Portal Spiritual

Nerecunoștința – față de datoria noastră către Domnul

Omraam Mikhael Aivanhov

“Ne plângem deseori că Dumnezeu este crud, că El nu are nici iubire, nici dreptate, dar noi nu suntem cei corecți în gândurile noastre. Credem că merităm toate bucuriile și toate succesele, iar dacă avem câteva necazuri, ne gândim că ne-au fost trimise de Cer fără nici un motiv. Noi uităm că, zilnic, Dumnezeu ne dă posibilitatea de a auzi, a asculta, a respira, a merge, a simți, a gândi…Câtă nerecunoștință! În loc să Îl deranjăm pe Domnul cu tot felul de cereri și plângeri fără sfârșit, trebuie să ne gândim zilnic la datoria colosală ce o avem față de El…Altminteri, vom pierde totul. Dacă nu apreciem sănătatea, ne vom îmbolnăvi.

Dacă nu suntem recunoscători că avem un creier, niște ochi, niște urechi, vom deveni proști, orbi, surzi…Iar când vom pierde una dintre aceste bogății, vom începe să înțelegem ce ea reprezenta. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 10 decembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Nerecunoștința ființelor – cum să nu suferim
A-L sluji de Domnul – prin aproapele tău, este ceva dificil
Binele – este mereu mai puternic decât răul
NU EXISTA PARIA SAU PAGANI
A LASA FOCUL SA SE STINGA DE LA SINE

Exit mobile version