhnit că v-o spun.
În timp ce, a existat cineva, care s-a numit Alain Fournier, dacă aţi şti ce a spus, şi pe câţi oameni i-a făcut să se rătăcească. “Adevărata înţelepciune…”, a spus, a scris-o chiar, “…este de a renunţa la propriul gând, de a abandona gândirea…”. Şi mai ce? “…să ne lăsăm duşi de viaţă…”, da, viaţa este contradictorie, unduitoare, dar este fascinantă, minunată…, “…şi atunci ea ne conduce spre adevăr”. Dar nu este adevărat! Adevărul nu este adevărat! Repet, deci, “înţelepciunea este de a suprima, de a abandona gândirea” – asta înseamnă să nu mai gândeşti, de a te lăsa aşa…, pradă vieţii! Toată lumea o face, dar are dreptate oare? Şi adaugă, de asemenea, că “viaţa este contradictorie, unduitoare, dar delicioasă, ea ne conduce acolo unde se află adevărul”. Trebuie să ne lăsăm, astfel, conduşi de viaţă, aceasta este înţelepciunea! Şi acum, dacă aş critica toate acestea, v-aş arăta… Puteţi privi lumea, pe acei ce-şi suprimă judecata, gândirea, inteligenţa, înţelepciunea, este o tâmpenie, o prostie, o orbire, este latura vegetativă, animală, de a se lăsa pradă vieţii. Dar viaţa, viaţa mai întâi…
Priviţi, acum, copiii. Dacă nu ar exista parinţii – de ce există părinţii? Fiindcă viaţa copiilor se aseamănă cu cea a animalelor, nu este divină. Ei ating, mănâncă, beau orice, se murdăresc… Iar, dacă părinţii nu se află aproape pentru a orienta viaţa lor, a o canaliza, a o sublima în alte direcţii, regiuni, atunci ea vă va rămâne una animală.
Viaţa, deci, este lucrul cel mai preţios. Da, dar viaţa primitivă nu înseamnă înţelepciune, ea ajunge la înţelepciune fiind ghidată, condusă, de către Iniţiaţi. Tuturor ne este dată viaţa, dar nu încă cea divină. Această viaţă doreşte să se manifeste vădit, dar apare la animale aşa, doar că nu este orientată, ghidată… De aceea copiii se nasc lângă părinţi, pentru a fi ghidaţi, dirijaţi, în manifestările şi aspectele vieţii. În sine viaţa nu este nici bună, nici rea, ci numai în manifestările ei este bună sau rea. Dacă nu veţi înţelege acestea, vă veţi lăsa pradă vieţii animale, acestea fiind cel mai prostesc lucru, cel mai prost sfat. Astfel, oamenii sunt induşi în eroare, antrenaţi, şi aceasta se propagă, şi toţi spun: “Eu trăiesc, eu trăiesc”. Ei da, dar ce viaţă o fi aceasta, ei nu se întreabă deloc, dar trăiesc, aşa e viaţa; trebuie să ne întrebăm, există vieţi şi vieţi. Deci, eu nu sunt de acord cu Alain Fournier. El a scris o carte: “Marele Meaulnes”. Dacă este o carte abracadabrantă sau nu, nu ştiu, n-am citit-o. Dar el este un scriitor francez, da.
În timp ce, Bernanos a spus alte lucruri, da. Dacă Alain Fournier preconiza să ne lăsăm în voia vieţii, fiindcă ea ne va conduce către adevăr, nu, nu este adevărat, ea ne va duce către infern, către distrugere, adică de a a depăşi toate aceste plăceri… În timp ce Bernanos spunea: “Lumea este plină, plină, de oameni, de afaceri şi poliţişti. Este bine că există, dar acum avem nevoie de voci reconfortante, salutare, de voci care ne pot trezi, da, de aceasta avem nevoie”. Este minunat Bernanos. Nu sunt multe voci celeste care trezesc latura divină. Iar el simţea nevoia, a înţeles, ce lucru minunat!
Şi ce spunea Alexandre Dumas? El spunea: “Timpul este un şarpe care îi mângâie pe aceia care ştiu să se servească de el”. Priviţi ce lucruri minunate şi adevărate a spus Alexandre Dumas! Cum compara el timpul, cu şarpele. În timp ce Victor Hugo spunea: “Cu cât suntem mai mici, mai mici, mici, spiritele cele mici au cele mai mari prejudecăţi”. Victor Hugo măsura aşa oamenii!
Şi acum, de ce trebuie să urcăm? Fiindcă, privind viaţa, v-am vorbit zilele acestea, pentru a avea mai multe puteri, forţe, pentru a domina, comanda, a fi ascultat, trebuie să aveţi un loc înalt în societate, să fiţi şef, director, preşedinte, general. Şi aceştia au înţeles, da, că trebuie să fi sus, foarte sus. Dar, de ce nu au înţeles că, acelaşi lucru trebuie făcut şi în interior. Dacă sunteţi foarte sus, dacă sunteţi şeful, celulele vă ascultă, vă simt ca şef, ca rege, dar, dacă rămânem jos, ele nu vă mai ascultă, ca şi în viaţă; şi asta, oamenii n-au văzut-o, n-au constatat-o. Vreţi, acum, ca toate spiritele, toate entităţile din voi să vă asculte, fiecare celulă? Dar ce este o celulă? Este o entitate, un mic suflet viu care ştie să-şi facă munca aşa cum trebuie, şi ele simt când sunteţi un Maestru. Nu sunteţi şef, nu sunteţi rege, ele nu vă ascultă, nu se supun, de aceea se spune: Când meditaţi, acum, vreţi să atingeţi culmea, să atingeţi toate aceste lucruri. Ei da, dar există ceva în interiorul acestor lucruri care nu vă lasă să urcaţi, să meditaţi, să vă găsiţi pacea, ele sunt acolo ca nişte copii care strigă: “Mama, mama”, şi mama nu-i poate îndepărta pentru a le prepara prăjitura, da. Ei bine, ele trag totul, şi nu putem medita. De ce? Pentru că ne-am hârjonit, pentru că ieri ne-am bătut, pentru că am mâncat prea mult, sau ne-am plătit anumite datorii, şi aşa mai departe, oh, lá, lá, şi mai vrem să medităm, şi nu putem pentru că aceste entităţi, sunt aici, ne tulbură, ne deranjează, şi nu putem urca, adică medita.
Iată, de ce, se spune în această pagină, că pentru a urca acum, pentru a ne elibera, pentru a ne degaja, respira, pentru a plonja în regiuni celeste unde se află alte lucruri, alte bogăţii, alte fericiri şi bucurii, ei bine, trebuie, trebuie să ne degajăm. Şi cum să ne degajăm când ele nu ne ascultă? Iată de ce există mulţi, mulţi, mulţi indivizi în lume care s-au pus în frunte, urmărind plăcerile, plăcerile, plăcerile, mereu plăcerile, fără să ştie că plăcerile sunt lipicioase, da, lasă urme, lasă amprente, clişee, şi apoi, când într-o zi vom dori să ne ridicăm, să ne eliberăm, ele vă vor ţine, şi-n acel moment veţi ţipa. Da, da, mulţi fraţi şi surori au aflat acest adevăr, şi mi l-au spus: “Nu reuşesc să urc, nu reuşesc să meditez, nu reuşesc…, pentru că m-am distrat cu fetele, cu femeile, cu… Şi acum…”.
Deci, vedeţi, lumea întreagă se gândeşte numai la plăceri, şi Marii Iniţiaţi se gândesc numai la muncă. Veţi spune: “Dar, atunci, plăcerea?”. Ei bine, cea mai mare plăcere se găseşte în muncă, când veţi ajunge să o faceţi veţi avea o plăcere, o bucurie, dar atât de subtilă încât veţi fi liberi. Acestea sunt plăceri şi bucurii, de altă natură, care vă lasă liberi, în timp ce alte plăceri, vă lipsesc, oh, lá, lá, lá, nu vă lasă să vă eliberaţi. Trebuie să vă destrămaţi pentru a vă elibera, şi vor fi plăgi, răni, de toate.
De ce oamenii nu pot înţelege acest lucru, ei caută înnebuniţi, orbiţi de plăcere, pentru că: un minut ei se simt bine. Şi de câte ori am sugerat această imagine de beţiv. Voi spune din nou, cu atât mai rău, chiar dacă protestaţi, chiar dacă sunteţi nemulţumiţi, o voi spune. Ce este un beţiv? Ei bine, unul care se ocupă de moment. Momentul este, pentru el, delicios, un moment, bea, şi nu se gândeşte la viitor, la momentele care urmează, la momentele care urmează-momentul, actualitatea. Şi atunci, continuă aşa, şi este delicios. Şi cum se face că apoi… el, săracul, este abandonat, chiar de propria lui familie, de copiii săi, de soţie, de prieteni, de vecini, de toţi cei…, el este respins, el este deja în rău, el este oh, lá, lá, lá… Chiar şi Verlaine, Verlaine, acest mare poet, şi el a băut, şi era el însuşi la apă. Ce talent avea Verlaine!
Pentru a vă spune că indivizii nu gândesc, nu cunosc momentul, ei bine momentul este delicios, dar gândiţi-vă la viitor după aceste momente, ce va fi? Va fi ruină, catastrofă. Trebuie să ne gândim la viitor mai mult decât la prezent. Asta-i adevărata plăcere. Atât de mult plăcerea i-a vrăjit pe oameni, atât i-a sugestionat, încât nu ne mai putem debarasa, nu mai putem gândi altfel. Iar plăcerea trebuie înlocuită, acum, cu munca, cu munci frumoase, atât spiritualizate, minunate, magice, splendite, înotând într-o plăcere, dar o plăcere atât de subtilă, încât nu plătim nimic. Dar oamenii nu au gândit aşa. Există oameni, creaturi care au ajuns aici, se găsesc fără încetare în plăcere, dar ele sunt libere. Ce plăcere, ce fel? De a crea, de a realiza, de a da, de a gândi, de a iubi şi de a înţelege, de a studia, ei bine, acestea sunt plăceri extraordinare, da, de o altă natură, decât de a mânca, de a bea, de a lua, a dormi, adică plăceri care ne limitează. Iar apoi… spunem: “Ce este un om ca acesta?”. Este ca un cal, legat de un lanţ, limitat pe undeva, are o ţepuşă lungă de 20, 80 de metri…, se poate plimba, se simte liber, dar în momentul în care vrea să depăşească limita, nu poate, este limitat. Ei bine, aceştia sunt oamenii, au o legătură de câţiva metri, gândesc că sunt liberi, iar când doresc să se îndepărteze, să meargă mai sus…, ca şi cu Guliver, înlănţuit de mici liliputani, da, şi care nu se mai putea ridica.
Deci, dragii mei, trebuie să reflectăm asupra acestor lucruri, da, sunt realităţi tangibile. De ce să ne spargem capul, de ce să murim, de ce să ne ştergem, să ne pierdem, de ce? Când am venit pe pământ să avansăm doar, să evoluăm, să ne întărim, ei, să obţinem ceva, să atingem ceva, să atingem faima, aproape. De ce să ne stâlcim, într-atât, să ne pierdem, de ce? Fiindcă nu avem voinţă, inteligenţă, suntem leneşi, trândavi, slabi. Da, şi vom suferi, fiindcă mai sunt şi alte lucruri care sosesc apoi, pentru a ne enerva! Iar, dacă nu suntem ca păsările, care se înalţă imediat… Cum, oare, au înţeles păsările, că înălţimile le pot salva? Da, priviţi, chiar şi păsările au învăţat într-o şcoală că trebuie mers către înălţimi, şi vor fi salvate. În timpul războiului, chiar, vedeţi, dar, avioanele care bombardează, de sus… Dacă cineva ar fi putut merge mai sus decât ele, ar fi fost terminat… Deci, tot ceea ce este jos este vulnerabil, trebuie să ne ridicăm pentru a ne salva, dar noi nu putem înţelege aceasta. Cum putem ajunge aici? Prin meditaţii, rugăciuni, concentrări, sacrificii, printr-un ideal înalt, da, trebuie să ne ridicăm, altfel suntem pierduţi, nu mai putem să ne salvăm, tot ceea ce facem pentru a ne linişti nu vom reuşi, vom fi găsiţi şi muşcaţi, mâncaţi… oriunde am fi… Numai sus, în înălţimi, suntem salvaţi, suntem liniştiţi, suntem în pace.
Ei bine, nu am înţeles acestea, sărmana omenire! Iar oamenii cred că sunt inteligenţi, savanţi, erudiţi…, oh, lá, lá, lá, dar sunt numai în aparenţă. Adevărata, iată, este de a putea ajunge aici, de a renunţa la anumite lucruri, cunoscând că vă aşteaptă lucruri mai bune acolo. Dacă nu veţi gândi că vă aşteaptă ceva mai bun…, nu veţi putea renunţa. De ce, oamenii nu pot renunţa, nu se pot detaşa? Fiindcă nu au fost instruiţi, nu le-a fost arătat ceva mai bun, căci, dacă ar fi ştiut, că există ceva mai bun, ar fi schimbat lucrurile, dar nu au ştiut. De aceea, aici, vi se dă ceva mai mult decât aceasta, adică idealul înalt. Cum spuneam unor fraţi: “Dacă veţi crede în putinţa de a învinge forţa voastră sexuală, renunţând prin propria voinţă, nu veţi…, nu numai că nu veţi reuşi, dar veţi ajunge într-un spital de nebuni”. Pentru a putea învinge, trebuie să vă uniţi cu cineva, un asociat de undeva, ca toată lumea. Toate ţările care sunt în pericol, caută un asociat… pentru a învinge, şi ei o fac instinctiv. Dar în domeniul spiritual ei sunt ignoranţi, nu caută un asociat. Cel mai bun asociat este un înalt ideal. Atunci, acest înalt ideal se va ocupa de sublimarea acestei energii, o va face să urce, să urce, mereu să urce până la vârf, da, până la vârf. În acel moment veţi dirija situaţia, veţi avea puteri, forţe, altfel…
Deci, vedeţi că oamenii se înşeală gândind… de aceea nu putem învinge dorinţele, pasiunile, poftele, slăbiciunile, dacă nu există nimic altceva în cap, ceva mai bun, şi ce este mai bun, aici va înlocui răul. Ei bine nu ştim să facem asta, nu ştim să punem ceva mai bun pentru a slăbi latura rea, şi latura rea ar slăbi, ar slăbi, pentru că ar fi altceva de hrănit, de mângâiat, de alinintat, pe care l-aţi întărit. Şi acest lucru nu-l ştim, rămâne aşa cum este, nu ne putem învinge, nu putem renunţa, pentru că apoi spunem: “Dar atunci, atunci cum aş trăi, nu ar mai fi nimic care…“. Rămân cu poftele, chiar stupidităţile, nu există ceva mai bun. Iată, de ce, vă spun: “Dacă nu vă băgaţi ceva mai bun în cap, de urmat, nu veţi ajunge să învingeţi slăbiciunile şi chiar viaţa devine stupidă, iraţională, suntem nefericiţi, trişti. Spuneţi: “De ce să trăim aşa, fără bucurie, fără plăcere?”. Şi, iată, aveţi în faţa voastră pe cineva care caută numai plăcerile, da, nu caut decât bucuria, plăcerile zi şi noapte. Numai că trebuie să ne întrebăm: “Care sunt aceste plăceri, aceste bucurii?”. Da, altfel vom fi nefericiţi, fără plăceri, fără bucurie, viaţa este fără sens.
Atunci, dacă astăzi mă înţelegeţi, veţi avea aripi pentru a urca până în vârful muntelui. Şi cum putem ajunge la aceasta? Prin două lucruri: prin puritate, ajungând într-o zi să spunem: “Sunt pur, sunt pur, ca Phénix de Héliopolis”. Şi al doilea: stabilitatea de a continua, a continua şi de a putea spune, apoi: “Sunt stabil, fiu al stabilităţii, conceput şi reprodus pe tărâmul stabilităţii”. Astfel, dacă nu înţelegem ce este puritatea şi stabilitatea, nu putem urca în vârful muntelui.
Ei da, ca în această pagină, ca şi animalele care ştiu aceasta, pentru a învinge se aruncă asupra lui, deasupra lui, pentru a-l prinde de gât, pe duşman. De ce nu o fac în jos, este curios, nu-i aşa?
Vă rămâne, acum, să învăţaţi această ierarhie în domeniul sentimentului, de a cunoaşte fiecare sentiment, fiecare emoţie, natura lor, la fel şi cu gândurile, iar apoi… Dispuneţi de mijloace fantastice şi nimeni nu vă poate împiedica să urcaţi până în vârful muntelui. Şi, nu numai că din vârf vedem tot, dar… În timp ce, dacă vă aflaţi jos, nu vedeţi decât o mică parte a unui obiect, a unei case, deşi aveţi impresia că vedeţi tot.
Deci, să vă exersaţi, urcând mereu în meditaţii, în rugăciuni, domolind, domolind, domolind latura inferioară şi apoi urcând…, vom vedea clar lucrurile, da, aşa este. Cât de simplu este, cât de clar, o Doamne, aproape la mintea copilului. Dar, foarte puţini, dintre marii savanţi, marii filozofi, foarte puţini au înţeles aceasta.
De unde vine Ştiinţa pe care o posed? O am acum, dar o moştenesc şi din trecut. Scrie şi în Purane, aceeaşi ştiinţă care se află în Vede, o voi aduce lumii, acum, aceeaşi ştiinţă, dar sub o formă mai facilă, mai uşoară. Nimeni nu îşi dă seama că acestea există undeva în Vede, dar sub o formă de neînţeles, în timp ce aici, totul este clar, încât şi bebeluşii mă vor înţelege. Credeţi ce vreţi, nu veţi putea schimba lucrurile, ele sunt aşa.
Vedeţi, ieri, ce bine aţi cântat. Este o dovadă că, dacă vreţi, dacă vă veţi decide, există înăuntrul vostru forţe şi puteri uimitoare care pot bulversa întreg pământul. Dar de ce nu suntem conştienţi de toate astea? Pentru că suntem atât de ambalaţi, atât de striviţi de mentalitatea umană. Şi dacă vom rămâne aşa pentru totdeauna, vom uita că avem puteri şi forţe uimitoare. Din fericire voi sunteţi aici, în Fraternitate, pentru a constata anumite lucruri pe care nu le-aţi constatat până în prezent, că puteţi face miracole, minuni, ca ieri, chiar am simţit că voi aţi atins chiar regiuni celeste, în înălţimi, oh, lá, lá, lá, până în înălţimi, aţi ajuns, eraţi chiar tulburaţi. Era o putere care ţâşnea. Cum se face că nu aveţi nici o idee, priviţi-mă aşa, ca Jourdain, el vorbea în proză şi nu ştia că vorbea în proza, da.
Haideţi, dragii mei fraţi şi surori, trebuie să mă credeţi. Le vom avea, ei da, copiii îmi spuneau: “Le vom avea Maestre”, o spuneau, da. Dar nu trebuie adăugat că pe aristrocaţi îi vom spânzura, doar că-i vom avea, iar restul nu trebuie spus.
Bojiata lubov razrechva vsitchkite problemi,
Bojiata lubov razrechva vsitchkite problemi,
Bojiata lubov razrechva vsitchkite problemi.
(Dragostea de Dumnezeu rezolvă toate problemele)
Un minut de meditaţie.